Evenimentul, aprilie-iunie 1900 (Anul 8, nr. 56-125)
1900-04-01 / nr. 56
SERIA n-a ANUL*AL*VIII-lea No. 56 UN NUMĂR 10 BANI ABONAMENTE = înainte pe un an . . • Lei 24 „ „6 luni ... „ 12 -țt „ 3 luni . . . „ 6 - In streinfttate un an . . „ 36 -Un număr 10 bani REDACȚIA STR. LAPUȘNEANU No. 44 EVENIMENTUL ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN SĂMBATA 1 APRILIE 1000 Aruncimi, Inserții și Reclame pagina 1 linia garmond Lei 45025 Manuscrimrile vechii nu se inapoiesc Un număr vechi 30 bani ADMINISTRAȚIA STR. LAPUȘNENI No. 44. 111 N IV O aniversare Hria’a împlinit un an de cină a dispărut din lume Lascar Catargiu. Mine ne vom ocupa pe larg de persoana istorică a aceluia care nu mai este , azi voim numai să amintim urma adîncă, pe care ilustrul mort a lasat-o în istoria noastră națională. Numele lui va sta alăturea de cele mai ilustre ale istoriei noastre,—căci e cel mai ilustru din timpurile noastre, t&i ne centristam, căci cel ce ne-a părăsit a fost mare—foarte mare. EVENIMENTUL. SSITUAȚIA Ia,ajunul încetărei activitaței parlamentului, e bine, e instructiv chiar, să examinăm în trăsături generale, situația guvernului conservator, atît față cu Tronul cît și față cu Țara. E de prisos, credem, areîn prospata în memoria tuturora, halul deplorabil în care se găseau administrația și finanțele statului, acum un an, cînd partidul conservator a primit puterea, pustiu, jaf și mizerie pretutindene, iar pe deasupra, un an agricol dintre cei mai nefastî, încorona opera. Bărbații politici cari primiseră o atît de grea situație, găsiră în chiar dificultățile cu care se înbracau, puterea de a subveni zeului prin leacuri eroice, și avurăm astfel ocazia să asistăm la o priveliște care nu s’a mai presentat încă ochilor lumei noastre politice, de cînd practicăm regimul constituțional. Ni s’a dat să vedem un guvern care, hărțuit de la primii pași, nu numai de adversarii lui firești, dar chiar și de acei cari se pretindeau a fi carne din carnea partidului conservator, nu s’a oprit de la orice măsură, ce i s’a părut eficace a cicatriza ranele, și a mers drept înaintea lui, fără să se emoționeze de jigniri individuale, de interese personale lezate, și de perderea popularității, așa cum popularitatea se înțelegea până azi la noi. Cu riscul de a-și atrage pentru moment blestemele celor atinși, guvernul conservator a creat venituri prin impozite, pe care a căutat să le facă cît mai suportabile, a realizat economii prin micșorări de salare și desființări de posturi, ce nu puteau să aducă vatamare magiilor publice, și a isbutit astfel să alcătuească un buget bazat pe prevederi, ca să zicem așa, reale, iar nu pe fantasmagorii ce constituiau totdeauna baza echilibrărilor—sau mai bine, a deschilibrărilor—financiare cu ștampilă colectivistă. Dacă guvernul conservator n’ar fi făcut decît numai atît, încă e, mai mult decît mult, spre a binemerita de la recunoștința publică. Actele, deși în aparență inpopulare, pe care le-a severșit guvernul actual, au restabilit ordinea în finanțele statului și au redat lumei române încrederea, perdută prin destrăbălările la care s’au dedat colectiviștii, și cărora nu credea nime că li se vor găsi un remediu. Aceasta e opera de căpitenie a partidului nostru, în decursul a unsprezece luni de vreme, de cînd el a primit respunderea celei mai nenorocite dintre situațiunî. • Să mai vorbim de o sumă de alte reforme, modificări de legi etc? Găsim inutil. Colectiviștii cred că