Epoca, iulie 1936 (nr. 2222-2246)
1936-07-22 / nr. 2238
No. 22383 lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PABAGIUL ROMÂM (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) SICLAME și INSERȚII Be primesc la adicația ziarului , la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82-11 Ziar al partidului conservator. - Fondat in anul 1888 de NICOLAE FILIPESCU Miercuri 22 iulie 1336 Un medic desprinde în „Adeve mai când boala a ajuns în stadiul ei ultim și medicul trebue să spere mai mult într’o minune decât în știința lui. Și iată pe când cugetăm la atâtea discursuri frumoase despre necestitatea ridicării țărănimii și la lucrurile bune cari s’au putut face pe alocuri, unde a fost râvnă și dragoste adevărată. — ne întrerupe un necunoscut. A venit să ne povestiască lucruri de necrezut din cele multe ale gospodăriei noastre de stat. Ne arată ziare provinciale, denunțuri, rapoarte, memorii. Este vorba despre administrația pădurilor statului, despre fraude îndrăznețe practicate ani în șir, despre sute și sute de vagoane de lemne volatilizate. — A fost cercetare, povestește necunoscutul vizitator. Dar pe urmă judecătorul de instrucție a fost mutat... Iată de ce nu sunt bani pentru o acțiune mai viguroasă de ridicare a satelor. Iată de ce nu sunt bani pentru întreținerea unor șosele omenești. Iată de ce întunericul și jalea vor domni încă multă vreme pe cele mai multe drumuri de țară. Politicianismul acoperă orice rușine și gătite orice bună intenție- Nici justiia mi-și mai poate face datoria. Am avut acum de curând cazul unui prefect amestecat în niște chestii urâte. Ni se spune că mai mulți magistrați anchetatori de prin partea locului au fost mutați E adevărat, domnule ministru al justiției? rus” de ori câte ceva din prefața d-lui profesor dr G Marinescu ]n cartea „Ereditate și eugenie d-lui dr. Constantinescu. D. dr. Marinescu se declară surprins și îngrozit de mizeria satelor noastre. D-sa spune: „Am fost anul trecut la Govora și am rămas adânc surprins de mizeria satelor noastre. M-am îngrozit de ce am văzut în jurul Govorei, unde este o mizerie de nedescris. Am văzut acolo un copil care plecase din zori de zi cu un coș de corcoduși necoapte Și a ajuns la Govora ca să-l vândă, luând pe el 2 lei. A pierdut deci două evre ca să ajungă la Govora să câștige 2 lei. Când ne gândim că în Govora se aduc mulți bani, ne așteptăm să fie acolo sate înfloritoare. Am găsit însă prea puține gospodării prezentabile — încolo mizerie și murdărie“. „Am vizitat de curând comuna Militari departe numai 5 minute de palatul Cotroceni. Vă rog să mă credeți că am rămas îngrozit de mizeria pe care am văzut-o acolo...“ îngroziți de aceste aspecte Satelor suntem și noi. Nu însă aleși surprinși. Nu prea de mult arătam, ni se pare chiar în acest loc, cât ide puțin s’au schimbat satele și drumurile moldovene în ultimele patru decenii. Sunt aceleași. Aceleași case pleoștite învălite cum dă Dumnezeu, cu ferestruică prin cari ai« impresia» că aerul se sfiește să pătrundă. Aceleași drumuri de legendară inculde Și aceiași viață „rustică” pe care o știe oricine a stat în mai apropiat contact cu sătenii: muncă aspră, nutriție proastă, leacuri băbești și spitalul nu Viața satelor! IN SPANIA Nu se poate spune până acum efe partea cui va fi izbânda în Spania._ Evenimentele fiind in curs, ambele tabere anunță că stăpânesc situația. Așa se creiază atmosfera, care trebue să atragă într’o parte sau într’alta pe cei ce stau la îndoială. Din citirea telegramelor nu se pricepe nimic, fiecare ziar manifestându-și preferințele doctrinale printr’o tehnică tipografică specială. Peste o zi sau două vom B fi pe deplin lămuriți asura soartei insurecțiunii, rezultatul n’are însă nici o importanță. El constitue un simplu incident în istoria contimporană a Spaniei. Triumfă guvernul, este mai mult ca sigur că înainte de un an, vom avea o nouă mișcare insurecțională de dreapta. Câștigă partida