Evenimentul Zilei, noiembrie 1996 (Anul 5, nr. 1327-1352)

1996-11-25 / nr. 1347

Uimitoarea poveste a unui îndrăgostit care o iubește, de 25 de ani, MARGARETA PÎSLARU Pag­ kl "SCANDALUL DACIA FELIX” ÎN PRESA elvețian! ! Șapte lecții despre Guam să eu fure^fii o bancă românească Ion Cristoiu a trimis ieri televizorul promis părinților primului-ministru Victor Ciorbea Pag.­u­ ■ GHIȚĂ MUREȘAN a va deveni tată! Dorința cea mai mare a lui Ghiță Mureșan, imediat după căsătorie, a fost ca soția sa, Liliăna, să-i dăruiască un copil. Ieri, o veste sosită de peste ocean, chiar din partea celui supranumit în NBA "Gigantul din Carpați" și "Big Ghitză”, a­­testa îndeplinirea dorinței sale: testele medicale au confirmat sarcina Lilianei! Extaziat, viitorul tată a sunat imediat în România și, aproape strigînd, a spus: "Sînt foarte fericit! Așteptăm de atîta vreme, încît parcă nu-mi vine să cred! Nici nu știu măcar ce îmi doresc acum, un băiat sau o fetiță!" BOGDAN EDUARD, SANDU MUREȘAN 1347 ZILEI /7­3 Acest număr a fost tipărit în două ediți Anul V , luni. 25 noiembrie 188B , 14 nan.­­ 800 lei CDR taie în carne vie! ! Primarului Municipiului Oradea ■ s-a cerut să demisioneze pentru că nu și-a îndeplinit contractul cu alegătorii Amănunte în pag. Mari trei TERORIȘTI AU ȚINUT ÎN AER UN AVION ETIOPIAN PÎNÂ CÎND A RĂMAS FĂRĂ COMBUSTIBIL “în urma prăbușirii, bilanțul a fost tragic: 121 de morți in cel mai recent num­är al revistei "Sfera Politica" sunt publicate ULTIMELE SCRISORI ALE LUI EMIL BODNĂRAȘ Pag. 1 ■ Varianta în română și engleză pe INTERNET: http: //www.expres.ro EVENIMENTUL ZILEI, văzut de­ ION CRISTOIU O cădere cu mai multe întrebări 1. OLE ! OLE ! OLE ! / ILIESCU NU MAI E î Jurnaliștii, cei străini îndeosebi, au comparat alegerile din noiembrie 1996 cu evenimentele din decembrie 1989. Cu nuanțele de rigoare, ținînd de profil și inteligență, aproape fiecare publicație occidentală de mare tiraj a definit momentul noiembrie 1996 din România, ca o spectaculoasă schimbare de regim. Unii i-au zis revoluția de catifea. Alții, revoluția returna­­tă, aluzie la teza potrivit căreia, în decembrie 1989, adevărata revoluție a fost confiscată de echipa Iliescu. în dimineața zilei de 18 noiem­brie 1996, la scurt timp de la anunțarea rezul­tatelor la prezidențiale, dădeam editorialului meu titlul „Revoluția din noiembrie 1996". Aserțiunea se întemeia pe credința că, în no­iembrie, la parlamentare și la prezidențiale, românii au provocat o schimbare de regim. O schimbare deosebită de cea din decembrie 1989 prin caracteru­l pașnic. Acum, după trece­rea unui anume timp de la momentul 17 noiem­brie, urmărind atent mersul evenimentelor, dar mai ales comportamentul oamenilor, fie vedete ale vieții publice, fie oameni simpli, pot aduce noi argumente în sprijinul tezei că în noiembrie 1996 a avut loc o revoluție ca în decembrie 1989 Unul dintre aceste argumente se referă la ca­racteristicile votului din 3 și din 17 noiembrie. E limpede că românii n-au votat pentru CDR și USD, ci au votat împotriva lui Ion Iliescu. Zdrobitoare dovadă în acest sens , au intrat în parlament doar acele partide care s-au re­marcat, în campania electorală, prin violentele atacuri la adresa regimului Iliescu. S-au alătu­rat astfel CDR-ului, USD-ului și UDMR-ului, și partide precum PUNR și PRM, în decembrie 1989, regimul Ceaușescu a fost răsturnat prin­­tr-o revoltă