Evenimentul, iulie-septembrie 1905 (Anul 13, nr. 118-181)

1905-07-12 / nr. 118

REDA € ȚIAr$!“AE>MINISTRAȚIA 44 STRADA LAPUȘNEANO 44 IAȘI Apare In toate zilele de lucru Un număr vechia 50 bani Soarele 1,­­ a. 11 Luni—Mart. Eufemia 4.56 7.49 12 Marți—Prod­u­ci Uarie 4.56 7.48 13 Mero—Arch. Gavril 4.57 7.47 ^(ili(in)in) de dragoste Pentru cine nu cunoaște a­­devaratele sentimente de care sunt­ însuflețiți junimiștii fată de partidul conservator,a ce­tinii proza gazetelor lor, ar putea crede că ei port parti­dului nostru o deosebită so­­licitudine și grijă de soarta lui. Nu e număr al Epocei în care să nu fim probaziți că de ce partidul nostru a luat o întindere așa de mare, că de ce să adunăm în jurul nos­tru cîți mai multi luptători, și că din contra, ar trebui să repudiem toate elementele ca­re vin la noi, să nu ținem sa­mă de glasul mulțimei de glasul poporului, și să cercu­­im partidul conservator cu un fel de zid chinezesc. Epochiștii afirmă, că tocmai din cauză că partidul nostru e mare și are ramificații în toată țara, de aceea guvernul s’ar găsi să fie slab, fiind­că nu poate împaca atîta lume cîtâ cuprinde partidul în sinul său, și că din cauza aceasta suntem expuși la dizidente și la neîntelegeri care atrag slă­birea acestui guvern. Foarte mulțumim de dra­goste. Foarte mulțumim de îngri­jirea ce poartă junimiștii des­pre soarta partidului nostru, și-i rugăm din adîncul sufle­tului să nu se ocupe de soar­ta și viitorul nostru, căci și'n sfaturile­ de fățarnică îngriji­re pe care ni le dau, străba­te scopul pe care nici acum, cînd sunt pe dric nu l’au pă­răsit, acela de a ne distruge și de a căuta să se poată ei ridica pe ruinele nostru. Aceasta s’a partidului dovedit în toate ocaziunile și se do­vedește și acum. La dumnealor, întreaga gru­pare a îmbrăcat haina de automați, sau mai bine de gugumani, cum îi lansează dl. P. P. Carp, și cum o recunosc Dreptul de a gîndi, îl are la dumnealor, numai dl. Carp, și gîndul d-sale măreț­ii a adus la halul în care se gă­sesc. La noi se urmează alt­fel. In partidul nostru, cu toate regulele celei mai stricte dis­cipline care trebuie să dom­nească într'un partid de gu­­vernămînt, nime­nu e cusut la gură. La noi se discută, și dacă tocmai din cauza aceas­ta, pe ici pe colo se ivesc mici și neînsemnate nemulțumiri, partidul singur pune ordine și readuce la sentimente de rînduiala pe cei ce au vre-un neajuns de exprimat. De a­­ceea în partidul nostru, par­tidul numerului cum îl nu­mesc junimiștiii nu au loc de­­sertiuni, și toți în momente­le de luptă se prezintă strîns uniți în jurul steagului și al șefului lor venerat. La junimiști, unde gruparea se poate număra pe degete, și unde cilor se laudă că e­­xistâ cea mai complectă înțe­legere, s’a văzut, că acei cari pricep și cugetă ceva, cari în­­țăleg că se tocesc și chel­­tuesc fără nici un scop ener­gia și inteligența lor, îi pă­răsesc și se leapădă de o for­mațiune care pisează numai apă în piuă și care nu poate fi nici de un folos patriei. Preferim deci situația așa cum este în partidul nostru, ori­cît de neagră ne-o pre­zintă Epoca, de­cît acea azu­rie și plină de un viitor min­ciunos a grupărei junimiste. Bine­voiască deci Epoca a nu se mai îngriji de soarta noastră , îi mulțumim de dragoste. CRONICA FOI BLSIPATE­ I­a altar Era în toiul unei câlduroase zile de