Epoca, august 1934 (nr. 1655-1681)
1934-08-01 / nr. 1655
Sir. 1655 3 lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIU, ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI). RECLAME și INSERȚII Se primesc la ficiația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82 -11 Ziar al partidului conservator. - Fondat in anul 1886 de NICOLAE FILIPISCU Merticuri 1 August 1934 O depoziție Din reprezentațiile zilnice ale Skodei ajungi să alegi, ca intr’o stagiune teatrală, ce-ți place mai mult din repertoriu. Printre altele, am reținut depoziția colonelului Drăgănescu, ediția doua revăzută și corectată. D-sa întrebat asupra faimosului memoriu „rectificat” zice că „ordinul de a face acel memoriu era de un caracter secret de cea mai înaltă treaptă și secretul trebuie păstrat cu orice preț”. N’am născocit nici un cuvând copiind din „Dimineața” din 28 iulie, pag. 9. Prin urmare: din ordin superior se întocmește un moriu asupra înzestrării mearmatei. Acest memoriu este înlocuit și prezentat spre studiere colonelului Drăgănescu care îl socotește tendențios. Colonelul face un studiu asupra lui, „respingând criticile și îndreptând erorile”. Emisarul, coleg de școală venind să ridice studiul nu se declară mulțumit și nu-i cere direct, dar îi sugerează ideia să-l modifice. Mai adaugă că „n’ai făcut bine că ai făcut așa, pentru că memoriul acesta a fost însușit sub forma în care este, trebue ca să-l schimbi”. Și colonelul l’a schimbat cum i s’a cerut și l’a predat a doua zi. A constatat, în acelaș timp — dar cam târziu — că a fost indus în eroare, ca și altă dată, de acelaș camarad nereal. Iată pozne pe cari le poate face un coleg, ceea ce totuși nu poate ierta gestul colonelului Drăgănescu, om de o vastă inteligență. „Epoca” a dat numele emisarului și a fost confiscată. „Universul” a pătimit la rându-i având aceeași soartă. Și în cele din urmă, cenzura, care și-a călcat dispozițiile comunicatului ei, a admis d-lui Necșești să pomenească de departe despre acel „colonel Tabu”. Ca și struțul, Anastasia și-ascunde capul în nisip când ouă. Facerea fiind grea, oul se face bou și toți află despre ce este vorba. Numai de la mine câți au aflat numele colonelului și încă, cu ce comentarii asupra acestei inexplicabile ocrotiri a unui militar care s’a dedat la o acțiune nedemnă de un ostaș. S’a mai aflat — tot prin graiul colonelului Drăgănescu că autorul memoriului în forma însușită de cel care a trimis pe emisar, ar fi generalul Aristide Tănăsescu, care, deși este uiz cu generalul atenian însă, fără supărare, are la activul său fapte cari îl împiedică să fie chemat „Cel drept”. S-a spus în plin parlament, și generalul n’a reacționat, că a fost închis la Galata pentru furt de efecte militare și altă dată, tot acolo, când cu accidentul de la Ciurea și scăpat prin intervenția unui aghiotant regal. Rezultatul: astăzi este general, inspector tehnic al armamentului și... trimis în Franța pentru încheierea contractului de armament. In fața unor asemenea enormități nu-ți rămâne decât, cu tot desgustul, să dăinuiești în protestări care însă îți sunt înăbușite, tocmai de cei chemați să curețe moravurile de necurățeniile de acest soi. Mai târziu, li se va arunca în spinare, pe bună dreptate, o parte din vină. Fiecare își iubește țara, se vede, în felurite chipuri. Emanui! Haji Masco N’am mai plecat cu trenul de mai bine de un an. Acum câteva zile nevoia m’a mânat să plec. Am fost surprins de frumusețea, curățenia și ordinea — până la punct — ce domnește. S’o fi cheltuit mult bănet și se va mai cheltui. „Dar ce e