Evenimentul, aprilie-iunie 1907 (Anul 15, nr. 42-112)
1907-06-10 / nr. 97
ANUL XV. — No. 97 REDACȚIA 81 ADMINISTRAȚIA 'ti&irm&m MMb&uanimwm 44 -i— Vparö is tóáíé zliolé âe lucra Un număr vechiu 50 bani CTIBlwfoa MCffljfrmjIi io »AMI Miar Conservator DUMINICA 10 IUNIE 190? mmm^wmmuL Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 8 lei ÎN STRĂINĂTATE pe un an 30 lei Retunduri, inserții și reclame SO bani rândul în pag. III TDI ® fixi Vecinie panglicari Și de rîndul ăsta, țara a avut nefericirea, de a face trista experiență a necorectei politice liberale. După ce au pus populația de la sate în stare de revoltă, îndemnînd pe țarani la răsvrătiri și crime, adversarii noștri se prezintă apoi ca salvatori ai situației, iau puterea, mobilizează armata, desfundă arsenalele, rad sate întregi de pe fața pămîntului și trimet moartea în țărănime. Pe urmă se adresează camerelor conservatoare, cerbil de indemnitate și fac declarații că prima îngrijire a guvernului va fi de a veni de urgență cu proecte, care să remedieze fără amînare la nenorocita stare de lucruri creată țărei prin răscoale. Ceva mai mult, trîmbițează pretutindeni, că față cu gravele împrejurări, nu e loc de disolvarea camerelor, lăsînd pentru vremuri mai liniștite ca țara să aibă a-și trimete pe noui sei representanți. Și după ce adoarme lumea cu asemenea înșelătorii, după ce face pe țară să creadă că poate pentru moment să se dispenseze de grija unor noui alegeri parlamentare generale, deodată, pe furiș, convoacă corpurile legiuitoare, le disolvă și frișează nouile alegeri într’un timp atît de scurt, cum nu s’a mai intimplat aceasta de cînd există regimul constituțional la noi în țară. Spre a legitima această șolticărie, cinstiții noștri adversari proclamau prin întreaga lor presă, că în vederea situațiunei grele ce să crease țarei și statului prin răscoalele țărănești, nu se mai puteau amîna reformele guvernul pregătise agrare, că deja, în De păre-ce autoată lumea își poate plăti luxul de a cumpăra zilnic ziarele, cu începere de cîteva zile el a luat dispoziția ca să se afișeze în vitrinele redacției noastre, de a doua zi dimineață chiar, cuprinsul numărului dinr Evenimentul a apărut cu o zi în urmă. Sistemul acesta, întrebuințat de toate ziarele străine, va însemna un serviciu mai mult,pe care ne grăbim a-l face, acelei părți din public, care nu dispune sâ-și plătească zilnic citirea ziarelor, două timpuri și trei mișcări, proiectele,și că era urgență ca noul parlament să discute aceste proecte. Așa a fost justificată graba disolvării, și scurtimea perioadei electorale, iar lumea înmărmurită care bănuia panglicăria liberal-națională, a primit aproape fără murmur pretextul guvernului. In tot timpul alegerilor, atît oamenii din guvern, cît și matadorii care prelucrau colegiile, au fost muți, în privirea reformelor, pe care partidul pretindea că le are gata cînd au lansat disolvarea și grabnica întrunire a nouelor camere,iar țara și partidul conservator față cu capcana liberal-națională, nici a avut timpul să-și spună părerea lor în materie. Acum, mesajul de deschidere a corpurilor legiuitoare, ne vestește altă surpriză. Presentarea misterioaselor reforme liberale, este amînată pe la toamnă! Iată dar, de-a valma—atît poporul, cît și pe suveran,— mistificați de panglicăria liberal-națională. Pe adversarii noștri, nu i a difrat de păsurile țarei, cum nu-l doare pe sultanul de la Tumbuetu de interesele populației din Laponia. Festa a fost jucată, panglicarii liberali au pus mîna pe buget, s’au asigurat de un parlament maleabil, surprinzînd buna credință a națiunei,—trimet la calendele grecești reformele agrare, și se pun pe trai. Asta în savană politică cinstită!.... Se vede cît colo că socialiștii, care au luat treaba pe mînecă în partidul liberal, sunt cu mult mai meșteri în șolii cării politice, decît vechea școală liberală, care avea probabil cîteodată