Epoca, martie 1935 (nr. 1829-1855)
1935-03-01 / nr. 1829
No. 1829 3 fel REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI. PABAGIUL SOMANI (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII Be primese la achizația ziarulul și sa trata agențiile de publicitate Telefons 3.82-11 Vineri 1 Martie 1935 Ziar al partidului conservator. • Fondat in anul 1885 de MICOLAE FILIPESCU Mucenicii românismului Românismul își serbează o zi mare. S’au scurs 150 de ani de la răscoala românilor, pornită din munții Abrudului și cunoscută sub denumirea de revoluția lui Horia. Este întâia oară când, scăpată de sub îngenunchierea unei stăpâniri vitrege, românimea de dincolo într’un gând cu cea de dincoace de Carpați (acea aberație geografică cum zicea Niculae Filipescu) își poate prăznui fără jandarmi, mucenicii neamului. La 28 Februarie 1785 au fost rupți pe roată, două din cele trei căpetenii ale răsculaților, în fața a câtorva sute de săteni români aduși cu sila pentru ca „să țină minte”. Dovada amintirii se face astăzi! Locuitorii din acele părți aurifere abrudene ajunseseră cu vremea, iobagi ai Statului supuși asupririlor de tot soiul din partea slujitorilor împărătești și într’o stare mai rea decât a iobagilor ai nobilimii. Sătui de nedreptăți, neavând voie să se plângă stăpânirii sătenii și-au îndreptat tânguirile chiar împăratului. Ursu Nicolae, după adevăratul său nume Vasile Nicola poreclit Horia, din Albac și loan Oargă poreclit Cloșca, din Cărpeniș, fuseseră de mai multe ori la Viena fiind chiar primiți de Maria- Thereza, împărăteasa hotărâse înființarea de regimente grănicerești alcătuite din români. Cum înrolarea atrăgea după ea libertatea, românii veniau pe capete la oraș să se înscrie. Acest potop de înscrieri a speriat pe guvernatorul Ardealului, baronul Brunckenthal, care a stăvilit înrolarea mărginind-o la 3 regimente de români. După moartea Mariei-Therezei, fiul ei Iosif II, un ocrotitor al iobagilor români care căutase încă de la 1773 când fusese asociat la domnie de maică-sa să-și dea seamă de starea lor, la 1783, după o călătorie în Ardeal, dădu ordin de ușurarea stării românilor, ordin neadus la îndeplinire de guvernator. In urma acestor neajunsuri floria porni la Viena unde fu primit de împăratul reformator Iosif II-lea care încuviință înființarea altor regimente grănicerești, înscrierile sporind, nobilimea înspăimântată reuși prin Bruckenthal să le stăpâniască. Cu prilejul unei noui înscrieri a lui Giurgiu Marcul din Zarand, zis Gheorghe Crișan, care însoțea pe locuitorii din satul Mesteacăn au fost omorâți doi funcționari cari încercaseră arestarea lui Crișan. Aceasta a fost scânteia care a dat focul. Crișan a împins la răscoală țărănimea, răscoala s’a întins și s’a manifestat prin omorârea nobililor. Cu toată simpatia ce li-o purta românilor, Iosif II a fost nevoit să încuviințeze pe guvernatorul Banatului, contele Iancovici, să pornească cu armată împotriva lor. Românii au fost bătuți și risipiți după lupta de la Mihăileni. Horia, Cloșca și Crișan, așa au rămas numiți de posteritate, au fugit. Horia a fost trădat de 7 țărani români pentru 300 galbeni. Crișan prins și-a răpus singur viata, iar Cloșca a suferit ca Horia ruperea pe roată. Moartea acestor vajnici luptători ai românismului n’a fost zadarnică. Dela dânșii a purces desființarea iobăgiei decretată de Iosif la 1785, chiar anul morții lor. Sprijiniți pe binevoitoarea politică a împăratului față de dânșii, românii n’au încetat o clipă să ceară drepturile de cari erau conștienți că li se cuvin, reușind la 1791, să înainteze lui Iosif II o suplică semnată de