Epoca, septembrie 1935 (nr. 1975-1999)

1935-09-01 / nr. 1975

No. 1975 3 lel REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI]! RECLAME și INSERȚII ce primesc la ed­itația ziarului și la tete agențiile de publicitate Telefon: 3.82=11 Duminica 1 Septembrie 1935 tutm 22. Sar al partidului conservator.­­ Fondat In anul 1885 de MISOLAE FILIPISCO fii scumpa tara, umerea mea ae munca si puterea mea le iubire. NiceiK­rinpesco N’am apucat bine să învinu­­escă autoritatea de slăbiciune, față de toți tulburătorii ordinei sociale și iată că, printr’un re­flex al unei energii renăscute, guvernul a expulsat în câteva ore pe un domn Friderich We­ber. Acest maestru cântăreț, pripă­șit la noi, știind că în țara tutu­ror îngăduințelor străinul poate lucra nestingherit împotriva sta­tului care îi dă ospitalitate, s’a pus pe lucru. Sub firma de corespondent al lui „Voelkischer Beobach­ter” îndrăznețul individ a cărui obrăznicie era în raport direct cu cu vârsta lui înaintată, s’a a­­mestecat în politica externă și în cea internă a țării crezând că, dacă crucea încârligată își are slujitorii români, poate și dân­sul să pună tămâie în cătia hitlerista. De câtăva vreme, acest agent propagandist german, își încer­ca priceperea dând sfaturi de a­­propiere către Germania și — după cum s’a dovedit — fiind unul dintre activii agitatori printre populațiile germane din țară. Mai mult chiar, individul, pe lângă sfaturi, ar fi împărțit cu aceeaș dărnicie și ceva argu­mente cu clinchet metalic. Cui și cât, va trebui să fie cercetat. Dacă noul regim al celui de-al treilea reich, reîncepe rușinoasa campanie de corupție pe care am cunocut-o când cu izbucni­rea războiului mondial, izbânda nu va mai fi aceeaș. Individul­­ Weber voia să cucerească laurii faimosului domn Hennenvogel care, dispărut până mai acum câțiva ani, a îndrăgit din nou țara in care făcea pe agentul corupător. Sunt rușini care nu se pot repeta. Toleranța, împinsă la nepă­sare, cu care se vine în ajutorul acestor primejdioși agenți pen­tru ca slujiȘîe­ cu tărei politici, este criminală. Să vezi defilâxul pe străzile Ch­ișinăului, în capul unui grup de nou-născuți națio­nal-creștini români, pe acel ne­obrăzat hitlerist întrece orice închipuire. Svastica germană a fost înfi­ințată de cuziști și dacă ea își lo­vește privirea pe toate zidurile aceasta nu înseamnă că Weber poate defila aci la lumina raze­lor ei pornite din Berlin, și sub ochii consulului german. Acolo va fi ea simbolul oficial, aci în­că nu și mai va! Faptul intervenției guvernului german prin reprezintantul său act, în această măsură de ordin intern și imediata expulsare a unui supus român din Germa­nia, dovedește amestecul — pe care nu-l putem primi — al rei­­chului în treburile noastre. Nu putem decât socoti bună măsura luată de guvern. Dacă s’ar proceda mai des cu aceeaș repeziciune și aceeaș demnitate, de câte ori secături străine își vîră nasul în așezarea noastră a statului multe neajunsuri ar fi înlăturate. Dacă românul are o însușire este aceea că nu se amestecă în treburile vecinilor. Suntem în­conjurați de dușmani. Nu le ce­rem să-și schimbe felul de dra­gul nostru. Putem discuta și ju­deca cele petrecute la ei dar nici­odată nu încercăm în casa lor mișcări protivnice unei stări ca­re ne displace. Căutăm să o stă­vilim însă la hotare. Acelaș lu­cru le cerem și față de noi.