Evenimentul, noembrie-decembrie 1900 - ianuarie 1901 (Anul 8, nr. 216-280)

1901-01-24 / nr. 280

>• 4 SERIA a II-a ANUL al VIII-lea No. 280 ABONAMENTE amin­ti pe un an­um — ti tt 0 16 £ H » » a 1^1 — ti „8 luni ... „ fi —­In streixi[Ute un an . . „ 86 -IM Uh M REDACȚIA STR. LAPUSNE AND MO. U EVENIMENTUL ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN MERCURI 24 IANUARIE 1901 Aaancuri, Inserții și Reclame pagina 1 linia garmoad Lei 4 r-~ 2-5G 25 Manuscrisele vechi nu se înapo­esc­­ jsp li a număr recfei 30 feți ADMINISTRAȚIA STR. LA PEȘNENI No. 44. IIIII V DISCIll fi­u­l Su­liu­ Despre domnul Toma Ste­lian, noi toți aveam cea mai luminoasă opiniune. Darul lui de vorbă, dar fermecător, care se manifestase mai ales prin incintele juridice, făcea să se creadă că în dosul a­­cestei comori de vorbe se as­cunde diamantul fără preț al cug­etării. De aceea toți am așteptat cu nerăbdare debu­turile sale. Discursul său parlamentar, —prim și unic,—anunțat cu surle și fanfare, a făcut un imens fiasco. Dar lumea își spunea , poate că neobișnu­­ința de a vorbi în parlament e de vină. Să așteptăm. Ocazia sosi. Partidul libe­ral începu o campanie vio­lentă în contra planurilor fi­nanciare ale guvernului. Dom­nul Stelian vorbi din nou. Și, ca să arăt în ce atmos­feră de simpatie a vorbit d-sa, voi cita din ziarul liberal din localitate chipul cum a fost primit: „Aclamat de adunare, sim­paticul și energicul orator e primit la tribună cu adevărate ovațiuni“. Și după discursul se sfîrși: „Aplauze nesfîrșite acoper ultimele cuvinte ale oratoru­­lui. întreaga sală e într’un entusiasm de nedescris. D. Stelian e aclamat de mulțime mai bine de un sfert de ceas“. Cum vedeți, adversari și prietini au făcut cea mai fru­moasă situație d-lui Stelian Să cercetam discursul său ul­tim, ca să vedem de e meritat. Vorbe, vorbe, vorbe, mai frumoase, mai late, mai so­­nere decît ale altora, dar tot vorbe. In tot acest lung și aplaudat discurs nu găsești o idee mai originală, o gîn­­dire mai temeinică. Proba. E cunoscută situa­ția financiară. Toți oamenii noștri politici au propus o serie de reforme pentru a a­­coperi deficitul și a face ca statul să poată progresa. E interesant a cunoaște opinia d-lui Stelian, ministru in­spe­ — cităm din „Liberalul“: „Și oare s’ar prăpădi țara dacă s’ar desființa nesfârșiții inspectorii și para-inspectori, dacă s’ar suprima diurnele se­natorilor și deputaților ; de a­­semenea dacă s’ar desființa unile din legațiile noastre din străinătate, cari nu fac cu de­­săvîrșire nimic ? De ce dar conservatorii nu fac economii acolo unde se pot face, acolo unde nu se atinge mersul re­gulat al instituțiilor țârii ? Răspunsul e ușor de dat. 13. Carp este prizionierul d-lui Filipescu și d. Filipescu, este un cap de bandă, care trebue să-și plătească bătăușii cu cari a operat în strada Enei“. Iată clar măsurile preconi­zate de fața tinerimei libera­le : suprimarea a vre-o zece­­cinci­spre­zece inspectori, a­­dică o economie de vre-o cî­­te-va sute de mii de franci; o măsură neasemanat de anti­democratică: suprimarea diur­nelor reprezentanților, desfi­ințarea legațiilor... Și față ca acest uriaș plan de reforme toți bancherii străini să vor închina, deficitele vor dispare, criza se va desface, ca o ne­gură străbătută de o rază de soare. 1). O legendă mai puțin,­­o spunem cu durere, ori­cît de pătimaș conservatori am fi Înainte de toate, țara are ne­­voe de oameni, aparție ei ori­cărui partid.