Evenimentul, octombrie-decembrie 1906 - ianuarie-februarie 1907 (Anul 14, nr. 185-285)

1906-10-14 / nr. 196

­ ANUL XIV. — No. 196 REDACȚIA 81 ADMINISTRAȚIA 44 Strana JLapusneanu 44 X Vpare în toate zilele de lucru Un număr vechiu 50 bani Telefon. "V­ VASILE ALECSANDRI Neamul romînesc are nu­meroși fii cari au contribuit la redeșteptarea sa. Intre a­­cești numeroși, unii au con­tribuit în mai mare măsură. Unul din aceștia e Vasile Alecsandri, care, în două chipuri, a conlucrat la adu­cerea la îndeplinire a unui ideal, în spre care se îndrep­taseră toate puterile sufletești ale trecutului nostru. Energia neamului acestuia s’a putut ridica până la ace­ia ca să ’nchege un vis, adu­­cîndu-i la o scurtă realitate, în timpuri trecute. Ea n’a pu­tut dăinui din pricină că era rezultanta nu a unei conștiinți luminate de scopul cel ade­vărat, dar al unor întîmplări politice, cari ne -au dat mîn­­gîerea momentană de puteri­le, ce le aveam în suflet. Timpurile s’au scurs năval­nice și dureroase, și ’ntr’atit ne sleiseră puterile sufletești în cit nici licărire de conști­ință de neam nu mai aveam. Tocmai cînd întunericul era mai furtunos și neguros, toc­mai cînd acel întuneric era mai periculos vieții noastre conștiente de neam­, atunci tocmai, pe acel cîmp de pus­tiu sufletesc, licăriră mai mul­te lumini, dintre care una strălucia mai puternic prin ea însăși și ’ncepu a se răs­­pîndi pe ’ntregul cîmp atît de întunecat al conștiinții ro­­mînești de pretutindeni. Dîn­­du-și perfect de bine seamă, că numai atunci are dreptul un neam, să-și zică neam, cînd e conștient de limba, originea și trecutul seu isto­ric, și-a închinat viața aces­tui scop măreț Atît iera de încrezător în această ideie mîntuitoare, în­cît tot ceia ce-a scris și tot ceia ce-a făp­tuit Alecsandri e închinat ei. Rezultatel­e acestor două activități ale marelui poet și ale marelui om politic, le-am cules păn’acum, prin faptul c’am atins o parte a idealului trăind intr’o țară liberă și in­dependentă. El singur a a­­vut norocul să­­ vadă cu o­­chii. Celalt ideal care l’a ur­mărit și’n care credea ca un adevărat credincios în Du­mnezeu cel sfînt, ne-a rămas nouă generațiilor tinere să-l ve­dem cum se'ntraripeaza chiar sub ochii noștrii. Și ctnd idealul cel mare va fi atins atunci el va fi o realitate mă­reață, căci va fi rezultatul con­științii noastre clare de neam și naționalitate, conștiință la luminarea căreia a contribuit cea mai strălucitoare lumina 00»K~ ce-am avut-o în epoca redeș­­teptărei noastre nationale-Vasile Alecsandri a fost pentru neamul romînesc unul dintre cei mai de seamă meș­teri ai înch­egfriei într-un i­­deal a simțirilor și gîndiri­­lor cari pînă prin vremea lui înotau dibuitoare prin văz­duhul din jurul nostru. De acea, sărbătorirea lui, care se va face a poimîne la Iași, va fi, desigur, rodul simțirei pentru dînsul a nea­mului romînesc întreg­­ ima unei amintiri la vremea nu tocmai de demult, pe timpul cînd părinții noștri se aflau in floarea vieței lor, legături­le de prietenie între tineretul de atunci nu aveau forța banală, de comandă, aproape ceremonioasă ca să nu zic cam exclusivistă, pe ca­re o prezintă sentimentul amiciției din vremea de astăzi. Familiile de samă de atunci care erau prietene, se considerau prin ac­est fapt aproape rude; fi­i lor, trăiau între ei ca frați și se’ntîm­pla că devenind oameni în vrîstă să nu se poată les obicinui, a­­-i da titluri de înrudire. Întrebasem odată pe tatul meu, că cine i-a fost naș.