Epoca, ianuarie 1936 (nr. 2076-2097)
1936-01-14 / nr. 2083
No. 2083 3 lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA SUCUREȘTI, PAI*A<3IUL ROMÂM INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI! RECLAME și INSERȚII ce primesc la ad-irația șelarului și la trata agențiile de publicitate Telefon: 3.82-11 Mocirla din fund Urmăresc cu desgust destăinuirile cari umplu pagini întregi de ziare, asupra cercetărilor întreprinse pentru desvelirea tainei morții „artistei” Cristescu. Rar ți-este dat să fii părtaș fără dorința, la ridicarea perdelei acoperind o alcovă în care privirile celor mulți n’au ce căuta. Senzaționalul, scop urmărit de nesatiul ziaristicei ușoare, rodește, dar morala scade. Ce poți culege din înșirarea feluritelor hipostaze sub care se arată, cutare sau cutare actor al dramei, alt decât scârbă și sat. Dacă instrucția este datoare să pătrundă în cele mai mici amănunte, fie ele cât de murdare, nimic nu îndrituește descrierea migăloasă, — și chiar lipsită de milă față de unele persoane, a tuturor clipelor vieții celor cari, voit sau nevoit, au jucat un rol în dureroasa întâmplare. r Această desfătare în comentatii viale, desgustătoare nu scrise în vederea limpezirii încurcăturii ci pentru a întrece în goana noutății senzaționale, nu face cinste principiilor moralizatoare cari s’ar părea să fie crezul atâtor „îndreptători” ai relelor. Ziarele, astăzi, nu mai pot fi scoase de sub ochii tineretului, din atâtea pricini ușor de înțeles. Ce gânduri care pot încolți în mintea fragedă a acelor cititori, și ce idee își pot face despre morala vieții? Toate murdăriile, toate turpitudinile, sunt scoase din mocirlă și date la lumina zilei în toată spurcata lor goliciune. Sunt amănunte cari pot foarte bine să lipsească din ceea ce se numește „reportaj”. Cauza ar avea numai câștig. Drama din bulevardul Brătianu, s’a desfășurat într’o atmosferă deosebit de grețoasă. Actori, comparși, sunt înfățișați în chip puțin atrăgător. S’au speculat pasiuni de tot soiul, și din tot acel amestec de invidii, dorințe, uri, răsturnări, tot ce ar fi putut fi cuîn repetate rânduri ziarul „Epoca” a dat alarmă asupra situației disperate în care se află provincia transpluteană. Glasul autorizat însă al „Epocei” a rămas în pustiu. Guvernanții, fie că n’au vrut, fie că n'au avut vreme să se ocupe mai deaproape de nevoile provinciei dintre Prut. Anul acesta însă mizeria din Basarabia a ajuns la pogeu. Suntem în ceasul al doisprezecelea și orice întârziere în luarea măsurilor practice de asanare ne va duce la dezastru. Foametea din Sudul Basarabiei a adus partea aceasta a provinciei transprutene în complectă decădere. Județele Cahul și Cetatea Albă prin înfățișarea lor jalnică se aseamănă azi cu niște lagăre de contaminați. In sate e tăcere complectă, casele sunt bătute cu scânduri. Cei bătrâni mai în vârstă sunt plecați în cășiutarea hranei, iar copiii duși departe de căminurile sunt lor. Doar agenții fiscului mai cotrobăiesc prin satele basarabene părăsite de locuitorii lor. Ori sistemul inaugurat cu ducerea copiilor din regiunile înfometate în alte orașe precum și crearea de cantine nu eretică va opri dezastrul din partea de sud a Basarabiei. Nu trebue de uitat că de 5 ani în județele Cetatea Albă și Cahul e continuă secetă. Specialiștii o explic prin faptul că s’a schimbat clima din cauza tăerii pădurilor în acea parte țării. Deci în loc ca să venim în fiecare an cu ajutoare, care costă mulți bani, nu e mai logic ca să căutăm mijloace practice pentru a stăvili seceta, ce s’a instalat în partea sudică a Basarabiei. Iată însă că la mizeria provocată de secetă se adaogă și molimele de tot felul. In orașele, târgurile și satele basarabene, acoperite de noroi, sărăcie