Evenimentul, iulie-septembrie 1901 (Anul 9, nr. 132-203)

1901-07-03 / nr. 132

10­­ Bani,Seria II, Anul IX, No. 132, Marți 3 Iulie 1901. Redacția și Administrația JANI­STRADA LAPUȘNEANU, 44.EVENIMENTU Un număr vechiu 30 bani. 7 iar conser­vator cotid.is.an. Abonamentul Pe un an 24 lei; pe 6 Ami 12 lei; pe 3 luni 6 lei; în străinătate pe un an 36 lei. ANUNCIURI, INSERȚII ȘI RECLAME 50 bani una din Convenția rahatului Se nu vă mire, nici să încrețească fruntea pretențioșilor, titlul de mai sus. Nu noi am botezat-o , frumoasa convenție a avut de nănaș pe dom­nul Dim. Sturdza și Voința Națio­nală. Intr’adevăr, primul ministru, depu­­nînd proectul de lege pentru pre­lungirea „aranjamentului­” comercial cu Turcia, anunță că această țară, în convenția comercială încheiată de către comisiunea în cap cu­­ Porumbaru cel subtil, iar în coadi cu d. Missir cel insinuant, a cedat in chestiunea rahatului și a alințe. Autentic. Iar Voința, în primul­ București de la 22 iunie, zicea textual: „Suntem, pur și simplu, curioși să vedem ce față va mai ști să fa­ce acum opoziția prețiosului nostru coi­­frate „Conservatorul“... Noi unii­ au paria de o­cam­dată și pănă la­­­ intrarea în scenă a d-lui Take­o­­nescu, pentru o campanie de trădire națională pe chestia taxelor pe il­­ință..." Iată, de oare­ce nici parlamenul nu știe mai mult, deși d. Sturdza ceruse un bil­ de attainder pentru un act încă in stare de incubație, tat ce să poate ști despre succesele diploma­­tice ale d­lui Sturdza ; pentru aceasta oare ne-a fost dat să vedem, cît pe ce, molima în țară, cum am vizat pe d. Missir la Constantinopole ? Pentru diplomaticele rezultate anun­­țate de premier, ironicul Padișal a încins regiunea ombilicală a senato­­rului Iașilor cu un mare cor doni Dar de la declarația primului mi­nistru s’au mai produs cîte­va les­­tăinuiri. Anume, ziarele liberale au făcut mare tambălău în jurul iapu­lui că delegația a obținut pentru noi clauza națiunei celei mai favorizate. S’ar părea că această concesii în­­samnă ceva. Din nenorocire, e de­parte de a reprezenta vre-o valoare. Turcia a acordat această clauză pă­nă și popoarelor, cu cari a avu re­cente conflicte, cum e Grecia și Bul­garia. A te făli cu concesii, cai au fost cedate pănă și acestor țări și are, e acelaș lucru ca și cind te-ai făli cu favorurile unei femei, repitate tocmai prin faptul că le acordă ușor. In schimb, ni se anunță că ,sînt iminente trativele în privința împhi­­erei unei convențiuni consulare și a chestiunei locurilor din Dobrogii“— așa zisele vacufuri. Deci, pentru a protege industri na­țională a rahatului și halvalei noi am primit, în principiu, discuția unei convenții consulare. De azi minte amînarea acestei chestiuni nu o va mai putea obține, ci va trebui fatal ca o asemenea convenție să se iscă­lească. Or, o convenție consulară, îi che­­­mată mai ales de către domnul Dim. Sturdza, ne rezervă o sumă inensă de pacoști. Turcia are o mulține de­­ supuși la noi. După o statisică a­­ consulatului musulman din locaitate, numai cei din Moldova ating cifra de 40.000. Vă închipuiți, grațe a­­cestei convenții, toate neajunsuile și neplăcerile ce se vor ivi. Va fi un a­­devărat dezastru. A începe tratative în chestia vaca­lurilor însamnă a recunoaște ipso facto că pretențiile turcești au oare­care temei. Nu cred necesar a mai insista. Și pentru a obține aceste rezultate s’a făcut apel la „omul țărei“ P. Missir, care-și sacrifici „pănă și con­vingerile“ cînd Patria îl cheamă.