Epoca, august 1937 (nr. 2543-2568)

1937-08-01 / nr. 2543

* No.25431 Lei Duminică 1 August 1937 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII SA primesc la administrația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GRIGORE N. FILIPESCU Ziar al partidului conservător.­Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Tie scumpă țară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipescu —«——a——a—BBs—mssB———­a—I—sa Ce să ascultăm la Radio­ ­ 1875 m. RADIO­ ROMANIA 150 kw. 160 kHz.­­564,5 m. BUCUREȘTI 12 kw. 823 kHz. ■ 13,00. Concert de prânz. de salon Radio dirij. de D. Orchestra Teodoru: De prin lume, potpuriu de Costal; Era, vals de Gillet; Caro mio bon de Giordani; Balet egiptean de Luigini; Dansul copilului de Garavaglio; Reve­rie de Schumann; Iolanda, vals de Za­­m­bon. 14,10: Radio jurnal. Ora. Mersul vre­mii. Știri interne și externe. ■ 14,20: Continuarea concertului: Tin­tint-Trafa la de Borstaedt; Soțul vesel de Oscar Strauss; Scherzo de Kert; Fetele din Texas de Liecle; Schu­Mo­ment muzical de Schubert; Cântec de leagăn de Waldteufel. • 15.00: Ultimele știri. • 19.00: Ora. Mersul vremii. 19.03: Concertul fanfarei gardienilor publici cond. de maior Chr. Florea; Vulturul, marș de Marian; "Vârful cu­­ dor, vals de Th. Ionescu; Inimă de român, potpuriu de Fascu; Potpuriu din opereta „Prințesa dolarilor” de Fe­­rras; Toreador, marș de Emil Stoic. UNIVERSITATEA RADIO , 20­15: Ce pretinde lumea dela Maio­­rescu, de prof. Sim­ion Mehedinți, 20,35: Muzică veselă, — Ansamblul Dendrino (canto: Liana Mihăilescu): M’am îndrăgostit de tine, tango de Halm; Inima mea, e a ta, tango d­e Dendrino; Dragostea-i belea curată, cântec de Mișu Iancu; Mi-e dor de acasă, tango de Elly Roman; E ultima seară, tango de Corologos; Pe potecuța din livadă, cântec de Anghel Miclescu; In Havai, tango de Tombulis; Rio-Rino tango de Dendrino; Țară, țărișoara în ea, cântec de Dendrino. RADIO-ROMANIA 1­21.15—22.30: Muzică variată (discuri); Slowfox de Noble și Fox de Razal. ‘(Telef.); Două cântece din filmul „,Allotria” de Kreudnr­ (Telef.); Tango de Scarpino și Tango de Paulos.­(Te­­lefunken); Selecțiuni de melodii (voce: Erwin Hartung, simlinger și Willi i Weiss.­Telef.); Dynamic­­on și Spirite sburătoare, valsuri de Josef Strauss.­­­(Telef.); Primăvara in Havai și Sere­nadă de Bornstaedt (Telef.); Doi tran­dafiri de Elly Roman (voce: Ion Lui­­can.­O.); Două cântece americane a­­ranjate de Trommer­(Telef.); mi te-a supărat? de Vasilache și Cine Pe ■acela? drum de ori de Bébé (voce; Gică Petrescu.-O.); Mi-ai furat inima, de Max Hahn și Dacă ai fi draga mea de Elly Roman (voce; Titi Botez.-O.); Ai ■adormit crâșmare la tejghea de Mircea ■Alexe și Cântă marinare de Manzatti­n(voce: Cristian Vasile.­C.), RADIO-BUCUREȘTI 21­15. Muzică de dans. Jody (canto: Titi Botez); Jazzul Mc­Baby dan­sează, foxtrot de Pollark; Iubesc pe cineva, foxtrot de Robins; „Bu­ hu” foxtrot de Loeb; Intr’o grădină mică, tango de Corologos; „Caciumbambe”, rumba de Simons; ; Seară minunată, slow de Billy Hill; O zi, tango de Elly Roman; Draga mea, foxtrot de Law­­hurst; Mă urmărești, foxtrot de Rei­ner, îngeraș, să dormi ușor, tango de Elly Roman; I s’a spus tuturor, foxtrot de­ștept; Un vapor alb, slow de Vin­cent Rose; Dă-mi mâna ta, tango de Constantinescu; Ochii tăi albaștri, fox­trot de Spiria; Regina junglei, slow de Hollaender; Gigolette, foxtrot de Roman; s’o spui tuturor, foxtrot Elly de Elly Roman; Povești din pădurea vie­­neză, vals de Strauss; Cântecul flaș­netarului, foxtrot de Hudson; RADIO-ROMANIA și RADIO-BUCU­REȘTI 22,30. Sport. Radio jurnal. 