adevărat, nu-i păcat”. Gara are aspectul unei mari gări apusene. Trenurile pleacă cu o exactitate de secundă, pornește linie nesimțite și fără strigătele : sunt în vagoane, pleacă trenul, apoi flueratul prelung al șefului de tren și răspunsul locomotivei cu două semnale lungi, — care înseamnă desfacerea frânelor — așa cum se obișnuiește încă în provincie. Căruțele de odinioară pentru transportul bagajelor, care te asurzeau prin scârțâitul lor, au fost înlocuite cu cărucioare purtate de un mic motor, care nu fac nici un fel de zgomot, sunt prevăzute cu un clopoțel care vestește călătorii să se dea la o parte. Cui îi place frumosul și rânduiala, poate fi mulțumit cum se prezintă gara. Orice lumină are și umbra ei. Obiceiul pământului se arată și aici mai tare, înfrânge buna rânduială. Și anume: din călătorii cari sosesc cu trenul, o bună parte din ei nu se îndreaptă spre peronul de ieșire din B-dul Golescu, așa cum e natural, ci o i-au dea dreptul spre peronul rezervat accesului călătorilor, cari au a pleca. Așa că nu mai vorbesc de o femeie cu un copil în brațe și cu bagajul în cealaltă mână, dar eu ca bărbat cu anevoie am putut să mă strecor printre mulțimea de călători, care venise cu trenul și ne ațineau calea. Am întrebat omul de serviciu dacă s’a desființat peronul din Golescu și mi-a răspuns că nu, dar lumea nu vrea să dea urmare regulamentului. Atunci mi-a venit din nou în minte, vorba taxatorului din tramvai, care fiind solicitat prin semne de către un cetățean, ca să-i deschidă ușa în mers, el ne-a motivat celor din vagon astfel: „Nu se poate, deoarece chiar azi am primit circulară în această privință, să mai treacă vre-o douătrei zile, să se învechiască circulara...”. Ei bine, nu. Direcția C. F. R. trebuie să-și impuie regulamentul și să ne deprinndă pe noi cetățenii cu ordinea. Și aceasta în interesul propriu al călătorilor și pentru prestigiul C. F. R.-ului. Nu clădirile indică civilizația, ci bunele moravuri. Dr. Alex. Manolescu Constatăm fiara de Mord RICHARD STRAUS IN DISGRATIE VIENA. 30. (Rador). — „Reichspost“ anunță că Opera din Viena nu va mai juca operele lui Richard Strauss, deoarece acesta a refuzat să dirijeze un festival la Salzburg. I • I . . . ■ Ut schunpu tara, puterea mea de munca $1 puterea mea de iubire. Ntcalac nupesco ?« O anchetă fără valoare Tot despra Am citit mesajul trimis de d. general Uică consiliului de război al corpului 11 cu ocazia instalării nouilor comisari regali. Odată mai mult suntem nevoiți să constatăm că vorbim absolut altă limbă ca fostul ministru de război. D. general Uică în mesajul său zice: „Pe adevărata linie a tradiției ostășești, în cadrul orânduirilor militare, atunci când unele suspiciuni asupra activității profesionale și de onestitate a unora din subalternii mei s’au produs, am considerat ca un înalt comandament moral să solicit autorităților superioare, anchetarea și sancționarea celor găsiți vinovați, oricare ar fi ei”. Cuvintele sursă frumos. Suntem departe de „Mă* nișă”, încă două trei exerciții de felul acesta și d. general Uică riscă să se exprime într’o limbă de sare însăși Eihinescu nu s’ar fi lepădat. Dar nu de aceasta e vorba, ci de fondul chestiei. Comandantul corpului 11 se înșeală când își închipue că opinia publică a ajuns la gradul de nervozitate de astăzi, pentru că unii din subalternii d-sale ca plutonierul Ilie, Albișor sau chiar d. colonel Pomponiu au făcut un fals. Lumea își dă perfect de bine seamă, că fără un ordin falsul nu se comitea. Or cine putea da acest ordin? Lăsăm răspunsul la discreta apreciere a