Evenimentul, aprilie-iunie 1907 (Anul 15, nr. 42-112)

1907-06-10 / nr. 97

ANUL XV. — No. 97 REDACȚIA 81 ADMINISTRAȚIA 'ti&irm&m MMb&uanimwm 44 -i— Vparö is tóáíé zliolé âe lucra Un număr vechiu 50 bani CTIBlwfoa MCffljfrmjIi io »AMI Miar Conservator DUMINICA 10 IUNIE 190? mmm^wmmuL Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 8 lei ÎN STRĂINĂTATE pe un an 30 lei Retund­u­ri, inserții și reclame SO bani rândul în pag. III TDI ® fixi Vecinie panglicari Și de rîndul ăsta, țara a a­­vut nefericirea, de a face trista experiență a necorectei poli­tice liberale. După ce au pus populația de la sate în stare de revoltă, îndemnînd pe țarani la răs­­vrătiri și crime, adversarii noștri se prezintă apoi ca sal­vatori ai situației, iau pute­rea, mobilizează armata, des­fundă arsenalele, rad sate în­tregi de pe fața pă­mîntului și trimet moartea în țărănime. Pe urmă se adresează ca­merelor conservatoare, cer­bil de indemnitate și fac de­clarații că prima îngrijire a guvernului va fi de a veni de urgență cu proecte, care să remedieze fără amînare la nenorocita stare de lucruri creată țărei prin răscoale. Ceva mai mult, trîmbițează pretutindeni, că față cu gra­vele împrejurări, nu e loc de disolvarea camerelor, lă­­sînd pentru vremuri mai li­niștite ca țara să aibă a-și trimete pe noui sei represen­­tanți. Și după ce adoarme lumea cu asemenea înșelătorii, după ce face pe țară să creadă că poate pentru moment să se dispenseze de grija unor noui alegeri parlamentare gene­rale, de­odată, pe furiș, con­voacă corpurile legiuitoare, le disolvă și frișează nouile alegeri într’un timp atît de scurt, cum nu s’a mai intim­­plat aceasta de cînd există regimul constituțional la noi în țară. Spre a legitima această șol­­ticărie, cinstiții noștri adver­sari proclamau prin întreaga lor presă, că în vederea situ­­ațiunei grele ce să crease ța­rei și statului prin răscoalele țărănești, nu se mai puteau amîna reformele guvernul pregătise agrare, că deja, în De păre-ce au­toată lu­­mea își poate plăti luxul de a cumpăra zilnic zia­rele, cu începere de cîte­­va zile el a luat dispozi­ția ca să se afișeze în vitrinele redacției noas­tre, de a doua zi dimi­neață chiar, cuprinsul nu­mărului dinr Eveniment­ul a apărut cu o zi în urmă. Sistemul acesta, între­buințat de toate ziarele străine, va însemna un serviciu mai mult,pe care ne grăbim a-l face, acelei părți din public, care nu dispune sâ-și plătească zilnic citirea ziarelor, două timpuri și trei mișcări, proiectele,­și că era urgență ca noul parlament să discute aceste proecte. Așa a fost justificată graba disolvării, și scurtimea peri­oadei electorale, iar lumea înmărmurită care bănuia pan­­glicăria liberal-națională, a primit aproape fără murmur pretextul guvernului. In tot timpul alegerilor, atît oamenii din guvern, cît și matadorii care prelucrau colegiile, au fost muți, în pri­virea reformelor, pe care par­­tidul pretindea că le are gata cînd au lansat disolvarea și grabnica întrunire a nouelor camere,­iar țara și partidul conservator față cu capcana liberal-națională, nici a avut timpul să-și spună părerea lor în materie. Acum, mesajul de deschi­dere a corpurilor legiuitoare, ne vestește altă surpriză. Presentarea misterioaselor reforme liberale, este amînată pe la toamnă! Iată dar, de-a valma—atît poporul, cît și pe suveran,— mistificați de panglicăria li­­beral-națională. Pe adversarii noștri, nu i a difrat de păsurile țarei,­­ cum nu-l doare pe sultanul de la Tumbuetu de interesele po­pulației din Laponia. Festa a fost jucată, pan­glicarii liberali au pus mîna pe buget, s’au asigurat de un parlament maleabil, surprin­­zînd buna credință a națiu­­nei,—trimet la calendele gre­cești reformele agrare, și se pun pe trai. Asta în savană politică cin­stită!.... Se vede cît colo că socia­liștii, care au luat treaba pe mînecă în partidul liberal, sunt cu mult mai meșteri în șolii cării politice, de­cît ve­chea școală liberală, care avea