Epoca, martie 1937 (nr. 2420-2445)
1937-03-02 / nr. 2420
No. 24203 Id Marti 2 Marile 193? REDACȚIA |8 AIMIIISTRAIli SUCURE9VS, PASAGIUXr MÚUáM ÜNTRAREA P8M 6ALSA VI®r@RIE® 1ICLI11 și IISIRflf Berate ®*« I» ad*tretis sU»n!stil«treie agentul* de p«bileitete Telefon: 3.82*11 Ziar al parfumului ceassmfor. Flaidla anul 1881 «• HICOL AI FILIPISCO Să începem! Profitorii Orice exces produce reacțiune. Este foarte firesc deci, ca abuzurile politicianilor să fi dat ființă la mișcări extremiste. Omul care vede că de indată ce se instalează un nou guvern, bugetul statului este dat pradă partidului, are dreptul să se revolte, indignarea colectivă — indignare ne- i prefăcută — îmbracă aproape întotdeauna o formă violentă. Această stare de spirit este cea a legionarilor cari s’au angajat in Spania. Nimic mai respectabil decât sentimentul lor. Când un curent începe să ia proporții, apar ca» realizatorii« Oare la ce folosește experiența? Curentul poate să aducă la cârmă pe idealiștii din ceasul întâi. Aceștia sunt naivi. Cum vor cârmui oameni mânați numai de un ideal? „Ei“ cunosc politica. Trecerea prin toate partidele le-a dat o vastă experiența. „Ei” știu cum se fura și cum se construesc palate. „Ei singuri pot împiedica pe alții să se dedea la asemenea abuzuri. De ce n'ar contribui prin tehnica lor să împiedice mișcarea de a degenera? Iată-i și pe dânșii la lucru, a Un curent se alimentează prin propagandă. Trei buesc afișe, trebuesc zîa» [ re. Acestea nu se fac cu nici. „Ei” știu acest lucru. Idealiștii sunt săraci, iar „Ei” au pierdut o parte din banii as crisiți cu atâta trudă. Cei mai mulți au speculat în timpul crizei și au pierdut. Datorită experienței lor s’a născut secția „simpatizanților”. Simpatizanții nu au nici un fel de simpatie pentru mișcare. Cei mai mulți sunt îmbogățiți de război. Simpatizanții, simpatizează de frică. Ei primesc fițuici amenințătoare pe hârtie de mătase. Ai putea crede la prima vedere că, sunt răvașe de plăcintă. De unde » Sunt condamnări la moarte, •im * * • * * in sfârșit ultimul sprijin le vine de la unele saloane bucureștene: „Ma ebére ils sont charmanfs* Je vous ferai con» naitre le capiiaine”..» !!! Saloanele au avut in tot« I deauna o pornire pentru politică. Ce mijloc încântător de a petrece timpul. După război multe saloane din Paris erau comunizante. Salenarzii se află în treabă. Acum câteva zile doamnă îmi explica doctrina lor. La un moment dat mi-am îngăduit o întrebare. Drept argument suprem frumoasa mea interlocutoare scoate din gentuța de mătase un mic revolver în miniatură — probabil un viitor mărțișor — și îndreptându-i spre cele patru coifuri ale odăii strigă. Atunci! Fani, parti, pani, pami» După ce trecu prima clipă de mirare am răspuns: „De ce nu la urma urmelor!” ■ * « * S ** » . * „Anexele” compromit orice mișcare. O compromit prin imoralitate, prin prostie, prin ridicol. Aș fi vrut să scriu câteva rânduri despre moartea celor doi legionari căzuți în Spania, despre curajul acelor ce i-asi însoțit. Aș fi făcut-o din tot sufletul. Ceva m’a oprit « „Cellalt»“. Puteau să-și închipue că o parcelă din admirația mea se restrânge și asupra lor, sau că mă tem de glonța lor. Față de apostolii unui crez — oricare ar fi el, te descoperi — fața de profitorii lui rămâi acoperit. GRIGORE FILIPESCU Discursul rostit eri de M. S. Regele la congresul agronomilor constitue mai mult decât o chemare. Ne aflăm în fața unei porunci. Auziți: „îndrăznesc în fața camarazilor agriculturori, să spun că este o rușine a țării noastre faptul că la hectar, noi suntem țara agricolă care producem cel mai puțin și de cea mai slabă calitate. Aci, între noi, avem dreptul și datoria de a spune adevărul”. Așa a glasuit M. S. Regele, iar ascultătorii erau chiar cei cari poartă în mare măsură răspunderea acestor situații. Dar citiți în întregime textul discursul Suveranului. Fiorul grijii străbate cuvântul șefului Statului dela