d- Lui general Uică. In ce ne privește ne vom mulțumi să zicem că o anchetă de asemenea natură nu poate fi pusă sub patronajul persoanelor cari sunt direct în cauză. H nschera d-lui general Uică n’are nici o valoare. In schimb garantăm autorilor morali și materiali ai falsului că adevărata justiție își va face pe deplin datoria. GRIGORE FILIPESCU fie vorbă cu d. Inculet Cenzura a trecut sub comanda d-lui ministru de interne Inculeț. Prilej pentru o celebritate pe care, dintre basarabeni, n’a mai cunoscut-o decât d. Pantelimon Halippa bunul nostru prieten și binecunoscutul mare democrat. Căci, dacă până azi nu se vorbea despre d. Inculeț decât în zilele zvonurilor de schimbări în guvern și anume la rubrica probabilă a celor cari ar urma să plece, — de azi înainte d. Inculeț învestit comandant suprem al cenzurii, va fi pe primul plan al vieții politice. In ce ne privește sântem siguri că d. Inculeț va face mai puține gafe decât predecesorul său. D. Inculeț are doar un mai adânc simț politic, și în orice caz este mai chemat decât d. Mavro... să înțeleagă imperativele nesiluirii presei și să țină cântarul de extremă sensibilitate al drămuirii intereselor de stat. Totuși, îndemnați de simpatia pe care o avem pentru toți marii intelectuali ai neamului, ne vom îngădui să dăm noului comandant suprem al cenzurii, la intrarea sa în arenă, câteva mici sfaturi. N vom ruga să observe, de pildă, că atunci când un ziar arată că intervenția pentru a se modifica un anume raport, a fost făcută de d...„ și cenzura suprimă acest nume, toată lumea caută, toată lumea șoptește, toată lumea știe. De aceea e preferabil să nu se suprime numele. Iar dacă totuși, nu se poate (știința apărării intereselor de stat este așa de complexă), dacă trebue neapărat suprimare, să se tae mai cu toptanul ca să fie un vag mai deplin în care șoaptele să alerge în vârtej fără deslușire. Ce mare lucru este, în definitiv, o coloană de ziar! Și ce rost au menajamentele dovedite țină azi de fostul comandant, al cencarii, țarele ziarist și publicist, excelența sa Al. Mavrodi? D. Inculeț a fost totdeauna om dintr’o bucată. Să nu se desmintă nici acum. De In al doilea rând ar trebui să înainteam ziarelor, pentru simplificare, un formular complect al tuturor chestiilor și al tuturor unnelor- tabu. D. Inculeț știe doar de câte amănunte tehnice este legată apariția unui ziar, și, mare prieten al presei, nu va voi să-i facă dificultăți. întocmirea listei tabu nu ar reclama decât două, trei ore de muncă și ar fi lămurire odată pentru totdeauna. De pildă să se spue, nu este voe să apară în ziare nici un nume care începe cu litera g. Scurt și clar. Ziarele ar ști pe ce teren se mișcă și n’ar mai fi nici neplăceri pentru ele, nici dificultăți pentru cenzură. Dar să nu lungim lista sfaturilor noastre. Și bucuroși că, în sfârșit, cu d. Inculeț la cenzură avem un om la locul său, să-i urăm spor la muncă. D. I. INCULEȚ )/ AmestecruiI în afaceri D. Iorga face, în jurul anchetei Skoda, următoarele observații: „...Din valurile de stenograme ale anchetei, ceva insă se deslușește, ceva, care hotărât, nu trebuie să fie. Acel ceva se chiamă amestecul in afaceri, turbatul amestec in afaceri, al atâtora dintre oamenii noștri politici. Am apucat vremea când înaintași de-ai lor pierdeau o avere, moștenită, câștigată, pentru politica pe care o făceau. Am apucat vremea când alții din aceleași generații mureau prin spitale și lăsau lor in mizerie. Am apucat familiile vremea când a fi sărac, după ce ai ocupat cele mai înalte demnități, era ce putea fi mai obișnuit