Epoca, ianuarie 1936 (nr. 2076-2097)

1936-01-14 / nr. 2083

No. 2083 3 lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA SUCUREȘTI, PAI*A<3IUL ROMÂM­­ INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI! RECLAME și INSERȚII ce primesc la ad-irația șelarului și la trata agențiile de publicitate Telefon: 3.82-11 Mocirla din fund Urmăresc cu desgust destăi­nuirile cari umplu pagini întregi de ziare, asupra cercetărilor în­treprinse pentru desvelirea tai­nei morții „artistei” Cristescu. Rar ți-este dat să fii părtaș fără dorința, la ridicarea perdelei a­­coperind o alcovă în care privi­rile celor mulți n’au ce căuta. Senzaționalul, scop urmărit de nesatiul ziaristicei ușoare, rode­ște, dar morala scade. Ce poți culege din înșirarea feluritelor hipostaze sub care se arată, cutare sau cutare actor al dramei, alt decât scârbă și sat. Dacă instrucția este datoare să pătrundă în cele mai mici amă­nunte, fie ele cât de murdare, ni­mic nu îndrituește descrierea migăloasă, — și chiar lipsită de milă față de unele persoane, a tu­turor clipelor vieții celor cari, voit sau nevoit, au jucat un rol în dureroasa întâmplare. r­­ Această desfătare în comenta­tii viale, desgustătoare nu scrise în vederea limpezirii în­curcăturii ci pentru a întrece în goana noutății senzaționale, nu face cinste principiilor moraliza­toare cari s’ar părea să fie cre­zul atâtor „îndreptători” ai rele­lor. Ziarele, astăzi, nu mai pot fi scoase de sub ochii tineretului, din atâtea pricini ușor de înțeles. Ce gânduri care pot încolți în mintea fragedă a acelor cititori, și ce idee își pot face despre mo­rala vieții? Toate murdăriile, toate turpitudinile, sunt scoase din mocirlă și date la lumina zi­lei în toată spurcata lor goliciu­ne. Sunt amănunte cari pot foar­te bine să lipsească din ceea ce se numește „reportaj”. Cauza ar a­­vea numai câștig. Drama din bulevardul Brătia­­nu, s’a desfășurat într’o atmosfe­ră deosebit de grețoasă. Actori, comparși, sunt înfățișați în chip puțin atrăgător. S’au speculat pasiuni de tot soiul, și din tot acel amestec de invidii, dorințe, uri, răsturnări, tot ce ar­ fi putut fi cu­în repetate rânduri ziarul „E­­poca” a dat alarmă asupra si­tuației disperate în care se află provincia transpluteană. Glasul autorizat însă al „Epocei” a ră­mas în pustiu. Guvernanții, fie că n’au vrut, fie că n'au avut vre­me să se ocupe mai deaproape de nevoile provinciei dintre Prut. Anul acesta însă mizeria din Basarabia a ajuns la pogeu. Sun­tem în ceasul al doisprezecelea și orice întârziere în luarea mă­surilor practice de asanare ne va duce la dezastru. Foametea din Sudul Basara­biei a adus partea aceasta a pro­vinciei transprutene în complec­tă decădere. Județele Cahul și Cetatea Albă prin înfățișarea lor jalnică se aseamănă azi cu niște lagăre de contaminați. In sate e tăcere complectă, casele sunt bă­tute cu scânduri. Cei bătrâni mai în vârstă sunt plecați în că­și­utarea hranei, iar copiii duși departe de căminurile sunt lor. Doar agenții fiscului mai cotro­­băiesc prin satele basarabene pă­răsite de locuitorii lor. Ori sistemul inaugurat cu du­cerea copiilor din regiunile înfo­metate în alte orașe precum și crearea de cantine nu eretică va opri dezastrul din partea de sud a Basarabiei. Nu trebue de uitat că de 5 ani în județele Cetatea Albă și Cahul e continuă secetă. Specialiștii o explic prin faptul că s’a schimbat clima din cauza tăerii pădurilor în acea parte țării. Deci în loc ca să venim în­­ fiecare an cu ajutoare, care cos­tă mulți bani, nu e mai logic ca să căutăm mijloace practice pen­tru a stăvili seceta, ce s’a insta­lat în partea sudică a Basara­biei. Iată însă că la mizeria provo­cată de secetă se adaogă și mo­limele de tot felul. In orașele, târgurile și satele basarabene, acoperite de