Epoca, februarie 1938 (nr. 2691-2714)

1938-02-01 / nr. 2691

NESOCOTIREA VALORILOR In foarte multe județe, intre­girea liberală merge greu. Deși emoționați de îndemnurile șefi­lor și de înaltele temeiuri cari au impus refacerea­­ pe teren, in sfera intereselor județene, „fruntașii’ operează greu su­dura. Din multe orașe ne vin svonurile hartei și ale răzmeri­ței. Asupra principiilor oamenii sunt de acord. Georgiști, diniști, tătărăscani, una s’a făcut cât ar bate din palme. Dar ce valoare au principiile și ce valoare are unitatea ideologică, dacă nu ești cel puțin șef de organiza­ție ? Pentru cucerirea acestui loc, care în opoziție te așează cap de listă, iar la guvern in fruntea bucatelor, spadele se Încruci­șează viforos și se merge până la răzvrătire și până la dezlipi­re din marele roi, pentru a fi constituite grupulețe separate. Firește, dacă nemulțumiții întregirii liberale se vor... suda aparte, nimeni nu-i va lua în serios. O frondă trecătoare, cu șefi cari la prima strângere de mână mai prietenească din par se prea produce. Pe când din­tea cealaltă a baricadei vor roi colo, in câmpul mediocrității repede spre matcă, — eveni­mentul poate fi cel mult al sen­zațiilor reportericești de­ o săp­tămână. Dar toate aceste harțe și su­părări pun incă odată în evi­dență cât de Puțin hotărăște in alegerea cârmuitorilor de toate categoriile valoarea personală.. Toate amănuntele sunt luate in seamă când este vorba să se ponunțe hotărârea selecției. Câte voturi ai avut ori câte mai poți avea, ce rudenii ai în partid, câți nepoți, la centru, câți bani avere personală și până la urmă chiar și ce vechi­me în cadre. Meritele personale sânt, insă, aproape totdeauna uitate. Am ajuns astfel, după decenii de ignorare a erarhiei valorilor in situația de a nu mai avea în fruntea organizațiilor județene decât reprezentanți ai prevaș­­tei electorale, cu foarte rare ex­cepții. Acolo unde sânt aceste excepții, unde conduce omul de necontestate merite, harta nu ajunse in frunte prin tot felul de mijloace lăturalnice, încâe­­rarea este fatală. Tabloul se complectează cu mezatul deschis în zilele guver­nării ori de câte ori se bănu­­ește un electoral insuficient consolidat. D. Goga trebue să fi adunat în aceste ultime patruzeci de zile, mult material documentar pentru o carte foarte instructi­vă asupra vieții noastre politi­ce. Poate că intr’o zi ne-o va dărui. Intr’o zi... Azi d-sa este silit să-și ocupe foarte puținele cea­­suri pe cari i le lasă libere gu­­vernarea, cu potolirea nemulțu­mirilor organizațiilor național­­creștine năpădite de stolurile prea numeroase ale proaspeți­lor convinși. Grea viață, urîtă, deprimantă viață, actuala noastră viață po­litică. O fi fost și altădată, dar pare că niciodată de atâta tris­teț­ă. Ho. 28912 Lei REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIU 1. ROMAN Intrarea zbim calea victoriei­ RECLAME si INSERȚII Sa primesc la administrația ziarului $1 h* toate agențiile de publicitate Telefon: 3.32.11 Director: GRIGORE N. FILIPESCU Ziar al partidului conservator.­­ Fondat în anul 1885 de NNGÜUE KüPESGü / B 110 Marți 1 Februarie 1938 Politica externă Cea dintâi grijă pe care e firesc să o aibă orice guvern, este aceea de a spori, sau cel puțin de a nu slăbi, garanția in ce privește hota­­rele țării. Și hotarele țării se păstrează printr’o armată puternică și printr’o politică externă cuminte și prevă­zătoare. De aceea prima îngrijorare a oa­­menilor cuminți, care-și iubesc țara, când vine un guvern de oameni, în mare parte, noul, un guvern care pare a­poi să părăsească făgașul consacrat de experiență, e cu pri­vire la armată și la politica externă. În ce privește pregătirea