Evenimentul, iulie-septembrie 1900 (Anul 8, nr. 127-191)

1900-07-22 / nr. 144

SERIA a­ II ANUL AL VIII-lea No. 144 UN NUMĂR 10 BANI Lei 24— „ * 12­ 6 - 36 -Un immar 10 bani EVENIMENTUL RED­AC­T­IA STR. LAPUȘNE ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN ABONAMENTE î nainte pe un an . „ „ 6 luni . „ „ 3 Iani • In străinătate un an SAMBATA 22 IULIE 1900 Anunciuri, Inserții și Reclame pagina 1 linia IIIII IV 1! 11 11 11 >1 garmond Lei 4­­­2— 50 25 11 11 11 11 11 Manuscrisurile vechi nu se inapoies 11 Un immár vechi 30 hani -m*­ ADMINISTRAȚIA STR. LAPUȘNANU No. 44. Din nou familia regală a fost îndurerată de o grozavă lovitu­ră a soartei; moartea a lovit cu coasa ei pe tatul iubitei noas­tre Principese Moștenitoare. Nu s’au șters încă lăcrimele pentru moartea Augustei Mame a Ma­­jestăței Sale Regelui și iată că un nou doliu lovește crud în falnica noastră familie dom­nească. Dar numele celui ce a apus va străluci veșnic și această cre­dință va da inimă bărbătească celor îndurerați, spre a rezista, dur­er­ei, în mijlocul universalei simpatii. IARĂȘI Ne-am mai ocupat de acea­sta odată și ne vom ocupa și în numărul de azi, pentru că sunt oameni fără multe scru­pule, cari abuzează de „drep­tul“ de a spune lucruri ne­exacte și neverosimile. La toa­tă urma, dacă aceasta e ex­plicabil pentru un gazetar, care are „ne­voe de manuscris“, e aproape fără noimă din partea unor oameni pretinși serioși, pe care nimic nu-i mină să răspîndească ase­­mine știri,—afară, poate, de dorul de a face cancanuri. Știrile, la care facem alu­zie, sunt cu privire la nenu­măratele versiuni puse în cir­culație despre schimbările în administrație. Ba­că cutare prefect al cutărui județ va fi mutat sau chiar înlocuit, ba cutare consiliu comunal va fi dizolvat, ca să facă loc cu­­tărei personalități, care are culoarea politică a crinului, dar cu o nuanță mai albă, da­că cutare funcționar va fi înlocuit—și așa mai departe. Despre acești „oameni poli­tici“ avem o nedumerire, cum judecă ca să poată de­duce asemenea știri, — căci presupunem că sînt de bună credință,—cînd situația lă­murită nu permite nici a mia parte a unor conjecturi de asemenea natură. Intr’a­devăr, nu avem a face cu o schimbare de regim, ci cu o întregire a partidului conser­vator. Deci, firul diriguitor și tradiția sunt aceleași,—ideea conservatoare. Administrația actuală e în norma partidu­­ui și nici un motiv nu ar îndreptăți primenirea ei. Ten­dința e astă­zi pentru stabi­litatea funcționarilor; de­si­gur, acei ai administrației su­perioare nu pot să ne tindă la aceasta, căci deosebirile între partidele de guvernămînt sînt tocmai pe chestiuni de admi­nistrație internă. Logic e că fie­care partid, lu­­înd conducerea guvernului și avînd să imprime mersului statului o anume direcție, să-și aleagă colaboratorii, pe ca­­re-i crede mai apți pentru a­­ceasta. Dar cînd același par­tid conduce destinele țărei, cînd este același sistem și a­­celași fir conducător, o ast­fel de schimbare nu are rost ar trebui să fie deosebiri, nu­anțe cel puțin, între guver­nul ce s’a retras și cel ce se află azi în fruntea țarei, pen­tru că asemenea schimbări să fie motivate. Inălțătoarea serbare a fuziunei tuturor conservatorilor îndepărtează credința în vre­ o imponcișare. Iată, deci, imposibilitatea, pe care acești „oameni poli­țici“ ar trebui s’o înțăleagă. Ar avea drept să stârnească în credința lor, numai dacă ar pretinde că mult dorita și mult așteptata unire nu ar fi sinceră. Dar ar fi stupid crede aceasta. Sperăm