episcopii lor unit și ortodox, cerând pentru întreaga românime de ambele confesiuni, drepturi egale cu ale celorlalte popoare ale monarhiei. Dieta Transilvaniei li-a respins cererea sub cuvânt că „poporul român nu este colonie străveche a Romei ci venetici, adunătură, fugiți încoace din țările vecine”. Și au mai răbdat românii un veac și un sfert călcâiul cotropitorului și n’au uitat. Au ținut minte și din tată în fiu, și-au transmis urletele de durere ale adunăturii ruptă pe roată pentru că îndrăznise să ceară ce era al ei. Mai târziu s’a trezit prin scris conștiința românismului. Șincai, Petre Maior, Micul, au deșteptat pe cei dinainte de 1848, cari în „Câmpul Libertății” de la Blaj au proclamat drepturile românismului. In Alba-Iulia s’a cătat întunecarea intrării lui Mihai prin omorârea celor 2 martiri, prin vaszele lui Avram Iancu, dar 1918 a răscumpărat totul. Acolo, mai mult ca oriunde, ziua de astăzi trebuie să trezească ecoul însufletitului „Răsunetul” al lui Andrei Mureșanu. Datorit unei nedreptăți istorice, ceea ce ar trebui să fie o ,zi de doliu este zi de sărbătoare națională,,Emanoil Hajji Moscoveniți Duminică dimineața la intrunirea conservatoare din sala Rio. Veți auzi cuvântul d-lor Emil Ottulescu, profesor C. Spulber (Cernăuți), avocat M. Mereaczi (Chișinău, avocat D. Bottez (Timișoara), și al d-lui Grigore Filipescu, președintele partidului conservator. Independența Austriei, condiția păcii europene ROMA, 27. (Europa press). — Senatorul de Jouvenel, fost ambasador al Franței la Roma, a ținut azi o conferință asupra popoarelor latine. D-sa a spus între altele, că chestiunea cea mai importantă a politicei internaționale este independența Austriei, amintind că în anul 1914 s-a dezlănțuit războiul mondial, din cauză că Belgia n’a putut să-și apere singură independența. Acelaș lucru se petrece acum și cu Austria. D. Mussolini a înțeles prea bine această situație și continuă deci sforțările sale pentru a asigura indenpendenței Austriei. * LONDRA 27 (Rador). — întrebat de un reprezentant al ziarului „Daily Express“, ce crede despre chestiunea resturării Habsburgilor, cancelarul Schuschnigg a răspuns următoarele: „Ca persoană particulară pot avea opinia mea proprie în această chestiune, dar ca șef al guvernului, trebuie să-mi amintesc că Austria nu poate face o experiență care ar putea pune în primejdie pacea lumii“. înainte ca d. Cezianu De câte ori am fost pe cale să uităm existența d-lui Cesianu, d-sa a ținut cu tot dinadinsul să ne-o reamintească. Il lăsasem în pace toată primăvara trecută. Gândul și atențiile noastre se îndreptau spre doi alți scumpi clienți ai „Epocii” d-nii Jean Th. și Condrus, când d. Cesianu reapare și strigă prezent. Era pe vremea vizitei lui Barthou. O vădită enervare cuprinsese pe ministrul nostru la Paris. Nu se vorbea deloc de dânsul, cu toată ținuta de boy scout pe care o arborase la descinderea din tren în gara de Nord. A răbdat o zi, două, trei. Până la urmă izbucni. Un articol apăru, arătând modestia adevăratului autor al călătoriei în România a ministrului de externe francez. Și articolul se termina cu câteva considerente despre rolul pe care-l poate juca în diplomație un gazetar de rasă. Lumea uitase că d. Cesianu își făurise primele arme în gazetărie. „Paginile alese” publicate de „Epoca” au reîmprospătat memoria tuturor. De la apariția operelor „anthume” numele d-lui Cesianu dispăru iar din circulație. Omul obosit de atâta muncă lua vacanțe binemeritate călătorind prin țări îndepărtate. O excursie în Portugalia îi deschide orizonturi noui. In colaborare cu d. Luculescu pregătește un volum „despre influența cutremurelor de pământ asupra diplomației portugheze”. Ultimele luni au fost un rai pentru d. Cesianu. Nimeni nu se mai ocupa de dânsul. Iată insă,« că iar iși închipue că joacă un rol aparent prea șters in istoria lumii. O telegramă apărută într-un singur ziar — acel ce a vorbit de marile sale calități de diplomat în luna iunie ne vestește că d. Laval i-a făcut „o expunere asupra rezultatelor conversațiilor franco- austriace”. D-lui Cesianu îi plac subiectele umoristice. Il vedeți pe ministrul de externe francez care posedă un telefon și-l întrebuințează cu străinătatea, făcând o expunere asupra rezultatelor conversațiilor franco - austriace d-lui Cesianu. D. Laval îl primește, pentru că funcțiunile d-sale îl obligă să primească pe cei cincizeci și ceva de șefi de misiune acreditați pe lângă guvernul republicei franceze. Atât și nimic mai mult. O expunere i-a făcut-o d. Laval în toamna anului 1932 (dacă nu mă înșel) și până astăzi n’a uitat-o. Ministrul de externe francez și-a dat seamă din prima clipă că o conversație de politică străină cu d. Cesianu, este o imposibilitate absolută chiar cu ajutorul boabelor de fasole sau al chibriturilor multicolore. Rolul d-lui Cesianu la Paris nu poate fi decât un rol mut. Este extraordinar ce greu pricepe acest lucru. GRIGORE FILIPESCU Industria noastră de petrol Se știe că guvernul în dorința de a găsi noui resurse bugetare, hotărâse principial, monopolizarea petrolului. Care este situația adevărată, care este rentabilitatea în această ramură de producție națională? Ne-o arată în cifre precise darea de seamă a activității „Asociației Industriașilor de Petrol din România” pe anul 1934. Astfel, rezultă că anul expirat, a însemnat cel mai rău an, de când s’a declarat criza economică. Cauzele, supra-producția mondială de țiței, și sarcinile fiscale. De pildă, față de 1929 prețul benzinei ușoare,au scăzut cu 11, 60, 66 la sută pe anii 930, 31, 33, pentru a scădea în 1934 cu 74 la sută. Din această cauză, s-a ajuns la următoarea situație tragică. In anul 1934, cu toate că exportul a fost de 2 ori și ceva mai mare ca în 1929, valoarea obținută în acest an a fost cu 25 la sută mai mică decât în 1929. Tot din cauza scăderii prețurilor la export, s’au diminuat și cele interne. Așa, de unde în 1929 o tonă de benzină ușoară se vindea loc o fabrică lei 5916, a ajuns după continui scăderi, ca în 1934 o tonă să se vândă cu 1.005 lei, ceea ce înseamnă o scădere de 85 la sută. Ceea ce este extrem de interesant e că deși prețurile interne au scăzut după cum arătăm mai sus cu 85 la sută, consumația nu s’a mărit, din contră la anumite produse, petrol, uleiuri, benzină grea, cifrele arată chiar o diminuare. Explicația: pacostea sarcinilor fiscale, care s’a agravat în fiecare an. Vom da un singur exemplu edificator: un litru de benzină loc o fabrică, costă azi 1 (un) leu. Taxele au variat, începând cu 4 lei de kg, în 1929, până ce au ajuns în 1934 la 7.50 pentru 1 kg. Cu alte cuvinte, taxele fiscale sunt de 7 ori și jumătate mai mari decât prețul de vânzare al produsului. Dar suma de mai sus reprezintă numai ceeace încasează statul propriu zis. La diminuarea rentabilității, au mai contribuit și alți factori: taxele de transport, cari de la 1,38 lei la kg. în 1929 au crescut la 1,80 lei în 1934 sau 31 la sută creștere, apoi taxe pe drumuri, taxe comunale, etc. Azi, din cauza întregului convoi de impozite și taxe, o tonă de benzină ușoară costă fără taxe lei 1.005 iar cu taxe 8.996, sau 795 la sută majorări. Aceasta în ceea ce privește prețurile interioare. In ceea ce privește produsele destinate