și foamete bântite cu furie tifosul exantematic și scarlatina. Numai într’o singură localitate din Basarabia un târgușor mic din județul Cahul Leova s’au înregistrat pe ziua de 9 ianuarie: 35 cazuri de scarlatină, 10 cazuri de tifos exantematic și 6 cazuri de febră tifoidă dintre care 5 cazuri mortale. In alte localități situația se prezintă de asemenea serioasă. Vremea umedă ce se menține rar este copleșit de josnicia simțimintelor cari — fără excepție — au mânat toate mișcările părtașilor. Ca în preajma alergărilor de cai, fiecare ziar își are favoritul și așteaptă desnodământul pentru a-și putea arăta limpedea prevedere. Cât de urât este acest chip de a judeca o dovedește chiar dorința magistratului instructor de a se înceta o „publicitate încinsă de imaginație și senzațional”. Este de prisos să adaug că această neomenoasă și neîntemeiată publicitate îngreunează mersul cercetărilor. S’a ajuns până a se face legătură între moartea unui tânăr — datorită unei septicemii dintr’o înțepătură, întâmplată în acelaș timp cu moartea Titei Cristescu, și această moarte. Cu seninătatea inconștienței se răsfoesc filele din cartea vieții oamenilor și se intră în amănunte cari nu privesc comunitatea, fiind gândurile ascunse ale visului stăpân pe ele. Ceea ce este îngăduit judecătorului, nu este lăsat la bunul plac al oricărui individ. A veșteji în cuvinte cât de grele o faptă rea, se poate face fără a se scormoni partea prea omenească a ei. Și ce este mai straniu, este, că cei cari aruncă piatra sunt tocmai acei cari își au și ei păcatele lor. Mă întreb câți dintre cenzorii cari își aștern părerile, în vederea sensaționalului, sunt la adăpostul atingerii? Care dintre ei își sacrific principiile? Oricât de urâte să fie împrejurările în cari s’a petrecut drama, totuși ele nu dau dreptul la belșugul de amănunte în cari cu o vădită plăcere se învârtesc căutătorii de sensații noui. Latura dramei de veștejit este alta pe care o nescotesc toți. Deosebirea între trâmbițarea de principii și îndeplinirea lor. Iată răul, contribue foarte mult la răspândirea epidemiilor. Ori Serviciul Sanitar datorită lipsei de fonduri este neputincios cu luarea măsurilor de stăvilirea epidemiilor. Deci în timp ce se cheltuesc sute de milioane pentru lucruri de nimic, o provincie întreagă este lăsată în prada bolilor, care seceră cu nemiluita vieți omenești. Tifosul exantematic, o epidemie devenită permanentă în Basarabia, desăvârșește opera nefastă a foametei din regiunea în suferință. Și în timp ce unele județe basarabene poartă spectrul foametei, iar altele sunt secerate de tifos și scarlatină populația rurală își îneacă amarul în vin, ce s’a făcut așa de mult anul acesta și pentru care nu există preț pe piață. Vinul acesta însă nue o adevărată otravă constipentru populația sătească căci e produs din hibrizi. S’au înmulțit crimele și schingiuirile pe la sate. Se omoară țăranii între ei. Se schingiuesc frații și surorile de pe urma beției cu vinul din hibrizi, echivalent cu nebunia. Să deschidem ochii stărilor îngrijorătoare din asupra Basarabia, căci pe urmă va fi prea târziu. Mihail A. Mereaczi Emanoil Hagi Mosco Salvați Basarabia Marți 14 Ianuarie 1930 Ziar al partidului conservator. Fondat în anul 1886 de NICOLAE FILIPESCU descrunnta tare, puterea mea te munca ș i puterea mea te iubire. Nicelac Popescu Libertățile guvernului Tătărăscu Povestea simplificării „România Nouă” din Cluj analizează opera guvernului Tătărescu pe linia gradată a libertății de acțiune. Am avut adesea prilejul să arătăm care este bilanțul ultimi ani de acestor doi guvernare, și din nefericire n’am putut înregistra prea multe realizări. Acest bilanț deficitar este de altfel evidențiat și de via polemică a