­­ Am plătit scump lecția din 1914. Oricât am fi uitat din ea totuși ni­ aduce ceva aminte, ceea ce s’ar părea că Germania a uitat. Cămășile cafenii din Chișinău i-a deservit cauza. Na­ționalismul nostru n’are nevoie de ele și de câte ori se va ivi un Weber se vor găsi mâini să-i tragă urechile și picioare, să-l însoțească prin Budapesta la Berlin... Emanoil Hagi Masco Iarăși străinu­l să nu dramatizăm ■n y * Pare că presa românească manifestă o stabilitate excesi­vă în materie aviatică- Nu e chip să se prăbușiască vre-un zburător, închizându-și visuri­le și elanul între patru scân­duri, ori să ardă vre-un avion, fără ca ziarele să nu dea dru­mul îndată, strident, trâmbițe­lor de alarmă. D. subsecretar de stat al ae­rului a ținuit să sublinieze, în declarațiile pe cari le-a făcut ori ziariștilor, această exage­rare. De ce neapărat alarmă? Mer­ge omul cu carul cu boi și de acidente tot nu scapă. Cu avio­nul prăbușirile sunt fatale. In­­tr’un an n’am înregistrat de­cât 43 accidente. E mult? „Accidente numeroase se în­tâmplă și aiurea, fără însă să se dramatizeze lucrurile. Peri­oade grele au încercat și alții, chiar dacă n’ar fi să reamin­tim decât că acum o săptămâ­nă într’o singură zi aviația mi­litară cehoslovacă a avut trei avioane distruse și cinci piloți observatori omoriți”. Așa a vorbit d. Caranfil,. Prin urmare sântem în normal și ar fi bine să ne desbărăm de obiceiul alarmei și al dramati­zării! Dar d. subsecretar de stat al aerului nu s’a mărginit numai la această fugară lecție de ți­nută și de încadrare în realita­te, administrată ziarelor. D-sa ne-a spus câte ceva și despre pricinile ultimelor dese acci­dente. Să le vedem: în primul rând ar fi o între­ținere insuficientă. Au fost prea comprimate bugetele întreținere ale ultimilor ani- de Vin apoi, lipsa mecanicilor, insuficiența antrenamentului, greutatea procurării pieselor de schimb. Nu de mait ne spunea ace­­leași lucruri și d. Radu Irimes­­cu, fostul subsecretar de stat al aerului, >i sânt toate șanse­le să nu le repete și succesorul d-lui Caras­fil. Scăderi­l­e mult constatate și strigăte c­u voce tare chiar de oficialitate, nu numai că n’au fost imăturate, dar s’au și adâncit. Nu este admisibil să se mai poată constata azi asemenea lipsuri ale aviației românești. Prăbușirile trebuiau de mult reduse numai la o singură pri­cină: fatalitatea- De ce să fi­e bugete comprimate acolo und­e se impune buget larg? De ele să nu fie mecanici, de ce să fie antrenament cu lingurița, de ce să fie greutăți în procura­rea pieselor de schimb? Sânt piedici de neînvins în înlăturarea acestor lipsuri? Să înțelegem odată nevoii a da aviației toate fondurile material și de personal, atât câte trebuie pentru a o prni în ritmul vremii. Oricât și ori de unde, cu o singură condiție: nici­ un leu să nu fie irosit. N’au fost devize pentru­ pie­sele de schimb cari trebuiau aduse de peste hotare? Tragi­­­că constatare. Să se fi dat sperț și s’ar fi găsit! E timpul să ne desmeticim­­și cu voia d-lui subsecretar al aerului, este necesar încă, la fiecare acident, oricât de neîn­semnat, să „dramatizăm”. Tot în falsificăre. Toată truda omenească este pen­tru un codru de pâine :și cum să nu­­ți fie­ necaz că ei găsesc comercianți și fabricanți care nu numai­­ că îți fură banul, dar îți dă otravă sadea în schimbul banului muncii. Am dat acum două zile cifre care ne-au arătat în ce mare măsură sunt falsificate alimentele de primă ne­cesitate, ca laptele, uleiurile vege­tale, cafeaua până și laptele bătut, etc. etc. Da,­­ la noi ca și aiurea, sunt oa­meni egoiști, care nu se gândesc la nimic alta, de­cât la punga și stoma­cul lor. Deosebirea însă este, că la noi nu se prea iau măsuri de înfrâ­­nare. Pe când în altă parte, electo­ratul, hatârul, intervenționismul re­munerat, nu sunt în uz — pe când la noi sunt­ în floare. Și încă ceva, în alte părți cetățenii reacționează, la noi — „lasă-mă, să te las”. Dacă noi suntem minori, e datoria părinților noștri obștești de la tre­burile comunale să apere dânșii pe nevârstnici. Controlul alimentelor și băuturi­lor este insuficient din lipsă de per­sonal. Din experiență, ca fost me­dic sanitar, știu cât e de migălos luarea probelor