Evenimentul, iulie-septembrie 1906 (Anul 14, nr. 111-184)
1906-07-01 / nr. 111
ANUL XIV. — No. Ill REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 44 mm ti a Miiftesneanu 44. X .A.Ș X Apare în toate zilele de lunii Un număr vechiu 50 bani HliffuKUL IO BMI Telefon.EVENIMENTUL 3, SIMBATA 1 IULIE 1906 mommmrul. Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei ÎN sTRĂINĂJA 340 ^o un an 30 lei A „ Anifesiuni, inserții și jreclame fi O$ani rândul împag. 111 é‘ .Telefonul Partii Ciornjovîi. Pentru o alegere de comună la Brăila, opoziția liberală a desfășurat atîta interes și hărnicie, în cît întreg statul major al partidului, atît de la centru cît și de prin districte s’a pus în poziție de mobilizare. A plecat din București o întreagă caravană, cu oratori, cu tacîmuri pentru basobel și cu focul sacru în suflet de a spulbera guvernul. In vederea acestor alegeri se fixase o întrunire publică, la care să fee parte întreg caimacul liberal din capitală și din provincie,—iar localul destinat pentru întrunire a fost sala Paradis, — probabil pentru ca liberalii, atît în opoziție cît și la guvern, să se găsească totdeauna în raiu. Față cu caracterul puțin important al unei alegeri comunale și încă de provincie, sultanatul opoziționist și tărăboiul ce a ținut să-l facă liberalii la Brăila, ar putea fi interpretat ca o mișcare cu tendința de a constitui obiectul începerei unei campanii așa numită de resturnare. Unul din oratorii întrunirei dl C. Coeiaș a accentuat chiar lucrul; oratorul brăilean a declarat ca întrunirea se fie semnalul luptei. Atîta numai că, cu palavre național-liberale nu se ia guvernul; poate că nici Brăila nu se va putea lua, și cauze loviturei de sabie în apă, pe care o dă opoziția în cel de al doilea port al fărei, se explică ușor. Cînd pentru o alegere de așa mică însemnătate, un partid întreg se scoală cu cățel cu purcel, cum spune zicătoarea populară, și merge într’o localitate —apropos de hoiks— ca să fie o mare întrunire publică,—evident că lumea politică se așteaptă, cel puțin, la desfășurarea unui program politic. Acest eveniment era cu atît mai mult temei de așteptat, cu cît se știe că, de luni de zile, o mare comisiune compusă dintr-un însemnat număr de însemnați membri ai areopagului colectivist, așa numit comitet central, era însărcinat cu alcătuirea unui program politic, liberalii recunoscînd ei înșiși, că au lipsă de un aseminea factum. Se credea deci, că la Brăila, unde se transportase atît dualitatea conducătoare a partidului, cît și delegațiuni din toată țara,avea să se desfășure celebrul program așteptat de atîta vreme, căci nu se putea concepe că, pentru a se alege mădulari ai eforiei brăilene domnii Găetan, Oțeleanu, Iordănopol,A.x.glxir, și alfi necunoscuți, să se poată opera o așa de colosală deplasare de liberalii de prin toate cuiburile unde se aflau stînci liniștiți și rumegînd încă din bunătățile adunate sub regimul căzut abia la 1904. Dar: partumunt montes, nascitur ridiculus mus. Cioriceiul țișnit din cutremurarea munților national-liberali s’a presentat sub forma unor vorbiri banale fără nici un miez,clișee învechite și proaste,—o hodorogeală în sine, cu care liberalii asurzesc de 50 de ani urechile poporului. Nici o idee nouă, nici un punct din presupusul viitor program, nimic! Ba, ne ’nșezam, a fost ceva mai deosebit: după întrunire a avut loc un banchet monstru: 250 de tacâmuri ! Intre 250 de comeseni a fost desigur pe putin 150 de alegători, ceea ce ne-aparat ,reprezintă pentru liberali un stoc de 150 de voturi, dacă b bine înțăles, între aceștia nu vor fi fost și de acei care pe lingă că mînîncă fără să voteze curat, dar șterge uneori