început sfârșit, iar mustrarea până la pentru atât de lungi și vinovate întârzieri este așa de puternică încât nu se poate să nu fie măcar de-acum înainte altă activitate de îndrumare a agriculturii. Porunca M. S. Regelui va fi ascultată, sub pedeapsă de eliminare. Goarnele punerii în întârziere au răsunat de multe ori și până azi, dar cei cari aveau răspunderea au rămas surzi. Am avut cel mult vagi începuturi repede uitate, iar cei cari ar fi voit să înceapă muncă sistematică și serioasă — puțini câți vor fi fost — n’au In ziua de 25 Februarie, președintele Beneș a oferit un dineu reprezentanților armatei cehoslovace, ministrul apărării naționale, generali comandanți de armată, ofițeri superiori și inferiori din toată republica și din toate naționalitățile. Cu acest prilej președintele republicii cehoslovace a ținut un discurs în care s-a ocupat despre starea armatei cehoslovace și despre realizările din anul trecut. Printre altele domnul "Eduard Béich" a spus și următoarele: „Prezenta aci a comandanților superiori și reprezentanților multor garnizoane din republică ne îndrituește, să privim înapoi, spre anul trecut, spre înfăptuirile la care am colaborat cu toții. Socot că trebue să fim satisfăcuți. S’a muncit liniștit, curajos și cu eforturi de fiecare zi, însă și cu conștiința responsabilității prin sacrificarea entuziasmului și dragostei față de această muncă. In acest an armata noastră s’a perfecționat și într’un ritm nereținut sporește înarmările și exercițiile militare. Armata pătrunsă de spiritul conștiinței naționale și e animată de o voință dârză de a apăra patria cu orice chin. Reorganizarea apărării naționale pe corpuri, întărirea forței omenești, pregătirile în vederea unei rapide mobilizări, pregătirile de înarmare care lipseau până acum, perfecționarea aviației, motorizarea, consolidarea ordinei de conducere a armatei, înmulțirea corpurilor ofițerești alături de legea pentru apărarea statului, pregătirile pentru apărarea aviației civile și pregătirea preregimentară toate acestea ne spun ce muncă uriașe am înfăptuit anul trecut. Domnule ministru, în ziua de 18 Decembrie, 1936 mi-ați trimis o scrisoare prin care îmi mulțumeau în numele armatei pentru munca mea din primul an de președinție. A fost desigur cea mai scumpă scrisoare din câte am primit, fiindcă venea din partea armatei. Nouile orânduiri ale armatei permit generalului Syrovy ca cu experiențele sale să se pună desăvârșit în slujba armatei pentru o cât mai bună perfecționare. Generalul Krejci conduce admirabil și cu multă experiență corpul care e creerul armatei. Mulțumirile mele se cuvine de asemenea tuturor colabora-putut activa din lipsă de mijloace și într’o atmosferă aproape paralizantă. Politicianismul a ucis toate elanurile. De-acum înainte însă, conducătorii care nu-și vor face datoria vor fi repede măturați de la locurile lor. Au auzit-o și conducătorii politici, au auzit-o și conducătorii agronomi. Căci acesta este înțelesul mai adânc al discursului M. S. Regelui Trebue să începem a pricepe că locul dee conducere nu este loc de huzur, ori de inovare pe hârtie în folosul zgomotului electoral. A conduce înseamnă a te devota intereselor obștești. „învățământul agricol nu are scopul de a produce agronomi, ci de a produce agricultori”. A fost nevoit să spue M. S. Regele aceste cuvinte, chiar la congresul agronomilor, pentru a determina părăsirea drumurilor de până azi. Și domnii agronomi vor înțelege. Nimeni nu crede că se poate face într’o zi, ceea ce nu s’a făcut în două decenii Dar un program limitat de îndrumare și ridicare poate fi schițat și urmărit cu hotărîre de toți factorii răspunzători. Să începem Storilor săi. Mai mult ca oricând insist acum asupra armoniei ce trebue să existe în colaborarea comandanților. Armata noastră trebue să fie o mașină care, începând cu comandantul suprem și terminând cu ultimul soldat, urmează sa funcționeze cu precizie