că această a două lămurire va pune capăt ori­cărei noi „versiuni“. a Puteri Rusești „Germania, zice Novoia Vremia, „prin puterea sa a provocat pretu­tindeni iritația. Chiar și astă­zi po­­ litica cabinetului din Berlin este „dispusă a persista pe calea măsu­rilor extreme. Dar Rusia are no­­„noe de pace. De aceea e de prefe­rat punctul de vedere al Statelor­­­ Unite“. Corespondentul lui Berliner Tage­blatt crede, pe baza a unei informa­­țiuni, că aceste vederi ale lui Novoie Vremia nu sunt cîtuși de puțin îm­părtășite de guvernul rusesc, că răs­punsul lui Mac Kinley n’a avut nici un răsunet în cercurile oficiale ru­sești și că din contra a fost aprobat de înaltele cercuri răspunsul decisiv al contelui Bu­low. Avîndu-se, însă, în vedere cenzura severă a presei în Rusia, e lesne de înțeles că in­formațiunile corespon­dentului ziarului berlinez nu pot fi tocmai convingătoare, știut fiind că presa rusească, și mai ales un ziar oficios ca Novoie Vremia, n’a putut publica ceva neaprobat de cercurile înalte. ogă-ția b£aaa.p*u.xilox AȘTEPTAREA RECOLTEI.—RECOLTA STRĂLUCITĂ A GRÎULUI,­­OVĂZUL, ORZUL ȘI PORUMBUL.—PREȚURILE.—EXPOR­TUL­.—PRUNII, VIILE ȘI FINUL.—AMĂNUNTE.— Nici odată, poate, ochii romînești nu au­ privit cu mai multă îngri­jire și cu mai mare atenție decît acum către rodul bogatelor noastre cîmpii. De aceea socot ca vor interesa pe fie­care amănuntele adunate asu­pra stării recoltei noastre. * Ne aflăm încă în epoca tiberi­­șului, pentru care motiv puțini cul­tivatori au urmat cu întoarcerea mirestelor și prepararea ogoarelor pentru semănăturile viitoare de grîu, secară,rapiță și orz de toamnă. Epoca seceratului a fost anul a­­cesta foarte favorabilă și n’a fost întreruptă de cît vr’o două-trei zile, pe alocurea, ast­fel că nică ori can­titatea recoltei nu s’a micșorat de cum se evaluase, a fost întrerupții de ploi cari, în schimb, au făcut mult bine porumburilor. Grîul a dat recolte strălucite în toată țara (nu vorbesc de excep­­țiuni), iar de măs­ură, nu se aude plîngeri de nic­eri. Oarzele au fost, în general mai slabe, prin­­ im­ple părți slabe de tot. Cele de toamnă, însă, au dat recolte foarte frumoase. * X Cu­ despre pvăzuri avem știri că multe au suferit de purici și pe a­­locurea, de secetă, fiind puse în pâmînturi lucrate numai pe d'asu­­pra, ast­fel că n’au putut cita și de­l puțin rezista. Orăzurile puse mai de timpuriu, dau recoltă destul de bună, în general; cele tîrzii, puține au fost cosite, iar altele vor fi în­toarse și locurile arate. I* Starea timpului continuă a fi fa­vorabilă. Lipsa de ploie nu e ni­­cieri simțitoare din punctul de­dere agricol. Porumbe­rile timpurii au legat și n’au nevoe de ploue, iar celor tîrzii nu le va­­ rui servi la nimic, căci parte ' dis'W­ o . ,nu au primit prima sapă, und­e cin­a sunt nesăpate. Sunt, într’adevăr unele porumburi foarte frumoase, dar cari n’au legat încât acestora o ploae le-ar fi de mare folos. In județul nostru cel puțin, ori și alalta ori a plouat cu îndestulare, în­cît pâmîntul poa­te fi considerat ca saturat. Dar totul nu constă numai în a produce , trebue găsit,și chipul de a desface,­cu prețuri bune, bine înțeles. Iată dar interesul datelor de mai jos: In cursul celor 15 zile trecute prețul cerealelor a avut tendințe tot indecise, din causa că din A­­merica știrile asupra recoltelor, mai ales a celor de primă­vară, erau alarmante și tîrgurile din Chi­cago și New­ York denotă o situ­a­­țiune foarte agitată. Tîrgurile europene, cari priimesc nota dominantă tot­dea­una