pentru analiză. For­malități multe. Trei procese verbale de fiecare probă, pecetluirea lor, îm­pachetarea, expedierea prin poștă, apoi discuție cu fabricanții, cu vân­zătorii de ce îi necăjești — îți dau a înțelege că sunt dispuși să cadă la învoială. Controlul permanent al alimente­ chestia alimentelor lor și băuturilor este tot atât de im­portant, — d­acă nu chiar , mai de seamă — de­cât multe lucrări de pur lux, ce sunt în curs de executare și care înghit sute și sute de­ mi­­lio­ane. Lumea fiind sănătoasă va putea munci, ca să satisfacă toate gustu­rile drepte și nedrepte ale celor no­rocoși din fruntea bucatelor. Și dacă nu o vor face, să o facem noi cetățenii. Dr. Alex. Manolescu întrevederea Pope-Laval PARIS, 30 (Rador).­­ Senatorul american Pope a­ avut astăzi o lungă întrevedere cu d. Laval. Primind apoi pe reprezentantul A­­genției Havas, d. Pope și-a expus concepția sa asupra raporturilor dintre Statele Unite și Europa. „Sunt mulți ani de când repet, a spus d-sa, că singura soluție hotărî­­toare­ a problemei păcii este realiza­rea unui sistem de garanții interna­ționale. Iată de ce am fost unul din cei mai călduroși partizani ai aderă­rii Statelor Unite la Curtea perma­nentă de justiție internațională din Haga și iată pentru ce am depus pe biroul Senatului american o propu­nere favorabilă intrării Statelor Uni­te în Societatea Națiunilor în anu­mite condițiuni”. Apărătorii d-lui Argetoianu Un prieten al d-lui Argetoianu în­cearcă să ne înfățișeze argumentele cari au determinat acțiunea părinte­lui conversiunii. Zadarnică pierdere de vreme. Dile­tantismul fostului ministru de finan­țe nu poate fi umbrit de aceste tar­dive apărări și nici nu se poate co­recta adevărul că d. Argetoianu s’a lăsat doar purtat de valurile dem­a­­gogi­ei. Dar nu pentru a face această cons­tatare, la îndemâna oricui, ne oprim la scrisele d-lui Stoianovici din „Di­­m­ineața” de azi. D. Argetoianu clar­văzător, și­­ chiar cel mai luminat dintre economiștii europeni ai vre­mii noastre, cum ni-1 prezintă d. Stoeanovici. — nu vom face glumă să cercetăm această ..glumă! Dar vom reține din apărarea a­­mi­culu­i­ d-lui Argetoianu, următoa­rele constatări: „Atingerea contractelor lovește în adevăr categorii întregi, dar prin măsura luată societatea se menține pentru ca viata să poată reîncepe normal. Atingerea contractelor fiind făcută in interesul general al po­porului, era indicat ca și creditorii săraci atinși de conversiune să fie­ despăgubiți măcar în parte de pier­derile suferite, in urma aplicațiunii exproprierii. Va veni poate o zi când și această problemă va fi examinată, nemițăndu-se cere echitabil sacrifi­cii numai unora dintre cetățeni, pentru ca profitul să fie mai ales al altei categorii de cetățeni de pe ur­ma unei reforme indispensabile li­­niștei țării. Dacă poporul a acceptat patru sute cincizeci milioane anual in buget pentru ca Institutul nostru de emisiune să fie ferit de efectele rele ale conversiunii — va accepta de­sigur și o despăgubire pentru creditorii cari nu au cu ce amortiza in patrimoniul lor pierderea încer­cată prin conversiune. Aci problema lichidărilor a avut de înfruntat argumentele legitime ale anticonversioniștilor și sunt ală­turi de ei pentru a spune că argu­mentul lor e puternic și valabil. A­­ceastă lipsă de despăgubire a credi­torului, care nu are alte mijloace de existență , este un defect mare al conversiunii datoriilor. Intr’o țară in care douăzeci de ani după război dăunani­ de război, care au suferit pierderi in folosul apărărei țării — nu au fost încă lichidați, se poate prevedea încă douăzeci de ani până când problema, justă și echitabilă, a reparării consecințelor, inechitabile ale conversiunei să fie luată măcar in considerație. Problema insă există și trebue s'o menționăm