Era Nouă, 1889-1890 (Anul 1, nr. 1-52)

1890-07-22 / nr. 42

TOT COLECTIVIŞTI. Retragerea d-lui Gheorgian din preşe­dinţia clubului naţional-liberal din Iaşi, şi mai­ cu­ samă atitudinea ce ia cu această ocazie organul său din localitate, Dra­pelul, merită să atragă toată atenţiunea noastră. La lumina acestui incident vom putea mai limpede vedea ceia ce se petrece in sinul partidului naţional-liberal, cari sint tendinţele conducătorilor lui, şi în definitiv, in numele căror idei crede el că trebue să revie la cîrma afacerilor. Vom lasa la o parte personalitatea d-lui Gheorghian. Nu vom spune nici­ chiar bi­nele ce gindim de d-sa, pentru că cre­dem că nu este bine să ne amestecăm cu certuri personale. Nu vom aprecia deasemenea nici con­secinţele electorale ale acestei separaţiuni. Gruparea forţelor electorale se face la noi cam in preziua alegerilor, şi nu e absolut de nici­ un interes de a ne preocupa de pe acum. Interesul stă aiurea. Partidul naţional-liberal a fost nevoit să se retragă de la putere având majori­tate in Cameră, in Senat şi aproape în toate consiliile municipale din oraşe. Pentru ce? —Pentru că îi lipsea autoritatea morală. —Pe banca ministerială se aşăzase oameni de rînd, cari nu s’au sfiit a comite ne­delicateţi pedepsite de codul penal. Prin districte erau prefecţi cari comiteau abu­zurile de putere cele mai scandaloase, si­guri de inpunitate. In unele administra­­ţiuni publice, in unele ministere, in armată, zilnic se descopereau delapidări, abuzuri, şi guvernul căuta să acopere cu autori­tatea sa pe cei vinovaţi. Orce critică, su­pără un aşa grad nervii celor dela gu­vern, incît am văzut bande plătite du­­cîndu-se pe la redacţiunile jurnalelor din opoziţie, bătînd jurnaliştii şi devastînd localurile. La reuniunile publice ale opo­ziţiei, turburări cari degenerau in lupte cu mîna armată, erau provocate de­ acei insărcinaţi cu ordinea publică. Agenţii ministerului public erau înjosiţi la gradul de instrumente oarbe ale prefecţilor. Şi, ca culme, veni şi 14 Mar.t. In opoziţie găseai atunci pe oamenii cei mai inde­­părtaţi prin ideile politice. Fratele pri­mului ministru era adversarul seu cel mai înverşunat. Pericolul se părea la toţi aşa de mare, incît toţi lasară pentru moment diviziunile lor pentru a răsturna guvernul d-lui I. C. Brătianu. Şi cu toate majorităţile sale, marele partid fu nevoit să cedeze puterea. I-am văzut mici, mititei de tot, şi c­erte­­ni­se expresiunea, „cu botul pe labe“, vo­­tînd bugetul guvernului junimist, sperînd o prelungire de viaţă, temîndu-se de la cel mai mare pănă la cel mai infim, de ziua judecăţei. La alegeri, majorităţile s-au transformat in minorităţi neînsemnate. La ziua jude­­căţei i-am văzut tremurînd ca varga. Dar noi, cari nu urmăream răzbunarea, ne-am uitat cu milă la ei, am considerat inte­resul public, şi am refuzat de a intra pe calea represaliilor. Să te ferească de zeu de fricosul care a scăpat de primejdie. Ii asurzeşte ure­chile cu vitejia lui. Ei au avut un moment iluziea că pot să se întoarcă in curînd la guvern. Au întreţinut această iluzie in spiritele celor slabi, cari se pregăteau de a-i părăsi, şi au ademenit chiar şi pe aşa numiţii „di­sidenţi“. Şi intr’o bună­ dimineaţă, cei cari se înjuraseră—se pupară. Ei uitară toate, şi credeau că şi ţara le-au uitat. Gazetele lor nu aveau în­destule adjective cu cari să califice uni­rea liberalilor. Unirea principatelor chiar, pentru unii din ei, era un eveniment de mai puţină inportanţă, decît unirea d-lui Epurescu dela Giurgiu cu d. Paladi dela Bîrlad. Dintr’un moment un altul se aşteptau să vie la putere. Intreprinseră o campanie de întruniri prin ţară, toate neurmate de nici-un efect. Gazetele lor indoiră vio­lenţa, nu cruţară nici­ un atac, buna-cu­viinţă chiar fu lasată la o parte. Lupta era desperată. Şi ce-a eşit din toate acestea? Nimic, nimic, nimic. La alegerile parţiale căpitenii deale lor căzură faţă cu nişte necunoscuţi. De în­truniri se lasară. Singure gazetele zilnic injură in dreapta şi in stînga. Atunci, un numer de oameni, cari n’au şi nici pot să aibă vr’o simpatie politică pentru ideile actualei majorităţi, un numer de oameni cari se reclamă incă de nu­mele de „liberal“, şi-au pus intrebarea, dacă nu era venit momentul de a încerca gruparea elementelor sănătoase liberale in jurul unui program? Puţini la număr la început, dar unii din ei foarte energici, i-am văzut şi-i ve­dem zilnic luptînd pentru a ocupa libe­ralizmul din noroiul in care va vîrli „co­lectivismul“. Căci, să vorbim limpede : d. I. Brătianu nu mai este de mult liberal. Cînd şi-a luat numele de naţional-liberal, aceasta insemna tocmai, in ideea d-sale, că ideea naţională trebuia să primeze ideea libe­rală. Şi iaca ce insemna aceasta. D-sa se credea singur „naţional“. Cine era contra d-sale, era necesarmente vîndut străinului. Aceasta a repetat-o şi mai­­dăunăz la Craiova. Incontra deci a unei opoziţii antinaţionale trebuia luptat cu orce preţ, chiar cu sacrificiul ideilor li­berale. Şi-aşa a şi făcut. Dar veni vremea cînd nici cuvîntul naţional-liberal nu mai fu exact, deoarece d-sa adunase in jurul seu transfugi din toate partidele, deoa­rece nimica in vorbele și faptele sale nu I mai aminteau pe liberalul de odinioară. Atunci (^Aătai^u, un­ bun inteligent acela, a zis f^Uem ’o^jolectivitate“. „Colectiviștii “ *ail fost aceia cari au guvernat in anii din urmă a d-lui I. C. Brătianu,— colectiviștii au căzut in primă­vara anului 1888, încercările de cari vorbeam odinioarea, sînt tocmai făcute in scopul de-a licenţia colectivitatea şi de-a organiza un partid liberal.

Next