exportului, nici acestea nu s-au bucurat de un regim mai bun. Astfel, în loc de orice încurajare pentru mărirea exportului, cu toate că prețurile de vânzare au scăzut cu 45-74 la sută, față de 1929, taxele de export, pe acest interval în loc să scadă au crescut cu 4-26 la sută. Tot din darea de seamă amintită, un exemplu foarte instructiv: dintr’un kg. de benzină care se vinde cu 8 lei, fabricantul plătește taxele arătate mai sus, adică 7.88 lei plus transport pe c.f.r. până la depozit, de la depozit la cabinele de detaliu, speze de cabină, mâncuri etc. 1.17 sau în total taxe, lei 9.05 de fiecare kg. • Scăzând cheltuelile de 9.05 din prețul de vânzare de 10 lei, mai rămân 0.05 de kg., care servește la acoperirea costului materiei prime, cheltueli de fabricație, instalațiuni, salarii, și în sfârșit remunerarea capitalului investit. Cred că în nici o altă ramură de producție fiscalismul nu face mai multe ravagii ca în industria de petrol. Numai așa se și explică de altfel, faptul că în țara petrolului, când litrul a ajuns 0.68 lei, consumația să scadă de la 185.000 tone în 1929 la 165.000 tone în 1934. Cu cât progresele tehnice se înmulțesc, eftimind produsele, cu atât țăranul nostru nu se poate folosi de acest mijloc de iluminat — petrolul — fiindcă statul, prin impozitele sale, îl obligă să înlocuiască lampa cu petrol, cu arhaicul opaiț. Este și aceasta desigur o politică. GYM Alte trupe italiene pornesc spre Africa ROMA, 27 (Rador). — Pachebotul „Arabia”, având pe bordul său trupe și material de războiu, a plecat azi după amiază spre Africa orientală italiană. ROMA, 27 (Rador). — Plecarea trupelor italiene spre Africa Orientală continuă. Azi s-au îmbarcat pe bordul vaporului „Leonardo da Vinci“ 1200 de oameni și 118 ofițeri, în frunte cu generalul Pavone, comandantul diviziei din Messina. Două vapoare au părăsit Neapole transportând material de război, precum și un efectiv de 400 de oameni. In curând se vor îmbarca pe bordul a trei vapoare, soldații și ofițerii diviziei „Gavinana“. * Copiii limfatici, de cele mai multe ori, sunt grași, dar sunt fără vlagă, sunt molatici, sunt palizi. Copiii limfatici, dacă fac o plimbare prea lungă, sau dacă se joacă mai vioi cu tovarăși nebunatici, sau dacă sunt siliți să învețe mai mult, sau dacă stau în vânt prea tare, sau in soare prea dogorâtor se rece și mai palizi, nu mai au poftă de mâncare, fac temperatură. Copiii limfatici, uneori sunt emotivi, nervoși, excitabili, au o fire schimbăcioasă, sunt ciudați. Rezistenta organică a copiilor limfatici este mult micșorată, pot ușor să capete boli. Sistemul lor limfatic este desvoltat anormal și cu activitate patologică. Musculatura lor este flască, nu au nici un fel de vigoare și cea mai mică sforțare îi obosește. Limfatismul este caracterizat — toată lumea o știe — prin o mulțime de ganglioni fie pe gât, fie la subțiori fie la inguine. Acești ganglioni se simt bine la pipăit, ba chiar se văd sub piele. Alteori se ramolesc și supurează scrofule. Copiii limfatici au o tendință la fel de fel de manifestațiuni cutanate: eczema, pitiriasis, impetigo, etc. Aproape toți copiii limfatici au vegetații — polipi — și amigdalele mărite, din care cauză sunt predispuși la tuse, îndată ce începe sezonul umed sau friguros, începe să tușască. ; ** ^ Din această cauză, mai de mult, când nu se bazele X, și deci cunoșteau examenul plămânilor era lăsat numai urechei, copiii limfatici erau considerați ca tuberculoși incipienți sau ca pretuberculoși. Acestea sunt trăsăturile generale ale limfatismului, și pentru că într-un foileton nu se poate — și nici nu trebuie — să