Era Nouă, 1893-1894 (Anul 5, nr. 211-263)
1893-10-17 / nr. 211
9 --------****-— ERA NOUA atacă şi astăzi pe d. Take Ionescu, fără a’şi da samă cit sunt de absurde şi ridicule asemene acmaţiuni. Daca in adevăr s’ar fi găsit un ministru care să injosască pană intratît increderea suveranului şi inalta sa demnitate, fără îndoială că faptul odată descoperit trebuea să aibă consecvenţele sale naturale. Şeful statului nu ar mai fi putut avea un minut macar alături cu el un asemenea consilier. De ar fi fost prim ministru Radu Mihai, de ar fi fost Angelescu la resboi, Dimancea la Culte, Beldimanul Adevărură la Finanţe şi ieşanul nostru Scorţescu la Externe, şi încă lucrul ar fi fost prea grav pentru ca ministerial să nu ia act de cele întâmplate şi să nu desaprobe faptul, alungând din sinul seu pe un asemenea coleg. Cum ? Regele primeşte să mai aibă în jurul seu un asemena om, şi îi mai dă încă joc de onoare la solemnitatea botezului principelui Carol ? Şi Ministerul cunoscând descoperirea făcută de Voinţa Naţionala sufere o asemene ignominie ? Dar ce a devenit simţul moral al acestor oameni ? Ce putere fărmăcătoare are dl. Take Ionescu pentru a impune Suveranului această umilinţă şi colegilor săi o decădere morală în care-i angajată demnitatea, naţională a ţarei ? Este destul să ţină cineva sama de această consideraţie pentru ca să înţeleagă lesne că toată acuzaţiunea scornită în contra d-lui Take Ionescu este pur şi simplu o răutate ridiculă. Au voit să-i dea o lovitură hotărîtoare pentru a’l trânti la pământ. In loc să’l scoboare, acestă lovitură îl va înălţa. RAPORT GENERAL PE ANUL ŞCOLAR 1892—93 (Extras din „Bulentinul oficial“ al Ministerului cultelor şi instrucţiunei publice). (Urmare). XIII. Cu limba franceza lucrul stă cum nu se poate mai ren. Nu ştiu dacă sunt în toată ţara câteva şcoli în care să se facă cu adevărat treabă bună. Unde profesorul din cursul inferior este activ şi cu bună metodă (şi am găsit în câteva locuri modele vrednice de toata lauda), cel din cursul superior este slab şi necompetent sau desgustat, şi vice-versa, când cel din cursul superior ar putea ajunge la rezultate satisfăcătoare, îi vin din cursul inferior elevi cu desăvârşire nepregătiţi care-l pun in neputinţă de a merge înainte şi a se ţinea strict de programă. Cât pentru gimnaziile clasice şi cele reale, precum şi externatele secundare de fete, se pot arăta cu degetul acele în care se învaţă ceva. In cele mai multe se citeşte într’un mod îngrozitor, şi cunoştinţele gramaticale ale elevilor sunt reduse la cea mai simplă expresiune. Adevărul e că insuficienţa corpului didactic pentru această limbă este mai bătătoare la ochi decât pentru toate cele alte materii. Este evident că universităţile noastre şi şcoalele centrale de fete nu pot produce profesori şi profesoare de limba franceză. Mai întăiu pentru că studiile în licee sunt prea slabe şi la universităţi nu există anume catedre de limba franceză. S’au creat ce-i dreptul, din anul trecut, două asemenea cadetre la şcoalele normale superioare din Bucureşti şi Iaşi. Dar chiar cu aceste catedre, şi chiar dacă s’ar crea la amândouă universităţile noastre catedre speciale de limba franceză— ceea ce este neapărat şi va trebui să se creeze numaidecât—încă tot nu vom avea profefesori buni pentru această limbă. Licenţiaţii noştri vor poseda de sigur cunoştinţa limbei şi a literaturei, poate şi un accent mai mult sau mai puţin corect, dar nu vor fi nici o dată în stare să susţină o convorbire