răsvrătiții, în cel mai scurt timp vom avea o reacțiune violentă a partidelor de stânga, cari exploatând greutățile economice, vor căuta să dea peste cap regimul. In Spania, starea revoluționară a ajuns ceva latent. Politicianii nu pot trăi fără revoluție. Ce se petrece în clipa de față, poate fi socotit o simplă verigă a unui lanț care se lungește în fiecare an. Această stare nenorocită, în care riscă să se prăbușească o țară mare, este produsul unor metode pe care unii ar dori să le introducă la noi. Lupte de stradă, intoleranță, asasinate, iată ce a caracterizat viața politică a Spaniei în ultimii cincizeci de ani. Și odată ce s’a creat o asemenea atmosferă, nimic nu e mai greu decât s’o limpezești, dovadă ce se petrece în Grecia, cu toată cumințenia regelui Gheorghe. Hotărât, preferăm ceeace a fost la noi, cu toate scăderile și slăbiciunile noastre, convulsiunilor din Spania. Trăim, fără îndoială, mai fericiți. GRIGORE FILIPESCU Om și o m a fost Sf. Ilie, patronul aviatiei noastre, sărbătoare ce a fost cinstită de toată oficialitatea noastră în frunte cu Suveranul. In fata monumentului aviatorilor din Șoseaua Jianu, s’a oficiat în prezenta M. S. Regele Carol II și în prezenta membrilor guvernului și legațiilor străine, un serviciu divin la care s’au rostit cuvinte ocazionale amintind pe cei căzuți la datorie și urând isbândă pentru viitor. Contrar așteptărilor, când, în fiecare an se făceau demonstrații aeriene la flotila militară dela Pipera, anul acesta, din motive de „economie“, s’a renunțat la ele. Este o remarcă pe care, fără se vreau o menționez cu regret din an în an. Aviația noastră militară se afirmă foarte rar în public. Aproape că nici nu este cunoscută. La meetingul din 31 Mai, contribuția ei a fost foarte slabă. Cinci avioane P. Z. L. au făcut demonstrată. Atât! Anul acesta, mi-am zis, aviația militară se va trezi din râncezirea ei și ne va arăta stadiul în care se găsește. Dacă nu în fața publicului, dar măcar în fața Suveranului, și a membrilor din Corpul diplomatic, demonstrație care ar fi jucat un rol preponderent în prestigiul armatei noastre dincolo de aceste hotare. Noi ăștia care scrim ce se petrece și ce ar trebui să se petreacă, nu criticăm că am fost lipsiți de un spectacol pe care-l doream, nu de dragul de a vedea avioanele, că slavă Domnului... am văzut destule. Dar, ar fi fost o mângâire pentru toată această mulțime care rupe dela gură și plătește, plătește timbre pentru aviația noastră, pe care o dorește mare, mare de tot! Tot cu durere în suflet am mai scris în coloanele acestui ziar despre lipsa aviației la serbarea de 10 Mai, de acum doi ani, din Iași. Și doar în Iași este flotilat de aviație. Mi s’a spus că nu era benzină. — Ce copilărie! In această țară blagoslovită de Dumnezeu, unde „Aurul Negru“ curge pe toată gârlele, nu este benzina. Ce ne facem într’un răsboi? După ce aviația a defilat pe... jos, M. S. Regele a fost condus să vadă escadrila de 7 avioane venita curând din Franța pentru Liga aviatorilor români de sub conducerea d-lui Virgil Kerciu. Oare în clipele aceste critice, când state cu prestigiu se găsesc la o răscruce periculoasă, noi arătăm Suveranului avioane de școală? Cei care mânuesc milioanele și destinele acestei Țări chemată să-și scrie o istorie neagră, nu le crapă obrazul. Suntem ieftini, la târâtă și scumpi la făină. „Țara piere și baba se piaptănă“. Trăim o vreme de bejenie. Toate le luăm în ușor. Turtucaia a fost uitată. Altele sunt la ordinea zilei, nu ca să aibă aviația noastră tot ce-i trebue. Mă îngrozesc cetind buletinele armatelor străine. Toți sunt preocupați de problema cea mai actuală ce s’a pus dela răsboi încoace. Acea a siguranței zilei de mâine (nu securității cum zice „Highful“ dela Capșa). Tot sperăm, sperăm dar această speranță a devenit un fel de basm cu cocoșul roșu. Ar trebui să tăem acest cocoș ca această speranță și această poveste să aibă un sfârșit și să ne aducă în