Evenimentul, iulie-septembrie 1906 (Anul 14, nr. 111-184)

1906-09-19 / nr. 174

M­ A A MAIL XIV — No. 174 REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 44 Strada ±­ apu»tseana 44 X­X apare în toate zilele de lucru Un număr vechiu 50 de ani Telefon Demag­ogismul liberalilor Ieșeni Discursul, rostit de d. I. Kalinderu la Congresul cor­pului didactic, ce s-a ținut săptămîna trecutfi’n București, e, desigur, un fenomen re­marcabil în mișcarea ideilor și a năzuințelor de la noi, cu privire la chestia țărănească. Cuvîntarea aceasta, cuminte și plină de pătrundere a ade­văratelor noastre nevoi, ar trebui să pună pe gin­duri și să rușineze demagogismul li­beral care, prin rîvnitori de mărire ca d. C. Stere de la Iași, socoate că nu e urît și nu vede că primejduește chiar statul stîrnind în sufle­tele naive ale țărănimei pofte nerealizabile dupe pămînt Căci, se știe că mai anii tre­cuți, fostul socialist din ora­șul nostru, spre a putea a­­junge deputat, nu a găsit mai bun de făcut de cît de a fă­gădui împărțire de pămînt de la stat, țăranilor cari îl vor vota; tot așa, precum ia­răși, împins de­sigur de a­ceiași năzuire pentru viitor, tot dînsul făgăduise pâmînt tiranilor de pe moșia Sîrbii a Epitropiei Sf. Spiridon. Dar d. I. Kalinderu, a că­rui experiență și înnaltă pri­cepere în chestia noastră a­­grară de mult nu mai poate fi tăgăduita, declară în po­menita sa cuvîntare că, nu numai pentru buna stare a statului, dar chiar și pentru țărănime, e primejduitor în­demnul de a se umbla dupe împărțire de pămînt. Nici o dată nu va putea avea statul destul pămînt ca să împarta tuturor, și, deci, în­totdeauna se vor găsi țărani fără de pă­mînt. Ceea ce va rîdica sta­rea materială a țăranului ro­mân va fi, spune d. Kalin­deru, nu marea întindere de pămînt, ce ar avea, ci­ price­perea ca pe acel puțin care’l are să și-l lucreze intensiv și rațional. Că lucrul e ast­fel, ne dovedește pe de o parte țăranul din țările stre­ine, care are mai puțin pă­mînt de­cît al nostru, și to­tuși, stă materialmente rela­tiv foarte bine, iar pe de alta, chiar unii din țăranii noștri (de pildă pe Domeniile Co­roanei) cari au pămînt puțin, dar cari stau bine, fiind­că au învățat de și-l lucrează ra­țional și se pricep în a și duce cu rost o gospodărie casnică. Spre a locui sărăcia de a­­cum a țărănimei noastre va trebui, dar,—aviz d-lui Stere și demagogismului liberal în­deobște! - nu să o îndemnăm atîțind­e, ca ea să ceară po­mană din pămîntul statului, ci să o învățăm, dîndu-i cul­tura trebuincioasă, ca să’și lucreze rațional pămîntul care-1 are și să’și țină o gospodărie casnică pricepu­tă. Aceasta pentru acei din țărani cari au pămînturi, dar cărora demagogia con­damnabilă a d-lui Stere le bagă în cap că nu au destul pentru ca să mai ceară de la guvern,­­ ca în cazul cu moșia Sîrbii. Iar cît pentru acei cari nu au de loc pămînt, d- Kalin­deru sfătuește, tot așa de cu­minte, ca în loc de a-i în­demna să ceară de la stat, mai bine sa-i îndemnăm a se duce ca muncitori agricoli pe moșiile altora, cari au nevoe de așa brațe pentru lucru , căci se știe că, vara, mulți proprietari și arendași de moșii, neavînd oameni cu cari să le lucreze, aduc stră­ini din țări vecine ca : Buco­vina, Sîrbia și Bulgaria. Ast­fel sfătuește pe țăran cel ce nu gîndește de­cît la îndreptarea stărei materiale și sufletești a lui. Acel ce ur­mărește, însă, de a se folosi de naivitatea țăranului pen­tru ca să-și ajungă vre-o am­biție personală, î­l îndeamnă, ca d. Stere, să ceară pămînt de la stat și ca să se răsvră­­tească, cînd statul nu are și