Evenimentul, aprilie-iunie 1900 (Anul 8, nr. 56-125)
1900-06-11 / nr. 112
SERIA n-a ANUL AL VlII-lea No. 11.2 ABONAMENTE: nainte pe un an . „ „ 6 luni . „ „3 luni ■ In streinătate un an . Lei 24 „ 12 . „ 6 . .. 36 "Cu immar 10 bani REDACȚIA STR. LAPOȘNEANU UN NUMĂR 10 BANI No. 44 EVENIMENTUL ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN DUMINICA 11 IUNIE 1900 Anunțuri, Inserții și Reclame pagina 1 linia garmond Lei 4 .. 2 IIIII IV 50 25 Manuscrisurile vechi nu se inapoiesc lin imior vechi 30 hani 34*ADMINISTRAȚIA STR. LAPIȘNENU No. 44. DEOSEBIREA „Nimeni nu-i destul de mare pentru România. Și veșnic va fi îndepărtare între ceea ce am voi să facem și ceea ce vom putea face. „Singura nedorință, domnilor, e de a ne împlini datoria și de a o împlini întreagă, fără gînd ascuns, fără grijă de persoana noastră, fără alt țel decît iubirea de țară și hotărîta încredere în marea ei menire. „Dacă ajungem astfel să ne facem datoria, nu vom avea nevoe de altă răsplată, înțelepții cari se avîntă pe această mare de pasiuni ce e viața politică, știu bine că nu pot aspira la o mai mare mulțumire decît aceea de a-și zice, cu conștiința în pace, mi-am făcut întreaga datorie." Acel care vorbește astfel nu e un debutant în ale politicei, nu e un om, care nu are nici o legătură cu trecutul și cu prezentul acestei țări; cel ce vorbește astfel e coborîtorul din Șerban Cantacuzino, e urmașul împărătestei familii, care a luminat orașul marelui Constantin, e primul ministru a țărei românești, d. Gh. Gr. Cantacuzino. Dacă vorba de trufie putea să sboare de pe vre-o buză romîneascâ, apoi desigur că domnul Cantacuzino era ace ce trebuea să găsească vorbe de înălțare și de mîndrie Dar nu d-sa vorbește astfel, pentru că zeița bunului sim îi stă în jur și oprește orice vorbă mai umflată pe buză. Ați auzit pe domnul Carp, a cărui legătură cu țara se rezumă în a fi fost de vre-o cîteva ori ministru, declarând cu un aer de Ludovic al XIV, că d-lui planează mai sus de partide. L’ați auzit declarînd în ultima sesiune că, deja în viață, d-sa a intrat în istorie, unde șederea sa la Viena va forma pagina cea mai glorioasă a unui pahar de veac, care numără, totuși, printre faptele ce-l ilustră, redeșteptarea și reînălțarea României. Auziți în fiecare zi gazetele devotate persoanei șefului junimist declarînd că țara Romînească pare, din cauză că d. Carp nu-i întinde mina, — răsturnarea gîndirei d-lui Cantacuzino: omul prea mare, țara prea mică- Acum, cântăriți. Desigur, modestia e o virtute foarte relativă. Dar reclama americană, forfanteria, bravadele de capitan Fracasse, nu prea convin unui om, care are aspirația să întrupeze variiile și înălțătoarele dorinți ale unui popor. Dacă istoria aplaudă pe un victorios, ce roșește la o vorbă de laudă, mulțimea rîde, cînd acel, care are dorința—și putința— de a invinge, își preamăreșditirambic laurii, ce nu-i acopăr încă fruntea, cum făcea coroana votată de senatul Roman lui Cezar. - -------------------------------------------Moartea contelui Muravieff. Din Petersburg se telegrafiază că ministrul de externe al Rusiei, Muravieff, a murit pe neașteptate. Impresiunea produsă de această moarte este enormă în toată Rusia, deoarece momentele acestea sunt, politicește, foarte grele și Muravieff era un politician înțelept și se bucura de încrederea Europei Se desminte svonul ca ar fi fost la mijloc o sinucidere. Ciudatul destin a voit ca și predecesorul său Lobanoff să moară tot așa pe neașteptate. Contele Lamsdorff, adjutorul său, va dirigia provizoriu ministerul de externe. ---------------34^0»*-------------- Vorbe 0 lecție. De data aceasta ne-au dat-o ungurii. Cind s’a reprezentat pe scena din București piesa lui Radu Rosetti s’a stirnit o vijelie în public și in presă. Lucrarea a căzut în fața dușmanului curent al puritanilor și al criticilor grozavi. Rosetti să producă o operă teatrală ! Și prostatecele nări „se umflau grozav“, cu o supremă și a tot răzbunătoare ironie. N’a trecut mult, însă, și norocul surise poetului.