Evenimentul, aprilie-iunie 1906 (Anul 14, nr. 40-110)
1906-04-01 / nr. 40
REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 4-> STRADA LÂPUȘNEANU 44 E M. 8 1 Apare in toate zilele «se lacra Un hamăr vechin 50 huni Soarelt r. a. 27 Siml— Aduc, moaș. N TTööTlTi 28 Marți—Oiiv. Bened. 5 63 6 A4 29 Merc.—St.Mart. Agn. 5.51 8,45 OTM na MW Bratg Baass^iMwaäi HraBm^^ An s’au împlinit șapte ani di cînd mault bărbat de Stat Lascar Catargiu,—a cărui întreagă viață a fost închinată binelui țârei și marini partidului conservatory—a dispărut dintre cei vii. Au trecut șapte ani de când nu mai printre noi, dar spiiiul său a condus și va conduce pururi partidul conservator; amintirea lui ne va întări întotdeauna, iar marile lui fapte vor fi de- apururi pildă vie de patriotism și alligațiune pentru generațiile viitoare. m bafil—$orta.NI Ami MV M 40 SiMBITI 1 APRILIE 1906 «fsn «Mos»® w«s ,?«sfx*. s^moswh an* afaiseiftEKA dfc*4 3L «ääL ral® W W «L lija SÍI W «L V Ä W W «Am (talia roimtói Ne ridicam, în revista noastră de ieri, împotriva monopolizării pe care o încearcă numeroasele și variatele școli naționaliste de la noi, asupra literilor, artelor și chiar a științei romînești. E un rezultat de aplicație pe temă națională, a teoriei Artei ca tendințe“, teorie care, mai cu seamă în țară la noi, a suferit multe și furtunoase discuții. Dar a impune numai decît artistului sau literatului o anumită teză pentru opera sa este a nesocoti atît mecanismul psihic al inspirărei artistului cît și psihologia generală a acestuia. Printre sentimentele care agită sufletul omenesc, netăgăduit că, la omul de elită, sentimentul iubirei de patrie trebuie să ocupe un loc de frunte,dar a cere artistului și literatului să se însuflețească numai de acest sentiment, a’i pune, cu alte cuvinte, o teză anumită cu constrîngerea de a nu se abate de la ea, este a despoia pe literat și artist de una din calitățile esențiale a adevăratului temperament artistic. Cu atît un talent e mai viguros, mai puternic, în materie de artă cu cît e stăpînit de-o lege supremă în asemenea materie , legea Variației, a însăși Variației în variație, cu atît e mai mare artistul, cu cît vibrează în el gama tuturor sentimentelor cari agită sufletul omenesc. Ori, afară de iubirea de patrie, sufletul omului poate vibra și de alte simțiri. Ce se va întîmpla însă cu talentul care-și va domina inspirația după un sentiment unic ? Pe de-o parte le va nesocoti pe celelalte, înăbușindu-le în el, iar pe de alta îi va sili inspirația, dînd operei sale o notă voită oarecum, care s’o întunece. Studiați pe poetul Iosif, spre exemplu, care e un frumos talent, și comparații primele volume, cu acel din urmă, de pe timpul înregimentării sale la „Semănătorul* d-lui Iorga. Nu veți mai găsi nota largă, bogăția de inspirație, care’i caracteriza altă dată talentul. Veți rătăci într’un cîmp restrîns, într’un soi de seră de naționalism în care grădinarul de comandă cultivă o floră cerută, prea mare poate pentru un mic talent dar prea mică pentru un talent mare. Studiați cazul nuvelistului Silvan, prozator de elită, al căruia talent, în ultimele vremi de pe urma constrîngerei cercului de fier naționalist, ne-a produs o serie de volume ce nu pot suferi nici o comparație cu primele încercări. Și de cîți alți scriitori și artiști