Evenimentul, iulie-septembrie 1901 (Anul 9, nr. 132-203)
1901-07-03 / nr. 132
10 Bani,Seria II, Anul IX, No. 132, Marți 3 Iulie 1901. Redacția și Administrația JANISTRADA LAPUȘNEANU, 44.EVENIMENTU Un număr vechiu 30 bani. 7 iar conservator cotid.is.an. Abonamentul Pe un an 24 lei; pe 6 Ami 12 lei; pe 3 luni 6 lei; în străinătate pe un an 36 lei. ANUNCIURI, INSERȚII ȘI RECLAME 50 bani una din Convenția rahatului Se nu vă mire, nici să încrețească fruntea pretențioșilor, titlul de mai sus. Nu noi am botezat-o , frumoasa convenție a avut de nănaș pe domnul Dim. Sturdza și Voința Națională. Intr’adevăr, primul ministru, depunînd proectul de lege pentru prelungirea „aranjamentului” comercial cu Turcia, anunță că această țară, în convenția comercială încheiată de către comisiunea în cap cu Porumbaru cel subtil, iar în coadi cu d. Missir cel insinuant, a cedat in chestiunea rahatului și a alințe. Autentic. Iar Voința, în primul București de la 22 iunie, zicea textual: „Suntem, pur și simplu, curioși să vedem ce față va mai ști să face acum opoziția prețiosului nostru coifrate „Conservatorul“... Noi unii au paria de ocamdată și pănă la intrarea în scenă a d-lui Takeonescu, pentru o campanie de trădire națională pe chestia taxelor pe ilință..." Iată, de oarece nici parlamenul nu știe mai mult, deși d. Sturdza ceruse un bil de attainder pentru un act încă in stare de incubație, tat ce să poate ști despre succesele diplomatice ale dlui Sturdza ; pentru aceasta oare ne-a fost dat să vedem, cît pe ce, molima în țară, cum am vizat pe d. Missir la Constantinopole ? Pentru diplomaticele rezultate anunțate de premier, ironicul Padișal a încins regiunea ombilicală a senatorului Iașilor cu un mare cor doni Dar de la declarația primului ministru s’au mai produs cîteva lestăinuiri. Anume, ziarele liberale au făcut mare tambălău în jurul iapului că delegația a obținut pentru noi clauza națiunei celei mai favorizate. S’ar părea că această concesii însamnă ceva. Din nenorocire, e departe de a reprezenta vre-o valoare. Turcia a acordat această clauză pănă și popoarelor, cu cari a avu recente conflicte, cum e Grecia și Bulgaria. A te făli cu concesii, cai au fost cedate pănă și acestor țări și are, e acelaș lucru ca și cind te-ai făli cu favorurile unei femei, repitate tocmai prin faptul că le acordă ușor. In schimb, ni se anunță că ,sînt iminente trativele în privința împhierei unei convențiuni consulare și a chestiunei locurilor din Dobrogii“— așa zisele vacufuri. Deci, pentru a protege industri națională a rahatului și halvalei noi am primit, în principiu, discuția unei convenții consulare. De azi minte amînarea acestei chestiuni nu o va mai putea obține, ci va trebui fatal ca o asemenea convenție să se iscălească. Or, o convenție consulară, îi chemată mai ales de către domnul Dim. Sturdza, ne rezervă o sumă inensă de pacoști. Turcia are o mulține de supuși la noi. După o statisică a consulatului musulman din locaitate, numai cei din Moldova ating cifra de 40.000. Vă închipuiți, grațe acestei convenții, toate neajunsuile și neplăcerile ce se vor ivi. Va fi un adevărat dezastru. A începe tratative în chestia vacalurilor însamnă a recunoaște ipso facto că pretențiile turcești au oarecare temei. Nu cred necesar a mai insista. Și pentru a obține aceste rezultate s’a făcut apel la „omul țărei“ P. Missir, care-și sacrifici „pănă și convingerile“ cînd Patria îl cheamă.