Epoca, decembrie 1935 (nr. 2055-2075)

1935-12-03 / nr. 2055

/■& No. 2055 HEOACȚSA Ș! ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGEUI­ ROMAR «INTRAREA PRIN CALEA VICTORIE« RECLAME și HISERil­ Se primesc la «d­ fcația ziarului și la toate agențiile de publicitate 3M Marți 3 Decembrie 1935 SfjT r Sac. . » Telefoni 3.82-11 Ziar si partidului Conservator.­­ Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCO Ut scapi tara, puterea mea «e munca ’i puterea mea a o iubire. Nicolac -ipesca »stă nesimțirei strada „Au­stro-Ungh­eria“ Când am citit la Senat telegrama „Luptei” anun­țând că strada România din Roma a devenit Via „Austro - Ungheria” s’a produs vâltoare printre membrii adunării. Sim­țeam că lumea nu vrea să creadă, pentru a nu fi constrânsă să se revolte. S’au luat imediat infor­mații la Roma. Vestea e­­ra exactă: Strada Româ­nia se numește astăzi Via Austro - Ung­eria. Senti­mentele Italiei m­ussoli­­niene se rezumă admira­bil în această schimbare de nume. Din moment ce Ducelui li trebue teatru, putea să dea numele ginerelui său străzii în chestie: „Via Contelui Ciano” suna foarte frumos. Nu acesta era însă scopul urmărit. D-lui Mussolini îi trebuia o nouă amenințare: „Via Austro- - Ungheria” își în­deplinește admirabil ro­lul. Și când suntem astfel terfeliți la Roma, ziare românești continuă să vorbească de scandalul sancțiunilor. Aceste ziare nu au alt motiv de indig­nare. Un senator român se știe la tribuna Senatului pen­tru a striga: Să trăiască Italia. Ce dispreț trebue să ai­bă pentru noi Ducele. Mă așteptam ca tinere­tul așa zis naționalist, ca­re sparge geamuri din ex­ces de românism, să aco­pere timp de câteva ore nocturne, tăblița străzii „Benito Mussolini” cu o stofă tricoloră pe care să stea scris „Calea Demni­tății”. Nici gând. Via „Au­­stro-Ungheria” n’a mișcat pe nimeni. Itatofilii noștri ne vor da cel mult explicații . Vom afla că nu guvernul italian ci Municipalitatea Romei a avut delicata a­­tenție față de noi. Și toa­tă lumea știe că în Italia guvernul nu poate nimic împotriva autonomiei co­munale! Poate că Liga Culturală va sărbători cu solemni­tate inaugurarea străzii „Austro-Ungheria”! La ur­ma urmelor, mă aștept și la aceasta. Naționalismul nostru este agresiv când nu tre­­bue, și resemnat când trebue și mai puțin. GRIGORE FILIPESCU Neobrăzarea unora n’are mar­gini. Acest adevăr s’a putut încă odată constata în ședința de Vi­neri a Camerei. D. deputat Slăvescu a adus la cunoștiința ministrului de in­terne — ca și cum de acest lucru îi arde d-lui Inculeț — că în Piatra-Neamțului, strada colonel Roznovanu se numește Eduardo Mirto, cerându-i să ia măsuri. Oricât să se simtă d. Mirto la locul lui între două luntre, ori­cât de proastă părere să am despre d-sa, îmi închipuiam to­tuși, că unele h­ ipostaze nemai putând să-l facă să roșească, i-ar da măcar bruma de bun simț cerută de realități. Nu știu cine este lingăul ne­simțitor care, scontând lipsa de obraz a celui de care se leapădă două naționalități, a săvârșit ne­rușinata schimbare de nume fapt este că băștinașul, cu rostul lui în acel frumos unghier mol­dovenesc, a fost înlocuit de ve­netic. Colonelul Roznovanu, dacă nu pe temeiul altor legături ale lui și ale ai lui avea drept la acea cinstire măcar pentru faptul că lui se datorește croirea acelei străzi care nu este decât o parte din șoseaua națională, nu-i pu­tea fi șters numele. In principiu, numele cuiva nu poate fi dat unei străzi decât după moarte. Socoteala este dreaptă. Numai la sfârșitul vie­ții și-a încheiat omul firul, ei și cinstirea ce i se aduce prin stator­nicirea numelui său va aminti urmașilor faptele săvârșite. Ce se va spune despre d. Edu­ardo Mirto? Fost ministru? A­­cesta nu mai este un merit. Om de Stat? Om de afaceri? Jucă­tor de table? Judecat pentru o gingașe substituire de un actual Astfel l-a denumit d. dr. Petru Râmneațu în lucrarea ce a ti­părit-o curând sub auspiciile „Astrei” din Cluj.