Era Nouă, 1899 (Anul 10, nr. 463-500)
1899-10-17 / nr. 463
o ERA NOUA prin întruniri publice“, ,,cari nu prea fac politică de sentimente“, şi cari cel puţin de asta dată au făcut opoziţie cum înţelege Epoca şi Timpul — o opoziţie sgomotoasă şi eficace — ar fi fost drept prin urmare—continuăm părerea acestui confrate — ca ei să se bucure de răsplata cuvenită unor oameni de atîta ispravă. In loc de aceasta, ei sunt lasaţi la o parte, guvernul e alcătuit fără dînşii, aşa că cu drept cuvînt se poate zice că au fost traşi pe sfoară. De aici mîine, de aici răzbunare... Te înşeli amarnic, stimate confrate. Junimiştii nu sunt mîniaţi fiind că prin firea lor nu sunt mînioşi în politică, şi ei nu caută răzbunare fiindcă opoziţia lor nu a fost interesată. Dacă în Martie trecut au luat iniţiativa campaniei pe care au condus-o cu multă înverşunare dar şi cu mult tact, aceasta a făcut-o fiindcă erau adînc convinşi că şederea mai mult timp a d-lui Sturza în capul guvernului, devenea o sfidare a sentimentului naţional. Puţin le importa cine era să-i urmeze, dacă aveau sa fie ei sau alţii ; puteau să fie şi liberalii, numai Sturza să dispară. In asemenea condiţii nu poate fi vorba de tragere pe sfoară sau mînie fiindcă nu era tovărăşie făcută inaintea unei prăzi pe care îşi puse ochii şi care li-a scapat din mină. Tot pentru acelaşi cuvint nu poate fi vorba nici de răzbunare. Dacă acum suntem nevoiţi să facem opoziţie — şi să nu uite Epoca şi Timpul că era o vreme, nu de mult, cînd ne învinuia că nu ştim şi nu cum face opoziţie —dacă acum, zic, facem opoziţie — şi o opoziţie care îi doare — cauza este nu răzbunarea, ci convingerea care ne-a pătruns că guvernul actual e intolerabil, că administraţia e absolută, că uinii dinte miniştri sunt incapabili, alţii slabi şi alţii prea ocupaţi aiurea, şi că în starea în care să găseşte ţara, faţă cu criza ce bănuite in toate statele, ea are nevoie, şi în afară şi înăuntru, de un guvern tare, cu prestigiu şi în adevăr omogen. * * * Din toate aceste insinuaţiuni ale confratelui în cestiune, un lucru ne loveşte : e perzistenţa ce au avut-o şi o au, totdeauna adversarii noştri — fie liberali, fie conservatori— de a cîntări mobilele acţiunii noastre cu ocumpînă care, cel mult lor, le poate conveni. Ei nu au voit niciodată să convină—cu toate declaraţiunile noastre şi cu toate exemplele ce le am dat,— că noi nu facem politică cum înţăleg ei şi că pentru noi puterea nu e un scop, ci un mijloc. In opoziţiune am aratat — cu riscul de a displăcea tovarăşilor noştri de luptă şi a fi chiar bănuiţi de lipsă de sinceritate, ca în afacerea mitropolitului Ghenadie — că nu ştim şi nu voim să esploatăm greşele adversarilor noştri, pentru a ne face o armă de luptă, şi că nu inţelegem să ne facem meseria de opozanţi, chiar cînd ne lipseşte tăria convingerei şi chiar cînd ne-am expune să ne contrazicem. Şi la guvern am dovedit că, atunci cînd îndeplineam aproape tot programul în numele căruia revendicăm puterea şi cînd executăm angajamentele luate — iarăşi cu riscul de a displăcea tovarăşilor noştri de muncă — ne retragem de bună-voe, fără a aştepta să ne uzăm, şi lăsăm locul altora, cu programe noi şi cu forţe împrospătate. Toate aceste le ştiu toţi. Totuşi se găsesc unii cari se creadă, sau cel puţin să o spună, că noi suntem traşi pe sfoară şi că pe noi ne poate stăpini un singur minut vre-un sentiment de mînie sau de răzbunare ; şi se găsesc alţii cari să creadă că noi putem întrebuinţa în opoziţie orice soi de arme — ca şi cum aceştia nu ar cunoaşte deosebirea ce există între ei şi noi. E.. M. Din Carnetul săptămânei Ministerul domentelor este chiemat în judecată de către vânzetorii de fân, înaintea instanţelor din Buda Pesta. D-nii avocaţi Barbu Păltineanu şi Hoambă au fost trimişi la Buda Pesta pentru a prepara apararea intereselor statului romăn înaintea judecătorilor unguri. Cunoştinţele noastre asupra contenciosului unguresc, se vor complecta astfel din experienţa ce o facem in propria noastră causă. Ce minunată ocazie ? Ni se confirmă că în sinul cabinetului sunt grave neînţelegeri, cu toate că ele au fost desminţite de ziarele oficioase. Peste fapt constant că generalul Manu nu vrea să plătească nimic peste acele 2 milioane votate de cameră. Din această causă dl. Fleva este foarte amărît. Nu mai puţin plictisit, este d-sa şi din causa ofensei ce i s’a făcut prin faptul că a fost impedicat să continue ancheta în chestia Advărului. Dar suparat este şi dl. general Manu, suparat pe sine însuşi, fiindcă nu ştie ce se facă, ca să scape din incurcătură. Din contra dl. Tache Ionescu este necăjit asupra altora, care cearcă să’l reducă şi să’l micşoreze în sinul guvernului. Numai preşedintele consiliului este fericit : ii aude, ii a vede.... Câtă lipsă de recunoştinţă este pe lume ! Redactorii Epocei scriu articole