22,45. Concert de noapte al Orches­trei Vasile Julea transmis de la restau­rantul ..Coșna (voce, P. Alexandru). 23,45: Jurnalul pentru străinătate în limba franceză și germană. 23,55: Ultimele știri. MILANO, ora 18: Radio jurnal. 18,15; Muzică de dans. 19,50: Comunicate. 20: Varia. 21.10: Radio jurnal. 21,40; Va­ria. 22: Teatru. ROMA, ora 18.15: Muzică de dans. 19,50; Comunicate. 20: Varia.­ 21.10: Radio jurnal. 21,40: Varia. 22: Teatru. 22,30; Concert. 23,45: Muzică de dans. 24: Radio jurnal. PARIS P.T.T., ora 19; Plăci. 19.30: Concert. 20: Radio jurnal. 21: Emisiune veselă. 21.30. Teatru. ^IKSEMMI» Din ziarele din Iași că s’a făcut o modificare în traseul tramvaiului care străbate Piața Unirii. Lucrarea trebuie să fie foarte fru­moasă de vreme ce și d. C. Toma, om de gust, și perfect opozant a declarat în auzul tuturora: — „Mie îmi place. S’a degajat Pia­ța Unirei. E și bine și frumos”. Dar d. Toma a adăugat, repede, — „Vechea curbă era destul de bună. S’a făcut o curbă nouă care trece chiar pe lângă trotuar, și tot­odată trotuarul a fost considerabil strîmtat într’un punct unde circu­lația e foarte animată. In situația nou creată, circulația pietonilor va fi serios stingherită și totodată o primejdie de accidente”. Circulație animată la Iași­ D. To­ma se ține de glume... * Se afirmă că dacă pentru alegerile comunale și județene s’ar fi fixat câte o singură zi în toată țara, ar fi fost o luptă electorală acerbă. De acest lucru s’a ferit guvernul. Pentru a împiedeca lupte e­lchoral». prea violente, au fost eșalonate ale­gerile Interesant. Săptămâni întregi de agitație in loc de o singură zi. Posi­bilitate pentru toate partidele de a concentra într-un singur județ pro­pagandiști și agentură cari altfel ar fi trebuit să rămâe acasă, in județul respectiv. Permanetizarea atmosfe­rei încărcate. Prilej de nesfârșite polemici și atacuri intre partide. Și toate acestea poartă eticheta grijii unei lupte electorale mai pu­țin acerbe­ Ther. Propaganda germană în Ungaria In ultimele zile opinia publică ungară a fost surprinsă de știrile privitoare la propaganda germană din Ungaria. Ziarul liberal „Esti Kuri­“ a arătat că partidul national­­socialist german din Ungaria a or­ganizat nu de mult câteva filiale, din ele chiar la Budapesta. Ziarul ungar amintește că cetățenii ger­mani nu se mulțumesc să activeze în­tre dânșii, ci își întind activitatea și­ în sânul populației de naționali­tate maghiară. Șeful propagandei național-socia­­liste germane din Ungaria a fost tânărul german Kienast, care a ve­nit la Budapesta în calitate de Sti­pendist și încartiruit într’un cămin studențesc. Ceva mai târziu s’a do­vedit că Kineast nu a fost bursier, ci sosise în Ungaria cu o misiune spe­cială. S’a constatat că bursierul german călătoria foarte mult tn Ungaria și săptămâni întregi stătea în provincie printre cetățenii de naționalitate germană. „Esti Kurk­ ” afirmă că organizația naționl-socia­­listă de la Budapesta a întreprins în felul acesta o propagandă sistema­tică, subvenționată de guvernul din Berlin. Acuzația aceasta a fost atât de serioasă încât a trebui să intervină ministrul de interne. A folosit acest prilej pentru ca, împreună cu mi­nistrul de externe, să ia în cerceta­re întreaga problemă a minorități­lor din Ungaria. Mai întăi ministrul Szell a dedus că