Epoca, mai 1936 (nr. 2171-2195)

1936-05-01 / nr. 2171

H 6 64-Mo. 21713 le! m m®m și mmmmm BUCURBȘXI» FAJfAGIUSs ROMAN ( INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEIjI SECLAME și Ilistiu­ Se primesc la «â­ irația xianului șg 3a f$au­ agențiile de publicitate Teletem ș 3.82 ST1 Ecouri din presa franceză " In Vendémiaire de la 23 Apri­lie d. Emile Bure semnează un interesant articol intitulat „pacea în­ tumultul electoral”. D. Bure subliniază gravele e­­rori ale propagandei pe baza păcii cu orice preț: „Am în jurul meu, spune d. Buré, pe partizanii d-lui Laval, declarând: ,.ne place mai bine sub cizma lui Hitler, decât sub cea a lui Stalin”. Răspund a­­cestor defetiști pe cari spiritul de clasă îi rătăcește: „nu este decât o singură cizmă care ne amenință, cea a lui Hitler”. Cum scria des curând d. Ma­ta sa într’un articol vienez citat de d. Robert d’Harcourt în Revise des deux mond­es: „Ger­mania s’a ruinat pentru a-și cumpăra un revolver și voiți să nu se folosească de el?” Pe afișele electorale, pe toa­te afișele, cuvântul „pace”, Franța, lucrul este știut la Ber­lin, fiți siguri domnilor candi­dați, este pacifistă. „Dar­ trebue să­ ne înțelegem asupra cuvântului. Sunt oa­meni de stânga, dar mai ales d­e dreapta cari spun împreu­nă cu d. Laval: „nu se­ poate pace dacă nu cucerim mai în­tâi inima lui Hitler”. Sunt neo­­briandiștii. „Alții doresc ruptura cu An­glia. Acestora le răspunde de Gri­­gore Filipescu în „L’Ordre”. D. Buze citează în întregime articolul d-lui Filipescu din L’Ordre” cunoscuți cititorilor noștri și încheie astfel: „...Diplomația nu suferă fan­tezii și de vreme ce azi mă în­trețin pentru ultima oară cu alegătorii îi rog să nu acorde sufragiile lor decât candidați­lor cari sunt pentru politica ex­ternă tradițională a Franței, pentru politica de unire în ju­rul țării noastre a tuturor ță­rilor amenințate ca și noi de Germania hitlerista. Uniunea aceasta nu este fu­ră riscuri, dar­ fără ea nu poa­te fi salvare. Discuțiile din Camera Comunelor LONDRA, 29 (Radar). — In ședința de azi a Camerei Comu­nelor, răspunzând la întrebarea unui deputat, d. Eden a declarat că au fost cerute guvernului bri­tanic lămuriri asupra compatibi­lității dintre legea prin care a fost introdus serviciul militar o­­bligatoriu în Austria și tratatul de la Saint Germain, înainte de noua, chemare sub drapel a celor 50.000 recruți austriaci. Ministrul afacerilor străine a reamintit că în ședința de Luni a Camerei Comunelor a arătat că situația creată prin gestul gu­vernului austriac este minuțios examinată de organele compe­tente ale ministerului afacerilor străine. Prefer, a adăugat d. Eden, să nu fac nici o declarație îna­intea celorlalți semnatari ai tra­tatului din Saint Germ­aîn. datoríts,­­bunăvoinței prietenului meu M. Sărățeanu, care știe că mă interesează ajutorarea și îndrumarea celor în nevoi, am putut lua cunoș­tință de când a început la noi a se purta de grijă orfanilor. • Din volumul d-lui G. M. Ionescu, profesor de istorie, din 1902 „Istoria Cotrocenilor, Lupescilor (Sf. Elefte­­rie) și Grozăvescilor” am cules da­tele d­e mai jos Mănăstirile purtau de grija vădu­velor și a­ orfanilor — după puterile lor. Copiii din flori — nelegitimi — erau escruși. Copiii sufereau de pe urma păcatului mamei sub motiv că biserica nu poate încuraja viciul! Vorba din popor: „A mâncat ma­nia aguridă și copiilor li s’a strepezit dinții”. In 1775, Alexandru Ipsilante în­ființa un azil și spital de copii — Orfanotrophion — lângă biserica cu toți sfinții. Tot Ipsilante înființa „Cutia Milelor” care ajuta și copiii săraci. Urmașii lui Alex. Ipsilante au continuat opera lui și 30—40 orfani de I ambii părinți,­­erau îngrijiți în orfan atrophionul. Vodă Nicolai Garagea a numit în 1783 ca medic al institutului pe dr. Polihronie. In 21 ianuar. 