Epoca, iulie 1936 (nr. 2222-2246)

1936-07-22 / nr. 2238

No. 2238­3 lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PABAGIUL ROMÂM (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) SICLAME și INSERȚII Be prim­es­c la ad­icația ziarului , la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82-11 Ziar al partidului conservator. - Fondat in anul 1888 de NICOLAE FILIPESCU Miercuri 22 iulie 1336 Un medic desprinde în „Adeve­ mai când boala a ajuns în stadiul ei ultim și medicul trebue să spere mai mult într’o minune de­cât în știința lui. Și iată pe când cugetăm la atâ­tea discursuri frumoase despre ne­cestitatea ridicării țărănimii și la lucrurile bune cari s’au putut face pe alocuri, unde a fost râvnă și dragoste adevărată. — ne între­rupe un necunoscut. A venit să ne povestiască lucruri de necrezut din cele multe ale gos­podăriei noastre de stat. Ne arată ziare provinciale, denunțuri, ra­poarte, memorii­. Este vorba des­pre administrația pădurilor statu­lui, despre fraude îndrăznețe prac­ticate ani în șir, despre sute și sute de vagoane de lemne volatilizate. — A fost cercetare, povestește ne­cunoscutul vizitator. Dar pe urmă judecătorul de instrucție a fost mu­tat... Iată de ce nu sunt bani pentru o acțiune mai viguroasă de ridicare a satelor. Iată de ce nu sunt bani pentru întreținerea unor șosele omenești. Iată de ce întunericul și jalea vor domni încă multă vreme pe cele mai multe drumuri de țară. Politicianismul acoperă orice ru­șine și gătite orice bună intenție- Nici justiia mi-și mai poate face datoria. Am avut­ acum de curând cazul unui prefect amestecat în niște chestii urâte. Ni se spune că mai mulți magistrați anchetatori de prin partea locului au fost mutați­ E adevărat, domnule ministru al justiției? rus” de ori câte ceva din prefața d-lui profesor dr­ G­ Marinescu ]n cartea „Ereditate și eugenie d-lui dr. Constantinescu. D. dr. Marinescu se declară sur­prins și îngrozit de mizeria satelor noastre. D-sa spune: „Am fost anul trecut la Govora și am rămas adânc surprins de mize­ria satelor noastre. M-am îngrozit de ce am văzut în jurul Govorei, unde este o mizerie de nedescris. Am văzut acolo un copil care ple­case din zori de zi cu un coș de corcoduși necoapte Și a ajuns la Govora ca să-l vândă, luând pe el 2 lei. A pierdut deci două evre ca să­­ ajungă la Govora să câștige 2 lei. Când ne gândim că în Govora se aduc mulți bani, ne așteptăm să fie acolo sate înfloritoare. Am găsit în­să prea puține gospodării prezenta­bile — încolo mizerie și murdărie“. „Am vizitat de curând comuna Militari departe numai 5 minute de palatul Cotroceni. Vă rog să mă­­ credeți că am rămas îngrozit de mizeria pe care am văzut-o acolo...“ îngroziți de aceste aspecte Satelor suntem și noi. Nu însă ale­și surprinși. Nu prea de mult arătam, ni se pare chiar în acest loc, cât ide puțin s’au schimbat satele și­­ drumurile moldovene în ultimele patru decenii. Sunt aceleași. Ace­leași­ case pleoștite învălite cum dă Dumnezeu, cu ferestruică prin cari ai« impresia» că aerul se sfiește să pătrundă. Aceleași drumuri de le­gendară inculde­ Și aceiași viață „rustică” pe care o știe oricine a stat­ în mai apropiat contact cu să­tenii: muncă aspră, nutriție proa­­­­stă, leacuri băbești și spitalul nu­ Viața satelor! IN SPANIA Nu se poate spune până acum efe partea cui va fi izbânda în Spania­._ Evenimentele fiind in curs, ambele tabere a­­nunță că stăpânesc situa­­ția. Așa se creiază atmos­fera, care trebue să atra­gă într’o parte