Epoca, iunie 1937 (nr. 2492-2515)

1937-06-01 / nr. 2492

REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII Se primesc la administrația ziarului ți la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GRIGORE N. FLUPESCU Ziar al partidului conservator.­­ Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Tie scumpă țară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipescu Ce a vizat d. Neguri in Cehoslovacia a întors din Cehoslovacia, unde a­­ reprezentat cooperația noastră la expoziția internațională agricolă de la Praga, d. Negură s’a oprit la Vas­­­lui și a făcut prietenilor săi politici o scurtă expunere asupra vieții a­­gricole și cooperatiste cehoslovace. Sânt de reținut unele observații și constatări ale d-lui Negură. In primul rând d-sa a subliniat faptul că deși cooperația cehoslovacă este creația partidelor politice, ea a is­­­butit să se menție de­ asupra parti­delor, evitând lupte cari i-ar fi fost dăunătoare. Nu,­știm dacă făcând aceste con­­statări d. Negură s’a gândit și la 1 ’ cooperația noastră. Dacă d-sa a voit ,să arate astfel, că la noi lucrurile­­ [UNK] nu se petrec chiar tocmai așa, se află pe linia adevărului, și chiar da­­­­că partidul liberal n’are motive să n­ fie încântat de aceste apropieri și comparații, simpla lor formulare la­să nădejdea că s’ar putea încerca .• excluderea politicii din cooperație Revoluția nu este ușoară, căci­­ cooperația nu poate evada, ea sin­gură, dintr’o atmosferă generală de domnie a politicului. Dar dorințele sincere pot face minuni, și cine știe, n’ar fi exclus ca dușul cooperatist cehoslovac care a răcorit fruntea d-lui Negură câteva zile, să deter­mine unele începuturi mai serioase de despoliticianizare a cooperației românești. D. Negură a mai făcut apoi și li­nele constatări de ordin politic, și dacă n’am ști că d-sa este unul din­tre cei mai disciplinați și mai devo­tați membri ai partidului liberal, am­­ fi tentați să credem că d-sa a in­tenționat o ușoară ironizare a par­tidului liberal și a guvernului Tătă­­rescu. D. Negură n’a avut însă de­cât gândul de a spune fără ocoliri ce a văzut: nu ■ 11-1---1.1.1 _ . ——— — „In Cehoslovacia domnește o de­mocrație reală, sprijinită pe liber­tatea totală a individului. Acesta este însă un om­ de ordine, sobru și muncitor. Cetățeanul cehoslovac este conștient de libertatea de care dispune ca să se manifeste politic, dar el este un naționalist realmen­te constructiv. Acolo partidele politice sunt toate de stânga sau de centru, dreapta fiind complect inexistentă. Dar pă­nă și stânga comunistă este națio­nalistă. Membrii acestui partid in manfestările lor, alături de steagul roșu, îngăduit de autorități, arbo­rează și drapelul tricolor al statului cehoslovac, deși ar fi fost liberi să nu o facă". Adu -iturile ironiei aceste con­statări ale unui membru al guver­nului Tătărescu ? . ■ Cântarea libertăților individuale la sfârșitul­­ unui regim, , care s-a născut și moare având­ cenzura la căpătâi ? Dar üri că d. Negură s-a grăbit să adaoge : In­ Cehoslovacia fie­care cetățean­ este conștient de li­bertatea de care dispune. Pe când la noi..." ‘ D. Negură știe să facă distincțiile de climat­ politic necesare. Oricum însă, trecându-se prin față ochilor și libertățile­­ ceho­slovace, și atmosfera creatoare pe care partidele politice de acolo nu au izbutit s-o violeze, și naționalizarea agriculturii, despre care a vorbit la sfârșitul expunerii sale vasluene,­­ d. Negură ne învălue in­ adierile me­ancoliei. De ce a fost posibil atât de mult în Cehoslovacia, și la noi nu ? Parcă macar într'o măsură ar trebui să răspundă acestei întrebări și conducătorii partidelor noastre politice, inclusiv d. Negură. Ori Azi se deschide conferința dezarmării Se așteaptă participarea Italiei și Germaniei Agenția GENEVA, 30. (Rador), Havas transmite: Conferința de dezarmare, amâna­tă de două ori, se va întruni mâine. In cercurile geneveze nu se nădăj­duiește că­ s-ar putea obține rezulta­te importante. Comitetul executiv al conferinței Intenționează să amâ­ne lucrările pentru la toamnă și să invite între timp Germania și Italia, ca până atunci să-și desemneze și ele delegați în această conferință. In sesiunea care se deschide mâi­ne se va căuta să se scoată în relief continuitatea operei întreprinse în 1932 și continuată până în Octom­brie 1934, când Germania a părăsit Societatea Națiunilor. Guvernele membre ale biroului so­cotesc că ar mai fi poate cu putință să se pună în aplicare o parte din convențiile examinate odinioară, cum este de exemplu aceia privitoa­re la publicitatea cheltuelilor mili­tare ale statelor. Aplicarea acestor convenți ar însemna un progres se­rios pentru problema dezarmării. Guvernul britanic cred­e însă că lucrările conferinței nu ar putea fi reluate în mod util în absența Ger­maniei și Italiei. In urma cererii făcută de guvernul din Londra, unele guverne, și în spe­cial cele ale țărilor nordice, au re­nunțat de a sesiza biroul cu propu­neri concrete, atât în ce privește publicitatea bugetelor militare, cât și în legătură cu controlul fabricării private a armelor. In consecință, conferința desar­­mări urmează să-și reia lucrările la toamnă. Această reluare este insă condiționată de unele considerente de politică generală europeană. Pentru sesiunea care se deschide mâine, delegația franceză în frunte cu d. Paul Boncomp a și sosit azi la Geneva. In ședința d­e mitune se va proceda la desemnarea unui alt raportor al conferinței de dezavnare, în locul d-lui Beneš care, fiind ales președin­te al republicii cehoslovace, și-a dat demisia din acest post. Ședințele vor fi prezidate de d. Politis, delegatul Greciei, care este vice­președinte al confederației, în­trucât Henderson, fostul președinte, a încetat din viață. Succesiunea lui Henderson rămâne deschisă. Contele Baldwin va vizita Doisnioanele LONDRA, 30 (Rador).­­ Redac­torul diplomatic al ziarului „Sunday Referee” anunță că primii miniștri ai dominionaulilor reuniți actual­mente la conferința imperială de la Londra au propus ca contele Bald­win, reprezentând pe Regele George, să facă in curând o lungă călă­torie în toate dominionurile și colo­niile britanice. Concluzii electorale înregistrând rezultatele alegerilor comunale și ju­dețene, pe măsură ce s’au produs, am subliniat di­verse izbânzi locale si am tras concluziile obiective cari se puteau desprinde din totalizarea rezultate­lor. Duelul dreapta - stânga fiind din ce in ce mai vio­lent, polemicile cari s’au desfășurat între timp au depășit și ele violența o­­bișnuită a disputelor noa­stre politice, ajungân­­du-se până la spectacolul de tristețe al insultelor personale. De­sigur, se va continua pe acelaș ton, fără să se observe nici acum, cum nu s’a observat nici până azi că situația internațio­nală seamănă grozav cu un butoi de pulbere care în orice clipă poate sări în aer. Caracterul de dușmă­nie ireductibilă al lupte­lor noastre politice nu este socotit primejdios, ca și cum ne-am afla în mijlocul unei Europe de înviorătoare liniște, și ca și cum am fi pus punct, aici între noi, oricăror alte probleme, rămânând de soluționat numai ma­rea problemă a suprema­ției electoratului. Rămânând la poruncile obiectivității, sunt de tras unele concluzii și din re­zultatele alegerilor de omi, cari, cum am arătat, erau așteptate cu nerăbdare în toate cercurile politice. Impresionantul număr de voturi obținut de parti­dul național-țărănesc în județul Argeș­­, Ilfov, do­vedește că acuzarea de comunism ridicată zgomo­tos contra partidului d-lui Mihalache, a rămas fără ecou. De data aceasta nu se va mai putea spune, nici măcar în glumă că au vo­tat cu național-țărăniștii, comuniștii