1781, Vodă Mihai Șu­țu, orânduește o­ anchetă la orfan tropăie și „întregul Divan era însărcinat să cheme pe epitropi ca să deie socoteală cu cheamă buntul...” I­e vede că s’au întâmplat ceva necur­­tat cu banii orfanilor. La 21 iunie 1786 Vodă Nicolae Mavrogheni nu­mește ea medic al azilului pe dr. Sil­vestru Filitie cu leafă de 25 taleri pe lună,­­un taler egal cu 52 bani). Donația cea mai mare a făcut-o Mitropolitul Filaret II, a lăsat o avere mare, care s’a irosit, testamentul s’a sustras,­­și averea s’a înstrăinat, lip­sind orfanii de acest mare sprijin. Printre donația Mitropolitului a fost și hanul care îi purta numele. Pe a­­cel loc s’a c­lădit Teatrul Național. Sub Vodă Alexandru Gh­ica s’a cumpărat hanul cu 10.000 galbeni , dar statul nu le-a vărsat la „cutia milelor”. De la săraci se cade a se lua, frumoasă morală! A luat cine a voit și cât a voit din banul orfanilor. E buni administra­tori, epitropii fondului „cutia mile­lor” au avut milă de dânșii și ai lor mai întâi, dar nici sub ad­ția istatu­­lui nu a fost mai bine­ p­rob­at afirmațiile lordului Elfbank, a declarat că italienii mai au încă imense greutăți în Abisinia și că guvernul italian va mai avea ne­voie de luni și chiar de ani, înainte de a rechema forțele sale din această țară întinsă, chiar după ce o va fi cucerit. După­ terminarea acestei discuții, lordul Davies și-a­ retras rezoluția. Din trecut Ajutorarea copiilor nevoiași DE, AI.DX. MANDI,ESCU Conflictul italo-abisinian Discuțiile din Camera Lorzilor LONDRA, 29. (Radoar). — Lordul Davies, liberal, a provocat azi în Camera Lorzilor o nouă dezbatere privitoare la conflictul din Abisinia. D-sa a depus o rezoluție preconi­zând crearea de către Societatea Națiunilor, a unei comisiuni impar­țiale, asemănătoare comsiunii Lyt­­ton, care a fost trime­să în China acum câțiva ani să cerceteze conflic­tul chino-japonez. Această comisiune ar urma să prezinte consiliului și A­­dunării Societății Națiunilor un ra­port amănunți asupra situației, și să facă recomandări privitoare la re­glementarea, echitabilă a conflictu­lui italo-abisinian, în cadrul Societă­ții Națiunilor. Depunând acesta re­zoluție, lordul Davies a cerut guver­nului britanic să continue politica sa de sancțiuni, până ce Italia va fi silită să evacueze armata sa din Abisinia. A răspuns lordul Stanhope, subse­cretar de stat la ministerul de Ex­terne, care a precizat că atâta vre­me cât va putea fi menținut frontul sancționist, Italia va trebui să con­state’ că se găsește într’o situație mult mai dificilă decât acela în care s’ar fi aflat dacă n’ar fi început ni­ciodată cest răsboiu. Atunci când se­ va putea dovedi lumii că răsboa­­iele nu rentează, a spus lordul Stan­hope, atunci se va fi obținut un re­zultat imens. Lordul Renell, conservator, a sus­ținut că măsura propusă de lordul Davies este cu totul inoportună in actuala situație mondială.­­Lordul Strabelgi, laburist, socoate că este prea devreme pentru a se spune că Societatea Națiunilor a fost înfrântă. Oratorul adaogă apoi că a sosit momentul să se dea ajutor direct Abisiniei. Lordul Elfbank­, conservator, afir­mă că dacă s’ar adopta politica pre­conizată de lorzii Davies și Strabelgi, s’ar duce Anglia la, un impas de unde n’ar mai exista altă soluție decât răsboiul. La­ sfârșit a luat din nou cuvântul lordul Stanhope, care, după ce a a­ m Goo D. fetu Arras la Atena ATENA, 39 (Rador). — Ziarele a­­nunță, că d. Rustu Arras, ministrul de externe al Turciei, va sosi Sâm­bătă dimineață în capitala Greciei, unde va avea o întrevedere cu d. D. RUSTU ARRAS Metaxas, președintele