sau într’al­­ta pe cei ce stau la în­doială. Din citirea telegrame­lor nu se pricepe nimic, fiecare ziar manifestân­­du-și preferințele doctri­­nale printr’o teh­nică ti­pografică specială. Peste o zi sau două vom B fi pe deplin lămuriți asu­ra soartei insurecțiunii, rezultatul n’are însă nici o importanță. El consti­­tue un simplu incident în istoria contimporană a Spaniei. Triumfă guvernul, este mai mult ca sigur că îna­inte de un an, vom avea o nouă mișcare insurec­țională de dreapta. Câști­gă partida răsvrătiții, în cel mai scurt timp vom a­­vea o reacțiune violentă a partidelor de stânga, cari exploatând greutățile economice, vor căuta să dea peste cap regimul. In Spania, starea revo­luționară a ajuns ceva la­tent. Politicianii nu pot trăi fără revoluție. Ce se petrece în clipa de față, poate fi socotit o simplă verigă a unui lanț care se lungește în fie­care an. Această stare nenoroci­tă, în care riscă să se pră­bușească o țară mare, es­te produsul unor metode pe care unii ar dori să le introducă la noi. Lupte de stradă, into­le­ranță, asasinate, iată ce a caracterizat viața politică a Spaniei în ultimii cinci­zeci de ani. Și odată ce s’a creat o asemenea atmosferă, ni­­mic nu e mai greu de­cât s’o limpezești, dovadă ce se petrece în Grecia, cu toată cumințenia regelui Gheorghe. Hotărât, preferăm ceea­­ce a fost la noi, cu toa­te scăderile și slăbiciu­nile noastre, convulsiuni­­lor din Spania. Trăim, fă­ră îndoială, mai fericiți. GRIGORE FILIPESCU O­­m și o­ ­m­ a fost Sf. Ilie, patronul avia­tiei noastre, sărbătoare ce a fost cinstită de toată oficialitatea noa­­­stră în frunte cu Suveranul. In fata monumentului aviatorilor din Șoseaua Jianu, s’a oficiat în prezenta M. S. Regele Carol II și în prezenta membrilor guvernului și legațiilor străine, un serviciu divin la care s’au rostit cuvinte ocazio­nale amintind pe cei căzuți la da­torie și urând isbândă pentru viitor. Contrar așteptărilor, când, în fie­care an se făceau demonstrații ae­riene la flotila militară dela Pipera, anul acesta, din motive de „econo­mie“, s’a renunțat la ele. Este o remarcă pe care, fără se vreau o menționez cu regret din an în­ an. Aviația noastră militară se afirmă foarte rar în public. Aproa­pe că nici nu este cunoscută. La meetingul din 31 Mai, contribuția ei a fost foarte slabă. Cinci avioane P. Z. L. au făcut demonstrată. Atât! Anul acesta, mi-am zis, aviația militară se va trezi din râncezirea ei și ne va arăta stadiul în care se găsește. Dacă nu în fața publicului, dar măcar în fața Suveranului, și a membrilor din Corpul diplomatic, demonstrație care ar fi jucat un rol preponderent în prestigiul armatei noastre dincolo de aceste hotare. Noi ăștia care scrim ce se petrece și ce ar trebui să se petreacă, nu criticăm că am fost lipsiți de un spectacol pe care-l doream, nu de dragul de a vedea avioanele, că slavă Domnului... am văzut destule. Dar, ar fi fost o mângâire pentru toată această mulțime care rupe dela gură și plătește, plătește tim­bre pentru aviația noastră, pe care o dorește mare, mare de tot! Tot cu durere în suflet am mai scris în coloanele acestui ziar de­spre lipsa aviației la serbarea de 10 Mai, de acum doi ani, din Iași. Și doar în Iași este flotila­t de aviație. Mi s’a spus că nu era benzină. — Ce copilărie! In această țară blagoslovită de Dumnezeu, unde „Aurul Negru“ curge pe toată gârlele, nu este ben­zina. Ce ne facem într’un răsboi? După ce aviația a defilat pe... jos, M. S. Regele a fost condus să vadă escadrila