și înstrăinații. Ar fi să ne decretăm țară comunizată, dacă am con­tinua pe acelaș ton. De altfel,­ după alegeri­le din Capitală, răspun­zând unor comentatori su­perficiali, am arătat că a­colo unde este Grigore Fi­­lipescu nu poate fi milita­re comunistă, după cum comunismul nu poate fi nici pe linia d-lui Mihala­che, om politic categoric depărtat prin întreaga sa structură sufletească de doctrina roșie. Ar fi deci vremea să se pue capăt basmului cu co­munismul partidului n­a­­țional-țărănesc. Stăruin­ța pe terenul luptei cu un dușman inexistent nu este în folosul nimănui. Și dacă, totuși, există o primejdie comunistă, este clar că toate partidele noastre politice organiza­­te sunt dușmanele doctri­nă roșii. Sentința țărani­lor din Ilfov și Argeș o do­vedește. Rămâne să mai înțelea­gă toate partidele noastre că trebue să fie deopotri­vă dușmane oricăror alte încercări de anarhizare, căci anarhia înseamnă tot prăbușire ori care este titulatura propagandiști­lor ei. LIBERTATEA ACADEMICA XVI Inflația învățământului și demagogia Intr’unul din articolele precedente am arătat cum sântem noi impre­sionați de număr și nu de calitate. Acest caracter a fost îngropat la te­melia ori­cărei întreprinderi româ­nești și deci și la baza organizării învățământului. De aceea s’au por­nit miniștrii să facă din nimic școli și iar școli, adică, de fapt, parohii cu nume fals. Licee și gimnazii în o­­rășele, școli normale în sate, școli , primare în cătune, seminarii peste tot. A fost o vreme stăpânită de moda construcțiilor școlare (neter­minate). Tot din pricina magiei nu­merice s’au înmulțit clasele, s’au în­mulțit orele, s’au sporit catedrele și școlile speciale. Această înclinare spre număr a mai fost alimentată de licitația de­magogică a partidelor, cari au cău­tat să-și facă proseliți politici din oamenii școlii. Un timp întreg s’a crezut că fiecare bun român trebuie să ajungă cel puțin licențiat, dar cu tendință ascunsă de a se face doc­tor. N’am zice nimic despre aseme­nea frumoasă aspirație națională, ba chiar am lăuda-o, dacă­­ licența și doctoratul ar fi să se arate, în con­cepția obicinuită, cu chipul lor se­rios, pe care­ 1 i l-a creat evoluția învățăturii. Dar când „licența“ în­seamnă numai o hârtie mai groasă scrisă caligrafic, iar „doctorat“ este o altă hârtie cu iscălituri și cu che­nar înflorit, atunci nu ne bucurăm de loc de voința cetățenească care pretinde un doctorat pentru trei din patru români. Școala noastră a fost organizată șubred, fără nici o atenție la calita­tea ei. Ea s’a umflat ca un balon și, dacă nu băgăm de seamă, tot ca un balon se va și sparge, la cea mai mică înțepătură. Inflația școlară și demagogia politică au scoborît e­­norm nivelul învățământului. Oricât vor fi exagerate celelalte critici ale școlii, inferioritatea ei este un fapt dovedit azi prin lungi serii de exa­mene de capacitate, de bacalaureat de definitivare și de înaintare. Toa­te comisiile sunt îngrozite de răs­punsurile date la examene și, pe un­de se mai poate, oamenii cari vor să se ascundă după degete, explică scăderea calității celor cari învață prin... sport!... Explicație cu totul naivă, căci, cu toate aparențele în­șelătoare, generația noastră nu este nici măcar sportivă. Ea este numai leneșă și pretențioasă, atâta. Dar nu se putea, era exclus, ca ea să nu fie superficială, din moment ce ne-am pus dintr’un început pe te­remoi fiction­!!"