și fără greșală, ca nici un alt organ activ din republică. Anul trecut, chestiunile militare au aflat toată înțelegerea cuvenita’1 ® opiinie publică, in corpurile legiuitoare și au fost cercetate cu grije de către organele superioare constituționale. Guvernul nostru și consiliul superior al apărării statului au soluționat multe probleme și au procurat armatei fondurile necesare. Realitatea aceasta cere desigur tuturor ofițerilor și subofițerilor o serie de obligațiuni și în viața lor cetățenească. A fi bun comandant în luptă înseamnă să fii apti să conduci pe cei în subordine, să fii demn de sacrificiu și curaj, iar mai departe comandanții trebue să fie caractere tari cu o solidă educație morală pentru ca în timpul faptelor militare să se comporte ca oameni buni. In felul acesta ofițerul nostru trebue să fie un model și în viața civilă. Nu cer asceză în viață din contră bucuria vieții, sănătate deplină, însă demnitate omenească, răpune, tărie de caracter și pace în toate. Comandanții de toate gradele să întrupeze camaraderia militară“. Iar mai departe președintele Eduard Beneș a continuat: ,Am văzut armata adunată la câteva momente de sărbătoare și la defilări. Ne-am îngrijit ca populația s’o cunoască și să aibă încredere într’însa. E vorba însă ca ea să fie cunoscută și peste hotare. Știți toți cât de greu se liniștește Europa după evenimentele revoluționare. Trăim în pace, însă cu cât înaintăm cu atât pacea e mai amenințată. Ca stat avem în Europa o situație specială și o misiune de pace în lume. Prin democrația noastră suntem legați de pace, pentru menținerea căreia lucrăm cu toți“. In continuare președintele republicii cehoslovace a amintit de primejdiile cpre amenință pacea și de necesitatea de a ridica armata cehoslovcă la nivelul armatelor europene. Armata cehoslovacă t Legea organizării muncii Discursul rostit de d. N. Miclescu in ședința de Vineri a Senatul. D-te președinte, am să fiu dinpotrivă. Și admit, sunt dator foarte scurt. Eu cred că atunci să admit până la proba contrară când urmărești un scop pe care-l crezi bun, trebuie să-l urmărești pe față, și cu curaj, să nu-1 ascunzi, să nu-1 maschezi, mai cu seamă când ești Stat, când ești Guvern. D-lor senatori, legea aceasta se ocupă de organizarea muncii în comun și rezervă această organizare, exclusiv Statului. In expunerea de motive se vorbește de educațiunea tineretului, se vorbește de execuțiunea unor lucrări de interes obștesc, dar nu se spune nici un cuvânt de adevăratul scop al acestei legi. Căci adevăratul scop al acestei legi sau în orice caz principalul scop al acestei legi nu este nici educația tineretului nici execuția unei lucrări de interes obștesc. Adevăratul scop al acestei legi este păstrarea ordinei publice, această lege are în vedere numai ordinea publică și dacă este așa, pentru ce să ascundeți scopul legei când știut este că datoria principală a unei guvernări, a oricărei guvernări și prima menire a unui guvern este paza ordinei publice. D-lor senatori, munca în comun a fost organizată și utilizată in așa zise tabere de muncă, de o grupare politică, anume de fosta Gardă de fier, care după ce a fost desființată și-a continuat activitatea sub alt nume. Munca in comun, pentru interesul obștesc, d-lor senatori, nu are nimic subversiv in ea însăși, că în aceste tabere de muncă nu s’a făcut propagandă de răsvrătire contra Statului, că nu se urzeau comploturi contra Statului. Dar nu este mai puțin adevărat, șî nimeni nu poate contesta lucrul acesta, căci nici membri acestei grupări nu au contestat, că gruparea aceasta politică s’a pus fățiș dela început deasupra Statului și de-asupra legilor țării , pentru că a declarat rituos, că numai ea reprezintă adevăratele interese ale țării și prin urmare , le apără chiar și contra Statului. Și ca consecință a acestei concepții, această grupare s’a substituit Statului in atribuțiunile lui, chiar în acele atribuțiuni, care