probabil cîte­odată ru­șine de lume și făcea lucru­rile mai pe acoperite. Rămîne prin urmare sta­bilit, că de­și regenerați prin infuziunea nouelor idei so­cialiste, liberalii continuă să fie ceea ce pururea au fost: veșnic panglicari­­ cât pe electorul alături de elevii săi, declară reușiți la examen, cu bilă roșie, 48 de studenți, fără ca să-i examineze. Și, ceia ce e mai grav, profesorul declară, ex cate­dra, că o face aceasta fiind că are convingerea că nu va putea fi drept față de studenți, de­oare­ce, din pricina celor petrecute la alegeri, nu-i mai poate suferi. Cu alte cuvinte, d. profesor C. Sterea transplantează în sanctua­rul universitar patima politică de care electorul Stere era animat în incinta localurilor de vot. Unde și cînd s' a mai pomenit aceasta ? In care țară din lume un profesor universitar, călcînd în picioare datoria propovăduitorului de lumină, ține studențimei, de la înălțimea catedrei, limbagiul amă­­rîtului agent electoral ? Oare aces­ta trebue să fie raportul dintre apostol și discipolii săi ? Oare ast­fel de cursuri e chemat să țină studenților, un profesor al celei mai înalte instituții culturale a țărei ? Trist exemplu a dat p­arerea studențimei universitare, față de care e atît de pretențios, și tristă e situația d-sale de profesor cînd creiază în Universitate asemenea precedente, deși, foarte ușor, ar fi putut evita scandalul. Dacă d. Sterea nu era stăpin pe nervii d-sale de elector, nu avea de­cît să pună un suplinitor și ast­fel Universitatea ar fi fost scutită de un rușinos scandal. D. Sterea, însă, a primit, în schimb, o dureroasă lecție de chiar studenții săi. Unii dintre a­i a­ceștia au refuzat pomana dlui Stere, indicînd profesorului, prin chiar refuzul lor, care trebuia să-i fie purtarea. Tristă lecție.—Klmer, afirmațiuni precise relative la atitu­dinea de avut in diferite împrejurări, nu se mai îndoese azi, municatul partidului, că față cu co­nți noi am fost în eroare. Rămîne dar bine stabilit că par­tidul conservator nu are a da nici un fel de concurs, și sub nici o fom­ă, guvernului liberal în realizarea reformelor cu care are intenția să se prezinte in parlament. Comunicatul din ziarul oficial al partidului conservator, confirmă, pe de altă parte, afirmația făcută în ar­ticolul nostru întitulat „Viitorul Par­lament” , prin care arătam că, ati­tudinea aleșilor opoziției conserva­toare nu poate fi alta de­cît acela a unui partid de control și numai de control.­­ James. Cazul d-lui Stere Cele petrecute la Universitate­­ examenul de „Drept Adminis­trativ“ e atît de extra­ordinar, în­cit suntem datori să revenim din nou. Pentru întîia dată analele Uni­versității noastre au de înregis­trat,datorită d-lui profesor C. Stere, un scandal fără seamăn în lumea școlară. Un profesor universitar, care, pentru motivul că in alegemi a fă­cOstlTIN­S v­alidările In actuala sesiune La Cameră și la Senat "Văzurăm strașnică minune. Mulți invalizi.... s’au validat ■ ------ - -a? Nu dăm concurs — Comunicatul partidului — Ziarul „Conservatorul”, organul o­­ficial al partidului conservator, pu­blică în numărul său de azi urmă­torul comunicat: „Senatorii și deputații conserva­tori s’au întrunit ori din nou sub președenția d-lui Carp. ,S’a luat deciziunea ca partidul conservator să nu participe la co­misiunea agrară, întru­cît, din lă­muririle guvernului, nu există nici un proect care ar putea servi de bază de discuție. „Cînd guvernul va întocmi pro­ecte sau chiar ente-proecte, partidul conservator își va da bucuros a­­vizul său: „D. Carp va comunica d-lui Sturdza această h­otărîre, printr’o scrisoare“. Credem că de astă dată nu mai poate încăpea nici un fel de dis­cuție asupra atitudinei, pe care ur­mează s’o aibă un parlament aleșii conservatori, față de reformele cu cari se va prezintă partidul liberal. Mai credem iarăși că, acei cari, din di­ferite motive pe cari nu le discutăm, s’au găsit în contrazicere cu unele sU­ărunțișuri „IPomiq“ și Suveica „Voința Națională“ relevînd o tele­gramă a corespondentului din Iași al Adevărului, cu privire la suveica de la alegerea-balotaj a Col. II le, zice : „Cu sistemul actual de votare, noi tot nu vedem cum s'ar putea face suveica“ Apoi dacă „Voința” nu știe, să cheltuească 5 bani, pe o carte poștală și să'ntrebe pe d. Stere. Examen mod­er­ „Opinia, are ii­a nostimă­­ — hie­re fluers, lire ? — Mă prepar, inline am exa­men la Dreptul Administrativ Un­­ Satene. In timpul perioadei electorale un inde­pendent luptător de principii, dezertor din armata liberală, își pusese candidatura do­rind să­ se aleagă prin propriile sale mij­loace­ Intre alte titluri, în basa cărora solicita încrederea cetățenilor era și acela că are unn­ bras subțire“. Nu aceasta însă este mai de remarcat,ci adevărul celor spuse de candidatul inde­pendent prin ziarul ,,Cetățeanul“ în nu­mărul unic pe care l-a făcut să apară cu­­prilejul alegerilor. D-sa se recomanda cetățenilor prin pro­fesia de credință, că, întocmai „ca Catone“, ca proceda pe toată linia sa de acțiune. Pentru a afirma că, dacă nu’și retrăgea candidatura, noi garantăm că s'ar fi ți­nut de cuvînt, de­oare­ce suntem încredin­țați că d-sa vorbește ca Catone, umblă ca Catone, scrie ca Catone și chiar rmn încă ca Catone. Dl. Sterea medieval­ ă antiteză ar zice cineva. De loc. Profesorul fără concurs, de drept constituțional și administrativ de la universitatea de Iași, începe a-și lasa unul cîte unul toate năravurile so­cialiste, și a­prinde gust de obice­iuri mai burgheze, mai boerești oare­cum,—ba chiar în cele din urmă și cam medievale. Mai întăi și-a introdus act.­ia un confort aproape princiar, cu sală go­tică pentru sufregerie, baie caldă și rece, sală de scrimă cu panoplii de toate secolele, budoare orientale și proiectează să-și clădească și o altă casă cu turnuri de observații și cre­­nele, cu zid și pont-levis etc. In direcția acestor apucături s’a exercitat in scrimă și mănuește spa­da cu aceiași măestrie ca și suveica, ceea ce l’a încurajat oare­cum să provoace pa dl. Cuza la duel. Acum de curînd a comandat se zice, în străinătate mancebini, pe ca­re să’i îmbrace în cavalieri medievali spre a’și garnisi antretul cu.,o gale­rie de mumii fioroase dar prin toate veacurile, amintind viața de acum șase sute de ani. Această ingenioasă idee, va coto­­roci pe Dl. Sterea de prietinii­sm de altă dată, care venind să’l vizi­teze vor rupe-o de fugă, cînd se vor întâlni cu figurile sinistre din an­­tret. In fine, s’a medievalizat și în alte feluri, despre care vom mai vorbi. Urma călui Șterg Eu duelul dintre d-nii Cuza­ți Stere, acest din urmă fiind cel Insultat are dreptul de a alege arma. *> ea a exprimat dorința de a se alege ca armă pentru duel Suveica,­ singura in care e mai tare prin faptul că a făcut mai mult exercițiu. Afară de aceasta, insulta fiind gravă ți prin urmare duelul se­rios, arma aceasta se impune ți din punct de vedere că poate a­­vea un efect mortal. ... moral­mente. ---———— Scour­ politics Cu privire la ultimul balotagiu, atitudinea conservatorilor nu putea S­alta — bine­înțeles — de­cît acea indicată de șeful partidului. Susținem că, acei dintre conserva­tori care s’au abținut da a da con­curs candidatului liberal, au fost perfect în vederile d-lui Carp, care nici n’a gîndit vre-o dată a decreta alianță cu partizanii votului uni­ver­sal și casssi rurale. De aceia, fiind­ că unii cred că chestiunea mai comportă discuție, suntem în măsură de a dovedi ori­vind că așa este cum afirm­­ăm noi. Articolele ce s’au scris pe tema că d. Carp a admis a se da un con­curs efectiv guvernului, sunt ero­nate. Hotărîrea fermă a partidului con­servator de a nu da absolut nici un concurs guvernului prin o participare în comisiunea pentru reformele agrare a produs o adevărată consternare în rîndurile liberale. Ar fi dorit partidul liberal ca în luare­a cărbunelui din foc să se ajute și de mina altuia, dar încă o dată se adeverește