de seamă s’a lipsit neamul din pricina acestui sistem. In părerea noastră stă, așadar, că oricare ar fi subiectul unei opere de artă, ori care ’i ar fi motivul de inspirație, ori care ar fi sentimentele de care s’ar însufleți, îndată ce e scrisă românește,—scrisă frumos, cu bun simț, cu talent—e o operă națională romînească, care face cinste neamului Mai mult decît atît să luăm cazul poetei Elena Văcărescu, care a scris în limba franceză. Chiar aceste opere, scrisă într’o limbă străină decît cea romînească, încă sunt o operă măreață națională ro■mînească. . Orice literat, orice artist, orice cugetător poartă adine tipărită pe frunte și’n suflet, pecetea neamului în care s’ai născut, a trăit și la iubit. Indiferent dar de haina în care și-ar îmbrăca miezul său sufletesc, miezul acesta răm ine același)e altfel întocmai așa s’au întîmplat lucrurile cu valoroasa poetă . Academia franceză î-a premiat una din opere, tocmai pentru notele originale cari reeau din ea, și notele acele erau romînești. Ne-a făcut așadar cunoscute și apreciate și sufletul și felul de a simți și frumusețile simțirei romînești, cu atît mai bine dacă a făcut-o într’o limbă străină care să ne facă înțeleși de alte neamuri. Și-a servit cu asta neamul mai mult poate și mai strălucit, decît un oarecare alt poet care ar fi cîntat în limba romînă, pe scripcă naționalistă, cine știe ce arie banală și răsuflată. Ea încă e de notat că în multe din poeziile Elenei Văcărescu din volumul premiat nu se atinge deloc coarda patriotismului, cu toate aceste, sîmburile, acel ceva unic , și tainic, esențial, care deoisebește pe fiecare popor de altul, să desprinde atît din ■ parțialitatea operei cît și din complexul ei, cu puterea L> •gei că marii artiști sunt o forță de concentrare a sim■triei și cugetării celor în mijlocul cărora trăesc. Arta și literatura trebuesc să n’aibă patrie, tocmai pentru motivul că’și poartă patria oriunde,cu condiția unică însă, de a nu căuta să și o poarte. Să fii talent de elită și’ți vei iubi patria și ți vei servi-o chiar atunci cînd nu mai putea-o suferi. Byron a batjocorit Annglia ; Heine, Germania ; Musset, Franța ; Leopardi, Italia;Tolstoi, Rusia; Horațiu, Roma; Eminescu, Romînia. Aceste sunt porniri trecătoare de revoltă, de pe urma cărora însă, răsar mîini neperitoare, de cari să folosesc neamurile cari au norocul să fie batjocorite de asemenea iluștri fii ai lor. Dacă ai să spui că Românul? e căzut cu hîrzobul din soare și că numai pa el îl în] călzește astrul etern, îl vei? însufleți cu fața unei îngîmpfări periculoase de pe urma căreia neamurile nu s’au folosit în veci. In alt domeniu de idei, școalele naționaliste de la noi sunt un mare pericol pentru însăși formarea limbei romînești, chestie pe care o vom studia mîine. Codreanu războinice înviindu'l să dea alarmei. Bietul ușier s’a uitat lung, avînd aerul să-i fia milă de mina auzină cum ai urez. — Da bine nenorocitului îl apostrofăi, n’ai cetit Protastaraa, Epoca și toate gazetele cu pond și eu știri de sensație din sorginți autoritate?... Omul se mai uită lung la mine Inc’odată și mă ’ntreaba : — Domnule, nu cumva d ta ești de la Liberalul ? — Și cs te privește de unde-oi îl £u. — Vezi că acolo se făptuesc cu gîndul tot felul de nădrăsvănii pe care le vînd publicului cu cinci parale sara și