sunt prin esența lor ale Statului și numai ale Statului. S’a substituit Statului în dreptul pe care-l are Statul, pe care nu-l poate avea decât Statul, de a distribui justiția, atunci când prin organizările ei proprii a judecat și a condamnat. S’a substituit Statului, în dreptul pe care-l are Statul, și numai Statul, de a sancționa prin puterea coercitivă al cărei depozitar este el și nu trebue să fie decât el, atunci când a executat sentințe și chiar sentințe de moarte. S’a substituit Statului în atribuțiunea care este prin esența ei a Statului, de a reprezenta interesele mari ale neamului acestuia prin organele lui superioa Și atunci, dacă lucrurile sunt așa este firesc ca guvernul să sa aibă grije ca să împiedice ca asemenea grupări să se poată întări. Chiar admițând că în aceste Ut. scuipitora. infera nea se moaca si puterea nea ie istire. malac Mp«® CÂRDURI DESCĂTUȘATE Spaima de bătrânețe In cartea: Viața minunată a lu Anton Panm, citesc nu fără mirare următoarele rânduri: „Ceea ce deosibește viața lui Anton Pann de alte vieți e nebuneasca lui spaimă de bătrânețea cea urită ca o vreme rea”. Trebue să fie tineri cei doui autori ai acestei cărți, de vreme ce le trece prin gând, că în chip deosebit bietul Anton Pann era, la bătrânețe, chinuit de o nebunească spaimă a bătrâneții. Trebue să nu fie încă ajunși la vârsta de 45 de ani acești două autori, pentru ca să-și închipue că ea nu știe, nu poate să știe, ce, își avea „gândirea ofilită de o amară tristețe”. Este desigur spre binele tinereții, că ea nu se știe, nu poate să știe, cum, fără să vrea, omul se simte, după vârsta de 50 de ani, aplecat în spre apăsătorul gând, că în curând pământul îl va avea. Este desigur o mare binefacere a Creatorului, că tânărului cu neputință îi este să prevadă și să presimtă durerile stăruitoare ce îi vor cuprinde sufletul indată la ivirea, părului alb, chip, și dacă trupul ii va rămâne încă neatins de gârbovire sau de boală. u este de obicei cu greu omului să înțeleagă și să tălmăcească stările sufletești, prin care el încă nu a trecut. Dar nu încape îndoială, că foarte cu anevoință ne este nouă să deslușim de mai nainte, cam cum ne va fi, din punctul de vedere sufletesc, și cam ne vom simți, când neînduplecabila bătrânețe ne va împresura. De aci vine desigur și acea pornire a tânărului de a trece nepăsător pe lângă gemetele și durerile chiar ale celor mai apropiate ale sale rude. Arareori moartea părinților săi îl zgudue pe gnom la vârsta de 25 de ani. Arareori tresăririi la trecerea unui cortegiu funebru, până ce suntem încă în preajma vârstei de 40 de ani. Cu adâncă nepăsare ne scoatem mașinal pălăria, și cu totul cufundați în gândurile și interesele noastre, ne vedem apoi de drum. Avem chiar până la 40 de anii, cuvinte nespus de nemilostive față de ființele ce ar trebui să ne fie scumpe. Așa de exemplu când auzim că vreun om de 55-60 a murit, — noi fără să ne gândim prea mult, exclamăm. Apoi, era și bătrân ! — Nici nu ne trece prin minte, că părinții noștri, cari sunt de față,s’ar putea mâhni, că și pe dânșii, având cu doar-trei ani peste 60, îi socotim bani de dus la cimitir. Câtă necuviință, Dumnezeule, și câtă sângeroasă grosolănie izvorăște din această nedestoinicie de a putea, și la tinerețe, să întrevezi neajunsurile cumplite ale vârstei celei înconjurate numai de frunzele veștede ale toamnei ! Abia după 45 de ani pe om încep să-l intereseze cu adevărat îngropările celor din jurul său. Și mai ales după 50 de ani, el, luând în mână ziarul Universul, alt gând nu are mai întâi decât să-și pironească privirea-i neliniștită pe coloanele, care zilnic sunt pline cu anunțuri mortuare. I- este celui bătrân mintea veșnic pornită să se informeze asupra cauzelor, care i-au adus cutărâia sau cutăruia moartea, și să se arate îndurerat la dispariția oricărui semen al său. Căci el, pe sine se plânge și se compătimește mai înainte. Așa, de exemplu pe