—O legendă mai puțin, o deziluzie mai mult. Faimosul sac cu înțelep­ciune al liberalilor s’a des­chis : nu conținea decît vor­be umflate. Și e­pocal. „ -----------------------*300000»--------------------­ VORBE Suveranitatea poporului.— In ve­derea intrunirei de azi a deputaților la palatul imperial, guvernul a luat măsuri spre a preîntîmpina izbuc­nirea vre­unui scandal în fața mo­narhului. Spre acest scop un decret al Ca­binetului ridică imunitatea membri­lor Parlamentului în incinta Palatu­lui , zice o depeșă din Viena. Și ziarul adauge că aceasta e în­tâia atingere, care se aduce regimu­lui reprezentativ. Și e curios de observat că la în­ceputul noului veac „suveranitatea poporului“ dispare ca o legendă în­depărtată. Și domnii V. G. Morțun și Sturdza, cari mai vorbesc de ea, prezintă aceeași arătare ca și niște antideluviani, se închină unui idol, care de mult a încetat de a fi e­­xistat­„Suveranitatea poporului!“ Popo­rul trimite reprezentanți ca să hui­­duiască majestatea Suveranului, iar Suveranul arestează pe reprezentan­ții poporului. A cui e vina ? Vina e a popor­u­lui, în ori­ce cas, a chipului cum și-a manifestat suveranitatea. In a­­narhia aceasta curioasă, care fră­­mintă de atita amar de vreme mo­narhia habsburgică, cu greu un om cu judecata limpede se va putea pro­nunța pentru parlament, pentru sce­nele de sălbatic obstructionism. Cu moartea regimului reprezenta­tiv în Austria m are un vis , visul fi­lozofiei din secolul al XVIII, visul lui Jean-Jacques Rousseau. Faust. UN NUMAR 10 BANI LA FACULTATEA DE MEDICINA RECOMANDAREA D-LUI DOCTOR SOCOR.—RECOMANDAREA D-LUI DOCTOR FLORESCU.—DOCTORII NEDRESCU ȘI BABEȘI.—MEMORIUL D-LOR DOCTORI BOTTEZ ȘI SOCOR. -------------------------------------­ Colegiul universitar Iași.—com-j­pus din senatul universitar și con­­­siliul profesoral al Facultaței de medicină,—fiind întrunit cu­ sala 22­6. spre a se recomenda un profe­sor la catedra de oftalmologie, d. Dr. Bogdan analizînd toate lucră­rile și titlurile candidaților, în ur­ma acestui discurs științific și didactic, — s' a votat în unani­mitate recomandarea d-lui Dr. Socor (actual medic primar prin concurs al secției oculistice de la spitalul Sf. Spiridon, de 20 ani pro­fesor la Facultatea de fiziologie, catedră ce are cele mai multe le­gaturi cu organul vederei prin : embriologie, histologie, anatomie, fiziologie normală și patologică ;— posedă lucrări de oftalmologie ;— cunoscut operator și medic practi­cian de boale de ochi). In cererea sa d. Dr..Socor, se de­pistase în mod formal, la ori­ce suplim­ență cu plată sau gratuită, că ar veni din partea consiliului Facultații sau al Ministeriului, la catedra de fiziologie,—spre a se evita ori­ce abstracționism. Trecerea d-lui Dr. Socor se va face cu toate drepturile de vechi­me și gradație, de la catedra de fiziologie, la­ acea de oftalmologie. Prin aceasta se va face și o ex­celentă achiziție prin venirea d-lui Dr. în științele fiziologice, Florescu, ia catedra de fiziologie. Ast­fel Facultatea de medicină ieșană, își urmează calea sa spre progres și îmbogățire culturală;— în curînd toate catedrele suplinite vor fi scoase la concurs și, deci, Facultatea complectată total, ast­fel că nu o va mai atinge nici foar­fecele budgetare și nici bîrfelile dezechilibraților cerebrali Babeși Relativ la D. Babeși știm s' a publicat un articol în „Conserva­torul“ de la 19 ianuarie c. de către D. Dr. Negrescu, medic primar al orașului R.