Evenimentul, octombrie-decembrie 1898 (Anul 6, nr. 1638-1710)

1898-10-14 / nr. 1649

ANUL AL VI-lea No. 1649 ssaissM mma UN NUMAR 10 BANI In străinătate un an 36 Un număr 10 bani EVENIMENTUL ABONAMENTE. Înainte pe un an . . . . Lei 24— »> »» 6 luni 3 luni 12­0­. REDACȚIA LA TIPOGRAFIA »EVENIMENTUL» STRADA LAPUSNEANU No. U Xaiși taanaxet tMmmwmwxmmmmes&»$xtss> «wmh»«* * *»** MERCURI U OCTOMBRIE 1898 Í00­ Avi ZIAR COTIDIAN jv I gin»ws Anunciuri, inserții și Reclame Pe pagina 1 linia garmond Lei i— •" „ II „ „ „ 2­•» it HI »j tr 0.­ " >7" IV V'ftVs ’ ■ " jL >* »» iV >» j­ r­r * •‘âL­"țL * * Manuscrisurile tugii inapoiéte. Un număr vechi 30 bani ADMINISTRAȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL“ HOTEL TRAIAN LA CATUL I­lia Fleva și politicianismul „Voința Națională“, care de la ple­carea d-lui Cantacuzino nu mai este a nimănuia, insinuiază cu o brutalitate uimitoare că „de frică“ Fleva n’a venit la Iași. Aceasta a zis-o organul nime­­nuia cînd abia se răspîndise svonul că Fleva va veni in Iași. Știea ce spune „Voința“ și dacă faptele din urmă ale poliției ieșene n’ar dovedi cu p­isasință de ce Fleva nu a putut sosi in Iași, măr­turisim că Fleva ar fi comis o greșală neiertată și noi am fi astă­zi poate sdro­­biți de durere și înecați in lacrimi, dacă Flevia, primind la timp telegra­mele directorului nostru, ar fi îndrăznit să se urce in unul din trenurile ce por­niseră in noaptea de Sîmbătă spre ca­pitala Moldovei. Văzut-au doar ieșenii cum ambele trenuri erau ticsite cu ban­de de bătăuși, cari acaparaseră toate locurile, așa că pe lingă groaza legiti­mă ce ar fi trebuit să cuprindă pe ori­ce om cinstit ce ar fi fost nevoit să facă același drum, apoi fără doar și poate că Fleva și-ar fi expus vieața, căci ușor era de a fi lovit de vre­unul din derbedeii aduși de d. Sturza și care in urmă ar fi găsit o scuză in faptul că era turmentat de băutură. Dacă ie­șenii au scapat un fericit prilej de a imbrățoșa pe Fleva, au insă bucuria nespusă de a ști că Fleva trăiește și nu va intîrzia a veni in sinul lor pen­tru a­ le insufla curaj in lupta între­prinsă pentru stîrpirea ocultismului in politică.* * * Fleva era hotărît să vie in Iași, unde se bucura de atîta popularitate și iubire. Și in această privință credem interesant a relata o scenă petrecută in sala Palatu­lui de Justiție din capitală, cîte­va zile inainte de întrunirea, din Iași. Mai mulți ocultiști rideau și făceau chef. Fleva se apropie de dînșii și îi întreabă dacă e adevărat că Duminica merge d. Sturza la Iași și vorbește la o întrunire. I s’a răspuns cu emfază : „negreșit“. Atunci revoltat Fleva a zis —:,D-voastre puteți să rîdeți, să petreceți, să beți, să faceți chef pentru că le faceți toate pe spețele budgetului și dispuneți de d­însul. Dar nu aveți voie să zideți și să batjocoriți partidul și principiile liberale cari nu sunt ale voastre și sunt ale ade­văraților liberali. Prin urmare dacă d. Sturza care a mințit și partidului și principiilor libe­rale, îndrăznește să se fălească cu purtarea sa, atunci merg și eu la într­unire pentr­u ca să pro­testez cu adevărat liberal și cu programul intr- o mină și cu dis­cursul lui Sturza de acuma trei ani să constat că nu partidul liberal ci oculta este la putere, și nu liberalii ci ocultiștii îl proc­lamă de șef. Căt adevăr în cuvintele lui Fleva, cătă revoltă in sufletul seu de cele ce se petrec, cătă dorință de a vedea țara și partidul liberal scăpat de neghină ce le roade. Și Fleva venea in Iași, pentru a spulbera oculta așa că nici semînța să nu remîie, dacă printr’o infamie poli­ția ieșană nu i-ar fi oprit calea. Dar, vorba noastră de ori, oculta nu va pierde nemic așteptînd..................... Nu