intr’o societate geloasă de reputația ei. Dar azi nu e fleac sub treizeci de ani, care să nu vadă în politica spre care se ridică pe scări ușoare de sărit, un mijloc de a-și asigura o viață de moleșitoare huzururi prin întreprinderi care, dacă nu duc la pușcăria proprie, silesc pe cei amestecați in ele să vadă la zăbrelele ei pe asociații cu care au lucrat, au petrecut și s’au spurcat”. Vor mai reveni oare acele vremuri in cari dezinteresul în viața publică și corectitudinea în viața privată, nu erau cuvinte fără înțeles? Ar putea să revie ușor, foarte ușor. Căci nu trebue cine știe ce eroic efort pentru aceasta, ci trebue numai voința oamenilor de treabă de a nu mai întinde mâna celor incorecți. Un nobil englez, bănuit că avea prea mare noroc la cărți, bănuit numai, a fost nevoit să trăiască tot restul vieții sale departe de lume. Nu este pedeapsă mai mare decât ostracizarea contemporanilor. Pot fi ușor reînviate vremurile de glorie când nu se făcea politică pentru a se aduna averi, ci se cheltuiau averi în politică. Dar trebuie s-o voiască hotărît măcar câțiva dintre conducătorii partidelor noastre politice. Și s’o voiască altfel decât prin vorbe răsunătoare spuse când vine prilejul. Încordarea Hiter - Hindenburg PARIS. 30. (Rador). Ziarul german „Pariser Tageblatt” anunță că o mare încordare domnește în relațiile dintre președintele von Hindenburg și cancelarul Hitler. Ziarul adaugă că două regimente din Reichswehr sunt concentrate în jurul localității Neudeck, unde se află președintele Hindenburg, având misiunea de a asigura libertatea personală a președintelui Reichului. Ziarul crede a ști că d. Goering a oferit de curând președintelui Hindenburg să-i pună la dispoziție o gardă personală formată din secțiunile de protecție (S. S.), pe care președintele a refuzat-o, arătând că protecția sa va fi asigurată numai de Reichswehr. Președintele Hindenburg ar fi adăugat că în cazul când formațiuni din secțiunile de protecție ar fi trimise spre Neudeck, ele vor fi dezarmate, iar în caz de rezistență, vor fi tratate ca rebeli și dezarmate. cenzura Sânt cunoscute împrejurările in care a fost confiscată o parte din ediția de provincie a ziarului „Universul”. Deprins să informeze exact și având totdeauna curajul opiniilor sale, marele ziar popular a publicat o scrisoare pe care d. Grigore Filipescu o adresase d-lui prim ministru Tătărăscu după confiscarea „Epocii”, pentru că tipărise cuvintele „este vorba de” înaintea unui nume interzis și suprimat în coloanele noastre. Aceasta a fost vina Universului. D. Popescu-Necșești a subliniat faptele și a tras concluziile cari se desprind din ele, in articolul său din „Universul” de acum două zile. Iar în numărul de azi d. Constantin Bacalbașa semnează, în jurul aceleiași chestii următorul documentat articol: O întrebare vine pe cele mai multe buze, când are să vie ziua în care țara românească să nu mai trăiască sub jugul cenzurii? Bineînțeles că personal nu mă pot plânge, scrisul meu nu a fost niciodată cenzurat, dar atât nu este destul. Fiindcă existența cenzurii nu însemnează numai împiedicarea, ca să se afirme, a multor violențe sau calomnii, dar însemnează și suprimarea multor adevăruri. Dacă este așa, și așa este, cenzura încetează ca să aibă măcar o parte de legitimitate. Cenzura nu poate fi legitimă decât numai atunci când este exercitată pentru interesul Statului: toate celelalte interese personale, or care ar fi, or cât de legitime, or cât de simpatice, nu pot fi puse sub pavăza autorității extralegale a puterii publice. Apoi, este felul în