—ca să-l trimeată la Constantinopol cu diurnă regească !... Și nu am sfirșit. Un ziar din Ca­pitală, Adevărul află : „Astă­zi constatăm cu durere că dacă turcii și-au abandonat rahatul și halvaua, ne cer nouă lucruri mai însemnate—și dacă nu din punctul de vedere comercial, dar cel puțin din cel politic. Așa am aflat că, după ce­rerea ministrului turcesc din Bucu­rești, s’a întreprins o goană teribilă contra albanezilor, stabiliți ori refu­giați in Romînia. Cu duzinele acești nenorociți, cari luptă pentru sfinta cauză a independenței țărei lor, sunt arestați și goniți peste fruntarie. Și d­acă ar fi numai goniți ! Ei sunt îm­barcați la Constanța și probabil ex­trădați de fapt, c­i ci drumul la Con­stanța duce la Constantinopol și, deci, foarte posibil ca guvernul roman recunoscător că Sultanul i-a făcut a­­vantagii la rahat și la halva, în schimb să-i facă avantagii cu singe­­le generos albanez, să’l scape de a­cești agitatori, cari nu’l lase să doar­mă pe dementul potentat!...“ Hotăritor, Sturdza e fatal. In tot ce întreprinde trebue să lase o urmă de rușine și de apasare. E me­nit să ne umilească și să ne zdro­bească, degradindu-se el pe zi ce mer­ge. Și dacă pînă azi avea noroi la genunchi și pe frunte, de la convenția cu Austria are vîrful unghiilor roșii. Rahatul, pe care ni-l servește dom­nul Sturdza, grație convenției d-lui P. Missir, e plămădit cu sînge. REFORMATORUL Se știe că domnul Norbert Cug­­ler, cind a venit în capul serviciu­lui tehnic, a luat o faimoasă dis­poziție, prin care ori­ce reparație, chiar a unui zaplar, nu se încuvi­ințează pănă ce petiționarul nu pre­zintă un plan iscălit de un in­giner. Cum lumea începu să cîrtească și să spue că, în dosul acestei dis­poziției, se ascunde hotărîrea d-lui Norbert Cugler de a pregăti un mo­nopol pentru un favorit al regimu­lui, inginerul să hotărî să răspundă. Intr’un articol din „Liberalul,“ y el arătă că a luat aceasta dispozi­ție pentru a pune capăt unui abuz, ce se practica la Primărie. Anume, exclamă d-sa cuprins de indignare : înainte de venirea d-sale în capul serviciului esteticei orașului pla­nurile pentru reparații se făceau de omagii. Indignatio facit versum, adică, cum s’ar tălmăci pe romînește, o­­mul la indignare comite chiar... fantazii ori­cît ar crede în râu pe predecesorul său, nu socotii T­hais SI S é £ 9rp­i­o­n TH­A­I Poem Ca o marmoră superba înflorind s­ub cer albastru, Clar scăldată in lumini aurului din amurg Răsărit Demon al pierzicei convertit de un sihastru, Dintre valuri de-armoni ce în suflete ne curg 1 Massenet răpit de farme într’a Greciei splendoare, Te-a văzut plutind măietră, peste m­i­ne regină Și în freamăte de visuri lunecînd pe o vibrare Svăpăiată curtezană ție Thais, se închină... Cupido din arcu-i de-ar te răni cu o săgeată Și de-atunci isvor ți-s­chis pătimașelor dorinți, Ah­i de ce intr’o secundă a ta inimă nu înceată ? — Furtunos, se’nalță sim­­ți, un ocean ce suferinți.... Năluciri s’aprind în minte­ți, s’a deschis întreg infernul Flăcările-albastre, roșii, fulgerând prin noapte’n pripă Se întind șerpuitoare să te­ atragă în eternul Chin al pururei osînde, pentru un păcat de-o clipă! 8 Cugler să fi spus serios că planu­rile erau făcute de omagii"? De­si­gur, d-sa a vrut să zică, într’un stil mai înflorit, că ele erau produsul unor oameni necompetenți. Această grijă a d-lui inginer pen­tru frumuseța orașului ne încînta. Sîntem absolut de acord cu d-sa; oamenii străini de meșteșugul in­gineresc nu au ce căuta la servi­ciul tecnic. Tocmai pentru a-i da o probă de omunitate de vederi, întrebăm pe domnul inginer al Comunei : ce tit­luri are d. Norbert Cugler pentru a ocupa postul, pe care-l ocupa ? După, cîte știm, d-sa nu numai că nu e