Evenimentul, aprilie-iunie 1906 (Anul 14, nr. 40-110)

1906-04-01 / nr. 40

REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 4-> STRADA LÂPUȘNEANU 44 E M. 8 1 Apare in toate zilele «se lacra Un h­amăr vechin 50 huni Soarelt r.­­ a. 27 Siml— Aduc, moaș. N TTööT­lTi 28 Marți—Oiiv. Bened. 5 63 6 A4 29 Merc.—St.Mart. Agn. 5.51 8,45 OTM na MW Bratg Baass^iMwaäi HraBm^^ An s’au împlinit șapte ani di cînd mault bărbat de Stat Las­car Catargiu,—a cărui întreagă viață a fost închinată binelui țâ­rei și marini partidului conser­vatory—a dispărut dintre cei vii. Au trecut șapte ani de când nu mai­­ printre noi, dar spii­iul său a condus și va conduce pururi partidul conservator; a­­mintirea lui ne va întări în­tot­deauna, iar marile lui fapte vor fi de- apururi pildă vie de patrio­tism și alligațiune pentru gene­rațiile viitoare. m bafil—$orta.NI Ami MV M 40 SiMBITI 1 APRILIE 1906 «fsn «M­os»® w«s ,?«sf­x*. s^moswh an* afaiseiftEKA dfc*4 3L «ääL ral® W W «L lija SÍI W «L V Ä W W «Am (talia roimtói Ne ridicam, în revista noas­tră de ieri, împotriva mono­polizării pe care­ o încearcă numeroasele și variatele școli naționaliste de la noi, asupra literilor, artelor și chiar a științei romînești. E un rezultat de aplicație pe temă națională, a teoriei­­ Artei ca tendințe“, teorie ca­­re, mai cu seamă în țară la noi, a suferit multe și furtu­noase discuții. Dar a impune numai de­cît artistului sau literatului o anumită teză pentru opera sa este a nesocoti atît mecanis­mul psihic al inspirărei artis­tului cît și psihologia genera­lă a acestuia. Printre sentimentele care agită sufletul omenesc, netă­găduit că, la omul de elită, sentimentul iubirei de patrie trebuie să ocupe un loc de frunte,­dar a cere artistului și literatului să se însuflețeas­că numai de acest sentiment, a’i pune, cu alte cuvinte, o teză anumită cu constrînge­­rea de a nu se abate de la ea, este a despoia pe literat și artist de una din calitățile esențiale a adevăratului tem­perament artistic. Cu atît un talent e mai vi­­guros, mai puternic, în ma­terie de artă cu cît e stăpînit de-o lege supremă în aseme­nea materie , legea Variației, a însăși Variației în variație, cu atît e mai mare artistul, cu cît vibrează în el gama tu­turor sentimentelor cari agi­tă sufletul omenesc. Ori, a­­fară de iubirea de patrie, su­fletul omului poate vibra și de alte simțiri. Ce se va întîmpla însă cu talentul care-și va domina inspirația după un sentiment unic ? Pe de-o parte le va ne­socoti pe celelalte, înăbușin­du-le în el, iar pe de alta îi va sili inspirația, dînd operei sale o notă voită oare­cum, care s’o întunece. Studiați pe poetul Iosif, spre exemplu, care e un frumos talent, și comparați­i primele volume, cu acel din urmă, de pe timpul înregimentării sale la „Semănătorul* d-lui Iorga. Nu veți mai găsi nota largă, bogăția de inspirație, care’i caracteriza altă dată talentul. Veți rătăci într’un cîmp res­­trîns, într’un soi de seră de naționalism în care grădina­rul de comandă cultivă o floră cerută, prea mare poa­te pentru un mic talent dar prea mică pentru un talent mare. Studiați cazul nuvelistului Silvan, prozator de elită, al căruia talent, în ultimele vremi de pe urma constrîn­­gerei cercului de fier națio­nalist, ne-a produs o serie de volume ce nu pot suferi nici o comparație cu primele în­cercări. Și de cîți alți scriitori și artiști de seamă