Iulie. Treceana ostenit spre casă, însoțit de tova­rășa prea obișnuită, osteneala, împodobită frumos c cupea trecu în goana cailor pe lingă mine, urmată de alte capele și trăsuri, care -și luau drumul, într’un a­­lai de nuntă, spre Mitropolie. Un cunoscut trecu pe lingă mine și putui lua de la el lămurirea că se celebra în ziua aceia căsă­toria lui G, un vechi cunoscut și coleg al meu de școală. Curiositatea mă făcu să i-au drumul spre Mitropolie Ajunsei tocmai în momentul cînd perechi perechi nuntașii in­trau în biserică în sunetele unui marș de­ triumf. Intrai și eu. In fața altarului cu obișnuita gravitate o­­cazională, cei ce aveau să-și lege pentru de-apururea norocul, așteptau binecuvîntarea nupțială. ....Și ’n fața mărețului tablou, cugetarea mea își sorbi obișnuita ei otravă. Fecioria aceia care se simboliza albă și strălucitoare în fața mîndrului altar departe de a trezi în mine sentimentele de duioșie pe care le stîrnea în piepturile tuturor, mă făcu să zîmbesc de milă. Căci, într’adevăr, așa numita inocență a fecioarei, compusă cele mai de multe ori din sistematice prostii, visuri instinctive și închipuiri nerealizabile îmi aduce antipatie, dispreț chiar. Sub artificiala candoare a ti­nerelor fete ghicesc cu spaimă extravaganța visurilor lor, de cari, mai tîrziu, e tristul rol al bărbatului să le decepționeze. Iar cînd preotul puse pe creștetele miri­lor obișnuitele cununii de bronz, simții bine că ceia ce se încununa în fața altaru­lui, era o amăgire, căreia în curînd două suflete îi vor plăti tributul lor de nefericire. Și cu toate acestea mulțimea adunată săr­bătorea cu veselie intrarea într’o nouă viață a noiei perechi ce căpătase binecuvîntarea altarului. * In sunetele aceluiaș mar* triumfal, rînd pe rînd, perechile părăsiră biserica, într’un pompos alai de nuntă, capele și trăsuri se depărtară în goana cailor.... și rămăsei sin­gur pe strada deșartă, în toiul călduros de Iulie, să 'mi duc spre solitara mea locuință, tovarășa mea obișnuită, osteneala. P TiasTI­VE LOGICĂ .Manoperă cinstită“ Liberalul Noțiuni de­ așa natură Foarte greu se’mpacă Dacă N’au drept singură măsură Judecăți ajunse’n halul Celor de la „Liberalul”. BULETINUL EXTERN Separațiunea Ziare și reviste se ocupă de conse­cințele posibile ale separațiunei Bise­­ricei de Stat în Franța, relativ la protectoratul în Orient. Un scriitor­ catolic a tratat chestiunea. După pă­rerea ea ar domni în anturajul lui Piu­s, se admite că va sosi momen­tul cînd Franța va trebui să înceteze de a exercita protectoratul, și cînd fie­care putere va relua tutela înte­reselor sale religioase pe lingă gu­vernul Otoman. Dar va fi tot­deauna o națiune care va predomina asupra celor­lalte, fi­ind protectoratul supu­șilor micelor puteri. Națiunea aceasta trebue să fie catolică, de­oare­ce contra diplomației turcești e necesar de a avea sprijinul unei mari puteri, și o mare putere catolică e de-o­po­trivă trebuincioasă pentru înțelegerea cu Sfintul­ Scaun, chiar în cazul in­­ființărei unui oniciu apostolica la Constantinopol. Puterea cea mai mult indicată pen­tru acest rol, din motive istorice și politice, afirmă autorii acestei cam­panii, este Italia, care din pricina su­­primărei protectoratului francez va cîștiga din punctul de vedere catolic cea mai mare influență in Orient. O agitațiune se desemnează pentru