Evenimentul, ianuarie-martie 1898 (Anul 6, nr. 1425-1494)

1898-01-24 / nr. 1442

ANUL AL V-lea No. 1442 ABONAMENTE, înainte pe un an . . „ 6 luni . . .. „ 3 luni . , In străinătate un an . . Lei 24- 12. 6-. „ 36-Un număr 10 bani EDIȚIA III-A ZIAR COTIDIAN REDACȚIA LA TIPOGRAFIA EVENIMENTULUI Director Politic IN ADMINISTRAȚIA STRADA STEFAN CEL MARE No. 38 I“M LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL“ STR. ȘTEFAN CEL MARE X*, [_ G- A. SCORȚESCU j ^ «■ SAMBATA 24 IANUARIE 1898 Anunciuri inserții și Reclame Pe pagina 1 linia gumond Lei 4— „ 11 „ „ „ 2„ m „ „ „ so „ „ iv „ „ 25 Un număr 1 O bani Sumariu DISCURSUL d-lui G. A. SCORȚESCU Letea Discursul d-lui G. A. Scorțescu „LETEA“ La 19 Ianuarie au venit înaintea Camerei proectul de lege pentru furnisarea hârtiei necesară autorităților Statului. Cel d’intăi orator inscris a fost deputatul Iașului, d. n. A. Scorțescu. Discuția a continuat și a doua zi când d. Ferechide, ministru de interne, a respins d-lor Scorțescu și Popp cari au combătut legea. Iată substanțialul discurs pronunțat de d. Scorțescu și care a fost ascultat de Cameră cu o încordată atențiune. 4 * * D-lor deputați, înainte de toate țin a mulțumi onorabilei Camere precum și guvernului că a binevoit in data trecută a admite amînarea pe astăzi, pentru ca să putem să ne intrunim cu toții și nu cunoștință de cauză să discutăm asupra acestui proect de lege atăt de însemnat din diferite puncte de vedere. Fiecare avem deci argumentele noastre. Regret insă că unul din cei mai valoroși colegi ai noștrii, care are bune documente in această afacere, d. V. Aforțun, nu este present fiind bolnav și reținut in casă. D-lor, voi căuta să fiu căt se pote de obiectiv, voi căuta să discut cestiunea din punctul de vedere general, fără a face nici o personalitate, fără a atinge pe nimeni, fără a face din această cestiune o cestiune de opoziție. Din a face aceste declaratiuni, căci cred că nici guvernul, nici Camera, nu pot avea intențiunea de-a face o cestiune de guvern, o cestiune de incredere ministerială asupra unei concesiuni date unei societăți particulare, orice legături ar avea aceasta societate cu multe persoane influente de azi. D-lor, știți că acest proect de lege a fost propus incă din sesiunea trecută și atunci s’a pus in suspansiune căci mulți dintre membri din majoritate se fereau de a acorda o concesiune de 15 ani fără a se arata, in mod Întemeiat, dacă favorea cerută era justificată și aceasta cu atit mai mult, cu cît legea de față vine si lovește intr’una din legile fundamentale pe care le posedăm: legea comptabilităței. Lovește in legea comptabilităței și ridică singura garanție pe care statul, pe care contribuabilul o are ; licitația publică. Ne mai avind licitația publică este evident că statul este expus a plăti cu prețuri indoite obiectul de care are necesitate. Pericolul cartelurilor e prea evident atunci cind concurența e redusă la 2 sau 3 fabrici pentru ca si mai insist spre a'l demonstra. Proectul de lege de față, a recunoscut-o insuși dl. ministru de interne, atinge și distruge absolut garanția legei comptabilităței, căci scopul acestui proect este tocmai aceasta de-a ridica prin o lege specială una din obligațiunele impuse prin legea generală a comptabilităței statului : licitația. Vedeți, d-lor, că avem dreptate cind vă afirmăm importanța excepțională a legei ce ni se cere. Dar să revenim la chestiune, să examinăm legea și argumentele pe care se sprijină susțiitorii sei. Expunerea e lungă dar mărturisesc că deși inșiră șapte motive deosebite, in fapt nu văd decît un singur argument care concretizează intreaga serie din expunerea de motive. După mine singurul argument este acesta : Suntem datori să dăm o protecțiune reală industriei naționale. Pe baza acestei protecțiuni pe care statul vrea să o dea industriei naționale, se prezintă proectul de lege care nu cere altceva decît înființarea unui monopol de fapt pe termin de 15 ani, pentru fabricele de hârtie existente astăzi, dar in mod special pentru aceia care este mai bine stabilită, mai