s’a lipsit nea­mul din pricina acestui sis­tem. In părerea noastră stă, așa­dar, că ori­care ar fi subiec­tul unei opere de artă, ori care ’i ar fi motivul de ins­pirație, ori care ar fi senti­mentele de care s’ar însufle­ți, îndată ce e scrisă româ­nește,—scrisă frumos, cu bun simț, cu talent—e o operă na­țională romînească, care face cinste neamului Mai mult de­cît atît să luăm cazul poetei Elena Văcăres­­cu, care a scris în limba franceză. Chiar aceste opere, scrisă într’o limbă străină de­cît cea romînească, încă sunt o operă măreață națională ro­­■mînească. . Ori­ce literat, ori­ce artist, ori­ce cugetător poartă adine tipărită pe frunte și’n suflet,­ pecetea neamului în care s’ai născut, a trăit și la iubit. Indiferent dar de h­aina în­ care și-ar îmbrăca miezul său sufletesc, miezul acesta ră­m­ ine acelaș­­i)e altfel întocmai așa s’au întîmplat lucrurile cu valo­roasa poetă . Academia fran­ceză î-a premiat una din o­­­­pere, tocmai pentru notele ori­ginale cari reeau din ea, și notele acele erau romînești. Ne-a făcut așa­dar cunos­cute și apreciate și sufletul și felul de a simți și frumusețile simțirei romînești, cu atît mai bine dacă a făcut-o într’o limbă străină care să ne facă înțeleși de alte neamuri. Și-a servit cu asta nea­mul mai mult poate și mai strălucit, decît un oare­care alt poet care ar fi cîntat în limba romînă, pe scripcă­ naționalistă, cine știe ce arie banală și răsuflată. Ea încă e de notat că în multe din poeziile Elenei Vă­cărescu din volumul premiat nu se atinge de­loc coarda­­ patriotismului, cu toate aces­te, sîmburile, acel ceva unic , și tainic, esențial, care deo­­i­sebește pe fie­care popor de­­ altul, să desprinde atît din ■ parțialitatea operei cît și din­­ complexul ei, cu puterea L>­ •­gei că marii artiști sunt o­­ forță de concentrare a sim­■­triei și cugetării celor în mij­­­­locul cărora trăesc. Arta și literatura trebuesc să n’aibă patrie, tocmai pen­tru motivul că’și poartă pa­tria ori­unde,cu condiția unică însă, de a nu căuta să și o poarte. Să fii talent de elită și’ți vei iubi patria și ți­ vei servi-o chiar atunci cînd nu mai pu­tea-o suferi. Byron a batjocorit Ann­­glia ; Heine, Germania ; Musset, Franța ; Leopardi, Italia;­Tolstoi, Rusia; Hora­­țiu, Roma; Eminescu, Romî­­­nia. Aceste sunt porniri tre­cătoare de revoltă, de pe ur­­ma cărora însă, răsar mîini neperitoare, de cari să folo­­sesc neamurile cari au noro­cul să fie batjocorite de ase­menea iluștri fii ai lor. Dacă ai să spui că Românul? e căzut cu hîrzobul din soa­­­re și că numai pa el îl în­] călzește astrul etern, îl vei? însufleți cu fața unei îngîmp­­fări periculoase de pe urma căreia neamurile nu s’au fo­losit în veci. In alt domeniu de idei, școalele naționaliste de la noi sunt un mare pericol pentru însăși formarea limbei romî­­ne­ști, chestie pe care o vom studia m­îine. Codreanu războinice învi­indu'l să dea alar­mei. Bietul ușier s’a uitat lung, a­­vînd aerul să-i fia milă de mina a­­uzină cum ai urez. — Da bine nenorocitului îl apos­trofăi, n’ai cetit Protastaraa, Epoca și toate gazetele cu pond și eu știri de sensație din sorginți autoritate?... Omul se mai uită lung la mine Inc’odată și mă ’ntreaba : — Domnule, nu cumva d ta ești de la Liberalul ? — Și cs te privește de unde-oi îl £­u. — Vezi că acolo se făptuesc cu gîndul tot felul de nădrăsvănii pe care le vînd publicului cu