Evenimentul, ianuarie-martie 1901 (Anul 9, nr. 1-58)
1901-01-25 / nr. 1
SERIA a II-a ANUL al IX-lea No. 1 UN NUMĂR 10 BANI ABONAMENTE înainte pe un an . • • Lei 24— „ „ 6 luni . • »12 — » „ 3 luni ... „ 6 — In strein&este un sn . . „ 36 -Un Bum&r 10 ban! REDACȚIA STR. LAPUȘNEANU No. 44 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN JOI 25 IANUARIE 1901 Anunciuri, Inserții și Redăm» pagias i linia garmond Lei V » ’,5 « ' iiin îî ti ?? v șy * it rí n Manuscrisele teciii nu se înapoiesc Uh isara&r rech! S0 touch ADMINISTRAȚIA STR. LAPUȘNENI No. 44. tk•* 2 — 50 m UNIREA Azi serbăm amintirea unui fapt de o importanță fără păreche, unirea țărilor române. înainte de 24 Ianuar 1859 erau, între Carpații, ce-și scaldă fruntea în nouri și Dunărea, ce-și ia izvorul din codrul de aramă, frămîntat de visuri seculare, două țerișoare, ce au fost lăsate în bătaia soartei. Vlăstare sădite de mină romană, au crescut cu încetul stejarii plăpînzi. Și totuși, din deșerturi pline de mistere, din pustiile Aziei, în care rătăcesc și se împreună vrăjitoarele cu demonii, au năvălit uriașe hoarde de sălbatici. Și erau așa de inspăimîntători, incit țipetele lor sălbatice, în ajunul unei bătălii, făceau să se cutremure luna palidă pe cer, iar sufletele celor morți să se lupte trei zile, după ce au părăsit stîrvurile lor pline de răni. Stejarii au înfruntat furtuna, dar din ramurile lor sfinte sfîrticări au căzut. Și sbuciumul a urmat și țările surori aveau să fie înghițite. Atunci s’au legat și, din ziua de 24 ianuar 1859 pentru vecie, formează un singur trup, cu un singur suflet. Vie furtunile, nu vor putea fringe tăria lor. Și azi, să comparăm situația de atunci, cu situația de acum. Și azi ne găsim în fața unei crize, care zgudue din adînc temelia statului romînesc. Și azi se cutremură enormul edificiu secular, căci uraganul care-1 asaltă nu e hoardă adusă de un vînt năprasnic din Azia misterioasă, ci nevoia firească, ci crăpătura, care a despicat adine temelia. Și azi e nevoie pentru a îndepărta menirea blestemată, ca fiii aleși ai țarei să facă sacrificiul lui Alexandri și Negri, să închidă pleoapele pe visul din ochi, ca realitatea izbînditoare să străluciască mai fără păreche. Și azi e nevoe, cum altădată se aruncau flori sub picioarele Mîntuitorului, se răsplndim bucăți din suflet și din credinți în calea Romîniei. Trecem un ceas de grea cumpănă. Toți fiii țărei cu adevărat mari trebue să facă a facea în suflet pasiunile mici,—spre salvarea și mărirea țarei. Să luăm sama. Nu avem dreptul să facem lucruri, ce ar putea periclita bunul nume sau mersul înainte al țarei. Și orice continuare a strădănuirilor actuale poate să fie pernicioasă,—persisterc est diabolicmn. Să luăm sama. Suntem în preajma unor evenimente de o colosală importanță, cari pot compromite Moșia strămoșească. Țara întreagă adresează tuturor fruntașilor ei o rugăminte : lăsați orice dihonie, orice frămîntare zadarnică; puneți mină ’n mină, uniți-vă cugetele și scapați țara, căci țara e sfîntă și ar fi un sacrilegiu să-i compromitem faima, sau bunul nume, pentru o zadarnică ceartă de persoane. Și vocea Moșiei va fi auzită,—avem siguranță.* ---------------65B8SM4-------------- VORBE Anticlericali.—E curios cum se poate determina un curent. Deodată, în Franța, s’a pornit un curent în contra clericalilor și în special, în contra iezuiților. Curentul a trecut frontiera și s’a deslănțuit in Spania. Multe ziare din Madrid consideră ca un eveniment literar, care are în același timp o adevărată importanță politică, drama „Electra“ ce s’a representat de curînd pe scena Teatrului Spaniol. întreg Madridul a asistat la această representație. Numai spectatorii dintr’o singură lojă părăsiră sala în momentul manifestațiunei anticlericale ce se produse în sală. Spectatorii aclamară pe autor, d Galdos, agitîndu-și batistele. După reprezentație, o parte din public însoți de d. Galdos la domiciliu strigînd : „Trăiască Galdos ! Jos reacționarii !