Evenimentul, iulie-septembrie 1906 (Anul 14, nr. 111-184)

1906-07-22 / nr. 128

A ANUL XIV. No. 128 REDACȚIA­ SIS ADMINISTRAȚI­A 44 MitvHii;* * * tmpusneanM 41 IAȘI -**K~ Apare în toate zilele de lucru Un număr vech­iu 50 bani Telefona.EVENIMENTUL Biar Conservator SIMBATA 22 IULIE 1906 ABONAMENTUL Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei ÎN­ STRĂINĂTATE: Pe jun an 30 lei Anunciuri, inserții și reclame 50 bani rândițî în pag. 111 Telefozi. ." Proba t £te făcută Junimiștii au o fericită și instructivă ocaziune de a se convinge, de cită vinovăție s’au făcut pasibili față cu par­tidul conservator. Alegerile comunale ce vor avea loc în curînd la Brăila, sunt dovada cea mai vie în această pri­vință. Se știe că în cel de al do­ilea port al țărei liberalii dau în aceste alegeri o luptă crîn­­cenă. Deși­ cu un caracter pur local și fără nici un folos real pentru politica generală a partidului, alegerile de Bră­ila sunt ridicate de liberali la însemnătatea unui mare e­­veniment politic. Ei vroiau se constitue din rezultatul a­­cestor alegeri un fel de cri­teriu al opiniei publice și să dovedească oare­cum că țara este contra guvernului con­servator. Decît, ca în cele mai multe cazuri, și de astă dată soco­teala de acasă nu s’a potrivit cu cea din piață. Liberalii comptau în lupta lor crîncenă, pe concursul necondiționat al junimiștilor pe cari—cu drept cuvînt până la un punct oarecare—îi cre­deau cu totul înfeudați la po­litica liberal-națională. Să întîmplă însă ceva ne­așteptat. De astă una dată— lucru rar—junimiștii pun, se zice, și ei listă de candidați la alegerile comunale,—și de unde pănă mai eri, liberalii vorbeau din înălțimea mări­­mei lor, se văd astăzi reduși la propriele lor forță, adică în primejdie sigură de a su­feri o înfrîngere rușinoasă. Vor fi probabil trei liste, și din toate aceste liste, acea liberală zice să, e cea mai slabă. Acuma, pentru a pregăti pe public cu o eventuală că­dere și a justifica anticipativ soarta ce-i așteaptă, bieții li­berali inventează tot felu de năzdrăvănii. Gazetele lor cu «Voința Națională» în frunte, sunt pline cu protestări contra u­­nor închipuite ingerinți a gu­vernului, invocînd în această privință faptul că dl Rehtivan, secretarul general al minis­terului de interne care are legături de familie, ni se pare, și mulți cunoscuți și prieteni la Brăila, face dese călătorii în acel oraș. Mai mult încă, guvernul este acuzat că în­trebuințează toate mijloacele, ca se contimpă conștiințele și că așa fiind, opoziția liberală e în pericol de feșteleală. Adevărul însă este, că de data asta, vor fi trei liste, și liberalii lipsiți acum de con­cursul junimiștilor cari au listă pe socoteală proprie du pre cum se spune,—au toate șansele de a cădea rușinos pe alte droaie de baliverne cu prezența d-lui Rahtivan la Brăila, și cu corumperea conștiințelor, înșirate prin o­­ficioasele liberale spre a de­prinde pe public de pe acum cu o cădere care se vede la orizon. Eventualitatea unei isbutiri a listei conservatoare, sau în cazul cel mai fericit pentru opoziția liberală­ a unui ba­lotaj, îi face pe adversarii noștri să spumege de mînie. împrejurarea aceasta mai mult de­cît probabilă, ar da măsura influenței de care li­beralii fac atîta paradă că se bucură în orașul Brăila,—și ar pune în lumină tristă re­zultatul opinielelor ce și-au dat întreg statul major cen­tral al partidului ca se vie la Brăila să fie întruniri și să dea banchete monstre cîte de 250 de tacâmuri. Se explică prin urmare gă­lăgia pe care o fac