din A­­merica, au stat și ele în rezervă și s’au condus numai de propriile necesități locale și după știrile ce soseau asupra recoltelor din inte­riorul țărilor. Așa­dar, cu toate ca transacțiu­­nele au fost numeroase în portu­rile noastre, mai ales la Brăila, exportul n’a luat încă nici un avînt simțitor. De abia acum, spre sfîr­­șitul decadei a doua din lună, ve­nind știri cu surplusul exportabil din Statele­ Unite ale Americii este cu 60—70 milioane inferior acelui din anul trecut 1899, transacțiunile de export în tîrgul cerealelor din Europa a început a se mișca, cu prețuri puțin ridicate. Cu privire la mișcarea porturilor noastre de cereale, Brăila singură este în plină activitate. Prin cele­lalte porturi se fac vînzări lente , comercianții adună cantități mici, așteptând prețuri mai ridicate. S’au făcut vînzări prin diferite gări de pe linia Ialomiței, obținîndu-se de la 60—70 lei chila după calitate. l­a Brăila, prețul cel mai bun care s’a obținut pentru grîul nou este de 11 lei și 85 bani hectolitrul, care face 82 lei și 95 bani chila, un preț destul de bun, d’almintre­­­ ea, dar care pentru recolta anului acesta nu este destul de mare. A­­gricultori care au dobîndit recolte de calitate bună de 62, 63, 64 și 65 libre, au speranțe în realizarea unor prețuri care să atingă ponte și suma de 90 de lei. Așa­dar cui îi dă mina să mai aștepte și are magazii, n ’ar face rău să se nutrească de speranțe în ridicarea prețurilor. Cobza se vinde acum cu 20—23 lei hectolitru la magazie sau vagon. Naveta se vinde cu 14—15 lei hectolitru la șlep. Porumbul, de care se mai găse­ște destul din recolta anului trecut, se vinde cu 7.25 hectol. la șlep. De calitate mai bună, s’a vîndut chiar cu 9 lei hector. la șlep. O marfă nouă care și-a făcut a­­pariția în porturi, este fasola, care s’a vîndut cu 1.2 lei 50 bani 100 de magazie. * Dăr celelalte roade ale pămîntu­­lui ? Anul acesta rodul prunilor este considerabil de mare. Brunii se rup de mult rod ce poartă. Am văzut pruni rupți și despicați ast­fel în­cît sunt expuși periciunei în anul viitor. Viile au poamă din belșug. Ca și pentru plantațiunile de ar­bori roditori, anul acesta va rămi­­nea memorabil pentru producțiunea strugurilor. Mai toate viile, până și unele slabe și râu tratate, sunt pline de rod. Finul a fost strîns cu băgare de seamă, și calitatea lui este superi­oară finurilor de mai mulți ani încoace. Ploile de primăvară, cari au întrerupt facerea arăturilor și au întârziat efectuarea semănătu­rilor de carze și ovăzuri, au făcut mult bine finulul. Producțiunea lui a fost ap­ro­ape pretutindeni bună. § 33 23 TOATE Primim următoarea scrisoare de la un cinic transfug" Onorată I­edacțiune, mi-au Amicii mei de la Liberalul m­i-au făcut distinsa onoare de a publica un articol, de duh, sub iscălitura mea în coloana literară. Declar că întru cu în­credere în acest focar politic, de oare­ce sunt imunizat în contra turbei. Cu toată recunoștința ce le sunt da­tor, că m’au primit cu atîta amabi­litate ca un colaborator și amic politic al organului Domnil­or lor, totuși trebuie să-mi exprim regretele mele că nu m’au lasat să’mi scriu singur articolul, care de­sigur ar fi fost mult mai de spirit. Mărturisesc, insă, că n’am nimic de o­­biectat în privința stilului iubitului meu substituitor, căci e într’adevăr oglinda credincioasă speciei mele și jus­tifică din nou vechiul nostru adagio : „Le style, c’est le evien“ Black. • • Redactor la Liberalul * ‘ Partea comică. Un ziar republican are un servi­ciu telegrafic extra­ordinar pe­ care și-l laudă că a făcut minuni cu ocazia asasinărei Regelui Umberto. In­­tr’adevăr că e extraordinar, căci iată ce telegramă a primit: „Roma 18 Iulie.