Era Nouă, 1899 (Anul 10, nr. 463-500)

1899-10-17 / nr. 463

o E­R­A NOU­A prin întruniri publice“, ,,cari nu prea­ fac politică de sentimente“, şi cari cel puţin de asta dată au făcut opo­ziţie cum înţelege Epoca şi Timpul — o opoziţie sgomotoasă şi eficace — ar fi fost drept prin urmare—con­tinuăm părerea acestui confrate — ca ei să se bucure de răsplata cuvenită unor oameni de atîta ispravă. In loc de aceasta, ei sunt lasaţi la o parte, guvernul e alcătuit fără dînşii, aşa că cu drept cuvînt se poate zice că au fost traşi pe sfoară. De aici mîine, de aici răzbunare... Te înşeli amarnic, stimate con­frate. Junimiştii nu sunt mîniaţi fiind că prin firea lor nu sunt mînioşi în politică, şi ei nu caută răzbu­nare fiind­că opoziţia lor nu a fost interesată. Dacă în Martie trecut au luat iniţiativa campaniei pe care au condus-o cu multă înverşunare dar şi cu mult tact, aceasta a făcut-o fiind­că erau adînc con­vinşi că şederea mai mult timp a d-lui Sturza în capul guvernu­lui, devenea o sfidare a sentimen­­tului naţional. Puţin le importa cine era să-i urmeze, dacă aveau sa fie ei sau alţii ; puteau să fie şi liberalii, numai Sturza să dis­pară. In asemenea condiţii nu poate fi vorba de tragere pe sfoară sau mînie fiind­că nu era tovă­răşie făcută inaintea unei prăzi pe care îşi puse ochii şi care li-a scapat din mină. Tot pentru acelaşi cuvint nu poate fi vorba nici de răzbunare. Dacă acum suntem nevoiţi să fa­cem opoziţie — şi să nu uite E­­poca şi Timpul că era o vreme, nu de mult, cînd ne învinuia că nu ştim şi nu cum face opoziţie —dacă acum, zic, facem opoziţie — şi o opoziţie care îi doare — cauza este nu răzbunarea, ci con­vingerea care ne-a pătruns că gu­vernul actual e intolerabil, că ad­ministraţia e absolut­­ă, că ui­nii dinte miniştri sunt incapabili, alţii slabi şi alţii prea ocupaţi a­­iurea, şi că în starea în care să găseşte ţara, faţă cu criza ce băn­­uite in toate statele, ea are ne­voie, şi în afară şi înăuntru, de un guvern tare, cu prestigiu şi în adevăr omogen. * * * Din toate aceste insinuaţiuni ale confratelui în cestiune, un lucru ne loveşte : e perzistenţa ce au avut-o şi o au, tot­deauna adver­sarii noştri — fie liberali, fie con­servatori— de a cîntări mobilele acţiunii noastre cu ocumpînă care, cel mult lor, le poate conveni. Ei nu au voit nici­odată să con­vină—cu toate declaraţiunile noa­stre şi cu toate exemplele ce le am dat,— că noi nu facem po­litică cum înţăleg ei şi că pentru noi puterea nu e un scop, ci un mijloc. In opoziţiune am aratat — cu riscul de a displăcea tovarăşilor noştri de luptă şi a fi chiar bă­nuiţi de lipsă de sinceritate, ca în afacerea mitropolitului Ghe­­nadie — că nu ştim şi nu voim să esploatăm greşele adversarilor noştri, pentru a ne face o armă de luptă, şi că nu inţelegem să ne facem meseria de opozanţi, chiar cînd ne lipseşte tăria con­­vingerei şi chiar cînd ne-am ex­pune să ne contrazicem. Şi la guvern am­ dovedit că, atunci cînd îndeplineam aproape tot programul în numele căruia revendicăm puterea şi cînd execu­tăm angajamentele luate — iarăşi cu riscul de a displăcea tovară­şilor noştri de muncă — ne re­tragem de bună-voe, fără a aş­tepta să ne uzăm, şi lăsăm locul altora, cu programe noi şi cu forţe împrospătate. Toate aceste le ştiu toţi. To­tuşi se găsesc unii cari se creadă, sau cel puţin să o spună, că noi suntem traşi pe sfoară şi că pe noi ne poate stăpini un singur mi­nut vre-un sentiment de mînie sau de răzbunare ; şi se găsesc alţii cari să creadă că noi putem întrebuinţa în opoziţie orice soi de arme — ca şi cum aceştia nu ar cunoaşte deosebirea ce există între ei şi noi. E.­­. M. Din Carnetul săptămânei Ministerul domentelor este chie­­mat în judecată de către vânze­­torii de fân, înaintea instanţelor din Buda­ Pesta. D-nii avocaţi Barbu Păltineanu şi Hoambă au fost trimişi la Buda Pesta pentru a prepara apararea intereselor sta­tului romăn înaintea judecători­lor unguri. Cunoştinţele noastre asupra con­tenciosului unguresc, se vor com­plecta astfel din experienţa ce o facem in propria noastră causă. Ce minunată ocazie ? Ni se confirmă că în sinul ca­binetului sunt grave neînţelegeri, cu toate că ele au fost desmin­­ţite de ziarele oficioase. Peste fapt constant că generalul Manu nu vrea să plătească nimic peste acele 2 milioane votate de cameră. Din această causă dl. Fleva este foarte amărît. Nu mai puţin plictisit, este d-sa şi din causa ofensei ce i s’a făcut prin faptul că a fost impedicat să continue ancheta în chestia Advărului. Dar suparat este şi dl. general Manu, suparat pe sine însuşi, fi­ind­că nu ştie ce se facă, ca să scape din incurcătură. Din contra dl. Tache Ionescu este necăjit asupra altora, care cearcă să’l reducă şi să’l micşo­­reze în sinul guvernului. Numai preşedintele consiliului este fericit : ii aude, ii a vede.... Câtă lipsă de recunoştinţă este pe lume ! Redactorii Epocei scriu articole

Next