­­La fel d. dr. Z. Nemoianu cu ani în urmă a dat alarma, denu­mind Banatul la fel — „cimiti­rul neamului”. La societatea de istoria medicinei — și în „Epo­ca” am fost ecoul acestui stri­găt de alarmă încă din 1928. Răul este de dată foarte ve­che. D. dr. Râmneamțu care se ocupă în special de comuna Vă­­rădia-Caraș, începe cercetarea de la 1786 când comuna a avut 2.934 suflete. La 1869 a crescut la 3511 scăzând treptat la 2231 în 1930 ,și la 2126 în 1933. Județul Caraș de la 1910-1930, a avut o scădere rurală de 20.052 locuitori. Cari sunt pricinile acestui rău? — Natalitatea scăzută și pe de altă parte mortalitatea mare. , De ce este natalitatea mică? Ne-o spune de coleg: „Siste­mul împrumutat de la Șvabi (N. R. Șvab­ii au părăsit sistemul de un copil­ de a întemeia un me­naj într’o clădire deosebit de pă­rinți pe seama tinerii perechi recent căsătorite, la români nu este idealizarea unei dorinți de a trăi între mai puțini membri de familie un standard de viață mai urcat cum este la Șvabi, ci este rezultatul unui calvar în­treg al traiului rău și al neînțe­legerii dintre copii și părinți”. „Lipsa autorității părintești asupra copiilor, pe care am ost­președinte la Consiliul legisla­tiv? Fost coate goale, astăzi mi­lionar? Mecena? Filantrop? Iată un lung pomelnic în care chiar d-sa s’ar încurca. Dar greșit s’a pus chestiunea în Cameră. Totul s’a învârtit în jurul nesfârșitei și nelămuritei cercetări asupra cetățeniei d-lui Mirto. Aceasta n’are ce căuta în discuție. Este cu totul indiferent aci, dacă d-sa este, sau nu, Ro­mân proaspăt. Faptul care tre­ime discutat este acela că nu­mele colonelului Roznovanu nu putea fi înlocuit. Dacă o slugăr­nicie neghioabă a voit ca nu­mele d-lui Mirto să-i ia locul este și mai dureros. Sunt unele împerecheri neno­rocite. Nu îndamă un pur sânge și o gloabă la o trăsură de lux. Numele d-lui Mirto, pentru a fi vecinic, n’are nevoie să fie turnat pe placa unei străzi. Pos­teritatea nu va avea decât să se obosească răsfoind colecția zi­arelor de după război și va ști cine a fost d. Mirto. Văzându-i numele la Piatra Neamțului, se va întreba dacă este vorba de acelaș, atât pe nedrept atacat și la răspuns afirmativ, va cântări prețuirea pe care o dădeau bu­nicii faptelor descrise atât de amănunțit. Judecata firește, va fi departe de a folosi drept im­bold moral. Dacă n’ar fi silit de umbra nu știu a cărui Banco, să vândă frumoasa casă Blank, proaspăt cumpărată, ar fi mai nimerit ca pe zidurile ei să pună altă placă arătând că acolo nu și-a putut sfârși zilele cel care le-a înce­put nu se știe cum și le-a trăit se știe cum. Insulta nedreaptă adusă amin­tirii colonelului Roznovanu ar fi spălată. Emanoil Hagi Mosc a servat-o în cursul anchetei, este fără margini. Părinții nu se stră­dui­esc să impună respect unicu­lui copil pe ca­re-l au, iar acesta mai târziu când devine adult își face de cap. Această lipsă de educație încă a contribuit la distrugerea familiei patriarhale, la fărâmițarea menaj­elor. Menaj­e compuse din o sin­gură persoană tânără și divor­țată am întâlnit destul de multe, ne spune autorul”. Și ceea ce este mai îngrijorat că destrăbălarea este tocmai la cei mai bogați. Iată ce ne mai spune d. dr. Râmneamuțu: „In ce privește averea unei persoane exprimată în jugăre de pământ, observăm, că de la 1900- 1930 a crescut considerabil. De altfel sub nici o formă copii de familie, nu admit descompune­rea averei familiei în 2 sau 3 