se facă o lecție, ne mărginim la aceste câteva semne caracteristice și clasice, ale acestei tulburări organice, cari pun pe gânduri pe părinți și uneori chiar pe medici. Și trebuie să pună pe gânduri pe părinți, pentru că odraslele lor nu au nici o vină de slăbiciunea pe care le-a transmis-o părinții, iar viața ce îi s’a dat trebuie supraveghiată și întărită. Cu alte cuvinte, limfatismul este o nenorocire pentru copii. Da. o nenorocire, dacă nu se caută, pentru că limfatismul bine îngrijit se transformă, se risipește și copiii cari erau predestinați să fie actorii activi ai tragediei tuberculoase, scapă. Se înțelege că familiile cu stare, care pot să cheltuească își pot îngriji copiii fie ținându- i în localități uscate, fie la înălțimi cari nu trec de 800 metri, fie la Techirghiol sau alte locuri asemănătoare; dar familiile sărace, cele cari trăesc destul de greu, pentru acestea căutarea limfatismului se poate face cu mult mai greu și cu mai puține șanse de reușită — sau poate deloc. La aceștia, baza căutării este numai untura de pește. Acest minunat medicament, conținător de vitamine și de substanțe antiscrofuloase, este un puternic reconstituant, numai dacă bine înțeles — copiii îl pot suporta . Ba mai este ceva: razele ultraviolete. Aceste sunt în lumina solară și în special în razele soarelui, dar nenorocirea este că razele ultraviolete nu pătrund în casele săracilor care, de regulă, sunt umede și neaerisite, precum nu pătrund nici în orașele cu aglomerări, în fabrici și în ateliere. Atunci? Atunci nu trebue să ne mirăm când, bunioară, în marele și neigienicul număr de cismării ce vedem pe toate stradele tuturor orașelor noastre vedem copii stând cocoșați în jurul unei mese joase, încărcată cu cuie, cu piei, cu cleiuri, bătând cu ciocanul dimineața de mult, până noaptea târziu, cari când înalță capul, masca tipică a limfatismului se arată la lumina garomiței ce mai mult fumegă decât luminează fețele lor palide și buhăite. Cum s’ar putea combate limfatismul la acești copii, cari își petrec anii în aer stricat, în miezme de tot soiul, fără lumină, fără soare, fără igienă? Legi, legi, legi! Se fac mereu legi, se fac chiar de acelea pentru proteguirea muncei, după cele ce se fac cele pentru protecția animalelor? Dr. P. Robescu Cronica medicală Limfatism ot scumpa tara, puterea mea ae manca și puterea mea de Iidiire. Nicolae nopesen In ședința din 29 Februarie a Camerei a fost la ordinea de zi angajarea medicilor particulari la sate. Situația sanitară e mai prejos de orișine critică și nu de astăzi nu de ori, ci căt de mult. D. Dr. Macovescu a arătat debilitatea tinerilor la recrutare. D. Dr. Banu a arătat că din numărul de tineri cari se prezintă la recrutare de la război Încoace numai 50 la sută, sunt acceptați, 25 la sută sunt amânați iar ceilalți sunt inapți. Această stare nu datează de la război încoace — boala e mai veche, D. dr. Obrejcu, fost director al serviciului sanitar acuma 33 ani, a semnalat această stare de lucruri. N’am lipsit nici eu de la datorie. Colecția „România Medicală” poate face dovada. Pentru remedierea acestei stări de lucruri, se recurge la o ,,cârpeală”: a se angaja medici particulari, cari vor primi vre-o 2000 lei lunar, pentru faptul că se așează la țară și nu au nici o obligație, decât să răspundă a apelul sătenilor, bine înțeles contra onorar. Mă întreb, ca unul care am stat 30 ani la țară și am fost din aceia care și-au pus sufletul, în misiunile lor; nu am cerut nici bani, nici găini și nici brânză , pentru consultații și pe vremea mea medicamentele, erau în abundență distribuite gratuit și încă nu