—ca să-l trimeată la Constantinopol cu diurnă regească !... Și nu am sfirșit. Un ziar din Capitală, Adevărul află : „Astăzi constatăm cu durere că dacă turcii și-au abandonat rahatul și halvaua, ne cer nouă lucruri mai însemnate—și dacă nu din punctul de vedere comercial, dar cel puțin din cel politic. Așa am aflat că, după cererea ministrului turcesc din București, s’a întreprins o goană teribilă contra albanezilor, stabiliți ori refugiați in Romînia. Cu duzinele acești nenorociți, cari luptă pentru sfinta cauză a independenței țărei lor, sunt arestați și goniți peste fruntarie. Și dacă ar fi numai goniți ! Ei sunt îmbarcați la Constanța și probabil extrădați de fapt, ci ci drumul la Constanța duce la Constantinopol și, deci, foarte posibil ca guvernul roman recunoscător că Sultanul i-a făcut avantagii la rahat și la halva, în schimb să-i facă avantagii cu singele generos albanez, să’l scape de acești agitatori, cari nu’l lase să doarmă pe dementul potentat!...“ Hotăritor, Sturdza e fatal. In tot ce întreprinde trebue să lase o urmă de rușine și de apasare. E menit să ne umilească și să ne zdrobească, degradindu-se el pe zi ce merge. Și dacă pînă azi avea noroi la genunchi și pe frunte, de la convenția cu Austria are vîrful unghiilor roșii. Rahatul, pe care ni-l servește domnul Sturdza, grație convenției d-lui P. Missir, e plămădit cu sînge. REFORMATORUL Se știe că domnul Norbert Cugler, cind a venit în capul serviciului tehnic, a luat o faimoasă dispoziție, prin care orice reparație, chiar a unui zaplar, nu se încuviințează pănă ce petiționarul nu prezintă un plan iscălit de un inginer. Cum lumea începu să cîrtească și să spue că, în dosul acestei dispoziției, se ascunde hotărîrea d-lui Norbert Cugler de a pregăti un monopol pentru un favorit al regimului, inginerul să hotărî să răspundă. Intr’un articol din „Liberalul,“ y el arătă că a luat aceasta dispoziție pentru a pune capăt unui abuz, ce se practica la Primărie. Anume, exclamă d-sa cuprins de indignare : înainte de venirea d-sale în capul serviciului esteticei orașului planurile pentru reparații se făceau de omagii. Indignatio facit versum, adică, cum s’ar tălmăci pe romînește, omul la indignare comite chiar... fantazii oricît ar crede în râu pe predecesorul său, nu socotii Thais SI S é £ 9rpion THAI Poem Ca o marmoră superba înflorind sub cer albastru, Clar scăldată in lumini aurului din amurg Răsărit Demon al pierzicei convertit de un sihastru, Dintre valuri de-armoni ce în suflete ne curg 1 Massenet răpit de farme într’a Greciei splendoare, Te-a văzut plutind măietră, peste mine regină Și în freamăte de visuri lunecînd pe o vibrare Svăpăiată curtezană ție Thais, se închină... Cupido din arcu-i de-ar te răni cu o săgeată Și de-atunci isvor ți-schis pătimașelor dorinți, Ahi de ce intr’o secundă a ta inimă nu înceată ? — Furtunos, se’nalță simți, un ocean ce suferinți.... Năluciri s’aprind în minteți, s’a deschis întreg infernul Flăcările-albastre, roșii, fulgerând prin noapte’n pripă Se întind șerpuitoare să te atragă în eternul Chin al pururei osînde, pentru un păcat de-o clipă! 8 Cugler să fi spus serios că planurile erau făcute de omagii"? Desigur, d-sa a vrut să zică, într’un stil mai înflorit, că ele erau produsul unor oameni necompetenți. Această grijă a d-lui inginer pentru frumuseța orașului ne încînta. Sîntem absolut de acord cu d-sa; oamenii străini de meșteșugul ingineresc nu au ce căuta la serviciul tecnic. Tocmai pentru a-i da o probă de omunitate de vederi, întrebăm pe domnul inginer al Comunei : ce titluri are d. Norbert Cugler pentru a ocupa postul, pe care-l ocupa ? După, cîte știm, d-sa nu