rușine de lume și făcea lucrurile mai pe acoperite. Rămîne prin urmare stabilit, că deși regenerați prin infuziunea nouelor idei socialiste, liberalii continuă să fie ceea ce pururea au fost: veșnic panglicari cât pe electorul alături de elevii săi, declară reușiți la examen, cu bilă roșie, 48 de studenți, fără ca să-i examineze. Și, ceia ce e mai grav, profesorul declară, ex catedra, că o face aceasta fiind că are convingerea că nu va putea fi drept față de studenți, deoarece, din pricina celor petrecute la alegeri, nu-i mai poate suferi. Cu alte cuvinte, d. profesor C. Sterea transplantează în sanctuarul universitar patima politică de care electorul Stere era animat în incinta localurilor de vot. Unde și cînd s' a mai pomenit aceasta ? In care țară din lume un profesor universitar, călcînd în picioare datoria propovăduitorului de lumină, ține studențimei, de la înălțimea catedrei, limbagiul amărîtului agent electoral ? Oare acesta trebue să fie raportul dintre apostol și discipolii săi ? Oare astfel de cursuri e chemat să țină studenților, un profesor al celei mai înalte instituții culturale a țărei ? Trist exemplu a dat parerea studențimei universitare, față de care e atît de pretențios, și tristă e situația d-sale de profesor cînd creiază în Universitate asemenea precedente, deși, foarte ușor, ar fi putut evita scandalul. Dacă d. Sterea nu era stăpin pe nervii d-sale de elector, nu avea decît să pună un suplinitor și astfel Universitatea ar fi fost scutită de un rușinos scandal. D. Sterea, însă, a primit, în schimb, o dureroasă lecție de chiar studenții săi. Unii dintre ai aceștia au refuzat pomana dlui Stere, indicînd profesorului, prin chiar refuzul lor, care trebuia să-i fie purtarea. Tristă lecție.—Klmer, afirmațiuni precise relative la atitudinea de avut in diferite împrejurări, nu se mai îndoese azi, municatul partidului, că față cu conți noi am fost în eroare. Rămîne dar bine stabilit că partidul conservator nu are a da nici un fel de concurs, și sub nici o fomă, guvernului liberal în realizarea reformelor cu care are intenția să se prezinte in parlament. Comunicatul din ziarul oficial al partidului conservator, confirmă, pe de altă parte, afirmația făcută în articolul nostru întitulat „Viitorul Parlament” , prin care arătam că, atitudinea aleșilor opoziției conservatoare nu poate fi alta decît acela a unui partid de control și numai de control. James. Cazul d-lui Stere Cele petrecute la Universitate examenul de „Drept Administrativ“ e atît de extraordinar, încit suntem datori să revenim din nou. Pentru întîia dată analele Universității noastre au de înregistrat,datorită d-lui profesor C. Stere, un scandal fără seamăn în lumea școlară. Un profesor universitar, care, pentru motivul că in alegemi a făcOstlTINS validările In actuala sesiune La Cameră și la Senat "Văzurăm strașnică minune. Mulți invalizi.... s’au validat ■ ------ - -a? Nu dăm concurs — Comunicatul partidului — Ziarul „Conservatorul”, organul oficial al partidului conservator, publică în numărul său de azi următorul comunicat: „Senatorii și deputații conservatori s’au întrunit ori din nou sub președenția d-lui Carp. ,S’a luat deciziunea ca partidul conservator să nu participe la comisiunea agrară, întrucît, din lămuririle guvernului, nu există nici un proect care ar putea servi de bază de discuție. „Cînd guvernul va întocmi proecte sau chiar ente-proecte, partidul conservator își va da bucuros avizul său: „D. Carp va comunica d-lui Sturdza această hotărîre, printr’o scrisoare“. Credem că de astă dată nu mai poate încăpea nici un fel de discuție asupra atitudinei, pe care urmează s’o aibă un parlament aleșii conservatori, față de reformele cu cari se va prezintă partidul liberal. Mai credem iarăși că, acei cari, din diferite motive pe cari nu le discutăm, s’au găsit în contrazicere cu unele sUărunțișuri „IPomiq“ și Suveica „Voința