se iasă mai puțin adeverat că­­ t Fleva ie mâhnit și desgustat de politi­cianismul ce se practică azi și in care par a vroi să se inroleze in majorita­­­­tea oameni politici, de la noi ca și a­­‘­iurea. Franța nu dă in aceasta privință exemple tipice a unor oameni uriași ca putere intelectuală, renunțînd la poli­tică din causa politicianismului. Ajun­ge să amintim de Jaures, tribunul so­cialist și Clemenceau, cari ambi au re­fuzat pănă și la candidaturele lor pen­tru parlament și aceasta pentru a scă­pa de o atmosferă viciată și molipsitoa­re. O clipă am putut schimba cîte­va vorbe cu Fleva. — „E greu, — imi zise iubitul tribun și sincerul democrat—să faci ceva, pen­tru că clasa conducătoare in genere vor­bind e conruptă, sau sceptică și nepă­­sătoare. Unde mai auzi­i vorbind pe cine­va de program și de principii ? Toți vor puterea ca să domineze și .,omnia servilitor pro­dom­inațione'l.­­ F o atmo­sferă stricată care a atins chiar sufle­tul cel mai sănătos. Au ucis toate ilu­ziile in sufletul noilor generațiuni. —„Dar —termină Fleva -voi lupta pentru că am incă încredere in bu­nul simț și in entusiasmu și patri­otismul mulți­mei“. Vorbele lui Fleva menite sunt să re­­măie, căci fele ne dau speranță iu un viitor mai bun, nu insuflă tăria in viață și in luptă. G. * I ' ' ---T­ Summiiu Fleva și politicianismul Succesul moral FLEVA ȘI POLITICIANISMUL Galeria profesorilor moi Pericle Hușani și știți... „un profesor ca la Huși...“ Toate sutele lui de eleve căci el era profesor la liceele de Domnișoare îi ziceau veșnic pe nume: „Perlele“... și cănd vorbeau cu el „Domi Pu­ricle“... căci almintrelea nu le era îngăduit. „Nu-i frumos“ din partea unor „filles bien eleoées“... cum ar fi zis ro,șipă­­ra „Manuelle Octavie făcînd morala". Profesor de latinească ! Vă puteți inchi­­pui cu­ de plictisitoare ore am avut de trăit noi, cu un profesor care,pe lingă că era de .,latinească“ apoi nu te scotea din : „ba la dracu.Eiii!... Și?... „Da di unde dracii ai mai scos și aici un genetic ?“ Și cite cite, incă pe aceeași gamă... Se zicea că știa carte (era vorba de gra­matica latinească adică) dar nu știe cum să ne facă să știm și noi și asta expli­ca pentru ce pagina catalogului de latină nu cunoștea ce-i aceea notă mai mare ca 7. Subsemnata, avea media 7, vedeți dar scumpi lectori ca era una din elevele distinse ale profesorului de latinească; ce-i drept, tot­deauna făceam bune tezele, și șiium tra­duce... Ai, un singur lucru mai ales ceasurile lui făcură să-mi fie urăte­știți care ?... Felul cum vorbea despre Poeții latini. Plictisit, desgustat, fără nici un entusiasm par­că era o cucoană care spune bucătăre­sei, ce să pue in supă... Biata literatură cla­sică. Așa-mi­­ reînvie un minte Pericle, acum cînd uu mă mai plictisește el cu ablativele absolute și gen­etivele partitive... Nu face parte din nici o grupare politică și conduce la gară pe D. Bișcanu ori d­e cite ori acesta pleacă. De altfel din pri­cina asta, unii­­ din foștii școlari cu el la „Normală", cu stăruință ii poreclesc pană ’n ziua de azi „umbra lui Rîșcanu“. M.­­ Dar publicul pare că ie nemulțumit­­ I ideia „numerilor literare“ pe lîngă zi­­­­arele zilnice incepe a se agita ; reviste i se creiază și se anunță, volume nume­roase de proză și versuri se tipăresc... Nevoia unei mișcări literare, ori macar a unei agitații pe terenul literaturei se simte, și aceia, cari s’au dedat odată acestei spinoase ocupații, mai scutură noianul de griji și ocupații, ce i-a cop­leșit in ultimul timp pentru a se deda din nou ocupațiilor literare. „Floare albastră“ a făcut începutul o revistă modestă, apărută fără zgomot și fără pretenții, scrisă de o mână de