noroi, sărăcie și foamete bântite cu fu­rie tifosul exantematic și scar­latina. Numai într’o singură localita­te din Basarabia un târgușor mic din județul Cahul Leova s’au înregistrat pe ziua de 9 ia­nuarie: 35 cazuri de scarlatină, 10 cazuri de tifos exantematic și 6 cazuri de febră tifoidă dintre care 5 cazuri mortale. In alte localități situația se prezintă de asemenea serioasă. Vremea umedă ce se menține rar este copleșit de josnicia sim­­țimintelor cari — fără excepție — au mânat toate mișcările păr­tașilor. Ca în preajma alergărilor de cai, fiecare ziar își are favoritul și așteaptă desnodământul pen­tru a-și putea arăta limpedea prevedere. Cât de urât este acest chip de a judeca o dovedește chiar dorința magistratului in­structor de a se înceta o „publi­citate încinsă de imaginație și senzațional”. Este de prisos să adaug că această neomenoasă și neîntemeiată publicitate îngreu­nează mersul cercetărilor. S’a ajuns până a se face legă­tură între moartea unui tânăr — datorită unei septicemii dintr’o înțepătură, întâmplată în acelaș timp cu moartea Titei Cristescu, și această moarte. Cu seninăta­tea inconștienței se răsfoesc file­le din cartea vieții oamenilor și se intră în amănunte cari nu pri­vesc comunitatea, fiind gânduri­le ascunse ale visului stăpân pe ele. Ceea ce este îngăduit judecă­torului, nu este lăsat la bunul plac al oricărui individ. A veșteji în cuvinte cât de gre­le o faptă rea, se poate face fără a se scormoni partea prea ome­nească a ei. Și ce este mai stra­niu, este, că cei cari aruncă pia­tra sunt tocmai acei cari își au și ei păcatele lor. Mă întreb câți dintre cenzorii cari își aștern pă­rerile, în vederea sensaționalu­­lui, sunt la adăpostul atingerii? Care dintre ei își sacrific prin­cipiile? Oricât de urâte să fie împre­jurările în cari s’a petrecut dra­ma, totuși ele nu dau dreptul la belșugul de amănunte în cari cu o vădită plăcere se învârtesc căutătorii de sensații noui. Latu­ra dramei de veștejit este alta pe care o nescotesc toți. Deo­sebirea între trâmbițarea de principii și îndeplinirea lor. Iată răul, contribue foarte mult la răspân­direa epidemiilor. Ori Serviciul Sanitar datorită lipsei de fonduri este neputin­cios cu luarea măsurilor de stă­vilirea epidemiilor. Deci în timp ce se cheltuesc sute de milioane pentru lucruri de nimic, o pro­vincie întreagă este lăsată în prada bolilor, care seceră cu ne­miluita vieți omenești. Tifosul exantematic, o epidemie deve­nită permanentă în Basarabia, desăvârșește opera nefastă a foametei din regiunea în sufe­rință. Și în timp ce unele județe ba­sarabene poartă spectrul foame­tei, iar altele sunt secerate de ti­fos și scarlatină populația rurală își îneacă amarul în vin, ce s’a făcut așa de mult anul acesta și pentru care nu există preț pe piață. Vinul acesta însă nue o adevărată otravă consti­­pentru populația sătească căci e produs din hibrizi. S’au înmulțit crimele și schin­giuirile pe la sate. Se omoară ță­ranii între ei. Se schingiuesc frații și surorile de pe urma be­ției cu vinul din hibrizi, echiva­lent cu nebunia. Să deschidem ochii stărilor îngrijorătoare din asupra Ba­sarabia, căci pe urmă va fi prea târziu. Mihail A. Mereaczi Emanoil Hagi Mosc­o Salvați Basarabia Marți 14 Ianuarie 1930 Ziar al partidului conservator.