și întă­rirea­ armatei, credem că țara poate fi liniștită cât timp, în capul minis­terului Apărării Naționale e­d. Ge­neral Antonescu. Trebue în schimb să mărturisim că in ce privește politica externă, ne e mai multă grijă, in capul ministerului de Externe e fără îndoială un strălucit avocat. Dar aceasta nu e de ajuns pentru li­niștirea țării. Mai întâi avocații, prin chiar meseria lor, simt siliți să sustie cu același talent — când îl au — și cu aceeași abundență de ar­gumente, teze diametral opuse. Să nu rezulte oare uneori, pentru un avocat, cu carieră îndelungată, din această ușurință de argumen­tare și pro și contra, și la dreapta și la stânga, o lipsă de frână la vor­bă și de atenție la cântărirea fap­telor și a împrejurărilor, care pe un ministru de Externe îl pot duce la cele mai fundamentale greșeli? Și apoi noi credem că cea dintâi normă, care se impune unui mini­stru de Externe, e aceea de a nu fi înrâurit, în orientarea politicei ex­terne a tărei lui de concordanța sau discordanța între regimul politic pe care-l reprezintă în țara lui guver­nul din care face parte și între re­gimurile politice din celelalte țări. Căci politica externă a unui stat e mult mai constantă decât regimul lui intern. Statele, în privința relațiilor lor cu celelalte state au orientări adeseori seculare, tendințe istorice, nevoi adânci, care atârnă de situa­ția lor geografică, de toată istoria lor­­ și a altor state, iar nici deCuiti­­c regimul trecător al politicei lor interne, și mai puțin încă de regi­murile interne ale statelor cu care sunt în relație; așa că o politică ex­ternă care ar nesocoti acest adevăr ar putea duce la dezastru. Fi-va în stare să nu-1 nesocoteas­că, un guvern, care e stăpânit, cu vehemență, de un singur curent, re­prezintă cu tărie o singură idee, și-și reduce aproape tot programul și toată rațiunea lui de a fi la înfăp­tuirea ei ? Fi-va ministrul de Externe al unui asemenea guvern, în stare să poto­lească pasiunea politică care-i mână pe colegii lui, și-i împedecă de a desluși limpede interesele mari și permanente ale națiunei? Și să ne dăm seama, că i-ar trebui o mare autoritate politică și morală ca să poată rezista curentului politicii in­terne. Trebue însă să recunoaștem spre descărcarea răspunderei Ministru­lui nostru de Externe, că sarcina lui e îngreunată nu numai de convin­gerea nestrămutată a unora din co­legii lui, și de înflăcărarea neastâm­părată a altora din ei, dar și de de­clarații categorice făcute de dânșii din timpul opoziției. Ce bine ar fi dacă nu s’ar ames­teca în discursurile de la întrunirile publice și politica externă! Nu sunt destule de spus masselor electorale mai pe înțelesul lor și de un inte­res mai direct pentru dânsele? Bine înțeles că nu avem pretenția sa stabilim în acest articol temeiu­rile politicei noastre externe. Dar sunt unele fapte care nu pot fi con­testate, și peste care nu se poate trece când e vorba de relațiile noa­stre cu străinătatea. Nu poate fi contestat că Europa este astăzi împărțită în două tabe­re;­ întruna sunt, afară de Italia, toate statele care au fost­ aliate și învingătoare în marele război, iar în cealaltă, pe lângă Italia, statele care au fost învinse; că cele dintâi își întemeiază politica lor externă pe respectul tratatelor, iar cele de al douilea cer revizuirea tratatelor. Și nici nu poate să fie altfel. Dacă e așa, și dacă e adevărat că prima grijă pe care trebue să aibă o țară în politica ei externă e siguranța granițelor sale, atunci cum s’ar pu­tea susține că România trebue să stea alături de puterile care cer re­vizuirea tratatelor și deci și a gra­nițelor fixate prin tratate? Fără să mai vorbim de legăturile