ziarele li­berale pe tema corumperei conștiințelor,—și se mai ex­plică încă și mai bine faptul, pentru ce altă dată, cînd ju­nimiștii se puneau la servi­ciul liberalilor,—aceștia din urmă nu vorbeau nici de in­gerinți nici de nimic, mărgi­­nindu-se a proclama Brăila ca o fortăreță liberal-națio­nală. De astă dată însă, proba este făcută. In toate centrele mari ale țărei, rea și’n cele mici, liberalii ș’au perdut cu de­­sevîrșire terenul. ei ajunge, k faza ultimă a pro­blemei,la’certitudini absolute și nes­tăgăduite. $ . Pentru aceasta să cere însă pe de-o parte cunoștința datelor pro­blemei propuse și, pe de altă par­te buna credință a cercetătorului pentru care adevărul e singurul motiv de cercetare. Se pare că „Liberalul” se dedă și el în politică, la calcule de pro­babilități în chestia rezolvirei de probleme sociale. Ceea ce lipsește însă cercetăto­rului e, pe de-o parte, lipsa de cu­­noștințe în date și pe de altă par­te iubirea de adevăr ; am putea zice chiar că îl caracterizează con­trarul, căci „Liberalul“ iubește minciuna cu o dragoste fanatică. Irită’l dar pe cercetătorul nostru pornit în cercetarea problemei ali­mentărei orașului cu apă : din lip­sa cunoștinței datelor ajunge la concluziuni ca : apa se va opri la Pașcani; apa va produce gușați; vom avea un debit nesuficient de apă etc Din dragostea minciunei ajunge la concluzii ca : se vor fura 13 mi­lioane jumătate; primarul caută să facă gheșefturi din chestia apei; în­treg consiliul comunal se va îmbo­găți de pe urma celor 13 milioane jumătate etc. Toate aceste probabilități pro­puse de „Liberalul ne fiind d loc dovedite, ba mai mult, fiind imposibilități de fapt, zădarnic spe­culează „Liberalul“ asupra lor. Iar, pe de altă parte, datele fiind false și reaua credință fiind sin­gurul temei al cercetărilor. „Li­beralul­“ nu reușește să dea pro­blemei de­cît o deslegare cu totul falsă, nepotrivită nici cu adevărul teoretic, nici cu realitatea lucru­rilor. Așa pățesc toți cercetătorii de a treia mină și chiar mai jos Calculul probabilităților Sunt, în matematicile inalte, pro­bleme cari nu se pot rezolvi de­c­t prin calcul de probabilitate. Problemistul propune o teză pro­babilă și argumentînd pe temeiul NNJMARth­ IO Bill 8111.011» EXTERIOR Ajutoare de Stat în Franța pentru bătrîni șî infirmi In comisiunea de budgete a Came­rei franceze se află în discuție un proect de lege prin care guvernul hotărăște a se veni în ajutorul bă­­trînilor și nevoiașilor cu o sumă de 5 franci pe lună. Ministrul de interne al Franței Clemenceau primind o de­legație a bătrînilor a fost rugat să urce suma aceasta, de­oare­ce atunci ar urma să scadă și județele ajutorul ce-i dau acum săracilor și care este acum de 7­50 pe lună. Ministrul Clemenceau a explicat delegațiunei imposibilitatea de a se acorda un ajutor mai mare, neputîn­­du-se încarca budgetul cu mai mult de suma de 20 de milioane. De­oare­ce însă mulți deputați și au luat an­gajamente în fața alegătorilor în pri­­­vința acestui ajutor pe seama bătrî­­nilor din partea Statului francez, mi­nistrul de interne a telegrafist cole­gului său din minister, Poincare care se afla în concediu, spre a lua o în­țelegere împreună. Chestia acordărei de ajutoare bă­trînilor și infirmilor este foarte im­portantă în Franța și trebue rezolvată m Baama maammasaamms» formînd un punct însemnat din pro­gramul guvernului. Socialiștii vor să profite de aceasta ocaziune, spre a face neajunsuri mai ales ministrului Clemenceau, care zic ei, s’a depărtat de nevoile poporului de cînd șade