—La autopsia fă­cută cadavrului lui Umberto s’a con­statat că una din răni e mai mare ca cele­l­alte două“. Deja faptul e curios , dar deduc­ția e și mai curioasă. „Această constatare, d’impreună cu faptul găsirea unui alt revolver la lo­cul crimei, întărește credința că în contra regelui Umberto a fost orga­­nizat un complot“. Reesă clar că a fost un complot in contra Regelui, din cauză că una din fani era mai mare decît celelal­­te! Dar poate să fie o scuză la a­­ceasta judecată curioasă , un ziar re­publican nu poate să judece cu sin­ge rece pe un Rege. Fatal. Congresul feminist mu a adus a­­minte o anecdotă franceză: are puțin miros de galanterie secolul al XVIII- lea, adică de o galanterie mai liberă, dar domnul Zola ne a deprins cu al­tele mai­. decoltate Era o masă de înfrățire la Paris la care luau parte americani și ame­ricane, francezi și franceze. Un mar­chiz,—v-am spus că anecdota are un parfum secolul al XVIII-lea,— ridica paharul. —Beau pentru sexul frumos din am­bele emisfere... Dar un mesaj „indată vorba i-a lu­at —Beau pentru ambele emisfere ale exului frumos. SFIR. — -------------------------—~—• la un Fractal, naturale î. POEZIE „...Sunt contra căsătoriei—foart simplu, pentru că sunt poieti Femeie, copii, vieață familiară—ei da, cui o fi plăcînd, poftească ! Eu, Insă, nu vreau ceva obicinuit, mie-mi trebuie iritare, sensație, posesie ! O femeie care ar fi femeia mea mi-ar fi prea... prozaică și de copiii cari ar striga: „tată, tătuță“ mi-e groază. Poesie’mi trebuie, posesie !...“ Așa vorbi el. Și după­ ce amicul seu se depărtă, el urmă cu scrisoarea ce-o adresă chelnăriței, căreia îi re­proșa—mai întăi pentru că iar îi ce­rea bani și al douilea pentru­ că se’n­­doia de... curățenia ei relativă la mîncările ce-i le prepara, precum și la relația ce o avea cu chelnerul din birt, pe care ea-l trecea drept unchiu. 2. " INDEPENDENT — „Nu, dragul meu, eu nu fac parte dintr’acele suflete robite, care vecinie umblă cu guvernul. Pentru mine nu sunt autorități, eu sunt un om liber de o independentă părere“. — „Dar ceia­ ce regimul vrea acu­ma e bun, folositor; asta o recunoști și tu“. — „Față de tine ! Dar mă feresc de a spune aceasta mulțimei. Majo­ritatea partidului nostru a dezapro­bat aceasta și ceia­ ce crede majori­tatea...“ 3. ETERNA PACE — „...Fleacuri!“ zise el voios, du­pă ce puse ziarul pe măsuța de mar­mură lîngă ceașca cu „cafea“. Ce mai articol : „Pentru potolirea, răz­boiului“. Potolire ? Suprimare, pur și simplu suprimare !“ — „Crezi d-ta­că e atît de simplu?“ — „De­sigur! Oamenii trebuie să’și educă spiritul și simțirea în așa mod ca să­ recunoască că ori­ce ceartă e nedemnă, nefolositoare, neghioabă, ceva nerațional și dezarmonios“. El se’ntrerupse și s’adresă unui domn care a luat gazeta de pe masă: „Mă rog, permiteți—încă n’am ispră­vit de cetit !“ — „Dar n’o cetiți“ răspunse dom­nul ținind bine gazeta. El apucă ziarul: „Dar o s’o mai cetesc ! O să’mi permiteți totuși a vorbi puțin cu’un prieten“. „Așa ? Ziarele intr’o cafenea n’a­­parțin numai unuia. Prin urmare, per­­miteți-mi ca’n intervalul acesta...“ Vocile se ureară tot mai sus, tot mai tare, tot mai puternic, o vorbă ofensătoare, o replică de insulte, u­­recheli, palme, etc. etc. 4. CETITOAREA In mîinele sale delicate to­ții ini­ma lui, vieața lui, drăguță cetitoare. Și vorba scrisă ți­e mîncarea și bău­tura, toaleta și distracțiile! „Scrie-mi că mă iubești—scrie-mi chiar dacă e o minciună“ Numai înaintea acestui cuvint tră­iește o inimă iubitoare !