tineri Iaborioși și hotăriți, care să va impune in curînd atenție tuturora. „A­­devărul“ anunță apariția unui nu­măr literar sub direcția cunoscutului po­et Artur Stavri, „Lirice“ ie titlul volumului, pe care po­ îl A. Steuerman l’a dat de cu­rînd publicităței „ Ovreiul“ romanul d-lui Basarabeanu, „Freamătele“ lui Duțu Duțescu, o traducere din Coppee a lui D. Nanu, sunt atîtea lucruri bu­ne care ni se anunță. Sunt zorile unor vremuri mai bune,­­care se arată. _______Extr. s’a plins că-i lipsesc mai multe volu­me in decursul zilei de ari; explica­ția poate s’ar găsi in vizita, pe care d. Nae Stătescu a făcut-o eri palatu­lui universitar. Pașnicul cetățean Rămurea din Ta­­tarași, pensionar și moșier, avea o ra­ritate, unică in Iași , o bivoliță albă. Care nu i-a fost supararea cind a con­statat azi dimineață lipsa bivoliței; lu­crul i era cu atit mai surprinzător cu cît se știa că printre „delegați“ nu se află Mărgăritescu, deputatul Putnei; e probabil că și alți „delegați“ au slă­­băciunea sa. O gospodină din Țicău s’a plîns că-i lipsește o suveică de mare preț, iar un bijutier din strada Mare a consta­tat lipsa mai multor sc­hițe. Am ținut se punem in curent pe cetitorii noștrii cu aceste fapte. Duh. P. S. In ultimul moment aflăm că o mare nemulțumire domnește printre ce­tățeni de la Dobrovăț, pricinu­ie că n’au fost la vreme înștiințați ca să trimită și cei „delegați“ la congresul d-nului Sturdza, d-nii Dianu și Bianu au plecat in anchetă. D. care in tot­deauna te-au susținut a le face acestora declarații, și fi aplaudat de iei, nu insamnă de loc o victorie. Victoria consista intr’aceia că au lipsit adevărații liberali, cari să-i spuie d- lui Sturza crudul a­­devăr in față, au lipsit aceștia de la întrunirea d-lui Sturza: dacă ie un succes moral acesta, cetitorii să judece. _____________ ZIG. Dl. Sturza la Iași . Toate ziarele din capitală au comen­tat fie­care in felul lor venirea d-lui Sturza la Iași, unele au spus chiar, că această venire va fi de rău augur și că de­sigur pentru ultima oară va mai vorbi ca președinte al consiliului. Nouă, această sosire, ne apare ca ultima nerușinare a unui prim minis­tru căzut in senilitate, mai cu seamă, că această vizită pur ie electorală. De la tribuna din Sala Pastia, a luat cuvîntul acum 6 ani bătrînul prim-mi­­nistru pentru a-și da cuvîntul asupra programului liberal, program pe care au jurat cu toții se­­ ție; de la această tribună s’a promis lașului că i se va a­­duce facultatea de Teologie și că i să vor înființa docurile căilor ferate. Ori astăzi sunt trei ani împliniți de cînd, omul care făgăduise aceste e la putere și nu numai că n’a adus la în­deplinire nici una din făgăduințele fă­cute, dar s’a opus chiar din răsputeri, atuncea cînd a fost vorba de a se face ceva in Iași. Și acuma acest om vine iarăși pentru a implora mila cetățeni­lor, pentru a le cerși votul. Siguri dinainte de căderea lor ruși­noasă ocultiștii de la otelul Traian, au găsit că acesta e singurul mijloc pen­tru a putea scapa situația compromi­să in care se află. Zis și făcut și iată dar că marele rabin al ocultei uns și primit de Ga­­rada, a venit in orașul nostru și s’a produs iarăși la tribună. Un sin­­gur lucru numai au uitat cei ce au ticluit această mascaradă de carnaval, că ieșenii nu-s copii cărora pentru a li face să-și uite ciuda , de ajuns a le arăta o momiță, sau un papagal. Discursul d-lui Sturza ca și făgă­duințele sale nu vor avea nici un ecou, căci și unul și altele, vor fi apreciate de ieșeni la adevarata lor valoare­, min­ciuni nerușinate, făgăduinți electorale. De altfel gradația e nostimă. Amenajarea aipei galbene, lumina e­­lectrică, expunerea lui Sturza. Programul e variat dar actorii is prești și impresariul stupid. LYS. * REPORTARIU iscarea literara la iel La noi.