Evenimentul, iulie-septembrie 1909 (Anul 17, nr. 117-189)

1909-07-02 / nr. 117

NUL XVII No. 117 A B O N A T £ Pe un an.........................Lei 20 Pe jumătate de an­­. . . „10 Pe trei luni.................... „5 In străinătate pe un an. „ 30 Un număr vechi 30 bani t­el Tr* O 3ST SUB DIRECȚIA & bani — X­IAM COM&MMVATUM AÜUIGIUÜI Inserții si reclame * * In pagina a 2-a rândul 1—Leii In pagina a 3-a rândul 0.50 bani In pagina a 4-a rândul 0.30 bani REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STR­ADA LĂPUȘNEANU No. 44 CLUBULUI CONSERVATOR IAȘI SATUL ARPE... Mai toate ziarele liberale, secătuite de argumente susți­nătoare a nep­riceperei și amar­nicei ticăloșii, a patronilor lor,­compromițătoare a inte­reselor țarei și neamului,— în lipsa altei materii, de­cît acea de pur reportaj și altor năzbâtii cu verzi și uscate,— abia, abia așteaptă prilejul cine știe cărei vorbe, cine știe cărei ochiri, așa, ori mai altfel, pentru a face din ea calul de bătaie a unelor zile de epuizare gazetărească și a tot atîtor chilograme de cer­neală. Acum cînd la ordinea zilei sunt atîtea chestiuni de un prea vădit interes,— acum după atîtea nenumărate unel­tiri împotriva neamului pen­tru cine știe a cui gust ori interes a cine știe cărei „cin­stite fețe“, uneltiri, căci nu putem califica altfel toate a­­cele acte care lovesc în inte­resele și drepturile, care au dăinuit, așa cum le-au încăl­cat liberalii, — din moși și strămoși, —..... după sânge variat,- după tzădirea tutu­­ror banilor țârei, - după înjo­siri și îngenunchieri a nea­mului în afară și în năun­­tru,-făptașul tuturor acestor nelegiuiri, partidul liberal,­­ prin organele sale, își mai­­ poate lua aerul acel nevino­vat dar revoltat a firei de­ bine și doritoare de dreptate,­ și să ceară zilnic numele a­­­­tîtor încălcători a unor anu­­­mite cerințe de aparare soci­ală lăuntrică ?!.. Dar e-o nerușinare revoltă­­­­toare,­­ de data aceasta cu a­­­­­devăr ! .­­ In nădejdea menținerei u­­­­nei „puteri de ocîrmuire“­­ j săcătuită de încrederea obș­­­tească, văduvită de faptele­­ bune și de generală folosin­­­ ța,— mai rău de­cît a păiațe­­lor de bâlciu,— este zbaterea epileptică liberală, în desnă­­dejdea simțimîntului de vă­dită zdruncinare, care nu poate aduce,— în chip fatal, alta, de­cît o cădere ruși­noasă,­ cădere care n’a mai rămas de­cît o chestie de timp. Cer fapte concrete zugrăvi­­­toare a unor vorbe spuse de­­ unul din fruntașii partidului­­ nostru !,... Dar ele fiind, nu a fcartidul liberal formează jus­­t­iițiarul, înnaintea glasului c căruia trebue să se dezvălu­­ii Riscă pînza imaginelor și tai­­­ba gîndurilor, glasuite în­­ frânturi. * Țara și în special Moldova ■ păstră, de-o pildă, știe cine t Kint acei ce-au împămîntenit, i cu răsplăți grase,­­ fiecare a­­veau pe buze numele acelor cari nu numai că n’au zmuls neghina, ci mai adînc au împlîntat-o în ogorul romi­nesc,—­ și dacă fie­care din noi îl are pe buze, dar nu rostește, numele acela,­aces­ta nu se făptuește din alte motive de­cît doar din acel al scârbei, a groazei de­ acele nume și făpturi, după cum groaza și silă îți este să glă­­suești nume de duhuri ne­curate. Acesta e adevărul! Cu­ privește de acele nume și fapte din întrebarea căro­ra, forțele liberale își alcă­­tuesc ghiveciul de umplutură zilnică a coloanelor lor, noi rămășăguim, că le știu tot atît de bine, că doar nu tră­­esc în stele și tot în țara asta romînească,— de­cît doar vroesc să se afle în treaba, și își împânzesc nădejdele menținerei situației „quo“, în credința că obștea nu le pri­cepe trucurile de abatere a cărei­ ei aminte de la nevol­­niciile lor, prin silința de ale îndrepta spre «patul din o­chiul altora“. De­cît nesăbăduesc zilnice, mai de folos e silința ce și-ar da-o acești domni întru în­dreptarea, macar în parte, a jafului și pârjolului ce-au te­fuit prin țară,­ iar dacă, o clipă ar avea conștiința ne­merniciei lor, și-a neputinței de îndreptare a atâtului rău, o retragere cinstită le-ar fo­losi mai curând de­cât o fugă rușinoasă,— . .