lumea realității. Dar probabil că această realitate este prea hidoasă de aceia ne sbatem pe toate căile ca să prelungim această stare de visare și iluzii. Ferice de cei ce pot. Dar să nu se transforme într’o visare tragică. REMUS IONESCU Cronica aviatică a aviației tristă constatare Accident mortal de aviație in Anglia LONDRA, 20. (Rador). Un comunicat al Ministerului Aerului anunță că ofițerul aviator Guy Alan Corder a murit întrt-un accident de aviație, care s-a produs astăzi pe aerodromul de la Leuchars. Specula In restaurantul de vară din fața statuii Brătianu am asistat aseară la un incident interesant: un consumator protestează indignat pentru că în nota de plată se trecuse trei roșii cincisprezece lei. Da. trei roșii simple, fără untdelemn, fără nici un adaos decât cel al unei fărâme de gheață, 15 lei. — Cum se poate îndrăzneala asta, întreba consumatorul indignat. Am cumpărat azi dimineața roșiile cu doi lei kilogramul. Discuția a fost lungă. Dar până la urmă omul a plătit, chelnerul a încasat și în răcoroasa grădină de vară totul și-a reluat ritmul obișuit, spre marea bucurie a celor de la mesele vecine cari începuseră să fie oarecum plictisiți de zgomotul pentru nimic al consumatorului indignat. Iată marea pricină a îndrăznelii speculanților: resemnarea publicului. Este vionvată, desigur, în primul rând, autoritatea care nu supraveghează, care ia din când ia când și numai așa de formă măsuri prea blajine pentru a putea fi operante. „Universul” observă cu drept cuvânt: „Restauratorii sau negustorii din piață cu intermediarii lor, olteni sau băcani n’au alt scop decât câștigul cât mai mare. Ei caută să înfrunte autoritatea fiindcă îi știu slăbiciunea. In ziua când pentru un patron de restaurant care își permite să vândă o friptură de vacă cu 50—60 de lei și o prăjitură cu 17 lei sancțiunea va fi închiderea localului și mutarea domiciliului negustorului de acasă la pușcărie, nici un alt patron nu, va mai cuteza să înfrunte autoritatea”. Așa este. Severitatea sacriunilor ar pune punct cutezanțelor. Dar și publicul are datoria de a se smulge din obișnuita-i resemnare. Câteva lecții drastice ale consumatorilor solidari în fața unor prețuri vădit exagerate, și speculanții S’ar cuminți repede. Nu geamuri sparte scaune rupte ,N.Ț. palme și bășităi. Ci numai simplu: refuzul plății. Dar se vede că ne place să ne lăsăm speculați. Rarele proteste ale celor jefuiți de la masa de alături ne lașă, indiferenți, ori și mai rău, ne supără. Cel care nu se lasă jefuit e considerat rău crescut! Protestăm în surdină și plătim oricât, din snobism. Autoritatea e vinovată de nepăsare, dar și cea mai vigilentă autoritate are nevoe de concursul publicului în lupta ei de fiecare zi cu hienele speculei. Acordul austro-german și Mica înțelegere Un interesant articol în PARIS, 20 (Ager). — II. Albert Moussot, publică un foarte important articol în „Journal des Débats” întitulat: „Acordul austro-german și Mica înțelegere“, în care arată că cele trei state ale Micii înțelegeri au primit cu mult calm acordul din II Iulie a. c. și aduce mari elogii d-lui Titulescu, marele inițiator al Micii Înțelegeri: „Acordul germano-austriac — scrie d. Mousset, implică o clarificare a situației în Europa Centrală, fiindcă el a înlăturat atât Anschluss-ul cât și restaurarea Habsburgilor. „Cu toate acestea Mica înțelegere și-a fixat linia de conduită pentru a rezista oricărei tentative de a i se zdrobi unitatea și pentru a respinge orice manievre abile, susceptibile de a-i slăbi legăturile de solidaritate. „Mica înțelegere se va opune politicei ,care urmărește reînvierea pactului celor 4 și erarhizarea pui „Journal des Debats” terilor. „Ea așteaptă dela o înțelegere franco-engleză întărirea securității sale și garantarea statului quo în bazinul dunărean. ”.Declarațiiunile recente ale d-lui Titulescu, acest mare om de stat român, au definit politica in conjuncturile prezente într'o formă