Evenimentul, iulie-septembrie 1909 (Anul 17, nr. 117-189)
1909-07-02 / nr. 117
NUL XVII No. 117 A B O N A T £ Pe un an.........................Lei 20 Pe jumătate de an. . . „10 Pe trei luni.................... „5 In străinătate pe un an. „ 30 Un număr vechi 30 bani tel Tr* O 3ST SUB DIRECȚIA & bani — XIAM COM&MMVATUM AÜUIGIUÜI Inserții si reclame * * In pagina a 2-a rândul 1—Leii In pagina a 3-a rândul 0.50 bani In pagina a 4-a rândul 0.30 bani REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA LĂPUȘNEANU No. 44 CLUBULUI CONSERVATOR IAȘI SATUL ARPE... Mai toate ziarele liberale, secătuite de argumente susținătoare a nepriceperei și amarnicei ticăloșii, a patronilor lor,compromițătoare a intereselor țarei și neamului,— în lipsa altei materii, decît acea de pur reportaj și altor năzbâtii cu verzi și uscate,— abia, abia așteaptă prilejul cine știe cărei vorbe, cine știe cărei ochiri, așa, ori mai altfel, pentru a face din ea calul de bătaie a unelor zile de epuizare gazetărească și a tot atîtor chilograme de cerneală. Acum cînd la ordinea zilei sunt atîtea chestiuni de un prea vădit interes,— acum după atîtea nenumărate uneltiri împotriva neamului pentru cine știe a cui gust ori interes a cine știe cărei „cinstite fețe“, uneltiri, căci nu putem califica altfel toate acele acte care lovesc în interesele și drepturile, care au dăinuit, așa cum le-au încălcat liberalii, — din moși și strămoși, —..... după sânge variat,- după tzădirea tuturor banilor țârei, - după înjosiri și îngenunchieri a neamului în afară și în năuntru,-făptașul tuturor acestor nelegiuiri, partidul liberal, prin organele sale, își mai poate lua aerul acel nevinovat dar revoltat a firei de bine și doritoare de dreptate, și să ceară zilnic numele atîtor încălcători a unor anumite cerințe de aparare socială lăuntrică ?!.. Dar e-o nerușinare revoltătoare, de data aceasta cu adevăr ! . In nădejdea menținerei unei „puteri de ocîrmuire“ j săcătuită de încrederea obștească, văduvită de faptele bune și de generală folosin ța,— mai rău decît a păiațelor de bâlciu,— este zbaterea epileptică liberală, în desnădejdea simțimîntului de vădită zdruncinare, care nu poate aduce,— în chip fatal, alta, decît o cădere rușinoasă, cădere care n’a mai rămas decît o chestie de timp. Cer fapte concrete zugrăvitoare a unor vorbe spuse de unul din fruntașii partidului nostru !,... Dar ele fiind, nu a fcartidul liberal formează justiițiarul, înnaintea glasului c căruia trebue să se dezvăluii Riscă pînza imaginelor și taiba gîndurilor, glasuite în frânturi. * Țara și în special Moldova ■ păstră, de-o pildă, știe cine t Kint acei ce-au împămîntenit, i cu răsplăți grase, fiecare aveau pe buze numele acelor cari nu numai că n’au zmuls neghina, ci mai adînc au împlîntat-o în ogorul rominesc,— și dacă fiecare din noi îl are pe buze, dar nu rostește, numele acela,acesta nu se făptuește din alte motive decît doar din acel al scârbei, a groazei de acele nume și făpturi, după cum groaza și silă îți este să glăsuești nume de duhuri necurate. Acesta e adevărul! Cu privește de acele nume și fapte din întrebarea cărora, forțele liberale își alcătuesc ghiveciul de umplutură zilnică a coloanelor lor, noi rămășăguim, că le știu tot atît de bine, că doar nu trăesc în stele și tot în țara asta romînească,— decît doar vroesc să se afle în treaba, și își împânzesc nădejdele menținerei situației „quo“, în credința că obștea nu le pricepe trucurile de abatere a cărei ei aminte de la nevolniciile lor, prin silința de ale îndrepta spre «patul din ochiul altora“. Decît nesăbăduesc zilnice, mai de folos e silința ce și-ar da-o acești domni întru îndreptarea, macar în parte, a jafului și pârjolului ce-au tefuit prin țară, iar dacă, o clipă ar avea conștiința nemerniciei lor, și-a neputinței de îndreptare a atâtului rău, o retragere cinstită le-ar folosi mai curând decât o fugă rușinoasă,— . .