Ungaria se poartă cu minoritățile sale in mod legal, cărora le acordă toate drepturile ce le aparțin. Ministrul de intern­e s’a interesat apoi de minoritatea germană. A amintit de măsurile luate de guvern în vederea unei li­bere desvoltări a acestor școli. M­i­­nistrul Szell n’a spus desigur că măsurile frumoase luate de dânsul au rămas pe hârtie numai, iar prac­tica ungară e foarte departe de a­­cestea. A fost forțat să declare că autoritățile ungare vor interveni drastic ori de câte ori se vor înre­gistra tendințe de propagandă, me­nite să amenințe ordinea internă. Ministrului ungar i-a venit în a­jutor și legația germană de la Bu­dapesta. Domnul Szell a dat un co­municat prin care se spune că e interzisă orice acțiune politică prin­tre cetățenii ungari de naționalitate germană. Propaganda aceasta poa­te fi făcută numai printre cetățenii germani din Ungaria. Declarațiile ministrului de interne de la Buda­pesta au fost sesizate la Berlin, unde ministrul Hess a intervenit în discuție. Acesta a declarat că Ger­mania respectă fără îndoială ce­tățenia maghiară a populației șva­be și nimeni nu are intenția să submineze siguranța statului ungar. LA BELGRAD­­­­VI Cum s’a văzut, din tele­r­gramele de eri, conflictul intern iugoslav provocat de ratificarea concorda­­tului cu Vaticanul, nu­­ va putea fi aplanat cu prea multă ușurință. D. Stoiadinovici pare a fi adoptat tactica tempo­rizării. Deocamdată nu se va cere și ratificarea Se­natului, unde, probabil, opoziția ar fi și mai dârză de­cât la Cameră, sperân­­du -se că timpul va aduce împăciuirea. Este și speranța noas­tră. Urmărim cu grije tot ce poate neliniști viața vecinei și aliatei noastre, și nimic nu cășunează mai mult unității națio­nale și coheziunii de stat de­cât luptele religioase. In treacăt vom obs­er­va că în șiragul frământări­lor europene de azi, tind să se anine — mărgele de primă mărime — și lupte­le religioase. Conflictul din Iugoslavia nu este singurul la ordinea zilei și nici nu este cel mai grav conflict bisericesc în des­fășurare. Uneori ești ten­tat să se întrebi dacă nu cumva Europa va mai cu­noaște într’o zi urgia raz­­boaelor religioase. In Iugoslavia acțiunea pentru înch­eerea concor­datului cu Vaticanul a fost începută mai de mult. Regele unificator­­ vedea în egalitatea de drepturi a cultelor recunoscute u­­na din condițiile princi­pale ale sudurii iugoslave și d. Stoiadinovici ratifi­când o convenție care da­tează din iulie 1935 nu a urmărit decât topirea ul­timelor motive de tremur în statul unitar iugoslav. Este totuși lesne de în­țeles împotrivirea dârză a Bisericii naționale iu­goslave. Biserica orto­doxă a constituit tăria și pavăza statului sârb, cu care s’a confundat în cursul veacurilor. Eroi­cul popor sârb are o isto­rie asemăn­ătoae cu isto­ria noastră și deci, pentru noi, sunt clare și motive­le naționale ale împotri­virii Sfântului Sinod din Belgrad, și sentimentele cari solidarizează mulți­mea cu conducătorii Bi­sericii ortodoxe. Din nefericire însă, con­flictul, pe care patriotis­­mul i­luminat al episcopi­lor și al bărbaților de stat cari cârmuesc Iugos­lavia, ar fi izbutit să-l în­lăture,­­ a fost colorat și politicește. Chestia rati­ficării concordatului este folosită ca armă de luptă contra guvernului Stoia­­din civici. Este ușor de înțeles că alipindu-se pe o chestie atât de delicată și pasiu­nile politice, situația se agravează. Metodele par­tidelor sunt adesea ace­leași, ori­câte granițe ai