numai că nu e inginer, — diplomat al unei școli de inginerie,—dar nici macar n a absolvit o asemenea școală Așadar planurile inginerilor să fie judecate de un odagiu? Fi done!... Dar vorbind serios , ca să fii doctor al Comunei, trebue să ai diploma de doctorat în medicină. Ca să fii veterinar, trebue să ai pe acea de veterinar. Ca să fii advocat trebue să fi, cel puțin, licența în drept. Numai ca să fii inginer-șef al Iașilor nu trebue nici un studiu ? Mi se va răspunde , dar domnul Norbert Cugler a mai fost în serviciul statului. Anume: a fost inginer al Județului, chiar sunt conservatori. Da, o recunoaștem Dar trebue să amintim un lucru. Atunci, mai ca și acum, domnul Poni, cumnatul d-lui Cugler, avea mare trecere : era ministru conservator. ---------------H M--------------Cetim in numărul de la 20 iunie (9 iulie) a ziarului rus Odeski— Listok, subt titlul : Bancă ruseasca în peninsula balcanică. „Ziarul Informations“, atribue Rusiei intenția de a înființa o bancă mare în peninsula balcanică. Această bancă va înlesni mijloacele pecuniare necesare guvernelor balcanice în timpul crizelor financiare. Intenția Rusiei, prin acest fapt, e de a scapă statele din peninsulă de apasarea capitalurilor germane și austriace, care le inundează necontenit. Această Bancă mai are menirea să ajute guvernele în lucrările lor principale, pentru cari pînă acum se roloiau germanilor. Se crede că Banca se va deschide în curînd la București. Ea va avea un capital de mna ■ sută milioane franci. Sucursale se vor înființa în toate capitalele celorlalte state ale peninsulei“. Notați că ziarul apare în Rusia și că a trecut sub censura rusească, deci, cînd, ne afirmă că Rusie are intenția să fondeze o bancă în București, nu mai încape nici umbră de îndoială sau de discuție. Ce semn oare să fie ? Nu voim atrage nici o concluzie. Ne mărginim numai a semnal aceasta știre, apropiind-o pur și simplu, de iminenta apariție, tot ~in București, a ziarului,care are drept program « f. apropiere între Ro»*fi ș* av>: fir. Europa. -XOQOOî*irolai ECOURI lance, fir, și cavaler de Flondor Un strălucit discurs, care va ramînea epocal, a fost pronunțat de către deputatul român din Bucovina, cavaler de Flondor. Extragem citeva pasagii : Despre citirile pe care le recunoaștem de cuirile noastre naționale, avem noi a decide. Dar ca să ne decretezi ce steaguri avem să folosim, aceasta ți-o opresc, cu atît mai mult, deoarece sub umbra acestui steag au luptat rominii pentru tronul austriac cînd pritau toate încheeturile lui. ( cea ce au avut mai bun rominii, au jertfit sub acest steag, și aceasta de repetite or a fost recunoscut de membrii dinastiei Aceste sunt fapte istorice și cu atât mai puțin are un funcționar i. r. austriac dreptul de a opri acest steag al acestei națiuni, pentru ca consequențele ce le-ar trage națiunea din aceasta, sigur că nu ar fi de natură patriotică. Goluchovski/ fUoroniîu. Ziarul guvernamental „Budapesti Hírlap“, în numărul său de Vineri, atacă pe contele Goluchovsky, miniștrii de externe al Autro-Ungariei,—apropos de vizita Marelui Duce Alexandru la Varna,—imputindu-i că din causa „prea accentuatului seu filoromînism, Bulgaria se aruncă cu desăvîrșire în brațele Rusiei și în același timp se înstrăinează de tot de Austro-Ungaria. Un ministru „român Se povestește următorul incident nostim petrout la Tulcea cu ocazia inspecției făcute săptămina trecută de ministru Stoicescu . Ministrul justiției primind în palatul administrativ o delegație a comercianților, după obicinuitele