a impinge guvernul să se prepare de primirea moștenirei, și după spusele personalităților catolice, curentul a­­cesta ar avea aprobarea tacită a Papei. Alții, din potrivă, cred că toate ne­înțelegerile intre Republică și Vati­can au provenit dintr’o prea mare condescendență față de congregațiu­­­nile religioase și obligă pe guvernul­ italian să nu imiteze această greșală. Asupra acestui punct, un înalt perso­nagiu din Vatican a declarat că până in present nu s’a adoptat nici o linie bine definită de acțiune de către Sfintul­ Scaun. Se va aștepta primele efecte ale separațiunei asupra pro­tectoratului francez al catolicilor din Orient pentru a lua apoi hotărîrile pe care aceste efecte le vor produce­ 10 bani—Seria II Anii XIII No. 118 MARȚI 13 IULIE 1905 Ziar conservator Atentat contra Sultanului Agenția Romina ne-a adus incă de ori știrea că în timpul serbărei Sa­­laml­cului la Constantinopol, pe cînd Sultanul eșua din Moschee, un odios atentat s’a săvirșit contra persoanei Monarh­ului. Din fericire atentatul contra M. S. Imperiale n’a isbutit, spre mulțumirea generală. Telegramele sosite ne aduc amă­nunte complect­e asupra criminalei fapte, lămuriri pe cari cititorii le vor găsi în altă parte a ziarului. Sunt insă mai mulți morți și răniți. Ucigașul a isbutit să dispară și pană in momentul cînd scriem aceste rîn­­duri, cu toate cercetările făcute, n’a putut fi descoperit. La Constantinopol au sosit tele­grame de la toate Curțile Europene prin care Sultanul e felicitat că a scăpat neatins de bomba aruncată de către o mină criminală. DIN FAPTELE ZILEI O pildă tristă împrejurările în care a murit re­gretatul Vasile Epurescu, membru influent al partidului liberal, vor fi, de­sigur, o pildă pentru acei cari, în viață nu au știut să se folosea­scă de situația lor în partidul li­beral pentru a se îmbogăți. Vasile Epurescu a murit sărac; un amic al răposatului s-a grăbit să comunice această tristă împre­jura­re d-lui Dim. Sturdza, șeful partidului, solicitînd un ajutor pen­tru cheltuelile necesitate cu tran­sportarea rămășițelor sale pămîn­tești de la Mehadia la Giurgiu unde vor fi înmormîntate. D. Sturdza a răspuns : „Inmor­­mîntați­­ acolo, dacă n’aveți mij­loace să­­ aduceți în ța­ra“. La răspunsul amicului lui Epu­rescu că șeful partidului ar putea da vre­un ajutor, D. Sturdza a a­­daugat: „Eu nu pot să dau nimic, adresați-vă lui Otnescu*. Se pare că Otnescu este șeful partidului liberal. Dar nu e numai atît. D.Take Pro­­topopescu, fost vice-președinte al Camerei, ca și răposatul Epurescu, căruia îi s’a cerut de asemenea un ajutor, a răspuns solicitatoru­­­lui, un liberal statornic, în niște­ termeni pe cari acesta să jenează să i reproducă în vilea. Disprețul manifestat în rîndurile liberalilor avuți pentru împrejură­rile triste în cari a murit Vasile Epurescu, dovedește că nu e ier­tat cui­va să moară sărac în par­tidul liberal. Cine n’a știut să se îmbogățea­scă din avutul altora, să facă afa­ceri mănoase, să pună deoparte bani albi din afaceri murdare, n’are dreptul la un omagiu de recunoș­tința din partea protipendadelor partidului liberal. Epurescu a murit sărac, pentru că el a cheltuit pentru partidul său și aceasta nu i-o iartă nici d. Sturdza, nici d. Take Protopope­­scu. Și, în partidul liberal cine moare sărac comite o crimă în contra partidului său. De