de 7 avioane venita cu­rând din Franța pentru Liga aviato­rilor români de sub conducerea d-lui Virgil Kerciu. Oare în clipele aceste critice, când state cu prestigiu se găsesc la o răscruce periculoasă, noi ară­tăm Suveranului avioane de școală? Cei care mânuesc milioanele­ și destinele acestei Țări chemată să-și scrie o istorie neagră, nu le crapă obrazul. Suntem ieftini, la târâtă și scumpi la făină. „Țara piere și baba se piaptănă“. Trăim o vreme de bejenie. Toate le luăm în ușor. Turtucaia a fost uitată. Altele sunt la ordinea zilei, nu ca să aibă aviația noastră tot ce-i trebue. Mă îngrozesc cetind buletinele armatelor străine. Toți sunt preocu­pați de problema cea mai actuală ce s’a pus dela răsboi încoace. Acea a siguranței zilei de mâine (nu se­curității cum zice „High­ful“ dela Capșa). Tot sperăm, sperăm dar această speranță a devenit un fel de basm cu cocoșul roșu. Ar trebui să tăem acest cocoș ca această speranță și această poveste să aibă un sfârșit și să ne aducă în lumea realității. Dar probabil că această realitate este prea hidoasă de aceia ne sba­­tem pe toate căile ca să prelungim această stare de visare și iluzii. Ferice de cei ce pot. Dar să nu se transforme într’o visare tragică. REMUS IONESCU Cronica aviatică a aviației tristă constatare Accident mortal de a­­viație in Anglia LONDRA, 20. (Rador).­­ Un co­municat al Ministerului Aerului a­­nunță că ofițerul aviator Guy Alan Corder a murit întrt-un accident de aviație, care s-a produs astăzi pe aerodromul de la Leuchars. Specula In restaurantul de vară din fața statuii Brătianu am­ asistat aseară la un incident interesant: un consumator protestează in­dignat pentru că în nota de plată se trecuse trei roșii cincispre­zece lei. Da. trei roșii simple, fără unt­delemn, fără nici­ un­ adaos de­cât cel al unei fărâme de gheață, 15 lei. — Cum se poate îndrăzneala asta, întreba consumatorul in­dignat. Am cumpărat azi dimi­neața roșiile cu doi lei kilogra­mul. Discuția a fost lungă. Dar pâ­nă la urmă omul a plătit, chel­nerul a încasat și în răcoroasa grădină de vară totul și-a reluat ritmul obișuit, spre marea bucu­rie a celor de la mesele vecine cari începuseră să fie oarecum plictisiți de zgomotul pentru ni­mic al consumatorului indignat. Iată marea pricină a îndrăzne­lii speculanților: resemnarea pu­blicului. Este vionvată, de­sigur, în primul rând, autoritatea care nu supraveghează, care ia din când ia când și numai așa de formă măsuri prea blajine pen­tru a putea fi operante. „Univer­sul” observă cu drept cuvânt: „Restauratorii sau negustorii din piață cu intermediarii lor, olteni sau băcani n’au alt scop decât câștigul cât mai mare. Ei caută să înfrunte autoritatea fiindcă îi știu slăbiciunea. In ziua când pentru un patron de restau­rant care își permite să vândă o friptură de vacă cu 50—60 de lei și o prăjitură cu 17 lei sanc­țiunea va fi închiderea localului și mutarea domiciliului negusto­rului de acasă la pușcărie, nici un alt patron nu, va mai cuteza să înfrunte autoritatea”. Așa este. Severitatea sacriu­­nilor ar pune punct cutezanțe­lor. Dar și publicul are datoria de a se smulge din obișnuita-i re­semnare. Câteva lecții drastice ale consumatorilor solidari în fața unor prețuri vădit exagera­te, și speculanții S’ar cuminți re­pede. Nu geamuri sparte scaune rupte­ ,N.