trece. O criză de guvern la Belgrad? N!o vedem pro­babilă în acest moment. De altfel oficialitatea iu­goslavă privește situația cu multă încredere și es­te sigură că va înfrânge jocul politic încercat. In ori­ce caz și pentru succesorul d-lui Stoia di­­n civici datele problemei ar rămâne neschimbate. Cumințenia va învinge și, cum dorim cu toată sin­ceritatea, în curând va fi fost înlăturată de la ordi­nea zilei această contro­versă religioasă a cărei agitare este foarte puțin prielnică întăririi ordinei iugoslave. r " Perspective După câțiva ani de recoltă me­diocră, sau dacă n’a fost recolta, prețul a fost mizerabil, iată-ne puși în situația de acum vre-o nouă ani, când lipsa porumbului a făcut atâ­tea victime. Dacă n'a fost ploaie și mămăliga s’a­ evaporat in moțul po­rumbului ieșit nerăbdător după câțiva stropi, desigur că vina nu o poartă guvernul, dar p­leacă de răs­pundere gospodărească tot i se va pretinde. Nu de altceva, dar expe­riența trecutului putea să ne fie fo­lositoare și vacile grase trebue să ne facă să ne gândim mereu la cele slabe, care încep să-și arate coas­tele. O rază de nădejde tot mai poate fi: s’a făcut grâul. Da, s’a fă­cut, dar prețul? Pâinea, apoi, e un aliment de praznic de pomeni, mă­măliga e de toate zilele, fără ea nici ceapa nu poate fi mâncată și nici fasolea. Iar o schimbare de re­gim alimentar nici nu se poate bă­nui. Vă aduceți aminte de lipsa gro­zavă de acum nouă ani, când țăranii au fost în stare s­ă dea un sac de grâu pentru un bănicior de porumb? Atunci când băncile au devenit de-o largh­etă exagerată, ridicând apoi dobânzile cămătărește și croind dru­mul spre comisiunea care n’a putut mulțumi nici pe creditori nici pe debitori, singurii mulțumiți fiind cre­ditorii ad-hoc rurali, creiați printr’o arbitrară interpretare de articole. Deabi a intrat în convalescență, ia­­tă-l acum pe țăran pus din nou în situația pomenită mai sus. Și e tim­pul când vom putea constata — deși n’ar fi fost de dorit— dacă știm să folosim experiențele trecutului. Pe islazuri — acolo pe unde mai există — iarba s’a închircit, porum­bul tot așteptând o ploaie n’o să mai fie bun nici de nutreț, iar la iarnă, din ce brumă de grâu este, trebuesc hrănite — adică scoase cu zile la iarbă verde — și dobitoacele și oamenii. Asta în cel mai bun caz, căci majoritatea vor fi siliți să-și vândă vitele pentru mămăligă. Dacă nu s'ar mai fi întâmplat poate n’am­ avea curajul s’o spunem. Și oamenii sunt cam desnădăjduiți. Un ostaș venit din concediu, îmi spunea că de câte ori se gândește la la porumbul de acasă ar vrea să mai facă un an de militărie. Tot mai este o nădejde, până la proba contrarie, în măsura aceia privitoare la oprirea exportului de porumb, dar n­u știm cine o să fie mai folosit di­n ea. In tot cazul ță­ranul român nu cred să fie, căci numai pe presupuneri sau afirma­ții oficiale nu ne putem bizui. E mai bine să punem răul înainte ca să nu fie surpriză prea mare. Dar ce te faci când în conferințe la radio, sun­tem asigurați că țara e fericită: în­tâi grâul, e foarte bună recolta (să sperăm că și prețul); apoi porum­bul, și că dacă avea ploae, dar tot e bun. Pezevenghiul ăsta de „dacă” ne-a lăsat fără mămăligă. Intr’o altă spirituală conferință ni s’au promis fosfați pentru îngrășă­minte și se nădăjduia că țăranul va ajunge să-i folosească așa cum se cade. Ideal, fără îndoială. Până una alta mămăligă, dela fosfați slabă nădejde, fără ploae și fără cămara de zile grele. Și, credem