impresionantă. Este remarcabilă hotărîrea sa de a întreține bune raporturi cu toate puterile fără excepție, dacă ele vor pacea, făcând o discriminare între ele, care nu este alta decât acela a politicii tradiționale românești. „Marele european, care este ministrul de externe român, și care a servit fără încetare cauza păcii, prestigiul arii sale și menținerea prieteniei cu Franța, afirmă încă odată că continuă cu curaj politica de organizare a păcii“. Legalitatea la ministerul de finanțe Domnul Ioan Popescu, funcționar la Ministerul de Finanțe, fiind bolnav, a fost jus în disponibilitate pentru neprezentare la serviciu timp de un an In contra acestei deciziuni a făcut acțiune în daune pretinzând, că în mod ilegal și abuziv a fost pus în disponibilitate întrucât, conform S. F. P. trebuia să fie trimis în fața comisiei medicale care găsinduri inapt serviciului l-ar fi propus pentru pensionare. Tribunalul Ilfov Sec. I judecând acest proces a admis acțiunea susținută de d. avocat Vermuley și a obligat Statul să-i plătească suma de lei 524.000, reprezentând salariul până la pensionare. ^ Scurt și cuprinzător, Statul plătește d-lui Popescu , lei 524.000. Nu pentru prima oară am semnalat cum legile se calcă în picioare la noi. Nu pentru prima oară am arătat, că la noi nu există nici o sancțiune contra șefilor departameritelor sub orice guvernar când legea este înlocuită prin bufinul plac. Mă întreb cine plătește, sau în cel mai bun caz cine va plăti acești 524.000 lei? Desigur noi contribuabilii, îmi amintesc că în anul 1924, cu ocazia unei audiențe la d. Slăvescu, ministrul de finanțe de atunci, vorbind despre călcările de lege ce se fac prin luare de măsuri ilegale contra funcționarilor publici, d-sa spunea: „a trebuit să prevăd în bugetul anului 1934-35 suma de iei 112.000.000 pentru achitarea salariilor și daunelor cominatorii la cari statul a fost condamnat către numeroși funcționari contra cărora se luaseră măsuri administrative cu călcarea însă a dispozițiilor regilor în vigoare“. D. Slăvescu spunea atunci că prin circulări confidențiale a atras atențiunea tuturor colegilor d-sale, de a nu imita guvernele național-țărăniste ci să se ia măsuri ca să nu se mai producă abuzuri de acest fel cari ar expune Statul la daune. Răul nu s-asurat, el persistă și va mai persista atât cât demagogia politică va stăpâni această țară. Norocul care salvează situația celor ce calcă legile, este dreptul ce li se acordă de Parlament, votându-se diferite legi speciale excepționale care pun tezaurul în și situațiune de a nu mai plăti datoriile interne ale Statului sau și dacă le plătește a face în bonuri de impozite sau titluri de rentă a căror cotă reprezintă 20%, întrebăm dar din nou care este guvernul care va întocmi legea responsabilității ministeriale? S. N. ENESCU «r» Ut scumpii tara, puterea mea d e munca si puterea mea de Hiteire. Nelac rapcia Dacă într'un anumit colț din viața noastră politică reeșea o tulburare a sufletelor ce neliniștea înțelepciunea matură și bine intenționată atât de restrânsă a acestei țări, era cu atât mai explicabilă îngrijorarea mai mult părintească, îndrituită de nevârstnicia celor neastâmpărați, cari aveau încă să-și termine pregătirea lor civică și profesională. Erorile de guvernământ, desconsiderația demnității cetățenești a bunurilor publice, abuzurile mesi rea repetate, au produs o adâncă nemulțumire în mintea poporului a cărui neîncredere se accentua cu vădită creștere, justificată de absența mereu evidentă a posibilităților de îndreptare. Tinerețea înflăcărată a unora, dublată de infiltrarea ideilor de eroism supra-naționalist, au influențat pe unii nerăbdători să se considere aleșii neamului, meniți să-l salveze din impasul imoral al frământărilor și pasiunilor sociale. Frumos din partea lor idealizau noțiunea de patrie, dar cu drept cuvânt se impuneau rezerve la acțiunea lor, cu cât stimulentul fost greșelile celor cari trebuiau să fie