și, nu când satul arde .. vorba zicalei,— să nu găsească altceva de făcut de­cât să-și pieptene imensa nemernicie, cu piep­tenul tălmăcirilor, pornite din sofistică dragoste greco­­bulgărească, ori chiar ruso austriecească. B. Avem speranță, speranță de a­stă dată mai serioasă, cum că, lucru­rile se vor mai schimba în bine, pentru romanii de dincolo. Nici nu se mai poate, căci nu e vrese, ca lucrurile să continue, ca pînă acum. Avem speranță deci, în viitorul acela ce se întrezărește, mai om­e­­nesc, mai blind, mai adevărat, pen­tru bunii noștrii frați. Avem mare speranță in principele care ne-a vizitat de curind, în prin­cipele moștenitor al dublei coroane, a Austriei și a Ungariei. Dările de samă bogate, făcute cu ocazia vizitei acesteie, ne-au făcut cunoscut că, nenumărați români ar­deleni și din marea Transilvanie, au ținut să salute pe viitorul lor Împărat, pe pămintul României li­bere. Și, ni s’a mai făcut cunoscut, cu aceiași ocazie că, strigătele de bucurie ale fraților noștrii, au fost, ca totdeauna de altminteri, puter­nice, entusiaste, strigăte din toată inima, fără comandă, cum de multe ori, acolo în Ungaria, li se impunea, pentru alte figuri, să facă. De aceia, nu se poate, căci nu e ßresc, să nu aibă vre-un rezultat,— în bine de astă dată—vizita acea­­sta, pentru romîni, ca și pentru ce­lelalte naționalități din Ungaria. Așa ne place și, de­sigur așa trebue să placă tuturora: apro­priere între popor și suveran, a­­propriere intre un popor asuprit și între un principe, viitor dom­nitor, inimos, care își dă samă de toate, da marea mulțime de ele­mente care formează statul austro­­ungar, prin urmare de valoarea fie­cărui element, care contribue cu cite ceva, la progresul statului vecin. Avem, o repetăm sincer, foarte multă speranță în vizita aceasta. Avem mari speranța că soarta pe care ungurii vor să o hără­­ască pentru eternitate romînilor de dincolo, va fi desființată și în­locuită prin una demnă și dreaptă, da către viitorul mare împărat al Austro-Ungariei, Francisc Ferdi­­dinand­ e*, cu scrisoarea c­*lui*íf. Romani:­seu, membru marcant al partidului liberal craio­­veni... etc. scrisoarea în care marcantul liberal se năpus­tește foarte năprasnic asupra unu­i alt marcant liberal, asu­pra primarului Ciocaz. Armonie și.... desarmonie. Pe când in localul întru­­nirei, primur ministru și șeful partidului liberal, striga în gura mare, întovărășind cu gesturi și mișcări, cuvântul mare de armonie,­­fără, elitar la ferestrele localului, vânză­torii de ziare (liberale) răs­pundeau, prin strigătele lor de harmonie. Pe când dl Ionel Brătianu înșela pe ai săi chiar parti­zani, că partidul liberal e tare, că e armonie, că toți sunt de acord, i se da o desmințire tot de către un partizan al său, o desmințire formală, că nu e armonie, că nu sunt toți de a­­cord și că sunt mari neînțe­­legeri.... Pe partid! Ρ H> Oaspetele austriac in țară Acum trei zile, țara noastră a fost onorată cu prezența Alteței Sale Regale și Imperiale, Principele Francisc Ferdinand al Austriei. In astfel de vizite, Romînia, firește, trebue să vadă, dovada progresu­lui pe care l-a făcut în calea civi­lizației și a rolului din ce in ce mai văzut, chemat să-l aibă a juca în Europa. Țara noastră în­totdeauna a fost gata să-și arate simpatia că­tre familia Elbsburgilor, pentru care chiar și iubiții noștrii frați de dincolo și-au vărsat sîngele, lup­­tând și făc­ând sacrificii, în decursul veacurilor. „Armonia“ fie la Craiova Ar fi a pierde ocazia fe­ricită, dacă am lăsa să treacă cum trec multe altele, neob­servată, întrunirea