că se știe, nu este de glumit cu lipsa botului de mămăli­gă. D. U. Chestia cu...Alba In urma refuzului d-lui Vă­lenii Pop de a primi șefia or­ganizației liberale din Alba, se „Dreptatea”, de pild­ă, arată că d. Valeriu Pop s’a însărci­nat șef la Alba cam cu de la sine putere și că chiar „Viito­rul” a anunțat la vreme: „Șefia d-lui Valer Pop, ră­mâne provizorie până la rati­ficarea ei de către d. C. I. C Brătianu, președintele parti­dului liberal”. In urma rezultatelor obți­nute ele d. Valeriu Pop în ale­gerile recente, d. Dinu Brătia­nu n’a ratificat­­ șefia de la Al­ba. Cam așa ar fi chestia cu „refuzul”. Ce va urma ? Se zice că d. Valeriuc, furios, amenință cu demisia — și cu publicarea proectului său pen­tru protecția muncii naționale, bine­înțeles cu adaosul că a­­cest proect n’a putut fi adus din pricina împotrivirii d-lui Dinu Brătianu. Se zice, d­ar cine să creadă? D. Valeriu Pop e om cuminte. Toate trebue să fie numai născociri opoziționiste... D. VALER POP publică unele amănunte din cari ar reeși că refuzul a fost mai mult un fel de debarcare. Aspecte brailene Nu voi expune încă, în cadrul acestui articol, marea problemă economică a acestui port de la Dunăre, care deține un capitol de seamă în viața istorică și co­mercială a poporului român, dar a cărui importanță a scăzut sim­țitor din cauze ce vor face obiec­tul unui viitor studiu. Desigur, cu puțină bunăvoință și mai mult spirit de observație, aceste cauze puteau fi preîntâm­pinate, salvându-se din timp prestigiul și activitatea ce au fă­cut din Brăila — pe vremuri nu prea depărtate — cel mai înflori­tor port de la Dunăre. Nu voi rosti aci o patetică fi­lipică contra acelora cari, de drept trebuiau să intervie, căci decadența unui port de seamă a­­trage cu sine stânjenirea întregei activități politico-sociale-econo­­mice a întregului ținut ce cade în sfera de influență și relațiuni ale lui, fapt ce atârnă greu în balan­ța economică a statului. Mă voi mărgini să relatez o curioasă stare existentă la bursa de cereale din Brăila, din care se întrevede indolența vinovată și dăunătoare a autorităților în ge­neral, ca și lipsa de solicitudine părintească față de păsurile și munca țărănimei brăilene. De cu seară, pâlcuri de țărani pleacă de prin toate satele din apropiere cu căruțele încărcate cu produsele pământului lor, spre a fi vândute la târgul de cereale din Brăila. Și să nu spuneți că sătenii știu să semene num­ai grâu și po­rumb. Am văzut pe țăranii din Scheaua, din Morotești trec­ând soia, mazărea semănată pe pă­mântul lor din îndemnul și învă­țătura atentă a proprietarilor în­vecinați: d-na și d. ing. Maxim. Din păcate, țăranul nu aprecia­ză o alimentație rațională, așa că el vinde tot, spre a putea astupa golurile gospodăriei lui destul de împovărate și nepri­ceput condusă, din care cauză și randamentul material e scăzut la jumătate. Cu sacii plini cu mazăre — au făcut câte 8 la pogon, — țăranii ajung dimineața în zori, la por­țile bursei din Brăila. Au fost parcă anunțați, căci mai mulți sansari de cereale se reped în întâmpinarea lor. De fapt samsarii cunosc psi­hologia negustorească a țăranilor români, cari, imediat după treer duc cerealele sau leguminoasele la târg spre vânzare, căci nu au magazii pentru păstrare. (întâi electrificarea satelor, domnilor!) O atentă observație te face să constați că nu există nici o con­curență între acești samsari, ce ar putea fi de folos țărănimei. Toți sunt în serviciul