și tacîmul. Și iată cum, prin manifestații de acestea sterpe, liberalii vroesc să întortocheze lumea și să facă pe naivi a crede că partidul și-a sumetecat mînecele și să gătește să fee puterea. Aveți însă, puțintică rebctare nenișorilor. Discursul . Panu D. Gh. Panu a fost totdeauna amator de fapte și mai ales de declarații sensaționale. In întrunirea colectiviștilor la Brăila, d. Panu exclamă : „Se vorbește mereu de guvernul și de partidul conservator. Mă rog care guvern și care partid ? Oare e ideea acestui guvern, care-i șeful? Nu le văd”. D. Panu are de ce fi mulțumit ; ceva mai senzațional e greu de găsit chiar într’un timp cînd sportul declarațiunilor senzaționale pasionează așa de mult pe bărbații noștri politici. Tot în acea întrunire d. Panu ține să ne mai convingă că guvernul conservator este o tovărășie legată numai de interese și că ceea ce conduce pe colectiviști în lupta întreprinsă, nu este setea de a veni la putere. Nu crede d. Panu că cu asemenea vechituri cu greu va fi luat în serios? Din faptul că s’au făcut cîteva numiri în funcțiunile publice, sau în consiliile de administrare ale diferiteor instituțiuni—după cum d-saar Ziar Conservator gumentează—reesă pare că guvernul este o tovărășia legată numai de interese ? Dar atunci toate guvernele, trecute și viitoare și de toate culorile, sunt simple tovărășii legate numai de interese ! In ce privește afirmația că nu setea de putere, conduce la colectiviști în lupta contra guvernului, atragem atenția d-lui Panu asupra următorului lucru : cum d sa este reputat de mare zeflemist, se poate întîmpla ca afirmația d-sale să fie luată ca o simplă zeflemea, și atunci, adio situație în partidul coletivist ! Nu ne putem lua rămas bun de la dl Panu, fără să rîdem puțin împreună de ghidușia cu : „reculegerea și munca partidului liberal“. Reculegerea, ar fi înverșunarea cu care se urmăresc colectiviștii, mari și mici, la centru ca și în județe, iar munca, ar fi comedia cu lucrările comisiunei, ce alcătuesc viitorul program al viitorului guvern liberal ! Deșteptăciunea „Liberalului“ Pentru ca să te îndeletnicești cu trebile publice, așadar și cu politica, netăgăduit că ți se cere, mai cu seamă astăzi, să aibi nu gură de bulbăut sau condei de mîzgălit hîrtia, ci o cultură largă și variată în același timp cu inteligența firească de a înțelege problemele și faptele de tot felul, pe cari ți le oferă viața socială. Mare scădere ’i, fără ’ndoială, cînd îți lipsește chiar numai una din aceste două însușiri, dar, și mai încurcat rămîi, precum și mai tare ’ncorci lucrurile, cînd amândouă ’ți lipsesc. Mădularul opoziției noastre de la Iași, ,Liberalul“, de multe ori a dovedit că’l stânjenește lipsa de cultură. Deprins de a face numai pe măscăriciul vremilor vechi și pe cioclul mormintelor de la Ruginoasa sau Eternitatea, cînd, în coloanele noastre, ne îndeletnicim cu Cronici științifice, sau cu interpretări artistice asupra lui Hamlet, ori cu problemele capitale ale Slavisticei la Romini, atunci adorabilul nostru adversar atîta se ’ncurcă, ’n cît rămîne — ierte-ne destăinuirea—chiar ca un .vitulus ad portam novam*... și behăe... și behăește... ’ntocmai ca ieri dinaintea „d-lui Oreceanu reformator“, învederat că îi lipsește pregătirea spre a înțelege și ideile ca și valoarea persoanelor. Dar nu numai această scădere o are mădularul ieșan al liberalilor. Ci îi mai lipsește încă și inteligența firească de a pătrunde sau pricepe chiar rostul faptelor sociale sau politice de toate zilele. De aceea îl vedem sau trăgînd la minciuni de săte ei cu mîinile de păr, sau udând și contrazicîndu-se de azi pe mîine, sau, în sfirșit, destăinuind lapte, pe cari, în