care se practică aplicarea cenzurii. O lege care decretează înființarea cenzurii, proclamă numai un principiu, acest principiu, așa impersonal, poate părea că este o necesitate superioară de Stat, dar după ce principiul a fost proclamat, vine aplicarea lui. Și atunci intră în scenă oamenii cu patimile lor, cu judecata lor, cu simpatiile și antipatiile lor Vorba este: cine sunt acei oameni cari aplică principiul? Pot spune că nu cunosc nominal pe nici unul din dicatori, dar întreb: sunt, dare, oamenii aceștia atât de bine calificați, ca nepărtinire și putere de judecată? Fiindcă acistă nodul chestiunii. De pildă, zilele trecute, în primul articol al ziarului „Epoca”, articol semnat de d. Grigore Filipescu, am văzut un loc gol; locul gol era făcut prin suprimarea numelui unei persoane, numele unei persoane care a fost declarată de către un martor interogat la comisia parlamentară pentru afacerea Skoda, că ar fi primit parale. Numele acestei persoane nu a fost dezvăluit de d. Filipescu, nu, domnul Filipescu nu făcea alt decât să reproducă o declarație făcută în fața comisiei parlamentare. Acesta fiind adevărul, cu ce drept... nu zic „cenzura”, dar cu ce drept „cenzorii’ ’au suprimat acest nume. Mai ales felul în care s’a făcut suprimarea, lăsarea locului alb destinat să atragă atenția cititorilor, a dat naștere imediat la toate bănuelile. Și umplutura locului alb a început. Pretutineni, prin cluburi, pe străzi, prin restaurante, auzeai un nume, fiecare rostea numele antipaticului său favorit. Și astfel fiind, în loc de un singur nume dat pradă adversității publice, cenzorii au înlesnit calomnia in mare. Grație cenzorilor, adevăratul vinovat — dacă va fi — a scăpat fără nici o hulă, iar atâți oameni nevinovați sunt purtați, din gură în gură, și clevetiți. Acum trebue să se aleagă la un fel, iar guvernul are datoria să lumineze țara. Pentru cari mari interese sociale sau politice, cenzura trebue să mai opereze? Când a fost înființată, am înțeles motivul: moartea tragică a lui Duca a impus consimțământul celor mai hotărîți adversari ai constrângerilor, printre cari mă număr, dar au trecut câteva luni de atunci, vremurile s’au schimbat, în țară e liniște. Și, nu este o erezie să afirmi că o țară nu poate trăi permanent sub regimul legilor excepționale. Dacă s’ar putea inventa un instrument care să aplice cenzura în mod automat ,poate că această constrăngere ar fi mai ușor primită, dar când o aplică oamenii, aceste ființe păcătoase supuse toate greșelii, injustiția intervine numaidecât. Nu putem primi cenzura pentru că, dacă în fața comisiei de anchetă parlamentară sunt denunțați ca oameni mituiți Vasilescu și Dumitrescu, cenzorii să lase liberă publicarea numelui „Dumitrescu” și să împiedice publicarea numelui „Vasilescu”. Nu e nici drept și nu e nici cinstit. Și acum încheiu repetând întrebarea: când va suna ceasul reintrării în regimul libertății depline? CONSTANTIN BACALBAȘA Parisul și noul cancelar PARIS. 30. (Rador). Cercurile politice consideră cu satisfacție rapiditatea cu care a fost soluționată grava criză deschisă la Viena prin asasinarea lui Dollfuss. Desemnarea pentru postul de cancelar a d-lui Schuschnigg, colaborator intim al lui Dollfuss, este considerată ca o garanție că sforțările pentru menținerea independenței Austriei, atât de energic urmărită de Dallfuss, vor fi continuate cu aceeași vigoare de succesorul său. Se subliniază energia și sângele rece de care a dat dovadă de Schussehnigg în ziua de 25 iulie, când a fost investit de președintele Miklas cu interimatul președinției. Se