cinci pa­rale sara și cite două la cinci pa­rale a doua zi. Eu însă am găsit chipul să le iau și mai eftine, aș­tept puțin de se mai învechesc și la cumpăr cu oca, Bind că-mi tre­­bue hîrtie acasă. Da sigur în Libe­ralul ai cetit despre revoluție. Sermana gazetărie ! îmi zisei eu depărtîndu mâ ; de vor mai sta încă cel puțin doi ani la putere conser­vatorii, guvernul are sa fe nevoit să mai înființeze cite­va institute de alienați și antirabice. Opoziția o se turba cu desăvîrșire iar gaze­tarilor ei, nu li se va permite se circule fără botnițe pe strada. - s Í £ I Grozăvia dela Iași!... De două zile ieșenii, amatori de noutăți, umblă forfota și scotocesc toate unghiurile orașului spre a pu­tea descoperi teribilul carnaj pe care ziarele Epoca, Voința, Scaplul și mai presus de toate Protestarea,­ îl anunță că s'ar fi petrecut în ca­pitala Moldovei. După sus pomenitele gazete, la­șul ar înota în valuri de sînge ! .. brrr!... Zeci de mii de locuitori de prin mahalale înarmați cu man­­licher și tunuri dum-dum, îmbră­cați în zale și comandați de gene­rali celebri, ar fi luat primăria cu asalt, înplîntînd steagul resorativei pe ea și proclamînd­ republica ju­nimisto-liber &l-un­­ională. Am dat fuga la Primărie și a­colo am găsit un biet ușier dormi­­tînd, funcționarii fiind cșiți cu toții de la cancelarie. L'am trezit­­ sgo­­motos și i-am semnalat pericolul ,spunîndu-i că se apropie falangele ! Pentru „Voința „Adevăru­l“ da aseară, reproduce după „Voința Națională“ știrea enn că poliția de Iași a extrădat gu­vernatei răsese pa o anumită Es­ter­a Moscovici, care ar fi fost o revoluționară din imperiul vecin, iarăși după informațiinile moni­toratul liberal Luînd cunoștință de cele publi­cata a lai „Adevărul“, «s-am prezin­­tat imediat d lui N. Cananău, pre­­£eotd poliției de laș», ce­rîndu-i o­­marați ai.?. D-sa ne-a declarat urmă­toarele : — „Intr’adevăr în ziuă de 28 Fe­­vruarie a. c., avînd ordinul Minis­terului de Interne No. 9345 din 22 Februarie a. c., am isgonit din țară prin punctul Burdu­jenii,—iar­na Ungh­eni,—pe o anumită Esfor Moscovici, în ereti? de 20 ani, ga­sită la noi fără pașaport și fără nici un act cu care să’și fi putut do­vedi identitatea. Ori, după reg­­­ismentul referitor la sîră­cii, nici o» strain nu poate fi tolerat în țară , nu cînd e găsit fără pașa­port și f­î ă m­ijloace de ex­stanță. Ester Moscovici a fost isgonitâ în această calitate, iar nici de cam ca revoluț­onarâ, pentru că acum afin­istăi că ar fi nutrind astfel de idei”. Ca atare dăm cea mai formală dezmințire aserțiunilor „Voințai Naționale“ care, se vede, că în lipsă de alt­ceva mai bun, și-a înot sarcina de a inventa revoluționare ruse. Atragem însă atenț­a celor de la oficiosul liberal că e o m­are de­osebire istre o isgrăire pe cale administrativă și o extrudare. Cele publicate de Voința dove­desc încă odată buna credință ști­rilor cu care-și hrănește z­iiie cetitorii. u ECOURI Intrarea la Expoziție (Comisariatul general al expozi­­ției naționale, a fixat pre­țurile de intrare la expoziție, este un leu pentru 4 zile din săptâmînă și 2 lei pentru cale­lalte trei zile. Comisariatul­­ oferă abonament­­tru toata sesiunea, pentru o per cu 50 lei, iar pentru o famili 75 lei. Expoziția se va deschide la 14 Dens I / * inspector general al i­ mîntului secundar C­iulescu-Motru și-a înaintat demis clubul junimist, și va face