dacă voim să fim obiectivi’". După cum se vede, unele mici concesii in favoarea celor cari au combătut conversiunea, in general, și în special așa cum a făcut-o d. Argetoianu. Regretăm însă că nu putem face și noi apărătorului d-lui Argetoianu concesia pe care ar dori-o „In definitiv, spre d. Stoeanovici, teoria d-lui Argetoianu era simplă: lichidarea trecutului se putea face prin atingerea adusă monedei, sau prin atingerea adusă contractului”. D. Argetoianu a ales al doilea rău. Dar se pune întrebarea: Ta înlăturat pe cel dintâi? Cine vrea să răspundă cinstit a­­cestei întrebări cântăresc îndaă, e­­xact, și valoarea argumentării appă­­rătorului tardiv al d-lui Argetoianu. Bikini tS­lbi Ion Brezeanu După ce o viață întreagă neîntre­cutul său talent a­ redat pe scenă cu atâta subtilitate și cu atâta artă melodrma societății românești,­ i-a fost dat lui Conu Iancu la bătrâne­țe să trăiască acvea comedia cara­­gelească. Probabil sub imboldul unei refulate pasiuni teatrale, istețul pri­mar de acum al Sinaiei, l-a silit pe bătrânul actor să devină persona­giu de teatru, alături de autentica sa creație și in viața lui, care se voia liniștită, de pensionar. Ceea ce, de altfel, a reușit pe deplin, căci „piesa­ ce se joacă acum în reșe­dința regală din valea Peleșului, de­pășește cu mult tot ce a reprezen­tat la noi teatru, în materie de co­medie socială. Subiectul se cunoa­ște: Sinăenii s-au hotărit cândva, ca prin subscripție publică, să ridi­ce un bust, încă în viață fiind, ar­tistul Brezeanu, cel mai reprezenta­tiv actor al nației. Inițiativa a și fost tradusă în fapt iar bustul des­­velit cu solemnitate oficială a fost instalat intr’unul din locurile cen­trale ale orașului. Toate bune până aici. S’a schimbat însă guvernul. Veți întreba poate, ce­ are a face guvernul cu statuia. Are! Căci in locul d-lui Ionescu a venit primar al Sinaiei d-l Mateescu. Mai bine zis a venit apa la moară și d-lui Matees­cu, cel care așteptase atât până să arate public cine-i mai mare în Si­naia. Și după tipicul tradiției poli­tice românești a inceput să arate. Adică, jos cu ce-a făcut lonescu, trăiască ce face Mateescu. Concep­ția edilitară a d-lui Mateescu este: closetele întâiul­­ io fi suferind de stomac poate!). Tradusă în fapt „concepția“ a luat următorul as­pect: s-a dat jos bustul d-lui Bre­zeanu. (Se făcuse doar când era primar țărănistul Ionescu) și a în­ceput să se instaleze în locul lui un closet. Deci jos Brezeanu, sus clo­setul. Ca să arate insă d.. Mateescu că-i om subțire și profitând de o­cazia că modelul statuii trăia, l-a poftit frumos pe model să vină să-și ridice întruchiparea, asigurându-l totodată de stima personală. Mode­lul, adică Conu. Iancu, neștiindu-se câtuș de cât proprietar al bustului și nevoind să-și însușiască un bun, ce nu-i aparține, chiar dacă (să zicem) îl imortalizează, nu s-a con­format amabililor rânduri ale pri­marului. Ca o consecință directă a acestui refuz statuia odihnește azi intr'una din magaziile primăriei, urmând ca, după cum a declarat d. Mateescu, cu toată autoritatea cu care e investit, să hotărscă în viitor, după cum vor cere interesele comunei, de soarta statuii. Se pare însă că soarta ii este pecetluită acum, căci într'un interview d-sa a spus răspicat că interesele comunei (pe care cu atât cinism le-a profanat Ionescu-țără­nistul) se opun instalării unei sta­tui de actor pe teritoriul său. Căci, în definitiv, cum a spus d. Matees­cu, ce-i un actor? „Cineva care re­petă pe autor. Deci cel mult Sinaia admite statui de autori, nu de ac­tori“. Așa că la bustul lui Conu Iancu vor privi de acum­ înainte șo­bolanii și păianjenii. „Subiectul piesei“ e redat absolut conform realității. Vizitatorii Sinaiei sau cititorii cotidianelor noastre, care au urmărit cazul pot să