cite două la cinci parale a doua zi. Eu însă am găsit chipul să le iau și mai eftine, aștept puțin de se mai învechesc și la cumpăr cu oca, Bind că-mi trebue hîrtie acasă. Da sigur în Liberalul ai cetit despre revoluție. Sermana gazetărie ! îmi zisei eu depărtîndu mâ ; de vor mai sta încă cel puțin doi ani la putere conservatorii, guvernul are sa fe nevoit să mai înființeze citeva institute de alienați și antirabice. Opoziția o se turba cu desăvîrșire iar gazetarilor ei, nu li se va permite se circule fără botnițe pe strada. - s Í £ I Grozăvia dela Iași!... De două zile ieșenii, amatori de noutăți, umblă forfota și scotocesc toate unghiurile orașului spre a putea descoperi teribilul carnaj pe care ziarele Epoca, Voința, Scaplul și mai presus de toate Protestarea, îl anunță că s'ar fi petrecut în capitala Moldovei. După sus pomenitele gazete, lașul ar înota în valuri de sînge ! .. brrr!... Zeci de mii de locuitori de prin mahalale înarmați cu manlicher și tunuri dum-dum, îmbrăcați în zale și comandați de generali celebri, ar fi luat primăria cu asalt, înplîntînd steagul resorativei pe ea și proclamînd republica junimisto-liber &l-unională. Am dat fuga la Primărie și acolo am găsit un biet ușier dormitînd, funcționarii fiind cșiți cu toții de la cancelarie. L'am trezit sgomotos și i-am semnalat pericolul ,spunîndu-i că se apropie falangele ! Pentru „Voința „Adevărul“ da aseară, reproduce după „Voința Națională“ știrea enn că poliția de Iași a extrădat guvernatei răsese pa o anumită Estera Moscovici, care ar fi fost o revoluționară din imperiul vecin, iarăși după informațiinile monitoratul liberal Luînd cunoștință de cele publicata a lai „Adevărul“, «s-am prezintat imediat d lui N. Cananău, pre£eotd poliției de laș», cerîndu-i omarați ai.?. D-sa ne-a declarat următoarele : — „Intr’adevăr în ziuă de 28 Fevruarie a. c., avînd ordinul Ministerului de Interne No. 9345 din 22 Februarie a. c., am isgonit din țară prin punctul Burdujenii,—iarna Ungheni,—pe o anumită Esfor Moscovici, în ereti? de 20 ani, gasită la noi fără pașaport și fără nici un act cu care să’și fi putut dovedi identitatea. Ori, după regismentul referitor la sîrăcii, nici o» strain nu poate fi tolerat în țară , nu cînd e găsit fără pașaport și fî ă mijloace de exstanță. Ester Moscovici a fost isgonitâ în această calitate, iar nici de cam ca revoluțonarâ, pentru că acum afinistăi că ar fi nutrind astfel de idei”. Ca atare dăm cea mai formală dezmințire aserțiunilor „Voințai Naționale“ care, se vede, că în lipsă de altceva mai bun, și-a înot sarcina de a inventa revoluționare ruse. Atragem însă atența celor de la oficiosul liberal că e o mare deosebire istre o isgrăire pe cale administrativă și o extrudare. Cele publicate de Voința dovedesc încă odată buna credință știrilor cu care-și hrănește ziiie cetitorii. u ECOURI Intrarea la Expoziție (Comisariatul general al expoziției naționale, a fixat prețurile de intrare la expoziție, este un leu pentru 4 zile din săptâmînă și 2 lei pentru calelalte trei zile. Comisariatul oferă abonamenttru toata sesiunea, pentru o per cu 50 lei, iar pentru o famili 75 lei. Expoziția se va deschide la 14 Dens I / * inspector general al i mîntului secundar Ciulescu-Motru și-a înaintat demis clubul junimist, și va face cenntru înscrierea sa în clubul