—Căci Radu e un norocos : muzele îl alintă,—doar sunt femei,—femeile îl inspiră,—doar sunt muze,—natura l’a făcut frumos, cugetarea îl face senin. Un român de dincolo de Carpați ceti hulita operă și o găsi frumoasă. Revoltat de sentința nedreaptă dată la noi, el o traduse și o dete să o judece dușmanii. Și judecata avu loc, în mii de aplauze, în strigăte de eljen! opera fa proclamată frumoasă, iar autorul preamărit. Și aici începe lecția, căci pare că Radu Rosetti a avut intuiția viitorului,—poeta vates,—cind a ales acest titlu. Tot ce să produce la noi e slab, e mediocru, e ponegrit, e criticat. Sunt rari acei, cari au parvenit să se impuie și să nu mai fie discutați — și aceasta să întîmplă cind un glas străin să ridică în favoarea „artistului Dar acum această operație de cataractere a simțului artistic a fost mai dureroasă, pentru că a fost făcută de către dușmanii noștri, de către Unguri. 01 e, indiferent, faptul e că Radu Rosetti și-a văzut, în sfirșit, gîndul înțeles, spusa pricepută. FAUST. ESTINDERE.—TOATE BOALELE SE VINDECĂ.— MINCIUNA. INTERVENȚIA STATULUI. SĂ știe ce grozavă estindere a luat reclama. Nu numai în gazete, la locul cuvenit, o găsești, dar chiar între informații, chiar la locurile afectate literaturei. Călătorii sînt aici surprinși cind în vre-un colț de natură din vre-o țară îndepărtată întîlnesc reclama soponului de Congo sau a Pilulelor Pink. In contra acestor excesive americanisme protestează o revistă, din care extragem cîteva părți. S’a aprobat de către direcțiunea serviciului sanitar, după avisul comisiunei farmaceutice și al consiliului sanitar superior, pilulele X. Intru cît era necesar de a se aproba această specialitate pe lingă altele multe, nu putem ști. Ceea ce știm și vedem zilnic, este că se face acestor pilule o reclamă ultra americană și desigur se găsesc foarte mulți naivi, cari să cada în cursă. Se pare chiar că aceste pilule vor deveni cu mult mai celebre, decît renumitele pilule de catramină. * Oare nu ar trebui luate ceva măsuri restrictive contra unei reclame așa de neobrăzate, care aduce perturbație în toate judecățile naivilor, în felul de al fi a lumei ? Dacă ar fi ceva adevărat în toată reclama aceasta, tot ar mai merge, dar cum să poate că în cîteva sâptâmîni boale reputate greu de vindecat sau chiar incurabile ca : reumatismele, paralizia, boala copiilor, ataxia locomotrice pe de o parte ; anemia, epuizarea generală, slăbirea sîngelui și a nervilor pe de alta parte, precum și alte boale citate în alte reclame și în care arta medicală a fost neputincioasă, sa fie radical videcate cu șase cutii pilule. Ni se pare că statele ar trebui să intervie și să oprească sofisticarea adevărului în mod așa de patentat. Nu cerem să nu facă fiecare reclama potrivită cu marfa ce vrea să o desfacă, dar iar nu putem admite că sub scutul, sau, cel puțin, sub ochii oficialitatei sa se facă o aseminea încercare de înșelăciune a marelui public, care nu are putința de a se apăra în contra reclamațiilor. Z. I ECONOMII. Nu s’au făcut în budgetul nici unui minister, relativ atît de mari reduceri și economii ca în budgetul ministerului lucrărilor publice. Economiile și reducerile făcute în luna Martie se cifrează la peste un anion. Și astfel budgetul total al acestui minister se cifrează pe exercițiul curent la vre-o 4 milioane și jumătate. Toată lumea, ba chiar și de ministri a lucrărilor publice, I. C. Grădișteanu, credea atunci că aceasta este ultima expresie a budgetului. Dată fiind, însă, situația dificilă prin care trecem, d. I. C. Grădișteanu a luat hotărirea să fae în carne vie și să facă toate reducerile posibile în budgetul curent, atit de restrîns deja, al ministerului lucrărilor publice. Acum cîteva zile am anunțat că d-sa a realizat o economie de 500 de mii lei în budgetul căilor ferate. Azi putem sa anunțăm că d. ministru va realiza în budgetul curent al ministerului lucrărilor publice o economie de aproape un milion și juni. Find budgetul atit de restrîns al acestui minister, economiile pe cari le va realiza dl. ministru prezintă importanță deosebită. -------------------------------------------------------------------------------------- Afacerea