Evenimentul, iulie-septembrie 1906 (Anul 14, nr. 111-184)
1906-07-22 / nr. 128
A ANUL XIV. No. 128 REDACȚIA SIS ADMINISTRAȚIA 44 MitvHii;* * * tmpusneanM 41 IAȘI -**K~ Apare în toate zilele de lucru Un număr vechiu 50 bani Telefona.EVENIMENTUL Biar Conservator SIMBATA 22 IULIE 1906 ABONAMENTUL Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei ÎN STRĂINĂTATE: Pe jun an 30 lei Anunciuri, inserții și reclame 50 bani rândițî în pag. 111 Telefozi. ." Proba t £te făcută Junimiștii au o fericită și instructivă ocaziune de a se convinge, de cită vinovăție s’au făcut pasibili față cu partidul conservator. Alegerile comunale ce vor avea loc în curînd la Brăila, sunt dovada cea mai vie în această privință. Se știe că în cel de al doilea port al țărei liberalii dau în aceste alegeri o luptă crîncenă. Deși cu un caracter pur local și fără nici un folos real pentru politica generală a partidului, alegerile de Brăila sunt ridicate de liberali la însemnătatea unui mare eveniment politic. Ei vroiau se constitue din rezultatul acestor alegeri un fel de criteriu al opiniei publice și să dovedească oarecum că țara este contra guvernului conservator. Decît, ca în cele mai multe cazuri, și de astă dată socoteala de acasă nu s’a potrivit cu cea din piață. Liberalii comptau în lupta lor crîncenă, pe concursul necondiționat al junimiștilor pe cari—cu drept cuvînt până la un punct oarecare—îi credeau cu totul înfeudați la politica liberal-națională. Să întîmplă însă ceva neașteptat. De astă una dată— lucru rar—junimiștii pun, se zice, și ei listă de candidați la alegerile comunale,—și de unde pănă mai eri, liberalii vorbeau din înălțimea mărimei lor, se văd astăzi reduși la propriele lor forță, adică în primejdie sigură de a suferi o înfrîngere rușinoasă. Vor fi probabil trei liste, și din toate aceste liste, acea liberală zice să, e cea mai slabă. Acuma, pentru a pregăti pe public cu o eventuală cădere și a justifica anticipativ soarta ce-i așteaptă, bieții liberali inventează tot felu de năzdrăvănii. Gazetele lor cu «Voința Națională» în frunte, sunt pline cu protestări contra unor închipuite ingerinți a guvernului, invocînd în această privință faptul că dl Rehtivan, secretarul general al ministerului de interne care are legături de familie, ni se pare, și mulți cunoscuți și prieteni la Brăila, face dese călătorii în acel oraș. Mai mult încă, guvernul este acuzat că întrebuințează toate mijloacele, ca se contimpă conștiințele și că așa fiind, opoziția liberală e în pericol de feșteleală. Adevărul însă este, că de data asta, vor fi trei liste, și liberalii lipsiți acum de concursul junimiștilor cari au listă pe socoteală proprie du pre cum se spune,—au toate șansele de a cădea rușinos pe alte droaie de baliverne cu prezența d-lui Rahtivan la Brăila, și cu corumperea conștiințelor, înșirate prin oficioasele liberale spre a deprinde pe public de pe acum cu o cădere care se vede la orizon. Eventualitatea unei isbutiri a listei conservatoare, sau în cazul cel mai fericit pentru opoziția liberală a unui balotaj, îi face pe adversarii noștri să spumege de mînie. împrejurarea aceasta mai mult decît probabilă, ar da măsura influenței de care liberalii fac atîta paradă că se bucură în orașul Brăila,—și ar pune în lumină tristă rezultatul opinielelor ce și-au dat întreg statul major central al partidului ca se vie la Brăila să fie întruniri și să dea banchete monstre cîte de 250 de tacâmuri. Se explică prin urmare gălăgia pe care o fac