dacă scriu la gazete prăpăstii și dăngănesc din vechea chitară hodorogită a frazeologiei demagogice de la pașoptul lui Firfiric și a lui Becicoco, apoi aceasta e de ajuns ca să amețească publicul și să-l urluiască întru atît, încît să iee de evanghelie proza finanțului Palady de la Secolul, sau a vreunui alt berechet de la Voința,Adevărul, Independance și altele. In zadar. Statisticele ministerului de instrucție ar trebui să convingă pe înărăviții colectiviști, că de vre-o douăzeci și mai bine de ani, școlile publice au fost freguentate de sutimi de școlari, cari azi sunt oameni și alcătuesc în majoritate păturele electorale. Prin urmare, a căuta și azi să buimăcești cu baliverne, un public relativ cult, cum făceai odinioară cu acel pe care’l esploatai acum 30 de ani, e dacă nu o cogeamite prostie, dar în tot cazul, un lucru ridicol. ACTROFOIT Invențid fără samăn.—Sfîrșitul surzeniei.—Un inventator român.—Descrierea apratului.—Experimentări interesante la conservator.—Amănunte. D. Albert Costrișanu, a făcut o invenție minunată. Această descoperire e menită să facă a dispare infirmitatea cea mai crudă și cea mai obișnuită, surzenia. Nenorociții, cari au avut cruda spartă să fie astfel loviți, sunt niște morți, cari au aparență numai de viață. Ei se mișcă în lume, fără a putea lua parte la multe din plăcerile și emoțiile pămîntești. Grație d-lui Costrișanu, a cărui nume va fi de-acum binecuvîntat de întreaga omenire, ei vor reveni la viața deplină. Principiul pe care se bazează aparatul descoperit de d-sa e următorul : O combinare a unei serii de diferite metale electrode, grație căreia a reușit să producă o forță electrică determinată și permanentă. Din acest aliaj a compus, apoi, un mic aparat auditiv, care e absolut identic cu aparatul auditiv natural și-i îndeplinește funcțiunile fiziologice în chipul următor: timpanul fabricat din aliajul de mai sus este pus în contact electric cu nervul auditiv. Aparatul se adaptează cu ușurință la conductul auditiv extern, fără a se putea observa la exterior; grație lui, un surd capătă auzul cel mai fin. In sala conservatorului s’au întrunit ori mai mulți oameni de știință și profesori de muzică, invitați de inventator ca să experimenteze aparatul. El s’a aplicat mai multor elevi și eleve și toți au fost unanimi a recunoaște că grație lui se cîștiga o extremă perceptibilitate auditivă, muzicală, chiar la cei cu auz mai puțin fin. D. Costrișanu a aplicat apoi aparatul domniei sale cunoscutului surdo-mut B. Z..., invitat înadins la această ședință. Această experimentare a fost cea mai interesantă și mai instructivă. In întâiul moment tînârul a rămas stupefact, apoi a început să articuleze cuvinte neînțelese și bizare, voind, se vede, a arăta nedumerirea sa, căci pentru prima oară în viața lui a auzit vorba, o sensație necunoscută absolut pentru dînsul. Peste cîteva minute a început să imiteze cu ușurința cîteva cuvinte, nu tocmai ușoare, precum : muzica, femei, poezia, știința etc. Pe ș însă, și pe nu-l poate pronunța distinct. După aceasta i s-a cîntat o frază de muzică veselă, pe flaut, la auzul muzicei, ex-surdo-mutul a început să rîdă cu lacrimi și să joace cu entusiasm. Desemnul aparatului se expune la librăria Th. Maximovici. Despre acest aparat s’a făcut o comunicare și colegiului medicotiziologic din Berlin. Adică, de ce n’am comite o mică indiscreție , Costrișanu e pseudonimul subt care se ascunde un savant din orașul nostru, care, precum , știe, s’a pus deja în relief prin lucrări interesante, privitoare la ultimele descoperiri ale foto-electricitatei numit bectimiș se vinde cu 60 lei, or, din acest kilogram regia fabrică 1000 țigări de specialitate, care sunt vîndute cu 100 lei. Hîrtia și cartonul celor 1000 țigarete abia costă 5—6 lei. Deci, o diferență de 34—35 lei. Aceeași proporție există și la celelalte țigarete. Putem anunța că s’a făcut deja o propunere ministerului de finanțe pentru exploatarea bogatelor noastre mine la sare. Propunerea este amețitoare, aproape abracadabrantă, căci se vorbește despre cucerirea nu numai a unor țări, ci a unor continente întregi pentru sarea Statului român, despre beneficii nu de milioane, ci de zeci și sute de milioane pe cari le-ar putea realisa Statul roman. Dar tocmai fiind că propunerea este așa de amețitoare, ea nu întimpină o deosebită atenție. Suveranul însuși e pe deplin convins de destoinicia bărbaților carei compun actualul guvern și de aceea vedem, că toate asalturele, pe care le dau unele personagii marcante la Palat, rămân fără efect, ba chiar se întorc contra asaltatorilor. Opera regeneratoare a partidului conservator nu e terminată. Aceasta o știe și Țara și Tronul, și de aceea, atît Țara cît și Tronul susțin și secundează remarcabila muncă a guvernului. Aceasta’i situația. Monopolurile Statului. EPOCA de azi dă cîteva amănunte asupra acestor izvoare de bogăție națională. Iatăi monopolul hârtiei. La 1 Septembrie intră în aplicare noua lege votată de corpurile legiuitoare în această privință. La fabrica de tutun „Belvedere” se fac deja pregătirile pentru instalațiile necesare noului monopol. Hîrtiile de țigară vor fi furnizate Statului în topuri. Ele apoi vor fi tăiate la „Belvedere“ și vor fi legate în cărticele mai mari sau mai mici. Vor fi trei calități de hîrtii: calitatea I superioară, calitatea II și calitatea III pentru țară. Toate calitățile vor fi examinate chimicește, Statul garantînd că ele nu sunt vătămătoare sănătăței. In ce privește hîrtiile actualmente în comerț, ele vor fi răscumpărate Stat și supuse unui examen chimic. Hîrtiile higienice vor fi întrebuințate, iar cele nehigienice, care se află în comerț în cantități mari,vor fi arse la Belvedere. Se ridică plîngeri în contra urcărei prețului tutunului, în special în contra scumpirei tutunului întrebuințat de țarani. Să dăm o explicație în această privință. Actualmente tutunul de 20 grame de calitatea IV-a conține între 7—8 grame coceni și praf. Cu începere de la 1 Aprilie însă această calitate nu va mai conține nici coceni nici praf, așa că în realitate consumatorii vor fi în cîștig. In privința celorlalte calități să se observe un lucru, țigaretele sunt aproape îndoit mai scumpe decît tutunul. Statul cîștigă la țigarele cu peste 60 la sută mai mult ca la tutun. De pildă: kilogramul de Tutun DILETANTISM In discuția de la Senat, pe care Constituționalul o poreclește victorie morală,—cine nu știe că junimiștii sunt modești,—d. Take Ionescu a dat o formulă, care va rămînea, înaintea unui diletant de geniu, prefer pe un lucrător mediocru. Ca și cum d. Maiorescu ar fi ținut să dee caracterul veridicităței acestei butade, d-sa, plecînd de la Senat s’a dus la universitate. Și pe cînd își scotea tacticos mănușile, își așează ia o parte moderna clepsidră de aur și-și pregătea începutul lecției, înainte să ajungă la obiectul lecției sale, făcu o mică digresie arătînd vanitatea și minciuna