Sturdza Ziarele publică o socoteală, după care d. Sturdza a dat dlui Cociaș avere de 1.068.499 pentru, o rată de 20.250 lei. Iată ce vrea să zică a fi puritanii ale cinstei. Dar pentru această afacere primim denunțare, căreia cu tot caracterul persoanei ce ne o face , nu-i putem da crezare. Anume : pe defunctul Take Anastasiu, ca să-l transporte de la Țigănești la Călmățuiu Academia, care a dat bacșiș d-lui Cociaș un milion, a tocmit o căruță cu doi bețivani cari au luat sicriul și dau pus in fin Apoi, pe drum s'au oprit la o crîșmă unde au băut cît au putut. Și, ridicând, capacul, au varsat vin pe fața mortului, înjurîndu-l cu mai infam Scena aceasta, cu variante așa de înjositoare, nicit condeiul nu-mi permite a le înregistra, a durat în tot timpul drumului. Sperăm pentru respectul menesc că această denunțare e falsă Rugăm încă odată pe colegii noștri liberali a o desminți, asigurîndu-i că vom publica această desmințire cu cea mai mare plăcere. Nouă nu ne vine a ci de ce, se poate astfel degrada o ființă omenească, dacă înregistrăm această știre e numai pentru a da prilej să fie desmințită. ---------------34430»*-------------- DISBOR Chestia arzetoare din care Academia Romînă a eșit pârlită, e fără îndială dar avera Sturza-Cociaș. Ea ace pentru moment obiectul celor mai aprinse discuții prin presă și dacă obrazul șefului nu se dogorește, lucrul absolut o afacere de epidermă. In locul de a utiliza secretariatul seu academistic spre avantajul partidului d. Sturza a ars Academia cu un milion, care, cel puțin pe jumătate, intră în buzunarele catacombe le familiei liberal-naționale. Oamenii mici fac totdeauna pozne mari. ♦ * * înaintea unui tribunal un avocat debutant începe să facă istoricul procesului și pentru a intra în materie se adresează judecătorilor astfel: — D-lor, cînd D-zeu a făcut ceul și pămîntul a așezat pe om în raiu.. — Ve rog d-le avocat, nu să poate să treceți la potop ? întrerupse președintele speriat de lungimea pledoariei ce tinărul debutant își promitea să fie... De la apariția sa, o forță locală ne înjură mereu, utilizînd expresiile unui vocabular ce probabil îi aparține exclusiv deoarece un al doilea exemplar nu se mai găsește nicăirea. Nu am respins nimic, și nici suntem dispuși a face și de acum înainte. O singură întrebare însă:" Dacă ar trece la potop, adică la cruci, a parastase și la restunici, nu ar fi mai practic și ar duce lucrul mai drept la scopul ce probabil și-a propus ? * * * Monitorul liberal național liberal sărbătorește prin articolul seu de fond a 52 aniversară a lui pașopt, și adauge că nici fotozincografia nu ar putea suprima partidului dreptul de exclusivă proprietate asupra marei mișcări de acum 52 de ani. Nu’nțelegem ce poate să aibă a face în asemine împrejurare fotozincografia; am înțelege cel mult fotografia care îi poate pune in o lumină mai vie, dar fotozincografia ? Mister și liberal-naționalism !.... * * * Dl. Sturza cu lăzile de fier ale Academiei deschise, se uita visător la teancurile de bumaste ce garniseau rafturile lăzei și tăcea în sine următoarea reflecție: — Ce bine e să fii secretar perpetuu al Academiei și alte avantaje mai mari ai putea să aduci partidului dacă n’ar exista gazetele !... Timplic. ------------34410»*------------ 0 convorbire cu tariÉ Jokay Paris, 5 Iunie. — Istoria aceasta e destul de caracteristică, îmi spuse bătrînul romancier; am scris-o chiar, mi se pare , dar nu mă pot împedeca să ți-o povestesc. Și fermecătorul scriitor începu să’mi nareze o istorie de tâlhari puțin banală, o, prea puțin banală. Cum nu am stenografiat-o, vă cerertare de nu ve redau decît scheletul povestirei. Contesa... se rătăcise prin pădurea Szalonta. Inoptase cam de multișor și drumul părea din ce în ce mai nepracticabil. Deodată un betyár (haiduc) enorm, se ridică din un șanț, opri trăsura și se apropie de contesă rugînd-o să-l întovărășească pănă la șeful bandei, Fekete Jászi. Contesa, fără să se lese rugată mult timp, îl urmă. Drumul prin pădure fu încîntător. Copacii înfloriți plouau albele calice pe capul neînchipuitei