prezintări, s-a adresat unui bulgar bâtrîn de peste 80 ani. Bulgarul i-a răspuns în bulgărește. Cînd însă prefectul ii spusese ă trebue să vorbească romînește, atunci el a zis : — Am fost bun prietin cu tatăl d-v, am copilărit împreună și ne tragem minci d din același sat, din Tristenic de lingă Rusciu. Dar el i’a uitat să vorbească bulgărește! D. Stoice cu vădit, emoționat a concediat delegația. Cavalerul de Flondor. O telegramă din Cernăuți (Bucovina) anunță că românii prezintă candidatura lui Flondor, acela care a avut conflictul cu baronul Bourguignon, președintele țârei, in locul răposatului deputat Isopescul. Se știe că baronul Bourguignon a refuzat să se bată în duel cu Flondor. Cum se echilibrează un budget Primăria a luat o dispozițiune mulțumită căreia văxuitorii de ghete sunt supuși la o taxă de douăzeci și cinci lei anual, pentru exercitarea comerțului lor. Grație acestei măsuri, văxuitorii noștri, au scăzut în mod fenomenal. Dar, în schimb d. Ponnescu a sigur pe echilibrarea budgetului ------------MQBHtte--------------- a RESPONSABILITĂȚILE x. xoooo* Am spus cum d. Carp își procurase vr’o 30 de milioane pentru acoperirea deficitelor și lichidarea in partea trecutului, adoptînd două proecte ale d-lui T. Ionescu. Rămînea ca să creeze încă, neesitate recunoscută de guvernul precedent, cîteva resurse permanente pentru consolidarea budgetelor noastre pe viitor și pentru acoperirea golului lăsat prin scumptarea venitului hîrtiei de țigarete și vînzarea acțiunilor Băncei, cari dau Statului un dividend anual de un milion aproximativ. Opera nu era din cele mai grele; guvernul precedent făcuse, cum zice francezul, „le gros de la besogne;“ trebuia, bine înțăles, fiind vorba de o materie așa de delicată, cum e impunerea de noui sacrificii unui popor deja prea mult împovorat, trebuia prudență, bun simț, matură chibzuire, dreaptă judecată, studiu cu amănuntul al inconvenientelor și al foloaselor diferitelor soluțiuni ce se prezintau Dar acestea, pare-ni-se, sut căluți și merite pe care, fără a fi prea exigenți, un partid și o națiune pot sa le pretindă de la guvernanții ce-i reprezintă Guvernul „incapabil și slab in sesiunea 1899—1900 crease o serie complectă de impozite, in număr de unusprezece, care au dat într-un an de criză și de sărăcie 18 milioane, care pot da în ani de prosperitate pănă la 26 de milioane. De la epoca memorabilă cînd Mavrogheni crea sistemul financiar al României moderne, nici un guvern nu avusese energia să ceară de-o dată de la patriotismul națiunei și al Parlamentului un sacrificiu așa de mare. Și trebuie să o spunem, spre onoarea poporului român, spre vecinica laudă a Camerilor conservatoare, națiunea a primit cucuragiu, cu înțelepciune, cu demnitate, sacrificiile noui ce i se cereau intr’un an de mizerie, spre a salva cinstea sa financiară și bunul renume al Statului român. Guvernul, în crearea noilor resurse, se inspirase de un principiu de echitate, care era tot de o dată o regulă de prudență și de bună politică financiară; repartițiunea noilor sarcini să se facă pe toate clasele societății, căci fiind vorba de sume care se ridicau la aproape 20 de milioane pe an, ar fi fost o iluziune și o nedreptate de a încerca a le cere de la o singură clasă, sau de a o fracțiune a națiunei. Dar fideli adevăratei idei conservatoare, conștienți de datoriile înalte ale claselor dirigente, miniștrii și Parlamentul conservator au cruțat ci au putut, clasele muncitoare și sărace și din contras și-au impus cei dintu sia însuși cele mai multe