“ . Galdos a fost obligat să apară în balcon spre a mulțumi mulțimea. Faptul în sine nu prezintă altă importanță, decît aceea a constătărei cu aită ușurință se poate produce un curent. Secolul al XVIII lăsase moștenire secolului, ce s’a stins zeflemista necredință a lui Voltaire, îndulcită printr’un vag raționalism de către Renan. Cum era logic să se întîmple, reacțiunea a urmat. De la îndoiala piromană a lui Voltaire, am ajuns la ascetismul intransigent a lui Veuillot. Dar acesta era un caz sporadic. De cîtăva vreme, insă, cazul anormal a devenit regulă. Cugete senine și științifice, ca al lui Brunetière, s’au declarat pentru catolicism. Și e și mai evidentă puterea snobismului și a modei, cînd chiar în Spania, în timpul acestei reacțiuni religioase, se produc manifestații anti clericale. -----------------modocm----------------Faust. Unirea Principatelor De la 1830 încoace, au început Romînii să se deștepte. Au început să-și facă școli, să-și trimeată băeții prin țări străine la învățătură mai înaltă. Se iviră cîteva gazete—lucruri necunoscute până atunci—și începură oamenii noștri să scrie. Ne trimise Dumnezeu poeți, cari să ne evite mărirea strămoșească, și să ne îndemne să urmăm pildele străbunilor, ni se născură barbați cu iubire de neam și cu minte ageră. Băieții trimiși la învățătură străină s’au întors cu mintea mai luminată și au început să arăte celor din țară, ce fac și cum fac străinii. Se desmorțiseră acum cu toții ai noștri. Alțt scriitorii noștri cît și tinerii întorși din străinătate propăvăduiau unirea Rominilor din cele două principate, căci, ziceau ei, e rușine să stăm despărțiți și să ne lăsăm de batjocura străinilor. Poetul Alexandri cînta „Hora unirii“, sa dăm mină cu mină cei cu inimă romînă. Eu ți-s frate, tu-mi ești frate In noi doi un suflet bate. Regăsind un document de o valoare extraordinară, procesul-verbal al alegerei lui Cuza, credem foarte interesant pentru cetitori a-l reproduce. Procesul-verbal e iscălit de președintele adunărei muntenești, Mion Mitropolitul și de secretarii: A. Arsaki, I. Cantacuzino, D. Bratianu și S. Fălcoianu. Iată textul acelui document: Astăzi, Sîmbătă, la 24 ianuarie 1859, se deschide a treia ședință a Adunărei Elective sub preșidenția E. S. Părintele Mitropolit Nifon. Presidentul deschide ședința la 11 ore dimineața și se face apelul nominal. Se citește procesul-verbal al ședinței precedente, care se adoptă de Adunare. D-l B. Boierescu, cere cuvîntul și roagă pe E. S. Presidentul, să bine-voiască să poftească pe Adunare a rămînea în ședință secretă, avind a face o propunere. Adunarea se consulta și primeșce. Se suspendă ședința publică și Adunarea se retrage în deosebita sală. După o oră și jumătate de deliberare secretă, presidentul deschide ședința publică. După sfîrșirea verifica rei alegerilor, presidentul declară Adunarea Electivă constituită și o invită a procede la alegerea biuroului defnitiv. Se aleg vice-președinți : Vornicul G. Cantacuzin cu 37 voturi și Logofătul Barbu Catargiu cu 41 voturi, iar secretari d-nii Arsaki, D. Bratianu, I. Cantacuzin și S. Fălcoianu. D-l Constantin Cantacuzin, propune că, de vreme ce acum Camera este constituită, crede că se poate, fără zăbavă, chiar în această ședință, proceda la