consiliului și ministrul de externe elen. B-nii Rustu Arras și Metaxas vor pleca apoi împreună la Belgrad, cu Mineri 1 Mai;; 1936 f»L ci Doîre­­r^­ mm Nul știu pentru ce acest de­licios fruct are în franțuzește un așa de pejorativ înțeles. Probabil fiindcă nucii se bat, merii se scutură — dar perele nu se pot decât culege. „Foire", în acest înțeles glu­meț, este orice alegător în ge­nere și tocmai astăzi alegăto­rul francez în special. Două considerațiuni princi­pale legitimează această apre­ciere botanică a luptelor elec­torale din­ nobila țară a cultu­rii noastre comune. In primul rând, deplorabilul sistem — singurul lucru prost pe care nu l-am copiat din Franța­­— al micilor circum­scripții electorale. In fiecare din aceste circum­scripții, candidații afișează i­­dei V­enerate, dar speculează Interese locale. Votezi acolo pentru sau contra frontului popular, pentru sau contra războiului — dar votezi în pri­mul rând pentru sau contra candidatului de opinii radica­le sau mijlocii cari îți dă posi­bilitatea unei­ influențe efica­ce pe lângă viitorul guvern. Ca o buruiană a crescut în Franța ideii subsecretariatului de stat pentru un candidat de mai multe ori victorios — întocmai cum a crescut și la noi pe ori­ginea electorala a unui P. R. Ioanițescu sau unui Titeanu, subsecretari de stat. In al doilea rând rezistența de stânga a corpului electoral francez este rezultatul unei formidabile prejudecăți. Poporul francez este conser­vator până și în erorile lui. îmbâcsit de abstracțiuni și amețit de meteci, corpul elec­toral francez votează cu un deosebit curaj cetățenesc o a­­devărată politică a fricii inter­naționale. Cea mai limpede și mai pre­țioasă dintre riturile umane întinde mâna ce­lei mai obscure dintre experimentări. Și în loc să bată palma unui pact de neagresiune — posibil pentru o lungă durată— pre­feră să gădice nenumărate proiecte, constituind tot atâtea primejdii de vii­or. Dar culmea culmilor, „para­petelor", ii constitue alegătorul burghez care votează pe can­didatul comunist. A­ fi comunist e departe de a fi o rușine. Poate fi o concep­ție doctrinară, o simpatie emo­tivă, sau o alunecare deznă­dăjduită. Dar a nu fi comunist, a fi an­ti­comunist, a fi un simplu burghez de mentalitate mijlo­cie, *— și a vota totuși, fie la primul scrutin, fie la balotaj, pentru candidatul comunist,— iată o păcăleală care întrece limitele naivității politice. Minunata nație franceză s’ar putea astăzi asemui unui pur sânge de cea mai înaltă clasă care refuză să alerge de frică să nu fie cruvasat. Intr’o asemenea dezorienta­re — de­sigur trecătoare — a opiniei publice franceze, țara noastră are dreptul să ofteze, dar nu are dreptul să se anga­jeze. Roșul sânge al soldatului ro­mân este gata să pecetluiască, încă odată, granițele statorni­cite prin războiul cel mare — dar în nici un caz capriciile sau șovăelile interne ale unu­ia sau altuia din marii săi a­­liați, Costin G. Sturm­xaf­ ti Iacobinismul zilelor noastre sau negarea evidențelor în - rzrrm-’ j­f, de AUREL GEORGE STINO Privind ’erorile1 grosolane ’care se fac in jurul nostru, păcătuind fla­grant contra realității și logicei, nu vine a crede că eroarea este depar­te de a fi eroare ,ci mai degrabă un istem. Greșelile se țin lanț, toată lumea își dă­ seamă, dar făptași sau spectatori se aîdUțumesc doar a mij­ea din, umeri și a șopti d­e­ un „ce să­ faci”, ori „la noi ca la nimeni”. Societatea românească în primul rând este clădită pe anumite impro­vizații care în nici un caz nu pot ți­ne locul crezurilor etice sau impera­tivelor vitale ale unui neam. Aste­nia vieții de astăzi provine mai ales din cauza semidoctismului și lipsei unei puternice pături în sensul european ,al intelectuale cuvântului. Profesiunile pur intelectuale su­nt aproape desconsiderate, tot printr-un istem bine determinat care tinde în primul rând să mențină intelec­tualii cu putere de discernământ și cenzură pe planul al doilea, ca pe o colectivitate incomodă tuturor gu­vernărilor. Nu se stimulează ener­giile naționale după cum nu se cere nici o verificare a capacității și dis­ponibilităților culturale și de specia­litate a celor pe care politica ie ridi­că la posturile de comandă, regio­nale sau centrale. Ceva specific ță­rii noastre este faptul că anumiți demnitari,­ mici și mari, intră în at­tribuțiunile lor noi căpătate fără nici o pregătire specială, fără să fi dat cel puțin, dovada unor vagi pre­dispoziții. Conducătorul de la mic la mare este fabricat doar din voința unor simpli factori politici, oameni fără vederi sau cunoștințe, fără a­­prehemiune psihologică și adesea mercenari ai unei idei gata s-o schimbe la­ orice moment. Totul fiind improvizație în conducere, re­zultă că acest nenorocit sistem în­târzie a solidifica, cum cere arhi­tectonica națională și socială, o ma­re națiune ca cea românească, cu ce­le mai apreciabile calități, obișnu­ită cu adevărate salturi în civiliza­ție. Un puternic bloc al românismu­lui adevărat, factor de civil­izație­ in­tegrală și, mai ales, garanție liniști­tă pentru viitor, nu-i poate da poli­tica cu atâtea doctrine care în fond nu sunt decât exteriorizarea unor interese sau prezumpții personale, ci numai o schimbare totală de ve­deri care să aibă înainte, în primul rând, cultul specificului nostru­ ro­mânesc adaptat la realități.­­Putem oare vorbi în zilele noastre de un iacobinism al vieții publice românești"­ Iacobinismul este, îna­inte de a fi dogmă, o mentalitate ca­re se poate lăți ca și epidemiile fal­sificând gândirea contimporană, și de aci toate formele de viață. Pen­tru relatarea­ exactă a psihologie­i Iacobinului, să dăm cuvântul mare­lui critic și istoric francez Hippo­lyte Taine, autorul operei „Les ori­­gines de la France contemporaine”, neterminată din nefericire. Rându­rile următoare par a explica mare parte di­n marasmul vremurilor noa­stre: ...Omul în general, drepturile o­­mului, contractul social, libertatea egalitatea, întruirea, natura, popo­rul, tiranii, iată acele noțiuni ele­mentare, precise sau nu, ele cuprind creierul noului sector; adesea sunt concepute de acesta decât nu ca niște vorbe grandioase și vagi, dar nu importă. Îndată ce s’au in gră­mădit intr’iisul, devin pentru dân­sul un axiom pe care-1 aplică la mo­ment in întregime, în orice împre­jurare și â l’ontrance. Nici o grijă despre realitatea omenească: el n’o vede; n’are trebuință s’o vadă; cu ochii închiși, impune tiparul său materiei omenești pe care o fră­mântă; niciodată nu se gândește să-și figureze dinainte această ma­terie multiplă, șerpuitoare și com­plexă, compusă din țărani, mese­­riași, burghezi, preoți, nobili con­­timporani. c­.i .*•• • lor in ®#­chiri .. r­, d­i­fete­lor elective. N­imic din toate a­­cestea nimic nu h poate intra sau rămâne in minte; căile îi sunt astu­pate de principiu' abstract care se desfășoară acolo și cuprinde tot spațiul pentru­­ c'!