Ț. palme și bă­și­tăi. Ci numai simplu: refuzul plă­ții. Dar se vede că ne place să ne lăsăm speculați. Rarele proteste ale celor jefuiți de la masa de alături ne lașă, indiferenți, ori și mai rău, ne supără. Cel care nu se lasă jefuit e considerat rău crescut! Protestăm în surdină și plătim oricât, din snobism. Autoritatea e vinovată de ne­păsare, dar și cea mai vigilentă autoritate are nevoe de concur­sul publicului în lupta ei de fieca­re zi cu hienele speculei. Acordul austro-german și Mica înțelegere Un interesant articol în PARIS, 20 (Ager). — II. Albert Moussot, publică un foarte impor­tant articol în „Journal des Débats” întitulat: „Acordul austro-german și Mica înțelegere“, în care arată că cele trei state ale Micii înțelegeri au primit cu mult calm acordul din II Iulie a. c. și aduce mari elogii d-lui Titulescu, marele inițiator al Micii Înțelegeri: „Acordul germano-austriac — scrie d. Mousset, implică o clarifi­care a situației în Europa Centrală, fiindcă el a înlăturat atât An­­schluss-ul cât și restaurarea Habs­burgilor. „Cu toate acestea Mica înțelegere și-a fixat linia de conduită pentru a rezista oricărei tentative de a i se zdrobi unitatea și pentru a respinge orice manievre abile, susceptibile de a-i slăbi legăturile de solidaritate. „Mica înțelegere se va opune po­liticei ,care urmărește reînvierea pactului celor 4 și erarhizarea pu­i „Journal des Debats” terilor. „Ea așteaptă dela o înțelegere franco-engleză întărirea securității sale și garantarea statului quo în bazinul dunărean. ”.Declarațiiunile recente ale d-lui Titulescu, acest mare om de stat român, au definit politica in con­juncturile prezente într'o formă im­presionantă. Este remarcabilă hotă­­rîrea sa de a întreține bune rapor­turi cu­ toate puterile fără excepție, dacă ele vor pacea, făcând o discri­minare între ele, care nu este alta decât acela a politicii tradiționale românești. „Marele european, care este mi­nistrul de externe român, și care a servit fără încetare cauza păcii, prestigiul­­ arii sale și menținerea prieteniei cu Franța, afirmă încă o­­dată că continuă cu curaj politica de organizare a păcii“. Legalitatea la ministerul de finanțe Domnul Ioan Popescu, funcționar la Ministerul de Finanțe, fiind bol­nav, a fost j­us în disponibilitate pentru neprezentare la serviciu timp de un an In contra acestei deciziuni a fă­cut acțiune în daune pretinzând, că în mod ilegal și abuziv a fost pus în disponibilitate întrucât, conform S. F. P. trebuia să fie trimis în fața comisiei medicale care găsinduri inapt serviciului l-ar fi propus pen­tru pensionare. Tribunalul Ilfov Sec. I judecând acest proces a admis acțiunea sus­ținută de d. avocat V­erm­uley și a­ obligat Statul să-i plătească suma de lei 524.000, reprezentând sala­riul până la pensionare. ^ Scurt și cuprinzător, Statul plă­tește d-lui Popescu , lei 524.000. Nu pentru prima oară am semna­lat cum legile se calcă în picioare la noi. Nu pentru prima oară am arătat, că la noi nu există nici o sancțiune contra șefilor departa­­meritelor sub orice guvern­ar când legea este înlocuită prin bu­fi­­nul plac. Mă întreb cine plătește, sau în cel mai bun caz cine va plăti acești 524.000 lei? Desigur noi contribua­bilii, îmi amintesc că în anul 1924, cu ocazia unei audiențe la d. Slăvescu, ministrul de finanțe de atunci, vor­bind despre călcările de lege ce se fac prin luare de măsuri ilegale contra funcționarilor publici, d-sa spunea: „a trebuit să prevăd în bu­getul anului 1934-35 suma de iei 112.000.000 pentru achitarea sala­riilor și daunelor cominatorii la cari statul a fost condamnat către numeroși funcționari contra cărora se luaseră măsuri administrative cu călcarea