Era Nouă, 1889-1890 (Anul 1, nr. 1-52)
1890-07-22 / nr. 42
TOT COLECTIVIŞTI. Retragerea d-lui Gheorgian din preşedinţia clubului naţional-liberal din Iaşi, şi mai cu samă atitudinea ce ia cu această ocazie organul său din localitate, Drapelul, merită să atragă toată atenţiunea noastră. La lumina acestui incident vom putea mai limpede vedea ceia ce se petrece in sinul partidului naţional-liberal, cari sint tendinţele conducătorilor lui, şi în definitiv, in numele căror idei crede el că trebue să revie la cîrma afacerilor. Vom lasa la o parte personalitatea d-lui Gheorghian. Nu vom spune nici chiar binele ce gindim de d-sa, pentru că credem că nu este bine să ne amestecăm cu certuri personale. Nu vom aprecia deasemenea nici consecinţele electorale ale acestei separaţiuni. Gruparea forţelor electorale se face la noi cam in preziua alegerilor, şi nu e absolut de nici un interes de a ne preocupa de pe acum. Interesul stă aiurea. Partidul naţional-liberal a fost nevoit să se retragă de la putere având majoritate in Cameră, in Senat şi aproape în toate consiliile municipale din oraşe. Pentru ce? —Pentru că îi lipsea autoritatea morală. —Pe banca ministerială se aşăzase oameni de rînd, cari nu s’au sfiit a comite nedelicateţi pedepsite de codul penal. Prin districte erau prefecţi cari comiteau abuzurile de putere cele mai scandaloase, siguri de inpunitate. In unele administraţiuni publice, in unele ministere, in armată, zilnic se descopereau delapidări, abuzuri, şi guvernul căuta să acopere cu autoritatea sa pe cei vinovaţi. Orce critică, supără un aşa grad nervii celor dela guvern, incît am văzut bande plătite ducîndu-se pe la redacţiunile jurnalelor din opoziţie, bătînd jurnaliştii şi devastînd localurile. La reuniunile publice ale opoziţiei, turburări cari degenerau in lupte cu mîna armată, erau provocate de acei insărcinaţi cu ordinea publică. Agenţii ministerului public erau înjosiţi la gradul de instrumente oarbe ale prefecţilor. Şi, ca culme, veni şi 14 Mar.t. In opoziţie găseai atunci pe oamenii cei mai indepărtaţi prin ideile politice. Fratele primului ministru era adversarul seu cel mai înverşunat. Pericolul se părea la toţi aşa de mare, incît toţi lasară pentru moment diviziunile lor pentru a răsturna guvernul d-lui I. C. Brătianu. Şi cu toate majorităţile sale, marele partid fu nevoit să cedeze puterea. I-am văzut mici, mititei de tot, şi certenise expresiunea, „cu botul pe labe“, votînd bugetul guvernului junimist, sperînd o prelungire de viaţă, temîndu-se de la cel mai mare pănă la cel mai infim, de ziua judecăţei. La alegeri, majorităţile s-au transformat in minorităţi neînsemnate. La ziua judecăţei i-am văzut tremurînd ca varga. Dar noi, cari nu urmăream răzbunarea, ne-am uitat cu milă la ei, am considerat interesul public, şi am refuzat de a intra pe calea represaliilor. Să te ferească de zeu de fricosul care a scăpat de primejdie. Ii asurzeşte urechile cu vitejia lui. Ei au avut un moment iluziea că pot să se întoarcă in curînd la guvern. Au întreţinut această iluzie in spiritele celor slabi, cari se pregăteau de a-i părăsi, şi au ademenit chiar şi pe aşa numiţii „disidenţi“. Şi intr’o bună dimineaţă, cei cari se înjuraseră—se pupară. Ei uitară toate, şi credeau că şi ţara le-au uitat. Gazetele lor nu aveau îndestule adjective cu cari să califice unirea liberalilor. Unirea principatelor chiar, pentru unii din ei, era un eveniment de mai puţină inportanţă, decît unirea d-lui Epurescu dela Giurgiu cu d. Paladi dela Bîrlad. Dintr’un moment un altul se aşteptau să vie la putere. Intreprinseră o campanie de întruniri prin ţară, toate neurmate de nici-un efect. Gazetele lor indoiră violenţa, nu cruţară nici un atac, buna-cuviinţă chiar fu lasată la o parte. Lupta era desperată. Şi ce-a eşit din toate acestea? Nimic, nimic, nimic. La alegerile parţiale căpitenii deale lor căzură faţă cu nişte necunoscuţi. De întruniri se lasară. Singure gazetele zilnic injură in dreapta şi in stînga. Atunci, un numer de oameni, cari n’au şi nici pot să aibă vr’o simpatie politică pentru ideile actualei majorităţi, un numer de oameni cari se reclamă incă de numele de „liberal“, şi-au pus intrebarea, dacă nu era venit momentul de a încerca gruparea elementelor sănătoase liberale in jurul unui program? Puţini la număr la început, dar unii din ei foarte energici, i-am văzut şi-i vedem zilnic luptînd pentru a ocupa liberalizmul din noroiul in care va vîrli „colectivismul“. Căci, să vorbim limpede : d. I. Brătianu nu mai este de mult liberal. Cînd şi-a luat numele de naţional-liberal, aceasta insemna tocmai, in ideea d-sale, că ideea naţională trebuia să primeze ideea liberală. Şi iaca ce insemna aceasta. D-sa se credea singur „naţional“. Cine era contra d-sale, era necesarmente vîndut străinului. Aceasta a repetat-o şi maidăunăz la Craiova. Incontra deci a unei opoziţii antinaţionale trebuia luptat cu orce preţ, chiar cu sacrificiul ideilor liberale. Şi-aşa a şi făcut. Dar veni vremea cînd nici cuvîntul naţional-liberal nu mai fu exact, deoarece d-sa adunase in jurul seu transfugi din toate partidele, deoarece nimica in vorbele și faptele sale nu I mai aminteau pe liberalul de odinioară. Atunci (^Aătai^u, un bun inteligent acela, a zis f^Uem ’o^jolectivitate“. „Colectiviștii “ *ail fost aceia cari au guvernat in anii din urmă a d-lui I. C. Brătianu,— colectiviștii au căzut in primăvara anului 1888, încercările de cari vorbeam odinioarea, sînt tocmai făcute in scopul de-a licenţia colectivitatea şi de-a organiza un partid liberal.