nu poate să i dea. Strălucita cuvîntare a d­lui Kalinderu ar trebui însă să deschidă odată mințile pri­­mejduitorului demagogism li­beral și să-l facă cel puțin a se rușina, dacă nu chiar a se teme, de asemenea fapte. EL Prim­ialu­l liberal In­furia dorinței de-a pune mai repede mîna pe putere, liberalii au început a’și da arama pe fața. Li se pare los ca le-a venit tim­­pul ca din nou să se așeze pe lucru și pe mîncare. Și de aceia, acum mai mult ca nealtădată, se du mai bine la iveală poftele și ambi­țiile șefilor diferitelor grupări li­berale din localitate. Ceia ce se pe­trece în mic însă la Iași se petrece aidoma, în mare la București și în toată țară. Și pentru ca să se poată vedea mai bine, cam la ca ne-am putea aștepta,dacă Doamna ferește, peste doi ani, de pildă, ar fi să vie liberalii iarăși la putere, expunem aci pe scurt, numai ca sa va in­­tîmpla cu viitorul primariat al Ia­șilor. Da aici i se va putea trage concluzia de ca se va petrece in mare în toată țara. Așa de pildă, d. C. B. Pennescu și cu puținii cre­dincioși ce-i are, ar voi, de pildă, să revină iarăși în fruntea comu­ nd­ HABI SI IO­RA­I Ziar Conservator Un mic răspuns la unul din numerile trecute, ca răspuns la învinuirile ce ni se adu­ceau de „Liberalul“ că facem in zia­rul nostru personalități, am căutat să dovedim contrariul și ne am termi­nat un articol cu următoarele: Facem cunoscut ziarului „Libera­lul“ că noi ne urmăm calea cea a­devarată în viața politică. Atacăm numai pur și simplu viața publică și politică a adversarilor noștri“. Ca răspuns la acestea Liberalul ne întreabă : »Oare a spune că d. Pennescu cît a fost primar și-a spalat familia și pe sine la baia comunală, fără să plătească un ban; oare a spune că d. Pennescu cit a fost primar nu a plătit electricitatea de a i­lumina vas­tele saloane, înseamnă a nu face per­sonalități ? De­sigur că nu, căci d. Pennescu făcind așa cum am spus, a făcut a­­ceastea in calitatea sa de primar al Iașului, deci investit cu o dem­nitate publică și nu in calitate de simplu și privat cetățean al Iașului. Ca dovadă că e așa, e că în tim­pul de față, cînd d. C. B. Pennescu nu mai e primar, deci nu este Investit cu o asemeni demnitate publică, ci e sim­plu și privat cetățean al Iașului, nu se mai spală pe sine și familia gra­tuit­ă baia Comunală și nici își lu­m­nează gratuit vastele saloane, cu electricitatea publică. A spune deci, toate cine le-a spus despre d. Pennescu nu Înseamnă c e ne fi ocupat de omul privat, ci de omul public și politic, ceia­ ce era da datoria noastră. De alt­fel noi am „spus multe al­tele despre d. Pennescu, dar nu des­pre d. Pennescu, simplul și privatul cetățean, ci tot de d. Pennescu pri­mar, president de comitet teatral și altele Ne-am păzit totdeauna pe de altă parte de a face mențiune în gazeta noastră de multe destrăbălări private ale personalităților marcante din clu­bul liberal din Iași, îndată ce acele destrăbălări nu aveau nici un raport cu demnitățile publice ce aceștia le ocupau. Cinci medici profesori, prefecți etc. se dedau de multe ori la lucruri O măsură disciplinară Sub acest titlu, confratele nostru bucureștean , * Conservatorul se rele­­veazâ, măsura disciplinară luată de d­e ministru al justiției, față de co­lectivismul d-lui Prim președinte Po­­pescu . Ne-am ocupat la timp și atit de larg cu­ comportă gravitatea faptei săvîrșite de d. Sc. Popescu, primul președinte al Curței de apel, cînd, într’un discurs solemn cu ocazia des­­chiderei anului judecătoresc, a făcut polemică personală, a lipsit de res­pect către autoritatea superioară