însă a dispozițiilor re­­gilor în vigoare“. D. Slăvescu spunea atunci că prin circulări confidențiale a atras aten­țiunea tuturor colegilor d-sale, de a nu imita guvernele național-țără­­niste ci să se ia măsuri ca să nu se mai producă abuzuri de acest fel cari ar expune Statul la daune. Răul nu s-a­surat, el persistă și va mai persista atât cât demago­gia politică va stăpâni această ța­ră. Norocul care salvează situația celor ce calcă legile, este dreptul ce li se acordă de Parlament, vo­­tându-se diferite legi speciale excepționale care pun tezaurul în și situațiune de a nu mai plăti dato­­riile interne ale Statului sau și da­că le plătește a face în bonuri de impozite sau titluri de rentă a că­ror cotă reprezintă 20%, întrebăm dar din nou care este guvernul care va întocmi legea responsabilității ministeriale? S. N. ENESCU «r» Ut scumpii tara, puterea mea d e munca si puterea mea de Hiteire. N­elac rapcia Dacă într'un anumit colț din via­ța noastră politică reeșea o tulbu­­rare a sufletelor ce neliniștea înțe­lepciunea matură și bine intențio­nată atât de restrânsă a acestei țări, era cu atât mai explicabilă în­grijorarea mai mult părintească, în­drituită de nevârstnicia celor neas­tâmpărați, cari aveau încă să-și termine pregătirea lor civică și profesională. Erorile de guvernământ, descon­­siderația demnității cetățenești a bunurilor publice, abuzurile me­si rea repetate, au produs o adâncă nemulțumire în mintea poporului a cărui neîncredere se accentua cu vădită creștere, justificată de ab­sența mereu evidentă a posibilită­ților de îndreptare. Tinerețea înflăcărată a unora, dublată de infiltrarea ideilor de­ e­­roism supra-naționalist, au influen­țat pe unii nerăbdători să se consi­dere aleșii neamului, meniți să-l salveze din impasul imoral al fră­mântărilor și pasiunilor sociale. Frumos din partea lor idea­lizau noțiunea de patrie, dar cu drept cuvânt se impuneau rezerve la acțiunea lor, cu cât stimulentul fost greșelile celor cari trebuiau să fie model de competență și pro­bitate civică și faptul — nu ușor de înlăturat — ce-i reprezenta adoles­cența lor lipsită de cunoașterea de­plină și de experiența mult folosi­toare, atât de necesare pentru câr­muirea vieții noastre economo-po­­litico-sociale. Dacă greșelile de­­ guvernământ cari au provocat formarea acestei grupări de expresiune așa zis „ul­­ta­naționalistă” sunt de condam­nat, intervenția ei în arena politică, ca factor de luptă civică și electu­­ală, a fost o eroare. Fără o ucenicie într-o anumită di­recție de activitate, fie ea profesio­nală sau considerată ca atare, fie ea idealistă — nu trebue să negăm că azi naționalismul a ajuns o pro­fesie a și’ se trag­ destule foloase din confesiunea lui — nu­ se poate afir­a­ma talentul și­ inteligența specifică a unei pregătiri, suficiente sorocită să dea satisfacție deplină cu rezul­tate fructuoase într’un post de grea răspundere ca aceia ce-l reclamă guvernarea unei țări. De la apariția lor, lumea se întrea­bă nedumerită „ce fac și ce vor?