populară. Chiar dacă de astă dată formula a fost mai blîndă, catifelată, cum i-au zis comentatorii străini, totuși în noiembrie 1996 a fost vorba tot de o revoltă spontană. La sfîrșitul lui 1989, cînd sute de mii de oameni au ieșit în stradă, românii n-aveau la îndemînă un partid drept alternativă la clanul Ceaușescu. Nici în materie de șef al statului nu se anga­jase, în perioada anterioară, să concureze vreo personalitate. Abia după prăbușirea lui Ni­­colae Ceaușescu a fost găsit, sau a fost adus (mă rog, n-are importanță), Ion Iliescu. în no­iembrie 1996, românii au avut la îndemînă for­ța alternativă : CDR. Li s-a oferit, de asemenea, și omul care să-l înlocuiască pe Ion Iliescu: Emil Constantinescu. Deosebirea dintre cele două momente ține însă numai de nuanța. Fundamentale în votul român lor n-au fost nici oferta electorală a CDR, nici personalitatea lui Emil Constantinescu. Decisivă pînă la drama­tism a fost revolta față de Ion Iliescu. Nu în­tâmplător, pe străzile Bucureștiului, se striga în noaptea de 17 noiembrie 1996, nu numai „Emil ! Emil !", dar și „Ole ! Ole ! Ole ! / Ilies­cu nu mai e !" Purtătorii acestor lozinci erau i tînerii. Tinerii lui 1996, demni urmași ai celor care, în decembrie 1989, strigau pe străzile Bucureștiului : „Ole ! Ole ! Ole ! / Ceaușescu nu mai e !" Nu e singurul argument în sprijinul tezei c-a fost vorba de o revoluție asemănătoare celei d­­in dece­d­­ia 1%9. Ca și acum șapte ani și pră­bușirea lui Ion Iliescu a fost surprinzătoare. Să fim sinceri ! Așa cum înaintea lui 22 decem­brie 1989 puțină lume își imagina că Nicolae Ceaușescu va fi răsturnat, înaintea lui 17 no­iembrie 1996 puțină lume gîndea că Ion Iliescu nu va mai fi reales. Din clipa în care fostul pre­ședinte și-a anunțat candidatura, aproape toa­tă lumea a fost sigură că va învinge. Și nu pen­tru că ar fi fost creditat cu mari șanse electo­rale, ci pentru că, știind tentaculele puterii lui Ion Iliescu întinse în toate instituțiile statului de drept, știind că în jurul chiriașului de la Co­­troceni se strînsese un întreg clan, românii nu credeau o clipă în posibilitatea unor alegeri cu adevărat libere. Perioada scursă de la anun­țarea candidaturii și pînă la votul din 17 noiem­brie 1996 arăta limpede că Ion Iliescu va fi în stare de orice pentru a fi reales. Chiar dacă existau și funcționau instituții ale statului de drept, românii n-aveau încredere în ele. Nu de­clarase Curtea Constituțională drept legală can­didatura lui Ion Iliescu pentru un al treilea mandat? Nu acceptase BEC, fără să se uite, l.sîere candidaților frauduioși, candidați care sporeau astfel numărul de candidați la Preșe­­dinție, mișcare favorabilă lui Ion Iliescu? Nu demonstrase Ion Iliescu, între primul și al doi­lea tur de scrutin, că e în stare să apeleze la orice slogan electoral, inclusiv la cel bolșevic, pentru a învinge? Adăugind îndelungatei tra­diții românești a victoriei în chip automat a celui aflat la putere, mașinăria pedeseristâ din teritoriu, interesele unor grupuri economice, inerția unei mari părți a populației, realegerea lui Ion Iliescu părea o fatalitate. PS. Numeroși cititori ne întreabă, alarmați, de ce nu ne lansăm și noi, asemenea altor jurnaliști, în sportul, ce pare a fi devenit național în aceste zile , darul cu presupusul în chestiunea formării noului Guvern. R­spuns : nu cred că e menirea noastră, a jurnaliștilor, de