și, nu când satul arde .. vorba zicalei,— să nu găsească altceva de făcut decât să-și pieptene imensa nemernicie, cu pieptenul tălmăcirilor, pornite din sofistică dragoste grecobulgărească, ori chiar ruso austriecească. B. Avem speranță, speranță de astă dată mai serioasă, cum că, lucrurile se vor mai schimba în bine, pentru romanii de dincolo. Nici nu se mai poate, căci nu e vrese, ca lucrurile să continue, ca pînă acum. Avem speranță deci, în viitorul acela ce se întrezărește, mai omenesc, mai blind, mai adevărat, pentru bunii noștrii frați. Avem mare speranță in principele care ne-a vizitat de curind, în principele moștenitor al dublei coroane, a Austriei și a Ungariei. Dările de samă bogate, făcute cu ocazia vizitei acesteie, ne-au făcut cunoscut că, nenumărați români ardeleni și din marea Transilvanie, au ținut să salute pe viitorul lor Împărat, pe pămintul României libere. Și, ni s’a mai făcut cunoscut, cu aceiași ocazie că, strigătele de bucurie ale fraților noștrii, au fost, ca totdeauna de altminteri, puternice, entusiaste, strigăte din toată inima, fără comandă, cum de multe ori, acolo în Ungaria, li se impunea, pentru alte figuri, să facă. De aceia, nu se poate, căci nu e ßresc, să nu aibă vre-un rezultat,— în bine de astă dată—vizita aceasta, pentru romîni, ca și pentru celelalte naționalități din Ungaria. Așa ne place și, desigur așa trebue să placă tuturora: apropriere între popor și suveran, apropriere intre un popor asuprit și între un principe, viitor domnitor, inimos, care își dă samă de toate, da marea mulțime de elemente care formează statul austroungar, prin urmare de valoarea fiecărui element, care contribue cu cite ceva, la progresul statului vecin. Avem, o repetăm sincer, foarte multă speranță în vizita aceasta. Avem mari speranța că soarta pe care ungurii vor să o hărăască pentru eternitate romînilor de dincolo, va fi desființată și înlocuită prin una demnă și dreaptă, da către viitorul mare împărat al Austro-Ungariei, Francisc Ferdidinand e*, cu scrisoarea c*lui*íf. Romani:seu, membru marcant al partidului liberal craioveni... etc. scrisoarea în care marcantul liberal se năpustește foarte năprasnic asupra unui alt marcant liberal, asupra primarului Ciocaz. Armonie și.... desarmonie. Pe când in localul întrunirei, primur ministru și șeful partidului liberal, striga în gura mare, întovărășind cu gesturi și mișcări, cuvântul mare de armonie,fără, elitar la ferestrele localului, vânzătorii de ziare (liberale) răspundeau, prin strigătele lor de harmonie. Pe când dl Ionel Brătianu înșela pe ai săi chiar partizani, că partidul liberal e tare, că e armonie, că toți sunt de acord, i se da o desmințire tot de către un partizan al său, o desmințire formală, că nu e armonie, că nu sunt toți de acord și că sunt mari neînțelegeri.... Pe partid! Ρ H> Oaspetele austriac in țară Acum trei zile, țara noastră a fost onorată cu prezența Alteței Sale Regale și Imperiale, Principele Francisc Ferdinand al Austriei. In astfel de vizite, Romînia, firește, trebue să vadă, dovada progresului pe care l-a făcut în calea civilizației și a rolului din ce in ce mai văzut, chemat să-l aibă a juca în Europa. Țara noastră întotdeauna a fost gata să-și arate simpatia către familia Elbsburgilor, pentru care chiar și iubiții noștrii frați de dincolo și-au vărsat sîngele, luptând și făcând sacrificii, în decursul veacurilor. „Armonia“ fie la Craiova Ar fi a pierde ocazia fericită, dacă am lăsa să treacă cum trec multe altele, neobservată, întrunirea liberală din Craiova, cu..., armonia ei cu