sufletești, care au rezultat dintr’o luptă pe viață și pe moarte cu un dușman comun! S’ar părea că nu e discuție posi­bilă, și cu toate acestea — ori­cât ar fi de straniu — se discută. Și sunt, care susțin că trebue să stăm alături de statele revizioniste. Dar pentru­ ce să fim numai de­cât într’o tabără sau alta? N’ar fi mai bine să nu fim nici cu unii, nici cu alții? Sa rămânem liberi de a merge în direcția pe care ne-o va indica interesul momentului? întrebarea aceasta s’ar putea poate pune dacă am fi în pragul unei ere de pace, și n’ar fi vorba de orientarea politicei noastre externe decât din punct de vedere econo­mic. Dar când pacea e pe zi ce tre­ce mai amenințată, și orizontul po­liticei internaționale din ce în ce mai întunecat, când deci trebue să fii gata de luptă într’o cursă nebună de înarmare, și când nu te poți în­arma singur, atunci ești silit să alegi între cele două tabere. Și odată ce ai ales ești silit să-ți respecți cu­vântul dat, și să nu întorci arma contra celui care te-a înarmat, a­­vând încredere în tine. E chestie de obraz, dar și de interes nationa bine judecat. Dar respectul unei alianțe defen­sive, deci militare, cu un grup de puteri, nu împedecă de a avea re­lații amicale, mai precis economice, cu grupul de puteri din tabăra o­­pusă? De sigur că, cu toate legă­turile firești, care există într’o a­­lianță militară a unei tari și între relațiile ei economice, acestea din urmă nu pot și nu trebue să fie cu desăvârșire stăpânite de cea dintâi. Și măsura în care un stat își poate elibera politica lui economică exter­nă, de obligațiile care rezultă dintr’o alianță a lui militară, atârnă de ra­portul­ între aportul lui și aportul a­­liatului lui în apărarea comună, de inc­iderea pe care o inspiră aliatu­lui lui, și foarte mult de priceperea și de cumințenia, de tactul și de di­băcia, de autoritatea și de simțul de demnitate națională, a celor care o­ fi’c­uolitica lui externă. Dar printre puterile cu care sun­tem aliați e și Rusia. Și cine ar pu­tea tăgădui că la amărăciunea acu­mulată în sufletul neamului nostru de-a­ lungul veacurilor, de suferin­țele pe care le-am îndurat de la ve­cina noastră, se adaugă acum, pen­tru a ne îndepărta de dânsa, și pro­­paganda comunistă? Dar cine ar putea tăgădui în schimb că Rusia e mare, și că soarta a hotărît, fără să ne întrebe, să fim vecini cu dânsa? Sunt două realități pe care nu le putem su­prima. Și atunci nu ne rămâne de­cât să înăbușim sentimente și re­sentimente, care ne pot duce la e­­rori regretabile, să stăvilim propa­ganda comunistă, cum am stăvilit-o până acum — și pentru aceasta gu­vernele noastre au un neprețuit a­­jutor în cumințenia poporului nos­tru — să ne ferim de desordine, căci atâta așteaptă și comunismul și Rusia, și să păstrăm cu marea noastră vecină relații de bună și co­rectă vecinătate, atâta timp cât și ea are aceeași atitudine față de noi. Și ne e cu atât mai ușor să stăm pe această poziție cu cât suntem aliați cu aliații Rusiei. Și pentru­ ce nu ne-am gândi și la ce s’ar întâmpla dacă ne-am afla, fără sprijinul Franței și mai cu seamă al Angliei între Rusia și Germania, împăcate pentru a-și îm­părți țarile mici și mijlocii care le despărt, ceea ce cu toate aparentele contrarii, e mult mai posibil decât s’ar putea crede? Și poate că în aceste din urmă tari sunt miniștri de externe pre­văzători, care țin seamă în soco­telile lor, pentru viitor, și de a­­ceastă eventualitate. Dar de câte realități și de câte posibilități nu e de tinut seama, când e vorba de luat o hotărîre cu privire la relațiile noastre cu Ru­sia, ca și cu celelalte puteri. Ce îm­pletitură de primejdii și de interese de tot felul trebue