­Sarat, care să minu­nează de unele nerozii ale infaili­bilului și magnificului Babeși. In curînd va apărea un memo­riu din partea Facultaței, alcătuit de D-nii D-ri Bottez și Socor, a­­supra părerilor enunciate de­­ Babeși în conferința sa de la Ate­neu: „Regenerarea poporului român“ prin veninul și nobleță ungureană. Zilele aceste va eși da sub ti­par, o Revistă medicală a studen­ților în medicină iașeni, analogă cu publicarea „Spitalul1” din Bu­curești ;—se va dovedi ast­fel că studenții mediciniști din Iași lu­­­crează. Despre Facultate, știm deja că a întodus elemente noui ca D-nii Dr. Leon, Ja­vara, Ma­ni­ca,ti de, Sion,— putem adăugi Florescu și încă alți cinci ce ne vor da concursul. In­stitutul de anatomie va fi com­plectat. Știința sanitară (higiena profi­lactică, bacteriologia, anatomia pa­tologică, seroterapia) a D-lui Babeși se va face tot așa de bine ca și la București, numai cu mai puține parale, căci laboratoriul domnului Babeși costă pe an 80.480 lei și plus 9.000 lei beafa D­ sale de la Facultate, apartamentul său, încăl­zitul, iluminatul și serviciul din clădirea institutului;—de alt­fel a­­vem doi colaboratori ai săi, cei mai de frunte: Sion și Manicatide. Facultatea va merge, deci, îna­inte cu toate piedicile, ce i s’au pus, ceea ce nu e de cât mai lău­dabil, căci: Vaincre sans résistance C’est triompher sans gloire. ««ÉOD ooo»a* Regele Eduard al Vll-lea stăpi­­nește cel mai mare imperiu, pe ca­re aa văzut vre­ o­dată lumea unit supt un septer. Acest imperiu­­ cuprinde intr’altele o parte întreagă a lumei (Australia) 100 de peninsule, 500 de munți mari 1000 de lacuri și mări 2000 m­ari și 10000 ostroave. La suirea pe tron a Reginei Vic­toria, veniturile imperiului britanic au fost de 75­­ milioane lire sterline (1 miliard și 875 milioane franci). Astă­zi veniturile se urcă la 225 milioane lire sterline (5 miliarde și 625 milioane franci, adică întrei­ cit au fost atunci. Asemenea s’a îndoit și armata de atunci, iar flota s’a împătrit. Intr’o sută de vase cari plutesc pe mările lumei, 70 poartă pavilionul englez. La suirea pe tron in anul 1837 a Reginei Engin­erei, imperiul britanic, cuprindea aproape a șeasea parte a întregului pămînt locuit. Lor­dul Richener Agenția Paris-Nouvelles primește din Londra următoarele : Situația e din cele mai incordate intre lordul Kitchener și sir Alfred Milner. Generalisimul e foarte ne­mulțumit de recruții coloniali și nu perde nici o ocazie de a le semnala insuficiența; nu de mult, cu o bu­curie rău ascunsă ,a­ dat lungi deta­lii privitoare la cei 20 de oameni din poliția călăreață care, s’au pre­dat fără a trage un singur foc­ de pușcă. Dar încordarea crește in deosebi intre lordul Kitchener își ministerul de război. Lordul­ Kitchener reclamă imperios trupe călărețe, se plînge de conduita autorităților și nu as­cunde că in condițiunile in cari­e ECOURI Discursul d-lui Gane „Talentul" d-lui Gane incepe să se întunece. La întrunirea de la otel Pastia d-sa a vorbit­ despre loja comitetului teatral. Știind aceasta e­­ram foarte curios să știu cum „Li­beralul" va reda maestrul „discurs". Trebue să mărturisesc că „Libera­lul" a intrecut așteptărele, sau­ cum să exprimă : „Oarele fiind inaintate, deși mul­țimea aclama oratorii inscriși, luă cuvîntul d-nul N. Gane, care după o scurtă dar inimoasă cuvîntare, dă­du lectura următoarei rezol­uțiuni:... Și iată cum "un ziarist de spirit scapă din bucluc. Imm­ărătun­ lui Eduard pus se va vedea nev­oit a