liberală din Craiova, cu..., armonia ei cu tot. Aceasta nu se poate­ închi­­puiți­ vS-1 pa­r. Ionel Brătianu, care e șeful partidului liberal și primal-ministru al țarei, la tribună, fie și în Craiova, spunând, celor care-1 ascultă că, armonia domnește printre membrii partidului liberal și că această armonie, s’a reu*­șit a se câștiga în urma ban­chetului ce avu loc. Și, după ce vi -ați închipuit ast­fel - precum a și fost se alt­minteri -pe d. Ionel Brătianu la Craiova, în ziua întrunirei și banchetului, acum două săptămâni, într’o Duminică, la orele 4 p. m.,—după toate acestea, închipuiți-vă că ve­deți și auziți pe vânzătorii de ziare, strigând, pe la ușile lo­calului de întrunire: Curierul& Ionel spus­a lucruri grozave... Atingem în altă parte a filan­lui, la... ^armonia*... de la Cra­iova, desarmonia ce există prin­tre liberalii Dl. Ionel Brătianu, cu ocazia acelei întruniri, a ros­tit multe lucruri, mari lucruri Dl. Brătianu a amintit vre­o 3-4 mari date... istorice, pentru par­tidul liberal. A amintit de pildă, anul 1877, când... liberalii au salvat politica externă română; a amintit anul 1901, când libe­ralii au scăpat țara de revolu­ție ; a amintit și anul 1907, când... liberalii, au scăpat și de astă dată țara. Chiar dacă cine­va ar admite că anii 1877, 1901 și 1907, sunt pagini de glorie ale partidului liberal, ce și-ar spune astăzi, când ar privi în spre acest partid, în spre acest m­­re... partid, cu pa­gini glorioase în 1877, în 1901 și în 1907 ? Ce și-ar spune acel cineva, văzând partidul așa cum e el astăzi și șeful, acel ce e a­­stăzi ? Partidul e acel din 1877 sau chiar din 1901 ? Dar șeful,­­ acel din 1907 măcar ? Ași, unde e patriotul, unde e omul experimentat în toate, unde e șeful de partid care-și cunoaște poporul, care-i cunoaște suferin­țele, nevoile etc ? Unde-i ? Nică­­eri nu e. Dl. Brătianu se laudă și atâta tot. Dl. Brătianu dacă e ceva astăzi, e numai șeful partizanilor săi, ca­­re-s ca și dânsul, care î se fi­se amână. Dl. Brătianu nu are drepturi deci să spună astăzi că reprezintă] JOI 2 IULIE 1909 I poporul. Ca politica care o face și cu oamenii săi, nu are dreptul să spună că lucrează pentru popor și pentru binele poporului ! Dl. Brătianu fiind­că nu cu­noaște poporul, find­că nu înțe­lege nevoile lui, nici poporul nu înțelege ce vrea dl. Brătianu, așa că s’a născut deja­ o prăpastie, în­tre acest nenorocit popor româ­nesc și între marele partid națio­­nal-liberal, care a vrut să se mai numească și popular. Din popular, sărmanul, a devenit im­popular. Dl. Brătianu a crezut că a ros­tit mari lucruri la Craiova, așa de mari, ca să se înalțe pe d­na și să se cocoțeze unde nici nu se poate gândi. Și cănd colo, în loc de mă­rire, s’au răscolit... adevăruri cru­de, care’l cobor amarnic pe dl. Ionel. Ce decepție IIj ^în cercurile tachiste ,se observă­­ o mare depresiune morală, degeuragiare adîncă a cuprins toate­­ cercurile partidului care erau con­vinse cum eât va fi destul ca par­tidul lor să dobîndească cîteva vic­torii electorale pentru ca d. Take Ionescu să i­a puterea. Nimeni nu mai poate scoate a­­cum din capul masei partizanilor cum că, după căderea liberalilor va trebui să vie la putere un guvern Conservator după aceea să pue din nou un guvern liberal și numai du­pă căderea liberalilor se va discuta dacă rîndul d-lui Take­­ Ionescu a sosit. Și, fiindcă, cu chipul acesta, e vorba de un pericol de vre-o opt ani, cel puțin, da stagnare In opozi­ție, e bine­înțeles că entuziasmul takiștilor a căzut sub zero. Acuma văd cei mai mulți ce ne­iertată greșeală au făcut cînd s’au lăsat a fi ademeniți de propaganda takistă. Ecouri Notifice .D­upă ce a regulat situa­­ția politică a partidului și a primit un mare cordon austriac, primul ministru s-a hotărît acum să plece în con­cediu. După o muncă atît