Era socialistă, iulie-decembrie 1985 (Anul 65, nr. 13-24)
1985-07-10 / nr. 13
ziune şi profund spirit creator, cu pasiune revoluţionară şi înflăcărat patriotism. Un nou suflu dialectic Examinînd în spirit critic activitatea desfăşurată pînă atunci, succesele ca şi neajunsurile mersului revoluţiei, conturînd direcţiile de dezvoltare a României socialiste în următoarea perioadă, Congresul al IX-lea — prin Raportul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu — aducea o viziune nouă, proaspătă, ştiinţifică, un nou suflu dialectic în înţelegerea şi cuprinderea procesului de transformare revoluţionară a societăţii şi a omului. S-a cristalizat atunci, la acest Congres istoric, datorită contribuţiei decisive a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o nouă reprezentare a dialecticii dezvoltării sociale, a dinamicii socialismului, a intercondiţionărilor lumii contemporane. Se poate spune astăzi, din perspectiva celor două decenii care au trecut, că, în politica Partidului Comunist Român, Congresul al IX-lea a marcat un important şi benefic salt calitativ revoluţionar, secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, imprimînd un puternic dinamism dezvoltării vieţii economice, sociale şi politice din ţara noastră, întregii opere de construcţie a socialismului în România. S-a părăsit o viziune simplistă, liniară şi statică asupra lumii, în care socialismul era văzut ca fiind scutit de orice contradicţii şi conflicte, insensibil la influenţe exterioare, la perturbările mondiale, un marş triumfal şi festiv pe drum neted, lipsit de obstacole şi complicaţii. Recunoaşterea acestor stări de lucruri n-a fost uşoară. A fost nevoie de curaj revoluţionar pentru a reconstrui, treptat, o nouă imagine a realităţii, un nou contur al adevărului social, al mersului revoluţiei. Prin întregul lui conţinut, prin orientările date, Congresul al IX-lea ne apare astăzi, din perspectiva celor două decenii care au trecut, ca un punct de referinţă, ca un moment de însemnătate esenţială pentru instaurarea spiritului creator în întreaga activitate teoretică şi practică a partidului, în opera de construcţie a societăţii socialiste din patria noastră, în înfăptuirea umanismului revoluţionar. Deschizător al unei noi etape istorice în dezvoltarea României socialiste. Raportul prezentat Congresului de tovarăşul Nicolae Ceauşescu a întruchipat cu strălucire virtuţile unei gîndiri dialectice riguroase, capabilă să se dezvolte şi să se îmbogăţească necontenit prin generalizarea experienţei istorice proprii, a mersului revoluţiei socialiste în condiţiile concret-istorice ale ţării noastre. Supunînd unei critici frontale orice tendinţe de transformare a marxismului dintr-o învăţătură ştiinţifică vie şi flexibilă într-o colecţie de teze abstracte şi speculative, valabile oriunde şi oricînd, într-o schemă intelectuală a priori în care să fie înghesuită realitatea. Raportul la Congresul al IX-lea a repus în drepturile ei legitime gîndirea marxistă din ţara noastră, restituindu-i inegalabilul şi inconfundabilul ei suflu creator, capacitatea ei de pătrundere şi explicare a realităţii. „Marxismul — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu în Raport — este o ştiinţă vie, care se dezvoltă şi se îmbogăţeşte necontenit, sintetizînd experienţa istorică şi concluziile dezvoltării sociale. Elaborînd această învăţătură, ale cărei adevăruri fundamentale sunt strălucit confirmate de viaţă, clasicii marxismului nu puteau să dea răspunsuri definitive tuturor problemelor pe care le-a ridicat evoluţia ulterioară a societăţii. Trăind într-o altă epocă, ei nu puteau să dea soluţii problemelor concrete apărute ca urmare a victoriei socialismului într-un şir de ţări, să analizeze formele şi metodele construcţiei socialiste în toată varietatea lor, problemele relaţiilor dintre statele socialiste. Studierea şi rezolvarea acestor probleme este o îndatorire a fiecărui partid marxist-leninist, care-şi aduce astfel contribuţia la îmbogăţirea experienţei comune a mişcării noastre". Deşi ostilă, prin însăşi natura ei