prea dădeau năvală; — dar acum când pelagra, paludiismul, sifilisul și oftica sunt grefate pe o stare de mari lipsuri materiale, mă întreb dacă vor da năvală la medic. Arta. S'a pus stavilă înscrierii la medicină— că ar fi prea mulți medici. Iată ce a spus d. ministru al Sănătății: D. Dr. COSTINESCU, ministrul sănătății arată greutățile pe care le întâmpină din cauza lipsei fondurilor necesare. Până acum — spune d-sa — abia am reușit să numesc 160 medici. S’a spus că trebue să sporim numărul medicilor astfel, încât să avem 1 medic la l sate. Foarte bine. Dar cu ce să facem aceasta? Și apoi cu cine? Eu am voit și am avut prevăzut în buget să numesc 200 medici. Și cu toate acestea nu am găsit decât 100 medici pe care i-am putut purui. Nui mai avem iî*voc de un mare număr de medici. De aceea cred că s’a făcut o greșală când s’a limitat la 100 numărul înscrierilor la Facultatea de medicină. Ar trebui ca factuitățile noastre să ne dea un număr mai mare de medici buni. Este inexact că am avea o pletoră în această privință. S’a vorbit de lipsa de medicamente. Dar nu medicamentul interesează, în primul rând ci elementul omenesc. Medicina preventivă — căci aceasta vrem noi să facem — se face cu o povață bună dată la timp. D. ministru speră in foloasele medicinei preventive, în elementul omenesc și în propaganda ce o vor face acești medici, arătându-le cum să se feerască de boli. In această direcție un om cu suflet, un medic cu sentimentul de iubirea aproapelui, poate face mult bine. Cu prilejul acestei discuțiuni la care mulți medici parlamentari au luat cuvântul, a luat cuvântul și un parlamentar străin de medicină, care a cerut ca la numirea acestor medici să se țină seamă: ..nu numai de elementele cele mai destoinice, dar și de acelea care prin sângele lor au legături cu populația rurală”. Nu e destul numai privilegiul înrudirei de sânge. D. ministru Dr. Costinescu cere medicului „elementul omenesc”. Privilegiile te abat de la calea dreaptă câteodată. Iată fapte de la un spital — absolut autentice — și nu este, caz izolat din păcate. La direcția sanitară multe se știu! S’a lăsat să moară o femeie cu pruncul în pântece de către un medic — cu privilegiul înrudire de sânge care a refuzat un onorar de 0 mie lei— cerând două mii. A rămas în urmă o casă cu orfani. Alt medic privilegiat — medic de spital— în loc să dea asistențărinei gravide, care , s’a prezintat la spital cu copilul, deâchimeziș — pleacă cu trenul ca să se ducă la teatru! — țăranca s’a prăpădit altul refuză asistentă tot la o facere, că țăranul a venit cu ce a avut — o căruță obicinuită — n’avea cu ce plăti o trăsură de piață!. Capitolul femeilor moarte la facere e foarte impresionant. Cunosc multe cazuri ,când mama , cu pruncul au rămas pe masa de intervenție. Medicii sunt slabi pregătiți în arta obstetricii. Mulți colegi mi-au mărturisit că ,la țară au văzut primele nașteri! Pe trupul și cu prețul vieței sătencelor fac practica moșitului. Serviciul sanitar a fost socotit ca a 13 -spiță la roată. Când corpul profesoral la facerea bugetelor amenință cu greva — apoi din bugetul sărac al serviciului sanitar, se ia și se dă lor. Acum 3 ani, când era regretatul prof. Dr. Cantacuzino ministru la Sănătate, s’au luat 300 (trei sute) milioane pentru învățători, și cum profesorul nu era politician, a fost păcălit, îi s’a spus că îî se vor da acele 300 milioane din bugetul extraordinar — buget egal cu zero. Culegem ce am semănat — și precum s’au numit mii de învățători, fără a ne asigura de locuri — ,la fel plasăm medicii, fără ca . să știm ce au să facă. Să vedem câți ■ vor pleca la țară