­­ Fondat în anul 1886 de NICOLAE FILIPESCU d­e­­scrunnta tare, puterea mea te munca ș i puterea mea te iubire. Nicelac Popescu Libertățile guvernului Tătărăscu Povestea simplificării „România Nouă” din Cluj analizează opera gu­vernului Tătărescu pe li­nia gradată a libertății de acțiune. Am avut adesea prilejul să arătăm care este bilanțul ultimi ani de acestor doi guvernare, și din nefericire n’am pu­tut înregistra prea multe realizări. Acest bilanț de­ficitar este de altfel evi­dențiat și de via polemică a ultimelor zile, care se a­­nunță ca urmare. Vom mai avea, probabil, câte­va contra răspunsuri ale d-lor Inculeț și Mihalache și până la urmă se va lă­muri definitiv a cui este în adevăr paternitatea câtorva clădiri no­i de școli rurale. Noi le înscri­em de pe acum în patri­moniul d-lui Tătărescu. Dar, oricât am voi să ne mulțumim cu puțin, bilan­țul guvernării Tătărescu nu rămâne mai puțin,de­ficitar. Amănunt agravant, d. Tătărescu a avut în baga­jul posibilităților sale de­plina împuternicire a Parlamentului. A lucra toată vremea putut des­povărat de încurcăturile controlului parlamentar și de întârzierile legate de intervențiile unei opo­ziții totdeauna cicăiitoare și cârcotașe. In niciun caz d­. Tătărescu n’ai­ putea spune, ca d. Laval, de pil­dă, ah, Camera!,.. > In calea libertății de ac­țiune a guvernului Tătă­rescu n’au stat­ de­cât tor­pilele d-lui Dinu Brătia­­nu, cari au fost în adevăr de explozie zgomotoasă uneori, dar totuși numai simple petarde. Niciun cadavru pe teren după răspândirea fumului. Nici chiar cel al marelui om de stat Gheață. A fost însă, comparativ cu acel trecut, pe care „România Nouă” îl amin­tește cu oarecare îndrep­tățită melancolie, pe tot frontul, întreagă liberta­te de mișcare. D. Tătă­rescu nu va putea spune, cum a spus d. Iorga, „eu n’am fost eu”, și nici nu va putea înscrie pe răbojul îndreptățirilor sale ne­mulțumirile d-lui Iuliu Maniu. D. Tătărescu a avut tot ce putea cere un guvern pentru a putea lucra te­meinic. „România Nouă” are dreptate să conchidă: „Dacă masele populare nu i-au făcut mizerii — și nu i-au făcut! — dacă fac­torul constituțional su­prem l-a agreeat tot tim­pul — și l-a agreeat! — ni­mic nu era mai firesc de­cât ca faimoasa echipă de salvare să ducă la bun sfârșit — și încă de mult­ — opera de înzestrare a oștirii cu utilajul tehnic necesar într’un războiu modern.” Nu vedem întrucât o ac­țiune deficitară până azi ar putea fi mai rodnică mâine. înzestrarea oștirii nu este un argument de viață pentru un guvern sfârșit. Dimpotrivă toc­mai necesitatea rapidei împliniri a programului înzestrării reclamă azi un guvern nou. Moștenirea lui A. Henderson Decedatul Arthur Henderson, fost secretar general al partidului socia­list englez și factor important în conducerea internaționalei a II, a dat la lumină printr-un testament întreaga sa avere, care se ridică la suma de 23.926 lire sterline. Suma aceasta a lăsat-o soției sale. In le­gătură cu aceasta ziarele engleze se ocupă de faptul cum un om politic socialist și-a câștigat averea publi­­cându-i biografia. Henderson s-a născut la Glasgow și la vârsta de 20 ani se afla ca lu­crător într’o topitorie de la New­­castl. In anul 1903 a fost ales depu­tat. De la acea dată s’a ocupat nu­mai cu politica și ziaristica din ca­re își câștiga existența. Din anul 1912 a fost secretarul partidului so­cialist. In calitate de ministru de in­terne, în 1924, Henderson primea 5000 lire anual, iar ca ministru de externe a avut același salariu. In 1933 i s-a acordat primiul Waterlor pentru pace în valoare de 2200 lire, iar în 1934 premiul Nobel în valoa­re de 8100 lire sterline. După felul cum reacționează și din aproape totala lipsă de atenție a cetățeanului pentru viața politică, în nostru, arena căreia apar probleme ce se cer rezolvate pe loc, s’ar zice că ro­mânul, este un individ mulțumit de sine însuși, că nimic nu se petrece în jurul lui care să-i producă cea mai mică îngrijo­rare, cu un cuvânt, este fără ni­ci un ideal. Nimic nu-1 mai impresionea­ză, nimic nu-1 mai revoltă, cel mult când i se prezintă, ceva din senaționalul romanelor gen Tsta. Și cu drept cuvânt, când ori­unde îți arunci privirea, peste tot și în toate observi o totală lipsă de continuitate, oriunde cauți să adâncești cât de puțin, și cauți