­5 DACA.... „O, dacă de la început n’ași fi dus PARADOXALE ALBI $1 NEGRI Zilele aceste a avut loc la Londra congresul „rasei negre“. S’au întru­nit delegați ai tuturor ramificațiilor acestei rase numeroase in scop de a reclama dreptate de la... albi. Liber­tatea politică și civilă, egalitate și fraternitate, iată in rezumat cerințele negrilor. Ei protestează in contra stării de sclăvie, pe care o îndură in toată lumea, in Antiie ca și in Na­tal, in Africa de Sud ca și la Rod­­hesia. După toate declarațiunile și cuvîn­­tările, conferința a redactat un apel în care expune revendicările negri­lor și invoacă spiritul de umanitate și de justiție al popoarelor civilizate. Fără îndoială, sufletele Negrilor, ridicate la oare­care grad de cultură și conștiință se simt cu durere în­cătușate in lanțurile robiei și cu smerenie ridică ochii către zarea de lumină, ce întrevăd pe orizontul po­poarelor civilizate. Dar e sigur că negrii, trăind in depărtate continente și regiuni cu totul exotice nu cunosc de aproape civilizațiunea noastră, nu cunosc traiul nostru al celor albi și de a­­ceea ne învidează, rîvnesc să o prinză acolo unde noi—albii—am ajuns de mult. Ecouri de ale presei ajuns­au poate până la dînșii; poate cunosc și ei din auzite, deviza măreață de „ega­litate, libertate,­ fraternitate“ procla­mată de marele revoluțiuni, de sigur insă că nu știm cum s’au tradus in viața modernă a popoarelor europene strălucitele cuvinte, înscrise pe dra­pele, pe instituții, pe pagini de cărți. In mijlocul celei mai mari capitale a Europei glasul Negrilor obijduiți răsună ca o ironie la adresă însăși a civilizației și uriașei cetăți. Popo­rului englez datorim doară noțiunea modernă de struggle for life și in si­nul lui a izvorît doctrina lui Malt­­hus, care proclamă dreptul de a trăi numai pentru... cei cu avere. In Lon­dra se poate admira cea mai deplo­rabilă priveliște de mizerie populară, acolo se pot întâlni categoriile cele mai abjecte de ființe omenești, sco­­borîte în rîndul animalelor— de unde nici un Darwin englez nu „se poate ridica—prin o mizerie extremă ; a­­colo a cules Hector France scîrboa­­sele scene zugrăvite in cartea sa „Va­m­ pieds de Londres“, acolo a­­bundă conrupția îmbinată cu nevoia, oglindindu-se în atît de modernele produse ale „civilizației“. Noceuses la nuit, pour Teure robes, Le jour Imvailluűt pour lour V im. * Negrii prigoniți de a­tot­puterni­cia albilor, vin în marele centruri să respire o clipă aierul libertății, — a libertății pe care­ o visează cu toata aprinderea inimei și a gîndirii. Și noi,—noi albii—­suntem liberi , noi suntem prototipul ce-și crează a­­­cești oameni, suntem idealul pentru năzuința lor, pentru că în mijlocul nostru „tot omul se naște liber“. Ciudată libertate ! Este ea oare în viața noastră indi­viduală, în viața noastră socială ? Cine dată dintre noi se simte, cine se cheamă liber ? Cari sunt mani­festările noastre în acest sens și în ce anume suntem de invidiat? Fie­care clipă din existența noas­tră e o verigă din marele lanț ce ne încătușează voința, gîndirea, simți­rea Nu ne mișcăm o singură dată conform cu firea noastră ; nu suntem stăpini pe o singură fibră­ a inimei noastre, pe o singur atom al crieru­lui. Ci pururea abătuți din drumul nostru propriu, mereu în contrazi­cere cu instinctul nostru de neatîr­­nare, cu mîndria noastră