Epoca, septembrie 1934 (nr. 1682-1706)

1934-09-15 / nr. 1693

/ No. 1693 3 fei s­ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 1 BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN i (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII de prințese la «s­trația ziarului și latente agențiile de publicitate Telefon: 3.82-11 Ut schm tara, potera mea de munca $i puterea mea de iubire. Nicolae JiUpescu Sâmbătă 15 Septembrie 1934 Ziar al partidului conservator,.­­ Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPI8C0 Nevroza despre care vorbea d. Tătarascu se evidențiază. In primul rând este declinul de prestigiu al partidului liberal. După atâtea scăderi ale recente­lor guvernări național-țărăniste, nu era nevoe de cine știe ce mi­nuni pentru a face din guverna­rea liberală piedestalul unei creș­teri de autoritate a partidului d-lui Dinu Brătianu. Trebuia numai mai puțină de­magogie și mână fermă în apli­carea unor măsuri cari nu se ce­reau descoperite de eforturile genialității, ci erau indicate ele­mentar la cel dintâi contact al bunului simț cu realitatea. Partidul liberal, de la care mulți așteptau mult mai mult, nu ne-a­ putut da nici atât. Poate că glonțul care a curmat viața lui Ion Duca a curmat, în acelaș timp prin violența șocului, și po­sibilitățile de realizare ale parti­dului liberal. Sunt unele zguduiri de repercusiuni nebănuite la pri­ma­ vedere.­­ O primă nevroză, deci. Nu geme însă numai guver­nul, geme și partidul. E o per­manentă încrucișare de spade între d. Dinu Brătianu și d. Tă­­tărăscu. Disensiunile sunt punc­tate în discursuri zgomotoase, cari încep totuși cu asigurarea celei mai perfecte armonii, și sfârșesc așișderea, pentru a da acestei nevroze liberale aspecte de ilaritate, cu protestul unui con­curs întreg. La mijloc, schițând pretenții de dominare cari s’ar crede to­tuși satisfăcute cu un al doilea strapontin și cu un fotoliu în lo­cul celui actual, tragicul grup „ha. ha. ha”. Aici nevroza e fu­ribundă. D. Tătarascu are,­­ așa­dar, dreptate. Motivele prelungirii stării excepționale există. Partidul, liberal­­ însuși, inclusiv guvernul, înfățișează cea mai e­locventă justificare a noului de­cret de ordine și de încătușare. Incident abia conturat în viata nației. Au mai fost atâtea la fel... Și nu trebue clocotul valurilor răzvrătite pentru a mătura mor­tăciunile. Ajunge unda înceată a răbdării și a neprețuirii. Dar in­cident de grele urmări pentru vi­ata unui partid care își spunea cu mândrie al tradițiilor liber­tare. Lucrul se va vedea fără mul­tă întârziere. De­ocamdata ne vom război și mai departe cu o cenzură fatal și ca în nevroză. Când guvernul nu știe bine ce face, cum vreți să știe cenzura? Urmăriți ziarele numai în a­­ceste ultime câteva zile, de când cu ședințele comitetului executiv național-țărănesc. Frînturile de declarații captate de reporterii chinuiți ai unei discrete betonate (era acolo d. D. R. și era și d. Mirto), au fost când admise, când suprimate de onorata cenzură. Și, ciudat, umbrele nopții dimi­nuau subversitățile pentru a lăsa să apară dimineața grozăvii, mai clar vizibile apoi la lumina soa­relui și în consecință suprimate în ziarele de la amiază. Mai departe, lucruri odată a­­părute, au fost suprimate în chiar comunicatul oficial al partidului național-țărănesc. De data acea­sta în bătaia luminii electrice, Soarele răsărind subversivul se răsfață cu litere groase în toate ziarele. Clipoceală abia observată în eleșteul nevrozei cenzurate. Fie­care zi ne aduce surprizele ei, vi­nele de o veselie să înghețe de in­vidie însuși inepuizabilul Tănase. Ah, un antinevralgic eficace pentru țara Anastasia... Ar