explicația unui fapt pe­trecut, cu desnădejde constați că adevăratul scop, al oricărei acțiuni, nu depășește interesul cel mult al autorului. O continuă și totală lipsă de interes pentru colectivitate, pen­tru ziua de mâine, peste tot, lâncezeală și mucegai, dibueli, și cârpeli, cari nu durează. N’am văzut încă un om deținător al unei verigi din autoritatea sta­tului — preocupat, cu rezolva­rea definitivă a unei singure probleme de ordin economic sau social, n’am văzut încă, un gu­vernant care să aducă ceva nou, ceva original, potrivit situației de azi. Cetățeanul, vede că cei puși în locul de conducere, nu reu­șesc să găsească drumul cel bun, cetățeanul simte că nu are stăpânul care să-l înțeleagă, să-l îndrumeze, de aceia el își face de cap. Contribuabilul își dă seama că cei a căror menire este să fie comandanți și să creeze curente, să le invente acolo unde nu sunt, cei cari sunt chemați să en­tuziazmeze, să cultive și să mențină acest entuziasm, în ve­derea zilei de mâine, toți ace­știa sunt mai dezorientați ca Ion Ion al d-lui Anestin. Probeleme cele mai impor­tante care se confundă cu însăși existența noastră ca stat, sunt tratate cu o banalitate uimitoa­re sau cu o ilustră incompeten­ță; când nu e nici una nici alta, se comercializează, se înțelege în favoarea uneia sau a altuia. Ori de câte ori, se pune o ast­fel de problemă, cel care trebue s-o rezolve, nu se întreabă, dacă va avea vre-o înrâurire în bine asupra comerțului exterior de pildă, sau asupra Sănătății populației, etc, prima reflexie a acestui mare dregător este:— „Mă aleg cu un pârlit de block­­haus cu cel puțin 12 etaje, fi­indcă de cele cu 5-6, au toți?”. Pe vremuri, când vorbea — dar vorbea la propriu — un mi­nistru, sau un prim ministru, era un eveniment; fiecare frază, cuvânt cu cuvânt, era analiza­tă, cântărită și cetățeanul știa că ceea ce a spus ministrul este purul adevăr. Azi, miniștrii noștri, se ocupă cu vorba, fiecare după cum îl ajută „talentul” — D. Prim e­­ste teatral, pentru d-sa nu exi­stă ceva care să nu poată fi rezolvat... cu gesturi și fraze. Ion Ion a început să se convin­gă și el că, discursurile miniș­trilor noștri, nu sunt crezute nici , cel puțin de cei ce le debitează. Știrile de peste graniță sunt din ce in ce mai îngrijorătoare. Cursa­­ înarmărilor este pe sfârșite. Noi îi opuneam, o tota­lă irosire, de timp, și entuziasm, prin procese epocale, pe cari le cultivăm, le alimentăm, ne per­­dem timpul cu tratative, fiind­că ne bănuim unul pe altul, ast­fel că încă nici până azi n’am semnat toate contractele pentru furmituri de armament. Am ajuns în așa hal de mo­ralitate încât din cea mai mică tranzacție dintre stat și particu­lar, o parte se numește sperț. Cronica judiciară și de multe ori parlamentul, ne oferă atât de des, armate întregi de sper­­turi, unul mai simandicos de­cât altul, cu sporturi, de la ciu­peala clasică, până la Minerex, Retail, sau transferuri de de­vize. Nu vedem, la un ministru, unul singur, dovadă că-și dă sea­ma de vremurile în care trăim, n’am văzut unul cald copleșit de complexitatea vieții economice sau sociale, să fi reușit, ca prin­­tr’o acțiune proprie, să se ridice deasupra, să limpezească, să a­­șeze într’un vad sigur, o anumi­tă problemă. Iată ministerul de industrie: au trecut atâția pe acolo! Toți miniștri, n’au făcut altceva de­cât să încâlcească și mai mult ,un­ regim încâlcit, de­­ predece­sori, dovedind cu prisosință, că nici unul n’a avut un plan al lui propriu, nici unul deci n’a pu­tut să stăpânească la un mo­ment dat problema schimbului. Și așa este peste tot: la mini­sterul instrucțiunii, totul se re­duce la chestiuni mărunte, la mici răbunări, sau ambiții per­sonale. La fel la ministerul sănătății, la agricultură etc. Fiecare ministru, întocmește proecte prin