inginer, — diplomat al unei școli de inginerie,—dar nici macar n a absolvit o asemenea școală Așa­dar planurile­­ inginerilor să fie judecate de un odagiu? Fi done!... Dar vorbind serios , ca să fii doc­tor al Comunei, trebue să ai diplo­ma de doctorat în medicină. Ca să fii veterinar, trebue să ai pe acea de veterinar. Ca să fii advocat tre­­bue să fi, cel puțin, licența în drept. Numai ca să fii inginer-șef al Ia­șilor nu trebue nici un studiu ? Mi se va răspunde , dar domnul Norbert Cugler a mai fost în ser­viciul statului. Anume: a fost in­giner al Județului, chiar sunt con­servatori. Da, o recunoaștem Dar trebue să amintim un lucru. Atunci, mai ca și acum, domnul Poni, cumna­tul d-lui Cugler, avea mare trece­re : era ministru conservator. ---------------H M--------------­Cetim in numărul de la 20 iunie (9 iulie) a ziarului rus Odeski— Listok, subt titlul : Bancă ruseasca în peninsula balcanică. „Ziarul In­formations“, atribue Rusiei intenția de a înființa o bancă mare în pe­ninsula balcanică. Această bancă va înlesni mijloacele pecuniare nece­sare guvernelor balcanice în tim­pul crizelor financiare. Intenția Ru­siei, prin acest fapt, e de a scapă statele din peninsulă de apasarea capitalurilor germane și austriace, care le inundează necontenit. Această Bancă mai are menirea să ajute guvernele în lucrările lor principale, pentru cari pînă acum se roloiau germanilor. Se crede că Banca se va deschide în curînd la București. Ea va avea un capital de mna ■ sută milioane franci. Sucursale se vor înființa în toate capitalele celor­lalte state ale peninsulei“. Notați că ziarul apare în Rusia și că a trecut sub­ censura ruseas­că, deci, cînd, ne afirmă că Rusie­ are intenția să fondeze o bancă în București, nu mai încape nici umbră de îndoială sau de discuție. Ce semn oare să fie ? Nu voim a­trage nici o concluzie. Ne mărginim numai a semnal­ a­­ceasta știre, apropiind-o pur și sim­plu, de iminenta apariție, tot ~in­ București, a ziarului,care are drept program « f. apropiere între Ro»*f­i ș* av>: fir. Europa. -XOQOOî*­irolai ECOURI lance, fir, și cavaler de Flondor Un strălucit discurs, care va ra­­mînea epocal, a fost pronunțat de către deputatul român din Bucovina, cavaler de Flondor. Extragem cite­­va pasagii : Despre citi­rile pe care le recu­noaștem de cui­rile noastre naționa­le, avem noi a decide. Dar ca să ne decretezi ce steaguri avem să folosim, aceasta ți-o opresc, cu atît mai mult, de­oare­ce sub umbra acestui steag au luptat romi­­nii pentru tronul austriac cînd p­ritau toate încheeturile lui. ( cea­ ce au a­­vut mai bun rominii, au jertfit sub acest steag, și aceasta de repetite or a fost recunoscut de membrii dinas­tiei Aceste sunt fapte istorice și cu atât mai puțin are un funcționar i. r. austriac dreptul de a opri acest steag al acestei națiuni, pentru c­a conse­quențele c­e le-ar trage națiunea din aceasta, sigur că nu ar fi de natură patriotică. Goluchovski/ fUoroniîu. Ziarul guvernamental „Budapesti Hírlap“, în numărul său de Vineri, atacă pe contele Goluchovsky, miniștrii de externe al Au­tro-Ungariei,—apro­pos de vizita Marelui Duce Alexandru la Varna,—im­putindu-i că din causa „prea accentuatului seu filoromînism, Bulgaria se aruncă cu desăvîrșire în brațele Rusiei și în același timp se înstrăinează de tot de Austro-Ungaria. Un ministru „român Se povestește următorul incident nostim petro­ut la Tulcea cu ocazia inspecției făcute săptămina trecută de­­ ministru Stoicescu . Ministrul justiției primind în pala­tul administrativ o delegație a comer­cianților, după obicinuitele prezintări, s-a adresat unui bulgar