cere să fie rechemat la Londra. La departamentul resboiului se spune că lordul Kitchener e mai mult exigent de­cit activ și util. I se re­proșează că nu știe să se folosească de resursele considerabile de cari dis­pune. Unii vorbesc de incapacitatea sa și pretind că e o nebunie să se încredințeze direcția unei campanii așa de dificile unui general care nu are la activul său de­cît masacrul de la Omdurman. După inmormîntarea reginei Victo­ria și după întrunirea parlamentului e cu putință să se facă modificări importante in comandamentul suprem din Africa de sud. O ultimă telegramă spune că War office,—ministerul de răsboiu englez, —recheamă pe faimosul sîrdar. De acum Kitchener își va schim­ba numele în Kit­chener: Buclucul cu trenul. Iată, după Evocă, o mică aventură a fostului premier. D. Mitiță Sturdza a fost eroul u­­nei nouă aventuri neplăcute în dru­mul de fer—e ceva predestinat, pe o­­noarea mea—zilele trecute. D-sa se înapoia în Capitală cu tre­nul de Virciorova, într’un comparti­ment din clasa I, cu bilet plătit, în care se mai găsea și un alt domn. La o stație oare­care se mai urcă un călător în același compartiment. Cum îl vede pe d. Sturdza, se re­pede la d-sa, cu mina întinsă. —­ Bine, bre, cutare, tu în clasa I ? Ei, bată-te să te bată, ce-ai pă­țit, mă ? ...Cum Mitiță, înmărmurit, galben la față, se făcu și mai mic de­cit este — daca cum­va e posibil aceasta — nu răspunse nimic și în privirile ui­mite ale interlocuitorului său inter­zis, se ascunde repede într’un alt colț a vagonului. Cel­alt domn acostează pe călăto­rul cel nou. — Ce fel, nu cunoști pe domnul căruia te ai adresat ? — Cum să nu’l cunosc, frate , e Cutare, negustor al nostru din Caracal. — Ce tot spui, nene, bătrînul a­­cela e Dumitru Sturdza, șeful par­tidului liberal. — Ei aș ! — Zău! Du-te de ’l întreabă. — Ce ești copil ! Tablou, fără foc bengal, iar drept orchestru fluerul de la locomotivă. Epilog. " După at­tea pațanii pe cale ferată, domnul D. Sturdza, cum va ajunge la putere, va cere desființarea tre­nurilor. Producția agricolă Producțiunea totală a principale­lor culturi pe anul 1900 a fost: Grîu, 19.897.406 hectolitri; Secară, 2.109.924; Orz, 5. 136.201; Ovăz, 3.060.172; Rapiță, 2.715.364; In, 91.567. Dacă comparăm aceste cifre cu a­cele ale recoltei din anul trecut 1899, constatăm că producțiunea griului din anul acesta a fost superioară mij­lociei pe 5 ani cu aproape 1.526.000 hectl., a se cărei a fost inferioară cu 560.000 hectolitri, orzul și ovăsul au dat de asemenea o recoltă inferioară mijlocie, cu 2.588.000 hectl. pentru orz și cu 1.070.000 pentru ovă. Recolta cea mai abundentă a fost a rapiței care a dat 2,715,303 hect., adică cu 2,250,000 hectolitri peste mijlocie. A FoSt... I. A fost un cântăreț, a fost de mult Pe-acolo unde Visu ’și-are țara. Ah, basmul lui n’ași vrea să’l mai ascult, N’ași vrea să’Ispun la nimini,dară sara Mi-i plînge’n umbră singură chitara : „A fost un cintăreț, a fost de mulți“ Innamorat de stele și de flori, Cu sufletul mireasmă și lumină Cu chip,—un nufăr pal albit de zori— Trecea, cîntind baladele’n surdină Iar mîndrele fecioare de seniori Lăsau să-i plouă flori pe mandolină... El nu iubea pe nimini,—Aurora sn plet” aninîndu-i trandafiri I-a zis „să cînți iubirea tuturora „Și’n veci să nu ai parte de iubiri! „Eu altora dau viața,—ție cintui: „Treci liber cintăreț prin flori ca vîntul.