și a adus ofense unor magistrați cari ii sunt superiori. Monitorul Ofiial de astă­zi conține, în josul discursului rostit cu aceeași ocaziune de către d. procuror general pe lîngă aceeași Curte, o notiță care atrage din nou atenția publicului a­­supra rătăcirei de care s’a făcut vi­novat d. Popescu. Legea nu prevede obligațiunea de a se publica în „Monitor cuvînturile ce se țin la deschiderea anului ju­decătoresc. Publicația aceasta a is­vorît din importanța ce au prezentat, de cele mai multe ori, aceste cu­­vîntări și a rămas o tradiție ca pă­rerile exprimate de către magistrați, să fie aduse la cunoștința publicului, ca să fie analizate, discutate pe larg și îmbrățișate, ast­fel, de către oa­menii In situație de a traduce in legi ceea ce răsare ca bun, util și necesar din materialul de cunoștințe prac­tice pe care îl adun în dezbatere acesta discursuri. Acesta nu a fost cazul cu d. prim președinte al Curții de apel. Fără nici un fond juridic, fără nici o idee care să intereseze publicul sau pe magistrați, fără nici o obser­vație care să se refere la drept sau la nndul de distribuire al justiției, d. Sc. Popescu a debitat un articol de gazetă liberală, articol căruia îi lipseau și temeiul și tactul și arta de ai da factură—îi lipseau condițiile de la cari nu se poate depărta zia­ristul de opoziție, necum magistratul în plină uniformă a misiunei delicate ce îndeplinește. Față cu aceste lipsuri, cari dau discursului de care ne ocupăm, fi­­sionomia acelor cuvîntări cari se as­cultă fără plăcere la Dacia, mini­sterul de justiție s’a văzut silit să dea hotărîrea indicată de împrejurări. Anume a dispus ca cuvintarea a­­narhică a d­lui Sc. Popescu să nu fie publicată și aceasta s’o facă cu­noscut printr’o notă specială. „Mo­nitorul de eri, într’adevăr, conține ur­mătoarea deslușire, după ce ț repro­­duce discursul rostit de d. Drăghici, procuror general pe lângă Curtea de apel: „Conform dispoziției luate de d. ministru al justiției, răspunsul d-lui prim președinte al Curții de apel din București la acest discurs nu se pu­blică, întru­cit conține o polemică personală relativă la înaintări in ma­gistratură, care nu intră în cadrul unui discurs“. E meritată această măriră disci­plinară și ne face să credem că e misc­ zi. MARȚI 19 SEPTEMBRIE 1936 ABONAMENTUL Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei ÎM­STRĂINĂTATE, pe un an 30 lei Anunciuri, inserții și reclame 50 bani rândul în pag. 111 Telefon­ nei. De aceia și diferitele scrisori, cari abundă în „Liberalul“ de cîtă­­va vreme la adresa primarului Lascar. Prin aceasta ar voi să dea a înțelege și a lor săi și adversa­rilor că viitorul primar liberal tot d-sa va fi. Aceste rodomontade ale fostului primar însă, sînt luate în zeflemea de toți cei, cari nici nu vor să­ mai audă, măcar pe departe, de un viitor primar G. B. Pennescu. Nici chiar intimii săi nu mai cred într’o asemenea eventualitate i se lasă numai dulcea credință, ca un fel de mîngîere sufl­etească Nu e liberal, dintre cei bine ini­țiați însă, pe care să l întrebi și care să nu-ți răspundă că în pri­vința aceasta nu e nimic h­otărît și că nu se știe cum se va rezolvi această chestiune. ..E foarte posibil ca de data a­­ceasta să răsară unul ca din pă­mînt și d. Pennescu și cu toți cei­lalți pretendenți să rămînă pe de lături", ne spune­a un liberal. Dacă am fi să înregistrăm da alt fi­l toate zvonurile cari circulă în această privință apoi se sub­în­țelege că numai liniște și concordie nu ne a­rată viitoarea cîr­muire li­berală, nepermise, noi nu făceam mențiune de ele­ de­și le