internă, oricăror forme de osificare, filozofia materialist-dialectică şi istorică — aşa cum este cunoscut — începuse să sufere şi în ţara noastră, în anii ce au precedat Congresul al IX-lea, ca urmare a credinţelor dogmatice, care, rupte de realitate, trăiesc din iluzia că gîndirea, odată apărută, îşi este suficientă sieşi, că, odată ivite şi „canonizate", ideile au prioritate asupra realităţii, aceasta din urmă trebuind să ţină seama de primele, şi nu invers. Contaminată de asemenea tendinţe, gîndirea filozofică materialist-dialectică din ţara noastră părea autosatisfăcută de conceptele pe care şi le cristalizase la un moment dat, se nutrea cu iluzia că ajunsese în posesia adevărului absolut. Această mitologie devenise mai mult decît nocivă. Lumea reală, obiectivă, nu mai era văzută aşa cum era ea, ci aşa cum o deformau şi colorau lentilele unor concepte fixe şi îmbătrînite. Datorită acestor vicii, transplantate de aiurea, filozofia revoluţionară se transforma, vrînd-nevrînd, într-o gîndire conservatoare, ineficientă. O astfel de gîndire pietrificată nu mai putea sluji drept călăuză în acţiunea unui partid al cărui ţel suprem îl constituie transformarea revoluţionară a societăţii şi a omului. Bătălia declanşată încă la Congresul al IX-lea al partidului împotriva tendinţelor de sclerozare şi osificare a gîndirii şi-a arătat roadele. Este marele merit al partidului nostru, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a fi pus capăt la timp stărilor de lucruri negative, de a fi repus reflexia filozofică, dialectica generalului şi particularului în drepturile lor fireşti şi legitime. Cu tenacitatea şi îndrăzneala sa binecunoscute, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a restituit gîndirii marxiste din ţara noastră atributul ei inalienabil de investigare nepreconcepută a realităţii obiective. Chemînd cu fiecare prilej la cercetarea cutezătoare a vieţii, pornind de la cercetarea particularului pentru a regăsi în el ceea ce este general, şi nu invers, secretarul general al partidului i-a redat acestei gîndiri forţa, capacitatea de a fi o metodă flexibilă şi pătrunzătoare în real. „Marii teoreticieni ai proletariatului, Marx, Engels, Lenin, — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu — au manifestat o atitudine deosebit de fermă şi combativă împotriva oricăror încercări de prezentare a teoriei revoluţionare ca o dogmă dată odată pentru totdeauna, ridiculizînd pe cei ce făceau asemenea încercări. Ei au considerat întotdeauna teoria revoluţionară ca o călăuză în acţiune, ca un instrument de luptă, cerînd îmbogăţirea şi dezvoltarea ei în raport cu schimbările neîntrerupte ale vieţii, ale practicii, luptei sociale. Cu atît mai mult astăzi — în epoca celei mai profunde revoluţii tehnico-ştiinţifice, cînd cunoaşterea umană a căpătat dimensiuni fără precedent, cînd ştiinţele aduc noi şi noi date cu privire la materialitatea lumii, la dezvoltarea dialectică a societăţii — se impune un efort constant pentru înnoirea continuă a concepţiei revoluţionare a proletariatului. Aceasta este o necesitate imperioasă a luptei pentru transformarea progresivă a societăţii". Efort constant de înnoire a concepţiei revoluţionare întreaga activitate teoretică şi practică desfăşurată de partidul nostru, de secretarul său general este o ilustrare vie a acestui efort constant de înnoire continuă , pe baza cercetării vieţii, a realităţii istorico-sociale, a progresului realizat de ştiinţe în examinarea acestei realităţi , a concepţiei revoluţionare a proletariatului. Problemele construcţiei economice, ale definirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ale democraţiei muncitoreşti, revoluţionare, ale autoconducerii şi autogestiunii, ale partidului , ca centru vital al naţiunii, ale funcţiilor statului, ale raporturilor dintre partid, stat, organizaţii obşteşti, ale dezvoltării naţiunii socialiste, problemele contradicţiilor în socialism, ale dezvoltării personalităţii umane şi ale umanismului revoluţionar, ale epocii contemporane etc. au primit o nouă şi adecvată soluţie-