părți, după numărul copiilor — unul rămâne cu pământul și ceilalți la negoț sau meserii­­­­Și colegul notează că părinții nu dau acestor copii nici un ajutor bănesc ca să înceapă munca. Acești copii părăsesc comuna natală căci ai e rușine, „să fie salarizați, când de fapt ar fi pu­tut să fie proprietari dacă pă­rinții ar fi avut altă mentalitate și nu ar fi fost atât de egoiști”. Voi mai continua și altădată cu expunerea curiozităților din Banat — care au o urmare așa de primejdioasă. DR. ALEX. MANOLESCU Banatul „Un cimitir bine îngrijit al neamului românesc“ Observații și comentarii in­­ tunecarea în excepțional Observații. a) Astă vară în Cambridge am stat într’un laborator lângă ca­mera fostului profesor la anato­mie J. T. Wilson, care la vârsta de 70 de ani a fost scos la pensie lă­­sându-i-se numai o cameră pen­tru lucru (dacă vrea să mai lu­creze încă). b) Tot astă vară am văzut bio­grafia profesorului Sir Arthur Keath­, publicată pe prima pagină a marii reviste­­ engleze numită Journal of Anatomy. Asta cu pri­lejul scoaterei sale la pensie (65 de ani numai!) Amândoi acești profesori sunt cu o faimă adevărat internațio­nală și unul din ei în grațiile curiei regale. Legea însă cere să iasă la pensie la o anumită vârstă și în Anglia legea se aplică ori­cui. c) La noi s’a făcut o lege care prevede prelungiri de serviciu pentru profesorii universitari cari ar fi excepționali. d) De la această lege nici un profesor nu a mai eșit la pensie conform legii. Toți au fost consi­derați excepționali, chiar și pro­fesorul care în treizeci de ani de activitate nu a publicat un sin­gur rând științific, dar a rămas în schimb membru consultant în subordine la o instituție oarecare, chiar și acela care în timp de pa­truzeci de ani nu a fost în stare să organizeze grădina botanică. e) Uitându-mă în proclamare­a doctorilor condica de de la o facultate oarecare cu surprindere am găsit din două sute de absol­venți 180 trecuți cu nota maximă (zece) și peste o sută având cali­ficativul „magna cum laude”! Comentarii. Dacă nu suntem o țară de ți­gani atunci desigur că suntem u­­na de genii. Oriunde ne-am a­­runca ochii ne vom isbi de spi­ritul de cocoțare. Găunoasă apa­rență și titulatură pompoasă. Ve­deți numai ce de-a miniștri și subsecretari avem: vedeți ce de-a directori în toate instituțiile și ministerele și toți directori „ge­nerali”. Plutoane întregi de in­spectori. Comandanți nenumărați și șefi, mai ales șefi. Nimeni nu se lasă comandat, nimeni nu vrea să fie executant. Toată magistra­tura e plină de „președinți” și „prim-președinți”; armata are un număr mai mare de generali de­cât armata Statelor­ Unite. Aca­demicieni cât lumea și Academii cu droaia. Uitați-vă la ce spun publicațiile noastre, avem o ploae abundentă de „savanți”; toți oa­menii noștri sunt „distinși” (chiar când se pălmuesc ori se înjură). Românul o fi el născut poet ori nu; dar sigur că e nă­scut „genial”. Și în tot cazul fie­care umil cetățean este „excep­țional”. Sunt o mulțime de incompati­bilități stabilite de legi; din feri­cire însă orice lege admite și câte o e xcenție, «i — f -nația­ româ­nească apoi lunecă în excepțio­nal. Intr’o zi am răsfoit din întâm­plare „Monitorul Oficial” pe vre-o trei ani în urmă la capitolul desbaterilor parlamentare. M’am Motto: „And in Mexico, she Knew, there were mo­re generals than soldiers”. D. II. Lawrence (The plumed serpent) I speriat ce de-a martiri a avut neamul acesta, și ce­a de eroi! Nenumărate pensii viagere și ge­sturi de recunoștință pe­ unele nume de cari (în bani) întâiași oară în viața mea am auzit, și fi­rește că după închiderea „Moni­torului” le-am uitat prompt. Recunoscătoare și excepțională nație ! Ar