trebui un consult de somități medicale. Dar și acesta ar fi zadarnic. Ali­mentată de nevroza guvernului, chiar tâmpită de droguri tața A­­nastasia va sucomba tot nevri­coasă. — Nevroză Holera era dalac... întâmplarea de la Con­stanța merită un comen­tariu. Un număr de soldați din­tr-un regiment cantonat în apropiere prezintă gra­ve simpt­ome de intoxica­ție alimentară. Șase înce­tează din viață. Un fricos — se găsesc totdeauna în asemenea împrejurări — aruncă o bănuială: e ho­leră. Zvonul se răspânde­ște ca fulgerul. Dar Constanța e port la mare. E presupus a avea un minimum de speciali­ști, laboratoare,­­ mijloa­ce de cunoaștere și de com­­batere a unui asemenea început de epidemie.­­Se fac prin urmare analize înfrigurate. Și se verifică holera! O domnișoară - medic, împrumutând la repezea­lă microscopul liceului Șo­ca­, identifică nemoloel­­nic vibrioni. Servindu-se de un echian al școlii na­vale, alt medic îl confir­mă. Pentru o ultimă anta­­liză viscerele se trimit și la Institutul Cantacuzino din București — dar, zi co­se, prudent înnecate în­­tr’o soluție de formol, ca­re face imposibilă anali­za. (E ca și cum ai trimi­te coada unui câne, ca să se vadă dacă a murit de turbare). Se cer nu noi ele­mente și, în sfârșit, rezul­tatul: „holera” era rezul­tatul intoxicării trupei cu carne de la o vită bolnavă de dalac. "V *. ( % r­9 kT r 'i­m­p’ s. i. k­ af­la •“ f sr /fi ■i* Putea să nu fie infec­tată de dalac! De unde a fost cumpă­rată vita bolnavă? Cine a verificat-o? __ Veterinarul regimentului sau veteri­narul comunei? Sunt șanse să fi fost o vacă politică. Vreau să aib­ o vită impusă la vânzare de un agent electoral. Cu­nosc un oraș de unde ve­terinarul cere să fie mu­tat cu orice chip fiindcă, de câte ori găsește o vită bolnavă, primarul îi pune s­ă-i dea drumul im­la consumație : măcelarii sunt fruntea alegătorilor săi . Prin urmare, o organi­zație sanitară inexistentă în principalul port româ­nesc și un serviciu veteri­nar dezorganizat La Con­stanța ca și în restul țării — iată concluziile nenoro­cirii întâmplate. Aceste concluzii impun în primul rând sancțiuni: pedepsirea exemplară, ra­pidă și publică a celor vi­novați de moartea solda­ților. In al doilea rând, întâm­plarea de la Constanța se leagă de marea, de covîr­­șitoarea problemă, a să­nătății publice din aceas­tă țară. Oricând citești un bule­tin demografic românesc prima coloană — aceia a proporției nașterilor — te face să tres alți de bucu­rie: e semnul vigoarei și posibilităților de viitor a neamului nostru, dar a doua coloană — aceia mortalității — îți întune­a­că orice entuziasm: oglin­dește toată ușurința ne­fastă a gospodăriei noas­tre. In prima coloană stăm in fruntea Europei, în a doua — stăm în coada Orientului. Româncele noastre nasc condamnați la moarte î­nt­­r’o proporție necunoscută celorlalte țări. In definitiv, mai bine ar fi fost holeră decât da­­lac. Holera vine din afa­ră și o poți opri prin mă­suri excepționale. La ne­voie poți cere împotriva ș i ajutorul cenzurii. Dar ce să faci împotriva dala­­lacului, boală internă pe care o poate introduce în regimente, în internate, în căminari, în măcelării­le publice și autorizate,— orice vacă bolnavă d­ar privilegiată, orice vacă cu sporț sau cu trecere elec­torală? COST­IN G. STURDZA « * : »*<­r t i 1 ‘u.c Hi'', >*. 