Evenimentul Zilei, decembrie 1997 (Anul 6, nr. 1654-1677)

1997-12-04 / nr. 1656

rata­ patentaiu­i pînă la 31 decenbrie Aurel Petrescu, director economic al Administrației Naționale a Drumurilor, ne-a declarat ieri că, “în cazul în care posesorii de autovehicule nu au reușit să plătească taxa de drumuri, pot plăti pînă la data de 31 decembrie 1997”. „Doar în cazul în care agentul de circulație a constatat neplata taxei, automobilistului i se va ridica talonul de înmatriculare al mașinii, după care va trebui să achite la CEC atît contravaloarea taxei cît și amenda care reprezintă echivalentul a zece taxe”. Deși Aurel Petrescu a afirmat că “taxa Băsescu’ se poate plăti pînă la sfîrșitul acestui an, mulți cetățeni reclamă faptul că agențiile CEC nu mai vor să accepte achitarea taxei de către automobiliștii restanțieri Fondat 1992 al» ZILEI Dirctor CORNEL NISTORESCU Ediția I joi, 4 decembrie 1997 Anul VI «Nr. 1656 11000 le 16 pag. ROBERT PLANT și JIMMY PIGE, la București ! The Guitar & The Voice of Led Zeppelin vor concerta, în Capitală, de Mărțișor, anul viitor. Spectacolul este organizat de Dorian Ciubuc și Zone Vision. ALEX REVENCO 3 ? P^i­jjn[|TjT]|fI [ Mini I | HJiM-----------­«...m­a «------------­fi­i,­­ IJ g li J 1 Dosarele de informatori al a­propate membrilor PCR au fost înd­MISTERUL 7 HUM ! " Ipoteza manipulării politicienilor de către grupări active ale foștilor securiști care doresc o lege cît mai restrictivă se dovedește din ce în ce mai viabilă pag. O M/A/sfret* ­Æ/64—3 rA/i­i M4MAX 7 A//ci T474J O* AftfA/Ti NU PIERDE PAROLA LA PRO TV De luni până sâmbătă, între orele: 19:45 și 20:45, și la PRO TV o parolă câștigătoare. Noteaz-o în căsuța corespunzătoare zilei. Completezi cuponul și îl trimiți împreună cu celelalte 5 cupoane ale săptămânii, într-un plic, pe adresa CP 6 -OP 20 București, până pe 18 decembrie 1997, cu mențiunea "Pentru concursul din 19 decembrie". Atenție! Cele 6 cupoane sunt valabile în săptămâna 1-7 decembrie 1997. Nu pierde premiul! 3 milioane în fiecare săptămână Premiul se va acorda pe data de 19 decembrie, în cadrul emisiunii in­­»rK­MB:!iTîCTK!OffrinB Numele Prenumele Adresa... B.l. seria. ..Nr joi, 4 decembrie .Telefon SERIALELE SERII LA MELROSE PLACE EPISODUL 54 DOCTOR ÎN ALASKA EPISODUL 52 La discoteca din Dolhasca, o tînără a murit după ce a îmbrățișat-o iubitul In vîrstă de doar 17 ani, Mihaela Vatamanu, din comuna Tudora - Botoșani, a decedat luni, 1 decembrie, la Spitalul din Dolhasca , Suceava, în urma unei miocardite. în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie, tînăra a participat la discoteca organizată la restau­rantul din comuna Dolhasca, în jurul orei 2.50, ea a fost strînsă în brațe de iubitul ei, Cătălin Florișteanu, de 25 de ani. în mod inexplicabil, după îmbrățișare, Mihaela Vatamanu a căzut în stare de inconștiență. A fost transportată imediat la spitalul din localitate, unde, în scurt timp, a decedat. Cercetările Poliției au stabilit că nu tinărul care a îmbrățișat-o a cauzat decesul fetei. TIBERIU AVRAM Renunțînd la actorie, Manuela Hărăbor și-a deschis M boutique .. . à la New York Ignorînd succesul obținut în nenumăratele filme și piese de teatru in care a fost distribuită. Manuela Harabor a hotărît - în urmă cu aproape doi ani - să renunțe la cariera de actriță. Motivul? Dragoste la prima vedere, urmată de logodnă și, apoi, de căsătorie. Cel de-al treilea soț al Manuelei se numește Loli Schaltiel și este un cunoscut om de afaceri în industria textilă. Ei locuiesc la New York și sărbătoresc în aceste zile un an de la căsătorie. Chiar dacă piața de modă americană este sufocată de fel de fel de curente cosmopolite, undeva, în Manhattan, s-a făcut puțin loc și pentru un boutique unde s-a lansat o nouă linie de prot-s­­porter, „Manuela Collectione”. Cu sprijinul soțului ei - care comercializa doar vestimentație masculină - Manuela a intrat în business-ul cu confecții de damă, reușind să-și atragă deja o clientelă fixă. „Nu știu ce am făcut să merit atîta fericire... Dragostea mea este atît de perfectă, încît nu mai am ce să doresc. Curînd îl voi aduce definitiv pe băiețelul meu aici, și­ atunci familia noastră va fi completă. Greu de crezut, dar nu îmi este dor de teatru și nu regret nici o clipă că am plecat din România” - ne transmite Manuela telefonic, alături de toate urările de bine prietenilor, cunoscuților și foștilor soți LUANA MITRAN ! mm Performanță în medicina românească. Răsădirea cheliei . Părul folosit este cel de pe ceafa pacientului # Implantarea se face fir cu fir A în 4-5 ore de operație se implantează 7500 de fire # Pacientul poate pleca imediat acasă cu părul liber hi­par 82.900 de societăți comerciale trebuie să-și majoreze capitalul social la 2 milioane lei în caz contrar, vor fi dizolvate pag. Chiar a doua zi după nominalizare, nori Ministreni, Andrei Harța, a reușit siă