* Am voit immm* mare, „massa“­­și asta am și obți­nut. Desiderații­ unei răspândiri cât mai largi a învățăturii, a devenit un fel de obligație mecanică, care a în­tunecat cu totul cercetarea calității celor ce facem. Noi am pus în cum până savanții (așa puțini câți ar fi mai fost) cu semidocții alfabetiști și am plecat balanța în favoarea a­­cestora. Ni s’a părut că dacă vom avea încă zece mii de indivizi, cari vor ști să iscălească în talpă de gâs­că ,putem renunța la un creator în ordine științifică. Cu asta am reușit doar să sporim pretențiile ignoran­ților cu atestat și am tăiat autori­tatea înaltei culturi, care se ține prin cei puțini. „Opinia“ n’o mai pot forma o sută de oameni, bogați în cunoștințe, pe cari să-i asculte su­tele de mii, ci o formează secretul acestor sute de m­ii în care se asur­zește de tot glasul înțelepților. Ideea de „elite“ intelectuale s’a pierdut cu totul la noi și s’a pus în locul ei ideea de „popor suveran“, înțelegând prin asta ceva cu totul vag, dar în tot cazul exprimat prin numărul gol. Această atmosferă generală era firesc să pătrundă și în mediul șco­lilor — în universitate inclusiv. De multișor acuma se judecă importan­ta ramurilor de învățământ după numărul profesorilor. De aceea cine se ocupă de învățători are în pri­mul rând în minte imagina cifrei patruzeci de mii: despre profesorii secundari se știe că ei sunt aproape douăsprezece mii, iar cei de uni­versitate numai una mie (adică chiar mai puțin). Se înțelege că în jude­cata miniștrilor noștri, ca și a ori­cărui matematician de altfel, întot­deauna patruzeci de mii va însem­na mai mult decât douăsprezece mii și încă de patru­zeci de ori mai mult decât o mie... Așa se face că și în universitate numărul a­ devenit stăpân. Autorita­tea nu o mai dă prestigiul intelec­tual a celei mai bogate minți, ci gru­pa cu numărul cel mai mare și pu­terea de a strânge mai multe voci la un loc. Și cum numărul este, și totdeauna va fi, mai mare la cei cari învață decât la cei cari predau în­vățături, încet încet ne­­ îndreptăm spre o stare în care studenții și ele­vii vor forma „opinia“ și profesorii vor trebui să se supuie acesteia. In ordine generală (acolo dată, unde este vorba de principii fundamen­tale și de directive) am și ajuns la domnia opiniei­ studențești. Această anormală stare de lucruri a fost cu­noscută de miniștrii noștri, dar în loc de a face tot ce se poate pentru am înlătura, ei au cultivat-o cu gri­jă, făcând din ea o armă de luptă politică. Ei și-au închipuit că dacă tinerii sânt deprinși de timpuriu cu anarhia, statul și miniștrii săi vor huzuri. Și aici s’au înșelat: anarhia e ca o boală infecțioasă, indiferent pe unde intră în sânge ea otrăvește tot corpul — dar e foarte gravă da­că­ atinge* creerul.: 5 Dp. Gr. T. Popa Profesor Universitar iî inaugurarea unui cimitir mi­litar german in Jugoslavia BELGRAD, 30 (Rador,).­­ Azi di­mineață s’a inaugurat solemn cimi­tirul militar german de la Smederevo, în care se află înmormântați 4.700 de soldați germani căzuți în timpul războiului mondial în cursul lupte­lor înverșunate care s’au dat lângă Smederevo. Au participat la solemnitate între alții d. von Heeren, ministrul Ger­maniei la Belgrad, generalul Aradici, reprezentând ministerul de război și marină iugoslav, generalul von Schenken­dorff, atașații militari stră­ini acreditați în Iugoslavia, precum și reprezentanții autorităților civile și militare. S’au rostit mai multe discursuri în care s’a omagiat memoria celor morți! Intre alții au vorbit și d. von Heeren și generalul von Schenken­­dorff. La moartea lui Dan Mavras­ cu cerceta oarba lovitură a soar­­tei, mintea noastră nu o poate pă­trunde și sufletul nostru nu o poate cuprinde. De ce din grămada oar­bă, în care nemernicii mișună, de ce? Un „de ce”? pe care nu-1 poate înlătura scrâșnirea dinților, nu-i poate dezlega nici o revoltă. „In loc de odihnă, în loc de verdeață“... re­peta vocea pare că și ea plângătoare a preotului doar ăsta, să fie înțele­sul. Pe cei aleși, pe cei de seamă, via­ța cu sbuciumul ei îi frânge, va fi poate acesta, înțelesul plecării în lumea drepților, a tot ce e mai bun­? In cripta rece zace de ori Dan Mavius. Avea cinci ani când l-am cunos­cut Copil isteț, veșnic zâmbitor și