-ul singur. Dacă, espiji ie» u­n rol.Ace un minte ou, for^^Bun adevăr supă­rător, nu pot^^H reziste; oricât de strigător ar fi îl expu­l­sează; la ^^^^cc îl răsucește și-l sugrumă, luă^Hitf drept calomnia­tor, din cauză că admite un prin­cipiu indiscutabil a fi adevărat prin sine însuși. Desigur că un astfel de spirit nu este sănătos: din cele două facul­tăți care ar trebui să acționeze la fel și împreună, una este atrofiată, cealaltă hipertrofiată; contragreuta­tea faptelor lipsește pentru a cum­păni greutatea formulelor. Complect încărcat pe de o parte și de tot gal pe cealaltă, debordează cu violență din partea spre care se pleacă, și a­­ceasta este infirmitatea incurabilă a spiritului iacobin”. Vorbele epocale din „L’es origin­es de la France con­temporaine”, mai are nevoie de comentarii și nu se pot rezuma prin faptul că Iacobinis­mul rezidă în negarea evidențelor, în slujba unor improvizații de idei și fapte. Disprețul de realitate în fond este fanatism și fanatismul nu poate fi decât sărăcie minta­lă. Fa­natismul introdus în viața publică, în luptele politice, însemnează înce­tățenirea oricărei erezii, poată găsi o cantitate de­ numai să luptători ca să apere și susțină ideea în sine, fără a se sinchisi de sfera adevăru­rilor conținute. De aci sectarismul introdus și la noi, care roade ener­­amipe tării Jp fa,yuaiyy-î -m­ediocri­ țaț­ii politice, dacă sunt salvate intere­sele­ partidului, cele nationale sau etice nu mai contează. Adică un ia­cobinism pur care sapă temeliile societății românești, înlăturându-i putința de selecționare și indu­când-o­­ în eroare, prostituând-o ade­sea în slujba unor interese contrarii, prin experiențele desorientate ale votului universal. Iacobinismul s-a născut în Franța, aceiași Franță care-și datorește exis­tența politicei regilor săi. Legănat prin saloanele secolului filozofilor, a trecut din­ budoarele spiritualizate ale nimfelor timpului, unde era con­siderat drept o interesantă petrecere de societate, în strada gălăgioasă care găsind pe placul ei această primejdioasă jucărie, nu ezita să și-o apropie bănuind cu fler plebeu avantaje imediate. Spiritul clasic, ne spune Taine, s’a prefăcut în sec. 18 cu ușurință în spiritul iacobin, alimentat apoi de ideile lui J. J. Rousseau, care el însuși poate ar fi fost în fruntea celor ce trebuiau să desaprobe aplicația stângace și ilo­gică a „Contractului Social”, de unde n’a­ lipsit nici teroarea. (Continuare în pag. III-a) Negocierile ruso-japo­neze pentru evitarea conflictelor de frontieră > MOSCOVA 2? (Rador), — Agen­ția Tass transmite: La 27 Aprilie, ambasadorul Ru­siei Sovietice în Japonia, d. Yure­­nev, a avut o nouă conversație cu ministrul afacerilor străine al Ja­poniei, d. Arita în chestiunea co­­misiunilor de frontieră. D. Yurenev a comunicat d-lui Ak­ta că guvernul sovietic, conside­rând că conflictele au loc pe toată frontiera ruso-manciuriană, crede necesară crearea unei comisiuni de frontieră pentru examinarea con­flictelor pe orice sector al graniței. Totuși, el nu face obiecțiuni să se înceapă activitatea comisiunii de frontieră și a comisiunii de de­marcare pe sectorul oriental al frontierei. Guvernul sovietic, ținând seama de situația reală și de participarea armatei din Kwatung la atacurile contra teritoriului Republicei Popu­lare Mongole, nu poate fi de acord cu părerea d-lui Ar­ta că chestiu­nea creerii comisiunilor de fron­tieră la granița dintre Manciuria și Mongolia nu privește direct­ gu­vernul japonez. Totuși, guvernul sovietic acceptă crearea comisiunilor ca rezultat al conversațiilor directe între Mongo­lia și Manciukuo, dar consideră ne­cesară luarea de măsuri de către guvernul japonez pentru a asigura liniștea la granițe. D. Arita s-a declarat în principiu de acord cu crearea de comisiuni pentru toate frontierele, fiind însă necesar la început stabilirea punc­telor rău definite ale frontierei. D. Arita a propus sa se înceapă negocieri la Tokio asupra compe­­tinței comisiunilor pentru partea orientală a frontierei dintre Soviete și Manciuria. Ministrul afacerilor străine japo­­nez a dat asigurări că comandan­tul armatei japoneze a dat ordine severe ca trupele japoneze să nu mai treacă frontiera, adăugând că în cazul când