adevăra­tului samsar, care stă și pândește momentul oportun ca să intervie el și să obțină produsele cu pre­țul ce știe să îl impue prin șire­tenie. Agenții lui nu fac decât să o­­fere prețuri extrem de mici și să aducă mari obiecțiuni despre ca­litatea produselor. Glasuri auto­ritare de experți încercați și ne­­­gustori cinstiți (!) se aud­­ parte: „2700—2800 lei mia de­ o­­de kgr. de mazăre”, ca de cealaltă parte să te miște tângueli timide și disperate ale bieților săteni căzuți în ghiarele rapace ale ne­­omenoșilor samsari și lipsiți de orice concurs obligator al auto­rităților! „Dar noi am citit la gazete că se vinde cu 3800—3900 lei mia” se văicăresc sărmanii oameni, cari însă nu pot nici în ruptul capului să miște inima de piatră a veroșilor samsari și ’nfine să fie bucuroși când patronul lor se arată și consimte — de dragul lor și fiindcă e om mărinimosO­ să cumpere cu 3000—3100 lei mia de kgr. mazăre comestibilă transportată în port. O mică socoteală arată câte sute grele pierd acești oameni, ce sunt micii cultivatori români și baza de rezistență a țărei și ce spărtură mare se face în bu­getul lor deja prea mic, stricân­­du-se în acelaș timp și prețul o­­ficial al bursei, care ar trebui să păstreze un raport equitabil cu acela al străinătății. Autoritățile strălucesc prin ab­sență! Nu se stârpesc corbii bursei de cereale, nu se afișează prețurile, nu există un expert o­­ficial care să-și spună cuvântul său decisiv în toate vânzările, nu se controlează modul de vân­­zare-cumpărare, nu se apără in­teresele atât de capitale ale ță­­rănimei muncitoare și producă­toare, nu există chiar un oficiu de cumpărare al statului! Câte trebue să se facă și ce ușor s’ar putea înfăptui, dacă s’ar depune mai multă activi­tate științifică și bunăvoință pen­tru promovarea și susținerea a­­devăratelor interese ale țărăni­mei române. Dr. Emilian Demetrescu Germania economisește FIERUL BERLIN, 30 (Rador).­­ Pentru a se economisi fierul, în cadrul pla­nului de patru ani, profesorul Adolf Speer, inspector general al con­strucțiilor Reichului, a publicat as­tăzi un apel către arhitecți, sfătuin­­du-l să renunțe pe cât posibil la construcțiile cu schelet metalic, re­venind la construcțiile de zidărie. Pe de altă parte, dr. Fritz Todt, inspectorul general al autostrade­­lor, a luat măsuri pentru ca in nu­meroasele lucrări de artă ce se execută odată cu construirea auto­­stradelor să se țină seama de difi­cultățile aprovizionării cu fier. Ul­timele poduri executate in apro­piere de Sirb­erg (Silezia) și în a­­propiere de Kaiserlautern sunt con­struite din piatră. »-------------<m ■ o* ---------------­ Echipa hipică română la München SUCCESUL SOCOT. TZOPESCU Concursul de la München anul a­­cesta se prezintă foarte greu prin faptul că se dispută așa numita „Das braune Band des Springsports“. Pentru ca un călăreț să-și însu­șească acest cordon de onoare, tre­bue să întrunească cu acelaș cal maximum de puncte bune în cele 4 probe ce au loc, in patru zile con­secutive. PREIS DES REICHSMINISTER­­PRAESID ENTEN In prima zi după o luptă foarte grea St. Tropescu incălecând calul Gaskony, reușește să termine nepe­nalizat la fel ca lt. Brinkmann (Ger­mania) pe Alchimist. Clasamentul este următorul: 1. St. Brinkmann (Germania) Q greșeli 1,22”. 2. Lt. Tropescu (România) 0 gre­șeli 1,22’’. 3. Cpt. Barnekow (Germania) 0 greșeli 1,29”. 4. Lt. Brinkmann (Germania) 4 puncte 1,26”. 5. Cpt. Rang (România) 4 puncte 1,27”. 