desvoltată, pentru fabrica Letea. Celelalte fabrici citate in proecte nu vor fi decît niște anexe cari se vor infrupta și ele dintr’o părticică din bunurile acordate, in special, maréi favorite fabricei Letea. Ce zice in considerente de raportor ? »Suntem datori a protege industria națională. Iată cari sunt acele cause. «1) Munca manuală la noi ieste mult mai scumpă ca in țările cari produc hîrtie importată la noi. »2) Toate mașinile și accesoriile lor, flanelele, sitele metalice, curelele, produsele chimice necesare fabricărei hîrtiei etc., le cumpărăm din străinătate și le plătim mult mai scump decît fabricanții străini. »3) Amortisările fabricelor noastre, cari sunt de curînd instalate, sunt mult mai mari ca acelea acelor din străinătate. Acolo sunt fabrici vechi, cari nu mai au de suportat decît amortisuri cu totul neînsemnate. »4) Capitalurile in acele țări se găsesc cu inlesnire și cu dobinzi mici, pe cînd la noi capitalurile sunt rari și se procură cu dobînzi relativ foarte mari. »5) Personalul tehnic la noi costă mult mai scump ca in străinătate. (1ö) In străinătate sunt fabrici mari cari produc cantități insemnate de hîrtie, și din această causă, cheltuielele generale de fabricare repartindu-se pe o cantitate de hîrtie mult mai mare ca cea produsă de fabricele noastre, prețul de producere revine mult mai ieftin. • 7) Cheltuielele de transport ce plătim pentru materiile prime și pentru produsele fabricelor noastre, din causa tarifelor locale, sunt mult mai mari ca acele plătite de fabricanții străini. Astfel, fabricantul de hirtia german, de exemplu, plătește pentru hîrtie ce importă in țară căilor ferate române 3 lum. pe tonă și pe kilometru, pe cînd noi, cu toată reducerea de transport de 45 la sută ce ni se face, scazînd transportul plătim 7 bani pe tonă și pe kilometru*. Vom incepe, d-lor, cu cel de pe urmă argument. Este straniu că de cîteva ori venim să vorbim de industria naționala, de pe aceliași bănci se ridică chestiunea, ca transportul este prea scump, și de cîte ori venim la budget și cerem o reducere de transport pentru adevarata industrie națională, pentru pâinea care o produce țara, ni se respunde că mai ieftin ca la noi nu e nicăieri, transportul. Este straniu de-a vedea două măsuri intr’un răspuns atât de simplu, măsuri cari variază după interesul momentan. Eu unul care nu pot pricepe diferitele oscilațiuni de apreciere asupra unui preț care nu variază, mă intreb unde-i adevărul? Atunci cind ministrul de lucrări publice ne afirmă la bugetul C. F. că transportul e mai eftin in România decît oriunde, sau atunci cînd același ministru pentru a justifica favorurile ce le cere pentru favoriții de la Letea, ne afirmă că in România transporturile pe cale ferată costa tocmai indoit ca in alte țări ? Unde și cînd se zice adevărul ? Eu unul va mărturisesc că in atare caz pun la carantină declarațiile variabile ale d-lui ministru și le declar noaptea ne servi de masă serioasă! Prin urmare d-lor, pentru mine acest argument nu există. In ce privește, d-lor celelalte șase argumente, eu cred că am fost șese mai mult de formă, căci să-mi dea voe de ministru a-i spune că se inșală amar atunci cînd afirmă că mai cu seamă munca industrială este mai scumpă la noi ca in străinătate. La noi lucrătorii se plătesc cu ziua și in veri ce fabrică nu i se plătește mai mult ca 1ieu și 50 b. in streinătate el este plătit cu ceasul și in fiecare fabrică este un cadran care are un ac ce arată fiecare cât a lucrat. Nu am ajuns, ca și la noi lucrătorii sa fie plătiți cum sunt in străinătate. In afară de aceasta la noi munca nu e reglementată. Cele opt care de muncă din streinătate in România devin 14 adese ori; mai puneți cît diferă traiul lucrătorului strein. Mai puneți că la noi nu intervine nici statul nici sindicatele pentru a intrăna lăcomia fabricantului. Bunul plac, arbitrarul, adeseori desfrâul setei de bani și de câștig iată regula. Nu vorbiți dar de o cestiune pe care dovediți că nu o cunoașteți și lasați in pace muncitorimea romina fără a’i aduce acusări gratuite, fară a vă