temenea treceri s-ar mai produce ele nu vor fi re­zultatul unor intenții rele. D. Yurenev a respins această restricție, subliniind, că linia de frontieră este clară și că trecerea frontierei nu ar putea avea decât consecințe indezirabile. D-sa a mai cerut un­ răspuns cât mai grabnic din partea Japoniei cu privire la proectul sovietic pentru comisiunile de frontieră, remis­ă­ lui Hirota, la 17 August 1935. In concluzie, d-sa a arătat că, dacă negocierile directe între Mon­golia și Manciukuo nu vor da re­zultate, va­ ridica din nou această chestiune în fața d-lui Arita, Congresul universal al păcii GENEVA, 29. (Rador). —­ Comite­tul conducător al Biroului Interna­țional al Păcii a adoptat următoa­rea ordine de zi pentru al 31-lea congres universal al păcii, care se va ține la Cardiff .(Anglia) între 13 și 19 iunie 1930. I. Situația generală a Europei: a) Războiul italo-abisinian și­­ che­stiunea sancțiunilor; b) Denunțarea acordurilor de la Locarno, remilitarizarea Renaniei și valoarea juridică a argumentelor in­vocate de Germania; c) Alte chestiuni de interes ime­diat. 2) Insuficiențele Parcului Societă­ții Națiunilor și reformele care par de cea mai mare urgență în lumi­na evenimentelor recente: războiul criminal, securitatea colectivă, men­ținerea ordinei publice mondiale, re­luarea campaniei pentru dezarmare, revizuirea tratatelor. 3. Lupta contra terorismului și contra răspândirii știrilor false de natură a ațâța ura între popoare. Congresul este pus sub auspiciile unui comitet de onoare, din care fac parte personalități politice im­portante, printre care Sir John Si­mon, m 22. m­urații ttra, t­aterea mea ce munca și puterea mea se teare. Martyé fWpcsw Potențialul de război al Statelor­­ Unite r =r­ r . AVIAȚIA. Aviația Statelor Unite poate fi socotită ca una din cele mai bune aviații din lume. Perfect înzestrată și echipată cu un material de prim ordin, și cu un personal­ de elită bi­ne instruit în numeroase ore de zbor și școli speciale. Avioanele lor militare, deși nu sunt înzestrate cu trenuri de ateri­zare escamotabile sau cu dispoziti­ve de hipersustentație, realizează totuși cu ușurință iuțeala de 350 km. p. o. Aceste performanțe sunt căpătate printr-o foarte judicioasă construcție aerodinamică, atât a celulei, cât și din dispoziția moto­rului ca rezistență frontală la înain­tare. Roțile trenului de aterizare sunt prevăzute în mai toate cazuri­le, cu profilare aerodinamice foar­te bine calculate încât din acest punct de vedere, rezistența la îna­intare este foarte diminuată. Motoarele aviatice americane sunt la înălțime atât ca previziune de funcționare, cât și ca rezistență. Foarte multe țări europene, cu o in­dustrie aviatică mai înaintată, au împrumutat licențe de motoare a­­mericane construindu-le în fabricile lor indigene. Așa este cazul cu in­dustria motoarelor de avioane din Polonia care construesc în licență celebrele motoare răcite cu aer Wright și chiar Franța, care are o industrie aviatică atât de veche și de perfectă, a găsit cu cale să cum­pere licențe de construire a acestor motoare, mai ales când se constru­esc de către o uzină atât de serioa­să în materie de motoare de avioa­ne ca Hispano-Suiza. Astăzi găsim în Statele­ Unite foarte multe uzine de avioane motoare din care cele mai impor­­i­tante sunt: Curtiss, Boeing, Bellan­­ca, Lockheed, Green Luther Martin, Igor Sikorsky, Burnelli, Douglas, Fokker, Fleet, Ryan, Waoco. Mo­toare: Curtiss, Wright,­Prat-Whit­­ney-Wasp, Packard, Khmer, Aeron­­ca. In urma noului buget cu care a fost înzestrat ministerul aerului, a­­viatia Statelor Unite tinde spre O­­ V­I­... • • •< ■­', senatorială prezidată de d. Newton D. Baker, preconizează crearea unui corp aerian de 2.300 avioane din cele mai moderne. Cu cele 2.100 avioane ale marinei, autorizate de către legea Vinson, aviația ameri­cană va deveni cea mai puternică forță aeriană din lume (în cazul când Germania sau Rusia nu vor continua excesiva lor expansiune aeriană).