blând, se prinsese într’o prietenie de fiecare clipă cu micul Teddy. In rondul din strada Stelea, iarna, vara din orice colt veneai, ani și ani de-a rân­dul, îți răsărea chipul bălai al unuia, nedespărțit de chipul oa­cheș al celuilalt. Și lucru curios acum câteva seri, într’o furtună, trăznetul a doborît doi copaci peste câteva ceasuri în­chidea ochii Dan Mavrus. Și rondul își dăduse obolul la moartea micilor prieteni, de a căror joacă zglobie se animaseră copacii de atâtea ori. Dan Mavius... câte daruri: deș­tept, isteț la carte ca nimeni altul, blând și ocrotitor cu cei mici și o­­ropsiți, respectuos cu cei mari și mai ales iubitor de viață, de a ști, de a cunoaște, de a pătrunde, de a cu­prinde lumea cu tot ce are ea mai frumos. Era primul în clasa Voevodului. Când îl lăudai de lucrul acesta, în ochii lui licărea un pic de zâmbet, un pic­ de ironie, un pic de neîncre­dere, ca și când s’ar fi vorbit de al­tul... nu de el..'. La 16 ani avea înfățișarea unui­­bărbat și păstrase sufletul unui co­pil, al­ unui copil nespus de bun. Și tremura încărcat de lacrimi gla­sul profesorului de religie din clasa Voevodului, când a vorbit în bise­rică de Dan Mavius acel care a fost „primul în toate“. Ii tremura de du­rere și glasul celui ce slujea, și to­tuși ei văzuseră atâtea nenorociri, dar pare că de data asta ar fi cârtit și ei... Un copil excepțional în familie. Aveai impresia că părinții lui îi sunt copii, atât de mult reușea să-i pri­ceapă într’o caldă prietenie și să-i învăluiască într’o nedesmințită soli­citudine. Un copil excepțional ia școală prin mintea lui luminată, prin sufle­tul lui ales, prin firea lui apropiată. Un copil cuviincios și plin de căl­dură în societate. Atâtea daruri și totuși s’a dus. Oare poporul, în înțelepciunea lui, are dreptate când spune: „L-a iubit Dumnezeu, prea mult și i-a luat la el“? A plecat plâns de lumea toata, de ochi regali, de mic și mare, de tâ­năr și bătrân. Amintirea lui rămâne totuși săpa­tă adânc în mintea și sufletul tutu­ror celor cari l-au cunoscut îndea­proape. Nedespărțita tovărășie dintre co­pilul cel bălai și cel oacheș s’a în­cheiat iarăși, acolo sus: In loc de verdeață... în loc de odihnă!... Atena Costaky Nicolau Furtună violentă in Mexic MEXICO, 30 (Rador).­­ O fur­tună de o violență extraordinară a bântuit timp de trei zile în regiunea Acapulco. Violența vântului și ploile toren­țiale au pricinuit mari stricăciuni, distrugând liniile telegrafice și te­lefonice. Circulația pe șosele a fost deasemeni întreruptă. Se anunță că sunt și victime, dar precizări lipsesc din cauza întreru­­perei comunicațiilor cu regiunea bântuită de furtună. Atmosfera ultimei sesiuni geneveze PARIS. 30. (Rador).­­ Ziarele fac bilanțul sesiunilor consiliului și Adu­nării Societății Națiunilor. „Petit Parisien“ scrie: „Desbaterea asupra cererii guvernului spaniol din Valencia s’a terminat fără prea mult zgomot. Acest rezultat se datorește în mare parte sforțărilor vigilente ale d-lor Delbos și Eden, care, dând totuși curs legitimelor proteste ale guvernului din Valencia, au putut să canalizeze desfășurarea discuției în așa fel încât­­ activitatea comitetului de neintervenție departe de a fi slă­bită de acțiunea Genevei să fie dim­potrivă puternic întărită. „Pe de altă parte, constatând feri­cita aplanare a grelelor negocieri re­feritoare la sangiacul Alexandretta, se cuvine să aducem un omagiu ac­țiunii d-lui Delbos și Vienot. Precum și spiritului de dreptate și conciliere de care n’a încetat să dea dovadă d. Sandler, ministrul afacerilor străine al Suediei și raportor al chestiunii“. * „Excelsior” constată: „Consiliul Societății Națiunilor, unde locurile Germaniei și Italiei sunt vacante, s’a ferit să calce atribuțiile comitetului de la Londra, în care sunt reprezen­tate toate statele, solidar angajate într’o politică