Evenimentul Zilei, septembrie 2005 (Anul 14, nr. 4200-4229)

2005-09-17 / nr. 4216

FESTIVAL DE LITERATURA Llosa și alte mari condeie vin la Neptun Cătălin Ionescu „Eu scriu. Cine nă citește?“ Este tema festi­valului internațional de literatură de la malul mării așa că peste 40 de scriitor din întreaga lume, între care Mario Vargas Llosa Christian Haller, Ales Debeljak și Edward Foster dar și Horia-Roman Pata­­pievici, Gabriela Adame­­șteanu sau Horia Gârbea vor încerca să găsească, în aceste zile, răspunsuri la întrebarea de mai sus. Festivalul „Zile și Nopți de Literatură“, aflat la a patra ediție, se desfășoară la Neptun, până pe 21 septembrie. Llosa, care va sosi la Neptun duminică, va primi din partea organizatorilor Premiul „Ovidius“, în valoare de 10.000 de dolari, pentru „contribuția la afirmarea libertății de expresie și toleranței interetnice“. Ca la fiecare ediție de până acum, va fi acordat și premiul festivalului, cu o valoare simbolică, atribuit pentru „contribuția la lărgirea frontierelor literaturii“. Cele două premii au fost câștigate anul trecut de scriitori nominalizați la Premiul Nobel pentru literatură - Antonio Lobo Antunes și Ismail Kadaré. La prima sesiune de colocvii, desfășurată azi, va modera președintele USR, Nicolae Manolescu, și vor participa, între alții, Eugen Simion, H.-R. Patapievici, Abalaziz Kacem, Cengiz Bektaș, Christian Haller și Gabriela Adameșteanu. Mâine, la a doua rundă de discuții, vor fi prezenți, printre alții, Horia Gârbea, Paulo Moura sau Edward Foster, iar de la 20.30 va avea loc o seară de poezie, la sala Club Bazin din Neptun. în sfârșit, în ultima zi vor dezbate condiția scriitorului autori ca Simona Vasilache, Mihaela Sundstrom, Gabriel Chifu, Mihai Zamfir, Adam J. Sorkin și Martin Page, iar seara vor fi acordate premiile festivalului. PREMIU. Mario Vargas Llosa va primi la Neptun Premiul „Ovidius“, în valoare de 10.000$ CULTURĂ „Harry Potter 4“, cadou de Crăciun Filmul va ajunge în România pe 23 decembrie Sandra Scarlat Cel de-al patrulea film din seria „Harry Potter“, va avea premiera mondială pe 16 noiembrie, în Filipine și Emiratele Arabe Unite. România se numără printre ultimele țări în care vor ajunge noile aventuri ale micului vrăjitor: premiera e programată în preajma Crăciunului, pe 23 decembrie. In cea mai recentă adaptare după romanul scriitoarei J.K. Rowling, „Harry Potter și Pocalul de Foc“, Harry (Daniel Radcliffe), Hermione (Emma Watson) și Ron (Rupert Grint) au ajuns în al patrulea an de studiu la Școala de Magie Hogwarts și se pregătesc să participe la cele mai importante evenimente ale anului: Cupa Mondială la Vâjthaț și Turnirul Vrăjitorilor. Harry Potter este ales printre reprezentanții școlii Hogwarts în competiția sportivă între mai multe școli de magie. Vrăjitorul trebuie, astfel, nu numai să-și reprezinte școala în turneu, dar și să țină pasul cu colegii la învățătură, și, în același timp, să-și înfrunte dușmanul. Cap de Mort. Cel de-al cincilea film al seriei, „Harry Potter și Ordinul Phoenix“ este încă în producție, și va avea premiera în Statele Unite în iunie 2007. COMPETIȚIE. Harry Potter se bate cu vrăjitorii în Cupa Mondială de vâjthaț Știrile fki­milei Cristi Puiu, pentru „Oscarul European“ NOMINALIZARE Filmul „Moartea domnului Lăzărescu“, regizat de Cristi Puiu, a fost propus pentru nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film. Lista scurtă a filmelor dintre care urmează să se aleagă producțiile nominalizate cuprinde 46 de pelicule ce concurează anul acesta pentru 19 premii, care vor fi decernate pe 3 decembrie, la Berlin. Lista nominalizărilor va fi anunțată cu o lună înainte. Filmul lui Puiu a obținut premii la Cannes și la Copenhaga și va rula în România din 23 septembrie. ICR dă burse