con­firme că lucrurile se petrec exact așa. De acord că „piesa” este foarte reușită. Numai că ea sdrelește, gra­tuit, sufletul unui bătrân actor de geniu, care și-a închinat o viață de om, teatrului românesc. El nu s-a rugat de nimeni să-l cinstească, nici mai ales, să-l etrnizeze în bronz. Dar după ce-i dai iluzia acestei cinstiri, să-i arunci bustul la gunoi și pe­ același loc să să,pi closet, este o batjocură pe care, măcar pentru respectul bătrânețelor sale Iancu Brezeanu nu o merita. MIHAIL C. GHEORGHIU *___IHLgg Tragedia aviației Aviația noastră trăește de cât­va timp zile negre. In timp de numai o săptămână, trei catas­trofe, una mai grozavă ca alta, a îndoilat țara. In fața atâtor nenorociri, stai crucit, neștiind ce să mai crezi. Abea se întâmplă accidentul căpitanului Cojan și a mecani­cului. Costulea, când altă neno­rocire are loc la fabrica de a­­vioane I. A. B., din Brașov, un­de sunt omoriți și schilodiți mai mulți lucrători, în urma prăbu­șirii unui planșei­ de beton. Dar moartea ne­miloasă nu s’a mul­țumit cu atâtea victime, mai vroia una, și­ și-a înfipt ghiare­­le în tinerețea locotenentului Ionescu-Beu. Mintea stă în loc, toate s’au în­tâmplat într’o atare împrejura­re încât nici nu știi pe cine să tragi la răspundere. Căpitanul Cojan moare în urma unei sin­cope survenite în timpul sboru­­lui. Aci putem spune ceva. .Că­pitanul și-a exprimat încă îna­inte de sborul fatal, că nu prea se simple bine. De ce a lăsat a­­tunci să sboare de cei din jurul lui? Oare în timpul sborurilor de la Băneasa nu se găsește nici o autoritate care să intervie în asemenea cazuri? Accidente din genul acesta s’au mai întâmplat în aviația noastră, dar nu s’a luat nici o măsură. In străinătate există un con­trol medical foarte sever, care se face în fiecare zi înainte de sbor, fie la antrenamentul de după amiază fie dimineața. Ar trebui și la noi să se institue acest control, mai ales când știm că s’au întâmplat atâtea accidente din această cauză, care este destul de stupidă. Dar la noi mai trebuesc câte­va victime, până ce cei mari se hotărăsc să pune în aplicare ceva care să scutească atâtea familii de durere și statul de Í ii ti­ac tic: IC '• i' • • t *. ''' prefer­abile. In cazul de la Brașov, vedem vechea meteahnă de care sufe­rim de atâta vreme; lucrarea de mântuială, fără pic de con­știință. De unde când s’a în­tâmplat nenorocirea era găsit vinovat inginerul Gane, acum văd că iese basma curată, țapul ispășitor fiind un lucrător, care nici nu poate să se apere, că a murit sub dărâmături. Dar cum poate cineva să creadă că un simplu lucrător, a avut curajul să scoată partea lemnoasă ce asigură închegarea cimentului? Și o minte de copil vede blufful. Ga mai în toate anchetele noa­stre, peste tot se întinde mușa­maua. Aceste produse vor fi totdeauna la înălțime în țara asta, până se va ivi un Vlad Țepeș. Aruncând o privire asupra accidentului care a răpus via­ța locotenentului Ionescu-Beu, vedem aci fatalitatea. Acro­bat desăvârșit,­­ el cade victi­mă propriilor sale calcule. Ac­cidentul acesta amintește de cel întâmplat regretatului locot. Oculeanu, care moare in urma unei aprecieri greșite a înălți­mii, pe când executa un loop­ing. Ambele accidente s’au în­tâmplat pe avioane de vânătoa­re prototipuri S. E. T. X., am­bii piloți fiind piloți de încer­care la fabrica de avioane S. E. T. Se pare că uzina Ing. Zam­­firescu, este urmărită de o cru­dă fatalitate. Acum doi ani, u­zina construește un prototip de vânătoare pentru a fi prezentat guvernului român, cu scopul de a comanda aceste avioane pen­tru antrenamentul piloților de vânătoare. Pe atunci era pilot de încercare al fabricei locot. Oculeanu, aparatul dovedise foarte bune calități și urma să fie prezentat comisiei examina­toare. Soarta însă a