de în­cordată, după atîtea ban­chete înghițite și atîtea dis­cursuri pronunțate, repausu­­acesta este bine meritat al­firmă devotații săi personali și d. Brătianu este hotărît sa plece, chiar de la 11 iulie curent, în străinătate. Interimatul preșidenției consiliului și al ministerului de interne va fi încredințat, în timpul absenței din țară a d-lui I. Brătianu, d-lui Spiru Haret, al cărui concediu ex­piră în auzunci­tarea sănatdiei d-lui D. Sturdza fostul președinte al consiliului, este departe de a se îmbunătăți. După cum ni se asigură din sorginte demnă de toată încrede­rea, avem chiar regretul de a a­­nunta, că familiei si intimii sunt foarte îngajați de proporțiil­e pe car­­e-a luat, în ultimul timp, maladia pe care sufere fostul prim ministru. D. Stmza a pierdut acum ori­ce cunoștință și nu are de­cît prea rare momente de luciditate Din această cauză, s'a renun­țat și la proiectul de a duce pe ilustrul bolnav, la Geneva, pe lacul Leman. D. Stmza va continua să ră­­minâ, în sanatoriul de la Smes­­nes, lingă Paris, sub îngrijirea fiului său, d. maior Al. Sturza' -----------AA/WÍ- ' ------­ Toastul IÍ Regulai Iată toastul M. S. Regelui la prân­zul dat in onoarea A. S. S. Arhidu­celui moștenitor al Austro-Ungariei. „Vizita Alteței Voastre imperiale și regale și a grațioasei Sale soții, ne pricinuește o mare bucurie; din m­dâncul inimei noastre vă urăm la amândoi bun sosit în mijlocul nostru. Printre numeroșii membrii ai casei de Habsburg ce am avut onoarea a primi la castelul Peleș păstrăm mai ales o amintire neștearsă de șederea în țară a ilustrei perechi imperiale și a tatălui mult iubit al Alteței Voaste Imperiale, cu care mă țneau încă din tinerețe, legături de cea mai strânsă prietenie a cărui amintire îmi va fi pe veci scumpă. îndrăznesc a spera că fiiul său îmi va continua iubirea de care ilustrul defunct o a­­vea pentru mine. Prezența Alteței Voastre Imperiale și Regale Îmi este o mărturie scumpă despre aceasta. Văd de asemenea în această vizită o nouă dovadă de simpatia și interesul constant ce Majestatea Si împă­ratul Rege, augustul D-voastră unchiu, imi arată, ca și țărei mele. Aceste sentimente binevoitoare se îndato­rează la cea mai vie recunoștință și sporesc mulțumirea ce resimt, făcând să reiasă în această plăcută circum­stanță, marele preț ce punem pe re­­lațiunile atât de amicale ce le între­ținem de ani îndelungați cu puter­nica monarhie vecină pentru prospe­ritatea căreia fac urările cele mai călduroase. Nenumăratele și delicatele aten­țiuni ale Majestăței Sale pentru mi­ne și pentru ai mei, de care ne a dat o nouă și strălucită dovadă în­sărcinând pe Alteța Voastră Imperia­lă și Regală să remită nepotului meu însemnele «Lînei de Aur“, îmi inspiră cea mai adincă și mai sinceră gra­titudine. „ Nu se putea mai bine dovedi sen­­timentfele de recunoștință de care sunt pătruns,­ de­cit unindu-la ură­rile călduroase ale iaimei mele pen­tru fericirea Majestăței SAe. Aceste urări se adresez de asemenea și Al­teței Voastre Imperiale și Regale și rog pe Dumnezeu să răspândească asupra ei și asupra , ai lor bine­facerile bine-cuvintărilor sale. Ramoindu-va expresiunea bucuriei re ne pricinuește amabila d-v. vi­zită ridic paharul meu în sănătatea M. S. împăratului Rege și in acea a Alteței Voastre Imperiale și Regale și a familiei sale iubite*. 