Națională“ relevînd o telegramă a corespondentului din Iași al Adevărului, cu privire la suveica de la alegerea-balotaj a Col. II le, zice : „Cu sistemul actual de votare, noi tot nu vedem cum s'ar putea face suveica“ Apoi dacă „Voința” nu știe, să cheltuească 5 bani, pe o carte poștală și să'ntrebe pe d. Stere. Examen moder „Opinia, are iia nostimă — hiere fluers, lire ? — Mă prepar, inline am examen la Dreptul Administrativ Un Satene. In timpul perioadei electorale un independent luptător de principii, dezertor din armata liberală, își pusese candidatura dorind să se aleagă prin propriile sale mijloace Intre alte titluri, în basa cărora solicita încrederea cetățenilor era și acela că are unn bras subțire“. Nu aceasta însă este mai de remarcat,ci adevărul celor spuse de candidatul independent prin ziarul ,,Cetățeanul“ în numărul unic pe care l-a făcut să apară cuprilejul alegerilor. D-sa se recomanda cetățenilor prin profesia de credință, că, întocmai „ca Catone“, ca proceda pe toată linia sa de acțiune. Pentru a afirma că, dacă nu’și retrăgea candidatura, noi garantăm că s'ar fi ținut de cuvînt, deoarece suntem încredințați că d-sa vorbește ca Catone, umblă ca Catone, scrie ca Catone și chiar rmn încă ca Catone. Dl. Sterea medieval ă antiteză ar zice cineva. De loc. Profesorul fără concurs, de drept constituțional și administrativ de la universitatea de Iași, începe a-și lasa unul cîte unul toate năravurile socialiste, și aprinde gust de obiceiuri mai burgheze, mai boerești oarecum,—ba chiar în cele din urmă și cam medievale. Mai întăi și-a introdus act.ia un confort aproape princiar, cu sală gotică pentru sufregerie, baie caldă și rece, sală de scrimă cu panoplii de toate secolele, budoare orientale și proiectează să-și clădească și o altă casă cu turnuri de observații și crenele, cu zid și pont-levis etc. In direcția acestor apucături s’a exercitat in scrimă și mănuește spada cu aceiași măestrie ca și suveica, ceea ce l’a încurajat oarecum să provoace pa dl. Cuza la duel. Acum de curînd a comandat se zice, în străinătate mancebini, pe care să’i îmbrace în cavalieri medievali spre a’și garnisi antretul cu.,o galerie de mumii fioroase dar prin toate veacurile, amintind viața de acum șase sute de ani. Această ingenioasă idee, va cotoroci pe Dl. Sterea de prietiniism de altă dată, care venind să’l viziteze vor rupe-o de fugă, cînd se vor întâlni cu figurile sinistre din antret. In fine, s’a medievalizat și în alte feluri, despre care vom mai vorbi. Urma călui Șterg Eu duelul dintre d-nii Cuzați Stere, acest din urmă fiind cel Insultat are dreptul de a alege arma. *> ea a exprimat dorința de a se alege ca armă pentru duel Suveica, singura in care e mai tare prin faptul că a făcut mai mult exercițiu. Afară de aceasta, insulta fiind gravă ți prin urmare duelul serios, arma aceasta se impune ți din punct de vedere că poate avea un efect mortal. ... moralmente. ---———— Scour politics Cu privire la ultimul balotagiu, atitudinea conservatorilor nu putea Salta — bineînțeles — decît acea indicată de șeful partidului. Susținem că, acei dintre conservatori care s’au abținut da a da concurs candidatului liberal, au fost perfect în vederile d-lui Carp, care nici n’a gîndit vre-o dată a decreta alianță cu partizanii votului universal și casssi rurale. De aceia, fiind că unii cred că chestiunea mai comportă discuție, suntem în măsură de a dovedi orivind că așa este cum afirmăm noi. Articolele ce s’au scris pe tema că d. Carp a admis a se da un concurs efectiv guvernului, sunt eronate. Hotărîrea fermă a partidului conservator de a nu da absolut nici un concurs guvernului prin o participare în comisiunea pentru reformele agrare a produs o adevărată consternare în rîndurile liberale. Ar fi dorit partidul liberal ca în luarea cărbunelui din foc să se ajute și de mina altuia, dar încă o dată se adeverește proverbul