de neintervenție in Spania. Soluția de temporizare a consi­liului Societății Națiunilor este un model de înțelepciune și prudență”. ,b’Humanité”, oficiosul comunist, scrie: „Am face o greșeală dacă nu am menționa ușoara mișcare pe ca­re rezoluția în chestiunea Sapniei a însemnat-o în sensul unei luări a răspunderilor din partea Societății Națiunilor. Geneva a hotărît să nu-și mai acopere ochii și urc­ele”. In chestiunea sangiacului Alexan­­dretta, trimisul special la Geneva al ziatului „Le Matin” scrie: „Cel mai de prețuit dintre punctele dobândite în privința sangiacului este acela că Turcia aprobă dinainte tratatele care peste doi ani vor pune capăt mandatului sirian”. In­ aceiași chestiune, „Le Popu­late“ declara: „însemnătatea con­venției franco-turce este foarte ma­re. Prin ea se găsesc întărite pozi­țiile Franței și Turciei în Meditera­­na orientală. Prin ea, Franța și Tur­cia sunt mai puternic unite pentru menținerea păcii în Orientul apro­piat. „D-nii Delbos și Vienet au avut dreptate spunând-o și scriind-o în mai multe rânduri; într’adevăr, me­todele Societății Națiunilor sunt a­­celea care au îngăduit să se rezolve un conflict atât de delicat“. „L’Oeuvre“, analizând sesiunea de la Geneva, scrie: „Toate lucrările acestei sesiuni a consiliului Societă­ții Națiunilor, cea mai fericită din câte ne-a fost dat să înregistrăm in ultimii trei ani, sunt interpretate ca o dovadă că forțele democratice care luptă pentru instaurarea secu­rității colective și-au vădit superio­ritatea față de țările totalitare. In al doilea rând, această sesiune în­seamnă o vădită revenire a politicii franceze, deoarece d. Delbos a luat partea cea mai mare in toate ches­tiunile tratate la Geneva. „In sfârșt, hotăririle intervenite în problema sangiacului și în ches­tiunea spaniolă dovedesc încrederea pe care guvernele o păstrează So­cietății Națiunilor, a cărei autoritate s’a afirmat din nou cu putere“. > * Am arătat, în articolul din ur­mă, rânduiala făcută prin noua lege privitoare la organizarea și încurajarea agriculturii, în ce­­ea ce pivește vânzările și dona­­țiunile pământurilor agricole, provenite din împroprietăriri. Legea face o deosebire între terenurile rurale după folosința și după așezarea lor. Proprietățile până la 10 hecta­re, plantate cu vii, pomi fruct­­feri, sau ocupate cu pepiniere de pomi sau vite, cele împădurite, cele folosite continuu cu grădini de zarzavat, de flori sau plante horticole, cele pe cari se află lu­crări de irigație, îndiguire sau drenaj, antrepozite, curățitorii de cereale, pivnițe, crame de vini­­ficație, îngrășitorii de vite ori crescătorii sistematice de păsări ca și locurile de casă până la suprafață de un hectar, pot fi înstreinate (vândute sau donate) fără niciun fel de obligație, adică nu mai este nevoie de a se face formalitățile cerute pentru tere­nurile provenite din împroprie­tărire și nici condițiunile cerute să îndeplinească cumpărătorul (adică să fie sătean cultivator de pământ sau asimilat lor, sau să nu aibă mai mult de 50 ha.). Din cauza capitalului mare ce se pune în plantații sau construc­­țiuni (cari, de obicei, întrece cu mult ,valoarea pământului­) și a lăsat aceste terenuri la libera vânzare, ca și restul terenurilor agricole cari nu provin din îm­­poprietărire, cum sunt terenurile moștenite, părțile de moșii neex­propriate, etc. Tot astfel se pot vinde sau do­na oricărui cetățean român, pro­prietățile agricole rurale situate în perimetrul (pe teritoriul) co­munelor urbane, suburbane, stațiunelor turistice ori climate­­­rice, fără a i se cere să îndepli­nească vreo altă condițiune fără drept de întâietate al statu­și­lui la cumpărare (preemțiune). In scopul de a se favoriza așe­zarea industriilor la sate, legea a dat putința ca industriașii ce­tățeni români, să poată cumpăra pământ din proprietatea