aveam în cunoștință, intru cit abaterile acele nu aveau nici o legătură cu demnitățile ocu­pate de acele personalități. Rugăm pe domnii de la Liberalul să țină seamă de aceastea și nu se mai plingă în zădar că privirile noas­­­tre se îndreaptă asupra vieței private a vrednicilor membri de la clubul colectivist din Iași, suficientă ca să trezească simțul de datorie, rătăcit un moment, la ma­gistratul care a reușit in mod așa de desavantajios să atragă asupra d-sale atenția publicului. ECOURI Direcția „Liberalului“ lu­a de neînțelegerile și luptele­­ fățișe ce se dau intre gru­pările liberalilor din loialitate, d. P. Pont, președintele clubului, care reprezintă hi acelaș timp și gru­parea bâtrînilor liberali, a căutat să pună mim pe „Liberalul“ După o lungă ceartă, d. P. Foni, a reușit impunind ca direc­tor al forței colectiviste pe d. P. Fîntînaru, mîna sa cea dreaptă. Instalarea d-lui Fîntînaru la „Liberalul“ a produs mari ne­mulțumiri atît între „centrali cît și între „steriști". Pavronul Soli stă­zi Luni 10 Septembrie, ** * la orele 4 p. m. are loc la Expoziție inaugurarea pavilionului Solei, de sub Îngrijirea d-lui dr. R­­riceanu. Groaznică furtuna telegramă din Constantinopol spune că o groaznică furtună s’a deslântuit în Marea Neagră, în noa­ptea de 25 spre 26 Septembrie st. n. Mai multe vase cu prize au parit, printre ele se all­ă și unul cu 0 per­soane. OAMENI ȘI LUCRURI Asupra Limbei noastre literare Daca nota caracteristică la un poet duioșia, necontestat că Octavian Goga e un e­poiet care iese din rîndul celor comuni. Ținînd seamă, pe de altă parte că poe­tul a isbutit să reverse această duioșie a­­supra neamului său, poate că Academia a fost îndreptățite să'l scoată în pază, acor­­dîndu-i unul din premiile sale. Sunt însă alte numeroase puncte de ve­dere, cari ne fac al crede că Academia s'a c­am grăbit consacrînd pe Goga de la primul său volum. A­șa, din punct de vedere al formei, al prosodiei, a gramaticei chiar, se găsesc scăderi în Goga, cari î­l scot din rîndul poeților mari, la cari îmbinarea formei cu fondul e una din notele caracteris­tice. Consacrîndu-l pe Goga așa cum este, A­­cademia, indirect , a propus ca exemplu și din acest punct de vedere poesia rom­ină poate cî are de suferit. Roadele se și încep a vedea , găsim deja în poeții români imitații după Goga și nu în partea cea bună a acestuia. S'a încercat poetul să popularizeze cu­vinte ca : vu­vătie, glie și cuvintele au tre­cut moștenire la alți poeți, de la cari vor trece la graiul neamului cu toate că nu au tocmai mult drept la cetățenie. Tot așa e și cu gramatica : Goga între­buințează un soia de nostru cari din ne­voie de ritm sună :,nost". Văd de un timp în­coace la poeții noștri pe acest „nost“ al lui Goga, care împreună cu «glie», «vîlnătaie", „palalae“ și altele se năpustesc asupra dicționarului nostru roman întocmai ca Hunii asupra vechii Rome. Consacrîndu­l așa­dar pe Goga, Academia a greșit întru cit indirect Va propus ca e­­xemplu cu toate că pe lingă unele accente bune, poetul are și multe șovăeli. D. Cum iscălea (Trai scrisori de V. Alecsandri) Nu de mult s’a ivit o discuțiune asupra chipului cum iscălea poetul din Mircești. In ceia ce privește nu­mele proprii, e bine stabilit că nu­ este altă ortografie de­cit aceia a chi­pului cum iscălește cine­va Din scri­sorile autografii ale poetului, pe cari mi le-a pus la vicrămînă d. E. Mez­­zetti, directorul Conservatorului, scri­sori păstrate de la părintele său, po­etul iscălea : Alecsandri iar nu Alex­andri, cu­m, cum îl vedam, de altfel, scris mai in toate