cu salariul de 1500 lei lunar și ce ispravă vor face. Dr. Alex. Manolescu DISCUȚII 1W«»- I.ni...».... ............. Starea sanitară la țară Cooperație țărănească Cu ocazia discuției procesului de modificare a legii cooperației, s’a dat frâu liber limbajului și au curs cascade de învinuiri reciproce, între pontifii politicei noastre democratice, numai și numai pentru a ridica această instituție și a ferici — în special — pe cei 6 milioane de țărani cooperatori. Acest număr de țărani, membrii în cele peste 2.500 unități cooperatiste, au fost și sunt satisfăcuți de vechea lege, deci nu era nevoe de un nou proect, spun — cam așa — naționalțărăniștii. Așa cum au fost conduse cooperativele, fără un control permanent din partea Statului, este o batjocură, este o mare pungășie organizată, ce a jupuit și pe Stat și pe cooperatori, deci legea trebue modificată, răspund liberalii! Iar noi, aceștia de pe margini, care plătim oalele sparte fiindcă suntem și stat și cetățeni, ba am putea fi, sau poate suntem chiar membrii în vre o cooperativă, ne întrebăm: cine are dreptate? Vom răspunde analizând această chestiune, din punct de vedere practic. Or fi la noi în țară 6 milioane cooperatori și peste 2500 unități cooperatiste, nu zic ba! Insă în majoritate — putem spune fără teamă de contrazicere, că peste 80% din aceste unități— nu există decât ca scripte. S’au înființat cooperative mai în fiecare sat, sau strâns fonduri și depuneri inițale, a dat și statul cât a putut, dar n’a trecut un an sau doi și una câte una au dat faliment, au dispărut de pe câmpul activității comerciale, ca măturate de o furtună năpraznică! La unele, din cauza lipsei de experiență a conducătorilor, s’au pierdut capitalurile în operațiuni greșite. La altele s’au îmbogățit „vânzătorii”, și „președinții”, dar sau evaporat sumele subscrise și astfel, din tot ce se chiamă activitate cooperatistă, n’a mai rămas decât ici și colo, câte o înjghebare firavă. Bu am fi nedrepți dacă n’am recunoaște, că în timpul vânzării cerealelor, se mai reped prin sate delegați ai federalelor și cu subvențiile acordate de stat și cu restul capitalului rămas, se încheie — așa de ochii lumii și în interesul personal al multora agenți politici, oploșiți in jurul cooperației — tranzacțiuni de vânzări și cumpărări. In cei 10—15 ani de frământare cooperatistă, a auzit cineva că în vre’un sat — oarecare — s’a cumpărat tractoare pentru desțelenitul țarinelor părăginite, s’a creiat vre’un dispensar pentru bolnavi, s’a construit vre’un stabiliment pentru băi populare, s’a înființat vre’o bucătărie, sau că s’a creiat vre’o stațiune de selecțioanarea semințelor, de creșterea vitelor și păsărilor de rasă?. Nimic din toate acestea. In schimb toate centralele au automobile — și încă din cele scumpe — consilii de administrație, ce se zice că au supt ca diurne, jetoane, etc., și câte 11.000 lei pe zi, iar politica își îndoapă devotați cu prime de muncă — săracii, au asudat muncind— care s’au ridicat până la 382.000 lei, apoi mențiune specială de 71.000 lei, pentru dl. director, din miliardul ce l’ar mai avea Instituțiile cooperatiste. Și dacă așa stau lucrurile, înțelegem de ce atâta războiu în jurul unui proect de lege, privitor la cooperație. Național-țărăniștii, țin să nu le fugă pământul pe care l’ar simți sub picioare, prin vechea lege. Liberalii, sub pretextul unor modificări și al introducerii unui control de Stat — până acum n’o fi existat nici linul? — vor să câștige teren pentru „ai lor”, iar cetățenii și Statul —până la ivirea altor vremuri — tac, înghit, și plătesc cooperația țărăneasca... Florea Căruntu