—Moș Vasile A­­lecsandri, tatăl lui Vasilioă­ imi răspunse el. — Cum ‘i suntem neamuri cu poe­tul . — Ba de loc, decit eu mi-am trăit copilăria în casa moșului Va­sile, care ne-a dat pentru întâia oară la carte, odată cu Vasilică, la un dascal grec ce ședea devale de Trisfetitele, unde am învățat și pu­țină franțuzască. Regretatul meu frate Petru, a­­vea un cult pentru Alecsandri: pe lîngă legăturile de prietenie a­le familiilor, geniul marelui poet fă­cuse din fratele meu un fanatic, și corespondențele lui cu ilustrul bard, sunt azi în mare parte, in arhiva Academiei. In cursul acestor corespondențe, Alecsandri a trimes familiei noas­tre fotografia lui în bust și aproa­pe în mărime naturală. Acest por­tret este astă­zi pentru noi o re­­ligvă, căci poartă scris, cu mina lui proprie și sub iscălitura sa, ur­mătorul vers, ca o dulce amintire a prietiniei ce lega familiile noas­tre . Privesc cu dor din valea vieței, La cei perduți în nori cerești, Tovarăși buni ai tinereței, Amici ai casei părintești. Și el<, un singur urmaș, al fa­miliei noastre va mai fi­ni viață, această imagină a marelui poet pe­cetluită cu simțirile atît de dulci transmise de mîna lui proprie,—va fi păstrată cu sfințenia la care are dreptul o atît da înălțătoare amin­tire. Griftoriu Haras ümiAetrii co fi ami %iar Conservator­ u... STATUA LUI ALECSANDRI Intr’o auroră de primăvară E viu în bronz. Pe fruntea lui senină ard razele superbii sale glorii, pe cînd răsar, încet cu ’ncetul zorii și umplu primăvara de lumină. Atunci, cu inima de­ avînturi plină mărețul bard privindu-și cîntătorii din țara lui de-acum, îi prind florii și fruntea pentru­ o clipă și-o înclina. Apoi se reculege. Piedestalul îi simte parcă tremurînd metalul și­ Alecsandri, în auroră, cîntă. Iar glasu’i peste veacuri înainte înaltă’n cer c’o pietate sfintă eternii lauri ai latinei ginte. JR. GoEreamu- SIMBATA 14 OCTOMBRIE 1906 ABONAMENTUL Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei IN­STRĂINĂTATE- pe un an 30 lei Anunciuri, inserții și reclame SG banî rândul în pag. 111 Telefon,­­ ECOURI Ceaiul de la dl Griceanu. $ P- Principesa Maria, ** * însoțită de Augusta La soră a asistat aseară la un ceaiu oferit de d. Dimitrie Greceanu, ministru de jus­tiție, în saloanele sale din str. Puțu de Piatră No. 2. Au mai asistat la acest ceaiu d. ge­neral Iacob Lahovari, ministru de ex­terne împreună cu d na și d-ra, dl maior Greceanu, aghiotant regii, Ion Manu, secretarul general al ministeru­lui de justiție, căp. Fior­escu, Al. Da­vila, directorul general al Teatrelor, Nicu Lahovari, Rîmniceanu, Gh. Bi­bescu și Locusteanu. D. Poni și scandalul de la clubul liberal eyață de scandalul ce s’a iscat h *** întrunirea de Duminica trecu­tă de la clubul liberal, d. P. Poni pentru a evita un nou scandal, a refuzat propunerea tinerilor centrali de a mai convoca clubul pentru poi­mine seara. Puo­ct de leg­­ e­e a ministerul de justiție se lu­­crează la alcătuirea unui pro­iect de lege pentru stabilirea