sacrificii. Astfel au cerut proprietăței, în special celei rurale, trei sacrificiuri : 1) o zecime mai mult peste numeroasele zecimi cu care se alimentează trei budgete; 2) o urcare simțitoare la tarifele de transport ale producstelor pe C.F.R.: 3) un impozit asupra succesiunilor în linie directă disipensind de ori ce taxă toate successiunile mici țărănești mobile și imobile Și s’a văzut, nobil exemplu! L cel mai bogat moștenitor al țarei, acela, care va avea să plătească într’o i zi taxa succesorală cea mai grea, suindu-se la tribună și susțiind intr’un discurs documentat și luminos impozitul asupra succesiunilor. La patente s’a creat un venit nou de 800 000 de lei, fără ca să se ridice nici o protestare. De ce ? fiindcă s’au lăsat in pace micii comercianți, in criza prin care trecea comerțul, dar Banca Națională, care in acel an de mizerie a putut da 25 la sută dividend acționarilor săi, a trecut de la 70'000 lei, cu plătea mai înainte, la BOO OuP lei anual. Cine putea zice că acest adaos era nedrept sau asupritor ? * Taxa asupra șefilor funcționarilor asemenea , a fost aplicată micilor funccționari, cu leafa modestă, abia îndestulătoare pentru susținerea familiilor, deși aceștia erau cei mai numeroși și taxarea lor ar fi putut produce peste un milion venit, poate și mai mult. Singurul impozit, care se poate zice că a apăsat asupra unui articol de necesitate al intregei populațiuni bogată și săracă, a fost acela, de altminteri foarte moderat, asupra petrolului ; căci taxa de consumațiune asupra zahărului, izbește la noi un articol, care pentru populațiunea rurală e un articol de lux, consumat aproape exclisiv de locuitorii comunelor urbane. Urcarea taxelor asupra alcoolului și asupra tutunului, deși trebuia să se respecteze pe toate clasele populațiunei, izbind însă articole care sunt nu o necesitate, ci un lux, fie cât de modest, era justificată de necesitate; impozitele asupra acestor articole sunt indeobște recunoscute ca cele mai puțin vătămătoare, cele mai legitime, căci atunci cînd sunt prea urcate consumația scade și aceasta poate fi un rău pentru fisc, dar e un bine pentru țărani, de vreme ce scumpirea pîinei, a mălaiului, a sărei, ar restrînge consumația acestor articole și ar izbi in vitalitatea chiar a claselor de jos, cum s’a întîmplat în Italia cu impozit de tristă memorie al mă.in.Jt iln Griți a ente și acestei înșel pe in anul 1899 a dat i um .col al unei națiuni ci >t .că cu patriotism și abiv . ne sa orificiile necesare peni... menținerea creditului și onoarei sale, care deși căzuse în trecut in erori financiare regretabile, mergind prea repede pe calea cheltuelilor și a lucrărilor costisitoare, știa însă să repare acele greșeli, suportind cu bărbățieț și fără murmure consecințele lor. Pe cind în mai toate Parlamentele din Europa nu era vor Insă nu.« „ma dată, te ridici superbă, albă , fiindu-te’n uimirea de plebei și falnici regi. Vinul cupelor de ambră fierbe’n spuma lui roz-albă Te așteaptă,... uită, soarbe farmecul vieți’ntregi. N-asculta ce te îndeamnă un călugăr stors de viață Cînd arzi încă de văpaia călătoarei tinereți. Bune-s pravilele sfinte cînd pe ochi se lasă cață Și în inimi cade frigul ne’nduratei bătrineți .. Doarme’n giulgiu-i alb ca neaua, fata palidă’n tăcerea Morței — Thais! Iar prin fumul de tămie ce-o’nconjoară Văd o lume inspirată de artiști ce din durerea Sbuciumatului ei suflet, se cuprind — și ne’nfioară! D. NANA Sunt șaisprezece secole, de cînd pe malurile misteriosului Nil, falnica Antinoe, Cetatea săruturilor, era