ființi; printre erburile mari licuricii se arătau ca niște stele căzute din cer. Contesa, ușoară ca o căprioară, urma, sărind din piatră în piatră, pe fiorosul ei conducător. Deodată, o lucire se făcu: — Am ajuns, zise betyár-ul. Intrară. Era o sală mare, luminată ca un palat. Pe jos, în loc de podele, era pămintul bătut; în loc de plafonuri aurite, sus erau bîrnele încrucișate. Dar, în fund, o ceată de lăutari cînta cu un foc, cu un dor indicibile. Fekete,—un voinic în toată puterea cuvîntului,o veni înaintea contesei și-i făcu onorurile casei. Apoi, spre mirarea tuturor, o invită să danseze un ciardaș cu dinsul. Dar mirarea deveni uimire, cînd contesa primi. Pănă cînd geamurile modestei colibe se înroșiră de flacăra orientului, contesa jucă într’una cu sălbatecul ei cavaler. In zori, ea drede, surizînd, ordin să i se înhame caii la trăsură. Spre stupefacția tuturor, după un moment de gîndire, Fekete făcu semn să i se îndeplinească dorința Și luîndu-și rămas bun de la oaspeții săi, contesa porni spre oraș. — Ca să desăvîrșesc tabloul, îmi zise surizînd artistul, să-ți spun și epilogul. Peste vre-o două luni, Fekete fu prins și spinzurat. Cînd această știre se aduse contesei, ea zise, cu o umbră de lacrimă pe geană : — Păcat ... Era un dansator perfect. Jokay se opri o clipă, gînditor. Apoi continuă : — Vezi, iți va părea, poate, că dorința aceasta e o urmă de barbarie, dar mie îmi pare rău după timpul, in care se puteau întîmpla aseminea aventuri. Acum, Pesta e un Paris mai mic. Szalonta s’a civilizat maimar ca păduricea de la Vincennes. Dar a sburat și poezia. Privighetorile au sburat sau s’au ascuns în gîtlejele compatrioatelor nostre. Fekete azi e un mit și contesele, cari dansează cu bolgarii... ba ni, poate că ele numai au rămas din toată vechea Ungarie. Dar belyárii au dispărut. Apoi, prin o bruscă întorsătură, conversația alunecă asupra romanului, a romanului rus, în special asa- MUZICALE MUZICĂ LA NOI Dintre toate artele acela care a rămas mai in urmă este muzica. Puțin cite puțin ne-am îndrumat pe calea progresului, cel puțin odată cu timpurile moderne, musica înpreună cu corolarul ies obișnuit danțul. Dintre danțurile romînești cel mai original și mai bine cunoscut este Hora, care este de origină romană. Cuvintul V^ rvr»Gan rlawirn /Uv> In C-nmmil r-rm w* r-iului OO voil v Ul VX.XXX X#i IXXXDODLIX V/XXLXX U.XXX (gramadă). Hora, așa precum să vede jucată la romîni, e un danț colectiv, adică compus din o adunătură de persoane de ambele sexe, care luîndu-se de mică saltă cu toții ia o singură mișcare făcută cind la dreapta cind la stingă; muzica execută patru tacte în care timp, grupul face opt pași la dreapta, apoi alte mișcări egale în partea opusă, adică la stingă, și aceasta să repetează alternativ pănă ce dănțuitorii ostenesc. Pașii de danț sunt aceiași la horă dar melodia variază la infinit. Totuși horele sunt de 2 specii: unele urmează o mișcare plină de foc, cu pasul deschis, mic și repede, iar altele după o mișcare lentă și grațioasă. Aste din urmă se execută prin saloane, cele dintăiu pe pajiștea verde. In general liniștită in toate mișcările sale, hora pare a îndemna pe dănțuitori mai mult la mișcarea cugetării, la convorbiri unii cu alții, decît la acea a picioarelor. Din acest punct de vedere, hora este adevăratul danț al unui popor inteligent. Romînul însă știe și cum să-și adoarmă cugetarea adesea destul de amărîtă, în mișcările fizice și atunci un așa numit de brîu sau o chindie , despăgubește cu prisos de dulcea mono-Iiriu n la Aimî ilumu tx linxux. Muzica sa a pastrat forma iei primitivă populară, fără nici o cultură artistică propriu zisă, în tot decursul vieței poporului romînesc. Toate producțiunile noastre muzicale pot fi clasate în trei categorii : 1) Muzica bisericească 2) Muzica populară zisă națională 3) Muzica de formațiune nouă. Cea dintăi nu e creațiunea genului poporului român, e comună tuturor națiunilor de religie greco-răsăriteană și prin urmare, aparține și grecilor, rușilor, sîrbilor, etc. Această muzică însă, în starea în care se află și persistă a se