prisma interesului local, sau numai și numai din plăcere de a întocmi legi, negă­sind altceva mai bun de făcut pentru cei ce l-au ales. Și cu toate acestea pe zi ce trece, cetățeanul, așteaptă, sim­te nevoia ca să vadă că acolo sus, sunt oameni cari-și înțeleg rostul, cetățeanul vrea cu orice chip să se știe guvernat. GYM D. Andax întreabă în „România Nouă”, într’un articol despre care ne ocupăm și în alt loc al acestui număr: „Nu cumva servilismul legendar al acestei guvernări este unica ex­plicație a prelungirii ei peste toate scadențele?" Nu. Hotărît, nu. Și pentru moti­vul foarte simplu că dacă este să cercetăm cântarul servilismului, sunt multe posibilități de guverne egal de servile, dacă nu chiar și mai servile de­cât guvernul Tătărescu. Oricine știe acest lucru. Și o știe mai ales cine trebue. ” D. Pamfil Șeicaru constată în arti­colul său de ori: „...Senzaționalul este stupefiantul imaginației populare, este literatura fantezistă a vulgului și când ziarele se găsesc lipsite în laboratorul lor cotidian de acest articol, atunci dă proporții neobicinuite chiar faptului celui mai banal. Este suficient ca un singur mare ziar să proiecteze lumina unei deo­sebite publicități asupra unei­ întâi­ însemnări plări, să-i dea puțin condiment de senzațional, ca toată presa să fie angajată într’o frenetică supralicita­re, consacrând coloane întregi spre a alimenta cererea de senzațional pe care tot presa a determinat-o. Astăzi se cere senzaționalul marca Tita Christescu și la elaborarea senzațio­nalului cotidian, colaborează familia, participanții voluntari sau involuntari martorii reali sau imaginari ai dra­mei în jurul căreia s’a țesut, din În­suși excesul imaginațiilor, vălul mi­sterului. Ca să fim mai preciși, pre­sa determină o anumită curiozitate și pe urmă rămâne prizonieră acestei curiozități pe care a creat-o. Și vom continua să alimentăm romanul foi­leton al unei întâmplări ce ar fi pu­tut rămâne o simplă chestie tristă de familie”. Ne rezervăm pentru altă dată plă­cerea comentării acestor constatări și recunoașteri atât de precise și de sincere. Vom spune azi numai că un rău recunoscut poate fi considerat pe ju­mătate înlăturat. THER. Un monument in me­moria soldaților ruși cari au căzut in Jugoslavia BELGRAD, 12. (Rador). — Agen­ția Avala transmite: Azi s-a inaugurat la cimitirul eroi­lor din Belgrad un monument ridi­cat în memoria soldaților ruși că­zuți in timpul războiului mondial, care au luat parte la apărarea Bel­gradului și în memoria foștilor lup­tători de pe frontul Salonicului. Monumentul a fost ridicat prin donațiuni din partea populației iu­goslave. Mari sume de bani au fost dăruite de către răposatul Rege Alexandru Unificatorul, de către Re­gele Petru al II-lea, de Regina Ma­ria și de Prințul Regent Petru al II-lea, de Regina Maria și de Prin­țul Regent Paul al Iugoslaviei. In prezența colonelului Savici, re­prezentând pe M. S. Regele Petru, monumentul a fost inaugrat de că­tre Patriarhul Barnaba, care a pro­nunțat cu acest prilej o alocuțiune. A vorbit apoi generalul Skorodov, în numele rușilor care trăesc astăzi pe teritoriul iugoslav. La ceremonie au mai luat parte un reprezentant al d-lui Stoiadino­­vici, președintele consiliului, un re­prezentant al ministrului de Marină și Război, primarul Belgradului d. Ilici, comandantul garnizoanei Bel­grad, precum și delegații ale tuturor societăților cu caracter cultural și național ruse și iugoslave. at Sunt mai bine de doi ani de când, în vederea unor redu­ceri bugetare, s’a emis ideia unei simplificări a întregului aparat de Stat. De atunci, comisiuni de spe­cialiști, experți și directori de contabilitate, lucrează neînce­tat la acest proect ce nu se mai realizează, din motive pe care nu este greu să le cunoaș­tem. Aparatul de Stat, așa