­­In anii trecuți.— Floarea albastră.­Cărți și reviste In sfîrșit ne este îngăduit de a vor­bi și despre o mișcare literară la noi. in ultimii ani o sincezeală in domeniul literaturei și a beletristicei la noi pă­rea că se­ observă, urma se pare că o pe­rioadă de liniște, o reacțiune., o odihnă in spiritul public, după violenta pro­ducție literară de acum doi-trei ani. In acest răstimp nu găsim nici o re­vistă, care să fi trăit timp mai înde­lungat, afară doar de bătrîna „Con­­vorbirele literare“ care însă mai tră­­ește mulțumită mai mult energiei cîști­­gate in decursul lungei sale vieți de­cît tendinței ce reprezintă ori talentelor ce o înconjoară. Unde ieste „ Vatra“ „ Viața“ și chiar ,,Ghiveciula d-rului Urechiă ? unde mai ieste „Moftul român“ revista care e satirizat atîtea tipuri, a ridiculizat atîtea fapte și lucruri ? Și fiind-că nu trebuie să uităm pe ale noastre, unde ieste „Evenimentul literar“ campionud violentei polemici cu „ Viața“ a cărei violență dacă se de regretat, a fost in­deajuns de compensată prin prilejul ce Va oferit ,,Evenimentul literar“ mai multor talente literare ,și critice să se releve ? Și chiar din potopul de volume de poiezii, care a inundat vitrinele libră­­rielor noastre, ce a mai ramas ? S’au mai bine zis cine a mai dat vr’ un semn de viață in acest răstimp, afară poate de vre v cîte­va nume cunoscute publicului ieșan ? Aceiași lincezeală și aici, după cum un alt efect al iei a fost și încetarea tuturor numerilor li­terare a ziarelor zilnice. O dramă pe zi DRAGOSTEA. Sunt acum cinci­­spre­zece ani, Joseph Vidal, îngrijitor la compania omnibusurilor din Paris, încheia un act de asociațiune cu un anume Dominique Clavel și amîndoi instalase un negociu de cărbuni, in strada Fenie No. 1. Vidal se insură, și luase o nevastă cu zece ani mai tînără de­cît dînsul, care era de o frumuseță răpitoare. Clavel tînăr și iei, se inamiară de d-na Vidai și iubirea sa fu împărtă­șită. Timp de cinci­spre­zece ani lucru­rile se petrecuseră intr’o liniște și ar­monie complectă. Vidai știa de rela­­țiunele soției sale cu tovarășul său cla­vel, dar nu zise nimic, mulțumit că nevasta sa era pentru dînsul foarte în­datoritoare. Dar ajunse un moment cănd Vidai se săturase de aseminea fericire. Si­eri caută tovarășului seu ceartă cu luminare. Orbit de o gelozia pe cît de iubită pe atît de neașteptată, Vidai se aruncă asupra tovarășului seu și căută să-l omoare cu cuțitul ce din intîmplare îl ținea in mînă. Clavel se apără, dar fiind mai slab căzu jos scoțind un țipet îngrozitor. Cuțitul lui Vival îi străpunse ini­ma. Vidal a fost arestat, i­ar găinușa care a inspirat această luptă, continuă a vinde cărbuni. r’"T ' -TZ— ’■«- ----­ _______C­R­O­N­I­C­A „TELESAȚIE“ Din numărul nostru de ieri s’au pu­tut vedea că vizita pe care „delegații“ d-lui Sturdza au făcut-o la berăria U­­nirea a coincidat cu lipsa in punga ța­­lului a costului pentru vr’o 25-30 hal­be ; de aseminea s’a mai putut ve­dea cum d. Mavrodin, fostul consilier comunal, a putut constata prezența „delegaților" la otelul Binder din lipsa bastonului său. Dar nu se numai atîta. Raportul poliției, sosit azi dimineață, ne semnalează o creștere a număru­lui de furturi și escaladări prin maha­lalele dosnice ale Iașului. De asemi­nea custodele bibliotecei universității Succesul moral Ocultiștii au scapat de­ frigurile intrunirei de ieri; agitații, care ii cuprinsese pe toți a încetat făcind loc unei mulțumiri sufletești pentru „succesul moral“ repurtat de dl Dim. Sturza. A fost mare acest succes, zic dînșii, nesfirșitele aplauze ale mul­­țimei