alegerea Domnului, spre a nu se întîrzia o lucrare așteptată cu atita nerăbdare de țară. Adaogă că cîmpul alegerei ne este mai întins decît totdeauna, căci convenția nu mai face nici o deosebire între Moldoveni și Romîni. Se consultă Adunarea asupra acestei propuneri, care se adoptă în unanimitate. Apoi se face apelul nominal spre a se constata dacă numărul deputaților primiți este 3/4 părți, ca să se poată păși la alegerea Domnitorului, conform art. 12 din Convenția de la 7/19 August 1858. La apelul nominal, din deputații primiți înscriși, se află față 64 și lipsă 2, și anume: Prințul Barbu Știrbeiu și Logofătul Ioan Slatineanu. Colonelul I. E. Florescu propune să se săvirșăscă jurâmîntul prescris în asemenea cas de art. 31 din Regulamentul Organic. Adunarea se consultă și primește. Atunci P. S. S. Părintele Mitropolit se ridică în picioare și pronunță cu glas mare în fața deputaților formula jurâmîntului, și apoi toți deputații, unul după altul, pășesc la biurou, unde sâvîrșesc jurâmîntul cerut, cu mina pe Sf. Evanghelie și sărutînd Sf. Cruce, pronunțînd cu glas mare „Jur“. După aceasta se procedează prin apel nominal și vot secret la alegerea Domnului. Se deschide scrutinul și după citirea biletelor, P. S. S. Părintele Mitropolit, preșidentul Adunărei, proclamă că s’a ales Domn țârei Romînești, cu unanimitatea voturilor exprimate, adică 64, Prințul Moldovei, Alexandru Ioan I Cuza. La această proclamare toată Adunarea se ridică și sala răsună de aplausele și strigătele de trei ori repetate, ale deputaților și publicului: Să trăiască Unirea! Să trăiască Alexandru loan I. Cuza/ Să trăiască Puterile Suzerane și Garante. Acest act însemnat al Adunărei se constată prin următorul procesverbal, redigiat chiar în acea ședință, în cuprinderea următoare: PROCES-VERBAL Astăzi, Sîmbătă la 24 Ianuarie 1859, Adunarea Electivă a țarei Romînești procedînd la vot pentru alegerea Domnului său, rezultatul a fost că cu unanimitate s’a ales Alexandru Ioan I. Cuza, Domn actual al Moldovei, și s’a proclamat Domn și al Țarei Romînești. Se constată acest rezultat sub iscăliturile președinției și secretarilor. Presidentul: Nifon Mitropolitul. Secretari: A. Arsaki, I. Cantacuzin, D. Bratianu, S. Fălcoianu. m.CUZA PROCESUL-VERBAL.—JURĂMÎNTUL.—ALEGEREA.—UNANIMITATEA.— CEI, CARI AU ISCĂLIT. —--------------------------------- -------------------------------------- ECOURI Miliardul „ Liberalului“ Nu credeți ? Cetiți articolul de fond al „Liberalului“ ds eri, care afirmă că „dacă d. Sturdza ar face economiile de 20 milioane și d. Stoicescu ar iscăli convențiile comerciale în locul infamilor ciocoi, țara ar cîștiga un miliard“. Document omenesc, dar autentic. Această... afirmare mi-aduce aminte o istorie.—Un evreu era bolnav de inodare de mare, la spitalul evreesc. Cum boala era grea, moștenitorul promise că va face o mare donațiune spitalului, de va scapa bolnavul. Ca și cum aceasta ar fi avut o importanță fatidică, modatul începu sa meargă bine. Aceasta cam moară pe moștenitor. Intr’o zi se auzi ca un... sunet deflageolet, ceea ce arăta că intestinele îi erau libere. Doctorul voios strigă : — Acest... barbarism face un milion. Atunci, moștenitorul, deodată vesel. — Așa ? Atunci milionul eu îl dăruesc spitalului. .... Și iată că-mi vine o idee : miliardul „Liberalului“ noi îl daruim fondului pentru monumentul lui Bratianu. Disgratia lui Kitchener Acuma situația din Transvaal Începe să ia o altă înfățișare : Lordul Kitchener, unul dintre generalii cei capabili ai armatei engleze, învingătorul Dervișilor, a căzut in disgrație, dacă trebue să credem telegraful. Unele