crede de altfel că noul cancelar, moștenitor în toate privințele al lui Dollfuss, nu va întâlni probabil aceeași ostilitate ca predecesorul său din partea socialiștilor. D. Titilescu in Franța PARIS, 30 (Europa press). — D. Nicolae Titulescu se află de 8 zile pe coasta Mării la Cap Saint Martin, unde va mai sta câteva zile. Numeroși ziariști s-au dus la Cap Saint Martin, spre a obține o declarație a d-lui Titulescu, în legătură cu evenimentele din Austria. D-sa a refuzat însă să dea orice lămurire. Revoluționar macedonean executat la Sofia Mopți și zile în Africa Equatorială de AUREL VARLAM Amintirile unui fost judecător in Congo Belgian1) Policemani, tot negri, sergenți de oraș cum am zice, stau pe la încrucișări de drumuri. Nu-i bine să faci cunoștință nici cu poliția albă, dar ce trebue să fie când încapi pe mâna negrilor, fie ei chiar învestiți cu o autoritate legală la vreo 50 de kilometri în interior aceiași negri mănâncă carne de om, iar aici la litoral, exercită o parte de suveranitate, conform principiilor stabilite de Jean Jacques Rousseau și a actualilor teorii de drept, care s-au inspirat tot dela el. Englezii au originalități de acestea, mai ales când e vorba despre o civilizație de fațadă, pentru a mânji ochii lumii. Un negru gras, în haine europene, trece purtat într-un fel de scaun, de doi alți negri, aproape gol. E grav și convins de importanța sa. Trebue să fie vreun comerciant îmbogățit. Dar acolo în fund, pe o ridicătură de pământ, deasupra unei case mari, flutură un drapel. Este palatul guvernatorului englez. Monrovia, capitala republicei Liberia. Această capitală trebue să se prezinte ca un sat comun de negri, deoarece nu se vorbește de debarcare. De altfel de pe vas nu se vede nici o casă. Coasta e la nivelul imediat al mărei și locul e mlăștinos, judecând după vegetația extraordinar de bogată a pădurilor, care ne maschează capitala acestui stat negru. Sub patronajul americanilor, pe la începutul secolului trecut, cu sclavii liberați din America și cu un număr de canibali localnici, s’a fondat această republică. Puțină lume cred, a auzit despre existența acestei bizare republici. O fi având o împărțire administrativă a teritoriului, justiție, buget? E o întrebare nedeslegată pentru mine până azi. Vă pot spune însă că are un șef, un președinte de republică, pentru că l-am văzut și am dat chiar mâna împreună. De ce vom fi ancorat aici? Nu s’a încărcat nici descărcat nimic și nici un pasager nu s’a suit sau dat jos la această destinație. Poate din deferență pentru șeful statului republican și pentru a-i da posibilitatea să-și mărească lista civilă, precum vom vedea. Nu se lăsase bine ancora, când o minusculă îmbarcațiune, o șalupă cu aburi, cu un coș ridicol, înalt al unei locomotive de treer, datând desigur de la înființarea statului și dăruită de americani, se îndrepta spre noi, părure foarte grăbită. Când un negru adoptă îmbrămintea noastră, el va pune pe ap, de preferință, o pălărie înală și tare, zisă „cilindru”, părându-i-se că-i conferă mai multă demnitate sau respectabilitate. Un personagiu de statură înaltă, coafat cu un astfel de cilidru și tot așa de negru și strălucitor la față, îmbrăcat cu un frac, pantaloni vărgați de pânză și cu picioarele goale, se sui pe bord, era președinte Republicei Liberia. După prezentări și strângeri de mâini, pe care președintele se vedea că era grăbit să le scurteze, ne adresă câteva cuvinte în limba engleză, arătându-ne că-i foarte onorat și fericit că a făcut cunoștința noastră. Această vizită cu care președintele ne