pe fotoliul ministerial. E bine și nobil este, ca Statul să se intereseze de nevoile mulțîmei și mai ales de bătrînii infirmi. Lupta pentru existența a devenit mai ales în Statele mari și cu o populație deasă, din care afară de grea și acordarea de ajutoare din partea Statului a de­venit o chestiune imperioasă. Numai că nici Statul nu poate alina toate suferințele, ori cît de nobil și gene­ros ar fi, de­oare­ce cheltuelile sale nu pot încarca prea mult budgetele Pentru Stat suma de 20 de milioane­­ considera­bilă și poate provoca de­ficit bugetar pe cînd ajutorul acordat bătrînilor și infirmilor este foarte ne­însemnat, neputindu-se urca de­cît la 5 franci de cap de om ceea ce e­­vident nu poate mulțumi pe nimeni. Ceea ce este însă oneros pentru Stat, ar fi lucru foarte lesne pentru societăți filantropice particulare. Ca­ritatea oamenilor bogați să dea mai bine sub scutul ei alinarea suferinți­lor bătrînilor și infirmilor, oamenii singuratici cu averi frumoase avînd pe lîngă dorințele lor umane mai multă vreme liberă a se ocupa cu vindecarea acestor răni sociale. So­cialiștii din Franța par însă a nu a­­vea in vedere alinarea durerilor ce­lor bătrîni și infirmi, cît mai ales a-și făuri arme politice din mizeria oame­nilor contra guvernului. Este o veche tactică a reformato­rilor societății omenești de a exploata­­nevoile oamenilor, pentru a-și cîștiga popularitate și influență pe lingă gu­verne, ca să ajungă ei, înșiși la situ­ații nemeritate. Statul n’are nici mij­loacele nici timpul necesar a se o­­cupa prea mult cu actele de caritate, iar cei ce exploatează această ches­­­tine, pot aduce un mare rău societă­ții omenești", anume ei pot încuraja lenea și viciile, cari în cele mai multe­­ cazuri sunt cauzele degenerării, u­­mane, prin urmare a infirmilor, ce cad apoi în sarcina statului și a oa­menilor de caritate. Inițiativa particularilor poate face mult în privința acestor alinări de suferințe omenești, fie­care om cu dare de mină, cunoscîndu-și mai bine ceata nevoiașilor, de­oare­ce în mod firesc săracii să string în jurul celor bogați, ei știu pe cine să o încurajeze și pe cine nu. Chestiunea­ acordărei de ajutoare de Stat săracilor implică în sine și un pericol social." Statul va fi vecinic asaltat din partea tuturor nevoiașilor pentru a­­jutoare, fiind totdeauna nemulțumiți de micul sprijin acordat și nutrind mereu antipatie guvernelor, cari nu se îngrijesc îndestul de soarta lor. Pe de altă parte persoanele cari­tabile vor avea un motiv mai mult a retrage ajutoarele ce acorda celor neputincioși îndreptîndu-i la mila gu­vernelor. După cum vedem în Franța se a­­gită acum o chestiune de mare im­portanță socială : acordarea da aju­toare de Stat pe seama bătrînilor și neputincioșilor. Pentru aceasta multi deputați și-au luat angajamente în fața alegătorilor, cîștigîndu-și pe această cale mandatul cu cea mai adîncă wîlnii­­re primim din București du­reroasa veste, despre înceta­rea din viață a d-nei Irina S. Ghica fiica d-lui Prim- Ministru Gh. Gr. Cantacuzino. Ireparabila pierdere ce ve­neratul nostru șef încearcă este înpărtășită de noi toți și fie ca partea ce d în su­flet, întreg partidul conser­vator ia la durerea aceasta, să-i poată aduce o mîngâere și o alinare. Redacțiunea Evenimentului adînc atinsă de această du­rere, ce lovește familia vene­ratului nostru șef, roagă res­pectuos să i se permită a transmite sincerile și respec­­tuoasele sale simțimente de condoleanțe ECOURI . Ministru de Finanțe li­­ Take Ionescu ministrul fi­­nanțelor, care se