că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg. ----------—— —---Zimbet, sfidare și dispreț Din cînd în când „Liberalul“ are cinstea să adăpostească în coloanele sale o proză mai puțin banală, presărată de fraze ceva mai îngrijite și, ceia ce e mai curios, expresiile par a fi luate dintr’un dicționar altul, decît cel obicinuit al gazetei liberale. Aceasta însamnă că d. Carp, de care este vorba in articolul în chestiune, impune într'atîta adversarilor săi politici, încît aceștia sunt nevoiți să’și măsoare expresiile,chiar cînd scriu la umbra anonimatului. Dar dacă, dintr’un sentiment de imparțialitate am recunoscut urbanitatea unor articole ale “Liberalului“, aceasta nu însamnă că și teoriile sau părerile celor ce le-au scris, le considerăm ca fiind expresia unei verități necontestabile. Astfel, nu mai departe de citeri, într-un articol intitulat„ Prin sticla mongolului“ se spune că: „în atmosfera asta de îngrijorare generală, un singur om zîmbește, sfidează și disprețuește: d. Petru Carp, care stă cu minele încrucișate in fața acestei situațiuni de o însemnătate decisivă pentru soarta intereselor noastre naționale. Lipsa de adevăr a acestei afirmațiuni stă în intențiunea de a presenta pe d. Carp opiniei publice, ca pe un indiferent față de nevoile țărei. In ce privește faptul că d. Carp zîmbește, pentru ce se miră „Liberalul“? Ce altă impresie vreți să producă unui om ca d Carp sforțările unor aventurieri, care vor să treacă azi drept mari reformatori ? Cum să mi sfideze d. Carp, din înălțimea la care Va pus o politică corectă și înțeleaptă,drogia de pitici ce încearcă să i se pună în cale ? Cît despre dispreț, el e o consecință logică a împrejurărilor care fac pe d. Carp să zîitbească și să sfideze. OAMENI ȘI LUCRURI Examenele Conservatorului Diferite împrejurări m’au impede cat anul acesta să urmăresc mai îndeaproape ca în ceilalți ani, examenele „Conservatorului de Muzică și Declamație”. O regret și, o regret cu atît mai mult, cu cit promisesem că le voi da toată atenția pe care o reclama o instituție de cultură artistică. Mai mult decît atît, mi se anunța chiar, pentru aceste examene de fine de an, producerea cîtorva elemente foarte bune la clasele de armonie, solfegiu, canto și instrumente. In ce privește clasa de Declamație, examenul va avea loc măine și, ca atare, voi profita de ocazie pentru a constata in ce condiții se prezintă viitorii angajați ai teatrului. Examenele Conservatorului îmi sugerează, insă, aceiași vecinică întrebare pe care am pus-o în fiecare an: Care va fi soarta elementelor bune de la clasele instrumentale, după ce vor absolvi cursurile școlii ? Statul s’a îngrijit prea puțin de chestiunea aceasta și, s’a îngrijit atît de puțin, încît soarta acestor absolvenți e de plîns. Nici o perspectivă, nici un ajutor, pentru a li se asigura existența, după atîția ani de studii și de neîntreruptă muncă .—odată Conservatorul terminat, absolvenții acestei școli sunt absolut desconsiderați, iar de vor să aibă cu ce trăi ,sunt siliți să evite prin berării și cafele concerte. Dacă aceasta e tot ce-i așteaptă, pentru ce, chiar oameni în cunoștință de cauză, se mai miră că nu avem elemente în Conservator? Ce să caute acolo talentele, cînd văd bine că’și prepara, cu bună știință, un viitor nu tocmai de invidiat ? E vremea să se avizeze serios în această direcție, dacă dorința este ca Conservatorul de Muzică să însemne o atracție pentru elementele bune, pentru adevăratele talente, care să’i rîdice prestigiul moral. Altfel, Conservatorul e menit să decadă pe fiecare an, tocmai fiind că statul însuși nu-i dă importanța care i se cuvine. ----MIRGEA ALDEA: __„— «.L., „íl.. I. - ni «e-SiitíXXISBSBí pfc. Ii> drlin) — V (Urmare) Dar după zece pași iar se opriră și lui Roșcu i se îndoiră picioarele de la genunchi în jos. Țăranul sări să-l sprijine, picioarele boului se întăriră puțin, tremurară, iar se îndoiră