ziarele liberale pe tema corumperei conștiințelor,—și se mai explică încă și mai bine faptul, pentru ce altă dată, cînd junimiștii se puneau la serviciul liberalilor,—aceștia din urmă nu vorbeau nici de ingerinți nici de nimic, mărginindu-se a proclama Brăila ca o fortăreță liberal-națională. De astă dată însă, proba este făcută. In toate centrele mari ale țărei, rea și’n cele mici, liberalii ș’au perdut cu desevîrșire terenul. ei ajunge, k faza ultimă a problemei,la’certitudini absolute și nestăgăduite. $ . Pentru aceasta să cere însă pe de-o parte cunoștința datelor problemei propuse și, pe de altă parte buna credință a cercetătorului pentru care adevărul e singurul motiv de cercetare. Se pare că „Liberalul” se dedă și el în politică, la calcule de probabilități în chestia rezolvirei de probleme sociale. Ceea ce lipsește însă cercetătorului e, pe de-o parte, lipsa de cunoștințe în date și pe de altă parte iubirea de adevăr ; am putea zice chiar că îl caracterizează contrarul, căci „Liberalul“ iubește minciuna cu o dragoste fanatică. Irită’l dar pe cercetătorul nostru pornit în cercetarea problemei alimentărei orașului cu apă : din lipsa cunoștinței datelor ajunge la concluziuni ca : apa se va opri la Pașcani; apa va produce gușați; vom avea un debit nesuficient de apă etc Din dragostea minciunei ajunge la concluzii ca : se vor fura 13 milioane jumătate; primarul caută să facă gheșefturi din chestia apei; întreg consiliul comunal se va îmbogăți de pe urma celor 13 milioane jumătate etc. Toate aceste probabilități propuse de „Liberalul ne fiind d loc dovedite, ba mai mult, fiind imposibilități de fapt, zădarnic speculează „Liberalul“ asupra lor. Iar, pe de altă parte, datele fiind false și reaua credință fiind singurul temei al cercetărilor. „Liberalul“ nu reușește să dea problemei decît o deslegare cu totul falsă, nepotrivită nici cu adevărul teoretic, nici cu realitatea lucrurilor. Așa pățesc toți cercetătorii de a treia mină și chiar mai jos Calculul probabilităților Sunt, în matematicile inalte, probleme cari nu se pot rezolvi dect prin calcul de probabilitate. Problemistul propune o teză probabilă și argumentînd pe temeiul NNJMARth IO Bill 8111.011» EXTERIOR Ajutoare de Stat în Franța pentru bătrîni șî infirmi In comisiunea de budgete a Camerei franceze se află în discuție un proect de lege prin care guvernul hotărăște a se veni în ajutorul bătrînilor și nevoiașilor cu o sumă de 5 franci pe lună. Ministrul de interne al Franței Clemenceau primind o delegație a bătrînilor a fost rugat să urce suma aceasta, deoarece atunci ar urma să scadă și județele ajutorul ce-i dau acum săracilor și care este acum de 750 pe lună. Ministrul Clemenceau a explicat delegațiunei imposibilitatea de a se acorda un ajutor mai mare, neputîndu-se încarca budgetul cu mai mult de suma de 20 de milioane. Deoarece însă mulți deputați și au luat angajamente în fața alegătorilor în privința acestui ajutor pe seama bătrînilor din partea Statului francez, ministrul de interne a telegrafist colegului său din minister, Poincare care se afla în concediu, spre a lua o înțelegere împreună. Chestia acordărei de ajutoare bătrînilor și infirmilor este foarte importantă în Franța și trebue rezolvată m Baama maammasaamms» formînd un punct însemnat din programul guvernului. Socialiștii vor să profite de aceasta ocaziune, spre a face neajunsuri mai ales ministrului Clemenceau, care zic ei, s’a depărtat de nevoile poporului de cînd șade pe