politicei, —aluzie la faimoasa sa victorie morală,—și caracterul serios a științei filosofice, care urmărește, „prin opoziție“ adevărul. Nu-i așa că dilentatismul e frumos ? Nu-i așa că Talleyrand sau Montrond au avut dreptate : vorba a fost dată omului ca să-și ascundă gîndirea ? La Senat violent, aprins, pătimaș, stigmatizind și înfiorind pe adversari. O clipă, în urmă, în față lui Schopenhauer, vezi că aprinderea nu prea cadrează cu seinitatea filozofică, că frazele bombastice, pline de vînt retoric, sunt vanitas vanitatum și pe zisa lui Kant ciiț elegia Eclesiastului. Tot Take Ionescu a vorbit cuvîntul adevărat. IO ÜAIU Serbările Școlare Serbările Școlare ce vor avea loc anul acesta de 10 Mai, vor întrece probabil pe toate cele din anii trecuți. Pentru ca aceste serbări, să-și poată atinge scopul și reușita cerută, ministerul instrucțiunei a făcut cunoscut tuturor directorilor și directoarelor școalelor secundare ca să prepare corurile din timp cu imnurile și cîntecele naționale, asemenea și maeștrii de gimnastică se prepare toate jocurile prevăzute în regulamentu școlar în această privință. Exercițiile de coruri combinate și jocuri de oină și alergări se vor începe a face de 3 ori pe săptămînă pe platoul Copoului imediat după sărbătorile Paștelor. Tradarea lui Sturza, da un transilvănean D. Nicolae Novac a publicat la Lipsca o broșură importantă, intitulată : După zece ani de luptă națională. Însemnată din multe puncte de vedere, ea merită o analiză amănunțită Până cînd vom face-o, extragem capitolul privitor la acțiunea nefastă a primului-ministru Sturdza asupra transilvănenilor. Guvernul conservator se retrage, fără veste, în toamna anului 1895 de a cîrma regatului român, iar Regele Carol însărcinează cu formarea unui guvern liberal pe Dimitrie Sturdza. După dovezile cele mai luminoase de demență a noului ministru președinte al României, orice altă soluție de a înlătura primejdia, stîrnită de Dimitrie Sturdza, ar fi împins turbarea acestuia pănă la ultima ei limită: trebuia o măsură radicală în contra lui și ea aduse nimicirea lui Dimitrie Sturdza prin însuși Dimitrie Sturdza! Iar cît de ușor era de găsit această măsură se vede și din aceste vorbe luminose ale broșurii lui Bánffy Dezső : „Goluchowsky și Bánffy au știut prea bine că cestiunea transilvană aruncă valuri așa de mari in România, numai fiindcă este exploatată de Dimitrie Sturdza în scop de a lua puterea de la conservatori, dar că îndată ce va ajunge guvernul In mînîle lui Sturdza și ale partidului său liberal și cestiunea transilvană va ajunge în tîrgul vechiturilor“. In adevăr, a fraților romîni, dacă v’ați întreba voi între voi, din toate rușinele noastre din urmă, care este cea mai mare, care să nu fie legată de numele lui Dimitrie Sturdza ?—voi veți răspunde între voi : n’a fost rușine mai mare nici cînd ne-a exploatat ca să ia puterea, n’a putut o rușine mai mică nici cînd ne-a trădat, ca să rămînă la guvernul țârii . Sinceritatea lui Dimitrie Sturdza pentru causa noastră, cînd o susținea, nu era mai mică, în conștiința noastră, de cît la realitatea faptelor lui din urmă contra causei noastre, era cu aceiași inimă emancipator al nostru, cu care fu în urmă distrugător al nostru. Dar cînd ne plăcea să’l slăvim ca emancipator al nostru, căci această extremitate se potrivia visărilor noastre copile, nu ne gîndiam că realitatea din urmă va fi și ea o extremitate, care exclude deșertăciunea visărilor copilăriei