adunate, numărul cel mare al delegaților din provincie, i­mpor­­tanța declarațiilor d-lui Sturza, toate acestea au redat „șefului“ tăriă morală de care avea nevoie pentru a repurta victoria in ale­gerile comunale, însăși aceasta bucurie conține, pentru noi, o mărturisire, pe care trebuie să o relevăm,­ i este măr­turisirea implicită că șeful parti­dului național liberal­i era lipsit de autoritate morală, pe care o pier­duse in ultimele evenimente. O măr­turisire prețioasă, ai cărei adevăr noi de mult și de multe ori l’am afirmat, și pe care o găsim acuma confirmată de însăși ocultiștii. Dar trecînd la afirmația ocultiș­tilor că întrunirea de constituie un „succes moral“ pentru dl. Sturza și partizanii săi, incă o găsim eronată. Citească cine­va darea de samă a reporterului nostru asupra acestei Întruniri și se va convinge de aceasta. Intrebe-sc cetitorii noștri: cine a aplaudat pe d. Dim. Sturza ? R a­­dîice pentru a fi aplaudat, pa a­­ceia, din a căror servilism și ma­­melucism tot­de­auna ți-ai făcut un piedestal, nu insamnă de fel un succes moral, nu cu Dimancea, nu cu Nae Stătescu, nu cu Buzilescu, nici cu Sechiaris, nici cu Dinică Skileru — ca să nu mai vorbim de mamelucii noștri — se poate vorbi de o victorie, a transporta din Bu­curești și din provincii pe aceia. DIN BYRON Unei princese Pe care poetul a zărit-o plîngînd — Plîngi, fică a regilor, plîngi rușinea unui părinte și decăderea unui regat . Ce fericire ar fi, dacă plînsul tău ar putea șterge pacatele părintelui... Plîngi ! Căci lacrimile tale sunt a­­cele ale virtuței. Ele vor împrăștia mîngîiere, acestor insule suferinde ; și poate... in viitor... fie­care din aceste picături amare, îți vor fi răsplătite prin zimbetele norodului tău. Eu. Romanță Eu, dac'ași fi o rîndunică Și m’ași întoarce ’n primă­vară Mi-ași face cuibul meu măiestru Lîngă fereastra ta, afară Eu n’aș sbura prin nori albaștri Nici nu m’ași per de peste ape . In cuibul m- ași sta pitită Să fiu de tine-așa de-aproape. Și-ași ciripi atît de dulce o notă lungă, ’naripată. Că ți-ai pleca pe mînă capul Și-ai plînge poate 'nduioșată. Dar dac’ași fi o rîndunică, Cu glas prelung, cu glas isteț N’ai pune tu să-mi strice cuibul ca să alungi pe cîntăreți?.. D. Karr. Gazetele grozave! Ivirea unui nou ziar parizian,­­ La Volantă, nu mă lasă’n pace, ca să trec cu vederea naivitatea’n care se bălă­cește lumea scriitorilor. Din potrivă mă indeamnă să zic un cuvînt asupra a­­cestei stări. Iată numărul unui ziar apărut nu­mai de azi,­­ deschizi, ’ți arunci o­­chii pe pagina intăi și vezi numai de cît un titlu mare și un „cicero“, un... program. Program domnilor! Curios să știi ce zice programul ’! citești de-a întregul. Apoi datini din cap și ada­ugi, „asta da, mai merge“. Gazeta, domnilor, nu se ca toate cele­alte, iea n’are in vedere nici înjurăturile cari se strecoară’n presa de azi, nici inte­resul ca să cîștige bani, ci, cu totul alt­ceva, dea ține ca să servească pe cititori, să le susție interesele, să le devie prietena intimă, să le dea nutri­mentul necesar: artă, politică, infor­mații, servicii telefonice, corespondențe, literatură, mă rog, și din cînd in cînd cîte-un supliment gratuit, pe care ci­titorul să nu uite să-l ceară de la chioșc! Rămîi extaziat. Dar, mai stai nițel, că, nu se de ajuns. In „artă“, iei vor combate răul, vor diseca corpul, vor tăia buboaiele, vor curăța putregaiul, vor aduce sanatatea unei arte senine, energice, altoite. — FOIȚA EVENIMENTULUI 137 INTRIGA ȘI CRIMĂ "HMN Partea a Ill-a XIV­ I era înspăimîntată și nebună de du­rere. — Ah ! Dumnezeule ! pe mine mă condamnă ! Așa­dar o viață de dureri și de lacrimi n’a putut să te înduio­șeze!... Și l’am purtat