agricolă rurală, până la suprafața de hectare, cu condiția ca să fie, în­­­trebuințat numai pentru indu­strie (la construcții de fabrici și anexele lor), băgând în clădirile și mașinele fabricei, cel puțin 100.000 lei de fiecare hectar, a­­cest­ea fiind considerate, ca o sar­­­cină, a terenului. ^ **’**’**’­ ****&' Dacă cumpărătorul, în termen de cinci ani nu face fabrica, înde­plinind condițiunea de înzestrare minimă, vânzătorul terenului sau Ministerul Agriculturii poate ce­re, prin justiție, anularea actului de vânzare, cumpărătorul având dreptul la restituirea prețului plătit pentru teren, fără a avea dreptul la despăgubiri pentru clădirile sau instalațiile ce­ ar­ fi făcut pe teren. Pentru terenurile vândute în scopul întemeierei sau lărgirei de industrii agricole, precum și pentru construiri de magazii, an­trepozite, curățătorii de cereale, pivnițe, crame, îngrășătorii de vite sau crescătorii de păsări, se cere a se învesti un capital de 50.000 lei de fiecare hectar. In aceleași condițiuni, se pot face cumpărări de terenuri în scop de a se face lucrări de iri­gații, îndiguiri, drenaj, pepiniere, de pomi fructiferi, de arbori fo­restieri, de vite altoite, de a des­chide, canalul de Șteigere s­au drumuri particulare, fără a se mai cere învestirea unui capital determinat, ci este destul a se executa lucrarea. Proprietățile agricole rurale nu se pot împărți prin vânzare sau moștenie sub 2 hectare, su­prafața care este legal neîmpărțibilă. (indivizibilă) In această categorie nu intră locurile de casă. Proprietățile care au sub 4 hec­tare nu pot fi vândute, dăruite, sau moștenite decât în întinderea lor totală, căci împărțindu-se nu vor putea rămâne proprietăți de minimum 2 hectare. Se exceptează proprietățile moștenite sub 2 hectare, în ca­zul când porțiunea împreună cu pământul dobândită propriu, înplinesc o proprietate de cel puțin 2 hectare. Când prin lichidarea moșteni­rilor s’ar ajunge la loturi sub 2 hectare, statul va fi anunțat pen­­tru ca — pe baza dreptului de în­tâietate, la cumpărare — să poa­tă cum­para proprie­tățile sub 2 hectare. Statul le va putea trece către unul sau mai mulți dintre moștenitori. In scopul refacerii proprietatei agricole rurale în bucăți de în­tinderi mai mari, care să­mită o exploatare agricolă per­mai sistematică, legea a prevăzut dreptul vecinilor de întâietate la cumpărare. Vânzătorul unei pro­prietăți agricole este dator ca, mai înainte de a face vânzarea, să anunțe, prin mijlocirea primă­riei, pe vecini, că dorește a vin­de proprietatea ce se învecinește cu ei, arătând prețul și condițiu­­nile vânzării. In cazul când mai mulți vecini sunt amatori a cum­păra, vânzătorul are drept de a­­legere între vecini. Legea mai prevede putința de schimb a terenurilor provenite din împroprietărie, atât între ele cât și cu alte pământuri, de ace­­eaș întindere sau valoare. Pă­mântul schimbat cu un teren pro­venit din împroprietărire capătă calitatea de proprietate agricolă rurală și este supus tuturor regu­lelor prevăzute pentru aceste te­renuri. Legea mai prevede o dispozi­ție de o însemnătate deosebită, intangibilitatea gospodăriei agri­cole. Locul pe care se află casa de­ locuit, magazia, grajdul și toate cele alăturate, într’un cuvânt gospodăria agricolă, împreună cu grădina și curtea, până la întin­derea de un hectar, nu se poate ipoteca și nici urmări, decât pen­tru dările către stat, județ și co­mună și atunci numai dacă urmă­­ritul nu mai are altă­ avere mo­bilă sau imobilă. Se asigură, astfel, agricultoru­­ui mic, care și-a construit gospo­daria pe o proprietate provenita din împroprietărie, un cămin pus a adăpostul întâmplărilor neno­rocite, la care este expus agri­cultorul (secetă, piatră, inundații, etc), prin însăși profesiunea sa. PETRU I. MORCOVESCU Cronica agricolă Vânzările pământurilor rurale

Next