fotoliul ministerial. E bine și nobil este, ca Statul să se intereseze de nevoile mulțîmei și mai ales de bătrînii infirmi. Lupta pentru existența a devenit mai ales în Statele mari și cu o populație deasă, din care afară de grea și acordarea de ajutoare din partea Statului a devenit o chestiune imperioasă. Numai că nici Statul nu poate alina toate suferințele, ori cît de nobil și generos ar fi, deoarece cheltuelile sale nu pot încarca prea mult budgetele Pentru Stat suma de 20 de milioane considerabilă și poate provoca deficit bugetar pe cînd ajutorul acordat bătrînilor și infirmilor este foarte neînsemnat, neputindu-se urca decît la 5 franci de cap de om ceea ce evident nu poate mulțumi pe nimeni. Ceea ce este însă oneros pentru Stat, ar fi lucru foarte lesne pentru societăți filantropice particulare. Caritatea oamenilor bogați să dea mai bine sub scutul ei alinarea suferinților bătrînilor și infirmilor, oamenii singuratici cu averi frumoase avînd pe lîngă dorințele lor umane mai multă vreme liberă a se ocupa cu vindecarea acestor răni sociale. Socialiștii din Franța par însă a nu avea in vedere alinarea durerilor celor bătrîni și infirmi, cît mai ales a-și făuri arme politice din mizeria oamenilor contra guvernului. Este o veche tactică a reformatorilor societății omenești de a exploatanevoile oamenilor, pentru a-și cîștiga popularitate și influență pe lingă guverne, ca să ajungă ei, înșiși la situații nemeritate. Statul n’are nici mijloacele nici timpul necesar a se ocupa prea mult cu actele de caritate, iar cei ce exploatează această chestine, pot aduce un mare rău societății omenești", anume ei pot încuraja lenea și viciile, cari în cele mai multe cazuri sunt cauzele degenerării, umane, prin urmare a infirmilor, ce cad apoi în sarcina statului și a oamenilor de caritate. Inițiativa particularilor poate face mult în privința acestor alinări de suferințe omenești, fiecare om cu dare de mină, cunoscîndu-și mai bine ceata nevoiașilor, deoarece în mod firesc săracii să string în jurul celor bogați, ei știu pe cine să o încurajeze și pe cine nu. Chestiunea acordărei de ajutoare de Stat săracilor implică în sine și un pericol social." Statul va fi vecinic asaltat din partea tuturor nevoiașilor pentru ajutoare, fiind totdeauna nemulțumiți de micul sprijin acordat și nutrind mereu antipatie guvernelor, cari nu se îngrijesc îndestul de soarta lor. Pe de altă parte persoanele caritabile vor avea un motiv mai mult a retrage ajutoarele ce acorda celor neputincioși îndreptîndu-i la mila guvernelor. După cum vedem în Franța se agită acum o chestiune de mare importanță socială : acordarea da ajutoare de Stat pe seama bătrînilor și neputincioșilor. Pentru aceasta multi deputați și-au luat angajamente în fața alegătorilor, cîștigîndu-și pe această cale mandatul cu cea mai adîncă wîlniire primim din București dureroasa veste, despre încetarea din viață a d-nei Irina S. Ghica fiica d-lui Prim- Ministru Gh. Gr. Cantacuzino. Ireparabila pierdere ce veneratul nostru șef încearcă este înpărtășită de noi toți și fie ca partea ce d în suflet, întreg partidul conservator ia la durerea aceasta, să-i poată aduce o mîngâere și o alinare. Redacțiunea Evenimentului adînc atinsă de această durere, ce lovește familia veneratului nostru șef, roagă respectuos să i se permită a transmite sincerile și respectuoasele sale simțimente de condoleanțe ECOURI . Ministru de Finanțe li Take Ionescu ministrul finanțelor, care se află la Londra, va