cercuri conducătoare îl învinovățesc și îi atribue întreaga reaua situațiune militară, iar pe de altă parte, între comandantul șef și înaltul comisar englez, sir Alfred Milner, relațiunile au ajuns să fie foarte incordate. In acelaș timp descurajarea a intrat in rindurile năvălitorilor. Pe cind soldații englezi, reîntorși in Europa, afirmă ca „Burii se bat ca leii", contingentele coloniale englezești—marea parte a oștirei năvălitoare,—se bat foarte prost; dintr- un raport al Lordului Kitchener se vede că trupele de poliție calăreață s’au predat in citeva întîlniri, fără să tragă un foc. Căsătoria d-lui Deschanel „Figaro“ anunță că celebrarea căsătoriei civile a președintelui Camerei Deschanel, cu d-ra Germaine Brice, va avea loc la 13 Februarie st. n. și după 3 zile se va face cea religioasă. Acelaș ziar adaugă, pentru cel ce s’ar mira de alegerea acelei date că cei doi soți au pentru numărul 13 un fel de superstiție fericită; se pare deci că pentru ei 13 e o „maseotte“ cum spun Francezii. Amindoi soții sunt născuți la 13 Deschanel la 13 Februarie 1856 și d-ra Germaine Brice la 13 Aprilie 1876. Apoi domnișoara și-a dat consimțimintul tot la 13 și in fine numele și pronumele celor doui soți se compune fiecare din cîte 13 litere. Dar mai e încă un alt 13. Deschanel călătoria în incognito la Florența sub numele de Pierre Ducoux end a cunoscut familia Brice și a început idila, care se va termina cu apropiata căsătorie. Ei bine, și acel nume incognito are tot 13 litere. Culmea ar fi să aibă 13 copii. Pentru Verdi Intr’o ședință recentă a Senatului italian, d. Gallo, ministrul instrucțiunei publie, a depus procetul de lege așteptat prin care se declară monument național casa din Roncole in care s’a născut Verdi și acelea al soției a doua Guiseppina Streponi și institutul de bătrîni muzicanți, înființat de marele compositor la Milan. Proectul a fost aprobat de Senat in unanimitate. •»<300000^*-------------- totul i-lui V. Boerescu — După alegerea lui Cuza — Această zi este cea mai mare ceau văzut romînii în analele istorisilor. Actul ce-am făcut noi astăzi, este un act ce dovidește la noi un patriotism și o desinteresare așa de mare, cum rar se pot vedea exemple la națiunile cele mai civilizate ale Europei! Sunt acum mai mult de nouă secole și jumătate de cînd Unirea Principatelor, această aspirațiune generală a tuturor generațiunilor, caută să se realizeze prin puterea materială, prin forță, prin singe. Azi Unirea se realizează prin puterile morale, prin armele spirituale. Grație vouă,, mandatari ai nației, care știurăți într’un moment, a vă învinge toate pasiunile, călca, peste toate interesele egoiste, a înăbuși orice urs, și a departa orice simpatie și antipatie personală, spre a depune pe altarul Patriei pur și virgin acest principe al reconcelierei generale și al puterei naționale ! Grație înaltelor Puteri garante, care ne arătară drumul prosperităței și mărirei noastre, prin recunoașterea și garanția drepturilor noastre naționale , și vechilor noastre tratate, pe care părinții noștri le aparară cu sîngele lor și care stăteau ascunse și amorțite sub valul uitărei și al violarei!