“­Dar, n’ascultă povața ei amară Cintă și el tirziu, iubirea lui... Vai, gîndurile nu-i mai colindară De-atunci pe sub balconul nimănui !... Doar intr’un singur parc, in nopți cu lună Vibra’n suspin cintarea lui nebună. Cînd leneș brațul alb ți se înclină Pe marginea ferestrei ca un crin ’Ți’nalți privirea’n bolta cristalină Și’n stoluri azurii visele vin. In ochii tăi văd sumbrele laguna Pierzîndu-se în nopți Veneția n» Cînd strunele încep ușor să sune Atinse de aripi aeriane.... Și-atunci mi-e dor de țărmuri mult iubite De cerul tării mele’ntins pe val, Căci porți în plete raze aurite Și se înteeri din Soarele natal! Pornind de pe gondolele’nniorite Aud în vis cînturi venind din zare, Luceferii pe ape adormite Aprind lumini castelelor din mare. Atît parfum de raze e pa maluri Și atît amor pe marea viorie- Suspine de armonii se teacă’n valuri Și stelele se sting de nostalgie! N­ O lună, tremurată lăcrimare Se stînse prinzînd încet din coarde, Și stelele clipeau de’nduioșare Privirea lor în plins părea că arde! Dar flori din albe mîini senioriale Nu ninseră pe blindai cintăreț Iubita-i apăra divină’n cale Cu ochii plini de-al statuiei dispreț. Vai! cinturile toate înghețară Nebun rămase bardul împietrit, iar strunele murind 11 întrebară : „Iubite cîntărețe, ce-ai greșit ?“ Demetru Nanu. PORUMBEII Eram la guvern. Conservatorii ne atacau pentru ideile noastre înaintate iar liberalii pentru că erau reacțio­nari. D. Lascar Catargi era alături cu d. Nădejde. Intr’o zi d. Pallade, în mijlocul u­­nei improvizațiuni învăpăiate, ne a­­runcă cuvîntul de porumbei. Camera întreaga a isbucnit de răs și de a­­tunci porecla ne-a rămas. In sesiunea trecută D. Pallade îm­preună cu d. Nucșoreanu a avut rara fericire de a îmbogăți vocabularul nostru politic cu cite­va expresiuni cari trăesc. Așa d. Nucșoreanu a in­ventat pe liberalul voiajor al căruia specimen cel mai perfect este d-sa însuși și mai pe urmă pe acela de lateral. Acum vezi in gazete anunțîn­­duse în modul cel mai serios lucruri de felul acesta D. Mîrzescu șeful la­teralilor a sosit în capitală... și nu­mai Dumnezeu știe de cîte ori a mai fost d. Mîrzescu în Capitală în tim­pii din urmă. Poreclele au jucat în lume un rol însemnat. E foarte probabil că în timpurile de copilărie a omenirei nu­mele de familie neexistind, oamenii pentru a putea­­ să se designe unii de alții se serveau de o calitate, de un defect fisic, de vre-o asemănare cu vre-un animal, ce avea unul sau al­tul din ei. Nu se zice bună­oară Bogdan cel chior, Petru Șchiopul, sau trecînd la o altă ordine de idei, Alexandru cel Bun, Ion Vodă cel cumplit. Și isto­ria tuturor neamurilor e plină de a­­semenea exemple. O lucrare interesantă ar fi studiul poreclelor născute din luptele dintre partizi. Sunt porecle care au rămas isto­rice ca sans-culottes, ca geux, sunt al­tele care și-au perdut cu totul înțe­lesul lor primitiv dar continuă a ser­vi pentru a distinge grupări politice însemnate. Așa, pentru a nu aminti de­cît cele mai celebre whig și tory, care designează pe liberalii și conser­vatorii din Englitera, ei bine aceste cuvinte, la început, erau niște injurii grosolane, pe care partidele și le a­­runcau acum două sute de ani. Ele însămnau asasinuri, tâlhării de dru­mul mare... Amabilități pe care de mult oamenii­­ publici englezi, nu le mai schimbă între ei. Acuma e rîn­­dul nostru în această privință, lim­­bagiul gazetelor noastre trebue să satisfacă pe cel mai exigent în ma­terie de injurii. La noi unde viața politică a înce­put de ori de altă