respon­sabilitatei patronilor la cazuri de ac­cidente, survenite lucrătorilor. Congres­ ui dimineață la orele 10 s’a­­ ^ deschis in sala cea mare din palatul Ateneului, congresul ab­solvenților școalelor de agricultură. In acest congres se va discuta chestiunea indrumărei agriculturei pe calea progresului si chestia amelio­­rărei situațiunei absolvenților școale­lor de agricultură. OAMENI ȘI LUCRURI Mircești Iin toate orașele mari din străinătate găsești pe cite vre-o casă mici tăblițe de bronz cu inscripția : ,,în această casă a locuit cutare sau cutare mare scriitor“ Aceasta pentru iluștrii maiștri ai con­deiului, cărora norocul nu le dădu pro­prietăți ori case. Alții, came Voltaire spre pildă își au scu­le după­ moarte, castelele lor care deoin sanctuare de pelerinaje publice, unde mii de visitatori urmăresc inspirarea și avîn­­tul proprietarului defunct. Așa e la Fer­ne­­, castelul lui Voltaire și altele. Și e îndreptățită această curiositate a publicului de a vedea locuința marilor­­scriitori, întru cât de multe ori inspirația e datorită mediului intim al scriitorului. Din acest punct de vedere nimic nu ex­plică și nu luminează mai mult inspirația lui Alecsandri ca Mirceștii. Mi-aduc aminte că în copilărie, mergând spre Gherăești, o moșie lăturalnică, tre­ceam pe la M­ircești. E un adevărat colț de raiu unde marea inspirație a lui Alecsandri putea fi lesne întreținută și exaltată de frumusețele în­conjurătoare. Ca despre locuința poetului, am putea spune că era o grădină, în care muzele se întreceau un cântec cu privighetorile. Ar fi scris frumoase lucruri Alecsandri chiar dacă nu stătea la Mircești, dar poate că melodioasele „concerte din luncă“ ar fi fost mai puțin melodice și mai puțin suave, dacă inspirația autorului n'ar fi avut ca decor lunca din Mircești. Iată pentru­ ce locuința lui Alecsandri din Mircești ar trebui să devie proprietate publică și să se restaureze întocmai cum era pe vremea cînd o locuia poetul. •cm Patriotismu­lui lunii N’am să mă ocup de Alecsandri, pa­triotul mare, ale cărui fapte, In do­meniul vieții noastre politice, sunt ln de-ajuns de cunoscute, pentru cei cari sunt la curent cu istoria noastră contemporană. Despre altă chestie ia vorba ,oare, ori ce s’ar zice, in apa­rență numai, pare a fi deosebită de activitatea lui politică. In realitate, este de aceiași mare importanță pen­tru noi, ca însăși viața noastră poli­tică de șapte­zeci de ani încoace, ca însuși sufletul nostru, mai cu seamă ca însuși sufletul nostru. Faptele sale, de ordin politic, mai bine zis, idealul politic romînesc, in­spre realizarea căruia și-a închinat toată energia vieții sale, ideal, în care credea, cum credem că ziua e zi și noaptea e noapte, stau Înscrise in ceia ce vedem că s’a realizat păn’acum, și ’n ceea ce se va mai realiza. Istoria nepărtinitoare li va da locul cuvenit, loc de cinste, ală­turea de care, puține figuri ale nea ■­mului acestuia pot străluci așa de senin și de glorios. Ele vor trece din gură în gură și vor forma scopul cel mare național inspre care trebue să se’nchine toate puterile. Poetul patriot Alecsandri s’a arătat patriot și in tot ceea ce a scris Aceasta e chestia de care ne vom ocupa. Fie­care bucățică ce a așternut-o pe hîrtie, ie au