fi bine însă dacă am ajunge la legi și dispoziții fără nici o ex­cepție. Mili­ta­r** să pătimească adevăratele excepții naționale de­cât să facem o societate cu aspect de căruță cu cort. Dr. GR. T. POPA Urmează: „Cinism sfruntat”. Aurel Varlam Ne vine fulgerătoarea veste a morții prietenului și colabo­ratorului nostru Aurel Varlam. Tocmai așteptam articolul lui pentru numărul nostru festiv. Aurel Varlam trăia de mai de mult retras la moșia sa din județul Fălciu, unde se împăr­ți­a între grijile culturii pămân­tului și cărțile sale. De departe el urmăria atent, cernându-le prin sita sa de observator a­­dânc și luminat, desfășurările vieții noastre politice și cultu­rale, și când ne trimetea ob­servațiile sale, în articole scur­te, adesea necruțătoare dar totdeauna drepte, trăiam câte­va clipe de reculegere pentru că dintre rândurile ironice ră­­săria un suflet și se estompa un caracter. Aurel Varlam a biciuit de­magogia și minciuna ori de câte ori le-a întâlnit, fără să fie seamă de persoane și de partide. Legat de pământ și de țărănime, pe care o iubia fără proteste zgomotoase, el despre­­țuia țărănismul de paradă și deși a ocupat încă de mult demnități înalte și meritele sale erau unanim recunoscute, a stat modest deoparte aștep­tând să se retragă apele deva­lorizărilor morale. Aurel Varlam a făcut strălu­cite studii de drept în străină­tate, întors în țară a intrat în magistratură. A călătorit mult în toate continentele. Aminti­rile sale din Congo au fost gus­tate de cititorii „Epocei”. Vă­zuse multe și știa multe. Judeca fără patimă, dar și fără slăbi­ciune. Ironia fină a atacului său trăda un estet de rassă și un cărturar adevărat. N­ plângem nemângâiați. De­­abia acum trei zile am gustat causticul său articol în care vor­bia despre hibrizi și despre d. âassu. Doarmă în pace somnul vieții sale curate. Partidul conservator și „E­­poca” participă la doliul fami­liei, deopotrivă îndoliați. Reorganizarea aviației civile japoneze TOKIO, /. (Rador). — Ministe­rul Comunicațiilor a întocmit un plan pe zece ani pentru organiza­rea com­plectă a aviației civile. Pentru realizarea planului se pre­vede o sumă de circa 14 milioane yeni. Vor fi puse în serviciul publicu­lui următoarele linii aeriene: Tai­­hoku, Formosa, Bangkok, via Hong Kong-Hanoi și Tokio-Paiao. Cronica aviatică Activitatea aviatică in alte țări FRANȚA. A 22-a traversare a Atlanticului de Sud Pilotat de către cunoscutul avia­tor Jen Mermoz, hidroavionul Blé­riot „Santos-Dumont‘‘ cu motoare Hispario-Suiza, a traversat neutru a 22-a oară Atlanticul de Sud, trans­portând curierul companiei France. Plecat din Natal, Luni Air la ora 6.40, aparatul a amerisat la Dakar, Marți, al ora 2 p. m. Echipagiul era compus din: Mer­moz, Ponce, Phichodon, Cornet, Ginnié și Richard. Către Madagascar Aviatorii Genin și Robert n'au putut decola Duminică seara pen­tru a încerca să bată­ recordul de iuțeală pe­­ distanța Eranta-Mada­gascar. Probabil că vor decola astăzi, la bordul unui avion Caudron-Simonn cu motor Renault, pus la dispoziția lor de către Gody-Radio. Paris-Buenos Ayres-Paris în 11 zile D. Louis Allegre, administrator­­director general al companiei Air France a făcut o călătorie­­ către America de Sud­ în unsprezece zile. El a plecat de pe aeroportul din Toulouse către Casablanca în di­mineața zilei de Sâmbătă 16 Noem­­brie, cu serviciul regulat Toulouse- Casablanca. El a utilizat, de la Ca­sablanca la Dakar, avionul curie­rului aerian Franța—America de Sud. De aci, a luat hidroavionul „Croix du Sud“ care făcea servi­ciu regulat între coasta africană și coasta Braziliei. D. L. Allegre a sosit în America de Sud Miercuri. După două zile de oprire la Rio de