Era Nouă, 1890-1891 (Anul 2, nr. 53-104)
1891-09-15 / nr. 102
ERA NOUA APARE DUMINICA Nr. 102. Iaşi. Duminică, 15 Septemvrie 1891. 10 bani numărul. 0 EXPLICAŢIE. Ebreii, fie de teamă fie semn de respect, nu îndrăzneau să pronunţe cuvîntul Jehovah, şi de cite ori voiau să numească pe Dumnezeu îi substituiau numele de Adonai. Superstiţiile sunt de toate timpurile Aşa spre exemplu vedem chiar az, in Bucureşti, unii oameni cari se feresc ca de foc să pronunţe cele două cuvinte cari servesc de titlu foaiei noastre — Era Nouă. Cînd vor să vorbească de noi ne numesc „un ziar din provincie.“ Noi unii suntem onoraţi şi de atîta. Vous leur fites, seigneur, En les croquant, beaucoup d'honneur. Putem să ne mîndrim in adevăr că de la inceput am fost rău văzuţi de unii. Nici nu apăruse incă numărul intăi al foaiei, sunt acuma doi ani, şi din capitală şi primisem sfaturi şi stăruinţe ca nu cumva să stricam noi in „provincie“ marile combinaţii ce se urziau pe malurile mai fericite ale Dîmboviţei. In realitate acolo, acei cari se dădeau de prietenii noştri, făceau tot ce puteau ca să ne anihileze. S’a pus mai intăi înainte cuvîntul de alianţă, pe urmă acel de contopire, dar şi sub unul şi sub altul se urmărea ştergerea a orce urmă de formaţiune constituţională, dinstinctă. După ce au văzut că blîndeţa şi prietinia aparentă nu ajung, au recurs la abilitatea mai mult sau mai puţin bizantină. In scurta noastră trecere pe la guvern am avut poate mai mult de luptat cu aliaţii decît cu adversarii. Una se zicea făţiş şi cu glas tare, şi alta se şoptea la urechea intimilor. Nimeni din noi n’a uitat truda ce amicii noştri din guvern şi au dat ca să obţină dela tovarăşii lor din minister acel ceva din legea vînzării bunurilor statului şi din inamovibilitatea magistrature. In chestia monetară aliaţii noştri se aratau puţin entuziaşti, iar in ce priveşte proectul d-lui Ghermani asupra pensiilor civile, adversarii cei mai puternici erau chiar pe banca ministerială. Miniştri, colegi ai d-lui Ghermani, mergeau din deputat in deputat, sfatuindui să voteze contra legei. Și la urmă cînd cu faimosul manifest cătră alegători, cine şi-au adus mai multe laude, cine s'a impăunat cu legile acele? Tocmai aceia cari le văzuse cu ochi răi, și cari de ar fi putut s’ar fi opus la votarea lor. Iacă suvenirile, proaspete incă, pe care le păstrăm din tovărăşia de em şi greu ne vine să credem că se vor găsi pintre noi vreunii cari să fie ispitiţi de a mai reîncepe acea experienţă. Chiar venirea la putere a grupărei liberale-conservatoare nu să datoreşte oare, nu o bună parte, tocmai acelora cari se legaseră cu noi pentru realizarea unui program ? Şi a doua zi, in acea faimoasă şedinţă in care camera trecută, şi-a exprimat neîncrederea ei in cabinetul Florescu, sincerii noştri aliaţi sau grăbit a trece cu noul guvern , in alegeri s’au pus la umbra lui ; şi dacă acum unii din ei îş dau aerul de a se ţinea departe de putere, este poate numai pentrucă puterea nu face nimica ca să se apropie de ei. Şi iată, cine ar crede, din ce parte ne vin astăz admonestările pentrucă, grup de opoziţie, ne silim să stringem la un loc pe toţi acei cari gîndesc ca noi, in jurul unor idei comune. Osteneala ce’ş dau unii ca să impedice aceasta ne dovedeşte că suntem pe calea cea bună şi ne incurajază să persistăm in ea. Odată opoziţia organizată, cei cari sunt separaţi de guvern numai pentru motive de ambiţie personală, se vor vedea nevoiţi să se ducă la cei doi leaderi şi să’ş facă supunerea lor, cerîndu-le ertare pentru greşelele din trecut înţelegem forte bine că o asemenea perspectivă nu le suride deloc. Dar noi n’avem să ne ingrijim ca să facem poziţia uşoară cutărei sau cutărei personalităţi politice care „aleargă“ după putere sau după care puterea „aleargă.“ Sunt alte preocupări mai impersonale cari atrag gindirea noastră. Vedem toate inceputurile de organizare stînd pe loc, vedem readueîndu-se la viaţa politică acele elemente pe cari ţara le credea de mult îngropate, vedem în sinul cabinetului o luptă perpetuă de rivalităţi personale şi de clientelă. Şi se mai miară unii că in faţa unui asemenea spectacol întristător şi îngrijitor ne gîndim să strîngem la un loc elementele sănătoase ale opoziţiei? Argumentul cel mare, singurul, care se invoacă incontra acestei încercări este campania ce amicii noştri au adus incontra opoziţiei unite. Am condemnat-o pe cînd trăia, şi acuma că a murit n’avem nici un cuvînt de regret pentru ea. Dar noi nu lucrăm ca să formăm ceva care să samene cu acea neconstituţională tovărăşie politică. Noi nu vom părăsi un singur moment lupta legală, nu vom înscena mişcări de stradă, nu vom înjgheba conspiraţii, din fericire ridicole, nu vom cutriera satele şi oraşele excitînd lumea la răsvrătire, nu vom făgădui marea cu sarea, nu vom deslănţui apetiturile. Aşa a putut face opoziţia unită, aşa fac aceia cari îş schimb convingerile după cum sunt la guvern sau in opoziţie. Respectuoşi de legile ţerii, convinşi că tronul e pavăza naţionalităţii noastre in afară şi garanţia regimului reprezentativ inlăuntru, vom face apel la minţile luminate şi la oamenii independenţi pentru a răsturna un guvern care nu respunde la aspiraţiile ţării. Pe un asemenea teren, legal, constituţional şi, îndrăznim a zice, singurul patriotic, chemăm la o inţelegere comună toate nuanţele de opoziţie. Acuma liber ca această atitudine a noastră să iriteze nervii unora şi altora, liber ca cuvintele noastre să nu fie băgate in samă decît după ce vor fi fost reproduse in Constituţionalul. Interesant este că ele au fost reproduse. Se mîngîe insă unii cu credinţa că aceasta s’a făcut „din intîmplare“. Şi aici se inşală. A intervenit o voinţă şi incă cea mai autorizată. —