în floare. Seninătate în lume și în sufletele oamenilor era pe atunci. Iubirea stăpînea lumea, și iubirea era mai presus de moarte. Filosofii explicau, cu voce sonoră și lină, rostul lumei prin iubire. Se făceau răsboaie pentru o femee și se adora Eros. Pe atunci in mîndra Antinoe, în violetul calm al amurgului, în umbra albăstrie și parfumată a serei, în liniștea înstelată a nopților, o muziccontinuă de sărutări și măngăie sbura. Soțiile nu refuzau buzele la nimărul și virginile, copii aproape observau cu nerăbdare cum cresc sănurile lor brozate, și se gindeau cu deliciu la desmierdările primului lor amant. Și viața lor întreagă se Închega în clipa cînd sub ochii stelelor, pe malul Nilului ce cînta o melopee măngăetoare cu valurile lui molcome, sus frunzișul palmierilor,e dădeau amanților lor privind floarea magică le lotus ce plutea departe pe aple verzii. Iubirea era imnul uni' sal ce cînta in inimile oamenilor, voluptatea H legăna brațele i. Pe a. trăiai . Tha.s . N sgenin: ’ soarele oi *?!.-alpt.oir.nae'T Cutea»?. si lespezi taci dorn' ți îtit immu'» P. a . -ui', ritmurile lor subtile și filosofii explicau lumile prin raza ochilor ei. Comori se grămădeau la picioarele ei și dînsa remînea înfrumuseța-i fără seamăn visătoare, ca in așteptarea unui vis neîmplinit. Tot pe atunci umbra creștinismului pogora pe seninătatea lumei este. De multe ori chipuri slăbite nuri și lipse,—îmbrăcați în , negre de in, propăvăduitorii lui Ghrist catreerau străzile înflorite din Antinoe. Huliți, călugării se retrăgeau in pustiurile nisipoase ale Egipetului, martirisind trupurile lor, spre a ispăși pacatele lor și ale celorlalți. Serapion, patul efebce și schingiuia frumoasa-i tinereță în deșert, trăia departe fugindu-se și mulțumind Părintelul Etern că corpu i retrăsese fără pată și desprețuind iubirea și femeea. Atunci, desigur, Satan inspirase sufletul lui Thais. Îmbrăcată în cerșetoare, in zdrențe și tăvâlindu-se în noroi, venita mindra curtezană să fure sufletul lui Serapion. Tentațiuna a fost îngrozitoare. Brațele ei erau așa de albe și corpul ei așa de perfect modelat, ochii ei strălucitori și buzele ei murmurînd cuvinte de iubire, că Serapion era aproape pierdut Lanțurile ce fr.«niȘau minile lui Serapion, zmgădin eternitate a pogorît In sufletul lui pierdut. O lumină se făcu in sufletul lui zbuciumat Și pacea se făcu. Intr’un tirziu, cînd Thais venea nerăbdătoare să cheme, la dezmierdările ei pe efectul iubit, Serapion în mijlocul unor flăcări imense, fugindu-se, își ardea, in chinuri, virilitatea. Era scăpat. Lumina triumfase. Thais i-a îngrijit ranele lui sîngerînde și a plecat convertită, la noua credință, să-și ispășească viața ei de păcate, în deșerturile aride ale Nubiei. La moarte au fost îngropați în aceiași criptă. Aceasta e legenda istorisită de poetul Haraucourt într’o poemă de lumină și de impecabilul stilist Anatole France în romanul „Thais.“ Și cîte suflete nu s’au inspirat din drama acestor două suflete, cite inimi n’au bătut ascultînd muzica evocatoare și fină a maestrului Massenet ce în opera „Thais“ s’a înălțat în regiuni uimitoare a artei, îmi caută incă un suflet muzica cea ca o fluturare de săruturi, acordurile și harpegiile ce sbor pe harpe și din flaute ca desmerdările pe corpurile curtezanelor din Antumo. Apoi lupta sonoră între castitate și voluptate ce se desfășură in sunete, gonindu-se ■ nt..... vnnstru, și erau grele §• ruginite. Văzindu-le e, fost milă de »ii (»iimr'inn si ■* in 't tjfür"si îi» de Ș61*t Si w* ili<? pOV&’ți* » *•