află la Londra, va părăsi în curînd această localitate pentru a se duce in Franța la Aix Ies Bains. Expulzări T^ilele acestea vor fi expulzați ș ’ din țară numeroși Greci do­vediți ca afiliați ai societăților pan­­elenice și instigatori în contra Sta­tului român. Cei expulzați sunt din orașele Ga­lați, Brăila și Giurgiu și ciți­va din Capitală. Numărul lor se ridică, după cît știm 1st 62. Jurnalele de expulzare au fost tri­mise spre iscălire d-lor miniștri. Alegerile de la Brăila și partidul conservator din Brăila a hotărît să susțină urmă­toarea listă de candidați, la alegerile comunale, ce vor avea loc in zilele de 25 și 27 iulie în acel oraș. Pentru colegiul I: D nii Ion Berceanu, Radu Albuleț, C. Ștefanescu, Matei Munteanu, G. Petrescu, G. Peteu, Christea Gane , Al. Cociaș. Pentru colegiul al 2-lea: D-nii Georges Perlea, D. Fulga, Take Gheorghiu, Oancea Vasiliu, Al. Bălănescu, Gh. Popescu și G. Sabo­­vici. Decoda­ți cu Dogele Portugaliei a W­W­V a bine-voit a conferi de­­corațiuni persoanelor al căror nume urmează: D-­ui I. Trasnea-Greceanu, secretar general al ministerului afacerilor stră­ine, care fusese atașat pe lingă per­soana contelui de Parate trimis ex­tra­ordinar al M­S. Regelui Portu­galiei la serbările jubileului, „placa ordinului Christ“, comandorului Gra­­soski, aghiotant al M. S. Regelui, „placa ordinului militar Saint Benoit d’Aviz“. 1 Nervositatea De Anton Cehov i Dimitrie Osipovici Vacsin sa reii­­■­toarse din oraș în reședința lui de vară cu impresiile noui ale științei spiritiste. Fiind singur în odan (soția ii plecase), pe cînd se desbrăca și se­­ culca, se gîndea involuntar la aceea­­ ce auzise și văzuse nu de mult. Fia , zis in paranteză, în realitate nici nu­­ era știință aceea, ci numai proves­­tiri despre lucruri fioroase, cu cari se întrețineau seara. O fată începuse să vorbească despre cetirea globurilor. De la această conversație a trecut la lucruri spiritiste. Pe urmă unul dintre cei presanți a adus vorba a­­supra fantomelor și visiunelor. Un domn a povestit despre un mort, care s’a întors în sicriu. Iară Vacsin luă o farfurie și arătă damnelor, cum tre­bue să vorbească cu spiritele. Intre mai multi, cită spiritul unchiului său, Claud Mironici, căruia îi adresă în­trebări. — Multe lucruri necuprinse ... și înfiorătoare sunt în natură se g­ădi Vacsin și-și trase plapoma pe el.—Nu morții ne înfiorează, ci tăinuirile ! Bătuse ora unu. Vacsin se -ntoarse pe cealaltă parte și de sub plapumă zări lumina albastră a candelei. Fla­căra lempei se lungi deodată și lu­mină statuetele sfinte din colț precum și portretul mare al lui Claud Miro­nici, care atirna pe peretele din față. — Ce aș face, dacă în această se­­mi-obscuritate, ar apare spiritul un­chiului meu ?—se gîndi Vacsin. Nu, aceasta e peste putință ! Fantomele sunt vedeniile creărilor bolnavi. Vacsin, spre mai mare siguranță, își trase totuși pe cap plapuma și și închise ochii. In fantasia lui învie mortul care s’a întors în sicriu, capul celui spînzurat și fața copilului Înecat. — Ce absurd !... Și totuși mî-e fri­că ca unui copil... Nebunatic ! Ciasornicul de pe părete face, tic­­tac, tic-tac ! De la biserica din sat se aude glasul păzitorului de cimitir. Un glas încet trăgănat, tinguitor. Vacsin simți cum îi trec fiori reci prin ceafă și spate. Simția parcă ar auzi respi­rația cuiva deasupra capului lui, par­că unchiul lui ar fi eșit din pervaz și s’ar fi aplecat asupra lui ... Vacsin se înfiora. Apoi cînd un gîndac sbura în odae pe fereastra deschisă și sbîrnă d in jurul patului lui, nu se mai putu stăpini și trase soneria cu vehemență­— Ce poftiți, Dimitrie Osipovici ? se auzi vocea guvernantei după ușe. — Dta ești, Rosalia Carlovna ? Zise Vacsin ușurat.