stîngăcia sa, nu le pricepe că ni le aduce nouă ca material tocmai spre a arăta vre-o incorectitudine a liberalilor săi. Astfel, în numărul de la 24 iunie c., vorbind de o telegramă de felicitare, pe care d. Stroia ar fi trimis-o d-lui ministru Greceanu, „Liberalul“ zice că d. Ilie Birbulescu, directorul ,Evenimentului“, în urma demersului d-lui Bidăreu, ar fi refuzat de a publica în acest ziar acea telegramă a d-lui Stroia „care e un înfocat Grecenist“. Deci, prin aceasta ,Liberalul* afirmă că „Evenimentul“ ar fi anti-grecenist daramic numai al d-lui Bădăreu. Apoi, pe de altă parte, în numărul de la 29 iunie c., tot „Liberalul“, spune următoarele : După scuturătura pe care a primit-o la București Bădăreu începe să fie lovit și la Iași. Se pare că d. Greceanu și-a luat această sarcină și prima manifestare a apărut în „Evenimentul“. In adevăr ziarul guvernamental ieșan reproduce articolul, prin care ,Conservatorul“ a desaprobat cunoscutele declarații din Iași, ale lui Bădăreu. Așa că, prin aceste rînduri, afirmă că ,Evenimentul" ar fi antibădărănist și amic al dlui ministru Croceanu. Aceste contraziceri în curgerea numai a 5 zile, sunt o dovadă cate de șubredă inteligența .Liberalului“! Iar un alt fapt întărește și mai mult adevărul acestei constatări a noastre. In acelaș număr de la 24 iunie c., sub titlul * Scandalul de la senatul universitar*, «Liberalul» vorbește de votul pe care senatul și profesorii facultății de medicină ai universității din Iași, recomandă ca agregat la catedra de medicină operatoare, de la facultatea de medicină din orașul nostru, pe d. dr. Bălăcescu, care ar fi un ,candidat bizantin“. Dar, zice „Liberalul“, această recomandare s’a făcut prin niște „manopere nedemne“, cari constau din aceea că în acea seară (23 iunie c.) în loc să se discute de senat și profesori o altă chestie, pentru care ar fi fost convocați, de o dată, „prin surprindere“ se „intervestește ordinea zilei" și așa se proclamă recomandat domnul dr. Bălăcescu. Dar, cu șubrezeala inteligenței sale, n’a băgat de seamă „Liberalul" ,că, dacă vor fi fost în adevăr „manopere nedemne“ și „surprindere“— sfod’a, ce noi făgăduim—apoi prin aceaste destăinuiri el trădează oarecari incorectitudini nu ale „bizantinilor“ ci ale liberalilor, fiindcă, și convocarea senatului și ordinea chestiilor de discutat nu se hotărește nimeni altul de cu rectorul universității sau, cînd acesta lipsește, decanul care-l înlocuește. Rector al universităței e onorabilul d. Climescu, care-i liberal, iar, în timpul absenței d-lui Climescu, a înlocuit pe rector un om de o cinste iarăși netăgăduită, d. decan Caragiani, care-i de asemeni liberal Așa că, prin stîngăcia minții sale, «Liberalul“ a brodit-o chiar ca Eremia cu oiștea’n gard. In loc să lovească în „bizantini“, a pus „surprinderea" și „manoperele nedemne“ tocmai în spinarea liberalilor pe cari credea că-i ocrotește. Minunate servicii face partidului său adorabilul nostru „Liberalul“ care-i și „sub direcțiunea unui comitet". Prietenește atragem atenția conducătorilor partidului liberal ieșan vorba Romînului că : <r chiar la pagubă e mai bine cu un deștept, decît cu prostul la așa cîștig. Ensideră că „Chestiunea Orientului" este așezată. In regiunile care continuă a face parte din imperiul otoman, anume în Macedonia, politica de supraveghere și de ameliorațiune succesivă și lentă urmată de marile Puteri a adus oarecare discordare și o liniște relativă. Intre cele 5 mici State — Romînia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Grecia—ori și ce ciocnire a putut fi evitată și incidentele cele mai recente la cari au fost amestecate, sunt de altfel de natură liniștită. Eri, era