_ O eră nouă se deschide pentru noi! Această eră este aceia a regenerărei noastre ! Voi veți avea mîndria a spune nepoților voștri că ați pus , cea dinlâiu piatra la acest nou edificiu și accentele vocei și recunoștinței iq.r. se vor transmite răsunînd din generație în generație! Și care este natura actului, cu noi săvlșirăm, cu atita regularitate, liniște și desinteresare ! Alegerea Domnului Alexandru Ioan Cuza este oare conformă cu Convenția din Paris ? Liniștiți-vă, domnilor, și căutați fiecare răspunsul în conștiința și rațiunea voastră. Alegerea noastră este legală, actul nostru este din cele mai legitime ce un om poate face în circumstanțe atît de grele. El nu este in nimic contrar literei convențiunei; din contra este absolut conform cu spiritul seu. Convenția voește ca fiecare Principat să-și aibă un guvern al seu. Dar guvernul unui Stat se compune mai ales din puterea legislativă și executivă. Acest principat insu-s’a în ceva ? Nicidecum. Fiecare Principat, atit Moldova cit și Țara Românească, are un guvern separat, adică o cameră a sa, un minister al său, o administrație a sa. Unirea noastră nu e politică, este numai personală. Am unit adică două guverne într-o singură mină. Dar guvernele sunt două, deși persoana este una, ceea ce este absolut conform cu convenția. Pe de altă parte, ce și-au propus Puterile garante prin actul lor de la 7 August ? Ele și-au propus între altele, ca aceste țări, prin identitatea legilor lor, prin acțiunea comună a guvernelor lor, să ajungă la puterea ce le face a se respecta ca nație, la prosperitatea materială, ce le face a se înălța ca societate". A striga Moldoveanu cătră Muntean și Unde-i doi puterea crește Și dușmanul nu sporeșe. Gîndul unirii principatelor prinse rădăcină în inima noastră, și de atunci a tot crescut. La 1848, Romînii fac revoluțiune, îndreptată deodată contra turcilor și a rușilor. Noi ceream desființarea regulamentului organic și nu mai voiam stăpînire rusească, ceream turcilor legi mai omenești și o constituțiune mai potrivită cu lumea cealaltă. Drept răspuns Rușii ne asvîrs oștirile lor în țară, ne iau cu graba ca pe niște oameni cari nu prețuiam binele ce ni se face și răsplătim iubirea cu răsprătire. Turcii își trimit și ei oștirile lor în Muntenia. Oștirile ne-au silit să ne liniștim iarăși, dar, amărăciunea din sufletul nostru crescuse grozav căci nu mai era de suferit jocul ce-i jucau rușii și turcii cheltuiala noastră, și felul cum își bateau joc și unii și alții de noi. Turcii și rușii s’au înțeles intre ei, să fie oștili pe rînd în principate, chipul ca să împedice răsvrătirile , apoi să nu mai lase pe Romini să-și aleagă singuri Domnii, cum au făcut de la răscoala lui Tudor încoace, ci să-i aleagă turcii și să-i întărească un scaun rușii. Și s’a întimplat că Țarul Nicolae la anul 1853 a început, fără nici o pricină, răsboiul cu Turcii. Atunci oștirile rusești năpădiră iarăși în Principate, căci lucrul acesta le era sarea in bucate. Dar acum au sărit Anglia și Franța cerind Rușilor să înceteze cu războiul. Rușii merseră înainte, iar Anglia și Franța, ajutate și de Italia și-au trimes corăbiile de răsboiu în Marea Neagră și-au silit pe Ruși să se retragă. Rușii au fugit din Principate, iar în locul lor au intrat oștirile Nemților. Armatele engleze și cele franceze s-au luat după Ruși și i-au bătut la Sevastopol. Țarul, strâmtorat și de Turci, și de cele două puteri mari, de Anglia și de Francia, amenințat totodată și de Austria, care se temea să fie cu Rușii în vremurile acestea, a fost silit să subscrie tratatul de la Paris la 1856. Acest tratat a scurtat pe Rusia rău. I-a luat înapoi tot ce-a dobindit de la Turci pina acum și — în ce ne privește pe noi Romînii,—i-a luat apa de la moară pentru totdeauna. Tratatul de la Paris cerea Turcilor să facă îmbunătățiri în împărăția lor, mai ales să croească o soartă mai bună creștinilor. Rușilor le cerea sa nu se mai amestece în afacerile împărăției turceștiși să dea îndărăt Basarabia și gurile Dunării, pe care le dobîndiseră de la Turci. Marea Neagră s’au luat