ultimelor zile, care se anunță ca urmare. Vom mai avea, probabil, câteva contra răspunsuri ale d-lor Inculeț și Mihalache și până la urmă se va lămuri definitiv a cui este în adevăr paternitatea câtorva clădiri noi de școli rurale. Noi le înscriem de pe acum în patrimoniul d-lui Tătărescu. Dar, oricât am voi să ne mulțumim cu puțin, bilanțul guvernării Tătărescu nu rămâne mai puțin,deficitar. Amănunt agravant, d. Tătărescu a avut în bagajul posibilităților sale deplina împuternicire a Parlamentului. A lucra toată vremea putut despovărat de încurcăturile controlului parlamentar și de întârzierile legate de intervențiile unei opoziții totdeauna cicăiitoare și cârcotașe. In niciun caz d. Tătărescu n’ai putea spune, ca d. Laval, de pildă, ah, Camera!,.. > In calea libertății de acțiune a guvernului Tătărescu n’au stat decât torpilele d-lui Dinu Brătianu, cari au fost în adevăr de explozie zgomotoasă uneori, dar totuși numai simple petarde. Niciun cadavru pe teren după răspândirea fumului. Nici chiar cel al marelui om de stat Gheață. A fost însă, comparativ cu acel trecut, pe care „România Nouă” îl amintește cu oarecare îndreptățită melancolie, pe tot frontul, întreagă libertate de mișcare. D. Tătărescu nu va putea spune, cum a spus d. Iorga, „eu n’am fost eu”, și nici nu va putea înscrie pe răbojul îndreptățirilor sale nemulțumirile d-lui Iuliu Maniu. D. Tătărescu a avut tot ce putea cere un guvern pentru a putea lucra temeinic. „România Nouă” are dreptate să conchidă: „Dacă masele populare nu i-au făcut mizerii — și nu i-au făcut! — dacă factorul constituțional suprem l-a agreeat tot timpul — și l-a agreeat! — nimic nu era mai firesc decât ca faimoasa echipă de salvare să ducă la bun sfârșit — și încă de mult — opera de înzestrare a oștirii cu utilajul tehnic necesar într’un războiu modern.” Nu vedem întrucât o acțiune deficitară până azi ar putea fi mai rodnică mâine. înzestrarea oștirii nu este un argument de viață pentru un guvern sfârșit. Dimpotrivă tocmai necesitatea rapidei împliniri a programului înzestrării reclamă azi un guvern nou. Moștenirea lui A. Henderson Decedatul Arthur Henderson, fost secretar general al partidului socialist englez și factor important în conducerea internaționalei a II, a dat la lumină printr-un testament întreaga sa avere, care se ridică la suma de 23.926 lire sterline. Suma aceasta a lăsat-o soției sale. In legătură cu aceasta ziarele engleze se ocupă de faptul cum un om politic socialist și-a câștigat averea publicându-i biografia. Henderson s-a născut la Glasgow și la vârsta de 20 ani se afla ca lucrător într’o topitorie de la Newcastl. In anul 1903 a fost ales deputat. De la acea dată s’a ocupat numai cu politica și ziaristica din care își câștiga existența. Din anul 1912 a fost secretarul partidului socialist. In calitate de ministru de interne, în 1924, Henderson primea 5000 lire anual, iar ca ministru de externe a avut același salariu. In 1933 i s-a acordat primiul Waterlor pentru pace în valoare de 2200 lire, iar în 1934 premiul Nobel în valoare de 8100 lire sterline. După felul cum reacționează și din aproape totala lipsă de atenție a cetățeanului pentru viața politică, în nostru, arena căreia apar probleme ce se cer rezolvate pe loc, s’ar zice că românul, este un individ mulțumit de sine însuși, că nimic nu se petrece în jurul lui care să-i producă cea mai mică îngrijorare, cu un cuvânt, este fără nici un ideal. Nimic nu-1 mai impresionează, nimic nu-1 mai revoltă, cel mult când i se prezintă, ceva din senaționalul romanelor gen Tsta. Și cu drept cuvânt, când oriunde îți arunci privirea, peste tot și în toate observi o totală lipsă de continuitate, oriunde cauți să adâncești cât de puțin, și cauți explicația