­­ Toată această înarmare aeriană se face deși se știe că Statele Unite sunt protejate contra atacurilor ae­riene, de cele două oceane care fac orice acțiune de atac aeriană impo­sibilă, după însăși declarațiile :co­­misiunii Marka din 1925,­­g . MARINA ."­ In anul 1913, efectivul naval era de 3 019 ofițeri si 48.068 oameni. In 1923, această cifră a crescut la 8.099 ofițeri și 85.290 oameni. In 1934, e­­fectivul era de 8.087 ofițeri și 81.411 oameni. Pentru cursul anilor 1935- 1936, s-a prevăzut un total de 93.506 oameni care in luna Iunie 1936 va fi ridicat până la 96­ 000 oameni. In­tre altele, Statele Unite dispun de o rezervă de 957 ofițeri și 33.102 oameni specializați. . Șantierele navale lucrează în plin rendement. 102 crucișătoare, vase port-avioane, distrugătoare și sub­marine sunt în curs de construcție la ora actuală, dând astfel Statelor Unite posibilitatea să-și întindă for­ța navală până la limita acordată de conferința navală de la Londra. Aurul a fost deja alocat, pentru a începe realizarea acestui program, un credit de 238 milioane a fost a­­probat. In Iulie trecut, erau în con­strucție 2 vase port-avioane, 3 mari crucișătoare, 7 crucișătoare ușoare, 10­ submarine,­41 distrugătoare și 2 canonniere. In August, se vor per­fecta alte contracte pentru un cru­cișător ușor, un vas port-avioane, 3 contra-torpiloare de 1.850 tone, 5 contra­ torpiloare de 1.500 tone și­ 3 submarine. Deasemenea „Marine Corps"* nu a încetat de a crește. In anul 1913, număra 342 ofițeri și 9.921 oameni. In 1923, s-a autorizat înrolarea a 27.000 oameni și de la 1.010 la 10.740 ofițeri. „Marine Corps Reserve“ a fost creat în 1922, și efectivul său atingea 30 la sută din­ actualul efec­tiv în serviciu. Creditele acordate corpului erau de 7.558.223 dolari în 1813; 23.495.448 dolari în 1923; iar astăzi, 23.768.110 dolari.­­Dar nu este totul. O lege a fost votata de către Congres autorizând construirea a șase baze noui aerie­­nene, pentru un total de 120 milioa­ne de dolari. Prima baza, va fi amenajată în a I j, i'- (---im ri'>„i lui­, două vor fi construite pentru protecția contra japonezilor; a treia bază va fi la Denver, a patra în Carolina de Nord său de Sud, cincea în Noua Anglie și a șasea la a Miami. Toate aceste date si cifre înșirate mai sus, ne arată dorința vădită a americanilor de a fi la adăpost de orice surpriză, căci numai astfel vor putea lupta în liniște la organizarea cât mai rațională a Statului lor și la civilizația acestei lumi. Remus Ionescu Cronica agricolă­­ j" Organizarea săptămâni vinului intre 17-24 Mai -------- ” v-*1. Am publicat la timp că ministe­rul agriculturii organizează o „săp­tămână a vinului”, în scopul de a face propagandă pentru consumul rațional al vinului și de a face edu­carea consumatorilor. „Săptămâna vinului” —■ care fuse­se proiectată pentru luna Martie — a­ fost amânată, și va avea loc, în ca­drul ,­lunei Bucureștilor”, între­ 17 și 24 Alai. * In județele viticole s’au și ținut „concursuri de vinuri”, vinurile premiate urmând a fi aduse la con­cursul general, ce va fi la București, în cadrul săpta,mânii vinului. La direcția viticulturii se întru­nește des o comisiune restrânsă, compusă din delegații­l Uniunei ca­merelor agricole, Uniunei sindicate­lor viticole, sindicatului alimentar, angrosiștilor de vinuri, frontul ne­gustoresc, Uniunea camerelor de co­merț. La ultima adunare a comisiei sa hotărît să se organizeze: 1) o serie