menține, atit prin valoarea ei intrinsecă, cît și prin modul defectuos de interpretare și executare, nu mai corespunde nici scopului pentru care e menită nici cerințelor timpului in care trăim. înainte vreme a fost gustată și apreciată de societatea noastră patriarhală, azi, însă, e un anacronism și o pată de rugină pe așezămîntul bisericei române. Așa numitul cint gregorian, însă modificat in parte, formează fondul muzicei noastre eclesiastice. Muzica noastră românească a rămas pănă azi ceea ce a fost odinioară, în aceiași stare primitivă, o adevarată cacofonie. Singura înbună Infini nu î râmâne o Trmt<f îrul TiifînuQ. LCK yXXX OCl CXLLULtCJ CX J.UOU llUIUUUV JUrea cîntului coral, aceasta însă la un numer foarte restrîns de biserici din țară. Este azi o banalitate a mai susține că cu cît gustul estetic al unui popor e mai desvoltat cu atît și ideile sale muzicale sunt mai frumoase mai rafinate, cu atît formele în care aceste idei sunt întrupate, sunt mai alese mai variate. Muzica noastră bisericească veche, nu numai că nu contribue întru nimic la cultivarea și desvoltarea gustului estetic, nu numai că nu e in stare a ne emoționa și a ne comunica acei fiori de plăcere propii contactului nostru cu lucruri superioare, izvor nesecat de lucruri curate ale imaginațiunii, dar e, din contra, de natură dacă nu a distinge, cel puțin a perverti, a denatura, chiar gustul estetic natural Muzica noastră bisericească nu produce, și nu poate produce, de cît des gust și dispreț pentru arta muzicală zădărnicind in acelaș timp aventurile entuziaste ale poporului in domeniu muzical. A doua categorie de producțiuni muzicale românești, cuprind muzică de diferite genuri, eșită din inspirația poporului și care deși creată fără nici o cunoștință a regulelor com ținîioii se prezintă* skiqsgb, cu idei și forme demne de admirat. Astfel sunt: doinele, horele și în genere ariile naționale, care sunt niște producțiuni tot atît de prețioase, ca și frumoasele versuri din poeziile poporului nostru. Doina este forma primitivă a muzicei românești, este cel mai vechiu cîntec al poporului,cântec în care predomină melancolia și tainica jăluire Doina este podoaba melodiilor romine, melodii plăcute, căci prin ele să exprimă nobilele sentimente și marea aptitudine a Românului pentru muzică. Doina este formată din sunete care constituie o gamă intrega, un cîntec elegiac. In ea se oglindesc sentimentele de durere, de întristare, de duioșie, ale românului. S’ar putea spune chiar că doina este expresiunea culminantă, de căpitenie, a lirismului român. Cintată din fluer, la umbra pădurilor, ciobanul nostru își revarsă in ea dorul seu de lume și imită, in modulațiile ei, accentele duioase ale naturii. Acelaș caracter melancolic, au și mai toate celelalte arii ale poporului, caracter care izbucnește uneori intr’o sgomotoasă jeselie. Insă, atit melancolia cît și veselia sunt clare și măsurate. Simți in ele că și in fundul sufletului care se produc să mișcă o cugetare, o ideie, nu ca in musica ungurească—vestitul ceardaș—in care o durere neînțeleasă este urmată brusc, fără tranziție, de o turbată transportare. Caracterul muzicei românești se apropie mult de cel al muzicei slave, deși conține o notă originală, nota națională, foarte distinctă și care se învederează pentru oricine a avut prilejul se compare nuanțele acestor două caractere. Doinele, horele și celelalte arii naționale, atit de puțin cunoscute chiar de noi românii, alcătuesc muzica populară românească, care ocupă un loc de frunte in viața neamului, fiindcă ea rezumează in special doinele-improvizările poetice, pornite din inimă, maestrite de chiar graiul natural al poporului, ca cele mai suave și mai dulci aspirațiuni ale genului națiunei. Cintecele naționale sintetizează tainele sufletești ale mult obijduitului nostru neam, cu izbucnirele sale duioase sau triste, ca un val infinit de ondulațiuni, ca expresiune vie și armonică a unei lumi intregi de chinuri. IS’e „Nu’s glasul unui suflet numai Și-a unei clipe trecătoare, E neamul nostru’ntreg, ce’și plînge Durerile de care moare. ** #