bâtrîn de peste 80 ani. Bulgarul i-a răspuns în bul­gărește. Cînd însă prefectul ii spusese ă trebue să vorbească romînește, a­­tunci el a zis : — Am fost bun prietin cu tatăl d-v, am copilărit împreună și ne tragem minci­ d din același sat, din Tristenic de lingă Rusciu. Dar el i­’a uitat să vorbească bulgărește! D. Stoice cu vădit­, emoționat a concediat delegația. Cavalerul de Flondor. O telegramă din Cernăuți (Buco­vina) anunță că românii prezintă can­didatura lui Flondor, acela care a a­­vut conflictul cu baronul Bourguig­­non, președintele țârei, in locul ră­posatului deputat Isopescul. Se știe că baronul Bourguignon a refuzat să se bată în duel cu Flondor. Cum se echilibrează un budget Primăria a luat o dispozițiune mul­țumită căreia văxuitorii de ghete sunt supuși la o taxă de două­zeci și cinci lei anual, pentru exercitarea comer­țului lor. Grație acestei măsuri, văxuitorii noștri, au scăzut în mod fenomenal. Dar, în schimb d. Ponnescu a sigur pe echilibrarea budgetului ------------MQBHtte---------------­ a RESPONSABILITĂȚILE x.­ ­xoooo*­ Am spus cum d. Carp își procu­rase vr’o 30 de milioane pentru aco­perirea deficitelor și lichidarea in parte­a trecutului, adoptînd două proecte ale d-lui T. Ionescu. Rămînea ca să creeze încă, ne­esitate recunoscută de guvernul precedent, cîte­va resur­se permanente pentru consolidarea budgetelor noastre pe viitor și pen­tru acoperirea golului lăsat prin scumptarea venitului hîrtiei de țiga­rete și vînzarea acțiunilor Băncei, cari dau Statului un dividend anual de un milion aproximativ. Opera nu era din cele mai grele; guvernul precedent făcuse, cum zice francezul, „le gros de la besogne;“ trebuia, bine­ înțăles, fiind vorba de­ o materie așa de delicată, cum e im­punerea de noui sacrificii unui po­por deja prea mult împovorat, tre­buia prudență, bun simț, matură chib­­zuire, dreaptă judecată, studiu cu a­­mănuntul al inconvenientelor și al foloaselor diferitelor soluțiuni ce se prezintau Dar acestea, pare-ni-se, su­­t călu­­­­ți și merite pe care, fără a fi prea exigenți, un partid și o națiune pot sa le pretindă de la gu­vernanții ce-i reprezintă Guvernul „incapabil și slab in se­siunea 1899—1900 crease o serie complectă de impozite, in număr de unu­spre­zece, care au dat într-un an de criză și de sărăcie 18 milioane, care pot da în ani de prosperitate pănă la 26 de milioane. De la epoca memorabilă cînd Ma­vrogheni crea sistemul financiar al României moderne, nici un guvern nu avusese energia să ceară de-o dată de la patriotismul națiunei și al Parlamentului un sacrificiu așa de mare. Și trebuie să o spunem, spre o­­noarea poporului român, spre veci­nica laudă a Camerilor conservatoare, națiunea a primit cucuragiu, cu în­țelepciune, cu demnitate, sacrificiile noui ce i se cereau intr’un an de mizerie, spre a salva cinstea sa fi­nanciară și bunul renume al Statu­lui român. Guvernul, în crearea noilor resur­se, se inspirase de un principiu de echitate, care era tot de o dată o re­gulă de prudență și de bună politi­că financiară; repartițiunea noilor sar­cini să se facă pe toate clasele so­cietății, căci fiind vorba de sume ca­re se ridicau la aproape 20 de mili­oane pe an, ar fi fost o iluziune și o nedreptate de a încerca a le cere de la o singură clasă, sau de a o fracțiune a națiunei. Dar fideli ade­văratei idei conservatoare, conștienți de datoriile înalte ale claselor diri­­gente, miniștrii și Parlamentul con­servator au cruțat ci­ au putut, cla­sele muncitoare și sărace și din con­tra­s și-au impus cei dint­u sia însuși cele mai multe­ sacrificii. Ast­fel au cerut proprietăței, în