să descurce un ministru de externe, ca să găsească în fiecare caz, la fiecare cotitură, soluția cea mai bună! Și câte cuno­ștințe nu i se cer pentru aceasta, câtă prevedere, câtă pricepere, câ­tă chibzuință, câtă atenție încorda­tă și continuă de tot ce se petrece în toată lumea. Și câtă discreție! Câtă discreție! Și sunt unii, care fără pregătire, fără cultură, și mai cu seamă fără discreție, sunt convinși că politica externă a tărei se poate răsturna în 48 de ore, și nu se sfiesc s-o spu­nă. N. Miclescu ACCIDENT OE AVIAȚIE IN SUEDIA STOCKHOLM. 30.­­Radon. Un­vion de sport s-a prăbușit astăzi pe ghiața care acoperea lacul Maelar. Pagubă 'n ciuperci! Acuitatea de spirit și geniul, pot face artă din orice. Chiar și din politică. Valabilitatea a­­firmației în vremurile actuale poate să pară cam hazardată, întrucât toată lumea știe precis ce însemnează și cum se face politica. Dar pentru că s’au gă­sit asasini cari să ridice crima la rangul de artă — căci și o monstruozitate poate sa fie ar­tistică — dacă abilitatea gang­sterilor într’atât a perfecționat sistemul de jaf încât reacția i­­mediată, în fața ingeniozității — chiar cu scop josnic — este ad­mirația, de ce am refuza politi­cei atributul de artă, când ea singură a isbutit să promoveze minciuna pe cea mai înaltă treaptă a esteticei, încadrând-o în silogisme infailibile de logi­că? Ar însemna să fim nedrepți. Nu trebue să contestăm că min­ciuna își are și ea rostul ei, chiar condiționând existența adevăru­lui, prin negare, că minciuna este utilă ori de câte ori adevă­rul este dureros, fie că se nume­ște, simplu, minciună; fie că se numește politețe, fie că se nu­mește demagogie. După situații și după oameni. Politica este arta de a plura­­liza adevărul unic și se bazează pe legi optice. Oamenii politici sufăr, fie de miopie, fie de stro­­bism, fie de presbitism, sau de­fecțiuni cromatice ale retinei, cu repercusiuni asupra rațiunei. Și iată cum anomaliile orga­nice influențează sistemele de gândire în politică, de s’a ajuns ca acelaș obiectiv să fie vizat pe traectorii infinite, fiecare aro­­gându-și superlativul justeței — și prezentat sub aspecte variate. Asigurările sunt date cu a­­plomb — prețuit și venerat în clinicile respective — iar adevă­rurile respective poartă fațadă de apodictic. Și cum în politică nu convingerea primează — pen­tru că o convingere poate și tre­bue să fie documentată — celu­la unei masse nu-ți va putea ex­plica, decât suficient și hilar mo­tivele adopțiunii convingerilor formulate de alții. E și mai co­mod să primești, in credința că ești convins, că ți-ai regăsit, în­­tr’un sistem, propriile convin­geri. Așa generează politică. Și în materie credința de cre­dință discuțiile sunt inutile. Cre­dințele politice, însă, sunt rari, și unde abandonarea în credin­ță există fără rezerve și fără „arm­ere pense ”, victoria poate fi Constituită și din mulțumirea consecvenței Pentru cei mai pu­țin pretențioși Credința politică și dialectica ei nu numai că ar comporta discuțiuni, dar este și discutabilă. Iată un motiv de re­nunțare: Să revenim, însă, la oile noa­­­tre. Soarta politicei, în țara noa­stră, a fost — cum să spunem, fără a fi greșit înțeleși — într’o permanentă rodnicie. Intr’ade­­văr, vorba poetului, „viitor de aur” a avut și are și ii preve­dem „prin secole a ei înălțare”. Dela cele două mari partide, care existau înainte vreme — cu program bine trasat și atitudine hotărîtă am ajuns, într’un inter­val de timp destul de scurt, la o inflorescență politică cu care ne putem mândri, dacă socotim că prolificitatea este indiciu de ci­vilizație, sau de evoluție a siste­melor de gândire. Insă, nu! Nu putem afirma