cenn­tru înscrierea sa în clubul conser E vorba să-l urmeze mai mul­telectuali, cari s’au convins că su­ducerea d-lui Carp nu vor avet ziunea să făptuiască ceva bun­ă țară. Convenția cu R­S r­ la amiazi s’a făcut în general La­ho­vary, mii afacerilor străine și Exe­ S, ministrul plenipotențiar al schimbul de ratificări pentru co­țiunea de comerț încheiată inu­­mânia și Rusia. Schimbul acestor ratificări loc la ministerul afacerilor si Cu acest prilej d. general Lai a remis d-lui Giers marele corț Coroanei României. OAMENI ȘI 1. U­C­H C Angajamentele la De­oare­ce suntem în preajma gajamentelor pentru viitoarea si: a Teatrului Național, găsesc ci să spun cîte­va cuvinte tor angajamente, ele avînd asupra o tanța deosebită în bunul mers cestei instituții de artă. Pănă acum nu se prea ținea de meritele artistice ale celor c­reaț angajarea în teatru ci, se mai mult temei pe stăruințele sau cutărei persoane influente,­­ din numărul cel mare de angaji : multa greutate se puteau găsi cin șese, maximum, cu adevărat noi disposițiuni pentru teatru. Și­­ încă erau nedreptățiți în favoaa lor cari prezentau, în loc de artistice, un bagaj mai mare de 1­ruiițe. Ba, de multe ori am răz neri sau tinere cu talente cărora refuza angajamentul pe motiv cum­le sunt complecte, dar compl­et... mediocrități, ca să nu le z fel. Că s’a procedat zeu și fără nici nu se mai discută, pentru u foarte simplu că arta cu m­edioci trebue să r­ămînă in­ vecinica mânie. Ast­fel s’au petrecut acum, dar ast­fel bănuesc lucrurile că i petrece de acum înainte, și, ce, fruntea teatrului cred că-și va seamă de răul imens pe care le ai da instituției aceștia, preconizînd temut deplorabil de pănâ acum Sper însă că acei ce conțim teatrul nostru național și cari a­­câta stagiune au știut să­tul moral al teatrului, nu ridice ocazia de a complecta opera lor înci astă iarnă, înțeleg prin aceasta , pune multă grijă și băgare de­s la facerea angajamentelor pentu toarea stagiune și, trecînd peste fel de stăruinți, nu vor ținea sean­d­t de considerațiunile de ordin tic, singurile cari le pot indica cea dreaptă și folositoare instituți același timp. Numai cu chipul i se vor putea mîndri că au înalți toate punctele de vedere, moralul tei instituțiuni de artă care, în­căt fie zis, c’am lăsa de dorit d­in timp. Credem de a noastră datorie s­­e văm o rea stare de lucruri, inc tot o dată calea de urmat pentr mediarea răului. Miros­a Aic­i M. SADOVEANU CLACA­ ­­­ Era albastru ? — Albastru. Și m’am dus a doua zi, să desgrop comoara. Ei,—nu era s ă-mi ieia Necuratul o mîna ? M’am dus peste cap într’o rîpă, denu mi-a mai trebui comoară cît oi fi ș’oi trăi! Degeaba, bre, ori­ce comoară cu stă­­pînul ei. Cînd vine stâpînul, se des­chide, ș’atunci a lui e, o poate ridi­ca și cu degetul cel mic...‘­Toți tăceau. Moș Gherasim zise iar: „Nu mai departe, la cetate, la Neamț, că știi unde-i.. Acolo nu sînt nouă poloboace cu galbeni? Ei, ș’apoi! Șed acolo, de cînd or fi șe­­zînd Dumnezeu știe, și nimenea nu le poate atinge !... Chiar împăratul rusesc a venit cu ghinărari, și cu oaste și cu tunuri,—și ce crezi?nu­mai mina a întins-o și țapăn a ră­mas ! CU c­el de ’mpărat, da’ era s’o pățească hăt și bine ! Și șed co­morile acolo, ș’au să mai șadă hăt și bine, pînă ce li-a veni stâpînul...