unui fapt petrecut, cu desnădejde constați că adevăratul scop, al oricărei acțiuni, nu depășește interesul cel mult al autorului. O continuă și totală lipsă de interes pentru colectivitate, pentru ziua de mâine, peste tot, lâncezeală și mucegai, dibueli, și cârpeli, cari nu durează. N’am văzut încă un om deținător al unei verigi din autoritatea statului — preocupat, cu rezolvarea definitivă a unei singure probleme de ordin economic sau social, n’am văzut încă, un guvernant care să aducă ceva nou, ceva original, potrivit situației de azi. Cetățeanul, vede că cei puși în locul de conducere, nu reușesc să găsească drumul cel bun, cetățeanul simte că nu are stăpânul care să-l înțeleagă, să-l îndrumeze, de aceia el își face de cap. Contribuabilul își dă seama că cei a căror menire este să fie comandanți și să creeze curente, să le invente acolo unde nu sunt, cei cari sunt chemați să entuziazmeze, să cultive și să mențină acest entuziasm, în vederea zilei de mâine, toți aceștia sunt mai dezorientați ca Ion Ion al d-lui Anestin. Probeleme cele mai importante care se confundă cu însăși existența noastră ca stat, sunt tratate cu o banalitate uimitoare sau cu o ilustră incompetență; când nu e nici una nici alta, se comercializează, se înțelege în favoarea uneia sau a altuia. Ori de câte ori, se pune o astfel de problemă, cel care trebue s-o rezolve, nu se întreabă, dacă va avea vre-o înrâurire în bine asupra comerțului exterior de pildă, sau asupra Sănătății populației, etc, prima reflexie a acestui mare dregător este:— „Mă aleg cu un pârlit de blockhaus cu cel puțin 12 etaje, fiindcă de cele cu 5-6, au toți?”. Pe vremuri, când vorbea — dar vorbea la propriu — un ministru, sau un prim ministru, era un eveniment; fiecare frază, cuvânt cu cuvânt, era analizată, cântărită și cetățeanul știa că ceea ce a spus ministrul este purul adevăr. Azi, miniștrii noștri, se ocupă cu vorba, fiecare după cum îl ajută „talentul” — D. Prim este teatral, pentru d-sa nu există ceva care să nu poată fi rezolvat... cu gesturi și fraze. Ion Ion a început să se convingă și el că, discursurile miniștrilor noștri, nu sunt crezute nici , cel puțin de cei ce le debitează. Știrile de peste graniță sunt din ce in ce mai îngrijorătoare. Cursa înarmărilor este pe sfârșite. Noi îi opuneam, o totală irosire, de timp, și entuziasm, prin procese epocale, pe cari le cultivăm, le alimentăm, ne perdem timpul cu tratative, fiindcă ne bănuim unul pe altul, astfel că încă nici până azi n’am semnat toate contractele pentru furmituri de armament. Am ajuns în așa hal de moralitate încât din cea mai mică tranzacție dintre stat și particular, o parte se numește sperț. Cronica judiciară și de multe ori parlamentul, ne oferă atât de des, armate întregi de sperturi, unul mai simandicos decât altul, cu sporturi, de la ciupeala clasică, până la Minerex, Retail, sau transferuri de devize. Nu vedem, la un ministru, unul singur, dovadă că-și dă seama de vremurile în care trăim, n’am văzut unul cald copleșit de complexitatea vieții economice sau sociale, să fi reușit, ca printr’o acțiune proprie, să se ridice deasupra, să limpezească, să așeze într’un vad sigur, o anumită problemă. Iată ministerul de industrie: au trecut atâția pe acolo! Toți miniștri, n’au făcut altceva decât să încâlcească și mai mult ,un regim încâlcit, de predecesori, dovedind cu prisosință, că nici unul n’a avut un plan al lui propriu, nici unul deci n’a putut să stăpânească la un moment dat problema schimbului. Și așa este peste tot: la ministerul instrucțiunii, totul se reduce la chestiuni mărunte, la mici răbunări, sau ambiții personale. La fel la ministerul sănătății, la agricultură etc. Fiecare ministru, întocmește proecte prin prisma