—De ce te-ai ostenit ?... Nu poate veni Gavril ? — Pe Gavril d-voastră l’ați trimis in oraș și s’a dus și Glafir cu el ... Afară de mine nu mai e nime în ca­să... Ce poftiți ? — Domnișoară, vreau ... vreau să spun ... că... Dar vino inlăuntru nu te jena 1 . Aici și așa e întunerec ... Rozalia Carlovna, cu fața sănătoa­să și cam grasă, întră în camera de culcare și așteaptă. — Șezi domnișoară ... Voe ce să-ți spun ... „ Ce să-i spun ? “ se gîndi Vacsin, căruia acum îi era mai pu­țin frică. Voiam să te rog, că dacă Grei închirul Regelui De baronul Ernest de Ur­gern-Lem­berg Marchizul Don Diego da Grenada își netezi gînditor sprîncenele stu­foase și albe ca zăpada, apoi începu să povestească : „Acea groază, care trece peste fruntea noastră ca un suflu glacial al morții, acea frică adevărată, am cunoscut-o numai o singură dată. Mulți ani au trecut de la acele timpuri fericite, cînd posedam încă majoratelor noastre, și cînd trebuia să facem proba strămoșilor, pentru a avea voia de-a purta epoleții de ofițer. Aș fi voit bucuros să întru în ser­viciul regelui, dar mama îmi arătă tradițiunile familiare și zicea că eu ca și tatăl și bunicul meu trebuie să devin ofițer în garda de grenadiri. Și astfel am primit în adevăr bre­vetul de cadet. Sunt mulți ani de atunci, abia îmi rasăriseră primele fire de mus­tăți și impulstul tinereței amenința să-mi spargă inima. Astăzi sunt un om bătrîn și slăbănog!. Mai înainte de a întră în regi­ment mama voi să-mi dea binecu­­vintarea solemnă. Sărmana femeie se retrăsese ci văduvă în singurătatea castelului nos­tru familiar și acolo am învățat a­­ cinsti voința și a o asculta. Astfel ea trimise încă în aceeași după amiază după starețul mănăsti­­rei Misercordia pentru ca să-mi pri­mească spovedania în capela caste­lului și să mă pregătească pentru momentul sacru. Surorile mele mai mici Maria Isa­bela și Maria Fernanda alergară jos în grădină, pentru ca să culeagă trandafiri și garoafe, și mama împo­dobi altarul. După aceea mă sărută și-mi po­runci să mă urc în corul senioral, pentru ca să-mi reculeg consciința pentru spovedanie. Corul nostru familiar se afla lîngă evangeliar și sta cu biblioteca în le­gătura directă. Capela era umedă și întunecoasă, numai stema noastră nobiliară, care a fost dată de rege în dar strămo­șului strămoșilor mei, Don Pedro de Grenada, era luminată printr-o sin­gură fereastră de soarele ce apu­nea. Pe jumătate înaintea stemei, pe jumătate înaintea altarului licărea candela eternă, care-și arunca lumina ei palidă asupra patronului sfint, un bătrîn cu barbă albă de călugăr, înviorind fantastic ochii săi splendid zugrăviți. Mama termină încet și plină de evlavie împodobirea cu flori a altaru­lui și apoi îngenunchea cu surorile mele înaintea crucifixului. Sus de pe tribună ascultai mur­murul monoton al vocilor lor în ru­găciune, ascultai ,Regina coelii și fetele repetară făcîndu-și cruce ,Ave Maria“ și ,Salve“. Noaptea se ivi și în umbra tăcută a capelei vocile lor răsunau solemn și trist ca și ecoul pasiunei. Deve­nii somnoros. Intr’o ațipire văzui cum surorile mele se așezară pe trep­tele dinaintea altarului. In vestmintele lor albe mi se pă­reau ca niște îngeri, cari stau de strajă, între ele se mișca ca o umbră întunecoasă mama mea, care cetea în cartea de rugăciuni cu ardoare și-și făcea semnul crucii. Prin fereastră