cum funcționează azi, mai ales în greaua situațiune în care ne găsim, a devenit apăsător pe umerii anemicului nostru bu­get. Artificiile de ultmă oră ce se fac în vederea menținerii unui echilibru bugetar anual, nu mai pot asigura o normală funcționare a atributelor Sta­tului. In această stare de fapt, ce nu mai poate dăinui, se ce­re luarea unei măsuri de sim­plificare. In adevăr, funcțiunile publi­ce, sunt în clipa de față absor­bite de două feluri de funcțio­nari, cei de carieră — și cei impuși din considerente poli­tice Și unii și alții — se bucu­ră de stabilitate, în forma ac­tuală a statutului funcționari­lor. In­totdeauna și mai ales în ultima vreme, rândurile ce­lor din urmă a crescut mereu, cu toate piedicele care stau în calea nouilor numiri. Este o mentalitate a politi­cianului român, care se vede dator, să plătească o poliță de ordin moral binefăcătorilor săi, printr’o numire la Stat. Ia­tă motivele pentru care întâr­zie punerea în practică a aces­tui năpăstuit proect: Luarea unor măsuri în vederea sim­plificării aparatului de Stat, necesită simplificarea unei po­pularități câștigate cu exces de demagogie — și­­­ mai cere curaj. Lichidarea unei situațiuni ca cea de azi, implică o cu­noaștere a întregei probleme — și cere contribuția unei a­­dânci conștiinciozități în lua­rea măsurilor care întârzie. Su­praevaluările veniturilor, nu­mai permite azi bugetului în­treținerea unui aparat atât de numeros și diferit în grade. Permanentizarea unei stări șubrede ca cea de azi, oprește alte realizări de care în ade­văr Statul se resimte, cum es­te de pildă, armamentul. Iar, nu numai aceasta pledează pentru simplificarea, ci, o des­centralizare în împrejurările actuale este necesară. O rațio­nalizare a serviciilor publice de cele mai multe ori încâlcite, îngreuiază rezolvirile multor chestiuni de care depinde bu­nul mers al treburilor Statu­lui. Conferințele care se țin azi în vederea simplificării apara­tului de stat, vor trebui să ducă la luarea unor măsuri întregi și curajoase, altfel — simplifi­carea rămâne o poveste pe ca­re o spune țării fiecare guvern în trecere pe la conducere. C. G. RQZOPOL’ —■ m'ii«— Acorduri ungaro-germane BUDAPESTA, 12 (Rador). — D. Winckler, ministrul comerțului și co­municațiilor, a plecat azi la amiază la Berlin. Agenția telegrafică ungară arată că ministrul își propune să aibă negocieri cu miniștrii de la de­partamentele economice ale Reich­­ului și să viziteze și alte personalități germane. D. Winkler a declarat că nu este vorba de negocieri concrete, ci de discuții cu caracter general. Corespondentul Agenției Havas a­­rată că d. de Winkler va rămâne la Berlin trei zile, unde va studia an­samblul sistemului de schimburi ungaro - germane, potrivit acordului de dlearing. Ministrul va examina și posibilitatea extensiunii schimburi­lor între cele două țări. ROLUL D-LUI WINCKLER BUDAPESTA. 12. (Rador) — D. Winckler va rămâne la Berlin trei zile­ înainte de plecare, d-sa a avut o lungă întrevedere cu D. Goembees, președintele consiliului de miniștri.. La Budapesta se speră că d. Win­ckler va reuși să găsească în econo­mia germană unele compensații pentru dificultățile pe care le în­tâmpină din cauza politicii de sanc­țiuni. In cazul când Ungariei i-ar lipsi devizele transferabile, Germania ar fi dispusă să procure Ungariei unele materii prime. a declarat că nu trebuie să se aș­tepte rezultate imediate și tangibile, dar că rezultatele negocierilor vor fi concretizate în Februarie, de o co­­misiune mixtă. Nu învie morții!... Multă lume o fi uitat de întâm­plarea din Septembrie 1934, când mulți soldați dela regimentul A. C. A. din Iași, cantonați la Mamaia, s’au îmbolnăvit grav, cu fenomene gas­­tro-intestinale din care pricină au murit nouă soldați, din 58 bolnavi. Din