*• Bătrînii începură drept mărturisire , iar să mormăiască, fetele și flă­căii, cu gurile căscate, foarte încre­dințați, se gîndesc la minunile și co­morile Cetății Neamțului. „Ș’apoi cine le-a îngropat acolo ? — Cine ? Vrăjitorii... Necuratul! ~~ Ferească Dumnezeu­­ șopti ba­ba Maranda, și-și făcu o cruce mare, — Daac­ă drac mai mare decît o­­mul singur nu-i nimeni ! zise cu în­credințare morarul. — Aș! parcă nu-i și Ueigă-i Cru­cea ? strigă moșneagul Chichiuță Dacă l’am văzut cum vă văd... Eram cu căluțul meu... Și prinse a rîde încet, scărpinîndu-se în cap. — Apoi da 1 grăi moș­ Precu. Și eu l-am văzut, și încă de-aproape... Și drăcoaice încă... frumoase... Da’ asta-i altă poveste... — Spune-o, nînsșule, strigară u­nele din fete. Cum a fost ? Ian spune-o. — V’o spun, drăcoaicelor, cum să nu v’o spun..." Fetele chicotiră și se strînsară uns în alta. Pănușele foșniră. Toți se așezau mai bine, ca s’asculte. Focul din noaptea Halmului se stinsese. Și moș­ Precu începu să Glasul lui curgea domol povestească, un întune­­rec, dar nu știai dincotro vine. „Apoi eram, ca să nu spun min­ciuni, băiețandru, așa de vre o nouă ani... Era tot pe vremea clăcilor. Și, știi cum îs dracii, nu a­ astîmpără cît îi picul, cum îi argintul cel viu. M’am luat la joacă încă cu vre-o doi, și iaca ne-a apucat noaptea la niște vecini. Ca noi, să nu ne astîmpărăm, sa nu facem zece pași pînă acasă,—ce nu vine nouă, pe semne și Dumnezeu așa a vrut, intrăm tupiluș într’o ca­să, și țuști pe cuptor... Ia casă în­­tunerec, besnă... Pe cuptor, ne aciuăm printre niște țolinei. Hm ! cînd îmi aduc aminte.. Acolo, șu-șu-șu, șu­șu-șu, am început a spune d­a năz­­bîtii, ca băieții, ș’a rîde, de parcă eram la noi acasă. „Măi, zic eu,cine șede aici ?—Ileana, văduva Rusului, zice unul. Văduvă, măi ? Săraca vă­duvă ! Eu am auzit pe lița Catrina zicînd că are vre-o trei bărbați, măi...“ Ca celalt, da­colo : „Da nu-i păcat, măi, să fie trei bărbați ?* Și Neculai cel mai mare dintre noi, numai ce a început a ride: „Că tare mai sîn­­teți proști, măi! Parcă popa știe ? Da eu am auzit pe mămuea zicînd că și popa vine s’o blagoslovească.. Iaca, îmi aduc aminte că de ieri.. Draci! ce crezi ? Pe urmă tot așa am boscorodit noi acolo, pînă s’a făcut întuneric de-a binelea. Atunci glasurile au prins a mura, și băeții unde nu mi s’au pus să se întindă, de­și pîrîiau toate ciorănelele... Numai ce văd pe unul că pleacă capul și închide ochii, celalt tot așa... S’au lungit prin flenduri, s’au adormit, da știi cum dorm copiii, nici nu s’aude cînd suflă. Numai eu nu știu ce Dumnezeu aveam că nu puteam în­chide ochii în ruptul capului. Stăm și ascultam cum ți­ne o ață de printr’o crăpătură a hornului, îmi frică nu știu cum, și pe dmnii ochilor parcă s’aprindeau lui verzi. Doamne, măi băeți, multe ^ omul cît trăește ! Ster­ eu așa,­­ întuneric și mă gîndiam , cum r eu acum a­casă, la lumină și mîncare Și, cum stăm așa,­­ dindu-mă, într’un tîrziu aud un v de pași. Mi-a sărit inima din loc, auzit șopote, pe urmă o opaiță aprins, și, prin lumina cea roșie văzut trei femei, nu le-am putut noaște, da am priceput, după zru după vorbă, că s femei în toată terea vîrstei, cînd e viața mai duh Mail gîndesc eu, ce dracu au gînd să facă ? și stăm tupilat în sul hornului, îmi țineam răsuflați mă uitam la dînsele...“ Batrînul scoase luleaua și și-o dopă cu tutun. „S’a stins focul 1 șopti un ț sfios. — Pris­­­taci, la gemură cîți flăcăi. — Și, cum vă spun, zisse „moșn

Next