vrut altfel. Lo­cot. Oculeanu, în urma unui looping, nu apreciază în­dea­­juns distanța, se oprește cu bo­tul în pământ. A fost una din pierderile du­reroase suferite de aviația noa­stră. Acum se întâmplă acci­dentul locot. Ionescu-Beu, pilot încercat, care prin calitățile sale a fost ales ca pilot de în­cercare la uzinele S. E. T., un­de împreună cu căpitanul Gogu Ștefănescu, încercau tipurile fa­bricei. Și a fost dat, ca și ace­sta să sfârșească tot pe un avi­on de vânătoare S. E. T. Curios cu­m cei mai buni avi­atori ai noștri și-au găsit moar­tea în diverse accidente. La multe sunt vinovați cei care au în mână soarta aripilor noa­stre, la celelalte, poate piloții noștri care s’au încrezut prea mult în măestria lor, sau, cine știe, ce s’a întâmplat că mașina sburătoare și-a înclinat aripile sdrobind în furia ei un trup ca­re radia de bucurie cu câteva clipe mai înainte. Multe din ac­cidente rămân un mister. Dar față de cât se sboară la noi, accidentele sunt prea nu­meroase. Nu se poate să nu existe o defecțiune, care mereu lovește aviația noastră. Vedem accidente cauzate de cei care numai stau și privesc­­ cum sboară alții, dar nu-i vedem sancționați. Perso­nalul nostru de întreținere la­să de dorit. Când mecanicii își su fac datoria, nu se rup comen­­zV H &£ h' y$. 'A'-: voarele de ulei.­­Cazul sublo­cotenentului Agarici, locot. Do­­brențiu). Apoi cei care au grijă de aviația noastră, n’ar trebui să lase să se sboare pe avioane ce urmează a fi reformate. Și dacă se întâmplă prea multe accidente din cauza acrobațiilor (deși știu că sunt necesare), ar trebui să se interzică unele din ele, care cer atât aparatului cât și pilotului sforțare și îndemâ­nare puțin comună. Cei care vin la sbor să li se facă vizită medicală în fiecare zi, și să fie opriți de a sbura cei care nu sunt în condițiuni fizice bune.­Sunt lucruri care cu puțină bunăvoință se pot face, scutind familiile de jale iar țara de pagube. REMUS IONESCU ia furnizează cărbuni italiei­i MADRID, (Rador).­­ Ziarul „El Sol” anunță că a sosit in Spania o delegație oficială italiană pentru [UNK] a studia posibilitățile de cumpărare­ de cărbuni și brichete spaniole. Acest demers se explică prin difi­cultățile pe care Italia le întâmpină in Anglia, in urma măsurilor restric­tive valutare luate de guvernul ita­lian. Ziarul scrie că, dacă s’ar putea stabili modalități acceptabile de vân­zare a cărbunelui spaniol în Italia, s’ar soluționa grava criză care dom­nește in industria minieră spaniolă. Ziarul ține să precizeze insă, că ris­curile comerciale sunt foarte mari, întrucât cercurile­ financiare spanio­le se indoesc asupra posibilităților­­ de plată ale Italiei. Vechea societate academică româ­nă „Junimea” din Cernăuți a înțeles că acum în timpurile de acută criză morală prin care trece azi întreaga societate omenească este mai nece­sară ca oricând o activitate cultura­lă cât mai intensă. Pășind pe linia de conduită a verdnicilor ei înaintași „Junimea” a înființat vara această prima „Uni­versitate liberă” din Bucovina la Câmpulung. E locul să amintim aici că inițiativa înființării cursurilor Universității din Vălenii de Munte aparține de asemenea unui bucovi­nean — regretatului George Tofan. Prin străduințele titanice ale d-lui Teodor Narb­aru, președintele sec­ției literare a „Junimii” programul Universității a fost alcătuit. Cursurile au durat o lună de zile. Intelectualii din orașul și județul Câmpulung, cad­ în afară de discur­surile politice abia dacă aveau ocazia să audă una sau două conferințe pe an, au avut prilejul să se adape o lună de zile la un izvor dătător de cultură care i-a înviorat sufletele. Cursurile s-au ținut în sala festivă a liceului „Dragoș Vodă” din Câmpu­lung, fiecare conferință având public foarte numeros. Conducerea