model de competență și probitate civică și faptul — nu ușor de înlăturat — ce-i reprezenta adolescența lor lipsită de cunoașterea deplină și de experiența mult folositoare, atât de necesare pentru cârmuirea vieții noastre economo-politico-sociale. Dacă greșelile de guvernământ cari au provocat formarea acestei grupări de expresiune așa zis „ultanaționalistă” sunt de condamnat, intervenția ei în arena politică, ca factor de luptă civică și electuală, a fost o eroare. Fără o ucenicie într-o anumită direcție de activitate, fie ea profesională sau considerată ca atare, fie ea idealistă — nu trebue să negăm că azi naționalismul a ajuns o profesie a și’ se trag destule foloase din confesiunea lui — nu se poate afirama talentul și inteligența specifică a unei pregătiri, suficiente sorocită să dea satisfacție deplină cu rezultate fructuoase într’un post de grea răspundere ca aceia ce-l reclamă guvernarea unei țări. De la apariția lor, lumea se întreabă nedumerită „ce fac și ce vor?“. A mers până acolo, stimulată de speranța noutăței și schimbărei în mai bine, să se acorde încredere multă manifestată în fața urnelor electorale. Dar spontaneitatea lor a fost lipsită de genialitate. Vulpile bătrâne și pline de păcate ale vieței noastre politice s’au plecat grijulii să-i îndrumeze cu sfatul lor ,,prețios” și astfel intriga și ura au desbinat omogenitatea lor plină de avânt, deturnându-i deja scopul inițial. Machiavelismul și-a arătat încă odată superioritatea, atunci când a avut de adversară sinceritatea lipsei de experiență. Nu ne mirăm că s’a recurs la ajutorul „pitpalacului“; întrebuințarea lui reeșea de la citirea primului lor manifest. Dar ne îngrozesc metodele fanatice și sadismul cu care sunt executate „supremele hotărîri” ale unui „tribunal” ce este în afara legilor și pe cari ne-am obișnuit să le știm din lectura romanelor de aventuri celebre. Totuși putem să întrebăm dacă aceste execuții în genul „Maffiei” își au locul la noi în țară?! Trebue să aruncăm oprobiul nostru civic contra acelora cari seamănă ura și intriga ucigătoare printre aceste elemente tinere, curate și idealiste pentru a-și face jocul murdar și venal al imoralității ce personifică viața noastră publică de azi. Așteptăm ca purificarea moravurilor și întronarea dietăței și virtuților să-și reia locul atât de imperios necesar pentru liniștirea și securitatea acestei țări și credem că a sosit momentul ca cei cari nu se simt suficient dotați cu darurile bune • ce reclamă însușirile frumoase ale omeneștei făpturi și activități, să-și facă examenul conștiinței și bilanțul greșelilor, retrăgându-se spre făgașul care aruncă vălul uitărei asupra unui trecut pe care nu’l vom recunoaște niciodată ca specific românesc. Dr. EMILIAN DEMETRESCU Oameni și idei Drumuri greșite Politica struțului Cazul cu concursul la P. T. T„ cu 2500 candidați și candidate pentru 18 locuri de impiegați, gloata de băeți și fete cari ocupă scările de intrare de la poștă — este oglinda fidelă de starea de lucruri — în toate domeniile — așa zise culturale din țară, își dau seama de păcatul ce s’a făcut când din interese electorale s’au făcut tot felul de școli secundare și chiar licee, în loc de meserii, memiindu-se copiii de săteni să lase plugul și sapa și să vină, să se facă slujbași. De ochii lumii e bun concursul. Știm însă ce se petrece la concursuri. Cei în drept când au primit miile de cereri pentru cele 18 locuri, nu s’au întrebat cum vor rezleva această problemă ? ! Cu ce gând se vor întoarce cei 2482 candidați respinși — la căminurile lor — sărace după ce au văzut bogăția din Capitală. După întregirea Bucovinei, capii de săteni — de târgoveți nici pomeneală — au dat năvală bieți și fete la liceele din Suceava. Mergeau pe jos ușor îmbrăcați bieții copii distanță,de câțiva kilometri pe câmp în bătaia crivățului ca și în dogoreala soarelui. Câteva fetițe au și dat tributul tuberculozei. Intr’o vreme erau vreo 44 