supere pe ongori . Noii membri ai executivulii au trecut fără probleme examenul în fața comisiilor parlamentare pag EVENIMENT Radu Dumitrescu e pe fază la Marsilia Generalul stă azi cu mîna pe cruce pag 9 Boris Elțin i-a prins pe picior greșit pe americani pag EVENIMENT ­Gavril Dejeu, ministru de interne. ,Este în floare evaziunea fiscala“ pag 11 EVENIMENT Fost director de zbor la Tarom, pilotul Cristian Luca oferă o posibilă explicație a catastrofei de la Balotești Comandanții Bătănoiu - infarct sau accident cerebral COMENTARIUL ZILEI De pe cai mari, pe boabe de fasole! de Cornel Nistorescu De ce Dumnezeu o fi ținut toată po­vestea remanierii atîtea luni? Nego­cieri, paranegocieri, tîrguieli, pile, con­­trapile, declarații, opinii, cîrteli! Și de ce au avut loc discuții în partidele din Coaliție pentru a desemna noi oameni, cînd opțiunile acestora au fost aban­donate de vineri pînă luni? Anunțul lui Victor Ciorbea că urmează o mare surpriză ține de teatrul școlar, iar nu de politica serioasă! Ceva nu-i în or­dine în toată această poveste. Din vară ne dăm seama că efici­ența guvernului scade cu presiunea în cauciucul spart. Se acceptă obligativi­tatea remanierii. Punctele de vedere exprimate sînt contradictorii. Ziarele se consemnează și se conturează chiar părerea că remanierea n-ar fi fost necesară dacă nu ar fi fost insistența jurnaliștilor. Ba, în ultimul moment, apare ideea că propunerile partidelor, anunțate în ziarele de la sfîrșitul săptă­­mînii trecute, ar face din operațiune un fel de remaniere a presei. Că anun­țarea schimbărilor ar știrbi prestigiul lui Victor Ciorbea care, cu acest prilej, ar trebui să dea dovadă de mînă forte. Și pentru a rîde ziariștilor în nas, tot ce părea bătut în cuie e schimbat peste noapte pentru a se transforma într-o surpriză. O primă impresie ar putea fi că executivul a trăit un an de zile sub teroarea presei și că remanierea ar fi un pretext de a scăpa de un asemenea complex. De aceea și farsa jucată în anunțarea protagoniștilor. Un teatru politic ieftin care trebuie să aibă o explicație mai adîncă decît datul în stambă Un an de zile guvernul Ciorbea a traversat perioada de la caii mari la fîsîitul zgomotos, fără să convingă pe cineva că știe exact ce vrea, cum și încotro se îndreaptă. Iar starea aceas­ta de bălmăneală nu vine nici din rea­­credință (cum vor unii să insinueze), nici dintr-o prea abilă strategie (nemiș­carea bolovanului nu e niciodată sem­nul inteligenței strategice), ci pur și simplu din nepricepere. Dar, o neprice­pere tîrîtă mereu în tot felul de nedu­meriri. Cum guvernul Ciorbea n-a reușit niciodată să fie ferm pentru că nu știa ce are de făcut, la fel și în aceste două luni negocierile s-au tîrît ca vulpea deșelată. Cum n-a putut lua o decizie în materie de economie, la fel n-a putut hotărî nimic în materie de remaniere. Nu e numai boala lui Victor Ciorbea, care a mocăit-o un an de zile, e chiar boala Coaliției care înghite timp pentru fiecare decizie ca un combinat energofog lăsat de socialismul victo­rios, începem să înțelegem că ieșirea din lingoarea politică de care suferea guvernul și Coaliția s-a făcut cu un impuls serios din afară. Adică de la Cotroceni. Acesta trebuie să fi deter­minat și schimbarea de ton a lui Victor Ciorbea și apariția nepoliticienilor înregimentați în structura guvernului. Va fi noul guvern în stare să se vindece de mocăială și de țăcăneală frățească? Tonul răstit al premierului ar putea fi un semnal în acest sens. Unii vor fi fost­­ impresionați, alții vor fi zîmbit în barbă, în locul acestui ton de arendaș am fi preferat o enumerare seacă a greșelilor de pînă acum și a principalelor puncte și priorități ale perioadei urmă­toare. Să știm și noi ce vrea și, în raport de ce-și propune, să putem judeca rezultatele. Nici vorbă! Poate că acest lucru se va petrece cu ocazia validării la Parlament! Sau niciodată! Dar atunci schimbările masive nu vor însemna mare lucru. Guvernul Ciorbea avea nevoie nu neapărat de oameni mai buni, ci de miniștri care să urmărească punct cu punct o strategie clară, un plan de bătaie. Fără el, orice guvern, alcătuit chiar și din laureați ai premiului Nobel, tot nu poate face mai mult. Farsa cu surpriza jucată marți seara a avut meritul de a mai vitami­­niza puțin speranțele unora. Dar nu de nume scoase ca porumbelul din pălă­rie aveam neapărată nevoie, ci de elemente care să ne dea convingerea că vom avea parte de un executiv decis, eficient, care urmărește riguros prioritățile stabilite. Chiar dacă s-a cîștigat o gură de oxigen, Victor Ciorbea a înregistrat o mare înfrîngere. De pe cai mari a ajuns pe boabe de fasole. Remanierea e chiar recunoaș­terea că premiantul anului trecut a ajuns în pragul exmatriculării, iar rema­nierea a fost doar o modalitate de a-l scoate de la colț pentru a-i da șansa de a mai concura o dată pentru poziția pierdută.

Next