Univer­sității a avut-o de Teodor Maricaru. In afară de d-sa, în comitetul de conducere al Universității s’au re­marcat printr’o muncă intensă și de­­sinteresată, următorii studenți juni­­meni: Huciu Orest teolog, deținând postul de casier al Universității, Breabăn Mircea secretarul Universi­tății și Cohul Vasile. In afară de aceștia trebuie să men­ționăm munca depusă de harnicele junimente d-șoarele Coca Doroftei, A­mira Sbiera, Coca Brăescu, Silvia Pleșca și Aspazia Sbiera. Această mână de tineri studenți și studente juniment condusă cu pri­cepere și tact de d. Theodor Mari­caru, renunțând la toate petrecerile și distracțiile oferite de vacanță, s’au încumetat să conducă Universitatea liberă din Câmpulungul Moldove­nesc. Și dacă munca lor n’a fost za­darnică și scopul cursurilor a fost a­­tins, aceasta se datorește publicului Câmpulungean care înțelegând sco­purile înalte de moralizare și cultu­ralizare profesate de Universitatea liberă, a dat cel mai larg concurs a­­cestei înalte instituțiuni de cultură. Universitatea liberă trebue să fie recunoscătoare fostului președinte al „Junimii” minstrul Muncii Ion I. Nistor, rectorul Universității Caroli­ne din Cernăuți care a inaugurat cursurile Universității și care a dat cel mai larg sprijin moral și mate­rial meritând cu drept cuvânt nu­mele de ctitor al acestei Universități. Societatea „Junimea” de sub pre­­șidenția d-lui Pavel Săhlean este ho­­tărîtă ca să facă din­­ Câmpulungul Moldovei un al doilea Văleni de Munte a României prin permanenti­zarea acestei Universități libere. Această instituțiune care este un produs al energiei constructive a ti­neretului studențesc a fost încuraja­tă și felicitată prin telegramele Ma­­jestății Sale Regelui Carol II, a d-lui prof. Univ. Iorga, a d-lui Al. Lape­­datu președintele Academiei Româ­­ne etc. In al doilea rând Universitatea li­beră a „Junimii” trebue să mulțu­mească profesorilor universitari cari la chemarea „Junimii”, din care mulți dintre ei au făcut parte, s’au grăbit să-i dea concursul prin confe­rințele lor. D-l ministru Ion I. Nistor, recto­rul Universității din Cernăuți a des­chis, după cum am anunțat, aceste cursuri conferențiind despre Vorni­cii Câmpulungului, aducând impor­tante contribuții istorice locale des­pre cari am vorbit la timp. Profesorul Virgil Bogdan-Duică, Timișoara, despre: Caracteristica timpului nostru în care evidențiază curentele noi filozofice de origine franceză pentru a demonstra teoria relativității. Prof. univ. Traian Brăileanu, Cer­năuți, conferențiază despre: Concep­­ția spiritualistă în viața socială ară­tând că toate mijloacele și legile sunt insuficiente pentru a crea o so­cietate ideală dacă le lipsește cre­dința ca o emanație a sufletului. D-sa face apoi o lungă incursiune în viața primitivă, a popoarelor de un­de aduce o serie de exemple formu­lând principiile tezei susținute. D-l prof. univ. Vasile Grecu, Cernăuți conferențiază despre: Arta biseri­cească în trecutul Moldovei făcând pe larg descrierea mănăstirelor din Bucovina și în special a mănăstire­lor din Bucovina și în special a mă­năstirilor din Moldovița și Humor. D-l prof. univ. Cristea Geagea, Cer­năuți. Din trecutul Aromânilor, un­de după ce face istoricul acestor ro­mâni răzlețiți peste hotare și care se vor uni cu timpul în Balcani sus­ține ca singura soluție de salvare a lor ar fi colonizarea acestor aro­mâni in țară. Aromânii de altfel au marea cali­tate de a fi negustori eminenți, în­sușire ce ne lipsește nouă și care numai prin ei am putea să ne-o do­bândim. Prof. Arcadie Dugan, Cer­năuți: Traiul studențesc de altă da­tă, conferință în care a fost expusă viața studențească dinainte de răz­­boiu și societății românești acade­mice ca: Petru Maior din Cluj, Ro­mânia Jună din Viena și Junimea din