tot. Aceasta nu se poate închipuiți vS-1 par. Ionel Brătianu, care e șeful partidului liberal și primal-ministru al țarei, la tribună, fie și în Craiova, spunând, celor care-1 ascultă că, armonia domnește printre membrii partidului liberal și că această armonie, s’a reu*șit a se câștiga în urma banchetului ce avu loc. Și, după ce vi -ați închipuit astfel - precum a și fost se altminteri -pe d. Ionel Brătianu la Craiova, în ziua întrunirei și banchetului, acum două săptămâni, într’o Duminică, la orele 4 p. m.,—după toate acestea, închipuiți-vă că vedeți și auziți pe vânzătorii de ziare, strigând, pe la ușile localului de întrunire: Curierul& Ionel spusa lucruri grozave... Atingem în altă parte a filanlui, la... ^armonia*... de la Craiova, desarmonia ce există printre liberalii Dl. Ionel Brătianu, cu ocazia acelei întruniri, a rostit multe lucruri, mari lucruri Dl. Brătianu a amintit vreo 3-4 mari date... istorice, pentru partidul liberal. A amintit de pildă, anul 1877, când... liberalii au salvat politica externă română; a amintit anul 1901, când liberalii au scăpat țara de revoluție ; a amintit și anul 1907, când... liberalii, au scăpat și de astă dată țara. Chiar dacă cineva ar admite că anii 1877, 1901 și 1907, sunt pagini de glorie ale partidului liberal, ce și-ar spune astăzi, când ar privi în spre acest partid, în spre acest mre... partid, cu pagini glorioase în 1877, în 1901 și în 1907 ? Ce și-ar spune acel cineva, văzând partidul așa cum e el astăzi și șeful, acel ce e astăzi ? Partidul e acel din 1877 sau chiar din 1901 ? Dar șeful, acel din 1907 măcar ? Ași, unde e patriotul, unde e omul experimentat în toate, unde e șeful de partid care-și cunoaște poporul, care-i cunoaște suferințele, nevoile etc ? Unde-i ? Nicăeri nu e. Dl. Brătianu se laudă și atâta tot. Dl. Brătianu dacă e ceva astăzi, e numai șeful partizanilor săi, care-s ca și dânsul, care î se fise amână. Dl. Brătianu nu are drepturi deci să spună astăzi că reprezintă] JOI 2 IULIE 1909 I poporul. Ca politica care o face și cu oamenii săi, nu are dreptul să spună că lucrează pentru popor și pentru binele poporului ! Dl. Brătianu fiindcă nu cunoaște poporul, findcă nu înțelege nevoile lui, nici poporul nu înțelege ce vrea dl. Brătianu, așa că s’a născut deja o prăpastie, între acest nenorocit popor românesc și între marele partid național-liberal, care a vrut să se mai numească și popular. Din popular, sărmanul, a devenit impopular. Dl. Brătianu a crezut că a rostit mari lucruri la Craiova, așa de mari, ca să se înalțe pe dna și să se cocoțeze unde nici nu se poate gândi. Și cănd colo, în loc de mărire, s’au răscolit... adevăruri crude, care’l cobor amarnic pe dl. Ionel. Ce decepție IIj ^în cercurile tachiste ,se observă o mare depresiune morală, degeuragiare adîncă a cuprins toate cercurile partidului care erau convinse cum eât va fi destul ca partidul lor să dobîndească cîteva victorii electorale pentru ca d. Take Ionescu să ia puterea. Nimeni nu mai poate scoate acum din capul masei partizanilor cum că, după căderea liberalilor va trebui să vie la putere un guvern Conservator după aceea să pue din nou un guvern liberal și numai după căderea liberalilor se va discuta dacă rîndul d-lui Take Ionescu a sosit. Și, fiindcă, cu chipul acesta, e vorba de un pericol de vre-o opt ani, cel puțin, da stagnare In opoziție, e bineînțeles că entuziasmul takiștilor a căzut sub zero. Acuma văd cei mai mulți ce neiertată greșeală au făcut cînd s’au lăsat a fi ademeniți de propaganda takistă. Ecouri Notifice .După ce a regulat situația politică a partidului și a primit un mare cordon austriac, primul ministru s-a hotărît acum să plece în concediu. După o muncă atît de încordată, după atîtea banchete