sursă autorizată urmează că au fost 11 morți din 60 îmbolnăviți. A fost zarvă cum e și firesc și după obiceiul pământului — totul a intrat în tăcere — fără a se fi știut felul boalei. In primul moment era vorba de holeră după analiza labo­ratorului din Constanta ș­i s-a înce­put injecții cu serum specific hole­rei. O contra-analiză a constatat Căr­­bune-dalac, ceiace însă este contes­tată de alții. Acestea sunt faptele Am scăpat relativ ușor numai cu 11 morți! Lumea a uitat ce a fost. Ce acoperă pământul se uită. Iată însă că chestiunea e repusă în discuție abia acum de către me­dicul corpului respectiv în revista de „Igienă socială” din Decembrie. D. coleg tratează chestiunea din punc­tul de vedere medical al diagnosti­cului diferențial mai mult și întru­câtva cel administrativ. Agimentul a plecat din Iași în seara de 30 August și a ajuns la 1 Septembrie dimineața. Vagoane fiind insuficiente, erau prea îngrămădiți și rupți de oboseală. Ajunși la des­tinație, drept odihnă au fost supuși „unui efort mare, împingând vagoa­nele cu mâinile, pe o dista­nță de aproape 8 kilometri pantă, imprac­ticabilă pentru locomotive. Oamenii au ajuns extenuați".­ Și ne mai spune d. medic al re­gimentului, că pe drum au avut, cum e obiceiul, mâncare rece, câte 200 grame salam dela fabr­ica de me­zeluri din Copou-Iași. La 1 Septem­brie câte 200 gr. brânză sărată, pro­curată tot de acest furnizor. Brânza sărată, — vara mai ales — cere udă­­tură. In primele zile „unii au băut apă din băltoacele d­e lângă linia ferată, în ziua de 1 Septembrie (o zi foarte călduroasă), când au îm­pins la vagoane”. Din cele relatate de d. coleg mai reținem sala de masă a trupei: „Pe timp frumos serviau niște șanțuri lungi pentru fiecare baterie, în cari oamenii intrau cu picioarele, așezân­­du-se pe o margine, iar marginea o­­pusă servind drept pupitru”. Atâta lipsă de scânduri este în țară, că nu s’au putut bate câte 4 țăruși și cu câte 2 scânduri, pentru bănci și mese?* Unde mâncau când ploua? "U­r. Concluzia d-lui medic al regimen­tului este că „sursa singura posibilă a epidemiei rezidă în salariul fabri­cat în Tg. Copou-Iași”. Acum când chestia este redeschisă este loc să o discutăm, fără a ni se­ pune bețe în roate. 1) Ce a făcut pe d. coleg ca după o tăcere de 16 luni să-și amintească de dânsa, când era normal să fi lă­murit la timp opinia publică, de cele ce s’au petrecut. 2) Cum era într’o vreme în lunile Ianuarie-Martie 1918 când eu am el­uat în seama mea câteva regimente de îngrijit din lipsă de medici, cin­stit fiind la spartul iarmarocului cu un galon lat și tri subțiri, având nota: „milos cu soldații”, să-mi fie îngăduită o întrebare: De ce s’au pus omenii rupți de oboseală după 36 ore de drum, înghesuiți ca sardelele, cu mâncare rece, să tragă vagoane pe o pantă de aproape 8 km.? De ce nu s’a tocmit care? 3) Când ne vom obicinui ca să pre­­­țuim materialul uman? 4) Ce pedeapsă s’a dat acelora cari au pus în consumație carne de la vi­te cu dalac???! 5) S’a dat pensii familiilor celor morți pentru țară?, DR. ALEX. MANOLESCU Campania electorală în Spania MADRID, 12. (Rador).­­ Frun­tașul socialist Largo Caballero, în­­tr-un discurs pronunțat azi, a afir­mat neesitatea alianței electorale a partidelor proletariane cu republi­canii de stânga, având ca prim scop amnistierea condamnaților politici. D-sa a adresat în acest sens un călduros apel confederației natio­nale a muncei. Pe de altă parte, tot azi, monar­­hiștii din Madrid, au organizat în­truniri politice, în trei mari săli de cinematograf. Discursurile au fost transmise partizanilor care nu mai încăpeau în sălile de cinematograf prin difuzare. Au pronunțat între alții discursuri d. Qoroce Cechea, fruntaș al parti­dului „Reînoirii Spaniei“ și d. Cal< vos Otelo, fost ministru.

Next