conser E vorba să-l urmeze mai multelectuali, cari s’au convins că suducerea d-lui Carp nu vor avet ziunea să făptuiască ceva bună țară. Convenția cu RS r la amiazi s’a făcut în general Lahovary, mii afacerilor străine și Exe S, ministrul plenipotențiar al schimbul de ratificări pentru coțiunea de comerț încheiată inumânia și Rusia. Schimbul acestor ratificări loc la ministerul afacerilor si Cu acest prilej d. general Lai a remis d-lui Giers marele corț Coroanei României. OAMENI ȘI 1. UCH C Angajamentele la Deoarece suntem în preajma gajamentelor pentru viitoarea si: a Teatrului Național, găsesc ci să spun cîteva cuvinte tor angajamente, ele avînd asupra o tanța deosebită în bunul mers cestei instituții de artă. Pănă acum nu se prea ținea de meritele artistice ale celor creaț angajarea în teatru ci, se mai mult temei pe stăruințele sau cutărei persoane influente, din numărul cel mare de angaji : multa greutate se puteau găsi cin șese, maximum, cu adevărat noi disposițiuni pentru teatru. Și încă erau nedreptățiți în favoaa lor cari prezentau, în loc de artistice, un bagaj mai mare de 1ruiițe. Ba, de multe ori am răz neri sau tinere cu talente cărora refuza angajamentul pe motiv cumle sunt complecte, dar complet... mediocrități, ca să nu le z fel. Că s’a procedat zeu și fără nici nu se mai discută, pentru u foarte simplu că arta cu medioci trebue să rămînă in vecinica mânie. Astfel s’au petrecut acum, dar astfel bănuesc lucrurile că i petrece de acum înainte, și, ce, fruntea teatrului cred că-și va seamă de răul imens pe care le ai da instituției aceștia, preconizînd temut deplorabil de pănâ acum Sper însă că acei ce conțim teatrul nostru național și cari acâta stagiune au știut sătul moral al teatrului, nu ridice ocazia de a complecta opera lor înci astă iarnă, înțeleg prin aceasta , pune multă grijă și băgare des la facerea angajamentelor pentu toarea stagiune și, trecînd peste fel de stăruinți, nu vor ținea seandt de considerațiunile de ordin tic, singurile cari le pot indica cea dreaptă și folositoare instituți același timp. Numai cu chipul i se vor putea mîndri că au înalți toate punctele de vedere, moralul tei instituțiuni de artă care, încăt fie zis, c’am lăsa de dorit din timp. Credem de a noastră datorie se văm o rea stare de lucruri, inc tot o dată calea de urmat pentr mediarea răului. Mirosa Aici M. SADOVEANU CLACA Era albastru ? — Albastru. Și m’am dus a doua zi, să desgrop comoara. Ei,—nu era s ă-mi ieia Necuratul o mîna ? M’am dus peste cap într’o rîpă, denu mi-a mai trebui comoară cît oi fi ș’oi trăi! Degeaba, bre, orice comoară cu stăpînul ei. Cînd vine stâpînul, se deschide, ș’atunci a lui e, o poate ridica și cu degetul cel mic...‘Toți tăceau. Moș Gherasim zise iar: „Nu mai departe, la cetate, la Neamț, că știi unde-i.. Acolo nu sînt nouă poloboace cu galbeni? Ei, ș’apoi! Șed acolo, de cînd or fi șezînd Dumnezeu știe, și nimenea nu le poate atinge !... Chiar împăratul rusesc a venit cu ghinărari, și cu oaste și cu tunuri,—și ce crezi?numai mina a întins-o și țapăn a rămas ! CU cel de ’mpărat, da’ era s’o pățească hăt și bine ! Și șed comorile acolo, ș’au să mai șadă hăt și bine, pînă ce li-a veni stâpînul...