aceasta fără a a­­vea conștiința că am păcătuit. Un simplu fenomen de diviziune — caracteristic organismelor monocelulare — a înlocuit onto­­geneza partidelor politice. Nu a existat gradație, iar rațiunea de a fi a fost transformată în scop. Orgoliul existenței. Nu ne pu­tem plânge nici de lipsa unei generații spontanee de partide, plăsmuită din nimic și din mi­rajul ce agonizează atâtea exi­stențe cu rosturi moarte. Acesta este misterul invaziei ciuperci­lor partidiste cu șefi anonimi și anodini, ce puiază pe trupul ță­rii și-i înăbușe sufletul, ca liche­nii pe trunchiurile de Un comunicat al comisiei stejari, cen­trale electorale, anunță exclude­rea a cinci stârpituri, numite partide, de pe viitoarele liste e­­lectorale. Metoda aceasta spartană este lăudabilă, dar n’ar trebui să se limiteze aci. Cu siguranță că nu s’ar făcea gaură în cer și Metul alegător — și așa destul de în­curcat — n’ar avea motiv protestare. Ceasul din urmă de al manevrelor politice este aproa­pe, care nu vor fi înghițite, vor fi nimicite. Și e tot una. Domnilor șefulef­, lăsați-o mai ușor cu vanitatea, iar dacă țineți cu orice chip să trăiți făceți și dv. o combinație. Hai, curaj! Și Masamuno și-a plătit dorința de a fi o noapte amantul Gleopa­­trei, cu existența. Inspirați-vă dela Istorie! X. Guvernul Chautemps nu cere depline puteri PARIS. 30. (Rador). — Președin­ția Consiliului de miniștri desminte informația publictă azi dimineață de un ziar, care afirma că d. Chau­tempps ar avea intenția să ceară Parlamentului depline puteri în ma­terie monetară și financiară. Fiind bănueli că această știre falsă a fost lansată cu anumite intenții, se pare că ministerul justiției a fost însărcinat cu cercetarea cazului. D. CHAUTEMPS i se scumpa țara, put­er­ea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipescu Scrisoare deschisă domnului ministru A. C. Cuza ilustre și mult iubite Domnule Profesor, Conținutul acestei scrisori, recu­nosc, nu e prea ihrbarbarator; înșft nu din vina mea. El izvorește din dreptul ce-l am de a-mi apăra con­tra oricărui atentat cea mai pre­țioasa avere a mea, cel puțin, mo­ralul, indiferent dacă atacul e da­torat inconștienței sau altei pricini. Iată ce mă îndreptățește să sper — afară numai dacă nu aș fi într’a­­devăr un incorigibil iluzionist că onorata cenzură va binevoi să nu se facă ajutoarea atentatului, suprimându-mi, ori fie și m­utilân­­du-mi, numai, scrisoarea. Traducerea în versuri englezești pe care am făcut-o aproape din în­treaga operă poetică, acum în cir­culație, a lui Mihai Eminescu, mă constă, din puncte de vedere inutil ori greu de desvăluit, sacrificii peste închipuirea minții omenești. Au mai venit acum în urmă, cu o­­cazia tipăririi, și sacrificiile mate­riale: infernalul monstru. Mult am dorit să mă țin la o parte a dv., omul care, cel mai multe dintre noi toți cari mai trăim, a avut de înfruntat avalanșele încercărilor și anilor. Puteam fi sigur că-mi voi încre­dința îngrijorarea, soarta chiar, a sufletului, unui suflet întreg plămă­dit din înțelegere, solicitudine pă­rintească, amicală. Și nu m’am în­șelat. Ați avut prea deosebita ama­bilitate să vă dați osteneala de a face să ajungă la d. ministru Lu­cian Blaga, pe care nu reușiam să-l văd la ministerul de externe, o pe­tiție a mea —însoțită de un exem­plar al traducerii. in urmă de iot, în sfârșit, d. mi­nistru Lucian Blaga, căruia îi tri­­misesem prin ușier — căci eram la minister — cartea de vizită, cu speranța să pot sta de vorbă cu d-sa, îmi trimite vorbă prin șeful său de cabinet. Procedare greșită fată de un profesor al Academiei Regale de Muzică și Artă Drama­tică, oricât se vor fi silit până a­­cum forte ignobile să degradeze și să deprecieze în ochii lumii acea­stă instituție. 