elevi și eleve la licee — unul singur la școala de agricultură din Suceava ! Când d. I. Nistor a fost uns ca ministru pentru prima oară, primul popas din București spre Cernăuți l’a făcut Îs. Burdujeni. L’am primit la primărie cu alai așa cum se cuvine unei excelență am grăit și eu cam următoarele : Ca slujbaș n’am făcut si nu fac politică. Aveam dreptate P. P. Carp când a spus, „că politica dezinteresată sunt in joc, cere să ai avere personală”, insă am făcut si fac politică — cea a cărții — a sfatului și îndrumarea bună, dezinteresată. Am prezintat lista copiilor din Burdujeni, care merg la liceele din Suceava, în ce condiții învață și ce-i așteaptă. Până una alta. E.m rugat, să se deie copiilor la amiază o bucățică de pâine și un ceai. S’a făcut — cu mare întârziere — căci alegerile primau ceasul. Ținta școlilei nu trebue să fie bugetul. Dr. ALEX. MANOLESCU Politica externă a Belgiei BRUXELLES, 20. (Rador). D. Spaak, ministrul Afacerilor Străine, a ținut o cuvântare, in cursul căreia a definit politica externă a Belgiei. D. Spaak a afirmat că Belgiaurmează o politică de realism, deoarece, in cadrul Societății Națiunilor, nu se poate, oricare ar fi conflictul în cauză, cere ca toate popoarele să facă același jertfe. Trebue stabilit în această privință, a adăugat d. Spaak, o erarhie în obligațiile internaționale, deoarece un popor nu poate consimți cu drept cuvânt la războiu decât dacă interesele sale vitale t Continuarii în pagina II.-a) Cu inimile înălțate, ne-am întors de la Catedrală la Palatul Episcopal. In adevăr, noi suntem prea aproape de faptele petrecute pentru a le prețui în toată însemnătatea lor. Când ne smulgem însă de sub strânsoarea clipei și plutim numai cu mintea slobodă peste toate cele petrecute, nu se poate să nu judecăm ca înfăptuiri rare în viața noastră bisericească. Noi, creștinătatea, suntem mare familie. Suntem familia cea mai numeroasă a pământului. Nu este închegare omenească în care să intre peste 600.000.000 de oameni, ca în sânul creștinătății. Totuși nu însemnăm cât s’ar cuveni după acest mare număr. Ce am putea da noi acestei omeniri, ce rânduială de viață sănătoasă i-am putea aduce, dacă am fi mai strânși unii lângă alții! Suntem prea răsleți și de aceea suntem slabi. Dar creștinii încep să simtă această lipsă. Ceia ce se petrece acum între ortodocși și anglicani este o dovadă. Ei știu că ar putea fi, în mijlocul acestei omeniri, o putere ca niciuna alta. Dar pentru a fi astfel, trebuie să stea umăr la umăr. Trebuie să se ridice și să vorbească cu cugetul că sunt o putere ca niciuna alta. Apropierea dintre anglicani și ortodocși duce la această frumoasă nădejde. Cum să nu cinstim clipa când ieșim din reslețire, când creștinii din meleagurile Albionului stau și gustă mărturisirea Crezului tuturor creștinilor, auzită din gura creștinilor de la Dunăre! Patriarhul Dunărenilor vine și se grăiește cu cuvintele vechii creștinătăți în care cu toți am fost odată una. De ce să nu mai fim una?. De ce să nu fim cheagul cel mare, care întinde asupra acestei lumi împărăția lui Hristos? Astfel de gânduri umplu inimile noastre. Gustăm cu toată însuflețirea clipa istorică, când creștinii de la răsărituri și de la apusuri își rostesc unul către altul cuvintele înfrățirii și se mărturisesc fiii aceleiași propovăduiri a vremurilor vechi. Se înțelege, mult mai mult îți dai seama de însemnătatea faptului, când privești cursul istoriei și zările viitorului. De mai multe ori am spus aceasta Patriarhului, în vremea călătoriei noastre, și înalt Prea Sf. Sa Înțelegea prea bine că lucrurile sunt întocmai așa. Intrând în Palatul Episcopal, am dat peste alți oaspeți. Aceștia fuseseră poftiți pentru a cinsti și mai din plin venirea Patriarhului de la Dunăre, în depărtările acestui capăt al Europei. Acolo au fost odată Romanii. Urmașii lor veneau din nou, după lungi veacuri de neumblare în aceste țări. După ce am lăsat cu toți podoabele bisericești