și animalul se prăbuși la pămînt trăgînd după el și capul lui Murgilă, care se aplecă adinc, intuit de jugi Voicilă se întoarse speriat și se uită drept înainte.Mai, Pralea, măstăți,... strigă el cu mîniîe la gură; dar vocea îi răsuna înăbușit în văzduhul umed. Măi Praleopo/... chemă el mai tare întru ajutor. Dar Pralea adormise în mijlocul drumului, micșorat de depărtare, întunecat de vinețeala norilor, care închidea zarea ca un părete de plumb. Desnălduit, Niculae se întoarse la dobitoace și gîndi la ce avea de făcut. Capul lui Roșca rămăse înălțat, apucat de jug și gîtul îi era întins ca o fâșie de pînză pe un gherghef. Vita privea în gol cu ochii ei mari și turburi, sub pleoapele pe jumătate închise; din nări începură ai curge bire subțiri de singe împletindu-se pe noroiu ca niște fire groșii de mătase. —Hai, Roșcule, hai tată!..., Ingînă Voicilă gata să plinga. Dar boul nu se mișca, ci îl privia numai nespus de trist, suflînd din greu. Voicilă dete drumul jugului și,capul lui Roșcu bunui moale de pămînt. In picioare, Murgilă se uita mirat la tovarășul lui bolnav, mișcînd din nări; știa parcă și el ceva, căci făcu un pas înainte și mugi înăbușit. Ploaia încetase, dar drumul era pustiu și cătrănit. Carul lui Pralea se vedea acum cît nuca, înghițit de ceață. Voicilă se apropia de dobitocul bolnav, se aplecă deasupra lui, îl mîngăia pe gît, pe frunte, îl frecă ușor pe pleoape. Dar Roșca rămăse întins în mijlocul drumului, cu coastele îngropate în mocirlă. Nările i se lărgeau și se strîngeau cu greutate și din ochii lui aproape strînși porneau priviri triste și îndurerate, priviri care cereau ajutor, priviri mute de desnădejde. Omul se dezbrăcă de zeghea care-l strîngea și o aruncă in căruță, apucă boul de coarne căznindu-se prin opintiri încete să-i înalțe capul dar nu izbuti. Rămase cîtva pe vine buimăcit, cu gîndul strîns de obidă, măsurînd din ochi capul cela galben și greu, întins în drum. Deodată Roșca începu să geamă, și țăranul sări ars în picioare. Vita se jâfuia amarnic, din gîtul ei sbuciumate și cu glasuri plîngătoare, borcăeli de durere necurmată, suspine pline de teamă. fiora își simte sfirșitull“ trecu ca un prin inima lui Voicilă, care se uita nemișcat la bou; și o pînză de lacrămi i se puse deodată peste ochi; încet, însă, gemetele dobitocului slăbiră, apoi se istoviră de tot. Roșca mai încercă odată săși ridice capul, dar în zadar. Atunci îl privi pe om lung și jalnic, cu pleoapele tremurătoare. Un muget scurt i se rupse în piept; trupul i se sbătu de durere, ca acela al unei păsări căreia i s’ar fi tăiat capul.... După aceea se liniști..... să liniști și se înțepeni... Pleoapele vitei se lăsară pe jumătate ca două perdele... Un oftat îi sbuciumă incă odată nările și... muri. Iar din bot, dîrele de singe curseră ce mai curseră și se închegară și ele... Cum își văzu vita neînsuflețită, Niculae se izbi cu palmele peste ochi și rămase așa, cu privirea perdută. Murgilă sta drept în picioare cu gîtul întins și cu urechile neliniștite. Stropii mărunți de apă începură a umplea iar văzduhul, ca o pulbere. Voicilă se apropie de trupul înțepenit al boului și-l pipăi cîtva ca să-i simtă răceala, pe Apoi, cu lacrămile curgînd șiroate obrajii lui brăzdați, sărută pe Roșca pe frunte.... II sărută și plînse mai tare la odată, că n’are să-l gîndul venit de mai vadă sorbind cu lăcomie apa din Argeș in amurgul ferbinte de vară... închise binișor pleoapele boului își făcu cruce și se sculă în picioare. —Tea mîncat orașul îngînă el cu amărăciune, aruncîndu-și ochii în zare, cu gind să lămurească acoperișurile caselor din orașul Zgomotos. Dar în zarea întinsă nu se vedea, prin sita deasă de ploae, decît văzduhul înnecat al toamnei și de jur împrejur pămîntul negru și năclăit al cîmpiilor. Și Voicilă aștepta în drum să-i vie cineva în ajutor. Finit („Convorbiri.“) Radu Baltag «EttsssssmssBB^ Hi 8&mssssmt&eism