servi de diusa in scopurile d-voastră de cîștig ilicit pentru favoriții d-voastră. Să’mi dați prin urmare voe sa consider acest argument ca un fel de cîntec pe care suntem nevoiți a’l recita de cite ori este vorbă se favorisăm o protecțiune ilicită pe care nu o putem justifica altfel, dar ca valoare intrinsecă să nu’i dau nici o atențiune. D-lor se trec acum la argumentul dv. principal. Nu este nici un deputat in cameră care se nu aibă iubire de industria națională, care se nu dorească a ști ce statul a făcut pentru dinsași pentru acele care au dovedit că nu au decit o existență artificială budgetară, care au dovedit că nu vor realisa nici odată speranțele de intemeiere industrială ce s’a pus inele, fie din causa nedestoiniciei persoanelor care le-au representat până azi, fie prin orice circumstanțe speciale ale tarei, care in fine nu merită se fie protejate. Țara se fie inflorită prin o industrie națională, se posedăm lucrători care se-și întrebuințeze munca lor in afară de agricultură și se avem raze de activitate in toate ramurile industriale. Dar ori cit de mare este dorința noastră de a vedea înflorită industria, nu trebue se ne lăsăm amăgiți de cuvinte și se dăm o protecțiune costisitoare, dăunătoare statului, un sprijin tactice unor industrii care de fapt au dovedit că nu sunt viabile că nu merită sacrificiele. In orice țară, d-le ministru, incurajarea care se dă industriei, se dă mai cu seamă pe două principii: 1. ca industria să fie dintre acele care să aducă servicii reale țărei, să pună in valoare producte prime care altfel ar fi intrebuințate sau depreciate și fapt principal să are lucru la o sumă de muncitori. Acest principiu a fost dus atit de departe că adesea ori e scopul principal; adesea ori protecțiunea fabricei e protecțiunea muncitorului, e pînea zilnică, e munca asigurată la zecimi de mii de muncitori. Altfel e strîns legată protecțiunea industrială de protecțiunea socială a clasei de jos. 2. Al doilea principiu este că trebuie in unele cozuri înlesnită amortizarea capitalului vizal in uneltele fabricelor. Sunt fericit că de pot cita in această privință un precedent chiar la noi, chiar in acest parlament, sunt acum doi ani guvernul a presentat o lege de protecțiune pentru industria zahărului și de raportor, actualul ministru de lucrări publice, cu multă competență a afirmat că se opune a mai acorda aceste favoruri fabricelor de zahar existente de mai înainte, fiindcă timpul de 13 ani este suficient pentru amortizarea capitalului sau. ’Mi însușesc dar astăzi acest argument pentru proiectul de față și cer ca să’l aplicați. Fabrica de la Letea a mai avut o lege de favoare la 1882. S’a considerat că nu este suficientă prima ce i se acorda din cei 35 la sută cu care este impusă hirtia străină, i s’a dat monopolul furniturilor statului. Și acest monopol a fost acordat cu cea mai mare liberalitate de prețuri. Fără discuțiuni s’a plătit indoit fabricatele decît prețul curent din comerț. Nu mai vorbesc de celelalte favoruri suplimentare, deschidere de credite la casele statului, hărăzire de păduri întregi din pădurile statului etc. etc. Credeți choar că aceste favoruri excepționale nu au fost suficiente timp de 17 ani pentru a întemeia industrie puternică, pentru a amortisa orice capital de întreprindere. Fac apel la logica d-voastră și cînd refusați prelungirea protecțiunei fabricelor dar zadar pe cuvintul că capitalul să fie amortisat in 13 ani, vă intere argumentul și vă spun pentru Letea acelaș lucru, eu atit mai mult că ați avut 17 ani in loc de 13 ani. D. Ministru ne spunea că fabrica de la Letea a trecut prin împrejurări atit de grele in cît de mai multe ori a trebuit să se închidă. Faptul este adevărat dar aceasta nu provenea decît din faptul că direcțiunea fabricelor a fost dată unor oameni incapabili. Cum voiți astăzi să mai acordați o favoare cînd tocmai trecutul ei nu o justifică, cind experiența a dovedit că orice favoare este inutilă. Cum voiți dar ca astăzi, cind in urma atitor favoruri ea s’a aratat atit de nedestoinică să mai faceți un apel