“. A mers până acolo, stimulată de speranța noutăței și schimbărei în mai bine, să se acorde încredere multă manifestată în fața urnelor electorale. Dar spontaneitatea lor a fost lip­sită de genialitate. Vulpile bătrâne și pline de păca­te ale vieței noastre politice s’au plecat grijulii să-i îndrumeze cu sfatul lor ,,prețios” și astfel intriga și ura au desbinat omogenitatea lor plină de avânt, deturnându-i deja scopul inițial. Machiavelismul și-a arătat încă odată superioritatea, atunci când a avut de adversară sinceritatea lip­sei de experiență. Nu ne mirăm că s’a recurs la a­­jutorul „pitpalacului“; întrebuințarea lui reeșea de la ci­tirea primului lor manifest. Dar ne îngrozesc metodele fana­tice și sadismul cu care sunt exe­cutate „supremele hotărîri” ale u­­nui „tribunal” ce este în afara le­gilor și pe cari ne-am obișnuit să le știm din lectura romanelor de aventuri celebre. Totuși putem să întrebăm dacă a­­ceste execuții în genul „Maffiei” își au locul la noi în țară?! Trebue să aruncăm oprobiul no­stru civic contra acelora cari sea­mănă ura și intriga ucigătoare prin­tre aceste elemente tinere, curate și idealiste pentru a-și face jocul murdar și venal al imoralității ce personifică viața noastră publică de azi. Așteptăm ca purificarea moravu­rilor și întronarea dietăței și vir­tuților să-și reia locul atât de im­perios necesar pentru liniștirea și securitatea acestei țări și credem că a sosit momentul ca cei cari nu se simt suficient dotați cu darurile bu­­­ne • ce­ reclamă însușirile­­ frumoase ale omeneștei făpturi și activități, să-și facă examenul conștiinței și bilanțul greșelilor, retrăgându-se spre făgașul care aruncă vălul ui­­tărei asupra unui trecut pe care nu­’l vom­ recunoaște niciodată ca specific românesc. Dr. EMILIAN DEMETRESCU Oameni și idei Drumuri greșite Politica struțului Cazul cu concursul la P. T. T„ cu 2500 candidați și candidate pentru 18 locuri de impiegați, gloata de băeți și fete cari ocupă scările de intrare de la poștă — este oglinda fi­delă de starea de lucruri — în toate domeniile — așa zise culturale din țară, își dau seama de păcatul ce s’a făcut când din interese electorale s’au făcut tot felul de școli secun­dare și chiar licee, în loc de meserii, memiindu-se copiii de săteni să lase plugul și sapa și să vină, să se facă slujbași. De o­chii lumii e bun concursul. Știm însă ce se petrece la con­cursuri. Cei în drept când a­u primit miile de cereri pentru cele 18 locuri, nu s’au întrebat cum vor rezleva a­­ceastă problemă ? ! Cu ce gând se vor întoarce cei 2482 candidați respinși — la­ căminurile lor — sărace după ce au văzut bo­găția din Capitală. După întregirea Bucovinei, capii de săteni — de târgoveți nici pome­neală — au dat năvală bieți și fete la liceele din Suceava. Mergeau pe jos ușor îmbrăcați bieții copii dis­tanță,de câțiva kilometri pe câmp în bătaia crivățului ca și în dogoreala soarelui. Câteva fetițe au și dat tri­butul tuberculozei. Intr’o vreme erau vreo 44 elevi și eleve la licee — unul singur la școala de agricultură din Suceava ! Când d. I. Nistor a fost uns ca ministru pentru prima oară, pri­mul popas din București spre Cer­năuți l’a făcut Îs. Burduj­eni. L’am primit la primărie cu alai așa cum­ se cuvine unei excelență am grăit și eu cam următoarele : Ca slujbaș n’am făcut si nu fac­ po­litică. Aveam dreptate P. P. Carp când­ a spus, „că politica dezinteresată sunt in joc, cere să ai avere personală”, insă am făcut si fac politică — cea a cărții — a sfatului și îndrumarea bună, dezinteresată. Am prezintat lista copiilor din Burdujeni, care merg la liceele din Suceava, în ce condiții învață și ce-i așteaptă. Până una alta. E.m rugat, să se deie copiilor la amiază o bucățică de pâine și un ceai. S’a făcut — cu mare întârziere —­ căci alegerile primau ceasul. Ținta școlilei nu trebue să fie bu­getul. Dr. ALEX. MANOLESCU Politica externă a Belgiei BRUXELLES, 20. (Rador).