pentru artiști CONCURS Suzana Fântânariu, artist plastic, și compozitorul Liviu Dănceanu vor fi primii beneficiari ai burselor „Constantin Brâncuși“ și „George Enescu“, acordate de Institutul Cultural Român (ICR). Valoarea acestora este de 1.300 de euro lunar, timp de trei luni, interval în care artiștii vor lucra în atelierul contractat de România la Cité Internationale des Arts din Paris. Cele două programe de burse inițiate de ICA sunt destinate plasticienilor și muzicienilor români cu rezultate remarcabile. Câștigătorii au fost desemnați la sfârșitul lunii august, după examinarea a 146 de dosare depuse la ICR. Următoarea etapă a concursului pentru cele două burse va începe în ianuarie 2006. „Libelula“ lui Martin Page UMAM. „Libelula“, povestea unei studente pariziene, Fio Regale, care se vede transformată în star, a fost lansată joi seară la Teatrul Luni de la Green Hours, din București, în prezența autorului francez Martin Page. Volumul face parte din colecția „Cartea de pe noptieră“, a Editurii Humanitas, și costă 15 RON. Autorul a venit în România la invitația Uniunii Scriitorilor și va participa la Festivalul „Zile și Nopți de Literatură", de la Neptun (16-20 septembrie). FRAGMENTE DE JURNAL Franz Kafka: „Unde-mi găsesc izbăvirea?" Kafka adună stări, gânduri, sentimente din vârtejul oboselii, bolii și tristeții de zi cu zi. în acest carusel absurd, scriitorul își caută izbăvirea. El o ia întotdeauna de la capăt, când totul pare deja sfârșit. Iar asta nu înseamnă decât că trăiește. % februarie 19L2, începând de azi, vreau să mă țin de jurnal! Să scriu regulat! Să nu mă dau bătut! Chiar dacă n-are să vină nici o izbăvire, vreau totuși să fiu demn de ea în orice moment. Mi-am petrecut seara complet indiferent, la masă cu familia, ținându-mi mâna dreaptă sprijinită de spătarul de la scaunul soră-mii, care juca cărți alături, iar stânga fără vlagă, pe genunchi. Din când în când încercam să-mi dau seama de nefericirea mea și de-abia reușeam. L aprilie 1W2» Pentru prima dată după o săptămână, eșec aproape total la scris. De ce? Și săptămâna trecută am traversat diverse stări sufletești și m-am ferit ca ele să-mi influențeze scrisul, dar mă tem să scriu despre asta. 31 Mil­etz. Să nu disperi aici măcar pentru că nu poți dispera. Când totul pare deja sfârșit, simți totuși apropierea unor forțe noi, ceea ce nu înseamnă altceva decât că trăiești. Dacă acestea nu vin, atunci aici nu mai e nimic de făcut, în mod definitiv. (...) Unde-mi găsesc izbăvirea? Câte neade­văruri, despre care nu mai știam, sunt aduse la suprafață o dată cu asta! Dacă ele vor brăzda ade­vărata noastră apropiere (n.r. legătura cu Felice Bauer) la fel ca adevărata despărțire, atunci am procedat, cu siguranță, just, în absența unei relații umane, în mine însumi nu există minciuni valide. Cercul limitat este curat. Foarte nefericit de la ultima însemnare. Mă prăbușesc. Să te prăbușești atât de absurd și de inutil. Să uit totul. Să deschid fereastra. Să evacuez odaia. Suflă vântul prin ea. Nu vezi decât spațiul gol; cauți în toate cotloanele și nu te regăsești. (...) $ MfMnul tfN­k Iarăși sfâșiat de această prăpastie îngrozitoare, îngustă și lungă, dincolo de care nu pot trece decât în vis, în starea de veghe n-aș reuși niciodată așa ceva din proprie inițiativă. I­­MM1tt MN> O super­stiție, un principiu și o facilitate a vieții, străbătând paradisul viciului dobândim iadul virtuții. Superstiția e simplă. (selecție de Simona Chițan) PRINCIPIU. „Străbătând paradisul viciului dobândim iadul virtuții“ crede Kafka (Jurnal, Editura Rao) DIN DRAGOSTE CU MIRCEA RADU OM** - N­to*** rts-i i 'S*#«* -, Și­ 0 * di* MM 10»m IMX8XM­S BIM *0K*NIA RIVïn* BIN IS SlfTfțigjuig ORA 20.­ 30 Evenimentul zilei I Sâmbătă, 17 septembrie 2005 ! 23

Next