Era Nouă, 1889-1890 (Anul 1, nr. 1-52)
1890-04-22 / nr. 29
Dl. C. BRATIANU. Libertăţile publice ameninţate. Finanţele risipite. Justiţia umilită şi influenţată. Administraţia coruptă şi incapabilă. Şcoala prigonită,etc. etc., sub un regim vitreg care se impune ţărei in contra voinţei ei. Acestea le cetim zilnic in gazetele colectiviştilor, şi slava Domnului, cu tot strigătul lor, nu ne merge mai rău, nici nou, cetăţenilor, şi nici guvernului. Atăt de verisimilă, deşănţată şi lipsită de orice fundament real este campania colectivistă, incăt lumea ride, şi partizanii lor rid incă mai ales cănd işi cetesc gazetele, dar publicul cel mare remăne indiferent cănd vede cine sunt cei ce dau semnalul alarmei. „Ei, aşa-i in politică!“—este scuza cu care trec la ordinea zilei mai mulţi. Şi nu ne-am ocupa nici noi de cea ce scriu gazetarii colectivişti, dacă n’am avea inaintea noastră cuvintele adresate alegătorilor Capitalei, prin grai şi prin presă, de cătră dl. D. Brătianu preşedintele partidului liberal, cu ocazia alegerei ce a avut loc mai dăunăzi. Cănd cel ce vorbeşte şi scrie este cea mai inaltă espresie — căci este numai o espresie—a partidului liberal, nu ne mai este permis să-l trecem cu vederea. Din cuvintele lui putem vedea care este spiritul de care e animat partidul. ★ Nu ne vom opri mult la forma in care işi imbracă cugetările dl. D. Brătianu. In această privinţă este demult de cănd stilul d-lui D. Brătianu figurează intre cele mai alese mărgăritare ale unui dossar de curiosităţi, pe care 1 are junimea literară. De astă dată dl. D. Brătianu găseşte figuri oratorice şi asemănări din materia cultului religios. Agitaţia electorală este septămâna patimilor. întrunirile sunt denii Agenţii electorali—apostoli. Masa biuroului—altarul patriei. Alegerea — serbarea unei sfinte taine. Triumful d-lui Cariagdi ar fi fost învierea mântuitorului, — ziua măntuireierei noastre. Votul de dăunăzi trebuea să fie sentinţa de viaţă sau de moarte a patriei, inceputul sfirşitului acestui regim de mizerie şi de ruşine, care mistueşte toate forţele materiale şi morale ale ţărei noistre. Noi nu avem obiceiul să întrebuinţăm limbagiul cu care -l trata Democraţia pe dl. D. Brătianu. Noi ne mărginim a-i deschide o dilemă care dovedeşte pănă la evidenţă că dl. D. Brătianu este unul din cei mai autorizaţi representanţi ai şcoalei vechi. De sigur că nu avea dreptate Democraţia, de sigur că dl. Brătianu işi dă incă foarte bine samă că ţara noastră nu avea nevoe de mântuitorul Cariagdi pentru ca să o facă să trăiască, şi că regimul de astăzi este ceva mai bun decăt un regim de mizerie şi de ruşine. DL D. Brătianu a spus deci alegătorilor lucruri pe care d-sa singur nu le credea, a căutat să amăgească — să zicem şi noi — religiunea lor. Apoi nu e permis unui bătrăn care se respectă, că după ce a dus o campanie înverşunată in contra unui regim in adever de mizerie şi de ruşine,—peste doi ani, incunjurat de stâlpii acelui regim, să vie şi să pronunţe inaintea alegătorilor aceleaşi cuvinte cari i-au remas in formularul seu de perfect oposant de atuncea, in contra unui guvern care nu s’a compromis prin niciuna din neomeniile şi nelegiuirile din acele vremi. Aceasta însemnează a înşela publicul şi a-şi bate joc de alegători,— vechea procedură a invechitei şcoale politice, care crede că in politică este permis orice. Era deci natural ca Bucureştenii să primească solicitarea ce le-a adresa dl. D. Brătianu, întocmai după cum a primit şi Muscelenii pe acea a d-lui Stătescu. E şi prea pretenţios dl. D. Brătianu. D-sa cere Bucureştilor să se schimbe şi să devie Bucureştii tinereţelor sale, pe cănd d-sa insuşi este cel d’intăi care dovedeşte că nu se poate desbara de deprinderile contractate in tinereţe.* Facultatea de medicină şi Epitropia Sf. Spiridon Un conflict s’a creat intre Epitropia Sf Spiridon şi vr’o doi-trei profesori ai Facultăţei de Medicină, şi resultatul acelor neînţelegeri a fost dăunător pentru Facultate. Două clinici practice nu mai funcţionează. Una părăsită mai intăi de profesorul respectiv, alta înlăturată de cătră Epitropie. Noi ne ferim in genere de orice exagerări şi căutăm să respectăm căt se poate, mai mult adeverul, chiar in chestii politice. Intr’o chestie ca aceasta insă, care priveşte şcoala, este cu desăvîrşire de datoria oricăruia să fie nepărtinitor, şi să spue publicului tot adevărul, fără nici o consideraţie personală. Dacă privim lucrul din puntul de vedere al Şcoalei de Medicină, singura care ne interesează, noi credem că sunt greşite ambele părţi, in faţa resultatului la care au ajuns. Epitropia era moral minte datoare să preţuiască interesele Facultăţei de Medicină mai mult şi mai sus decăt nemulţămirile ce le-ar fi avut in contra unora din profesorii ei, şi aceştia trebuiau să-şi aducă aminte că, ce dă unui om autoritate morală, sunt merite dobândite prin muncă indelungată şi roditoare. Desigur că o Epitropie ca acea a Spitalului n’ar fi putut retuza nimic unei celebrităţi medicale. Când nu eşti insă decăt la inceputul unui viitor ce nu-ţi aparţine incă, sau in oricare alt caz de rănd, atunci dacă ai in vedere interesele superioare ale Şcoalei, trebue să-ţi mesori pretenţiele cu moderaţiune şi potrivit cu oamenii cu care ai de a face. Dar greşelele sunt pe oameni. Avem slăbăciunele şi tăriele noastre,—şi astfel cată că neinţelegerile s’au manifestat.