cel de 60 de ani îl auzi exclamând la moartea unuia de 70 de ani. Păcat de el, căci nu era bătrân! îar cel de 70 de ani șoptește cu amar la îngroparea unuia de 80— 80 de ani. Putea să mai trăiască, sărmanul! Un mare istoric, vorbind de Ludovic al XIV, vrea să ne încredințeze, că acest mare suveran ar fi fost lipsit de sentimentele omenești cele mai de căpetenie. Și el se întemeia pe faptul, că regele Ludovic al XIV, având vârsta, de 20 de ani, ar fi eșit prea neîndurerat și chiar prea voios din camera, unde primul, său , ministru "și ocrotitorul "său," cardinalul Mazarin, se, chinuia ’pe patul de moarte. Iar eu îmi iau voia să spun, că nu numai' Ludovic T al XIV ci mai toți tinerii Să vârăța ,de 20 de ani, foarte puțin, impresipniați sunt la vederea, chiar a părinților lor, luptându-se cu moartea, și dȘA?, du-și sufletul. Și iarăș cred, că nu numai Anton Pann, ci "îndeobște" toți cei " ajunși la vârsta de 581~60 de ani, nu pot, orice ar face, să-și scoată gândul de sub jugul spaimei de bătrânețe. Așa că unii, în afară de Emile Faguet, au încercat în zadar să susțină, că și ninsoarea anilor îi poate aduce omului oarecari compensații încurajatoare. • • • .. . Banii Răsfîai ® ®» (Continuarea în pagina a IlI-a) Dela granița de Vest! - Nesocotirea graiului românesc - lata și câte ceva dinspre granița de vest a țării. — dela Arad. _ Mă surprinde că și aici unii Români înțeleg să vorbiască ungurește, după cum alți frați Români vorbesc, muscălește prin unele orașe și târguri ale Basarabiei. Și nu vorbesc ungurește sau muscălește, pentru că nu s’ar înțelege cu minoritarii; — Doamne ferește!. Doar minoritarii, — Sașii și Ungurii, — îți răspund bucuros și apoximativ corect românește, dacă, bineînțeles, le vorbești românește. , , , , , Dar se întâmplă, ce sa întâmplat în văzul și auzul meu într’un restaurant la Arad. Un tânăr avocat român a luat-o, mai întâi, cu chelnerul ungur, pe românește. Ungurul i-a răspuns tot așa de neaoș românește, cum grăia și el. De la o vreme avocatul a dat-o pe ungurește — firește chelnerul i-a răspuns în ungurește și așa au ținut-o toată vremea, în limba ungurească. De ce i-a plăcut domnului avocat român, să vorbească ungurește (?), eu nu prea pricep!. Sau, — pricep într’un singur fel, — anume că omului îi este dragă acea limbă! — Altă explicare nu-i! Dacă așa este — să-i fie rușine, tânărului avocat, pentru că își nesocotește graiul neamului său! Veacuri dearândul Românii din Transilvania au dus luptă cruntă pentru păstrarea graiului românesc. Cu atâta cerbicie luptau ei pentru graiul lor, încât învățatul istoric italian Bonfili scria, cu patru sute de ani în urmă, astfel, despre noi: — „Așa s’au sbuciumat Românii, încât îți pare ca s’au luptat mai mult pentru limbă, decât pentru viață“. — Această limbă românească a susținut viața fraților de peste munți. In legătură cu acest adevăr, d. profesor N. Iorga a scris astfel (Lupta pentru limba românească, București 1906): — „Dacă strămoșii noștri au luptat pe acest pământ, dacă ei au muncit, au suferit, au gândit și au visat pe acest pământ, nu-i nici unul din visurile lor, nu-i nici una din muncile lor cele grele, nu-i nimic din gloria și din suferința lor, care să nu fi lăsat o urmă neștearsă în limbă“. Tânărul avocat român din Arad, a știut aceasta? Dacă a știut, încă odată sic: „Să-i fie rușine“! Dacă n’a știut, apoi „să ia la cunoștință“, — cel puțin acum! N. D. P.