înghițite și atîtea discursuri pronunțate, repausuacesta este bine meritat alfirmă devotații săi personali și d. Brătianu este hotărît sa plece, chiar de la 11 iulie curent, în străinătate. Interimatul preșidenției consiliului și al ministerului de interne va fi încredințat, în timpul absenței din țară a d-lui I. Brătianu, d-lui Spiru Haret, al cărui concediu expiră în auzuncitarea sănatdiei d-lui D. Sturdza fostul președinte al consiliului, este departe de a se îmbunătăți. După cum ni se asigură din sorginte demnă de toată încrederea, avem chiar regretul de a anunta, că familiei si intimii sunt foarte îngajați de proporțiile pe care-a luat, în ultimul timp, maladia pe care sufere fostul prim ministru. D. Stmza a pierdut acum orice cunoștință și nu are decît prea rare momente de luciditate Din această cauză, s'a renunțat și la proiectul de a duce pe ilustrul bolnav, la Geneva, pe lacul Leman. D. Stmza va continua să răminâ, în sanatoriul de la Smesnes, lingă Paris, sub îngrijirea fiului său, d. maior Al. Sturza' -----------AA/WÍ- ' ------ Toastul IÍ Regulai Iată toastul M. S. Regelui la prânzul dat in onoarea A. S. S. Arhiducelui moștenitor al Austro-Ungariei. „Vizita Alteței Voastre imperiale și regale și a grațioasei Sale soții, ne pricinuește o mare bucurie; din mdâncul inimei noastre vă urăm la amândoi bun sosit în mijlocul nostru. Printre numeroșii membrii ai casei de Habsburg ce am avut onoarea a primi la castelul Peleș păstrăm mai ales o amintire neștearsă de șederea în țară a ilustrei perechi imperiale și a tatălui mult iubit al Alteței Voaste Imperiale, cu care mă țneau încă din tinerețe, legături de cea mai strânsă prietenie a cărui amintire îmi va fi pe veci scumpă. îndrăznesc a spera că fiiul său îmi va continua iubirea de care ilustrul defunct o avea pentru mine. Prezența Alteței Voastre Imperiale și Regale Îmi este o mărturie scumpă despre aceasta. Văd de asemenea în această vizită o nouă dovadă de simpatia și interesul constant ce Majestatea Si împăratul Rege, augustul D-voastră unchiu, imi arată, ca și țărei mele. Aceste sentimente binevoitoare se îndatorează la cea mai vie recunoștință și sporesc mulțumirea ce resimt, făcând să reiasă în această plăcută circumstanță, marele preț ce punem pe relațiunile atât de amicale ce le întreținem de ani îndelungați cu puternica monarhie vecină pentru prosperitatea căreia fac urările cele mai călduroase. Nenumăratele și delicatele atențiuni ale Majestăței Sale pentru mine și pentru ai mei, de care ne a dat o nouă și strălucită dovadă însărcinând pe Alteța Voastră Imperială și Regală să remită nepotului meu însemnele «Lînei de Aur“, îmi inspiră cea mai adincă și mai sinceră gratitudine. „ Nu se putea mai bine dovedi sentimentfele de recunoștință de care sunt pătruns, decit unindu-la urările călduroase ale iaimei mele pentru fericirea Majestăței SAe. Aceste urări se adresez de asemenea și Alteței Voastre Imperiale și Regale și rog pe Dumnezeu să răspândească asupra ei și asupra , ai lor binefacerile bine-cuvintărilor sale. Ramoindu-va expresiunea bucuriei re ne pricinuește amabila d-v. vizită ridic paharul meu în sănătatea M. S. împăratului Rege și in acea a Alteței Voastre Imperiale și Regale și a familiei sale iubite*. 