aceea nu-i rămîne de­cît mila lui Otr­escu Liberali, cari ați muncit o viață întreagă și n’ați știut să profitați, veți ști ce vă așteaptă­­ disprețul șefilor sau mila lui Otrescu zin­ei să nu publice chilometrice ar­ticole pe tema „disidenței“. Căutînd a ne da seamă de unde și pentru ce au luat în exploatare o temă așa de falsă ca aceea a unei desidențe imaginare, ajunsesem la concluzia că în lipsă de o platformă pe care să se sprijine campania de vară a unei opozițiuni prea obosite din cauza a­ltor atacuri infructuoase, au inventat disidența mai mult ca să aibă materie pentru coloanele ziare­lor lor. Astăzi sunt convins că tot a fost puțină credință in afirmațiunile ziare­lor care brodează încă pe tema disi­denței, căci, luînd în serios farsele cetățeanului nostru, au căzut m­ele și pîcîleala ce-au mîncat le-a făcut sa publice articole serioase în jurul u­­nui subiect resultat din o glumă. In adevăr, cetățeanul fără ocupație pe care ori­cine îl întilnește ori­cînd și ori­unde, a redactat o listă de vii­torii sfetnici ai comunei, pe care listă și-a permis a pune nume de oameni serioși fără ca să le ia măcar prea­labil consimțimintul. îndată ce persoanele puse pe lista glumețului au prins de veste și unele chiar în mod aspru i-au interzis a mai face „caraghiosh­euri" uzînd de numele lor, farsorul a mai încercat a înjgheba o serie de liste toate însă încoronate cu acelaș nesucces, farsa fiind considerată ca de prost gust. Astfel toate stradăm­intele glume­țului cetățean f­ră ocupație au ramas baltă și n’au reușit să păcălească de­cit presa din capitală a partizanilor săi în special. In Iași listele sale au rămas incă în circulație, numele persoanelor ce le compun schimbindu-se in fie­care zi. E probabil că aceste liste vor con­tinua a fi combinate și împărtășite naivilor și după alegerea Consiliului comunal, de­oare­ce se zice că giu­maerul a început să prezinte simptome dinÎUto­maniei electorală. CĂUȘELE „DISIDENȚEI Este în Iași un cetățean care, în lipsă de alte ocupațiuni, fie din pri­cina vacanției, fie din alte pricini, se ține de farsa Gălăgios din fire, dar absolut ne­­periculos, cetățeanul nostru nu înce­tează a ocărî în gura mare, prin toate localurile publice, pe ori­cine nu îm­părtășește vederile sale politice și dă drumul gurei cu atit mai tare cu cît nimeni nu-l bagă în seamă. Siguranța ce are că nu va fi tras vre­ odată la răspundere îl face ca de la vorbă să treacă la fapte, adică la farsele de care am vorbit mai sus. Atit de slab meșteșugite sunt însă combinațiile­ de care se servește în înjghebarea farselor sale, în­cît, din capul locului se întrezărește caracte­rul lor de farsă, din care nu remîne nimic, nici măcar hazul și impresia lăsată de o trăsătură de spirit. Ceea ce nu bagă nimeni in seamă la Iași, se vede că trece însă apour de la bonne monate la București, unde cercurile opoziției colectivisto-juni­miste jubilează pe socoteala ființei unei disidențe conservatoare in a doua capitală a țărei. Nu trece o zi la mijloc în care toate gazetele din București ale opo­ ECOURI IXI ai sunt încă de acei care n­u o se expediază din oraș în oraș drept un polis poștal. Așa un locuitor din Guernesey, H. Turner, dorind să se ducă înapoi in insula Serk,­­și-a pus în gînd să se prezinte la biuroul poștei din Guernesey, pentru a face să fie ex­pediat ca un