de sub stăpînirea Rușilor și s’a hotărît să nu fie a nimănui și a tuturor, adică neutră. Iar ca să n’aibă prilej de bataie pe mare, li s’a oprit și Turcilor și Rușilor să mai fie corăbii de răsboiu pe Marea Neagră. Și, ca să s’aibă prilej să se bată pe usat, Francia a cerut ca Principatele române să se facă un singur stat puternic, liber, care să închidă calea între Ruși și Turci. Acest lucru insă n’a fost primit atunci, dar vorbă se făcuse odată în lume despre o Românie liberă, și după douăzeci de ani vorba s’a făcut faptă, cu puterea lui Dumnezeu și cu a noastră. Dar prin tratatul de la Paris ni s’au dat multe lucruri, care au fost semînța renașterei noastre și care ne-au ajutat să fim ce suntem astăzi. 1. Basarabia, pe care au înapoiat-o Rușii Turcilor, s’a dat Moldovei. Tot așa ni s’a înapoiat gurile Dunării. 2. Rusia își pierdu dreptul să se mai amestece in trebile Princineipatelor, rămînea pe seama puterilor cari au iscălit tratatul, și tot lor aveau să se plingă Romînii dacă vor fi nedreptățiți de Ruși ori de Turci. 3. Romînii să aibă oștirea lor națională, să plătească bir Turcilor ca zbainainte, iar Turcii să-i apere în schimb de orice fel de dușman. 4. Sultanul să convoace Divanurile, numite ad-hoc, in care să se hotărască, ce vreau Romînii să aibă? Cum vreau să se constitue ? Care li-e dorul? Dar de-aici încep greutățile pentru noi. Inșine nu știam anumit, ce se cerem. Una însă o voiam cu toții : unirea Principatelor și formarea unui stat autonom. Austria,însă, se împotrivea din toate puterile. Ea țipa și se plîngea Europei, că se face un lucru rău, ce se face în Principate. Ea își avea ochii tot la Muntenia, și, dacă s’ar fi unit Principatele, ar fi trebuit să-și puie pofta în cuiu. Ea voia, pe Romini destinați, deci ținea parte Turciei. Rusia pe aceeași urmă. Credea că are Moldova în mină,și acum vedea că s’a mîntuit cu asta. Cît de mult o dorea pe Rusia soarta creștinilor, se vede lămurit, din ceea ce făcu acum, se dete pe partea Turcilor contra noastră. Iar Turcia, sprijinită de Austria și de Rusia, a făcut in Moldova alegeri în așa fel pentru divan încît n’au străbătut decît vre-o doi trei partizani ai unirii. Noi atunci ne-am plins puterilor cari au subscris tratatatul de Paris Puterile erau : Rusia, Austria, Turcia, Italia, Anglia și Francia. Dar cui ne plîngem Turcia era tocmai împricinatul, Rusia și Austria țineau cu ea, Italia era încurcată în războaie și nu știa unde-i stă capul. Anglia era, precum este, cel mai aprig apărător al Turciei, și Sultanul se sprijinea pe buna-voința Angliei. Rămînea Francia, care mai putea să ne asculte plingerile. Și ni le-a ascultat. Noi ii suntem datori Franciei multă recunoștință, căci a sărit pentru noi totdeauna, de vr’o 50 de ani încoace. Francia a alergat și a strigat pentru noi. Dar era singură. Iată însă, că Anglia, pe care se bizuia Sultanul, nevrînd să fie alături cu dușmanul ei de veacuri cu Rusia, s’a despărțit de Sultan și in unire cu Francia cerea aducerea la îndeplinire a hotăririlor din tratat. Silit de Francia și de Anglia. Sultanul făcu în Moldova alte alegeri intru divan. In vremea aceasta Rușii și Turcii căutaseră in toate chipurile să cumpere pe Romini, ca să voteze contra Unirii. Țara era plină de spioni și de negustori de suflete. Austriecii făcură și ei ce putură. Și așa de bine erau așezați Rușii și Turcii, incît credeau că din Unire nu va fi nimic. Dar din cîțiva bărbați dintre aceia cari sunt rinduiți de Dumnezeu să fie conducători ai popoarelor, aveam și noi pe-atunci. Eliade Rădulescu, frații Golescu și frații Bratianu în Muntenia, Cogălniceanu și