7) 1 Solidaritatea corpii istetic Trebue să recunoaștem că din punctul de vedere al ridicărei moralului nostru al educației neamului istoria noastră nu ne prea oferă mult material. Au fost prea multe nenorociri pe capul acestui biet popor secole Întregi de decădere, care numai ca exemplu de întărire și smîndrie națională nu pot servi. De aceea pentru formarea tăriei noastre morale ea avoe ca corpul didactic să iasă din marginile istoriei noastre. Limba latină să fie mult mai răspîndită în imînt ca acum. Istoria poporu istriy se înceapă deadrept cu legenda lui Romulus și Remus- La aceasta trebue adaugat istoria latinilor din Apus, a Italienilor a Spaniolilor, a Portugezilor, și mai ales a Francezilor. In acest vast cadru vom găsi ceea ce ne trebue pentru formarea acelor unități sufletești (idei sentimente și acțiuni), de care depinde existența și viitorul unui neam. Alături de istorie se cere o cultură mai intensivă a limbii și literaturii noastre. In acest mod vom putea face să se nască în sufletul neamului nostru acea încredere în viitor, acea mîndrie, caracteristic romina, acele acțiuni, prin care s’a arest desvoltat, menținut splendoarea statului roman. 4) In legătură cu ideile expuse mai sus corpul didactic nu greșește dacă va reuși să facă a se renaște în sufletul acestui popor un sentiment de iubire, un fel de cult față de strămoșii noștri mai îndepărtați sau mai apropiați. Fiecare familie își poate institui cultul strămoșilor ei, cum și neamul întreg își poate institui cultul strămoșilor săi. Rase vechi a căror istorie numără cu zeci mle de mii de ani, au această instituție care după părerea mea este una din condițiile de existență ale unei rase mai ales in starea de sclavie. Atunci cînd vom geme sub călcâiul barbarului ne vom aduce aminte cu dreg la strămoșii noștri îi vom celebra în locuri ascunse și ii vom adora ca pe niște salvatori, iar asemenea sentimente și acțiuni vor susținea rasa și vor impedaca stingerea ei. 5) Corpul didactic trebue să lucreze apoi la umanizarea neamului nostru. Din capul locului trebue să arăt că prin umanizare nu înțeleg de Ioc infiltrarea și desvoltarea unor sentimente de iubire vagă și univesală, cum au propovăduit o nevoie religiuni. Trebue să recunoaștem că din punctul de vedere al menținerei rasei mult mai bine a văzut lucrurile acel Hanan care nu înțelegea iubirea de cit între Evrei și Evrei. Strigătul de alarmă pentru conservarea rasei evreești pe pămînt a fost dat de Hanan sub presiunea căruia apoi Isus a fost pus pe cruce. In sufletul poporului nostru trebue trezit și susținut un astfel de sentiment care susura salvarea raselor în sclavie Romínul trebue deprins să iubească mai mult pe Romín. Acest sentiment nu exclude totuși iubirea altor neamuri, însă în stare de sclavie acest sentiment asigură salvarea rasei. Paralel cu acest sentiment trebue întreținută și desvoltată acțiunea de autorare reciprocă. Neamul nostru trebue de format o vastă asociație de ajutor mutual, cultural și economic. In această asociație firește, nu-și pot găsi loc principiile socialiste prin care s’ar anihila individualitatea adică tocmai factorul care condiționează menținerea raselor în sclavie. Individualitatea aceasta atît de necesară în timpurile de sclavie nu se prea cultivă sistematic în școala noastră. Trebue să-i dăm dar o atenție deosebită căci de la spontaneitatea ei adrnă salvarea raselor în sclavie. Nefiind atunci stat rămîne ca inițiativa în idei și acțiuni să se ia izolat de indivizi. O educație socialistă nu ne poate da astfel de individualități, căci prin ea tocmai se anihilează ceea ce e propriu individual se stabilește tendințe spre pasivitate, căci mișcarea dă de la centru. Centralizarea aceasta e în contradicții cu ceea ce în adevăr se cere pentru existența rasei în faza da sclavia faza poșiblă istoricește. Aceasta e direcția, în care poate lucra unit tot corpul didactic spre a asigura existența neamului în cele două faze posibile: faza de stat și faza de sclavie. Supun car meditațiuni corpului didactic întreagă această problemă și îi atrag atenția să nu uite că lui ’i s’a încredințat cu drag și cu speranță viitorul întregului neam al nostru. — SFIRȘIT (Rev. Învățătorilor)