colis poștal. Amploiantul poștei nu s-a opus de loc la aceasta. El a cerut taxa de 5 shilings și 10 penei și a însărcinat pe mesagerul la serviciu de a’l ex­pedia. Mesageul l’a luat pe Turner și în insula Serk, l’a predat în mina destinatarului. Pe aceste timpuri de vacanță, a­­cest mijloc e destul de economic de a voiaja. Ijln Rubens regăsit. Vv S’a regăsit faimosul portret al lui Carol Temerariu executat de Rubens, după un tablou original a­­tribuit lui Van Dyk. Tabloul dispăruse două sute șase­zeci și patru de ani...așa pur și sim­plu, după ce figurase printre obiectele lăsate de marele pictor flamand după moartea sa. E de obiectat, că acest portret a trecut prin mîinele lui Filip al IV, regele Spaniei, și pe care mareșalul Soult îl aduse în Franța după răs­­boiul cu Spania, e­lerul român și profesorii din Transilvania au decis de a nu se supune ordinului guvernului unguresc, prin care li se interzice de a participa la inaugurarea mu­­seului național român. Această decisiune sa explică prin faptul că deputații romîni din Came­ra ungară au declarat in plin parla­­ment, prin cuvintarea d-lui dr. Teo­dor Mihail, că ei nu recunosc gu­vernul actual ca legal, ci numai legale Constituției și prin urmare ei nu pot să se supue acestor ordine. S’a decis ca toți profesorii de licee și școli normale românești, precum și toți institutorii și preoții, să par­ticipe cu o manieră ostensibilă la ceremonia inaugurărei museului na­țional. *joje la 22 până la 28 Iunie s’au exportat prin Sulina următoarele cantități de cereale : Griu, 34,343 tone; secară, 9.137; orz, 2 359; ovăz, 849; fasole, 51; ma­zăre boabe, 11 tone. S’au mai exportat: 200 tone sare, 11.289 bucăți și 21.563 m. c. scin­­duri; 515 tone făină, 20 tone zahăr, 7 tone piei, etc. Grîul a fost exportat în mare parte în Belgia și Italia, apoi in Spania, Franța, Olanda și Portugalia. Sarea a fost exportată în Franța, făina in Turcia. In cursul lunei Me iu a intrat in portul Sulina 98 de bastimente cu un tonagiu total de 135.412 tone și au eșit prin portul Sulina 99 abasti­mente cu un tonagiu de 126.998 tone. Bistimentele încărcate în portul Sulina fără a fi urcat fluviul, au fost 23 cu 44 622 tone în total. c A\dministrația Cassei Școalelor ** * a decis ca să înscrie in „Cartea de aur a Invățământului“, numele persoanelor următoare, care au contribuit l­a edificarea Cassei Școalelor, d-nii . G. Balș, mare pro­­pietar, care a construit o școala la Gruia ; I. Ghind­ulescu, care a donat 1400 lei pentru o școală la Gogoși; locotenentul Moruzi, care a construit o școală la Oancea; d. Sterie Staico, propietar la Gardenița, care a donat 4000 lei și un teren pentru școala din acea comună ; Dimitrie și Ale­xandru Florescu și T. Bumbariu, care au donat 2000 lei, pentru acelaș lo­­cal și Dimitrie Lașcu propietar la Grecești, care a oferit un teren pen­tru stabilirea unei infirmerii rurale cu toate obiectele necere.