locurile unde i se pomenește­ numele. De aceia socot că e bine a se lămuri odată, nu destul de clar, această chestiune. Pentru a­­ceasta, n’am de­cît a cita unele din scrisorile poetului către bătrânul Me­­zzetti. In corespondența aceasta, pur­tată mai toată in limba franceză, nu pentru alt motiv, de­cît pentru că bătrînul Mezzetti i se adresi în a­­ceastă limbă, e vorba­­ de diferitele compoziții muzicale ale fostului pro­fesor de canto al Conservatorului nostru. Intre alte compoziții, pe cari poetul le laudă, este și cintecul gintei latine, pentru care bătrinul Mezzetti a făcut cunoscuta melodie pentru cor și orchestră. Aceste scrisori însă, sunt mai in­teresante, pentru­ că până și din co­respondenți particulare, cum e acea­sta, reiese sentimentul patriotic atot­stăpinitor al sufletului acestui mare romîn. Așa-i­iera de obsedat gradul de ideia naționalități lui, de neamul său, de Romînia lui, lu ci­ o ali­pește, în mintea -i, de ori­ ce cugetare, fie cu­ de infimă. Citez începutul unei scrisori din care se vede dară obser­vația pe care am făcut o mai sus : Monsieur, Veuillez agréer mes remerciments pour Iob beaux cahiers de musique que vous m’avez env yés. Je les con­­serverai, p:é fiúsomén t comme un témoignage des liens de parenté qui existent tntre les Italiens et las Roumaint et comme des documents qui mar­­quent une époque de triomphe pour la Roumanie etc. etc.. En attendant, je vous prie, Mon­sieur, de croire â mes sentiments de ties haute oonsidération V. Alecsandri Apoi cu privire la un imn : Mircești 22 Jaillet 1885 Monsieur, Agreez mss remerciments pour ’hymne que vous avez eu la graci­­euseté de m’envoyer et qui m’a beau­­coup piu. II est parfaitement adaplé aux paroles .et je suis certain quil pro­­duira un grand tffat, étant chmté en choeur avec accompagnement d’or­­chestre complet. Ces paroles ont été é’rites sur la musique de l’hymne nationale éxe­­outé par les bandes militaires et com­­posé par Mr. Hübsch, du temps du prince Cousa. Vous avez réussi, u votre tour, â exprimer parfaitement le caractere des diverses strophes qui le com­­posent. Veuillez en agréer mes sine érés compliments ainsi que l’tsaurance de m& haute oonsidération. V. Alecsandri. E O M Ani FAȚA DE SÂRBI ei BULGARI MAI ALES OU PRIVIRE LA dira Ilia JKacevo - Romînă (Urmare). Dar, in acea periodă, pe când așa de mulți Sîrbi aveau legături și influență la noi, e însemnat a ob­serva că dacă se pot număra două-trei relații mai apropiate cu Bulgarii propriu ziși, abia de se poate vorbi de Doamna Clara, soția lui Alexandru Basa­rab, din secol. XIV, care se pare că ar fi fost cato­lică Bulgară, sau de fica ei pe care o căsători cu ța­rul bulgar Srațimirț 1), de alianța Românilor cu Mi­hail, țarul Bulgarilor, i­­potriva lui Ștefan Uroș al Sârbiei, tatăl lui Dugan, in bătălia de la Velbujd­in a. 1330 , precum și de luarea Dobrogei de către Mir­­cea cel Mare, încolo văzurăm că mai peste tot legă­turi numai cu Sârbii. 1). Cf. A. D. Xenopol, Istoria Românilor II. Da alt­fel mai avem încă două fapte cari ne confirmă că Sirbi au fost iar nu Bulgari acei de cari pomenirăm,—fapte cari ne vor explica și întări ace­­laș lucru și pentru alți numiți de izvoare Sirbi, de cari vom vorbi în paragrafele următoare. Aceste fapte sunt: întâi rolurile de diplomați, oameni iscusiți și pricepuți organizatori pe cari văzurăm că acei Sirbi le ocupă la noi,­corespunzător acelorași roluri pe cari le au Sîrbii pe atunci și la Țarigrad, ba întru cît­­va chiar și în Ungaria, și al doilea, tendința snoa­velor noastre populare de a ne prezenta pe Sârb