Janeiro și Buenos Aires, a re­venit în Franța la bordul avionului cu patru motoare „Centaure“ so­sind Miercuri 27 Noembrie. Această călătorie arată stadiul înaintat în care se află serviciul francez transoceanic. a ANGLIA. — Ce a devenit Kingsford Smith ? Celebrul aviator australian King­­sford Smith și tovarășul său, radio telegrafistul Pethybridge, care cău­tau să bată recordul de iuțeală, pe distanța Anglia-Anglia privind a­­vioanele de toate categoriile, deți­nut până acum de aviatorii engleji Scot și Black cu 2 zile, 4 ore și 37 minute, au dispărut după ce au sburat pe deasupra regiunii Akya, pe când se îndreptau către Sin­gapur.­­ Ei au decolat de pe aerodromul din Lympne în ziua de 6 Noembrie la ora 6 și 27 minute la bordul unui avion de mare raid Loockheed, bo­tezat „Lady Southern Cross“. • De mai bine de două săptămâni nu se mai știe nimic despre ei, deși s-a făcut tot ce poate fi posibil spre a fi găsiți. Aviatorul australian Melrose, care a deținut recordul Australia- Anglia și care căuta să bată recor­dul Anglia—Australia pentru avioa­nele de turism, a abandonat acest proiect, îndreptându-se să caute urma aviatorilor dispăruți. Intre al­tele, aviatorul Melrose a declarat, la întoarcerea sa la Singapur, că a văzut un avion în dificultate în lun­gul coastelor Birmaniei, poate să fi fost al aviatorilor Kingsford Smith și Pethybride. Kingsford Smith a bătut de mai multe ori recordul de iuțeală pe distanța Anglia-Austra­­lia și Australia-Anglia, a făcut nu­meroasa raiduri între care: State­­le­ Unite-Australia în trei etape, traversarea Atlanticului de Nord din Irlanda în Terra-Nova. Era unul din cei mai străluciți piloți de raid. Pierderea sa este resimțită în toa­tă lumea aviatică. JUGOSlAVIA. — Comandă de avioane de vânătoare în­ Anglia Guvernul iugoslav a comandat la firma engleză Hawker Aircraft ■ Ltd. zece avioane de vânătoare Fury din tipul cel mai recent și a convenit cumpărarea licenței ace­stor avioane pentru a fi construite în uzinele Statului. Tipul aparatului Fury comandat de Iugoslavia poate atinge­ iuțeala de 400 km. p. o, și poate fără peri­col, să picteze până la o iuțeală de 650 km. p. o. Acest avion trans­portă un echipament militar com­plet între care câteva bombe l­ipsă are ca misiune principală: apărarea contra bombardamentelor aeriene. Această comandă este rezultatul a trei ani de negocieri și demon­strații. REMUS IONESCU- .. mm Ora străjerilor Discursul Regelui Eri la ora 4 s’a inaugurat la Societatea de radio-difuziune ora străjerilor prin cuvântarea rostită de M. S. Regele. Suveranul vorbind la micro­fon, din palatul regal, a spus ur­mătoarele: Societatea de Radio punând la dispoziția Oficiului de Educație Tineretului Român această om săp­a­tămânală, vrea să-și aducă contribu­ția unei opere de mare interes na­țional. Ce este Oficiul de Educație a Ti­neretului Român, ce este Străjeria, iată primele probleme ce vor trebui lămurite marelui public prin ajuto­rul Radiofoniei. Mulți vorbitori se vor perinda în fața microfonului Și fiecare, după specialitatea și gândul său, vor îm­părtăși mulțimei de ascultători, mari și mici, rosturile acestei miș­cări de regenerare națională. Căci Străjerismul nu este un rezu­mat altceva decât un efort de a ri­dica generațiile de mâine, spre a fi nu toate folositoare Patriei. Iată deci scopul ce ni l’am pus și pentru care s’a creat acest organism ce se numește. Oficiul de Educație a Tineretului Român. Oficiul are scopul de îndrumare, coordonare și supraveghere a tutu­ror organizațiilor de educație a ti­neretului. Străjeria este mijlocul prin care se aduce la îndeplinire acest pro­gram. UN TINERET FARÄ IDEAL De unde a răsărit nevoia de creia această