-ZOIȚA i Erumul spre Berlin PARIS, 28. (Radar). —"Agenția Havas transmite: ■ „Le Petit Journal" publică o declarație a d-lui Jrodza, președintele consiliului cehoslovac: „Cehoslovacia a fost totdeauna și continuă a fi gata a face cele mai mari sforțări pentru a ajunge la normalizarea relațiilor ei cu Germania. Dar ,calea spre Berlin trece prietr’o Fmin** D. MILAN HODZATă. Germanii au pretins că aceasta înseamnă a practica o politică de încercuire. Afirmația aceasta este greșită. Departe de a constitui un obstacol la apropierea cu Germania, acordul dintre țările mici o ușurează. Condițiile psihologice sunt realizate, căci o putere mică va ezita totdeauna a încheia cu o mare putere un acord care ar risca să duca la o vasalitate, dacă acea putere nu ar fi sprijinită de egalii ei“. Colaboratorul lui „Petit Journal" a mai obținut și următorul interview : — Ce credeți despre restaurarea Habsburgilor ? — Stabilizarea Europei Centrale cere ca toți să se abțină dela inițiative de acest fel. — Este adevărat că intenționați să încheiați un acord particular cu Germania ? — Aranjamentul cu Germania va fi cu atât mai durabil cu cât va fi încadrat într’o organizație generală a păcii. După recentele evenimente din Londra — remarcarea britanică—putem privi cu încredere șansele unei reglementări europene» wasamM In România, aplicarea științei agricole pe teren s-a făcut în trecut la instituțiile agricole de stat ca: ferme, școli, pepiniere, instituții zootehnice și obștiile de arendare. In afară de obștiile de arendare, celelalte instituții au influențat prea puțin asupra păturii țărănești; ele au folosit, însă, întrucâtva proprietarilor mari, mai îndemnați spre pro gres și, cu toate că tot țăranii le lucrau moșiile, ei n’au prins aproape deloc, sau prea puțin, din bunele obiceiuri plugărești ale acestora. Foarte multe cauze au contribuit la această stare de lucruri. Intre ele o pricină stă în ceea ce a gândit și gândește țăranul despre învățătura splugărească; o altă pricină, tot atât de importantă, ar fi lipsa legăturilor sufletești dintre sat și proprietari, care poate fi și o cauză că sătenii nu s’au îndreptat către învățăturile agricole. Astăzi, după înfăptuirea reformei agrare, Ministerul Agriculturii își îndreaptă privirea către ridicarea agriculturii țărănești și cară să-și desăvârșească elementele necesare pentru această acțiune, începutul îl văd în organizarea cursurilor de perfecționare, cari s’au ținut și se țin anual în toată țara, in diferite centre, cu agronomii din serviciile și Camerele agricole județene, instituții menite să iacă educația profesională a plugarilor. Asistența agronomică sau, mai bine zis, ajutorul agricol pe care statul urmărește să-l dea populațiunei rurale, este preocuparea agronomilor de azi încolo. Aceasta spre deplina lor mulțumire că, în sfârșit, vor scăpa de rolul lor sterp de pană azi, limitat la îndeplinirea unor rosturi administrative. Acest ajutor din partea Statului, eu îl socotesc, in primul rând în interesul lui și apoi în interesul fiecărui sătean ia parte, pentrucă într’o țară de mici plugari, fiecare gospodărie mică agricolă trebue să contribuie la bunăstare economică a statului întreg, și aceasta nu va fi decât atunci când fiecare gospodărie agricolă va fi izvor de bunăstare pentru plugar. Nevoile pe care pîugăria românească le simte astăzi, au fost simțite, la timpul lor și de pîugăria altor țări, Bulgaria, Italia, Germania, etc. Dar peste tot ele au fost învinse, prin folosirea mijloacelor științifice, cu ajutorul oamenilor cu cultură specială, al agronomilor, fără care nu este cu putință progresul in agricultură. De azi înainte preocuparea agronomilor trebue să fie îndrumarea și educarea plugarilor.Va fi o preocupare în calea căreia se vor ivi piedici mari, pentru că țăranul pricepe greu ce are Învățătura cu Omul, pentru că el confundă foloasele învățăturii cu acelea ale intrării în bugetul statului, pentru că el consideră drept muncă chinuitoare practicarea agriculturii și crede că daca învață carte trebue să scape de ea, in fine, pentru că el n’a auzit în ultimii douăzeci de ani decât vorbe rele despre agronom. Și le-a auzit de la toți fruntașii satului (preot, învățător, primar), dela toți oamenii politici, cari i-au cerut votul. In sfârșit el nu a văzut pedepse aplicate cu severitate, celor ce s’au făcut vinovați de vreo incorectitudine. Cu toate acestea,ugarii noștri au nevoie de conducătorii