la parlament ca să ia din budgetul general al statului și să favoriseze o mină de oameni fără nici un titlu serios decit acela al legăturilor lor personale și politice. O atare procedare ar putea ca drept cuvînt să fie taxată de scandaloasă. Și d-lar faptul ar fi cu atât mai grav că acest scandal s’ar exercita asupra unui obiect absolut de prima necesitate: hârtia pe care procedarea d-voastră ar scumpi-o in dauna consumatorului. Eu d-lor aș aștepta de la un guvern liberal tocmai o procedare contrarie; aș aștepta degrevarea hârtiei de orice taxă vamală. D-lor, consumațiunea hârtiei in țara noastră este enormă fiindcă nu sciu*ea să existe altceva mai folositor, mai necesar decît hirtia. Hirtia este strîns legată cu invățâmîntul public, in scoalele publice, cu invățâmîntul zilnic făcut de ziare, care și ele ajută atit la desvoltarea culturei in toate piturile. Hirtia este un obiect de prima necesitate zilnică pentru toate ramurile industriei și comerțului, ea este unelta intelectuală de care avem absolută nevoe la fiecare moment. Costul ei este strâns legat de desvoltarea culturală a unei țeri. Hirtia eftină e cartea eftină, hirtia eftină e școlarul primar înzestrat de cărticica sa, hirtia eftină e opera savantului sărac făcută posibilă pentru publicitate, hirtia eftină e ziarul, acea mare și puternică uneltă de cultură, de moralitate, de invățămînt social, politic și științific eftinit, pusă la vidămim păturilor celor mai adinci ale populațiunei orașelor și satelor, e democratisarea unui popor, e chemarea lui la viața publică, la viața politică și culturală. Vedeți d-lor deputați, cită grijă trebue să avem pentru a face cit se poate de mică valoarea bănească a materiei prime esențiale la intreaga cultură a unui popor ! D-lor, să vă dau citeva cifre, ca să vă arăt la ce desvoltare s’a intins hirtia numai pentru un singur obiect, pentru ziaristică. Am luat nisce note de la unul din ziarele cele mai răspândite din capitală, de la ziarul „Adevărul“. Ziarul Adevărul consumă după registrele administrației 106000 lei hîrtie. Pe această hîrtie statul ar lua 55,000 lei taxe anuale dacă Adevărul ar consuma hârtie din străinătate. Vedeți că e un adevărat sacrificiu pe care il face Statul in această privință. Hârtia plătește o primă de intrare de 35 bani la Kilog, iar hirtia străină se poate avea in aceleași condițiuni in străinătate adusă până la Predeal intre 30 și 34 de bani, pe cind ziaristica o plătește cu 64 de bani. Vedeți deosebirea enormă intre prețul hârtiei din străinătate și prețul de la noi. E un adevărat imposit care se pune atăt asupra ziarelor cit și asupra cărților didactice. — In 16 ani de experiență s’a dovedit că această industrie nu are isbînda in România. Pentru ce motiv fabricanții din străinătate cari plătesc mai scump, cari intrebuințează un material mai scump decît noi, — căci hirtia e produsă din pastă de lemn, — prin urmare materialul primit avem in condițiuni mai eftine ca in străinătate, pentru ce motiv, ei produc mai eftin ? Ce plătim noi mai scump ? — Mașinele ?... Dar știți că prin legea protecțiunei industriei naționale mașinele sunt scutite de orice taxe de intrare și ușurată in ce privește transportul. Prin urmare deosebirea de la mașini trebue se fie minimă. Cum se face că cu toate aceste producțiunea hirtii nu a progresat la noi ? E evident clar că causa trebuie se fie alta și causa aceasta e poate că prin incurajarea prea mare care am dat’o am silit pe fabricant să se reazime numai pe Stat, se ajungă a face o fabricațiune indolentă, fără grije pentru viitor, căci știe că la orice moment de cumpănă are statul la spate care-i dă ajutor cu budgetul seu. De aceia ereu de a proteja o industrie factice, cari nu justifică protecțiunea care i se dă. ’Mi voi permite se dau un exemplu viu de acest adevăr că numai acele industrii merită se fie protejate, care in adevăr au aratat intr’un spațiu de timp că pot trăi. Am avut in țară o fabrică de postav fabrica Alcaz. Să plătea un preț foarte mare pentru postav. S’a vrut prin această concesiune a se intemeia industria postavului in țara noastră. Să plătea 8 lei 50 d. metrul.