cu care fusesem la catedrală, am găsit în salon 2 oaspeți noi: pe Lordul Earl of Liverpol și pe d. Crookesshower ministrul minelor din Anglia. Și pentru noi, asemenea înalte obraze politice sunt alese noutăți, și pentru noi oaspeți, niște călători din ținuturi atât de depărtate, înfrățirii cu anglicanii în aceleași gânduri ale rânduielii creștinești asupra lumii, — nu puteam fi decât obraze oricum interesante. Ascultam cu multă luare — aminte spusele lor, ca și ei ascultau pe ale noastre. Dar chipul cel mai potrivit de vorbire este la masă. De aceia, fără multă întârziere, am fost poftiți să ne ospătăm, după măreața slujbă de la catedrală. Aici ne-am pus pe tâlcurt feluritele fapte petrecute și tot ce a lăsat asupra noastră o întipărire mai largă. Masa a fost plină de însuflețire, de altfel cum și era de așteptat. Dacă Earl of Liverpol a fost așezat într’o lătare a mesei mai depărtată de a mea și deci n’am putut schimba, cu el decât puținele vorbe din salon, in schimb am avut alăturea pe ministrul minelor engleze. Cu acesta am putut sta de vorbă mai mult. Am făcut cu câteva glume că departamentul său are cu ce se frământa, fiindcă Anglia are adâncurile pământului pline de cărbuni, dar și ministrul mi-a spus că avem și noi cealaltă bogăție, a petrolului, care trebuie să dea mult de lucru organelor miniere dela noi. Am mai pus întrebarea că oare cât avem să ne bucurăm de aceste bogate zăcăminte ale adâncurilor? Oare n’au să se isprăvească odată? Amândoi am avut apoi aceiași părere, că zăcămintele se pot isprăvi, dar nu se isprăvește mintea omului. Ea va născoci alte și alte mijloace, pentru că să nu rămânem odată neputincioși. Ministrul însă , nu era numai organ al minelor. Era un bărbat cu inimă pentru treburile creștinești, cum sunt mulți în Anglia. De aceia dorea să știe multe din întocmirile noastre creștinești răsăritene. l-am tâlcuit și eu ba una, ba alta. Uneori însă vorba lui trecea spre Episcopul Lincolnului, ■care era la dreapta mea. Tocmai această așezare m’a ajutat să prind o vorbă din discuțiunea lor, care merită să fie pomenită. Episcopul a pornit cu ministrul discuțiunea despre treburile noastre românești, despre care ni se aduc de unii loviturile vecini, despre stăpânirea noastră în noile ținuturi. — Iată a zis episcopul, aceștia sunt Români. Sunt și ei oameni cu vrednicia lor, cu drepturile lor în Transilvania și în alte ținuturi, vedem în carne și oase și trebuie să-i prețuim. Ministrul asculta și făcea cu capul că e de aceiași părere. Eu am tresărit asultând asemenea cuvinte și mi le-am săpat bine în minte ca să nu le uit. Din atâtea câte se aud, unele îți pot scăpa, altele se pot uita. Pe acestea însă mi le-am săpat în minte, le-am păstrat în tot lungul călătoriei și mă simt ușurat acum, ■când le pot pune pe hârtie. Cine știe? cuvinte ca acestea vor fi fost răsunet din ce va fi vorbit Patriarhul cu Episcopul Lincolnului. Vor fi stat de vorbă și despre stările țării noastre, despre vrăjmășiile care ne înconjură. Fapt este că episcopul Lincolnului, având înainte pe un ministru al țării sale, a căutat să puie vorbă bună pentru Români. Eu atunci mi-am adus aminte de vorba nu știu cărui francez, că ses absents ont toujours tout. E adevărat. Omul care nu e de față e mai degrabă ocărât și nu i se găsește dreptatea. Mai cu seamă dacă este cine să te aștearnă bine, se pot spune pe socoteala ta toate netrebniciile. Noi, Românii, am fost și suntem în starea aceasta. Nu suntem de față oriunde ne ocărăsc vrășmașii noștri. Ei pot spune verzi și uscate pe socoteala noastră. Dacă nu ești acolo, nu are cine să te apere și vorba rea prinde. Așa au făcut Ungurii cu noi. Iată însă că am pășit în An 8 ha_ și încă oameni de Biserică. Fără a avea chemare politică, starea bisericească e ținută in cinste la Englezi. Suntem de față și atâta dragoste ne înconjoară. Stăm față către față, inimile bat Pe drumurile Angliei Frăția de la Lincoln IX de ARHIV. SCRIBAN