*• Bătrînii începură drept mărturisire , iar să mormăiască, fetele și flăcăii, cu gurile căscate, foarte încredințați, se gîndesc la minunile și comorile Cetății Neamțului. „Ș’apoi cine le-a îngropat acolo ? — Cine ? Vrăjitorii... Necuratul! ~~ Ferească Dumnezeu șopti baba Maranda, și-și făcu o cruce mare, — Daacă drac mai mare decît omul singur nu-i nimeni ! zise cu încredințare morarul. — Aș! parcă nu-i și Ueigă-i Crucea ? strigă moșneagul Chichiuță Dacă l’am văzut cum vă văd... Eram cu căluțul meu... Și prinse a rîde încet, scărpinîndu-se în cap. — Apoi da 1 grăi moș Precu. Și eu l-am văzut, și încă de-aproape... Și drăcoaice încă... frumoase... Da’ asta-i altă poveste... — Spune-o, nînsșule, strigară unele din fete. Cum a fost ? Ian spune-o. — V’o spun, drăcoaicelor, cum să nu v’o spun..." Fetele chicotiră și se strînsară uns în alta. Pănușele foșniră. Toți se așezau mai bine, ca s’asculte. Focul din noaptea Halmului se stinsese. Și moș Precu începu să Glasul lui curgea domol povestească, un întunerec, dar nu știai dincotro vine. „Apoi eram, ca să nu spun minciuni, băiețandru, așa de vre o nouă ani... Era tot pe vremea clăcilor. Și, știi cum îs dracii, nu a astîmpără cît îi picul, cum îi argintul cel viu. M’am luat la joacă încă cu vre-o doi, și iaca ne-a apucat noaptea la niște vecini. Ca noi, să nu ne astîmpărăm, sa nu facem zece pași pînă acasă,—ce nu vine nouă, pe semne și Dumnezeu așa a vrut, intrăm tupiluș într’o casă, și țuști pe cuptor... Ia casă întunerec, besnă... Pe cuptor, ne aciuăm printre niște țolinei. Hm ! cînd îmi aduc aminte.. Acolo, șu-șu-șu, șușu-șu, am început a spune da năzbîtii, ca băieții, ș’a rîde, de parcă eram la noi acasă. „Măi, zic eu,cine șede aici ?—Ileana, văduva Rusului, zice unul. Văduvă, măi ? Săraca văduvă ! Eu am auzit pe lița Catrina zicînd că are vre-o trei bărbați, măi...“ Ca celalt, dacolo : „Da nu-i păcat, măi, să fie trei bărbați ?* Și Neculai cel mai mare dintre noi, numai ce a început a ride: „Că tare mai sînteți proști, măi! Parcă popa știe ? Da eu am auzit pe mămuea zicînd că și popa vine s’o blagoslovească.. Iaca, îmi aduc aminte că de ieri.. Draci! ce crezi ? Pe urmă tot așa am boscorodit noi acolo, pînă s’a făcut întuneric de-a binelea. Atunci glasurile au prins a mura, și băeții unde nu mi s’au pus să se întindă, deși pîrîiau toate ciorănelele... Numai ce văd pe unul că pleacă capul și închide ochii, celalt tot așa... S’au lungit prin flenduri, s’au adormit, da știi cum dorm copiii, nici nu s’aude cînd suflă. Numai eu nu știu ce Dumnezeu aveam că nu puteam închide ochii în ruptul capului. Stăm și ascultam cum ține o ață de printr’o crăpătură a hornului, îmi frică nu știu cum, și pe dmnii ochilor parcă s’aprindeau lui verzi. Doamne, măi băeți, multe ^ omul cît trăește ! Ster eu așa, întuneric și mă gîndiam , cum r eu acum acasă, la lumină și mîncare Și, cum stăm așa, dindu-mă, într’un tîrziu aud un v de pași. Mi-a sărit inima din loc, auzit șopote, pe urmă o opaiță aprins, și, prin lumina cea roșie văzut trei femei, nu le-am putut noaște, da am priceput, după zru după vorbă, că s femei în toată terea vîrstei, cînd e viața mai duh Mail gîndesc eu, ce dracu au gînd să facă ? și stăm tupilat în sul hornului, îmi țineam răsuflați mă uitam la dînsele...“ Batrînul scoase luleaua și și-o dopă cu tutun. „S’a stins focul 1 șopti un ț sfios. — Pristaci, la gemură cîți flăcăi. — Și, cum vă spun, zisse „moșn