interesului local, sau numai și numai din plăcere de a întocmi legi, negăsind altceva mai bun de făcut pentru cei ce l-au ales. Și cu toate acestea pe zi ce trece, cetățeanul, așteaptă, simte nevoia ca să vadă că acolo sus, sunt oameni cari-și înțeleg rostul, cetățeanul vrea cu orice chip să se știe guvernat. GYM D. Andax întreabă în „România Nouă”, într’un articol despre care ne ocupăm și în alt loc al acestui număr: „Nu cumva servilismul legendar al acestei guvernări este unica explicație a prelungirii ei peste toate scadențele?" Nu. Hotărît, nu. Și pentru motivul foarte simplu că dacă este să cercetăm cântarul servilismului, sunt multe posibilități de guverne egal de servile, dacă nu chiar și mai servile decât guvernul Tătărescu. Oricine știe acest lucru. Și o știe mai ales cine trebue. ” D. Pamfil Șeicaru constată în articolul său de ori: „...Senzaționalul este stupefiantul imaginației populare, este literatura fantezistă a vulgului și când ziarele se găsesc lipsite în laboratorul lor cotidian de acest articol, atunci dă proporții neobicinuite chiar faptului celui mai banal. Este suficient ca un singur mare ziar să proiecteze lumina unei deosebite publicități asupra unei întâi însemnări plări, să-i dea puțin condiment de senzațional, ca toată presa să fie angajată într’o frenetică supralicitare, consacrând coloane întregi spre a alimenta cererea de senzațional pe care tot presa a determinat-o. Astăzi se cere senzaționalul marca Tita Christescu și la elaborarea senzaționalului cotidian, colaborează familia, participanții voluntari sau involuntari martorii reali sau imaginari ai dramei în jurul căreia s’a țesut, din Însuși excesul imaginațiilor, vălul misterului. Ca să fim mai preciși, presa determină o anumită curiozitate și pe urmă rămâne prizonieră acestei curiozități pe care a creat-o. Și vom continua să alimentăm romanul foileton al unei întâmplări ce ar fi putut rămâne o simplă chestie tristă de familie”. Ne rezervăm pentru altă dată plăcerea comentării acestor constatări și recunoașteri atât de precise și de sincere. Vom spune azi numai că un rău recunoscut poate fi considerat pe jumătate înlăturat. THER. Un monument in memoria soldaților ruși cari au căzut in Jugoslavia BELGRAD, 12. (Rador). — Agenția Avala transmite: Azi s-a inaugurat la cimitirul eroilor din Belgrad un monument ridicat în memoria soldaților ruși căzuți in timpul războiului mondial, care au luat parte la apărarea Belgradului și în memoria foștilor luptători de pe frontul Salonicului. Monumentul a fost ridicat prin donațiuni din partea populației iugoslave. Mari sume de bani au fost dăruite de către răposatul Rege Alexandru Unificatorul, de către Regele Petru al II-lea, de Regina Maria și de Prințul Regent Petru al II-lea, de Regina Maria și de Prințul Regent Paul al Iugoslaviei. In prezența colonelului Savici, reprezentând pe M. S. Regele Petru, monumentul a fost inaugrat de către Patriarhul Barnaba, care a pronunțat cu acest prilej o alocuțiune. A vorbit apoi generalul Skorodov, în numele rușilor care trăesc astăzi pe teritoriul iugoslav. La ceremonie au mai luat parte un reprezentant al d-lui Stoiadinovici, președintele consiliului, un reprezentant al ministrului de Marină și Război, primarul Belgradului d. Ilici, comandantul garnizoanei Belgrad, precum și delegații ale tuturor societăților cu caracter cultural și național ruse și iugoslave. at Sunt mai bine de doi ani de când, în vederea unor reduceri bugetare, s’a emis ideia unei simplificări a întregului aparat de Stat. De atunci, comisiuni de specialiști, experți și directori de contabilitate, lucrează neîncetat la acest proect ce nu se mai realizează, din motive pe care nu este greu să le cunoaștem. Aparatul de