onora, n’avea alt scop decât de a ne plasa colecția timbrelor acestui stat. Monopolul acestei vânzări președintele îl uzurpase în folosul său exclusiv. Dintr’o veche mapă de mușama, șeful statului scoase și ne oferi spre cumpărare, seria timbrelor poștale ale țării lui. După gravura lor fină și inscripții, se vedea că sunt de fabricațiune americană. Din toată Africa, numai in regiunea aceasta trăește un ipopotan foarte mic și, acest animal figura pe o serie de timbre. Din cauza valurilor puternice care bat întotdeauna malul înalt, iar în ziua aceia mai furioase ca de obicei, nu ne riscăm să ne suim în luntrile de pentru a vizita orașul. debarcare în larg marea e liniștită, și o flotilă de bărci cu băetani cu negri ne înconjoară vasul. Acești tineri sunt pescuitori de monezi. De sus de pe punte, le aruncăm câte o piesă, iar ei se dau la fund în apă după ea și o aduc la suprafață. De la Acra, ultima escală, vasul nostru taie drumul drept spre gura de vărsare a fluviului Congo în Ocean, neasupranatural. Spintecată în mers, apa cădea de o parte și de alta pe pereții vasului, în fâșii luminoase, elicea lăsa urme lungi încrețite de foc, iar Oceanul, până la capătul privirilor, sclipea ca o baie nemărginită de fosfor, împrumutând văzduhului o fluorescentă opalină, împreunându-se spre zări cu calea laptelui de pe cerul înstelat al zonei australe. In una din acele seri stranii, miezul nopții trecuse de mult, când mă aflam tot pe puntea de sus. In această haotică lumină, SOFIA, 30 (Rador). Astăzi a fost executat Sinadinoff, membru al organizației ilegale „Vartop”, condamnat la moarte la începutul lunii, pentru a fi ucis din ordinul organizației sale, pe Atanasoff, fost membru al aceleiași organizații. Complicele său, Danoff, a fost condamnat la muncă silnică pe viață. Executarea lui Sinadinoîi este cea dintâi, care se face pe baza nouii legi de represiune a crimelor împotriva siguranței individuale și publice. Legea aceasta prevede o procedură sumară care nu pretinde ratificarea sentințelor capitale de către suveran, care are totuși dreptul de grațiere pământesc era numai cadența pașilor ofițerului de quart. De când un om țesând o pânză, a pus-o deasupra unei bărci ca să-l ducă vântul departe, mările au fost groapa unde dorm la fund atâția oameni, că dacă i-ai purte unul lângă altul, ar acoperi-o cu trupurile lor. Un țipăt tuguitor, ca un vaet, venea dinspre larg. Era al unei păsări de mare. Câteodată vasul trosnea din încheeturi, cedând probabil dilatațiunei. Dar în cadrul și la ora aceasta, totul părea supranatural. Sub această impresie, cu ochii lrosiți, în jocul aburilor care săltau pe tot întinsul, îmbrăcând forme omenești, am vrut să-mi închipui umbrele rătăcind, al atâtor mii de mirese și logodnice, căutând pe acei care odihnesc, de cine știe când, in acest cimitir fără cruci. (Va urma) 1) Vezi începutul in „Epoca” No. 1638. CAP. 4 Botezul Equatorului. — Mare de ulei și de fosfor. — La Punta. — Banana se varsă In fluviul Congo. — Musca Tse-Tse contra aclimatizării rasei bovine. Peste două zile vom fi la Equator, vom trece linia. Alizeul austral suflă cu desmierdări blânde peste fețele noastre încălzite. In ceasul asfințitului soarele incendiază orizontul într-un jar imens, iar când se îneacă și dispare, trimite încă de dincolo suluți nesfârșite către cer, ca un uriaș doborât, care cu mâinele lui gigantice protestează contra biruitorului său. Veneau apoi orele liniștite ale serei și nopțile senine. Navigăm pe o mare de ulei, fără valuri de fund, nici de suprafață. Noaptea decorul deve -shafts