7)­ 1 Solidaritatea corpii istetic Trebue să recunoaștem că din pun­ctul de vedere al ridicărei moralului nostru al educației neamului istoria noastră nu ne prea oferă mult ma­­terial. Au fost prea multe nenorociri pe capul acestui biet popor secole Întregi de decădere, care numai ca exemplu de întărire și smîndrie na­țională nu pot servi. De aceea pen­tru formarea tăriei noastre morale e­a avoe ca corpul didactic să iasă din m­arginile istoriei noastre. Limba la­tină­ să fie mult mai răspîndită în imînt ca acum. Istoria poporu istriy se înceapă deadrept cu legenda lui Romulus și Remus- La aceasta trebue adaugat istoria latini­lor din Apus, a Italienilor a Spani­olilor, a Portugezilor, și mai ales a Francezilor. In acest vast cadru vom găsi ceea ce ne trebue pentru forma­rea acelor unități sufletești (idei sen­timente și acțiuni), de care depinde existența și viitorul unui neam. Ală­turi de istorie se cere o cultură mai intensivă a limbii și literaturii noastre. In acest mod vom putea face să se nască în sufletul neamului nostru acea încredere în viitor, acea mîn­­drie, caracteristic romina, acele ac­țiuni, prin care s’a arest desvoltat, menținut splendoarea statului roman. 4) In legătură cu ideile expuse mai sus corpul didactic nu greșește dacă va reuși să facă a se renaște în su­fletul acestui popor un sentiment de iubire, un fel de cult față de stră­moșii noștri mai îndepărtați sau mai apropiați. Fie­care familie își poate institui cultul strămoșilor ei, cum și neamul întreg își poate institui cul­tul strămoșilor săi. Rase vechi a că­ror istorie numără cu zeci m­le de mii de ani, au această instituție care du­pă părerea mea este una din condi­țiile de existență ale unei rase mai ales in starea de sclavie. Atunci cînd vom geme sub călcâiul barbarului ne vom aduce aminte cu dreg la stră­moșii noștri îi vom celebra în locuri ascunse și ii vom adora ca pe niște salvatori, iar asemenea sentimente și acțiuni vor susținea rasa și vor im­­pedaca stingerea ei. 5) Corpul didactic trebue să lucre­­ze apoi la umanizarea neamului nos­tru. Din capul locului trebue să a­răt că prin umanizare nu înțeleg de Ioc infiltrarea și desvoltarea unor sentimente de iubire vagă și unive­­­sală, cum au propovăduit o­ nevoie religiuni. Trebue să recunoaștem că din punctul de vedere al menținerei rasei mult mai bine a văzut lucru­rile acel Hanan care nu înțelegea iubirea de cit între Evrei și Evrei. Strigătul de alarmă pentru conserva­rea rasei evreești pe păm­înt a fost dat de Hanan sub presiunea căruia apoi Isus a fost pus pe cruce. In sufletul poporului nostru trebue tre­zit și susținut un astfel de sentiment car­­e susura salvare­a raselor în sclavie Romínul trebue deprins să iubeas­că mai mult pe Romín. Acest sentiment nu­­ exclude totuși iubirea altor neamuri, însă în stare de sclavie acest sentiment asigură salvarea rasei. Paralel cu acest sentiment trebue întreținută și desvoltată acțiunea de­­ autorare reciprocă. Neamul nostru trebue de format o vastă asociație de ajutor mutual, cultural și economic. In această­­ asociație firește, nu-și pot găsi loc principiile socialiste prin care s’ar anihila individualitatea adică tocmai factorul care condiționează menținerea raselor în sclavie. Individualitatea aceasta atît de ne­cesară în timpurile de sclavie nu se prea cultivă sistematic în școala noastră. Trebue să-i dăm dar o atenție deosebită căci de la spontaneitatea ei ad­rnă salvarea raselor în sclavie. Ne­fiind atunci stat rămîne ca inițiativa în idei și acțiuni să se ia izolat de indivizi. O educație socialistă nu ne poate da astfel de individualități, căci prin ea tocmai se anihilează ceea ce e propriu individual se stabilește ten­dințe spre pasivitate, căci mișcarea dă de la centru. Centralizarea aceasta e în contra­dicții cu ceea ce în adevăr se cere pentru existența rasei în faza da scla­via faza poșib­lă istoricește. Aceasta e direcția, în care poate lucra unit tot corpul didactic spre a asigura existența neamului în cele două faze posibile: faza de stat și faza de sclavie. Supun car medita­­țiuni corpului didactic întreagă a­­ceastă problemă și îi atrag atenția să nu uite că lui ’i s’a încredințat cu drag și cu speranță viitorul întregu­lui neam al nostru. — SFIRȘIT (Rev. Învățătorilor)

Next