părăsi în curînd această localitate pentru a se duce in Franța la Aix Ies Bains. Expulzări T^ilele acestea vor fi expulzați ș ’ din țară numeroși Greci dovediți ca afiliați ai societăților panelenice și instigatori în contra Statului român. Cei expulzați sunt din orașele Galați, Brăila și Giurgiu și cițiva din Capitală. Numărul lor se ridică, după cît știm 1st 62. Jurnalele de expulzare au fost trimise spre iscălire d-lor miniștri. Alegerile de la Brăila și partidul conservator din Brăila a hotărît să susțină următoarea listă de candidați, la alegerile comunale, ce vor avea loc in zilele de 25 și 27 iulie în acel oraș. Pentru colegiul I: D nii Ion Berceanu, Radu Albuleț, C. Ștefanescu, Matei Munteanu, G. Petrescu, G. Peteu, Christea Gane , Al. Cociaș. Pentru colegiul al 2-lea: D-nii Georges Perlea, D. Fulga, Take Gheorghiu, Oancea Vasiliu, Al. Bălănescu, Gh. Popescu și G. Sabovici. Decodați cu Dogele Portugaliei a WWV a bine-voit a conferi decorațiuni persoanelor al căror nume urmează: D-ui I. Trasnea-Greceanu, secretar general al ministerului afacerilor străine, care fusese atașat pe lingă persoana contelui de Parate trimis extraordinar al MS. Regelui Portugaliei la serbările jubileului, „placa ordinului Christ“, comandorului Grasoski, aghiotant al M. S. Regelui, „placa ordinului militar Saint Benoit d’Aviz“. 1 Nervositatea De Anton Cehov i Dimitrie Osipovici Vacsin sa reii■toarse din oraș în reședința lui de vară cu impresiile noui ale științei spiritiste. Fiind singur în odan (soția ii plecase), pe cînd se desbrăca și se culca, se gîndea involuntar la aceea ce auzise și văzuse nu de mult. Fia , zis in paranteză, în realitate nici nu era știință aceea, ci numai provestiri despre lucruri fioroase, cu cari se întrețineau seara. O fată începuse să vorbească despre cetirea globurilor. De la această conversație a trecut la lucruri spiritiste. Pe urmă unul dintre cei presanți a adus vorba asupra fantomelor și visiunelor. Un domn a povestit despre un mort, care s’a întors în sicriu. Iară Vacsin luă o farfurie și arătă damnelor, cum trebue să vorbească cu spiritele. Intre mai multi, cită spiritul unchiului său, Claud Mironici, căruia îi adresă întrebări. — Multe lucruri necuprinse ... și înfiorătoare sunt în natură se gădi Vacsin și-și trase plapoma pe el.—Nu morții ne înfiorează, ci tăinuirile ! Bătuse ora unu. Vacsin se -ntoarse pe cealaltă parte și de sub plapumă zări lumina albastră a candelei. Flacăra lempei se lungi deodată și lumină statuetele sfinte din colț precum și portretul mare al lui Claud Mironici, care atirna pe peretele din față. — Ce aș face, dacă în această semi-obscuritate, ar apare spiritul unchiului meu ?—se gîndi Vacsin. Nu, aceasta e peste putință ! Fantomele sunt vedeniile creărilor bolnavi. Vacsin, spre mai mare siguranță, își trase totuși pe cap plapuma și și închise ochii. In fantasia lui învie mortul care s’a întors în sicriu, capul celui spînzurat și fața copilului Înecat. — Ce absurd !... Și totuși mî-e frică ca unui copil... Nebunatic ! Ciasornicul de pe părete face, tictac, tic-tac ! De la biserica din sat se aude glasul păzitorului de cimitir. Un glas încet trăgănat, tinguitor. Vacsin simți cum îi trec fiori reci prin ceafă și spate. Simția parcă ar auzi respirația cuiva deasupra capului lui, parcă unchiul lui ar fi eșit din pervaz și s’ar fi aplecat asupra lui ... Vacsin se înfiora. Apoi cînd un gîndac sbura în odae pe fereastra deschisă și sbîrnă d in jurul patului lui, nu se mai putu stăpini și trase soneria cu vehemență— Ce poftiți, Dimitrie Osipovici ? se auzi vocea guvernantei după ușe. — Dta ești, Rosalia Carlovna ? Zise Vacsin ușurat.