3 * J .ii. i? sh : f\r »ț * f aK * * t t“* ' * v' •* ? f "-1 ț / dLJ . Ir.. 1.1 !t * V, . a* r* f , kA > Ghinionul d-lui Victor Iamandi Citim în „Universul” de azi, Ploești, 13 Septembrie Miercuri pe la ora 7 sear­a mașina nr. 409 B, în care se afla d. Victor Iamandi, subsecretar de stat la mi­nisterul de interne, pe când se îna­poia spre București, în comuna Pu­­chenii-Moșneni a călcat pe copilul Ion State Ghiță în următoarele îm­prejurări : In timp ce mașina înainta cu vite­ză, in față, pe dreapta, mergea o că­ruță a unui sătean din com. Coadele (Ilfov), iar alături de ea, copilul său, în vârstă de 4 ani. Auzind d­aesonul automobilului copilul a trecut în urma căruței, ră­mânând puțin mai în urmă. Șoferul, care, după cum am spus, dăduse vi­teză ma­șinei, n’a mai avut timp nici să­ frâneze nici să facă virajul nece­sar, și a izbit pe copil cu aripa ma­­șinei, svârlindu-l în șanț. D­­iamandi a oprit mașina, a pus doi jandarmi ce treceau întâmplător pe șosea să sue victima în altă ma­șină și să o transporte la spital la Ploești, dându-le patru sute lei de cheltuială și promițând că a doua zi va veni să se intereseze de starea copilului. Adus la spital, copilul a încetat din viață, după câteva ore de chi­nuri. Deși faptul s’a petrecut Miercu, seara, n’a fost cunoscut imediat, de­oarece autoritățile au primit orbi să-l țină în secret”. Am subliniat în treacăt uli­ma frază. E normal să nu trîm­­bitezi o nenorocire. E normal c­a. Victor Iamandi să si­m­it speranța că nefericitul copil v scăpa cu viață. „Viitorul”, dacă partidul libe­ral ar fi în opoziție, și un min­stru ar fi avut nenorocirea p care a avut-o d­­iamandi, n’ar f lipsit să tipărească strident,­e literele cele mai mari din tipo­grafie: „un ministru asasin”. Noi nu vom face la fel. O vic­timă a nebuniei vitezei, mai pu­țin scuzabilă la un înalt demn tar decit la alții, și-atît. De­­sigur, d. lamandi regret profund nenorocirea, și nu a lipsi să ofere familiei victime din punga sa, toate satisfacțiile Voim numai să subliniem gh­nionul d-lui lamandi. Eri uns azi alta. Grupul H. devine u grup tragic. Conferința Micii înțelegeri -U..­­ •­­ . . . O ordine de zi foarte importantă GENEVA, 13 (Europa press).­­­ Azi după amiază la ora 5 a început în­ Hotel des Ber­­gues, unde se afla reședința d-lui Titulescu, conferința con­siliului permanent al Micei înțelegeri. Ședința a durat trei ore, și va continua mâine și poimâi­ne. Astăzi s’a fixat ordinea de zi care cuprinde chestiuni foarte importante. In primul rând se va fixa atitudinea Micei față de propunerea înțelegeri poloneză pentru generalizarea regimu­lui de protecție a minorităților etnice. Intrarea Rusiei Sovietice în Societatea Națiunilor. Problema Austriei și rela­țiile Micei înțelegeri cu Sta­­ rile Micei Înțe­­ legeri se declară că în mod principial Mica Înțe­legere va susține propu­nerea­ poloneză pentru generalizarea regimului de protecție a minorită­ților etnice. In ce privește tratati­vele cu Italia­­ pentru un pact de garanție a inde­pendenței austriace și de un pact de neamestec în treburile interne ale a­­cestui stat. Mica înțele­gere are o atitudine re­zervată. Nici Italia și nici Austria nu au informat Mica înțelegere asupra detaliilor proectului ita­lian. I*e cât se pare, nici cercurile franceze nu ar fi prea entusiasmate de acel proect, deoarece el ar spori influența Italiei în Austria. Suferințele d-lui Tătărăscu Consiliul de miniștri de 8zt.­S8mistitiu­ națonal-tărănetc. Simplificarea Comunicatul dat după con­siliul de miniștri de cri glay' sueste: ,.Jurnalul consiliului de mi­niștri pentru prelungirea stă­rii de asediu și a cenzurei a fost aprobat fără discuție .Pentru a se arăta d-lui Dinu Brătianu că partidul nu este cu d-sa!). Pentru înlăturarea inconvenientelor constatate prin experiența trecutului, s’a hotărât exinderea regimului cenzurei asupra întregii țări”. Consiliul s’a ocupat apoi de decretul simplificării, rămâ­nând ca discuțiile să fie con­tinuate în con­silul de