special celei rurale, trei sacrificiuri : 1) o zecime mai mult peste nume­roasele zecimi cu care se alimentează­­ trei budgete; 2) o urcare simțitoare­­ la tarifele de transport ale produc­­s­telor pe C.F.R.: 3) un impozit asu­­­­pra succesiunilor în linie directă dis­­i­pensind de ori­ ce taxă toate succe­­s­siunile mici țărănești mobile și imo­­­bile Și s’a văzut, nobil exemplu! L cel mai bogat moștenitor al țarei, a­­cela, care va avea să plătească într’o i zi taxa succesorală cea mai grea, su­­indu-se la tribună și susțiind intr’un­­ discurs documentat și luminos im­pozitul asupra succesiunilor. La patente s’a creat un venit nou de 800 000 de lei, fără ca să se ri­dice nici o protestare. De ce ? fiind­că s’au­­ lăsat in pace micii comerci­anți, in criza prin care trecea comer­țul, dar Banca Națională, care in a­­cel an de mizerie a putut da 25 la sută dividend acționarilor săi, a tre­cut de la 70'000 lei, cu­ plătea mai înainte, la BOO­ OuP lei anual. Cine putea zice că acest adaos era nedrept sau asupritor ? * Taxa asupra șefilor funcționarilor asemenea , a fost aplicată micilor funccționari, cu leafa modestă, abia îndestulătoare pentru susținerea fa­miliilor,­­ deși aceștia erau cei mai numeroși și taxarea lor ar fi putut produce peste un milion venit, poa­te și mai mult. Singurul impozit, care se poate zi­ce că a apăsat asupra unui articol de necesitate al intregei populațiuni bogată și săracă, a fost acela, de alt­minteri foarte moderat, asupra petro­lului ; căci taxa de consumațiune a­­supra zahărului, izbește la noi un ar­ticol, care pentru populațiunea rura­lă e un articol de lux, consumat a­­proape exclisiv de locuitorii comune­lor urbane. Urcarea taxelor asupra alcoolului și asupra tutunului, deși trebuia să se respecteze pe toate clasele popu­­lațiunei, izbind însă articole care sunt nu o necesitate, ci un lux, fie cât de modest, era justificată de necesitate; impozitele asupra acestor articole sunt in­deobște recunoscute ca cele mai puțin vătămătoare, cele mai le­gitime, căci atunci cînd sunt prea ur­cate consumația scade și aceasta poa­te fi un rău pentru fisc, dar e un bi­ne pentru țărani, de vreme ce scum­pirea pîinei, a mălaiului, a sărei, ar restrînge consumația acestor artico­le și ar izbi in vitalitatea chiar a claselor de jos, cum s’a întîmplat în Italia cu impozit de tristă memo­rie al mă­­.in.Jt iln Gr­iți a ente și acestei înșel pe in anul 1899 a dat i um .col al unei na­țiuni c­­i >t .că cu patriotism și ab­iv . ne s­a orificiile necesare peni... menținerea creditului și o­­noarei sale, care deși căzuse în tre­cut in erori financiare regretabile, mergind prea repede pe calea chel­­tuelilor și a lucrărilor­ costisitoare, știa însă să repare acele greșeli, supor­­tind cu bărbățieț și fără murmure con­secințele lor. Pe cind în mai toate Parlamentele din Europa nu era vor­ Insă nu­­­.« „ma dată, te ridici superbă, albă , fiindu-te’n uimirea de plebei și falnici regi. Vinul cupelor de ambră fierbe’n spuma lui roz-albă Te așteaptă,... uită, soarbe farmecul vieți’ntregi. N-asculta ce te îndeamnă un călugăr stors de viață Cînd arzi încă de văpaia călătoarei tinereți. Bune-s pravilele sfinte cînd pe ochi se lasă c­ață Și în inimi cade frigul ne’nduratei bătrineți .. Doarme’n giulgiu-i alb ca neaua, fata palidă’n tăcerea Morței — Thais! Iar prin fumul de tămie ce-o’nconjoară Văd o lume inspirată de artiști ce din durerea Sbuciumatului ei suflet, se cuprind — și ne’nfioară! D. NANA Sunt șai­spre­zece secole, de cînd pe malurile misteriosului Nil, falnica Antinoe, Cetatea săruturilor, era în floare. Seninătate