naturali ai agriculturii,, dei agronomi. Dar și agronomilor le revine datoria să dovedească că sunt trebuitori și folositori. Sunt datori să insufle tuturor respect și să lase urme de pricepere a rostului și a profesiunelor. Rolul agronomului trebuie să fie potrivit cu structura agrară de azi și cu organizarea agronomică de stat, deci, cu rostul ce va îndeplini în această organizare. Structura agrară de azi este aceia de mică proprietate. Prin urmare, oricum ar fi întocmită organizația agronomică, ea va trebui să aibă in vedere proprietatea mică. La aceasta este chemat agronomul nostru. El are de înfăptuit organizarea gospodăriilor micilor plugari, în vederea perfecționărei metodelor și mijloacelor de lucru, folosite de aceștia în practicarea agriculturii. Agronomul îndrumător va trebui să creieze, în fiecare sătean plugar un spirit nou și o pricepere nouă, pentru că în structura agrară de astăzi el are de a face cu gospodari independenți, care le conduc gospodăriile agricole după propria lor voință, legată și de puterea de pricepere și de bună înțelegere a fiecăruia. Agronomul va trebui să facă pe țăran să capete încredere in puterile lui proprii; să-l facă a-i asculta povețele; să-l convingă că astăzi se cere a da pământului o mai bună folosire; că trebuie și poate să scoată din el o recoltă întreită, dacă va împlini toate regulele de bună lucrare; să-l convingă că în loc de vite multe și rele va trebui să țină mai puține dar mai bine îngrijite și va avea mai multe foloase; să-i facă socotelile muncii lui, în diferitele ramuri ale agriculturii, pe care le întreprinde și să-i atragă atenția asupra risipei de timp ce o face; să-i dovedească foloasele pe care le va avea din practicarea ramurilor agriculturii: creșterea păsărilor, a albinelor, a viermilor de mătase, a pomilor roditori, a legumelor, etc. Cu un cuvânt agronomul trebuie să înrâurească asupra voinței și priceperii «ospodarului, pentru a-i îndruma pe» >âile cele mai bune de a-și gospodări pământul și casa. Stabilirea legăturei sufletești intre agronom și sătean este hotăritoare in reușita acțiunei agronomului. Observați cum au pierit și vor mai pieri — acete instituții de stat, școli de agricultură, ferme ori pepiniere, din pricina personalului lor de conducere, care s’a sfiit să vină în atingere cu satul în care trăesc și care nu s’a trudit să convingă pe sătean de ceea ce poate face el singur. A doua verigă care hotărăște reușita acțiunei agronomilor, este asigurarea colaborării celor trei conducători ai satului: preotul, învățătorul și primarul. Agronomul va trebui să lucreze mână in mână cu ei, pentru atragerea sătenilor către cunoașterea învățăturilor agricole și foloasele lor, după care va urma aplicarea lor. Este în firea sătenilor atunci când aud ceva nou, să fie neîncrezători, dar în acelaș timp li se stârnește curiozitatea și pornesc către preot, învățător sau primar, de la care cer lămuriri. Dacă aceștia sunt contra agronomului, toată truda lui va fi zadarnică. Un agronom rău văzut de fruntașii satului, va fi rău văzut și de săteni. Cum va reuși agronomul să câștige simpatia fruntașilor, este lesne price mit. Câteva sfaturi bune, datat în gospodăria fiecăruia și câteva aplicațiuni practice, făcute aci de mâna agronomului, cu rezultat bun, este de ajuns pentru a-i câștiga simpatia.Dacă agronomul caută să se mențină la un nivel cultural superior — fără a face caz de aceasta și fără a fi îngâmfat — și dacă ia parte la toate acțiunile bune ale satului, alături de fruntași, va spori simpatia pe care fiecare agronom este dator să o câștige, pentru că trebuie s-o aibă. Iată două puncte de bază în acțiunea agronomului, care au o importanță mult mai mare decât întocmirea unui plan de lucru înjghebat cu pricepere, dar care nu putea fi aplicat fără îndeplinirea acestora. EMILA, COCID î i CRONICA AGRICOLA Punctele de bază in acțiunea agronomică penirs îndrumarea plugarilor