miniștri care se va întruni Marți 18 Septembrie. Iată o celeritate în emoționantă- Luni de adevăr studii pentru a se ajunge la formu­larea unor măsuri salvatoare, și apoi alte luni pentru a se constata că aceste măsuri nu se pot aplica. va După consiliul de Marți se anunța, probabil, conti­nuarea discuțiilor pentru cel de Sâmbătă, și așa mai de­parte, cu asemănări adormi­toare între mâne și eri. In definitiv, de ce Guvernul Tătărăscu va grabă? avea destul timp și pentru acțiu­nile de eficacitate, căci se bu­cură de încredere întreagă și de neștirbit prestigiu. Dova­dă, starea de asediu și cen­zura! Ah, dacă sfânta cenzură ar putea avea măcar virtutea de a face dintr’un proect timp unul de însănătoșire finan­ciară... In schimb cenzur­a are alte virtuți. Iată fragmentul din comunicatul comitetului executiv national-țară­­nesc, suprimat mai întâi, si îngă­­duit apoi. In ce privește metoda de guver­nare, partidul național-țărănesc, consecvent cu declarațiile progra­matice și tactice, făcute de preșe­dintele său și aprobat de comitetul central executiv: a) Este și rămâne credincios regi­mului monarhic constituțional res­pectuos față de prerogativele regale ca și față de drepturile Națiunii și înțelege să înconjoare Coroana cu devotament și loialitate desăvârșită: b) Este adânc convins că o cola­borare normală între Coroană și for­țele politice reale, isvorâte din sâ­nul națiunii, se poate asigura nu­mai prin contactul direct și nemijlo­cit intre acești doi factori, fără in­terpunerea oricăror alte elemente lipsite de răspundere, cari ar putea tulbura funcționarea normală a me­canismului constituțional; c) înțelege să ferească complet Coroana de răspundere a actelor de guvernământ, stabilind pnecis res­ponsabilitățile guvernului și asigu­rând executarea lor Partidul național-țărănesc înțele­ge să-și asume răspunderea guver­nării numai in atari"condițiuni". De ce a suprimat cenzura aceste formulări? Ce anume era subver­siv­ în el«? De­­ ce­ le-a­­ îngăduit apoi? • Nici chiar abilitatea d-lui Tătă­­răs­cu ajutată de finețea d-lui Incu­­leț n’»r­ putea ticlui un răspuns va­labil. Nu vedeți cum, în acest continuu zigzag se cimentează prestigiul gu­vernului? * lată, adaos în treacăt, co­mentariu pe care-l face „Uni­versul” asupra celor de mai sus: „Menținerea mai departe a infirmilor dela cenzură e o sfi­dare adresată tuturora, un a­­tentat la adresa presei și un deserviciu permanent adus partidului liberal, deserviciu pe care opinia publică îl cre­­zează pe răbojul activității d-lui Tătărăscu”. Iar asupra cenzurii însăși, după d­ecretul de pretingire: „Consiliul de miniștri de ert a ho­tărît, după cum se anunțase de alt­fel, menținerea stării de asediu. Mai mult, ca o consecință a repetatelor declarațiuni ale șefului partidului liberal și desigur ca o dovadă de u­­nitate de vederi ce există între șeful partidului și guvern, d. Tătărăscu, la cererea d-lui Brătianu de a su­prima cu totul cenzura, a răspuns prin întinderea ei pe tot cuprinsul țării. Armonia, cum se vede, este desă­­vârșită. Rămâne, desigur, ca și d. Brătianu, în calitatea d-sale de șef, să o constate și să dea urmarea pe care o va crede utilă. Pentru opinia publică din toată țara, menținerea stării excepționale, prelungirea ei pe încă șase luni la adăpostul unui simplu decret-lege, lege, deși se promisese categoric par­lamentului că ea nu va fi prelungi­tă, este o dovadă de slăbiciune a gu­vernului, de nesiguranță în guver­nare și de neîncredere în propria lui autoritate. Față de străinătate, menținerea stării excepționale, fară motiv evi­dent, este o slăbire a creditului mo­ral de care trebue să se bucure sta­tul, o