­­ D. Spaak, ministrul Afacerilor Străine, a ținut o cuvântare, in cursul căreia a definit politica ex­ternă a Belgiei. D. Spaak a afirmat că Belgia­­urmează o politică de realism, de­­oarece, in cadrul Societății Na­țiunilor, nu se poate, oricare ar fi conflictul în cauză, cere ca toate popoarele să facă același jertfe. Trebue stabilit în această pri­vință, a adăugat d. Spaak, o erar­­hie în obligațiile internaționale, deoarece un popor nu poate con­simți cu drept cuvânt la războiu decât dacă interesele sale vitale t Continuarii în pagina II.-a) Cu inimile înălțate, ne-am în­tors de la­ Catedrală la Palatul Episcopal. In adevăr, noi suntem prea aproape de faptele petrecute pentru a le prețui în toată în­semnătatea lor. Când ne smul­­gem însă de sub strânsoarea cli­pei și plutim numai cu mintea slobodă peste toate cele petrecu­te, nu se poate să nu judecăm ca înfăptuiri rare în viața noas­tră bisericească. Noi, creștinătatea, suntem mare familie. Suntem familia cea­­ mai numeroasă a pământului. Nu este închegare omenească în care să intre peste 600.000.000 de oa­meni, ca în sânul creștinătății. Totuși nu însemnăm cât s’ar cu­veni după acest mare număr. Ce am putea da noi acestei omeniri, ce rânduială de viață sănătoasă i-am putea aduce, dacă am fi mai strânși unii lângă alții! Suntem prea răsleți și de aceea suntem slabi. Dar creștinii încep să simtă această lipsă. Ceia ce se petrece acum între ortodocși și anglicani este o dovadă. Ei știu că ar putea fi, în mijlocul acestei omeniri, o putere ca niciuna alta. Dar pentru a fi astfel, trebuie să stea umăr la umăr. Trebuie să se ridice și să vorbească cu cuge­tul că sunt o putere ca niciuna alta. Apropierea dintre anglicani și ortodocși duce la această fru­moasă nădejde. Cum să nu cin­stim clipa când ieșim din resleți­­re, când creștinii din meleagurile Albi­on­ului stau și gustă mărturi­sirea Crezului tuturor creștinilor, auzită din gura creștinilor de la Dunăre! Patriarhul Dunărenilor vine și se grăiește cu cuvinte­le vechii creștinătăți în care cu toți am fost odată una. De ce să nu mai fim una?. De ce să nu fim cheagul cel mare, care în­tinde asupra acestei lumi împără­ția lui Hristos? Astfel de gânduri umplu inimile noastre. Gustăm cu toată însu­flețirea clipa istorică, când creș­tinii de la răsărituri și de la apu­suri își rostesc unul către altul cuvintele înfrățirii și se mărturi­sesc fiii aceleiași propovăduiri a vremurilor vechi. Se înțelege, mult mai mult îți dai seama de însemnătatea faptului, când privești cursul istoriei și zările vi­itorului. De mai multe ori am spus a­­ceasta Patriarhului, în vremea că­lătoriei noastre, și înalt Prea Sf. Sa Înțelegea prea bine că lucru­rile sunt întocmai așa. Intrând în Palatul Episcopal, am dat peste alți oaspeți. Aceștia fuseseră poftiți pentru a cinsti și mai din plin venirea Patriarhului de la Dunăre, în depărtările aces­tui capăt al Europei. Acolo au fost odată Romanii. Urmașii lor veneau din nou, după lungi vea­curi de neumblare în aceste țări. După ce am lăsat cu toți po­doabele bisericești cu care fuse­sem la catedrală, am găsit în sa­lon 2 oaspeți noi: pe Lordul Earl of Liverpol și pe d. Crookesshower ministrul minelor din Anglia. Și pentru noi, asemenea înalte obra­­ze politice sunt alese noutăți, și pentru noi oaspeți, niște călători din ținuturi atât de depărtate, în­frățirii cu anglicanii în aceleași gânduri ale rânduielii creștinești asupra lumii, — nu puteam fi de­cât obraze oricum interesante. Ascultam cu multă luare — a­­minte spusele lor, ca și ei ascul­tau pe ale