proverbul că­ socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg. ----------—— —---­Zimbet, sfidare și dispreț Din cînd în când „Liberalul“ are cinstea să adăpostească în coloanele sale o proză mai pu­țin banală, presărată de fraze ceva mai îngrijite și, ceia ce e mai curios, expresiile par a fi luate dintr’un dicționar altul, de­cît cel obicinuit al gazetei libe­rale. Aceasta însamnă că d. Carp, de care este vorba in articolul în chestiune, impune într'atîta adversarilor săi politici, în­cît aceștia sunt nevoiți să’și mă­soare expresiile,chiar cînd scriu la umbra anonimatului. Dar dacă, dintr’un sentiment de imparțialitate am recunoscut urbanitatea unor articole ale “Liberalului“, aceasta nu în­samnă că și teoriile sau păre­rile celor ce le-au scris, le con­siderăm ca fiind expresia unei verități ne­contestabile. Astfel, nu mai departe de cit­­eri, într-un articol intitulat„ Prin sticla mongolului“ se spune că: „în atmosfera asta de îngrijo­rare generală, un singur om zîmbește, sfidează și disprețuește: d. Petru Carp, care stă cu minele încrucișate in fața acestei situ­­ațiuni de o însemnătate decisivă pentru soarta intereselor noas­tre naționale. Lipsa de adevăr a acestei a­­firmațiuni stă în intențiunea de a presenta pe d. Carp opiniei publice, ca pe un indiferent față de nevoile țărei. In ce privește faptul că d. Carp zîmbește, pentru ce se miră „Liberalul“? Ce altă impresie vreți să producă unui om ca d Carp sforțările unor aventu­rieri, care vor să treacă azi drept mari reformatori ? Cum să mi sfideze d. Carp, din înălțimea la care Va pus o po­litică corectă și înțeleaptă,drogia de pitici ce încearcă să i se pună în c­ale ? Cît despre dispreț, el e o con­secință logică a împrejurărilor care fac pe d. Carp să zîit­bească și să sfideze. OAMENI ȘI LUCRURI Examenele Conservatorului Diferite împrejurări m’au impede cat anul acesta să urmăresc mai în­de­aproape ca în ceilalți ani, exa­menele „Conservatorului de Muzică și Declamație”. O regret și, o regret cu atît mai mult, cu cit promisesem că le voi da toată atenția pe care o reclama o instituție de cultură artis­tică. Mai mult de­cît atît, mi se anunța chiar, pentru aceste examene de fine de an, producerea cîtor­va elemente foarte bune la clasele de armonie, solfegiu, canto și instrumente. In ce privește clasa de Declamație, exame­nul va avea loc măine și, ca atare, voi profita de ocazie pentru a cons­tata in ce condiții se prezintă viitorii angajați ai teatrului. Examenele Conservatorului îmi sug­­erează, insă, aceiași vecinică între­bare pe care am pus-o în fie­care an: Care va fi soarta elementelor bune de la clasele instrumentale, după ce vor absolvi cursurile școlii ? Statul s’a îngrijit prea puțin de chestiunea aceasta și, s’a îngrijit atît de puțin, în­cît soarta acestor absolvenți e de plîns. Nici o perspectivă, nici un a­­jutor, pentru a li se asigura existen­ța, după atîția ani de studii și de neîntreruptă muncă .—odată Conser­vatorul terminat, absolvenții acestei școli sunt absolut desconsiderați, iar de vor să aibă cu ce trăi ,­sunt siliți să evite prin berării și cafele con­certe. Dacă aceasta e tot ce-i așteaptă, pentru ce, chiar oameni în cunoș­tință de cauză, se mai miră că nu avem elemente în Conservator? Ce să caute acolo talentele, cînd văd bine că’și prepara, cu bună știință, un viitor nu tocmai de invidiat ? E vremea să se avizeze serios în această direcție, dacă dorința este ca Conservatorul de Muzică să însemne o atracție pentru elementele bune, pentru adevăratele talente, care să’i rîdice prestigiul moral. Altfel, Con­servatorul e menit să decadă pe fie­care an, tocmai fiind că statul însuși nu-i dă importanța care i se cuvine. ----MIRGEA ALDEA: __„— «.L., „íl.. I. - ni «e-SiitíXXISBSBí pfc. Ii> drlin) — V (Urmare) Dar după zece pași iar se opriră și lui Roșcu i se îndoiră picioarele de la genunchi în jos. Țăranul sări să-l sprijine, picioarele boului se în­tăriră puțin, tremurară, iar se îndo­iră și animalul se prăbuși la pămînt trăgînd după el și capul lui Murgilă, care se aplecă adinc, intuit de jug­­i Voicilă se întoarse speriat și se uită drept înainte.