slăbire a încrederii ce trebue să rămână intactă peste graniță, a­­tun­ci când e vorba de ordinea și si­guranța statului și de disciplina po­litică, socială și morală a poporului. Din punct de vedere politic, gu­vernul liberal se pune, prin menți­nerea stării excepționale, intr’o si­tuație din cele mai grele față de toate celelalte partide politice, cari s’au declarat categoric contra stării de asediu și a cenzurii și cari sunt gata să-și asume răspunderea gu­vernării fără a pretinde acest scut excepțional. Presa va avea de­sigur de supor­tat, ca și până acum, neajunsurile unei cenzuri absurde și abuzive — dar repetăm ceea ce am spus și ieri, neajunsurile mari le va avea de su­portat mai ales guvernul. O guvernare sub stare de asediu și cenzură, fără nici un motiv se­rios, n’a folosit niciodată aceluia care a practicat-o. Excepția nu va începe cu d. Tătă­răscu”. „ D. Guță Tătărăscu înghite și surâde. D-sa știe cât de greu este să guverneze! Și hotărât să îndure toate suferințele pentru a garanta ordinea și a asigura prosperitatea țării, ridicând ochii spre d. Dinu Brătianu, invocă: — Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac! * D. GH. TĂTĂRĂSCU —--- ■nRRi + mpnm — Presa franceză despre discursul d-lui Schuschnigg PARIS, 13 (Rador). — Ziarele primesc cu simpatie discursul ros­tit de cancelarul Austriei, d. Schus­chnigg, în ședința de ieri după a­­miază a adunării Societății Națiu­nilor. Presa aprobă în special afir­marea din nou a necesității de a se menține independența austriacă. „Le Petit Parisien“ scrie: „Schus­chnigg s-a dovedit a fi tenace și hotărît. Argumentele sale, prezen­tate cu eloquență și convingere au produs o profundă impresie asupra tuturor delegaților. Discursul este un act politic de mare importanță și constituie, chiar dacă ideia nu este explicit spusă, un apel la ga­ranția internațională. „Chestiunile teh­nice și politice sunt de o prea mare întindere pen­tru a­­ putea fi rezolvate la Geneva, dar chestiunea este pusă pe tapet și ea va fi rezolvată între diferitele cancelarii, precum și în marile în­trevederi diplomatice ce vor avea loc luna viitoare“. „L’Oeuvre“, comentând discur­sul cancelarului Schuschnigg, își manifestă deasemeni optimismul: „După sentimentul general al ce­lor interesați și fără a se ascunde incidentele de tot felul care se pot produce în cursul negocierilor din­tre Franța, Italia și Mica înțelege­re, cercurile din Geneva au pentru prima data impresia că se va ajun­ge la rezultate“. De ce statul n’are bani? Sub acest titlu ziarul „Dimi­neața” de acum câteva zile a pu­blicat un articol sub formă de reportaj prin care, după ce în ur­ma unor date statistice furnizate de către d. Decusara, directorul statisticei judiciare din ministe­rul justiției, stabilește numărul total al funcționarilor publici la 320.000 și 110.000 la județe și co­mune, fără a face însă mențiune câți din aceștia aparțin corpuri­lor speciale și câți sunt funcțio­nari administrativi, constata că, din acest număr, cel puțin 60.000 constituie contingentul profitori­lor cari introduși în corpul sa­lariaților publici, activează de așa manieră că pe deoparte își creia­­ză averi fabuloase, iar pe de alta dau iama in visteria statului prin modul lor păgubitor de a admi­nistra. Prețioasele și destul de impor­tantele relații ale merg mai departe și reportajului, evaluează chiar în mod pozitiv coeficientul abuziv pe ministere și regii auto­nome al acelora dintre cei pro­fitori. Se fixează clar autoritățile unde se fură mai mult și astfel ni se afirmă că, cei mai mulți infrac­tori sunt la ministerul de finanțe, inclusiv R. M. S. și vămile, adică se comit mai multe