noastre. Dar chipul cel mai potrivit de vorbire este la masă. De aceia, fără multă întârziere, am fost poftiți­ să ne ospătăm, după mă­reața slujbă de la catedrală. Aici ne-am pus pe tâlcurt feluritele fapte petrecute și tot ce a lăsat asupra noastră o întipărire mai largă. Masa a fost plină de însufleți­re, de­ altfel cum și era de aștep­tat. Dacă Earl of Liverpol a fost a­șezat într’o lătare a mesei mai depărtată de a mea și deci n’am putut schimba, cu el decât puține­le vorbe din salon, in schimb am avut alăturea pe ministrul mine­lor engleze. Cu acesta am putut sta de vorbă mai mult. Am făcut cu câteva glume că departamen­tul său are cu ce se frământa, fiindcă Anglia are adâncurile pă­mântului pline de cărbuni, dar și ministrul mi-a spus că avem și noi cealaltă bogăție, a petrolului, care trebuie să dea mult de lucru organelor miniere dela noi. Am mai pus întrebarea că oare cât avem să ne bucurăm de aceste bo­gate zăcăminte ale adâncurilor? Oare n’au să se isprăvească oda­tă? Amândoi am avut apoi aceiași părere, că zăcămintele se pot is­prăvi, dar nu se isprăvește min­tea omului. Ea va născoci alte și alte mijloace, pentru că să nu ră­mânem odată neputincioși. Ministrul însă , nu­­ era numai organ al minelor. Era un bărbat cu inimă pentru treburile crești­nești, cum sunt mulți în Anglia. De aceia dorea să știe multe din întocmirile noastre creștinești ră­săritene. l-am tâlcuit și eu ba una, ba alta. Uneori însă vorba lui trecea spre Episcopul Lincolnului, ■care era la dreapta mea. Tocmai această așezare m’a ajutat să prind o vorbă din discuțiunea lor, care merită să fie pomenită. Episcopul a pornit cu ministrul discuțiunea despre treburile noa­stre românești, despre care ni se aduc de unii loviturile vecini, despre stăpânirea noastră în noi­le ținuturi. — Iată a zis episcopul, aceștia sunt Români. Sunt și ei oameni cu vrednicia lor, cu drepturile lor în Transilvania și în alte ținu­turi, vedem în carne și oase și trebuie să-i prețuim. Ministrul asculta și făcea cu capul că e de aceiași părere. Eu am tresărit asultând ase­menea cuvinte și mi le-am săpat bine în minte ca să nu le uit. Din atâtea câte se aud, unele îți pot scăpa, altele se pot uita. Pe aces­tea însă mi le-am săpat în minte, le-am păstrat în tot lungul călă­toriei și mă simt ușurat acum, ■când le pot pune pe hârtie. Cine știe? cuvinte ca acestea vor fi fost răsunet din ce va fi vorbit Patriarhul cu Episcopul Lincolnului. Vor fi stat de vorbă și despre stările țării noastre, des­pre vrăjmășiile care ne înconju­ră. Fapt este că episcopul Lincol­­­nului, având înainte pe un minis­tru al țării sale, a căutat să puie vorbă bună pentru Români. Eu atunci mi-am adus aminte de vorba nu știu cărui francez, că ses absents ont toujours tout. E adevărat. Omul care nu e de față e mai de­grabă ocărât și nu i se găsește dreptatea. Mai cu seamă dacă este cine să te aș­tearnă bine, se pot spune pe so­coteala ta toate netrebniciile. Noi, Românii, am fost și sun­tem în starea aceasta. Nu suntem de față oriunde ne ocărăsc vrăș­­mașii noștri. Ei pot spune verzi și uscate pe socoteala noastră. Dacă nu ești acolo, nu are cine să te apere și vorba rea prinde. Așa au făcut Ungurii cu noi. Iată însă că am pășit în An­ 8­ ha_ și încă oameni de Biserică. Fără a avea chemare politică, starea bisericească e ținută in cinste la Englezi. Suntem de față și atâta­ dragoste ne înconjoară. Stăm față către față, inimile bat Pe drumurile Angliei Frăția de la Lincoln IX de ARH­IV­. SCRIBAN

Next