ori, totuși putem cita câte­va porecle de felul acesta. Am avut la 1866 Belferii, la 1868 pe Clapiștii d-lui I. C. Brătianu, pe Che­mații d-lui Lascar Catargi la 1871, am avut colectiviștii și multe altele. Să semnalăm în treacăt o curioasă coincidență. Cînd d. Carp a venit la minister pentru întâia oară la 1870, sub pre­­ședenția lui Manolache Costache E­­pureanu, lumea a desemnat acel ca­binet cu porecla de cloșca cu pui. D. Carp era pe atunci puiu Opt­spre­zece ani după aceea, în jurul d-lui Carp, se grupează alți ti­­­neri, pe care lumea -i numește po­rumbei ! Sunt porecle injurioase, sunt altele care măgulesc și trebue să o recu­noaștem soarta a fost generoasă cu noi. Ea a făcut, ca în imaginațiunea tot­deauna ferbinte a tinărului depu­tat de Bârlad, persoanele tinerilor noștri amici din Parlament să se a­­socieze cu imaginea tasărei dulci, blinde și credincioase a porumbelu­lui. Constituționalii au fost mai fe­riciți de cu­ amicii d-lui Catargi, pe care d. N. Ionescu i-a numit intr’o zi boboci, fiind-că așteptau toamna ca să se numere. Vasere dulce și poetică, porumbe­lul a jucat din cele mai vechi tim­­puri un rol așa de însămnat, în­cît porumbeii din Parlament nu au de­cis să se inspire de strămoșii lor pen­tru a trece la posteritate. Ei sunt de bună familie. Cind după 40 de zile și 40 de nopți de o călătorie periculoasă Noe a dat drumul păsărilor ce luase cu el, de la cine a primit veste îmbucură­toare ? De la un porumbel, care cu ramura de măslin în plisc s-a anun­țat începutul unei ere nouă. In toată istoria Creștinismului po­rumbelul joacă rolul de căpitenie. El este mesagerul ideei Dumne­­zeești, el este personificarea duhu­lui sfint și cînd Isus este botezat in Iiordan, sau cind Apostolii se adună la Cina cea de taină, puterea cerească­­ este reprezentată­ printr’un­ porumbel. Și așa in tot cursul veacurilor, arta, poesia, intr’un cuvînt mintea­­ omenească prin toate manifestațiu­­nile sale a luat pe porumbel de emblemă a celor mai senine și cu­rate sentimente. Timpurile aceste de utilitarizm, lupta pentru existență, care pune în războiu perpetuu pe om în contra omului, pe popoare unul in contrar altuia, nici ele n’au putut să mic­­­șoreze prestigiul gingașei păsări. Odinioară favoriții lui Venus, porumbeii au devenit astăzi auxi­liarii lui Marte. Vintul inarmărilor generale, care bănuie lumea întreagă, i-a atins și pe ei. Și astăzi escadroane de porumbei cutrieră regiunile cerești, purtînd sub aripi depeși prețioase, pe cind­­ oamenii se ucid pe pămînt. Ei sunt înrolați, au cazarmele lor, au ma­nevre de toamnă și echipamentul llor costă așa de eftin. Cu așa păsări ne place a fi com­parați­­ și de sus, de unde s’au ră­dicat pe aripele lor porumbeii se uită cu milă la bieții boboci, care gă­­sitesc în poeată. In mijlocul vrajbei și a luptelor fără de folos, ei au venit cu ramura de măslin să aducă pacea să ves­tească că timpuri nouă au sosit, tim­puri de muncă rodnică și folosi­toare. Ar zice cine­va că este o desti­nată ca țara aceasta care s’a rădi­cat în ochii lumei prin vitejia cur­canilor, să’și vadă moravurile sale publice regenerate prin porumbei. Și cînd mai tîrziu, în sara vieței, acei care de la cel dintăiu pas In viața publică au fost salutați cu porecla de porumbei, vor măsura calea par­cursa, ei vor putea să modifice cu­vintele poetului și să zică : Ne dase nume de porumbi Un bătru bun de glume, Noi am schimbat In Parlament Poreclu iu renume. Eugen Ionescu.

Next