fraude acolo unde se mănuesc mai mulți bani publici. La ministerul de finanțe coefi­cientul furtului ar fi de 32 la sută. Urmează: Ministerul comunicațiilor in­clusiv P. T. T. și C. F. R. și Casa Muncii cu 20 la sută, Ministerul de interne 18 la sută, Ministerul apărări naționale 12 la sută și celelalte autorități 18 la sută. Ca un fapt eșit din comun se mai citează cazul unui defrauda­­tor care, defraudând 4 milioane a fost menținut in serviciu ca să i se rețină treptat din leafă, suma cu­ care a păgubit Statul. Mai de­parte se afirmă că „acești indi­vizi — adevărați profesioniști — fac pe funcționarii modeli au furat numai in perioada de zi de timp, dintre 1924—1928 aproxi­mativ 4 milarde lei”. Această cifră a fost stabilită luându-se în considerație numai cazurile ce au fost aduse în fața justiției. In treacăt fie zis interview-ul ar fi fost și mai interesant dacă statistica ne-ar fi indicat și câte miliarde s-au furat și dela 1928 până la 1934. Situația fiind destul de îngri­jitoare probabil, că, toți acei ce au comis fraude, nu mai sunt în funcțiune Și deci ei nu mai pot prezenta nici un pericol astăzi. Ar fi desigur descurajator pen­tru instituțiile statului dacă în serviciul lui cu toate acestea se mențin asemenea specimene de profesioniști deferiți justiției. Dar oare numai fraudatorii do­vediți constituiesc cauza „De ce statul n’are bani?” Nu. Statul nu are bani pentru că, cele mai remediabile fraude se comit cu forme în regulă, în plus acelea ce se comit și de care ni­meni nu este făcut răspunzător. Puținii chemați a-și justifica a­­verile, fac credem deplină dovadă asupra celor de mai sus. Dacă însă este adevărat că nu­mai in 4 ani se vor fi comis fra­­u­de de 4 milioane, apoi am putea prin imaginația unei reguli de trei simple să ne întrebăm, câte miliarde s’au fraudat în cei 6 ani dela 1928 până azi ? Nu in­tenția de a rezolva această re­gulă de­­ o urmărim, ci a com­plecta relatările de mai sus, asu­pra cauzelor cari au făcut și fac ca Statul să nu aibe bani azi. Dintre cei 60.000 profitori fa­cem grația unui procent de 60 la sută cari descoperiți fiindcă vor fi fost traduși înaintea instanțe­lor de drept și atunci cum se face că restul de 26.000 din această categorie sunt menținuți și azi în funcție ? DE CE NU ARE STATUL BANI? Desigur că într'o apreciabilă mă­sură prevari­ațiunile produse de fraudatorii penalizați, lasă un gol în visteria statului, dar nu este mai puțin adevărat că pe lângă acest gol, acela provocat de furtul fă­cut sub aparentul scut al legii, pro­voacă un gol inzecit în raport cu acel al fraudatorilor. Cine nu-și aduce aminte de cam­pania începută în Mai 1931 la ve­nirea guvernului Iorga-Argetoianu relativă la tantiemele și jetoanele de zeci de milioane înghițite de un consiliu de administrație a unei re­­­gii autonome cum­­­ și cu salariul de 4.000.000 anual plătit directorului acelei regii autonome? A fost un zvon de sancțiuni dar în urmă to­tul s‘a liniștit ca și cum nu s‘ar fi întâmplat nimic. A uitat oare cineva panamaua spirtului negru? Care deja un venit­­ normal de aprope 2.000.000.000 ...a­­nual ajunsese la o încasare de a- i bea 200.000.000? Nu este oare vie în mintea tutu­ror lista titanozaurilor din consi­liile de administrație ale Regiilor Autonome care au înghițit sute de milioane bani buni care trebuiau să­­­­ tre in Cassa Statului? Să mai amintim oare de despă­gubirile date „Stelelor Române“ naționalizate? Nu avem curentă chestiunea ce­lor 56 milioane pe care Statul le plătește casei Stewart din cauza rezilierii contractului șoselelor? Dar un miliard 700 milioane — fondul de rezervă al Cassei Peru­șiilor — pensiile azi