în lume și în su­fletele oamenilor era pe atunci. Iu­birea stăpînea lumea, și iubirea era mai presus de moarte. Filosofii ex­plicau, cu voce sonoră și lină, rostul lumei prin iubire. Se făceau răsboaie pentru o femee și se adora Eros. Pe atunci in mîndra Antinoe, în violetul calm al amurgului, în umbra albăstrie și parfumată a serei, în li­niștea înstelată a nopților, o muzic­­continuă de sărutări și măngăie sbura. Soțiile nu refuzau buzele la nimărul și virginile, copii aproape observau cu nerăbdare cum cresc să­nurile lor bro­­zate, și se gindeau cu deliciu la desmierdările primului lor amant. Și viața lor întreagă se Închega în clipa cînd sub ochii ste­lelor, pe malul Nilului ce cînta o melopee măngăetoare cu valurile lui molcome, sus frunzișul palmierilor,­­e dădeau a­­manților lor privind floa­rea magică le lotus ce plutea de­parte pe­­ ap­le verzii. Iubirea era imnul uni' sal ce cînta in inimile oamenilor,­­ voluptatea H legăna brațele i. Pe a. trăiai . Tha.s . N sgenin: ’ soarele oi *?!.-alpt.oi­r.nae'T Cutea»?. si lespezi taci do­rn' ți ît­i­t­­ immu­'» P. a . -ui', ritmurile lor subtile și filosofii explicau lumile prin raza ochilor ei. Comori se gră­mădeau la picioarele ei și dînsa re­­mînea în­frumuseța-i fără seamăn vi­sătoare, ca in așteptarea unui vis ne­împlinit. Tot pe atunci umbra creștinismu­lui pogora pe seninătatea lumei es­t­­e. De multe ori chipuri slăbite nuri și lipse,—îmbrăcați în , negre de in, propăvăduitorii lui Ghrist catreerau străzile înflorite din Antinoe. Huliți, călugării se retră­­geau in pustiurile nisipoase ale Egi­­petului, martirisind trupurile lor, spre a ispăși pacatele lor și ale celor­lalți. Serapion, patul efeb­ce și schin­­giuia frumoasa-i tinereță în deșert, trăia departe fugindu-se și mulțu­mind Părintelul Etern că corpu­ i re­­trăsese fără pată și desprețuind iu­birea și femeea. Atunci, de­sigur, Satan inspirase sufletul lui Thais. Îmbrăcată în cerșetoare, in zdrențe și tăvâlindu-se în noroi, venita min­­dra curtezană să fure sufletul lui Serapion. Tentațiun­a a fost îngro­zitoare. Brațele ei erau așa de albe și corpul ei așa de perfect modelat, ochii ei strălucitori și buzele ei mur­­murînd cuvinte de iubire, că Serapi­­on era aproape pierdut Lanțurile ce fr.­«n­iȘau minile lui Serapion, zmgă­­din eternitate a pogorît In sufletul lui pierdut. O lumină se făcu in su­fletul lui zbuciumat Și pacea se făcu. Intr’un tirziu, cînd Thais venea ne­răbdătoare să cheme, la dezmierdă­rile ei pe efectul iubit, Serapion în mijlocul unor flăcări imense, fugin­­du-se, își ardea, in chinuri, virilita­tea. Era scăpat. Lumina triumfase. Thais i-a îngrijit ranele lui sînge­­rînde și a plecat convertită, la noua credință, să-și ispășească viața ei de păcate, în deșerturile aride ale Nubiei. La moarte au fost îngropați în a­­ceiași criptă. Aceasta e legenda isto­risită de poetul Haraucourt într’o poemă de lumină și de impecabilul stilist Anatole France în romanul „Thais.“ Și cîte suflete nu s’au inspirat din drama acestor două suflete, cite inimi n’au bătut ascultînd muzica evoca­toare și fină a maestrului Massenet ce în opera „Thais“ s’a înălțat în regiuni uimitoare a artei, îmi caută incă un suflet muzica cea ca o flutu­rare de săruturi, acordurile și harpe­­giile ce sbor pe harpe și din flaute ca desmerdările pe corpurile curte­zanelor din Antu­mo. Apoi lupta so­noră între castitate și voluptate ce se desfășură in sunete, gonindu-se ■ nt­..­... vnnstru, și erau grele §• rugi­nite. Văzindu-le e­, fost milă de »ii (»iimr'inn si ■* in 't tjfür"si îi» de Ș61*t Si w* ili<? pOV&’ți* » *•

Next