de conferințe publice ținute mai ales de medici-----la toate ateneele populare, în care să arate valoarea alimentară și medicală a vinului; 2) Conferințe la toate unitățile mi­litare (materialul îl va trimite direc­ția viticulturii ministerului armatei, sau unitățile îl vor cere de la servi­ciile agricole județene). In timpul săptămânii vinului se va da vin sol­daților. Uniunea va cere sindicate­lor viticole să ofere unităților mi­litare vin cu prețurile cele mai scă­zute. Se va face apel la marii produ­­cători și la angrosiști să ofere și gratuit vin pentru armată, început d. Ciolac, viticultor la Pentru Tri­­fești-Basarabia — membru în aceas­tă comisie­­— a oferit două va­se cu vin (100 decalitri) gratuit. 3) La București se va organiza o șezătoare de gală, în cinstea vinu­lui, cu concursul scriitorilor și com­pozitorilor. Asemenea serate se pot organiza și la ateneele populare din București. După cum pot fi organi­zate și în provincie. La Radio se va ține conferințe­ în fiecare seară, în „săptămâna vinu­lui”. Asemenea la ora­ sătenilor. In­formații viticole și vinicole, dictoa­ne și zicale, se vor difuza, la fiecare oră. In legătură cu folosirea radio-u­ti la propagandă, cl. L. Burada, direc­torul Uniunei Camerelor agricole — care a vizitat zilele acestea Bu­lga­­ria, expoziția agricolă de la Plevna și alte 10-12 orașe — con­iunică corni ș,Lei­că p­ fost,impresionat..de..țirgpan­ganda producției lor naționale: o treime din timp, radio era folosit pre a îndemna pe cetățeni să vizi­teze expoziția de la Plevna, să încu­rajeze industria națională, să nu cumpere nimic din străinătate (unde­ se plătește cu devize). In restaurante vinul este cuprins în meri, (deși Bul­gar­ia nu prea are vin de prisos, ea producând mai multe struguri de ma­să, din cari a exportat în 1935 cam 7.000 vagoane, pe când România, n’a atins 1.000 vagoane). 5) Comisia face apel la' presă’, dea concurs la această importantă să­ manifestare economică, publicând o serie de articole, unele de propa­gandă, altele științifice, ca și o pa­gină­ a vinului (cu materialul ce ți se va trimite). Nici comisia, nici ministerul nu au fonduri pentru a­­ceastă propagandă. Presa trebue să susțină această" luptă pentru ridica­rea maselor viticole producătoare, d­at fiind că prosperarea economică a producătorilor, aduce și prospe­rarea ei. [ ....6) Propaganda’ prin afișaj se­ va face cu afișe mari și mici, tablouri, cartoane cu sfaturi și dictoane, re­clame, dispozitive, luminate, etc. 7) In­ școli se vor ține conferințe asupra valoarei alimentare și me­dicale a vinului, asupra folosirea lui raționale și asupra alcoolismului. 8) Se va interveni la P. T. T. pen­tru imprimarea unui­­ timbru poștal special. 9) Localurile de consum (bodegi, restaurante, etc.) vor face etajere și vitrine cu vinuri, un­ carton special pentru meri; vor afișa placarde, cartoane, tablouri, dictoane; vor in­troduce vinul în prețul menu­lui; vor permite vizitarea pivnițelor, etc. 10) Se vor organiza degustări la toate depozitele de vinuri din Ca­pitală. îl) In sala „Arta” din București, ne vor aduce vinurile cele mai bune din toate regiunile viticole și — in­tr-­un cadru festiv — se va face degustare oficială, cu invitarea cor­o­pului diplomatic, consular și ata­șații comerciali străini. 12) In săptămâna vinului, în 27 județe se va face expoziții și târguri de vinuri. întreagă această organizare este condusă de d. dr. R. Odobeștianu, inspector general viticol, numit co­misar gener­’] al săptămânii vinu­lui, ajutat de d. ing. Bahtalovschi, organizatorul multor expoziții agri­cole și viticole în Basarabia. Informații se cer la­ direcția viti­­culturii din minsterul agriculturii. . O. Carsheîla

Next