vedeam luna plu­tind pe cer foarte palidă și sfîntă, ca și o zeiță fugară peste păduri și mări. Mama în sine își închise cartea de rugăciuni și strigă pe surorile mele, cari sa ridicară și se închinară pline de evlavie înaintea altarului. Somnul voia să mă copleșască. Deodată fetele începură să strige și eu sării în sus plin de groază. Alipite de mama, ele stăteau în mijlocul presbiterului și păreau cu­prinse de o groază nespusă. După aceea cite­și trele alergară repede pe ușă afară. Alergai repede în jos, căci și eu fui cuprins de aceaași groază. Sub stema familiei, acolo unde se afla mormintul strămoșului meu, se rostogolea și trăsnea scheleletul în cripta de piatră, atit de tare și de lămurit, încît nici nu se putea gîndi, că este vorba de o decep­ț­une. Fui cuprins de frică ca nici­odată in viața mea, dar nu voiam ca mama și surorile mele să mă țină de laș, și astfel rămăsei nemișcat în capelă cu privirea fixată asupra mormîntu­lui de piatră și asupra ușei deschise Lumina luminărilor și a candelei eterne licărea sfiicios în curentul de aer. Nori negrii trecea peste lună și lă­sau stelele să strălucească și să se stingă iarăși, în chip misterios, ca și viața nostră. De­odată auzit afară un puternic lătrat de cine, și sunete de clopoței, și o voce de bas striga. — Aici Sultan, aici căpitan ! Venise starețul din mănăstire pen­tru ca să mă spovedească. După aceea auzii vocea tremură­toare a mamei, și apoi iarăși lătra­tul cînelui și sunetul clopoțelelor. — Vom vedea, zise starețul cu se­riositate....... Și apoi se ivi la pragul bisericei. — Ce este d­­e grenadir al rege­lui ? mă întrebă el. — D-le stareț, scheletul din cripta strămoșului meu se mișcă, răspunsei cu vocea înăbușită. El străbătu incel capela. Era un bărbat înalt și mîndru, și mai înainte de a fi sfințit preot, ser­vise și el în regimentul de grena­­diri. El se apropia de mine fără să-și strîngă lungile vestminte albe, și pu­­nîndu-și mîna dreaptă pe umărul meu, privindu-mă fix în ochi. — Să nu mă faci nici­odată să zic, că am văzut pe un grenadir al regelui tremurînd! — zise el cu o voce severă. Multă vreme stătu el ast­fel și mina sa se lăsa ea un fier pe umă­rul meu. Domnea o tăcere profundă pănă cînd odată scheletul începu să trosnească in criptă, ca și mai ’nainte. Mina starețului nu tremura de loc. — Cadetule, trebue să vedem ce să petrece acolo. El se apropia de mormînt și cu o mîna vînjoasă apucă inelul de bronz. Povara era prea grea pentru el singur, și el se opri privindu-mă cu un zimbet disprețuitor, ast­fel încît mă rușinat și ajutat tremurînd, tră­­gind de inel. Placa de piatră se ridică și din deschizătura neagră eșra un aer u­­med. Vedeam cum osemintele galbene se rostogoleau în­coace și în­colo. Starețul se plecă și find craniul îl așeză pe pămînt astfel, că era complecit luminat de luminări. Din orbitele craniului plescriau din limbă două vipere; după acea craniul se suci și se rostogoli în criptă cu un sguiot surd. Groaza la privirea acestui înfrico­șat cuib de șerpi, îmi smulse un singur țipet de spaimă. ... Sub gluga starețului, care pe fruntea sa apărea ca un coif de răs­­boinic, Iscăriau ochii sei: „D­ie grenadir, pentru d-ta nu e­­xistă nici o abă soluțiune. Ești un laș!“ Zicînd aceste vorbe el plecă mîn­dru, după cum venise, tîrlndu-și vest­mintele albe pe pardosala capelei. * * * Și astăzi încă îmi răsună în urechi aceste cuvinte ale starețului și poate ele au fost acele, care m’au învățat să zîmbesc atît în fața morții, cît și in fața unei femei frumoase". C.

Next