noastre politice : cu cît ni se arăta mai necunoscută realitatea întristătare, cu atît credința noastră era mai mare întrînsul. Numai Dimitrie Sturdza n’a visat nici cînd jura că e unit cu noi pănă la moarte, ca să zdrobim pe Unguri, nici cînd se uni el cu Ungurii ca să ne zdrobiască pe noi. De aceia cînd fu chemat la guvern toată lumea văzu realizarea unor dorințe: el își ajunse scopul: era prim-ministru; regele României înlăturase, prin aceasta, o mare primejdie. Ungurii—mărturisește însuși Bánffy Dezső—erau siguri că va lucra la distrugerea noastră , iar noi (erau așa de mari speranțele noastre), noi ne vedeam autonomi, liberi, curînd uniți, pentru vecie, cu mama noastră România. (VA URMA). PARADOXALE ZIUA MINCIUNII Intăiu April,—rzi de plină libertate, serbătoarea minciunii... Legendele sunt fără de număr pentru explicarea ce se dă acestei datini strămoșești de a „păcăli“ în ziua de 1 April și datina există la toate națiunile. Volume întregi posedă literatura franceză pentru comentarea filologică, etnologică, religioasă chiar, a faimosului „Poisson d’avril“. Adevărul adevarat însă nu-1 cunoaște nimeni și cu drept cuvînt fabulistul român se întreba odinioară: Nu știu, zeu pe ce temeiuri Ziua 'ntăi a lui April, S'a menit de obiceiuri A fi zi de amăgiri. Amăgirea cea mai mare este însăși afirmarea că numai ziua iităi de April se consacră minciunii... E, poate unica zi cînd minciuna este oficial îngăduită, mărturisită fără înconjur; ea se arată atunci ca o suverană în haină de mare paradă“, surîzînd mulțimea din înălțimea tronului său; dar de fapt nu domnește ea pururea, nu este ea cea mai nelipsită dintre toate formele și manifestările vieței omenești ? Minciuna! Sub nenumăratele ei chipuri și numiri, falsul, sinceritatea neadevărul, prefăcătoria sunt pretutindeni nu numai obicinuite, dar și necesare în modul nostru de a fi. Vă închipuiți oare—căci lucrul întrece limitele imaginației — lumea noastră lipsită de minciună de la început pănă în zilele noastre. Noi înșine n’am fi ceea ce suntem ; relatațiile de la om la om ar fi esențial diferite de cele de acum ; istoria omenirii, evoluția ei, ar fi avut cu totul altă înfățoșare, cărțile noastre ar fi cuprins cu totul altceva decît astăzi,—fie în literatură, fie—pănă la un punct în știință; hotarele dintre state ierau altele decît acele existente, structura crerului nostru s’ar fi deosebit enorm de structura cerebralilor de astăzi. Filosofii au aerul de a studia minciuna, reservîndu-i capitole speciale în manuale de etică; dar nu sunt ei însuși în limitele cunoștințelor și priceperei lor făuriți in făgașul strivt al temerei ori al instrăinărei de adevăr ? „Minciuna, zice Schopenhauer in ale sale „Paralipomena“, izvorește din năzuința cuiva de a-și intinde domnia voinței asupra indivizilor străini, de a nega voința lor pentru a scoate pe a sa mai mult în relief. De aceea minciuna izvorește din nedreptate, răutate,cruzime...“ Vedeți,—vorbe mari de mare filosof, dar prea puțin deslușitoare. Căci unde începe și unde sfîrșește minciuna în viața de toate zilele ? Unde începe și unde sfîrșește ea în morală? Unde începe răul și binele ei, folosul și nnefolosul, îngăduitul și nepermisul? Nimeni nu poate tăgădui că nu s’a slujit cîndva de arma minciunii în lupta pentru trai, dar nici nu-și simte cugetul impovorat că totdeauna a vroit răul prin intrebuințarea iei. Noi am găsit în marele vocabular limbistic verbul „a minți“ corespunzător unei