mișcare, cred că este­­ ușor de ghicit. Ea este o urmare a R­ăzboiu­lui. "Tineretul nostru creștea fără nici un ideal. Atâtea manifesta­­țiuni morbide se arătau, cari pentru aceia cu dragoste de Neam și cu simțul răspunderii viitorului, puneau o problemă vitală: „Ce va deveni a­­ceastă țară atât de frumoasă, atât de bogată, dacă generația de mâine tră­­ește in această lipsă de avânt, aceas­tă lipsă de ideal pentru lucruri fru­moase și utile”. Cu Străjeria venim să împlinim a­­cest gol. Deviza străjerului este: „Credință și muncă, pentru Țară și Rege”. In aceste cuvinte,i se rezumă programul nostru de educație. Credința: baza oricărei acțiuni, treime să arătăm deci tineretului no­stru că, spre a propăși in viața lui, trebue să aibă înainte de toate cre­dință. Credința in Dumnezeu și în Biserica strămoșească, credința in Țara lor, credința către Acela care întruchipează Patria, Suveranul. Dar dacă in sufletul lor, in toată fi­rea lor, au acest îndemn al eului, ei mai treime să învețe că fără corola­rul credinței munca nu poate înde­plini nimic. MIJLOACE DE REALIZARE Plecând deci de la aceste principii temeinice, am clădit tot idealul nos­tru de educație și tot programul no­stru de nundă. Să nu uităm că ne adresăm în primul rând către ele­mente al căror suflet, mentalitate și trup sunt în plină formație, deci și mijloacele noastre trebue să fie alese ca să corespundă materialului ce-l luăm în primire. Multă lume nu vede­m­ toată acea­stă­ mișcare decât partea ei pur for­­malistică, formațiuni, ceremonial, costum, salutul etc. Acestea nu sunt scopul, ci numai mijlocul. Partea formalistică are me­nirea de a așeza străjerul într’un ca­dru de disciplină, de spirit de corp, de camaraderie și de solidaritate. Prin aceste senti­mente, indispen­sabile pentru bunul mers al unei or­ganizări sociale, voim să formăm un spirit care dela solidaritatea celulei să devie un sentiment de­ solidarita­te națională. De la sentimentul de mândrie al unicei unități la senti­mentul de mândrie al Neamului. Unii cred încă că in mișcarea O­­ficiului de Educație a Român este o maimuțeală Tineretului a unor lucrări făcute peste granițe. Nu este­ așa. Străjeria este­ un lucru specific românesc, isvorât din nevoile intimei ale țării noastre și clădită numai și numai pe­ ccru ce cer nevoile Româ­niei și Neamului Românesc, lasă de ce apasă cu tot dinadin­sul asupra primatului educativ ce este disciplina și mândria naționala. F­iecare binar trebue crescut în cre­dința că este mândru de a fi român, că este mândru de țara lui și că prin sentimentul lui de solidaritate na­țională și de muncă neprecupețită in folosul obștesc, trebue să contri­­bue la progresul Patriei. Noi nu suntem o școală, noi spn­tem o credință, un avânt. Lucrul no­stru se face pe cât se poate în aer liber. Trăind în mijlocul naturii, îmbibând trupul cu aer curat, vroim să creștem tineretul astfel ca să de­vie­ cetățeni puternici, curați și vo­ioși. O grijă deosebită o punem pentru desvoltarea sentimentului național. Copii noștri trebue să învețe că da­că unele lucruri bune se pot aduce de peste graniță, sub­t atâtea aci in pământul țării și în sufletul poporu­lui, care să facă din România și din neamul nostru una dintre țările și unul dintre popoarele cele mai stră­lucite din lume. Noi suntem o mișcare de regene­rare națională și acei cari ne-am în­hămat cu toată credința și dragostea la acest crez, știm că vom reuși, căci generațiile de mâine ne urmea­ză cu tot sufletul lor neprihănit și dornic de mai bine. Funcționăm de­ un an de zile. Re­zultatele se văd. Școlile, pe lângă cari sunt unități de străjeri, au fă­cut progrese vădite, e mai multă voc bună, m­ai mult spor la învățătură