sau sa scrie o pagină cum se cade, pentru că li lipseşte practica zilnică şi deprinderea de a cugeta în această limbă. Dacă vroim să avem profesori români de franţuzeşte, pentru şcoalele noastre secundare de băeţi şi de fete, ar trebui să se trimită în Franţa, pentru un an sau doi, tineri licenţiaţi dela noi şi absolvente a şcoalelor centrale, sau a şcoalei normale superioare de fete, care se va întemeia după noua lege asupra învăţământului primar, şi aceştia sub anume condiţiuni, să fie datori a se perfecţiona exclusiv în limba franceză. Tar alege anume şcolile din Franţa, unde ei să fie admişi, şi unde să poată căpăta ceea ce li lipseşte, adică înlesnirea vorbirei şi a scrierei corecte. Până când însă vom putea dobândi un astfel de personal didactic, care desigur nu se poate improviza în câţiva ani, va trebui să se modifice de urgenţă articolul din legea de la 1879, asupra concursurilor, care cere candidaţilor pentru catedrele secundare de limbi moderne titlu de licenţă sau doctorat. Nu încape îndoială că un licenţiat sau doctor în litere din Franţa nu va veni să fie profesor la liceele sau gimnaziile noastre. Sunt însă francezi cu studii suficiente de limbă, pe care deosebite împrejurări i-au adus în ţară, şi care sunt sau ar putea deveni buni profesori de fraţuzeşte, cunoscând în acelaşi timp şi limba românească, măcar atâta cât li trebue spre a putea fi înţeleşi de elevi. Un exemplu recent bine cunoscut d-voastre, domnule Ministru, ne poate încuraja să intrăm pe această cale, care ar fi poate cea mai nemerită, cel puţin pentru un timp. In tot cazul aceste persoane vor fi supuse unui examen sau concurs, şi numite numai în urma acestei încercări. XIV. Cât pentru personalul actual, el este în cea mai mare parte incapabil din toate punctele de vedere, compus mai mult din suplinitori, oameni înaintaţi în vrâstă, care, după ce au trecut prin tot felul de cariere, fără să reuşească, sau nu mai sunt în stare să facă altăceva, găsesc câte un protector influent, şi acesta stârneşte să li să dea o catedră în învăţământul secundar. Au ei sau nu, cât de puţină aptitudine didactică, de aceasta nu se ocupă nimenea, destul că sunt Francezi, sau dacă sunt, Români—căci se află şi de aceştia—ajunge că au petrecut mai mulţi ani în Franţa, sau în altă ţară unde se vorbesce franţuzeşte, pentru ca ei să fie ipso facto sacraţi profesori de această limbă. Negreşit ei sunt numai suplinitori, dar suplirea se prelungeşte în curs de mulţi ani, şi constitue chiar un drept, căci de dânşii nu te poţi atinge, fără să nu fii acuzat că eşti om fără inimă care arunci pe strade bătrâni ce şi-au consacrat tinereţea pentru luminarea a numeroase generaţii de copii. Ce fel este însă această luminare, o ştiu numai cei ce au avut nefericirea să treacă prin manele lor, sau acei care i-au văzut de aproape în eserciţiul meseriei şi au putut aprecia roadele muncei lor. Nu e oare timp să se pună capăt acestei stări de Fururi şi să nu se mai facă din instrucţiune un adăpost de nevoiaşi, infirmi şi nevolnici ? Cu asemenea profesori nu numai că elevii nu învaţă absolut nimic, cum de la sine nu se poate înţelege, dar contractează şi deprinderi rele, devin neascultători, indisciplinaţi, luători în râs. Incapabili de a-şi ţinea ordinea în clase, ei aleargă la directori sau la diligenţi, care în fiecare zi se văd inundaţi de plângerile şi reclamaţiile lor. A-i întlocui pe toţi deodată nu e cu putinţă, căci nu e cu cine. Trebue a alege prin urmare pe cei mai