6. Cpt. Hasse (Germania) 4 punc­te 1,28”. Sărbătorirea lui Descartes Prin „Traité des passions“, Des­cartes e sinteza generației sale, iar prin „Discours de la Méthode” re­prezintă secolul său. In literatura timpului său, Descartes apare ca o figură independentă, deschizând un nou drum gândirii. E un fel de conștiință a secolului său, care ne relevează anumite de­desubturi ce explică trăsături apa­rente. Părerea celor mai mulți oa­meni de litere, aproape a tuturor, este că Descartes n’a adus nici un serviciu literaturii, dar în schimb este socotit a fi întemeetorul rațio­nalismului și reprezentant clasic al rațiunii franceze. Dacă Descartes a scris în franțuzește, dacă limba e franceză, fraza este cea latină. In plus nu există nici acea grije artis­tică a frazei, pe care contempo­rani ca J. G. Balzac o aveau,­dar plinătatea viguroasă, exactitudinea și unele salturi de imaginație, prin­tre rândurile aspre de raționament, sunt adevărate scânt­eri. Sinteza concepției sale despre viață, rezumată la trei cuvinte, l-a făcut cunoscut chiar celor ce n’au putut să-l citească, fiindcă din a­­cel „cogito ergo sum“ se poate împleti o întreagă rețea filosofică, care ar reduce existența la rațiune. S’au împlinit trei secole de când a apărut „Discours de la Méthode. Un timp destul de considerabil pen­tru ca o operă să-și poată ocupa lo­cul în eterna uitare, sau să fie con­sacrată definitiv nemuririi. Cu toate criticile aspre ale celor ce nu se împacă cu rațiunea (după cum vom arăta, chiar Descartes, n’a fost un perpetuu adept al rațiunii), știu­țele și matematicele în special, da­torită încrederii solide pe care Des­cartes o punea în ele, intru desco­coperirea adevărului, au să-i recu­­­noască pentru stadiul de evoluție vii care se află. Pentru ca în „Discours de la Méthode“ contemporanii săi își regăseau felul lor de a gândi, „Traité des Passions’’ a fost ne­dreptățit de atenția cititorilor fiind lăsat în seama filosofilor. Filosofia acestui „Discours’’, constă în con­cepția științifică a lucrurilor, așe­zând rațiunea ca judecător suprem al adevărului (e felul de a gândi al generației sale format în trecușul evenimentelor). Ne vom permite să prezintăm, la aniversarea „dis­cursului”, cât mai schematic, acel „ Traité des Parssions”. In „traite des Passions” Descartes identifică o permanentă legătură între faptele morale și mișcarea materiei. Pasiunile sufletului fiind însoțite de modificări fiziologice ce se tra­duc prin punerea în mișcare, par­țial sau general, a organelor, în ve­derea unor efecte. Dată fiind per­petua concordanță a fizicului și moralului, pasiunile nu sunt deci decât impulsiuni brutale ale instinc­tului, care se clasează după o „ju­decată sigură și hotărîtă față de cunoașterea binelui și a răului”, pe care rațiunea ne-o pune la înde­mână. Iată, de ex., ce spune despre dra­goste : „Când această cunoaștere este adevărată, adică când lucrurile pe care ea ne face­ să le iubim sunt cu adevărat bune, dragostea nu va ști să fie prea mare, și nu se întâmplă niciodată ca ea să nu producă bu­curie. Spun ca această dragoste este nespus de bună în măsura în care, dându-ne adevărate­­ bunuri, ne desăvârșește mai mult“’. Și a­­ceastă cunoaștere desăvârșită dragostei, urcând treptele condițio­a­nate de legătura cu perfecțiunea obiectului, culminează în dragostea față de divinitate. „Adevăratul său obiect (al dragostei) este, fără în­doială, suverana divinitate, față de care nu vei putea să nu fii cucer­nic, când