Stat, așa cum funcționează azi, mai ales în greaua situațiune în care ne găsim, a devenit apăsător pe umerii anemicului nostru buget. Artificiile de ultmă oră ce se fac în vederea menținerii unui echilibru bugetar anual, nu mai pot asigura o normală funcționare a atributelor Statului. In această stare de fapt, ce nu mai poate dăinui, se cere luarea unei măsuri de simplificare. In adevăr, funcțiunile publice, sunt în clipa de față absorbite de două feluri de funcționari, cei de carieră — și cei impuși din considerente politice Și unii și alții — se bucură de stabilitate, în forma actuală a statutului funcționarilor. Intotdeauna și mai ales în ultima vreme, rândurile celor din urmă a crescut mereu, cu toate piedicele care stau în calea nouilor numiri. Este o mentalitate a politicianului român, care se vede dator, să plătească o poliță de ordin moral binefăcătorilor săi, printr’o numire la Stat. Iată motivele pentru care întârzie punerea în practică a acestui năpăstuit proect: Luarea unor măsuri în vederea simplificării aparatului de Stat, necesită simplificarea unei popularități câștigate cu exces de demagogie — și mai cere curaj. Lichidarea unei situațiuni ca cea de azi, implică o cunoaștere a întregei probleme — și cere contribuția unei adânci conștiinciozități în luarea măsurilor care întârzie. Supraevaluările veniturilor, numai permite azi bugetului întreținerea unui aparat atât de numeros și diferit în grade. Permanentizarea unei stări șubrede ca cea de azi, oprește alte realizări de care în adevăr Statul se resimte, cum este de pildă, armamentul. Iar, nu numai aceasta pledează pentru simplificarea, ci, o descentralizare în împrejurările actuale este necesară. O raționalizare a serviciilor publice de cele mai multe ori încâlcite, îngreuiază rezolvirile multor chestiuni de care depinde bunul mers al treburilor Statului. Conferințele care se țin azi în vederea simplificării aparatului de stat, vor trebui să ducă la luarea unor măsuri întregi și curajoase, altfel — simplificarea rămâne o poveste pe care o spune țării fiecare guvern în trecere pe la conducere. C. G. RQZOPOL’ —■ m'ii«— Acorduri ungaro-germane BUDAPESTA, 12 (Rador). — D. Winckler, ministrul comerțului și comunicațiilor, a plecat azi la amiază la Berlin. Agenția telegrafică ungară arată că ministrul își propune să aibă negocieri cu miniștrii de la departamentele economice ale Reichului și să viziteze și alte personalități germane. D. Winkler a declarat că nu este vorba de negocieri concrete, ci de discuții cu caracter general. Corespondentul Agenției Havas arată că d. de Winkler va rămâne la Berlin trei zile, unde va studia ansamblul sistemului de schimburi ungaro - germane, potrivit acordului de dlearing. Ministrul va examina și posibilitatea extensiunii schimburilor între cele două țări. ROLUL D-LUI WINCKLER BUDAPESTA. 12. (Rador) — D. Winckler va rămâne la Berlin trei zile înainte de plecare, d-sa a avut o lungă întrevedere cu D. Goembees, președintele consiliului de miniștri.. La Budapesta se speră că d. Winckler va reuși să găsească în economia germană unele compensații pentru dificultățile pe care le întâmpină din cauza politicii de sancțiuni. In cazul când Ungariei i-ar lipsi devizele transferabile, Germania ar fi dispusă să procure Ungariei unele materii prime. a declarat că nu trebuie să se aștepte rezultate imediate și tangibile, dar că rezultatele negocierilor vor fi concretizate în Februarie, de o comisiune mixtă. Nu învie morții!... Multă lume o fi uitat de întâmplarea din Septembrie 1934, când mulți soldați dela regimentul A. C. A. din Iași, cantonați la Mamaia, s’au îmbolnăvit grav, cu fenomene gastro-intestinale din care pricină au murit nouă soldați, din 58 bolnavi. Din