51 care a fost acea vorba? ■— textual: „cartea a fost luată... și „a fost“ dată în studiu... la presă. Nu vreau să ating întru nimic calitățile acestei „prese“. Proceda­rea însă mi se pare exact ofensa­toare. Domnul ministru Lucian Blaga nu era cu nimic îndreptățit să creadă că îmi convine, fără fiu întrebat, ca să fiu trimis... să la „presă“, pentru studiu. Admițând că referatul acesta ar putea fi superlativ, refuz să primesc vreo consacrare altfel decât pe baza considerației propriei mele perso­nalități artistice și a încrederei în încercatele virtuți ale acesteea, pe care un birou de presă nu o poate sententia. In orice caz, „diplomatic“ ar fi fost ca d. ministru Lucian Blaga să-mi vorbească mai întâi... și m’aș fi lăsat chiar să fiu prins in cursă. Căci este evident că lucrarea nu a putut fi trimeasă... la studiu decât cu ordinul, sau măcar speranța, ca să se producă un temei de nepri­­mire, nu importă din ce motiv, și cu orice consecință, chiar a unui a­­sasinat moral. Ceea ce nu e lipsit de logică într’o societate unde ră­sar sute de mii de lei pentru salva­rea, din urmările unui incendiu, a unui oarecare negustor de reviste care nu a făcut toată viața decât să exploateze gloatele de jos și de sus și să contribue la înjosirea ge­nerală a sufletelor și la denaturarea înțelesului artistic. Concluziile, se pot trage dela si­ne și vă rog, ilustre și mult iubite domnule profesor, să primiți oma­giile mele de admirație și respect. Dimitrie Cuci­in NOTE DATE demografice A apărut buletinul demografic No. 1, pe Ianuarie 1938. Cu acest număr buletinul pășește cu mult succes în anul al 7-lea, sub destoinica condu­cere a d-lui d­r. Sabin Mănuilă. Când iei o carte in mână, până a-i cunoaște conținutul, nu e fără însem­nătate felul grafic cum se prezintă. Tiparul e f­rumos, ușor de cetit, cu toate că conține numai cifre. Tipa­rul la noi a făcut frumoase progrese, și ține pasul cu Apusul. Cifrele din volum, grăesc mult, sunt oglinda stării social-economice, culturale, cu deosebire a stării sa­nitară. A legifera fără a se consulta datele demografice, este a face legi de azi pe mâine. ă Datele demografice, din buleftini ne arătă, că de unde la sate la mia de locuitori în iunie 1937, a fost 33.4, născuți, la orașe 21.2. Ceiace e mai impresionant, sunt cifrele relative la mortalitate. La sate mor 15.4 la mia de locuitori, la orașe a ajuns la 18.2 la mie. Ca atare sporul la sate e dă 18 la mie, la orașe 3 la mie ! Mortalitatea sugacilor la sate 13.4, la orașe 16.6. Parcă nu-ți vine să crezi, orașele cu toate bunătățile, cu mare civilizație în urma satelor m­­n­tunecoase. Pricina ? Sărăcia, greul zilelor. O­­rășanul cumpără zilnic mălai, ori pâine. El n’are hambar. Dacă intr'o zi n‘are unde munci,— n‘are ce mân­ca.­­Bugetivorii o duc și ei greu, cu excepția comularzilor. Viața este viață numai la o mâna de privilegiați de toate neamurile. Pentru marea mulțime, e o luptă grea de toate zilele pentru un­ codru de pâine, o sdreanță și un bordei. D. dr. S. Manuilă notează „că ora­șele sunt veritabile distrugătoare de viață omenească“. Adaug că moartea nu alege — ci culege. Moartea înfrățesc sărăci­mea, după cum bogăția strânge la­olaltă pe cei privilegiați Drm. Alex. Manolescu O măsură înțeleaptă luată de guvern Scriam silele trecute că, adevă­rat naționalist și patriot, consider partidul sau omul politic care va scoate din politică pe preoți și învă­țători. Onoratul guvern a interzis „ori­că­rui funcționar public participarea la propaganda sau demonstrațiile poli­tice". Atât preotul cât și învățătorul sunt funcționari publici, deci n’au ce mai caută