conflictul între Austro Ungaria și Serbia, forțele prezinte erau ala de disproporționate că se știa dinainte care va ceda, fără a se avea recurs la forță. In momentul de față, relatiunile sunt rupte între Romînia și Grecia cari nu se ating în nici un punct și cari au frontiere maritime separate prin strîmtori interzise năvilor de râzboiu. De unde explicațiune dacă nu justificațiunea—a stranit propozițiuni formulate, în timpul trecerei sale la Viena de generalul Lahovari, execuțiunea Greciei de marile Puteri Acest conflict romîno-grec, permite acelora cari studiază cauzele și efectele a vedea în starea sa actuală Balcanul transformat. * * Acum cițiva ani, cele trei mici State slave, Bulgaria, Serbia și Muntenegrul căutau a se înțelege și a se opune Romîniei și Greciei, între cari exista un acord oficial. Mica triplică slavă se rezema pa Franța și Rusia și mica duplică româno-greacă asupra triplei alianțe. In Macedonia, o luptă sîngeroasă și înverșunată era angajată intre turci și bulgari. Organizațiunea și bandele bulgare, declarau sus și tare că nu luptă pentru principatul bulgăresc dar pentru Macedonia, pe care o voiau autonomă liberă. Poliția și armata turcă urmărea orice macedonean, bănuit de a favoriza însurecțiunea. Autoritățile se sforțau de a găsi un punct de sprijin în populațiunea greacă, și acțiunea lor nu era cu totul zadarnică. Frica geloasă, de a vedea pe bulgari nu chiar bulgari macedoneni, să transforme al lor acest lucru, pină aci heterogen, indecis și schimbător, ce este Macedonia, a întrecut in cercurile elene asupra erei turcești Sa prevăzu chiar la această epocă o colaborațiune între cele două guverne de la Constantinopole și Atena.* # * Astăzi, represiunile turcești, au frînt organizațiunile ostile. Ofensiva bulgară este oprită. Celelalte naționalități, pe cari turcii le comprimă ca și pe bulgari în Babilonul macedonean, și-au făcut loc și trec grecii în primul plan. Grecii și-au promis da a recîștiga terenul cîștigat cu forța de bulgari. Cum bulgarii zicînd că lucrează pentru Macedonia, luau de bază de operațiune Statul lor național de asemenea bandele grecești—cadru care este mărit in momentul acțiunei de elementele trecătoare—vin din sudul regatului. Pe cînd bandele bulgare nu găseau fața lor, în prima perioadă decît trupe turcești, astăzi bandele bulgare și bandele grece se luptă împreună. Turcii devin niște arbitri. Sunt spectatori, planează. Adesea, seara după o luptă între bulgari și greci, ei lucrează, împacă pe moarte învingători și învinși. Nu mai asistăm la o sforțare făcută pentru a răsturna puterea existentă în Macedonia, pentru a modifica în mod violent regimul. Eiste lupta naționalităților. Sunt liniștiți la Constantinopole, se domnește asupra unor supuși inamici ai altora, cari se omoară cu ajutora cîtorva compatrioți veniți din partea cealaltă a frontierelor oficiale. Și lupta nu este numai între bulgari și greci. La nord în vilaetul Yeskueli, bandele bulgare se luptă contra bandelor sîrbe, cărora bandelor grecești fac gestul de a le întinde mina. In fine, fără a vorbi de albanezi, un al patrulea element răsare . Valahii și în dosul lor Romînia. Cuțovlahii din Balcani, sunt o minoritate activă, mîndri și industriali, ciobani, cari, au privilegiul tradițional de a fi armați atunci cînd au fost luate puștile la toată lumea și cari merg din regiune în regiune, după trebuințele turmelor lor, fierari, neguțători foarte bogați, cari s’au stabilit departe, dar cari n’au uitat țara natală. De la cine descind dinșii ? Sunt și ei ca și romînii din Principat, nepoți ai colonielor lui Traian, refugiați în munții cari se ridică la Sudul cîmpiei Dunărene ? Strămoșii lor nu erau oare locuitori supuși ai Romei, latinizați și ei—ai orașelor Adriaticei Orientale ? Mister. Dar în toate cazurile este o legătură de civilizație între romîni și dinșii, și unii și alții sunt latini din peninsulă. Este destul pentru ca Romînia să dea cauza lor în mină și să grupeze interesele lor cu ale sale. In mod alternativ Cuțovlahhii rămîn amestecați cu grecii sau voe c a urmări destinul lor propriu. Fie ce dată ce simt și voesc a realiza naționalitatea lor, Romtnia, și mai cu seamă cînd partidul conservator este la putere, este gata a-i susține. Ea îi susține subvenționind școli și agenți. Ea susține chiar revendicațiunile lor religioase. In Imperiul Otoman, intr’adevăr religiunile singure sunt în mod oficial recunoscute, nu însă naționalitățile. Naționalitățile nu subsistă decît grupîndu-se în jurul bisericei sub șefii religioși. Or, în Macedonia, bulgarii singuri au ajuns obținînd acum 36 de ani recunoașterea unui exarhat— a face să fie recunoscut că naționalitatea lor este deosebită de naționalitatea greacă. In mod oficial, biserica Patriarhului din Constantinopole înglobează tot restul. Până în aceste din urmă timpuri preoții Patriarhatului vorbeau toți în grecește, toți credincioșii lor erau reputați greci. Sîrbii au ajuns a obține, în organizarea globală a preoților sârbi, a face ceremonia în sîrbește. Kutzovlahhii voesc preoți speciali vorbind romînește. Bandele grecești, plecate din regat, omoară pe secesioniștii valahi. Romînia declară Grecia responsabilă de aceste omoruri. Iată diuplicea balcanică, complimentară Triplei Alianțe, este ffintă. Influența engleză este de altfel preponderentă la Atena. Conflatul romîno-grec, examinat în sine însuși, nu este tare grav , dar una din principalele cauze este agitațiunea macedoneană. Europa a cumulat măsurile de precauțiune, agenți civili ruși și austriaci, jandarmerie internațională, control financiar. Ea a atenuat zeul, dar nu l-a suprimat ; ar trebui mers mai profund și mai cu curaj pentru a tăia odată pentru totdeauna rădăcina. Este interesul, bine înțeles, al marilor Puteri. Empirismul timid va lăsa totdeauna să subsiste acolo cauze de conflict a cărui acțiune va putea intr’o zi să nu fie limitată în Balcani. René Henry. Romînia și Grecia Sub acest titlu ziarul „La Republique Erau,îise“ publică următorul articol, în numărul său de la 1 Iulie (st. n.) 1906. De cîtva timp temutul Balcan preocupă în mod periodic opiniunea Europeană fără însă a’l neliniști ca în perioadele unde marele public con trafinele capitale ale Slamfal X3 O î I&TI1). (Urmare) De altfel aceasta coincide și cu constatarea de mai sus, că tot numai de atunci ne-au putut vani și cuvintele slave cu ,r. paleoslovenio. Cuvintele aceste fără ă, dar, ne arată și ele, alături de cele cu în, un, că greșit s’a interpretat textul din Iordane, cu privire la timpul conlocuirii Românilor cu Slovenii Bulgari. c) Tot astfel, neobservînd gramatica istorică a limbii bulgare, mai cred a Miklosch, și sub puterea impunătoare a autorității lui științifice, toți oamenii de știință streini și de la noi, că în aceași epocă a lui Iordanes, deci în ori ce caz înainte de veacul al IX, ne-au intrat în limbă de la Slovenii Bulgari cuvinte, cari în limba noastră au sunetul i iar în paleosloveni că î (—a>i) ea: vidra, bivol, mită, dobitoc, ispiti, strivi, zămisii, risipi, trivă, vlădică, pelin, smochin, moghila, obicei, cobila, răchita etc. Totuși, aceeași știință zice că în epoca din care avem textele paleoslovenice, deci în sec. XI sau X, limba bulgară, deci praleoslovenica avea acolo un în vidra (BT.IAPA), bivolă (exironx), mito (miito), dobîtăkă (Aoetitzka), ispita (iiiniiTATM), sătrivăii (CATp'MBAT)) zămisliți (^AMXICAHTM), rBSÎpati (pACLINATH), tikva (tubei gan. &be), vladîka (baa^'bika), pelînă (nEA’biH),b smolună (CMDKT IX), mogîla (MortiAA), obhr>a (obiimah), kobîla (kobeiaa), rakita (pahiiia). Dacă aceste cuvinte, și altele de felul lor, ar fi intrat în limba română în epoca paleoslovenică, adică fie chiar în secolul al IX, de sigur că ar fi trebuit să le vedem și astăzi în limba noastră tot așa ca în paleosloveniea, adică cu acela iar nu cu i, cum le avem de fapt. Ba încă și mai mult ar fi trebuit să le avem astfel în epoca Slovenilor din Dacia Traiană, de cari ne vorbește textul lui Iordanes, adică în veacul al VI (Miklosieh) sau în al IV (Safarik, Drinov); căci știința afirmă că pe atunci, mai ales, toate limbile slave aveau pe acel î *). Nu se poate susține că: le-am fi primit de la Bulgari cu î, dar că acest sunet T am schimbat noi, pe terenul limbii române, în i Și nu se poate aceasta, fiindcă limba noastră nu posedă, ca ceva organic al *) Vezi s. ex, Archiv fur Slav. Phil. IV, 406, său, fenomenul de prefacere a lui î în i, ci numai inversul, adică fenomenul de a preface pe i în î **)• Așa că, dacă aceste cuvinte nu ne-au putut veni in epoca paleoslovenică, dacă apoi nu se poate să se fi format astfel pe terenul limbii române, urmează că tot din limba bulgară le avem, dar dintr’o altă epocă, dintr’un alt studiu al ei decît cel paleoslovenic. In adevăr, dacă urmărim gramatica istorică a limbii bulgare (cea ce tocmai a trecut cu vederea Miklosieh), vedem că înspre epoca mediobulgară ea are chiar ca o caracteristică a fonetismului său prefacerea paleoslovenicului î (ti) în i (a), începutul acestei tranformări ne apare rar de tot chiar în textele paleoslovenice, ce avem, dar cari se știe că sunt copii din veacul al X sau al XII). Iar in veacul al XII, adică în epoca proprie mediobulgară, această transformare se arată a fi mai peste tot sfirșită în limba bulgară. Din sec. XI sau al XII, dar, limba bulgară are mai numai i în loc dar: vidra, bivol, miro, dobitok, ispitati, strivati, zămisliți, rasipati, tikva, vladika etc. — întocmai ca limba romînă. Aceasta ne arată că acest fel de cuvinte slave ne-au venit în limba noastră în orice caz numai în această perioadă a limbii bulgare, deci numai după sec. X sau al XI, iar nici decum înainte, și cu atît mai mult nu în secol. VI sau al IV. De altfel la aceste cuvinte ne mai confirmă această soluție încă și existența în ele în același timp a fenomenului de pierdere a lui i, k paleoslovenie : bivol=plsl. bîvol= strivi=plsl. strivău. Cuvintele acestea cu i în loc de î, dar, ne arată și ele, alături de cele cu în, un și de cele fără ă, că greșit s’a interpretat textul lui Iordanes cu privire la timpul conlocuirei Românilor cu Slovenii Bulgari. d) Aceiași e situația și a cuvintelor slave cu diftongul ea in limba română. Avem, în adevăr, o mulțime de cuvinte cu acest diftong : deal, hrean, leac, leat, pribeag, steag, teasc, veac etc. Despre ele, și Miklosieh și filologii noștri **) au zis că le-am primit așa din limba paleoslavă, deci cel puțin din al VI veac. Nu s’a observat însă că până azi știința nu poate admite că bulgara din epoca paleoslavă avea acolo diftongul ea, ci în locu-i un e lung. **) H. Tiktin: Studien zur rumänischen Philologie p. 9. 1). Lecție de deschidere a cursului de Slavistică,—ținută la Universitatea din Iași în Noembrie 1905. **) Așa, ca format pe terenul limbii noastre se pot înțelege cele cîteva cuvinte slave ce avem ou î în 1, d. i: țigan, Râmnic, animalul rîs și zis etc. *) Cf. Wondrak : Altchirchenslavische Grammatik p. 53 368—Lșskien: Handbach8 p, 36. (Va urma). IMN Hărbulescu