sursă autorizată urmează că au fost 11 morți din 60 îmbolnăviți. A fost zarvă cum e și firesc și după obiceiul pământului — totul a intrat în tăcere — fără a se fi știut felul boalei. In primul moment era vorba de holeră după analiza laboratorului din Constanta și s-a început injecții cu serum specific holerei. O contra-analiză a constatat Cărbune-dalac, ceiace însă este contestată de alții. Acestea sunt faptele Am scăpat relativ ușor numai cu 11 morți! Lumea a uitat ce a fost. Ce acoperă pământul se uită. Iată însă că chestiunea e repusă în discuție abia acum de către medicul corpului respectiv în revista de „Igienă socială” din Decembrie. D. coleg tratează chestiunea din punctul de vedere medical al diagnosticului diferențial mai mult și întrucâtva cel administrativ. Agimentul a plecat din Iași în seara de 30 August și a ajuns la 1 Septembrie dimineața. Vagoane fiind insuficiente, erau prea îngrămădiți și rupți de oboseală. Ajunși la destinație, drept odihnă au fost supuși „unui efort mare, împingând vagoanele cu mâinile, pe o distanță de aproape 8 kilometri pantă, impracticabilă pentru locomotive. Oamenii au ajuns extenuați". Și ne mai spune d. medic al regimentului, că pe drum au avut, cum e obiceiul, mâncare rece, câte 200 grame salam dela fabrica de mezeluri din Copou-Iași. La 1 Septembrie câte 200 gr. brânză sărată, procurată tot de acest furnizor. Brânza sărată, — vara mai ales — cere udătură. In primele zile „unii au băut apă din băltoacele de lângă linia ferată, în ziua de 1 Septembrie (o zi foarte călduroasă), când au împins la vagoane”. Din cele relatate de d. coleg mai reținem sala de masă a trupei: „Pe timp frumos serviau niște șanțuri lungi pentru fiecare baterie, în cari oamenii intrau cu picioarele, așezându-se pe o margine, iar marginea opusă servind drept pupitru”. Atâta lipsă de scânduri este în țară, că nu s’au putut bate câte 4 țăruși și cu câte 2 scânduri, pentru bănci și mese?* Unde mâncau când ploua? "Ur. Concluzia d-lui medic al regimentului este că „sursa singura posibilă a epidemiei rezidă în salariul fabricat în Tg. Copou-Iași”. Acum când chestia este redeschisă este loc să o discutăm, fără a ni se pune bețe în roate. 1) Ce a făcut pe d. coleg ca după o tăcere de 16 luni să-și amintească de dânsa, când era normal să fi lămurit la timp opinia publică, de cele ce s’au petrecut. 2) Cum era într’o vreme în lunile Ianuarie-Martie 1918 când eu am eluat în seama mea câteva regimente de îngrijit din lipsă de medici, cinstit fiind la spartul iarmarocului cu un galon lat și tri subțiri, având nota: „milos cu soldații”, să-mi fie îngăduită o întrebare: De ce s’au pus omenii rupți de oboseală după 36 ore de drum, înghesuiți ca sardelele, cu mâncare rece, să tragă vagoane pe o pantă de aproape 8 km.? De ce nu s’a tocmit care? 3) Când ne vom obicinui ca să prețuim materialul uman? 4) Ce pedeapsă s’a dat acelora cari au pus în consumație carne de la vite cu dalac???! 5) S’a dat pensii familiilor celor morți pentru țară?, DR. ALEX. MANOLESCU Campania electorală în Spania MADRID, 12. (Rador). Fruntașul socialist Largo Caballero, într-un discurs pronunțat azi, a afirmat neesitatea alianței electorale a partidelor proletariane cu republicanii de stânga, având ca prim scop amnistierea condamnaților politici. D-sa a adresat în acest sens un călduros apel confederației nationale a muncei. Pe de altă parte, tot azi, monarhiștii din Madrid, au organizat întruniri politice, în trei mari săli de cinematograf. Discursurile au fost transmise partizanilor care nu mai încăpeau în sălile de cinematograf prin difuzare. Au pronunțat între alții discursuri d. Qoroce Cechea, fruntaș al partidului „Reînoirii Spaniei“ și d. Cal< vos Otelo, fost ministru.