rezultat al credințai mare ce o avea în viitorul neamului acestuia. Această idee am desvoltat-o unde­va argumentînd-o pe deplin. Ea stă în contradicție absolută cu ideea că sentimentul patriotic nu poa­te fi un mobil al inspirației poetice. Unii scriitori o pun pe de-a’ntregul pe seama unui mare critic al nostru. Totuși mărturisesc că n’am citit, deși am citit tot ce a scris, cum vă dl Tit Maiorescu să fi căutat a o exclu­de dintre ideile făuritoare de adevă­rată poezie, ideia patriotică. I se pu­ne adesea ori pe seamă, ceea ce n’a spus. Formulată in chipul acesta, cum pretind unii e’ar fi formulat-o, ar constitui cea mai flagrantă contra­dicție cu cele mai judicioase și mai de seamă linii, ce distinsul critic le-a scris la adresa marelui poet Alecsan­­dri. A vorbit, ce-i dreptul, Maiorescu despre poeții patrioți, dar cu desă­­virșire un alt Înțeles, nu înțelesul, da­că nu mă’nșel, că o asemenea sfintă simțire nu trebue profanată in ver­suri, cari nu spun nimic nici minții nici inimii. Ele, cel mult, sînt versuri, cari păstrează, pănă la un punct, o corectitudine relativă în formă, corec­titudine, despre care marele Emi­­nescu zice : E ușor a scrie versuri Cînd’nu ai nimic a spune Inșirind cuvinte goale ce din coadă au să sune. Patriotismul adevărat, sincer, care înalță mintea și­ ncălzește inimile, ne pare, din contra unul din cele mai mari imbolduri ale imaginațiunii po­etice. Ca un suprem argument în sprijinul acestei afirmațiuni, ne stă dovadă că tot ceia ce s-a scria mai frumos și mai rămănător in­­limba romînească are ca pecete ideia pa­triotică. Alecsandri și E­minescu ne-au dat în privința aceasta, cele mai strălu­cite dovezi, dovezi, cari nu pot prețui ceva pentru cei întunecați la minte și pentru cei cari n’au inimă. Alecsandri, ln special, așa o avea ca imbold principal al inspirațiunii sale, in­cit nu numai că răsare din toată opera lui literara, din poeziile sale eroice, dar din tot ceia ce-a scris ROMÂNII FAȚA DE SÂRBI * BULGARI MAI ALES CU PRIVIRE LA­­ Bl«síia JliaceEo - Rom­înă (Urmare). 84). Un document de la acest Leon vodă, care întă­rește un țigan mînăstirei Sf. Troiță de lingă București, pomenind de răscoala boerilor impotriva lui, spune că intre credincioșii săi, cari luptară în­potriva „pri­begilor“ erau și „slugile Domniei mele Hasan și Ha­sein­beșlii și Pava Sîrbul“, care și după forma nu­melui „Pava"4 ne arată că va fi fost Sîrb 1). 1). Arh­iva Stat­, mînăstirea Radu Vodă, pachet­ug No. 10. Paul de Alep ne spune că Vasile Lupu avea in oastea sa Sirbi, Bulgari, greci; da­că și Gheorghe Ștefan, dușmanul lui Vasile Lupu, avea Sîrbi In oas­­tea-i cu care luptă contra lui Vasile. Matei Basarab în oastea cu care luptă contra lui Vasile Lupu avea Sîrbi, Bulgari, Greci, și Turci 2). Un act-scrisoare din a. 1646 ne spune că In oastea Domnului Țării Romînești Constantin Șerban Foevod se aflau 6 steaguri de Sîrbi. adică 400 de voinici 3). Iată și un jurămînt al acestor lefegii ai lui. „Adecă noi lefeciii Sîrbii, slugile măriei sale d-nu nostru Ion Constandin Șerban voevod de subt steagul Iancului căp(i)tan, mârturisimu-ne, adevărămu-ne și ne încredințăm cu acest zapis al nostru care’l dăm la mîna mării sale lu (sic) Racoți Gheorghie, Craiul Ar­dealului și