o cunoști așa cum tre­buie”. In stăpânirea pasiunilor, pen­tru a face să domine judecata, un mare rol îl are voința — al cărei studiu formează miezul acestui „Traité des Passions” — pe care el o definește ca fiind „atât de libe­ră încât nu poate fi nici­odată con­strânsă; și chiar cei cari au cele mai slabe suflete ar putea dobândi stăpânirea absolută a pasiunilor lor, dacă ar pune destulă măes­­trie în a le disciplina și conduce”. Așa că Descartes în „Traité des Passions” formulează concepția despre dragoste și voință a eroilor cornelieni. Fiindcă am pomenit în treacăt de un Descartes care n’a fost numai raționalist, se poate do­vedi adevărul acestei afirmații după biografia sa care arată o viață ce n’a disprețuit vagabondajul. De fapt firile filosofice nu se prea îm­pacă cu tălăzuirile vieții, gândirea lor își toarce firul în tăcere și lini­ște. Nu acelaș lucru se poate spune despre Descartes care a fost un „cavaler’’ și neobosit călător, cu aventuri adeseori riscante și cu u­­nele mărturisiri de suflet poetic. Iată ce spune Giovanni Papini des­pre celălalt Descartes : „Rene Des­cartes este un poet în dorința de a fi nu un poet în putere, care se a­­runcă în filosofie precum un în­drăgostit decepționat se retrage într’o mănăstire”. Această aspirație către poezie a mărturisit-o întotdeauna : „Prețu­­iam foarte mult elocința și eram îndrăgostit de poezie”, declară el către­ începutul „Discours“-ului. De ce atunci nu s’a dedicat poe­ziei ? Răspunsul îl dă­ în primele cuvinte ale „Discurs‘‘-ului: „Mă gândeam că și una și alta (elocința și poezia) erau mai curând daruri ale spiritului decât roade ale stu­diului”. Mult timp s’a crezut că Descar­tes s’a născut în Touraine, iar pen­tru a i se putea ridica un monu­ment s’a recurs la mistificarea unor acte, care îl dăruiau pe marele fiu al Rațiunii, unei regiuni care se mândrește cu multe spirite, făclii luminoase în drumul gândirii fran­ceze. Intr’un articol din „Les nou­­velles literaires“, d. Maurice Bedel, îl proclamă pe „Descartes, noble homme Poitevin. Aceste lucruri, însă, nu pot avea importanță decât pentru orgoliul celor ce vor să facă un merit regional din stabilirea a­­devăratei lui origini. S’a născut la 1596, dintr’o familie de nobili din Toraine, înclinațiile lui filosofice s’au mani­festat dela o vârstă încă mică. In Institutul iezuit și-a desăvârșit cuno­ștințele matematice și științifice. Intră apoi in armată fără a-și pă­răsi predilecția sa pentru filosofie, până când ajunge la stabilirea sis­temului de gândire bazat pe legi matematice. Acum, după trei sute de ani, prăz­­nuirea lui Descartes adeverește ro­lul său în evoluția gândirii și știin­țelor. La Haga, care se mândrește de a fi adăpostit pe marele gândi­tor, evenimentul a fost prăznuit­ prin imprimarea­ unei ediții come­morative a lui „Discours de la Me­thode”.­ Societățile cortesiene, cu membri în toată lumea, organizează sărbă­toriri și perelinagii la Châtellerault — casa unde până la vârsta de 8 ani a fost crescut Rene Descartes, și unde s-a amenajat un muzeu — iar, la Biblioteca Națională s’a des­chis pe ziua de 30 iulie o mare ex­poziție „Descartes și timpul său‘‘. In încheerea unui articol din „Les nouvelles litteraires“, d. Paul Clau­del, dă o sentință care ar avea da­rul să nemulțumească pe corte­­sieni. ..Matematicienii să sărbă­torească deci amintirea acestui mare om care le aparține pe dean­­tregul. Cât despre scriitori, ei nu-i datorează nimic’?

Next