și, ceia ce e de căpetenie, mai multă disciplină. Süntem abia la începuturi. Cu căi ne vom desvolta mai mult, cu atât vom dobândi rezultate mai vădite. Ce frumoasă va putea fi România de mâine, o țară unitară și solidară, împrejurul unui gând, deviza noa­stră: „Credința și munca pojura­ta­ră. și Rege”. M. S. REGELE m Mica înțelegere economică în ziua de 26 Noembrie a. c. a fost pentru parlamentul cehoslo­vac o zi plină de declarații mi­nisteriale. Șase miniștri au ținut să răspundă în aceiași ședință la diferitele probleme ridicate de deputați, înfățișând cu aceasta și programul de lucru al guvernului. Astfel ministrul de externe, d. Beneș,­ a explicat în fața comisiei bugetare rolul și scopul politicei ministerului de externe cehoslo­vac. Aceasta poate fi scurt for­mulată astfel: voința către pace. Republica cehoslovacă dorește ra­porturi bune și prietenoase cu toți vecinii. Lucrul acesta e valabil și pentru Polonia, cu care deja un timp Republica cehoslovacă se află în continui neînțelegeri. Fiindcă tocmai se discuta buge­tul ministerului de externe, Beneș s-a ocupat apoi și de în­d­­semnătatea Micii înțelegeri eco­nomice. Ministrul de externe ce­hoslovac a amintit că anul 1935 poate fi socotit ca un an care a desființat unele măsuri cu carac­ter excepțional ca: controlul ex­portului, limitarea comerțului ex­tern ș. a.. In Cehoslovacia se poate con­stata o creștere a comerțului in­ternațional. Cu toate greutățile care au­­ s­tat în cale, totuși Ceho­slovacia a reușit ca prin înțelegeri și convenții comerciale, încheia­te cu câteva state, să apere ex­portul cehoslovac de unele pier­deri ivite cu alt prilej. Cu ocazia conferinței din Octombrie a Micii înțelegeri Economice s-a constatat­­ că raporturile comerciale dintre statele Micii înțelegeri s’au îmbu­nătățit. Dela Ianuarie până la Oct., 1935 a sporit importul din România cu 36 milioane coroane, iar importul României din Ceho­slovacia a sporit cu 101 milioane­­ coroane. Exportul pentru Iugos­lavia a atins 120 mii. coroane im­portul 46 mii. Ministrul poștelor din Cehoslo­vacia, dr. Franke, a vorbit despre desvoltarea acestora și situația lor în Republică. Comunicațiile de poștă au fost până în tim oarecum stabilizate. ultimul Lucrul se vede și din faptul că veniturile ■ de pe urma scrisorilor neplătite au sporit anul trecut numai cu 0,76 la sută. Serviciile de poștă se perfecționează continuu. Relați­ile cu străinătatea de asemenea. După cele discutate la congresul poștelor, care a avut loc la Cairo, e vorba ca scrisorile și pachetele expediate cu avionul să fie taxate ca cele obișnuite. Acest lucru, de­clară domnul Franke, ar însemna o revoluție în sistemul poștelor de azi. Perfecționarea aceasta în­seamnă însă și mari cheltueli fi­nanciare. Deocamdată Cehoslova­cia posedă o linie aeriană regula­tă: Praga-Ujhorod, Cluj-Kiev- Moscova. In ziua de 1 Octombrie s’a deschis legătura radiotelegra­­fică cu Buenos Aires. Aceasta e a treia legătură a Cehoslovaciei cu țările de dincolo de Ocean. (Una e cu New-York și cealaltă cu Beyrut). In toată Europa sunt nu­mai cinci legături de felul acesta. Ministrul comunicațiilor, Bec­­hyne, s-a ocupat despre criza la căile ferate. Din declarațiile sale se poate vedea că criza aceasta nu e în sânul căilor ferate ceho­slovace, și în foarte multe țări continuă să dăinuiască. Concu­rența autobuzelor provoacă oste­­nirea biletelor de călători. Defici­tul bugetului căilor ferate pe anul trecut e de 696 milioane coroane,­­adică cu 31 mil., mai mult ca anul precedent. Insă viața economică și în interesul apărării statului e nevoie să se învestească mai de­parte sumele­ necesare, pentru perfecționarea mijloacelor de transport. -

Next