—De ce te-ai ostenit ?... Nu poate veni Gavril ? — Pe Gavril d-voastră l’ați trimis in oraș și s’a dus și Glafir cu el ... Afară de mine nu mai e nime în casă... Ce poftiți ? — Domnișoară, vreau ... vreau să spun ... că... Dar vino inlăuntru nu te jena 1 . Aici și așa e întunerec ... Rozalia Carlovna, cu fața sănătoasă și cam grasă, întră în camera de culcare și așteaptă. — Șezi domnișoară ... Voe ce să-ți spun ... „ Ce să-i spun ? “ se gîndi Vacsin, căruia acum îi era mai puțin frică. Voiam să te rog, că dacă Grei închirul Regelui De baronul Ernest de Urgern-Lemberg Marchizul Don Diego da Grenada își netezi gînditor sprîncenele stufoase și albe ca zăpada, apoi începu să povestească : „Acea groază, care trece peste fruntea noastră ca un suflu glacial al morții, acea frică adevărată, am cunoscut-o numai o singură dată. Mulți ani au trecut de la acele timpuri fericite, cînd posedam încă majoratelor noastre, și cînd trebuia să facem proba strămoșilor, pentru a avea voia de-a purta epoleții de ofițer. Aș fi voit bucuros să întru în serviciul regelui, dar mama îmi arătă tradițiunile familiare și zicea că eu ca și tatăl și bunicul meu trebuie să devin ofițer în garda de grenadiri. Și astfel am primit în adevăr brevetul de cadet. Sunt mulți ani de atunci, abia îmi rasăriseră primele fire de mustăți și impulstul tinereței amenința să-mi spargă inima. Astăzi sunt un om bătrîn și slăbănog!. Mai înainte de a întră în regiment mama voi să-mi dea binecuvintarea solemnă. Sărmana femeie se retrăsese ci văduvă în singurătatea castelului nostru familiar și acolo am învățat a cinsti voința și a o asculta. Astfel ea trimise încă în aceeași după amiază după starețul mănăstirei Misercordia pentru ca să-mi primească spovedania în capela castelului și să mă pregătească pentru momentul sacru. Surorile mele mai mici Maria Isabela și Maria Fernanda alergară jos în grădină, pentru ca să culeagă trandafiri și garoafe, și mama împodobi altarul. După aceea mă sărută și-mi porunci să mă urc în corul senioral, pentru ca să-mi reculeg consciința pentru spovedanie. Corul nostru familiar se afla lîngă evangeliar și sta cu biblioteca în legătura directă. Capela era umedă și întunecoasă, numai stema noastră nobiliară, care a fost dată de rege în dar strămoșului strămoșilor mei, Don Pedro de Grenada, era luminată printr-o singură fereastră de soarele ce apunea. Pe jumătate înaintea stemei, pe jumătate înaintea altarului licărea candela eternă, care-și arunca lumina ei palidă asupra patronului sfint, un bătrîn cu barbă albă de călugăr, înviorind fantastic ochii săi splendid zugrăviți. Mama termină încet și plină de evlavie împodobirea cu flori a altarului și apoi îngenunchea cu surorile mele înaintea crucifixului. Sus de pe tribună ascultai murmurul monoton al vocilor lor în rugăciune, ascultai ,Regina coelii și fetele repetară făcîndu-și cruce ,Ave Maria“ și ,Salve“. Noaptea se ivi și în umbra tăcută a capelei vocile lor răsunau solemn și trist ca și ecoul pasiunei. Devenii somnoros. Intr’o ațipire văzui cum surorile mele se așezară pe treptele dinaintea altarului. In vestmintele lor albe mi se păreau ca niște îngeri, cari stau de strajă, între ele se mișca ca o umbră întunecoasă mama mea, care cetea în cartea de rugăciuni cu ardoare și-și făcea semnul crucii. Prin fereastră vedeam