părților țărei ungurești domn și Secuilor șpan și la m­na mării sale domnu nostru Constandin Șerban voevod, ca să fie de credință, cum că noi, fiind lefecii, mincînd pîinea și sarea domnu-nostru, n’am păzit credința noastră cătrâ măria sa cum s’au căzut, ce am umblat după cuventele (sic) unora și altora din boiari și din slujitori, care umblare a noas­tră adusu-ne-au de am căzut de credința domnu nos­tru și am greșit mării sale, care grea să a noastră surpasă-ne de mila mării sale jos, ce măria lui, ca un domn bun și milostiv, miloostivitu-se au de ne-au ertat greșala noastră și car ne-au tras supt mila mă­rii sale, învrednicindu nn aceiași pâne și sare ce am avut și păn’acum, însă ,într’acesta chip, cum de a­­cum nainte numai de porunca mării sale să ascul­tăm ce ne va porunci măria lui, ori aiare ori în tai­nă, iar după cuvîntul și învățătura altor den boiari sau den locuitorii țărei stă nu ascultăm, nici in seamă să le băgăm, iar de le-am cunoaște ce sânt spre vă­tămarea cinstii domnu-nos­­tru, acele numai de­cit să ie arătăm mării sale, cum să cade­m slugilor derepte, și slujba mării sale de acum nainte să avem mai cu mare ascultare și cu mare cinste a o păzi, și întru slujba mării sale bucuroși și făr de toată cruțarea vom fi gata a vărsa sângele nostru, iar carele dintru noi să va afla cum­va umb­înd strivnește cătră măria sa domnul nostru ori în ce lucru, avînd ceva viclenie și necredință, acela om, va fi căpitan, veri d­auș, sau steg(ar), sau cetaș, acela om cu groaznică^ moarte a muri dator să fie împreună cu muierea lui și cu fe­ciorii lui, făr de toată cruțarea, și jurământ, care am avut cu dărăbani și cu călăr­așii și alte a țărei, care era spre lucrurile cele rele ș­i cele vătămătoare, acele să fie toate călcate și puse jc­os ; nu­m­ai de acum na­inte să ținem acest jurăm­int și crendință cătră măria sa craiu și cătră măria sa de >mnu-n­os­tru, așa cum­, fiind slugi în plată, de veri­ oare cum­va vre-odată întăria niscari oameni răi țărei și iubitori de răzmi­­rițe și care se va scula asupra domnu nostru, noi lin­gă măria lui să ne aflăm stînd cu toată virtutea noastră păn la moarte Împotriva vrăjmașilor ca ace­ia­ și pentru mai tare credința noastră să aibă acest zapis al nostru. Iscâtitu­ l’am și l’am pecetluit. Pis­av. 17 zile vl. 7164.­­ Fiota Ianos rácsoknak fo kapitla­­mia Stoice diauș Stoian stegar. Roman iorbaș. Torna d­auș. Ștefan stegar. Gligorcea. Florea cap. Martin odabaș. Petre cepraz. Neagoe sin Mihai. Filip Isac. Radul Dobre­ce au fost stegar. Mihul etc.­­Aproape 100 semnături și puneri de deget 1). Despre aceștia numiți de izvoare Sirbi, ostași în Principatele Române, nu ni se arată și locul lor de origine. Totuși pe aâtă vreme izvoarele interne ale noastre cunoșteau, cum am văzut, și numele „Bul­gar 44, nu se mai poate susține că nația bulgară era confundată în cea sârbească, așa că acei scriitori să fi ințeles pe Bulgari sub numele „Sirbi”; aceasta cu atît mai mult nu se poate atunci, cu cît, în acea pe­rioadă a slavonismului, un scriitor nu se putea să nu distingă pe Bulgar de Sirb. (Va urma), Siie Bârbulescu 1). Hasdeu, in ziarul Traian I, p. 4. 2) . Archiva Istorică I, 2, p. 74, 76, 79, 89. 3) . N. Iorga : Studii și Doc. IV, 48.

Next