Era Nouă, 1891-1892 (Anul 3, nr. 105-157)

1891-10-06 / nr. 105

Nr. I0?). ERA NOU APARE DUMINICA Iaşi. Duminică, 6 Octomvrie 1891, numărul. SITUAŢIA Ni se făgăduise că odată ce vom a­­vea la guvern unul sau altul din vechile partide vom scapa de acele frămîntări de cari atăta se plângeau unii altă dată. Şi acum cănd avem deosebita fericire de a fi guvernaţi de cel mai vechiu, am pu­tea zice chiar de cel mai învechit din toate partidele, nu e zi lasată de D-zeu în care să nu ni se vorbească de cîte o nouă modificare ce este pe cale de a se aduce în fisionomia cabinetului. Partidul cu doi şefi, de cînd a ajuns la guvern a devenit partidul cu trei şefi, luănd astfel cu totul aerul unui monstru. Dl. general Florescu preşedintele consi­liului, deşi liberal-conservator şi d-sa a fost adus de soartă să devină conducă­torul, cel puţin aparent, al şefilor sei. Această nouă şi neaşteptată situaţiune a trezit în corpul cam slăbit al generalului nostru tinere şi neaşteptate aspiraţiuni. D-sa­ a început a-şi lua rolul la serios. Ne aşteptăm chiar că acuma, întors di­­nuntru, cum se zicea in tinereţile d-sale, unde a avut întîlniri cu Regele Italiei şi cu D. di Rudini, d-sa să înceapă a se crede omul indispensabil al situaţiunei, cancelarul menit să facă faţă pericolului cu care ne ameninţă unele ziare alarmiste. Generalul Florescu nu este în sinul consiliului de miniştri absolut fără par­tizani. El este dat în situaţiune să re­siste veleităţilor acelor cari n’au renun­ţat încă de a pune în capul guvernului pe venerabilul şef. Din vechia sa viaţă de militar d-sa a pastrat energia, de care ne-a dat deja o dovadă cînd pe neaş­teptate, a închis sesiunea trecută spre marea nemulţumire a amicilor d-lui Las­car Catargi. Dacă acum dela cel care intr’o bună dimineaţă a fost inprovizat şef de guvern, ne întoarcem la cei doi leaderi a cărora tovărăşie a dat naştere partidului liberal­­conservator, găsim şi acolo o perpetuă rivalitate de interese, o neîncetată luptă de predominare. Conservatorii de drept divin, cîţi au mai rămas, nu recunosc decît un şef, pe fostul caimacam, pe d. Lascar Catargiu, pe „bătrînul“, cum îi zic ei, cu o res­pectuoasă familiaritate. D. Vernescu a fost luat in coadă, in timpuri grele, pe cînd conservatorii se topise la razele soa­relui lui Ion Brătianu. Acuma insă, cînd timpuri mai bune au sosit, cînd morţii sau sculat, vechiul aliat incepe a deveni o greutate, căci partisanii sei dispută par­tea din buget la care au drept conser­vatorii de baştină. De aici neinţelegeri pe cari timpul nu face decît să le învenineze, de aici re­voltele făţişe pe care primul ministru a fost nevoit să le i­ăduşe cu decretul de închiderea sesiunei. D. Vernescu pe lîngă alte nenorociri are şi pe aceia de a avea partisanii. . . pe cari-i are. Pentru a’i putea mănţine in jurul seu el este abslut nevoit să in­­treţină necontenit focul lor sacru. Şi toate au o margine. Lupta pentru existență se afirmă astfel in toată ferocitatea ei. Așa să explică frecventele colisiuni intre cli­entele deopotrivă greu de satisfăcut. In timpul verii d. Vernescu a perdut pe unul din partisanii din minister, pe copilul seu de casă, pe sermanul D. Gh. D. Teodorescu care s’a făcut intr’o bună dimineaţă nevăzut de la departamentul instrucţiune]­. Nici azi nu este bine lămurit, pentru publicul cel mare, cum a dispărut bietul fost ministru. Acuma se vorbeşte şi de sacrificarea d-lui Isvoranu. Lucrul ar fi grav de tot şi plecarea veselului mehedinţan ar fi o lovitură mare adusă elementului ver­­nescan din cabinet. Cine va crede că d. Vernescu va pri­vi astfel cu linişte la eliminarea, unul, cîte unul, a partisanilor sei, fără să în­cerce şi d-sa să resbune ofensa ce i s’a fost adus astă vară ? Conservatorii catargişti cari n’au re­nunţat incă la idea de a aduce pe d. Las­car Catargi la preşedinţia cabinetului, vor pentru moment să introducă un mi­nister pe d. Lahovari. D-sa ar deveni astfel un instrument puternic in contra d-lui Vernescu. Acest din urmă care ve­de paharul ce i să pregăteşte vrea să ia ca antidot pe d. Pake Protopopescu. Iată de ce remaniarea de mîne nu va face decît să pregătească terenul pentru viitoarele neinţelegeri şi lupte dintre ele­mentele istoricului partid. Aceste sînt perspectivele pe care par­tidul liberal-conservator le oferă ţării in nişte momente in care greutăţile de tot felul par a’ş fi dat intîlnire. Iată tot ce putem aştepta de la vechile partide. -----------­ Teatrul din Iaşi. III. Societatea Dramatică. Conducătorii poporului nostru din ul­tima jumătate de secol, orbiţi de strălu­cirea unei civilizaţii despre a cărei des­­voltare istorică nu-şi prea dădeau samă, au creat cu mari sacrificii o mulţime de aşăzăminte, avînd desigur iluzia că in cel mai scurt timp ele trebueau să ne pue pe aceeaşi treaptă de cultură cu apusul, a cărui civilisaţie se incercau s’o impro­­viseze in ţările dela Dunărea. Dar fiind­că poporul nostru nu putea, deodată, să se ridice la înălţimea acestor forme stră­lucite, care se introduceau fără nici o cercetare critică, a trebuit să se întîm­­ple, in epoca de transiţie in care încă ne aflăm, ca ele să fie mai întâi cobo­­rîte la nivelul oamenilor cărora le fu­sese încredinţate, dintr o zi în alta, fără ca ei să fi fost pregătiţi pentru a le priimi cu folos. Recunoaştem că aceasta era oare­cum fatal să se întîmple, şi ne­­ mărgenim numai de a constata că acea­sta este causa pentru care întîlnim la fie­care pas instituţii subvenţionate de stat, ca fiind de utilitate publică, şi care slu­jesc numai de pretext pentru căpătuirea cîtorva indivizi, in cele mai multe ca­zuri leneşi şi neproductivi, in dauna ob­­ştei, care nu trage nici un folos de la dînşii. Comedia franceză, cu existenţa sa de secoli şi cu desvoltarea sa inceată, ast­fel precum există pe malurile. de*g$îlqt ale Seinei, tradusă pe romîneşte și^in-" truchipată pe malurile gloduroase ale'f Bahluiului, trebuea cu necesitate să pro­­ducă Societatea dramatică, aşa^ precutat* se infăţoşează in originalul după care se zugrăveşte tabloul de mai la vile.­Zicem tablou şi nu caricatură, pentru că s’ar putea confunda. Vor fi oameni naivi in ţara d-lui Poni şi trebue să fie, cari îşi închipue desi­gur că funcţia onorifică de membru in

Next