de oameni liberi, formăm vietatea cea mai ro­bită din cîte trăiesc pe pămint. Nimic nu ne dă libertatea nece­sară desvoltării firești. Intr’un feliu ori într’altul sclavia ne ține strînși, plecați, umiliți; iar fiecare din noi e calmul moral sau material al celui­lalt. Ai aierul că iești om pe voia ta ; de fapt iești o figură de ceara pe care o mlădie mistica și eterna pu­tere care se cheama „toată lumea“, o forță întunecoasă și uriașă care re­zumă toate ipocriziile, carachiozlî­­curile, prejudecățile singura putere care ridică pe cineva în culmea mă­­rirei, ori îl asvîrle în fundul pră­­pastiei. Ah, veșnicul flagel al opiniei pu­blice, veșnica temere de „ce va zice lumea“. Și ast­fel tu renunți la vo­ință, la gindire, la energie, la cinste, —modulîndu-te, sfn­os și supus, după comanda acelei forțe eterne și ano­nime. Iar cînd, grație împrejurărilor, ai facultatea de a-ți păstra întru cît­va neatîrnarea,—cazi robii vanității sau pasiunii, robii legei care face pe fie­care din noi de­și țese el singur haina lui Nessus care-l otrăvește și-l­­ consumă. V. * Aceasta e oare libertatea pe care ne-o invidiază, pe care ne-o cer Ne­grii din depărtate regiuni ? Din momentul acesta poporul ita­lian­­ j conduce la mormînt pe Monar­hul său, odinioară stăpîn pe viața și libertatea a milioane de supuși. Un glonte de revolver al unuia din ei, intr’un moment de nebunie i-a cur­mat cea din urmă libertate a ori­că­­rii ființe,—acea de a trăi. Fiul monarhului—­devenit Suveran la rîndul său—nu e liber nici să-și plîngă părintele in chip omenesc, ci supus unei anumite și complicate etichete regale. Lor li s’a răpit in acest chip li­bertatea. Sunt în Italia sute de mii de locuitori liberi după legi și con­stituție, care se sting literalmente de foame. Cine n’a auzit despre țăranii din Calabria și Lombardia cari culeg și mînîncă animale moarte? In Sicilia țăranii de asemenea gustă carne nu­mai cînd... piere cîte-o vită bolnavă. In Sardinia lucrătorii de pămînt dorm prin găuri, pe cimp sau în morminte pustii—și așa mai departe. Și sunt albi, albi de foame, albi ca marmora de Carrara! Ce popor liber, ce popor mîndru este poporul liberei stalii ! * Negreșit e admirabil idealul la care—după exemplul celor albi—nă­zuiesc astă­zi popoarele rasei negre­ Instinctul libertății e profund înnăs­cut a fi liberi A trăi după voință, să nu primești ordine de la nimeni, să nu te închini în fața nici­ unei tiranii, sa nu porți nici un feliu de jug, să nu fii stăvilit de despotism desvoltarea ta firească, să poți alu­neca pe panta lină sau repede a pa­­siunei omenești, să poți urma une­ori dorinței, ispitei cu glas ademe­nitor, să rătăcești fără teamă pe pajiștea înflorită a capriciului, să faci tot ce-ți place, tot ce-ți convine, tot ce te bucură; să te simți plin de vigoare tocmai pentru că urmezi inclinărilor; să te simți demn—prin Îndeplinirea dorințelor; să te simți mai bun prin mulțămirea gustată, mai răspunzător prin spontaneitatea faptelor săvirșite, — iată in esență Înalta expresie a libertății. Dar nu s’a născut Încă in mijlo­cul nostru omul in stare de a trăi ast­feliu și de a muri după o atare viață, cu zimbetul pe buze. . In schimb Negrii cari par să nu invidieze atît de mult, au atît de pu­ține poveri de purtat față de cele purtate de noi, au atit de puține decepții și contraziceri etice, sociale de suferit, vicit cu drept cuvint ne mirăm de m­vna lor spre a ajunge acolo unde noi ne simțim atit de răi, atit de sclavi, atit de... negrii ■**£)-*--------------- As.

Next