Era Nouă, 1892-1893 (Anul 4, nr. 158-210)
1893-01-24 / nr. 173
ERA NOUA APARE DUMINICA Anul IV. Nr. 173. laşi. Duminică 24 ianuar 1993. & 10 bani numărul.1 3e*. La aclamurile cu cari Bucureştiul primeşte pe AA. U. RR. Principele Ferdinand şi Principesa Maria, asociam şi noi salutarea vechei capitale a Moldovei. Sa Le dea Dumnezeu ani mulţi şi se’I ajute sa Domneasca cu minte şi noroc peste poporul Roman, Ei şi urmaşii Lor. Afaceri comunale. Una din greutăţile orcărui consiliu comunal, la noi in Iaşi, este fără îndoială şi faimoasa cestiune a moşiilor date in preţul celor 10 milioane. De la început putem zice că lucrul s’a făcut cu oarecare rea voinţă, şi comuna Iaşi a luptat şi luptă mereu pentru a scapa de acest dar. Se ştie că pentru a da o dezdaunare Iaşului de perderea Capitalei, Camera a hotarît să i se dea o sumă de 10 milioane cu care acest oraş să poate face faţă la cheltuelele cele mai principale pentru punerea sa intr o stare mai bună. Au trecut ani peste ani şi in vîrtejul luptelor noastre politice nimeni nu s*a mai găndit să ţie făgăduinţa dată de acea Cameră Legiuitoare. laşul, putem zice, na încetat niciodată a face doleanţele sale. Unii cu sinceritate alţii crezinduse abili a căutat să intreţie in acest oraş un sentiment de invidie cătră capitala României. Cine nu ştie că in oraşul nostru mai totdeauna nuanţele de opoziţiune, în contra orcărui guvern fie el, au găsit totdeauna un ecou oarecare. Cine nu ştie că în multe şi nenumerate rînduri s*a exploatat cestiunea Moldovei cînd întrun mod mai îndrăzneț, la 3 Aprilie, cînd întrun chip cu totul ri-dicol, ca de o pildă cu faimoasa Liga- Langa. Agitatorii și pescuitorii in apă tulbure au crezut totdeauna că punînd înainte numele scump al Moldovei vor găsi destui naivi sau destui interesaţi care sâ'i urmeze. Dar urma urmelor a arătat că odată ferbinţeala alegerilor trecute, nimeni nu s’a mai găndit la făgăduelile date. A venit înse un moment cînd Camera Legiuitoare n*a putut a le face altfel decît să se ţină de cuventul dat cu atîta ani înainte de una din predecesoarele sale. S’a dat atunci laşului, cele 10 milioane lei vechi, într’o serie de dugheni din oraş şi cîteva moşii, laşeniî, lucrul era natural, au găsit că darul Camerii nu se apropia de ceace s’a făgăduit. S’a intervenit atunci din nou pe lîngă Camerele Legiuitoare şi un nou număr de moşii s’au mai adăogat. Intr’o bună dimineaţă iată Comuna Iaşi devenită o importantă proprietară, dar odată cu aceasta au început şi necazurile şi nevoile. Din dughenile vechi de prin oraş, Iaşul au tras puţin profit. Cele mai multe din ele erau ruinate, şi mereu Consiliul a trebuit se hotărască dărâmarea lor. Cu moşiile a început înse adevărata muncă, adevăratul izvor de nesfîrşite chinuri. Regulamentele diferite cari au dispus vînzarea lor in loturi mici au fost rînd pe rînd modificate. Necontenit pedici se ridicau peste pedici, căci făceau ca locuitorii să nu respundă la apelul Consiliului Comunal. De rîndul acesta, noul consiliu a modificat şi el regulamentul. Vînzările de loturi mergând aşa incet Comuna a fost nevoită să continue exploatarea moşielor in regie. Cine va face vreodată istoria faimoşilor Administratori ai Comunei are se găsească lucruri meritând condica penală sau vrednice de opera bufă. Socotelele lor sunt nişte adevărate fantezii. Cu pădurile s-a petrecut acelaş lucru. Un capitol însemnat al istoriei diverselor Consilii, cuprinde luptele cu silvicultorii. Şi aşa vremea trece fără ca nimic serios să se mai poată face, nici apă, nici canaluri. Singură şcoala Comunală de meserii profită de acea lege a milioanelor, absorbind in fie care an 100.000 lei pentru marele folos al cătorva. Actualul Consiliu a fost cu drept cuvînt emoţionat de această stare de lucruri. El a însărcinat pe Primarul său să arete guvernului cît ea este de dăunătoare intereselor Iaşului. Negocierile Primarului cu diverşii membri ai guvernului lăsînd să se întrevadă o soluţiune, Consiliul a dat chiar un vot pentru al autoriza să negocieze trecerea acestor moşii la Ministeriul Domeniilor cu un preţ astăzi mult mai mare decît acel cu care au fost date. Am scapa atunci şi de faimoasa lege a milioanelor, care este o piedecă continuă la toate ameliorările ce vor să se aducă in acest oraş. Or in ce sens s’ar rezolvi această cestiune, noi credem că Comuna laşi scăpînd de aceste proprietăţi cari i-au adus atîtea neajunsuri, s-ar putea in sfârşit ocupa in mod mai serios de nevoile cele mari ale bâtlanului Municipiu. —