absolut necompetenţi. Dar nici înlocuirea aceasta nu se poate face în condiţiuni de perfectă siguranţă de succes. Atâta numai este neîndoelnic că ori cari vor fi înlocuitorii, ei tot vor fi mai buni decât actualii suplinitori. XV. Sunt dator însă, domnule Ministru—şi-mi împlinesc cu plăcere această datorie—de a face o excepţie, în ceea ce priveşte propunerea limbei germane. Pe cât limba franceză este slab predată, cum am arătat mai sus, pe atât germana face mai pretutindenea in- / semnate progrese, comparativ cu timpul ce i se acordă în liceele noastre. Aceste progrese se observă în general şi la externatele de fete, nu însă şi la gimnaziile reale, care, trebue s’o mărtrisesc, mai toate au o esistenţă şubredă şi plină de anomalii de tot soiul. Dacă ţinem samă de greutatea limbei germane, de natura ei cu totul deosebită de aceea a limbei române şi franceze, şi de timpul scurt ce se consacră în licee pentru învăţarea ei, nu se poate să nu recunoaştem capacitatea şi meritele corpului didactic respectiv. Câteva din estematele secundare încă au profesoare destoinice şi active, care ajung la rezultate destul de mulţumitoare. Trebue insă să ne gândim la gimnaziile reale care au mai toate suplinitori cu o slabă pregătire, şi să se ia din vreme messuri, pentru a asigura pe viitor recrutarea unui personal apt şi capabil. Dacă vrem ca acest personal să fie din ţară, va fi nevoe să se dea limbei germane în licee o mai mare întindere, lucru neapărat urgent şi din punctul de vedere al folosului practic,—să se creeze la universităţile noastre catedre în care elevii să poată continua studiile începute, şi apoi, pentru a se perfecţiona, ei să fie trimişi în Germania, să se facă într’un cuvânt, ceea ce am avut onoarea Vă propune mai sus pentru limba franceză. Nici nu se poate explica pentru ce în liceele noastre limba germană nu este pusă pe aceeaşi treaptă cu cea franceză, nici pentru ce în externate şi în şcoalele centrale i se consacră cinci ani, iar în licee numai trei, scopul pentru caretele se învaţă fiind, după cum cred, absolut acelaş. Anul acesta s’a făcut încercare şi cu limba engleză, şi elevii, deşi puţin numeroşi, au arătat multă aplicare şi gust pentru studiarea ei, ceea ce este de un bun augur pentru viitor. XVI. Din gimnaziile reale am zis că prezintă tot soiul de anomalii. Aicea in adever se vede, mai bine decât oriunde, pripirea cu care s’au înfiinţat mai multe şcoli secundare, fără să se fi gândit cineva nici dacă se simţea o neaparată nevoe de dânsele, nici dacă se afla la îndămână un personal învâţătoresc suficient şi capabil. Aceasta explica numărul peste măsură de mare al suplinitorilor la şcoalele noastre secundare. Din 999 de catedre, afară de seminarii, 414 sunt suplinite adică aproape 41.5 V6, şi numai 583, ocupate de titulari. Este în destul de cunoscută metoda întrebuinţată şi ea a fost pusă în practică mai cu multă dărnicie şi nechibzuinţă în privinţa gimnaziilor reale. De aceea cele mai multe dintr’însele au o existenţă anemică şi precară, vegetând de azi până mâne, şi aruncând pe fiecare an în societate o sumă de tineri, râu pregătiţi, cu cunoştinţi foarte mărginite, şi fără altă perspectivă decât aceea de a se adăposti cândva sub aripele oblăduitoare ale bugetului, fie acel al statului, fie al judeţului sau al comunei. Şi în mod fatal lucrul trebue să fie astfel, de vreme ce tocmai ce-i mai esenţial şi mai neapărat, adică corpul didactic, lipseşte aproape cu desăvârşire. Salarele fiind aici mai mici