nici în propagandă să mai amețească și să învrăjbească po­porul — cu balamacul politic fabri­cat în cluburile căror aparțin — și nici în demonstrațiile politice care sunt alegerile — așa că n’au voe a mai candida. Brav o­ bună măsură. N’am pretenția că datorită unei do­rințe a mea exprimată printr-un ar­ticol de ziar, onoratul guvern s’a se­sizat și a luat această măsură, — ci cred că chiar oamenii din guvern vă­zuseră ca și mine­râul și tulburarea ce produce în țară amestecul ori­că­rui funcționar în special preoții și învățătorii dela sate, în borșul sau mai bine zis în mocirla politicianis­tă. — am totuși un început de sa­tisfacție! Măsura luată este admirabilă—dar se nasc odată cu ea două întrebări și anume: Aplica­ la onoratul guvern această măsură cu punctualitate, stricteță și obiectivitate ? Ii va con­veni să trimită la Școală și Biserică pe preoții și învățătorii care recent i-a numit membrii în comisiile inte­rimare comunale, județene etc., cu dorința probabilă de a fi și candidați în acele consilii la alegeri ? Dacă o­­noratul guvern, va respecta măsura luată, începând cu partizanii săi—­va bine merita de la Țară, dacă nu, — măsura va fi o parodie. Cred însă că onoratul guvern va fi consecvent și va da probe severe de aplicare în practică. S. GH. PERȘINARU Europa dunăreană Axa Vistula-Vardar-Salonic Viața întreagă a actualului pre­ședinte al consiliului de miniștri ce­hoslovac, d. dr. Milan Hodza, care împlinește la 1 Februarie vârsta de 60 de ani, este strâns legată de via­ța Europei centrale. D. dr. Milan Hodza este un excelent cunoscător al pro­blemelor central-europene. El este de asemenea un convins par­tizan al colaborării statelor din Europa centrală. Concepția central europeană, a d-lui dr. Hodja are două puncte de plecare: unul ideologic și altul eco­nomic. Pe baza analizei structurii geopolitice a Europei d. dr. Milan Hodza ajunge la constatarea că e­­xist­a o axă firească politică și de civilizație Vistula-Vardar-Salonic, care este axa de sprijin și totodată granița de răsărit a Europei post­belice. Europa aceasta centrală­ în­trunește in total 11 state, cari au luat naștere in urma războiului mondial sau au suferit în urma lui numeroase și fundamentale modifi­cări în bine sau în rău. Statele ace­stea sunt in general state agricole și au prin urmare numeroase inte­rese comune. Totuși actualmente interesele acestora siunt prea deose­bite, astfel că nu poate­ fi încă vorba de un plan de lucru comun, care­ să întrunească consensul tuturor sta­telor acestora, care formează­ Europa centrală în sensul larg al cuvântu­lui. Mult mai actuale sunt însă, pla­nurile de lucru și atitudine comune, statelor din Europa centrală în sensul restrâns al cuvântului — ale statelor dunărene. Ar fi așadar vor­ba de coordonarea programelor de­vacia: Austria, Ungaria, România, Jugoslavia și Bulgaria, acțiune a numai 6 state: Cehoslo- Ia toate statele numite —­ afară Austria au ce e drept un caracter mixt agricolo-industrial, cu toate a­­cestea însă și pentru ele problemele în legătură cu agricultura prezintă o importanță apreciabilă. Tocmai a­­ceste șase state au fost mai greu lovite de criza economică și mai ales de cea agricolă. Sărăcirea agricul­torului din bazinul dunărean repre­zintă un grav pericol pentru Europa. Orice scădere a puterii de cumpă­rare și plată a țărilor din bazinul dunărean este menită să producă mari pierderi și nesiguranță pentru Europa în Apus. Baza propunerilor lui Hodza o formează convingerea că Europa dunăreană posedă suficiente forțe pentru a putea întreprinde singură renașterea sa economică și că pen­tru aceasta nu este nevoe decât de o suficientă doză, de bunăvoință