Cernăuți. Conferința aceasta a remarcat apoi luptele naționale ale studenți­mii pentru trezirea conștiin­­ei naționale mai cu seamă în Buco­vina unde se ducea lupta pentru tri­colorul românesc. D-nul prof. Teo­dor Balan. Cernăuți: Documente câmpulungene. Face istoricul orașu­lui Câmpulung utilizând bogata sa colecție de documente pe care le-a cules în decursul timpului din par­tea locului aducând multe lucruri necunoscute. S. S. Părintele Dr. Pă­­săilă: Cărări spre ideal, pune impor­tanta teză creștină de spiritualizare a vieții care trebue să tindă spre idealurile veșnice și absolute. Prof. univ. Romul Gândea, Cernăuți: Drepturile istorice ale Românilor pe aceste plaiuri, în opere arată vechi­mea Românilor aci în Răsăritul Eu­ropei, vechime în care nu suntem întrecuți decât de Albanezi. Face a­­poi un expozeu asupra vechimei ce­lorlalte popoare care sunt venite mai târziu. A doua conferință a d-lui Gândea a fost: Ideia națională de după războiu, unde credințează cum se manifestă naționalismul la popoa­rele civilizate din Apus, Englezi, Francezi, Germani și Italieni cari pun nația mai presus de orice in lu­me. Prof. Dr. M. Săhleanu, Cernăuți: Preistoria Bucovinei iar profesorul Victor Țăranu Bolgrad: din como­rile literare ale poporului­ român. D-nul prof. Dr. I. Bilețchi, dir. li­ceului din Câmpulung, Dacia în se­colul VI după Chr. In ultima săptămână s’au mai ți­nut următoarele conferințe: Dr. Max Ilacman prof. universitar Cernăuți, vorbește despre: Viața și opera mareșalului Pildsudski, ma­rele înfăptuitor al Poloniei de astăzi, născut în 5/XII-1867 din părinți ma­zili face liceul la Vilna și Harcov, participă la mai multe manifestații revoluționare înființează asociațiuni de propagandă subversivă polonă în urma cărora este arestat. El organi­zează după eliberare Polonia luând puterile statului în mâna sa, având două griji principale: Organizarea statului în interior și consolidarea granițelor. Cu ajutorul Franței reor­ganizează armata în 1921 ocupând deja soviete restul Galiției, la fel procedează și cu Wilna. In interior el asigură suveranitatea Poloniei dându-i un parlament în sfârșit el săvârșește ultimă faptă mare dând lovitura de stat din 12 Mai 1926 du­pă care e ales președinte al Polo­niei care post îl refuză dedicându­­se până la finea vieții cu organiza­rea reală a cărții constă în dinamis-Polonia un stat in rând cu toate marile puteri din Europa. După su­te de ani in Polonia renăscută se deschid porțile gropniței din­­ Cra­covia pentru a-i primi trupul. Prof. Univ. Alex. Procopovici, vorbește despre carte culturală și e­­ducație și anume arătând că valoa­rea reală a cărții constă în idinamis­­mul intelectual și afectiv care ema­nă din ea. Cultura individuală este suma experiențelor unui­­ individ. După ce ne arată evoluția tehhnicii cărții ne indică timpurile și citade­lele prime care au dat cărți presti­giul principal în cultură. In decur­sul veacurilor cartea a fost aceea care a ținut trează conștiința unită­ții noastre sufletești pregătindu-ne pentru săvârșirea visului milenar al tuturor românilor într-un singur stat național. Prof. Juvar Bey, fratele regelui tribului de Gelu din Asiria, confe­rențiază despre istoria civilizației și a culturii asiriene, arătând că cul­tura asirianâ stă la baza culturii Eu­ropene verificând-o prin vechimea ei cât și prin felul cum a știut să im­pună culturilor noi occidentale. In cursul războaielor duse între asiati­ci, perși, turci și arabi bieții asirieni au avut soarta celor mai năpăstuiți fiind masacrați fără milă și jefuiți. Conferențiarul explică apoi proble­ma creștinismului asirian care e ga­ta să moară dacă nu va fi susținut in fața puhoiului mahomedan. — evi — Scrisori din Bucovina Universitatea liberă din Câmpulungul moldovenecs

Next