toc­mai contrariu, adică de tipul omului prost. Intr’adevăr dacă observăm c­­ar numai cazurile de Sârbi ce pomenirăm, vedem că ei sunt puși la noi în situații in cari se cere multă inteligență și în­­demânătăcie. In afaceri diplomatice și de Încredere : mitropolitul Maxim , chiar Nicodim de la Tismana; delegatul la soborul bisericesc de la mănăstirea Gra­­d­&nița; Sârbul Vuce, omul de încredere al tatălui lui Mircea cel Mare; Sîrbul, omul de încredere și iscusit al logofătului Paraschiva și alții. Iar la nevoi­le de organizare ale bisericei; Nicodim de la Tisma­na, mitropolitul Maxim, și încă alții, pe cari ii vom vedea mai la vale la paragraful despre preoțime. Și văzurăm că tot ast­fel de situații de iscusință, de simț și inteligență deosebită au mai cu seamă­­ la Ța­rigrad tot Sîrbii iar nu Bulgarii. Acestea ne arată clar, că preferința mare ce se da Sârbilor era și la noi întemeiată pe considerația de iscusiți și cu deo­sebire inteligent', pe cari ei o aveau în cercurile înal­te ale societății conducătoare de aici. Această repu­tație și considerație a Sîrbilor o găsim de alt­fel și mărturisită odată în chip documentar,­chiar la sf­r­­șitul veacului al XVII, cînd curentul filoslav, izbit mereu de cel românesc, își perdusa mult din vechia-i putere și influență socială. Anume, la a. 1698, An­­tioh Vodă al Moldovii, printr’un act slavonesc dă mi­­năstirea Căpriana din Basarabia ca metoh mînăsti­­rei Zogrifos de la Sf­intul Munte. După ce Antioh spune că și alți Domn din­ainte de dînsul au făcut ast­fel de dăruiri m’năstirei Zografos, zice mai de­parte !’n acest act: „așijderea făcut am și noi cu lă­cașul Căpriana , pentru că locuitorii sfîntului lăcaș Zograf de la Sfintul Munte sunt sfinți și cinstiți pă­rinți Sîrbi, Bulgari, iar egumenii și eromonahii și e­­rodiaconii și monahii trimiși de acolo aici sunt Sirbi prea înțelepți și buni orînduitori (’organizatori) ai sfintei biserici“ 1) (sut Șerbi celomudrii i dobryi stroi­­telie svelej cerkvi). Iată dlar secretul acelei mari «fluenți de Sîrbi la noi, ba poate că și la Țarigrad și ’n Ungaria , rolul politic însemnat și mișcarea literară distinsă ce ei în­cep a avea din sec. XII ’n chip progresiv, iar aceste roluri minime la Bulgari, au făcut că aceștia din ur­mă treceau nebăgați în seamă pe cînd Sîrbii, consi­derați de „prea înțelepți și buni organizatori", erau căutați de cei din statele vecine, cari se simțeau ono­rați a avea legături cu dînșii. Ca alt­fel cel d’al doilea fapt de care am­ spus, tendința snoavelor noastre populare de a ne prezen­ta de tipul prostului pe Sîrb ne învederează și mai bine oft acesta iși va fi avut la noi,—firește, în cu­rentul filo-slav,—tocmai reputația contrarie , de „prea deștept, „prea Înțelept“. In adevăr, în epocile trecute, începînd cu veacul al XII, S­rbii s’au distins, cel pu­țin în lumea balcanică, fia în cultura relativă a epo­­cei, fie prin rolul politic și militar al Statului lor. Aceasta ne-o arată istoria, și se poate simți chiar nu­mai din cele ce noi am expus pîn­aci. De aceea Sîrbii au fost de mult privilegiați in Ungaria, Banat și Transilvania , precum tot de aceea ei au fost așa de importanți în fruntea statului Sultanilor. Deci po­porul sîrbesc n’a trecut ori­cum prin lume, așa ca să fi putut face vre-o dată cui­va impresia de adevărat prost. Și cu toate acestea la Romini tipul prostului e Sirbul Dedu Ivan , căci „cine a văzut vr’o dată cal verde și Sirb cuminte“, zice un proverb 1). Ilie Bărbulescu. (Va urma). 1). I. Zâne : Proverbele Rominilor. 42­­ 1). Zspiski Odșsskago Obstestva I, 350-

Next