­­Mai, Pralea, măstăți,... strigă el cu mîniîe la gură; dar vocea îi ră­suna înăbușit în văzduhul umed. Măi Praleopo/...­ chemă el mai tare întru ajutor. Dar Pralea adormise în mijlocul drumului, micșorat de de­părtare, întunecat de vinețeala nori­lor, care închidea zarea ca un pă­rete de plumb. Desnălduit, Niculae se întoarse la dobitoace și gîndi la ce avea de fă­cut. Capul lui Roșca rămăse înălțat, apucat de jug și gîtul îi era întins ca o fâșie de pînză pe un gherghef. Vita privea în gol cu ochii ei mari și turburi, sub pleoapele pe jumătate închise; din nări începură ai curge bire subțiri de singe împletindu-se pe noroiu ca niște fire groșii de mă­tase. —Hai, Roșcule, hai tată!..., Ingînă Voicilă gata să plinga. Dar boul nu se mișca, ci îl privia numai nes­pus de trist, suflînd din greu. Voi­­cilă dete drumul jugului și,capul lui Roșcu bunui moale de pămînt. In picioare, Murgilă se uita mirat la tovarășul lui bolnav, mișcînd din nări; știa par­că și el ceva, căci făcu un pas înainte și mugi înăbușit. Ploaia încetase, dar drumul era pustiu și cătrănit. Carul lui Pralea se vedea acum cît nuca, înghițit de ceață. Voicilă se apropia de dobito­cul bolnav, se aplecă deasupra lui, îl mîngăia pe gît, pe frunte, îl frecă ușor pe pleoape. Dar Roșca rămăse întins în mijlocul drumului, cu coas­tele îngropate în mocirlă. Nările i se lărgeau și se strîngeau cu greutate și din ochii lui aproape strînși por­neau priviri triste și îndurerate, pri­viri care cereau ajutor, priviri mute de desnădejde. Omul se dezbrăcă de zeghea care-l strîngea și o aruncă in căruță, a­­pucă boul de coarne căznindu-se prin opintiri încete să-i înalțe capul dar nu izbuti. Rămase cîtva pe vine buimăcit, cu gîndul strîns de obidă, măsurînd din ochi capul cela galben și greu, întins în drum. Deodată Roșca începu să geamă, și țăranul sări ars în picioare. Vita se jâfuia amarnic, din gîtul ei sbuciumat­e și cu glasuri plîngă­­toare, borcăeli de durere necurmată, suspine pline de teamă. fior­a își simte sfirșitull“ trecu ca un prin inima lui Voicilă, care se uita nemișcat la bou; și o pînză de lacrămi i se puse deodată peste ochi; încet, însă, gemetele dobitocului slăbiră, apoi se istoviră de­­ tot. Roșca mai încercă odată săși ri­dice capul, dar în zadar. Atunci îl privi pe om lung și jalnic, cu pleoapele tremurătoare. Un muget scurt i se rupse în piept; trupul i se sbătu de durere, ca acela al unei păsări căreia i s’ar fi tăiat capul.... După aceea se liniști..... să liniști și se înțepeni... Pleoapele vitei se lăsară pe ju­mătate ca două perdele... Un oftat îi sbuciumă incă odată nările și... muri. Iar din bot, dîrele de singe curseră ce mai curseră și se înche­gară și ele... Cum își văzu vita neînsuflețită, Niculae se izbi cu palmele peste ochi și rămase așa, cu privirea per­­dută. Murgilă sta drept în picioare cu gîtul întins și cu urechile neli­niștite. Stropii mărunți de apă în­cepură a umplea iar văzduhul, ca o pulbere. Voicilă se apropie de trupul înțe­penit al boului și-l pipăi cîtva ca să-i simtă răceala, pe Apoi, cu lacrămile curgînd șiroate obrajii lui brăzdați, sărută pe Roșca pe frunte.... II sărută și plînse mai tare la odată, că n’are să-l gîndul venit de mai vadă sor­bind cu lăcomie apa din Argeș in amurgul ferbinte de vară... închise binișor pleoapele bou­lui își făcu cruce și se sculă în pi­cioare. —Tea mîncat orașul­ îngînă el cu amărăciune, aruncîndu-și ochii în zare, cu gind să lămurească acoperișurile caselor din orașul Zgo­­motos. Dar în zarea întinsă nu se vedea, prin sita deasă de ploae, de­cît văzduhul înnecat al toamnei și de jur împrejur pămîntul negru și nă­clăit al cîmpiilor. Și Voicilă aștepta în drum să-i vie cineva în ajutor. Finit („Convorbiri.“) Radu Baltag «EttsssssmssBB^ Hi 8&mssssmt&eism

Next