sunt în aer nu mai au nici o garanție — nu s-a vo­­alatilizat — sub scutul legii desi­gur — și nu s‘a­ mai rambursat te­zaurului casei pensiilor? Să mai vorbim oare despre fon­dul timbrului de aviație a cărui­­ ge­stiune de încasări și plăți nu o cu­noaște nimenea‘și el nu este trecut în bugetul general al Statului? Atunci, de ce n‘are statul bani? Pentru că: A bătut vântul de când e pământul Și va bate vântul cât va fi pământul, Cari vor fi acei care vor stăvili și respinge acest zefir cari prin a­­dierea lui suflă și colbul din viste­ria Statului? St. N. Enescu Aviația civilă japoneză fuzionează cu cea militară ? Japonia își organizează de zor aviația. In cercurile militare se vor­bește cu insistență despre o cât mai­­ strânsă colaborare dintre avai­ia ci­vilă și militară. Ministrul de războiți Chalasi a a­­vut o consfătuire cu ministrul trans­porturilor și circulației, Tokonamim și cu ministrul marinei Cosumini in vederea acestei organizări. E vorba ca aviația civilă să fie în așa fel or­ganizată ca să constitue rezerva ce­lei militare. Proectul va fi adus în discuția­ consiliului de miniștri spre a se ho­tărî definitiv asupra acestei ches­­­tiuni. La ministerul de războia se va în­ființa o secție specială care se va ocupa de bunul mers al aviației ci­vile. Dela congresul femei­lor române La congresul femeilor române, ce s’a ținut zilele acestea la Chi­șinău­ s’au distins două membre­­ ale partidului conservator’ d-nele Atena Cotaky-Nicolau și Ionica Rădoi. Era și de așteptat ca distinsele noastre colaboratoare, cari au strălucit de atâtea ori la diferi­te manifestațiuni conservatoare, să fie și de data aceasta la Înăl­țime. D-na Atena Cotaky-Nicolau a ținut în fața unei săli selecte și arhipline interesanta sa confe­rință, tratând despre femeia in­telectuală. Vorbind despre emanciparea fe­meii, d-sa aduce aminte de fe­meia egipteană, care putea fi medic, avocat, general și guver­nator. In țara Faraonilor o scri­­mă devine la un moment dat ge­neral comandant, după ce urcă toate treptele în administrație. Conferențiara trece in revistă cuceririle femeii române. Înce­pând de la 1900, când activitatea femenină din România impune unele drepturi sociale. Comporta­rea în aceste cuceriri ale elemen­tului feminin a fost de așa na­tură încât cucerește simpatii pentru acordarea deplină și a tu­turor drepturilor. D-sa încheie intersanta sa con­ferință, cerând auditoriului un minut de tăcere pentru aceea care a fost prototipul femeii inte­lectuale și care a adus nenumă­rate foloase științei și umanității, Maria Curie. Tot atât de interesantă a fost conferința d-nei Ionica Rădoi, care a vorbit despre „Femeia pen­tru pace”. D-sa spune între altele că de la începutul secolului al 20-lea toa­te puterile dinamice au fost puse în acțiune ca să ajungem la un progres civilizat. Mișcările sociale, intelectuale și artistice au fost influențate de descoperirile științifice. In 1914 izbucnește războiul mondial, care a schimbat în toate țările lumii mentalitatea popoarelor, toate descoperirile care se fac în tot timpul cât a ținut războiul în loc să caute binele omenirei sunt în­dreptate înspre distrugerea ei. După răboi s-a produs în lumea întreagă o frământare socială, din care a rezultat o schimbare de valori, o lipsă de morală și de încredere care a zdruncinat via­ța economică și socială. Pentru a evita războiul trebuie să prepa­răm națiunile. Rolul femeii să fie de a forma cetățeni desăvârșiți, iar pentru pentru aceasta ar trebui ca fe­meile din toate țările să-și unea­scă eforturile pentru pace, întreaga asitență a răsplătit cu aplauze furtunose pe confe­rențiare. Mihail A. Mereaczi

Next