precum și­ de colaborarea priete­nească a celorlalte state europene. Hodza pleacă mai­ departe de la ideia că organizară aceasta a Euro­pei centrale trebue să pornească din voința și forțele proprii ale sta­telor in chestiune,, din, propria lor inițiativă și mp din. Tendințele­ rivale de primele două — predomină tipul I ale marilor puteri. Statele dinba­comun un partener egal cu Anglia, cu Franța, Germania, Italia și ță­rile trasoceanice, devenind astfel un factor activ pentru pacea și or­dinea europeană. Organizarea­­ statelor dunărene trebue să se facă în două feluri. Pe de o parte este vorba de desfacerea comună a surplusului de produse a­­gricole. In chestiunea aceasta cel mai mare ajutor l-ar putea da An­glia, care este până acum strâns legată de structura severă a pacte­lor speciale încheiate în conferința de la Ottawa. Pe de altă parte este vorba de intensificarea schimburilor reciproce de materii prime și fabri­cate gata în cadrul celor 6 state dunărene despre care este vorba. Schimbul acesta pentru ca să fie intensiv activ și cu efecte sensibile, trebue să fie realizat pe bază pre­ferențială și sistemul preferințelor trebueste stabilit printr-o înțelegere comună sau prin pacte bilaterale. Principiul preferențial este insă de obiceiu anihilat prin clauzele na­țiunilor celor mai favorizate. Este așa­dar vorba ca marile puteri — Germania, Italia, Franța, Marea Britanie și Statele Unite — să re­agricultorului mic. Cehoslovacia și i­zinul dunărean trebue să devină nu cunoască interesele speciale ale blo­cului statelor din bazinul dunărean și să considere preferințele dunăr­­ene ca un principiu de excepție față, de principiul până acuma general al națiunii celei mai favorizate. Regenerarea economică a statele din bazinul dunărean este posibilă, și cu păstrarea statului quo actua. In calea ei stau insă antagonism­e naționale, problema minorităților s­i deosebiri ideologice. D. Milan Hodz­i accentuiază că loialitatea reciproc­ă ar putea înlăturată foarte mult­­ din efectele de impediment ale ace­lor probleme. De îndată ce s’ar realiza renaște­rea economică a statelor numite mai sus, cari au fost cel mai crunt lovite de criză, lucrul acesta s’ar resimți și în evoluția mai calmă și binefăcătoare a politicii europene. Două­ țări dunărene — Austria și Ungaria — fac parte din statele cari au semnat protocoalele de la Roma, Cehoslovacia, Jugoslavia și România formează împreună Mica Antantă. D. Milan Hodza în concep­ția sa asupra reorganizării situației din basm­ul dunărean se silește să combine elementele pozitive ale am­belor acestor formațiuni existente. Substanța propunerilor premieru­lui cehoslovac poate fi formulată, ca o încercare curajoasă de sinteză între Mica Antantă și Protocoalele de la Roma, sinteză, care va facilita îmbinarea lor reciprocă și va duce fără îndoială la micșorarea supra­fețelor de fricțiune în Europa, ceia­ce este un lucru important și pentru marile puteri și pentru statele mici din basm­ul dunărean. Inițiativa d-rului Milan Hodza, care s-a manifestat în numeroasele sale tratative cu cancelarul Austriei d. Kurt von Schuschnigg, în confe­rențierile sale de la Paris, Belgrad, Londra și București, a dus deocam­dată la generalizarea ideilor propa­gate de către d-sa că soarta tutu­ror țărilor dunărene trebueste le­gată laolaltă și că preferințele re­gionale prezintă o importanță încă insuficient apreciată, înțelegerile politico-economice ale Cehoslovaciei cu Ungaria și Austria dovedesc in mod suficient ca realizarea practică a preferințelor dunărene este posi­bilă. Basm­ul dunărean sănătos va însemna pentru Europa începutul unei însănătoșiri de lungă durată. CEP». ■JJ a

Next