­­Iată situația agricolă la 1 iulie ,in Ungaria, după datele ofici­ale. Răpită a dat o recoltă mijlocie ; în unele locuri calitatea a fost bună, în altele slabă. Păioasele au suferit in multe părți, din cauza ploilor, și griul a fost ata­cat de neghină; totuși recolta e sa­tisfăcătoare. Porumbul s’a desvoltat bine în ur­ma plo­ior, și e cît se poate de fru­mos. Zarzavaturile sunt abundente și cartofii promit o recoltă bună. Tutunul s’a desvoltat bine, hame­iul de asemenea. Sfecla de zahăr și nutreț „merg bine. Meiul a răsărit bine și e frumos. Cinepa și inul se prezintă bine Plantele de nutreț au dat la coasa a doua o recoltă satisfăcătoare, dar calitatea nutrețului lasă de dorit din cauza ploilor. Pășunile sunt bogate. Viile au legat în împrejurări favo­rabile și promit o recoltă satisfăcă­toare. Prunii se prezintă în general slab Cei­l­alți pomi roditori, mediocri. CARNETUL MEU Nostalgia-Vă place toamna ? Oh ! pe mine mă îngroze­ște. E vremea In care mor toate : frunzele și ofticoșii, florile și ilusiile. Dintre toate anotimpurile, cel mai trist, cel mai plin de melancolie, cel care ne face mai mult să cugetăm la moarte, e toamna. Una este una, pică galbene, istovite, frunzele. Pomul rămîne un schelet ale cărui ramuri, ca niște brațe luntri și osoase, se bat de vînt, producînd un sunet lugubru, care te inb­oară Ce tristă ’i toamna, și ciți fiori mă cuprinde simțind’o cum se apropie cu furie și nemiloasă!... Avem un prieten de școală , băiat sărac care trăia din 5 meditații. S’a prăpădit tocmai cînd se apropiase de doctoratul în medicină : s’a stins, uitat de toți, neplins de cît de mine, într’o seară tristă de toamnă. Trăise tot în necazuri , a piurit of­ticos în luna ploilor și a tristeței. L’am dus la cimitir pe o vreme urî­­tă : ploua amestecat cu zăpadă, o la­­poviță murdară și cleioasă in care mi se înfundau picioarele. In groapă, apa se strînsese de atita ploae, și clod ’i-au scoborît sicriul, stro­pii au umplut fața groparilor, cari în­jurau ștergîndu-și obrazul cu mineca hainei. Am iubit o femee, pe vremuri, cînd inima era liberă, tînără, și ilujiile mai existau. Era o veselă fată, de 18 ani, o pasăre rătăcită din țara ei plină de miresmele portocalilor și a roselor, în a noastră,­­plină de fiorii reci ai crnelor grele. Cînta noaptea ca să poată iubi in tihnă ziua, și iubea ziua pentru a pu­tea trăi. Pentru ea amorul era ca oxi­genul pentru viață. S’a stins și ea pe negîndite : răcise într’o seară urîtă de toamnă, a vărsat trei zile tot sîngele din inimă și a mu­rit, căci fără inimă nici n’ar fi putut să trăiască — cum alții mulți o duc prea bine. Și atunci era tot o toamnă rece : se sbăteau crucile arborilor, lovite de vînt de-ți făceau impresia unui balet jucat de schelete. Vă place toamna ? Oh ! pe mine mă îngrozește. ABONAMENTUL f*e ict» a» 24 lei : pe* » l»»i 12 !*4 pe 3 luni 8 lei In străinătate pe un an 3­0 lei Aruncuri, inserții și reclame 50 bani fundal in pag.ulf Soorifia.­­ a. 14 Joi—Apost. Aphila 4.591745 15 Vineri—Mart. Chiril I. 5. 0­7145­­ 16 SSmb.—Mart. Antinog. 5. 0-7.44.' ' TC RUBRICA LITERARA SACRIFICIUL Către seară, pe o frumoasă dar înăbușitoare zi de Iulie, eram adu­nați mai mulți prieteni la una din grădinile de vară din împrejurimile orașului și luam masa într un minu­nat decor de verdeață. De acolo la­șul se vedea aproape în întregime, întinzindu-și micuțele clădiri cu as­pect patriarh­al într’o panoramă se­­mi­lunară, din care eșiau la relief ici și colo acoperișurile edificiilor pu­blice și mai cu samă turnurile ne­număratelor biserici, care la acea oră, în lumina modern Uyle a unui impunător apus de soare, aveau o înfățișare mistică­,ce-ți j deșteaptă suflet amintirile trecutului. Drumul lu­i spre oraș, cum e­ram pe o înălțime, se vedea