* Concesiunea era pe 30 ani. După 10 ani de comun acord s’a resiliat contractul, a dispărut oare fabrica.? Fabrica e mai intemeiată de căt atunci, produce de trei ori mai mult și s’au mai creat 4 fabrici similare, și toate concurează pentru furnitura armatei predând postav cu prețul in jumătate : 4 iei metrul in loc de 8,50. Vedeți d-lor că la postav a fost ca și la hărtie. La început pentru a se intemeia fabrica, pentru a se amortisa capitatalui mașinelor s’a plătit indoit fabricatul de cu valoarea 8 lei, 50 in loc de 4, precum la hărtie se plătește 120 in loc FOIȚA „EVENIMENTULUI“ 345) INTRIGA MORTALĂ PARTEA A PATRA Dreptatea Divină IX Pedeapsă înfricoșătoare (Urmare) Cu toate aceste comisarul făcu semn unuia din agenții săi. — Suiți îi zise iei fără a coborî glasul și necăutănd a-și inăbuși cuvintele. Băgați de seamă să nu ia vre-o hărtie, să nu puia mana pe nimica la iei acasă. Berthier auzise și iei și intorcăndu-se spre comisar zise : — Domnule, vă jur că recomandațiile d-voastre sunt sfinte pentru mine; cu chipul acesta vă voiu mulțumi pentru nemărginita d-voastre bunătate. Apoi, se indreptă spre odaia Sylviei. Întâmplarea, lipsa de simțire poate și voința lui D-zeu făcuse, ca Sylvia să aleagă drept ietac, tocmai odaia unde murise Francois Berthier că nu trecu pragul, iera absorbit cu totul de amintiri. Totuși vor să fia tare, nu sera acuma vreme pentru amitiri duioase și pentru păreri de rău. Sylvia iera fintinsa pe canapea in prada unui atac de nervi. Femeia din casă caută s’o liniștească. Intr’un colț doi indivizi îmbrăcați in negru așteptau ca să fie in stare să-i poată urma. N’auzise cănd intră Louis cu ușa, dar îl văzu apropiindu-se. Se rădică deodată. Servitoarea se retrase din respect. — se îngrozitor, zise baroana adresănduse soțului iei: ști de ce sunt acuzată ? Se zice că am otrăvit’o pe Francoise, la care țineam ca la propria mea fiică. Ie minciună!... ie o minciună ! Louis o intrerupse cu un gest brusc. — Știu, știu, zise iei. Am jucat, am perdut și trebuie să plătim !... Cu cîteva clipa mai înainte văzîse mina in buzunar intr’un chip foarte firesc, deodată o scoase ținând un obiect mic și strălucitor. Înainte ca cineva sa fi avut vreme să facă o mișcare răsunaseră patru detunături. Când se răsipi fumul ce urmă după aceia, două corpuri zăceau la pămînt. Sylvia avea capul sfărmat și cherul îi eșise din craniu. Louis avea la tîmplă o gaură neagră ce beabea sa zărea. Mai resuflu incă. II duseră pe patul femeiei sale. După cîteva clipe toți din casă ierau acolo, comisarul venise cel dintâi. Dorința domnului de Braismes deveni in curînd un fapt indeplinit. Fără să-și fi căpătat cunoștință, fără să fi putut rosti un singur cuvînt, Louis Berthier marele vinovat își dădu sufletul in aceiași cameră unde fusese spovedania fratelui său. După această se aplică sigilul la tot ce i era in casă. Intr’adevăr nu trebuia să dispară nici o hîrtie, căci s’ar fi putut ca prin aceasta să se pună in primejdie siguranța țerei. XI. Departe de Lume. Lafontiera intr’adevăr dus din Paris întocmai cum anunțase șeful casei de sănătate lui Louis Berthier. Dar nu plecase in America. Doar nu putea găsi in America acele trei milioane pe care le cerea Monte-Léonei pentru a da consimțămintul lui la căsătoria care devenise țelul gândurilor lui Lafont. Nu soarele, florile, climă dulce, îi trebuia acuma pentru a-și putea păstra singe rece și răbdarea. Nizza și marele centre la modă cum ie Monaco, "Cannes, Beaulieu, îi păreau prea primejdioase din pricina figurelor cunoscute pe care le-ar fi putut intălni, de acea se duse la Hyeres. Dar și aci găsi prea multă lume. Intr’o zi văzu un omnibus o trăsură foarte ciudată mânată de o femeie. Se sui intr’un noroc. — încotro mergi ? intrebă iei pe conductoarea. — La Giens, zise iea intr’o limbă pe care mai, mai, că n’o pricep oamenii de la nord. Dar și La fontiera din sudul Franței, o pricepu deci. — Giens, repetă iei, dar ce ieste aceasta? — Da suie și vei vedea apoi, respunse femeiușcă.