a înainta propuneri de miniștri, de a-i contesta pe cei în curs de a fi numiți. Datoria noastră răm­ne aceea de a aprecia activitatea noilor demnitari după ce aceștia și-au luat posturile în pri­mire. Și în această chestiune țin să precizez că guver­nul Ciorbea va beneficia din partea noastră de o clauză pe care am putea-o numi : cea a perioadei de grație. Așa cum am procedat și în cazul guvernului Văcă­­roiu, vom da guvernului Ciorbea un răgaz de 30 de zile, răgaz pe care il considerăm absolut necesar ca să ne facem o imagine de ansamblu a prestației sale. Pînă la anunțarea noului guvern, cred că atît jurna­liștii, cit și cititorii, românii, în general, trebuie să-i lase pe Emil Constantinescu și Victor Ciorbea să-și desfășoare dificila activitate de mediere între diferite partide ale coaliției guvernamentale, dar mai ales responsabila operație de gă­sire a omului potrivit la locul potrivit Din acest punct de vedere, înțelegînd că Victor Ciorbea e ocupat pînă peste cap în aceste zile, și plecînd de la îndatorirea de a-i da o mină de ajutor, am făcut gestul de a trimite părinților săi un tele­vizor în locul celui stricat. Sper că atît Victor Ciorbea, cit și cititorii nu au dat alt sens gestului nostru. DiviziA Națională, etApa a 16-A ÎN DERBY-UL CAMPIONATULUI, FC NAȚIONAL A ÎNVINS STEAUA, PRINTR-UN GOL DUBIOS, MARCAT ÎN MINUTUL 92 PAG. 12-13 FILMUL SERII LA O CRONICĂ DE FAMILIE "GOOD FAMILY" REGIA: GINO TINANESCU CU: TONY CURTIS, MARY TYLER MOORE,­KELLY KURTIS ORA 20.00 Coincidență de nume intr-o tragedie Mih­ai și Nicolae Balot, amîndoi din Drobeta Turnu-Severin, au murit în urma impactului frontal al automobilelor pe care le conduceau în ziua de 23 noiembrie, în comuna Malovăț, județul Mehedinți, a avut loc un grav accident de circulație în urma căruia două persoane au decedat și alte două au fost rănite. Conducînd neatent o autodubă, Mih­ai Băloi 48 de ani, din Drobeta-Turnu Severin a intrat pe sensul opus de mers, tamponîndu-se frontal cu autoturismul condus regulamentar de Nico­lae Băloi, 62 de ani, din același municipiu, în urma ciocnirii, ambii conducători auto au de­cedat, iar Mihaela Luca, de 24 de ani și Ale­xandru Băloi, 17 ani, au fost răniți. Poliția con­tinuă cercetările pentru stabilirea tuturor împre­jurărilor în care s-a produs tragicul eveniment. ROXANA VASILESCU Lăsate să crească în voie timp de 26 de ani. Mustățile unui indian au affcis lungimea de doi metri indianul Ram Singh Chauhuan, 46 de ani, s-a hotănt să intre cu. c.­ca piet în Ca­­lea Recordurilor și, cum nu are o fire aventuroasă, a ales o cale simplă : să și lase mustață. Pe 26 aug­ust 1970, Chau­huan s-a jurat să nu-și mai radă decît barba. Astăzi, mustățile sale măsoară nu mai puțin de 1957 centimetri și el s-a hotărît să nu |e taie cîte zile mai are de trăit. întrebat dacă îi vn­­ j cumva în ciorbă, Chauhuan a spus mustățind că nu, deoarece în primul rînd preferă mîncarea soli­dă și, în al doilea rîn­d, își ține mustățile ori legate la spate, ori pe bigudiuri; în plus, a spus el, mustățile îi sîm­t de mare folos a­­tunci cînd vreuna din neveste nu-l ascultă, fiind mai eficiente și mai la îndemînă decît biciul. (C.V.). CHESTIUNEA ZI­LE! Se pare că populația va suferi de frig încă o iarnă Și care credeți că va fi agentul tainic cel mai Indicat în iama asta, păcura sau cărbunele? Tulea fiartă III Desen de ADRIAN ANDRONIC

Next