șerpuind la picioarele noastre. La un moment dat, apăru In zare, o trăsură in goana cailor. Cînd lb a­­propie in­deajuns, puturăm distinge în ea o femeie tlnară, de o frumu­sețe rară, întovărășită de un bărbat mult mai in vristă ca dinsa, cu fi­gura albă dar zbircită. Încadrată într’o barbă sură. Elegantul echipaj, tras de doi pur­sang se opri la poartă, iar perechea scoborindu-se inaintă în grădină. Cînd trecu pe la masa noas­tră, toți salutarăm cu respect pe d nal și d-na X. , pe care îi cunoș­teau ciți­va dintre noi. Ei se pier­dură într’un boschet de lilieci, unde era pregătită o masă, urmați de o pleiadă de chelneri care alergau să-i servească. Câte­va minunte de reculegere, și exclamațiunile amenințau să nu mai Înceteze : — Ce femeie desăvirșită ! — Cit­e de frumo­ssă ! — O zina dintr’un basm, nu altă ceva ! Unul dintre noi Insă, asupra căru­ia privirile tuturor celor’lalți erau a­­țintite, avocat de talent, foarte cunos­cut de și tânăr, luă cuvântul: — „Vă uitați cu toții la mine, zise el cu vocea tremurătoare, pen­tru că voi prietenii mei intimi, in mijlocul cărora Îmi petrec viața, ați văzut și vedeți c­ă am suferit și su­făr pentru această femeie. Nu știți insă nici un fragment din fazele dragostei mele nenorocite, căci nici odată n’am simțit ca azi nevoia de a vi le Îm­părtășii. Am să vă povestesc totul, pe scurt bine înțăles, căci Întreg romanul su­ferințelor mele ar fi prea lung. Vă veți putea convinge totuși, cită iro­nie e în stare soarta să arunce tn durerile noastre*. Toți cei din jurul mesei ne uitam uimiți la prietenul nostru, care sufe­rise atâta timp între noi, fără ca să ne fi mărturisit vre­ odată,­­cu toată curiozitatea noastră, adevărata prici­nă. Bănuiam numai o dragoste as­­punsă pentru d­nu X... El urmă : — „Cu toții știți că d-na X..., de­și născută In Moldova, locuește. Încă din copilărie in Capitală și nu vine in Iași de cit din dud in bind pentru ti’și vedea cine­va rude ce are la noi, înainte de a fi căsătorită, pănă iar­na trecută, venea singură ; acum In­să a venit întovărășită de soțul ei, unul din­re cei mai mari financiari din București. Sunt vre-o zece ani de cunoscut­e, tot cam prin cina am Iulie, in timpul vicanției mari, pe care o pe­trecea anul acela In bătrâna capitală a Moldovei. Mi-a fost dragă da prima vedere, căci pentru tatăm oar­ea în viață am văzut întrupat într o co­­piliță de 16 ani, frumoasă, inteligen­tă și vioaie, i­dealul (Vini fiumia_em Voi care îmi cunoașteți atit de bine caracterul, nu vă îndoiți că după cîte­va Intrevederi o iubiam ca un nebun, gata să’mi jertfesc viața pen­tru un singur zimbet al ei. Ca și eram aproape cu vre-o zece, ani mai in vrîstă do­cit dinsa, îmi place» adesea să stăm mult do VQt.P» îm­preună, discutînd diferite probleme psih­ologice potrivite cu anii ^pen­tru a’i cunoaște mai bine sufletul In care zilnic descopeream calitați noi—adevarate com­pare. Intr’o seară, pe cînd in sunetul muzicei militare ne preumblara îm­preună un miros îmbălsămat de tei, prin alea principală de la Copou, dis­­cutînd despre virtute și una caracteristica noastră, iar cealaltă a sexului frumos, ea îmi zise cu viociune: . . . — „Ai dreptate Cînd ai ști <ut sunt de mileasa ! De m lă ^sunt in stare să fac ori­ca sacrificiu*. De­și mirat de a auzi acest din urmă cuvînt în gura ei, o întrerup rîzind :

Next