luna plutind pe cer foarte palidă și sfîntă, ca și o zeiță fugară peste păduri și mări. Mama în sine își închise cartea de rugăciuni și strigă pe surorile mele, cari sa ridicară și se închinară pline de evlavie înaintea altarului. Somnul voia să mă copleșască. Deodată fetele începură să strige și eu sării în sus plin de groază. Alipite de mama, ele stăteau în mijlocul presbiterului și păreau cuprinse de o groază nespusă. După aceea citeși trele alergară repede pe ușă afară. Alergai repede în jos, căci și eu fui cuprins de aceaași groază. Sub stema familiei, acolo unde se afla mormintul strămoșului meu, se rostogolea și trăsnea scheleletul în cripta de piatră, atit de tare și de lămurit, încît nici nu se putea gîndi, că este vorba de o decepțune. Fui cuprins de frică ca niciodată in viața mea, dar nu voiam ca mama și surorile mele să mă țină de laș, și astfel rămăsei nemișcat în capelă cu privirea fixată asupra mormîntului de piatră și asupra ușei deschise Lumina luminărilor și a candelei eterne licărea sfiicios în curentul de aer. Nori negrii trecea peste lună și lăsau stelele să strălucească și să se stingă iarăși, în chip misterios, ca și viața nostră. Deodată auzit afară un puternic lătrat de cine, și sunete de clopoței, și o voce de bas striga. — Aici Sultan, aici căpitan ! Venise starețul din mănăstire pentru ca să mă spovedească. După aceea auzii vocea tremurătoare a mamei, și apoi iarăși lătratul cînelui și sunetul clopoțelelor. — Vom vedea, zise starețul cu seriositate....... Și apoi se ivi la pragul bisericei. — Ce este de grenadir al regelui ? mă întrebă el. — D-le stareț, scheletul din cripta strămoșului meu se mișcă, răspunsei cu vocea înăbușită. El străbătu incel capela. Era un bărbat înalt și mîndru, și mai înainte de a fi sfințit preot, servise și el în regimentul de grenadiri. El se apropia de mine fără să-și strîngă lungile vestminte albe, și punîndu-și mîna dreaptă pe umărul meu, privindu-mă fix în ochi. — Să nu mă faci niciodată să zic, că am văzut pe un grenadir al regelui tremurînd! — zise el cu o voce severă. Multă vreme stătu el astfel și mina sa se lăsa ea un fier pe umărul meu. Domnea o tăcere profundă pănă cînd odată scheletul începu să trosnească in criptă, ca și mai ’nainte. Mina starețului nu tremura de loc. — Cadetule, trebue să vedem ce să petrece acolo. El se apropia de mormînt și cu o mîna vînjoasă apucă inelul de bronz. Povara era prea grea pentru el singur, și el se opri privindu-mă cu un zimbet disprețuitor, astfel încît mă rușinat și ajutat tremurînd, trăgind de inel. Placa de piatră se ridică și din deschizătura neagră eșra un aer umed. Vedeam cum osemintele galbene se rostogoleau încoace și încolo. Starețul se plecă și find craniul îl așeză pe pămînt astfel, că era complecit luminat de luminări. Din orbitele craniului plescriau din limbă două vipere; după acea craniul se suci și se rostogoli în criptă cu un sguiot surd. Groaza la privirea acestui înfricoșat cuib de șerpi, îmi smulse un singur țipet de spaimă. ... Sub gluga starețului, care pe fruntea sa apărea ca un coif de răsboinic, Iscăriau ochii sei: „Die grenadir, pentru d-ta nu există nici o abă soluțiune. Ești un laș!“ Zicînd aceste vorbe el plecă mîndru, după cum venise, tîrlndu-și vestmintele albe pe pardosala capelei. * * * Și astăzi încă îmi răsună în urechi aceste cuvinte ale starețului și poate ele au fost acele, care m’au învățat să zîmbesc atît în fața morții, cît și in fața unei femei frumoase". C.