nouă luni in sinul meu, și am suferit pentru iei toate chinurile toate torturele, toate grozăveniile. Am petrecut două­zeci de ani mi-am petrecut căutăndu-1... Și cănd îl regăsesc... D-zeule ! Nenorocita nu putu să spuie mai mult. Isbucni­mn lacrimi, plăngănd cu hohot. Apoi in mijlocul lacrimilor scapă următoarele cuvinte : — leu care-l iubesc atâta ! și care l’am iubit atăta ! Cuvintele acestea fură spuse cu un accent așa de mișcător, așa de sfâșie­tor, incăt Mare nu mai putu de durere. Un gemăt ’s ieși de pe buze: — Mamă ! Și făcu un pas spre sărmana femeie. Dar marchizul îl opri dintr’un semn. — Dacă mai faci un pas, zise iei, mă crezi vinovat de toate crimele de care mă învinovățește... Uiți intr’un ceas, tu care mă cunoști, tu care știi dacă sunt capabil de asemenea ticălo­șii, uiți, zic, tot ce am făcut pentru tine și te previn că nimic comun nu va mai fi intre noi. Te reneg și te blestem ! Marc se opri. Rămase nemișcat intre planșetele mamei sale care-i sfășiau inima și a­­menințările omului care avusese pen­tru dansul sentimente de tată, aceluia căruia ’i datorea faptul că ie ceva. Nici odată poate nu s’a intălnit o sitație atăt de critică. Nenorocitul se frângea, pradă unei suferinți de nedescris. — Dumnezeule ! dumnezeule ! mur­mura­iei... Nu credea învinuirile aduse de ma­ma lui. Nu putea să creadă ca marchizul in apropierea căruia trăise, pe care-l iu­bea, și pentru care avea un sentiment adânc de recunoștință, să fie crimina­lul de care i era vorbă. I era cu nepu­tință !... Mama lui iera amărită de su­ferință.... Imaginația ’i era exaltată, își închipuise toate aceste lucruri, care iei i se păreau adevărate, din pricina urei pe care o avea pentru marchiz. Dar nu i era adevărat. I era absurd ricol, odios !... Marchizul iera un om cinstit. Nu-și mânjise numele in acest noroi, și in acest sînge... Nu, nu, cu neputință, își aducea a­­minte zîmbetul disprețuitor cu care marchizul primise învinuirile monstru­oase. Asta nu i era atitudinea unui vi­novat... Dar plânsul Paulinei iera sfă­­șiitor... durerea iei părea așa de ade­vărată... In ochii iei se citea atăta dragoste pentru iei !... Foarte enervat zise : — O Dumnezeule ! cine mă va lu­mina ? Marchizul făcu un pas spre ușă. Marc alergă spre dansul: - Tată !... De altă parte Pauline întinse măne­­le strigând : — Fiul meu! fiul meu ! Tânărul mai avu un moment de ne­­hotărîre, văzînd ochii plini cu lacrimi a mamei lui, care murea de durere. Dar intinse măna marchizului. Pauline scoase un gemăt înăbușit... se ridică apoi ieși din odaie, coborî scara, șovăind... perdută... aproape moartă... și căzu strigând : — Altă dată mi-a luat corpul lui acuma îmi fură și inima lui !... i­a­r ¥«a Trecu un ceas aproape de cănd dl. Santin­iera in cabinetul seu de lucru din luxosul otel din strada de Londes, ocupat cu darea ordinilor pentru bur­sa zilei, cănd portarul intră încet și-i dădu carta marchizului de Yrvois. Financiarul tresări puțin apoi adre­­săndu-se oamenilor care-l înconjurau zise: — Așteptați un moment, domnilor... o vizită importantă. • Toată lumea se îndreptă spre ușă dar dl. Santin arătând o ușă care dă­dea in biroul secretului său zice: — Intrați aici... Secretarul meu va continua să vă deie instrucțiunile mele. In urmă cănd toți ieșiră, inchise iei insuși așa cu cheia și intorcăndu-se spre portar care așteptă ordinile lui zise : — Poftește, pe dl. marchiz de Yr­vois. Marchizul intră. Iera foarte palid... emoționat incă de scena care se pe­trecuse intre femeia lui fiul și dânsul... căci indiferența de comandă pe care o păstrase in timpul acestei scene dis­păruse după plecarea Paulinei, pentru a face loc unei neliniște grozave. (Va urma)

Next