anumite ordine de a gîndi și de a rosti gîndirea, am găsit prin urmare minciuna existînd, la îndemîna tuturor, îndeplinind o misiune socială. In legăturile noastre cu oamenii, minciuna ni s’a indicat ca un mijloc nelipsit și un element de căpitenie. Și iată cum se micșurează partea noastră de răspundere. Nici în arta de a minți noi nu mai putem inventa nimic, totul există, totul s’a făcut înaintea noastră. Acum cîteva zile cu ocazia morții bătrînului ambasador francez Benedetti s’a repetat cunoscuta istorie a depeșei de la Ems, faimoasa depeșă falsificată de Bismarck în 1870 pentru a face inevitabil războiul franco-german. Pentru aceeași faptă—un fals devenit istoric—Germanii au idolatrizat pe celebrul cancelar. Francezii, firește, l’au înfierat cu porecla de criminal. N’a fost aproape același lucru în actualul războiț Anglo-Boer și n’am văzut pe Chamberlain—care are la activul său un procedeu aproape asemănător cu acel al lui Bismarckrînd pe rînd lovit și osîndit în chiar propria lui țară, după cum roata norocului se întorcea în favoarea sau in paguba Englejilor ? Aceste două mari exemple ar caracteriza ceea ce se numește minciuna diplomatică, — pleonasm evident, căci diplomația însăși este sinonimă cu neadevărul. Dar minciuna socială, minciuna politică, minciuna casnică, minciuna estetică, minciuna sentimentală, minciuna... științifică? S’ar cere volume—nu o fugitivă schiță de reflecții—pentru analiza documentată a fiecării specii de mai sus, fără a mai socoti finețele psihologice legate de instinctul minciunii, precum ar fi, bunăoară, problema pusă de arta unui Alphonse Daudet în a sa „Mincinoasă“, cunoscută în de-ajuns amatorilor de literatură. Ce poate fi însă, pentru a nu aminti numai o specie, minciuna... științifică, numire în aparență extrem de paradoxală ? Este consacrarea eternă a minciunii necesare, a minciunii de folos,— aplicarea străbunului dicton : populus vuit decepi,—mulțimea vrea să fie amăgită. Spinoza insistă mult asupra„elementului pozitiv“ cuprins în ideile false. De cînd lumea ceea ce numim știință pozitivă, este numai un șir de idei, de concepții, care se dezmint și se înlocuiesc una pe alta, îmbrăcînd rînd pe rînd pomposul nume de adevăr, însuși înțelesul unui cuvînt întru atîta se schimbă, vicit rămîne etern întemeiată îndoiala poetului care-și zice cu întristare: — Unde voi găsi cuvîntul ce exprimă adevărul? A vorbi de „o zi“ consacrată minciunii—este un paradox în toată forma, cînd ar fi paradoxul de a crede că poate lipsi vr’odată minciuna dintre noi. Căci tot ce putem născoci, de exemplu, pentru „a amăgi“ ori „a păcăli“ pe cineva într’o zi anumită este luat, copiat numai, din viața noastră de toate zilele—și pressa, care în special „pîndește“ pe ’ntîiul April e dovada palpabilă că nu mințim afirmînd că minciuna e esențială în activitate și manifestarea noastră. Singurul chip de a înșela feliul nostru de a fi, ar fi ea macar într’o singură zi să nu rostim nici o minciună. Dar în acea zi ar trebui să nu vorbim, să nu scriem, să nu gîndim, să nu credem nimic.... Pînă atunci înnotăm în marele ocean al minciunii și toate străduințele noastre de a minți numai la o anumită dată sunt zadarnice. Cu toții ne cunoaștem unii pe alții și fiecare e în drept să aplice tuturora ironia mușcătoare a satiricului nostru. Va mirați cum de minciuna Astăzi nu vi se mai trece. Domnii mei . Pentru că ea are trecere în toate zilele, în toate țările, în toate formele. As.