Evenimentul, octombrie-decembrie 1909 - ianuarie-februarie 1910 (Anul 17, nr. 190-281)

1909-10-24 / nr. 209

­ANUL XVII No. 209 5 IB­a­­ni ABOHIMENH Pt un an . . Pe jumătate de an . Lei 20­10 Pe trei luni ... 5 In străinătate pe an 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR 1 Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 SAMBATA 24 OCTOMBRIE 1901 ariund­un i an.*seru­l și reclame In pag. a 2-a rândul 1 leu In pag. a 3-a rândul 50 b. In pag. a 4-a rândul­ 30 b. t­elepon Nou pod peste Dunărea!... De cît­va timp, la răstim­puri, se vorbește de un nou pod fiste Dunărea cu oare­care ne­păsare desinteresată - pare că podul acesta s’ar face pe riul Tang-Gara din Japonia, sau pe Niagara din America. Este ceva care se petrece în taină... Este iar vr’o cură­­tică afacere ,a la Strasberg, în care politica „înalta inter­naționala“, are în joc interese considerabile. Negreșit este alte ceva din care noi avem se păgubim și din ctre Nem­ți și Ungurii au să câști­ge. Altminteri presa cea ma­re și serioasă din București —presa­ noastră politică­­ n’ar păstră o așa de prudentă și și diplomații d tăcere !... Se proiectează să se facă un nou pod peste Dunărea care să deschidă o nouă cale —poate mai scurtă­ și care va trece prin țara noastră și se va folosi de malul nostru al Dunărei; o cale care va mo­difica poate radicalmente mer­sul lucrărilor noastre econo­mice și echilibrul intereselor noastre­­ într’un sel­iu sau în altul,—și presa română de toate culorile tace și cu o cumpănită prudență trece a­­lături ?... Ce va să zică acest mister?... Și pentru ce acest mister?... Datoria presei este — dacă are de menire să apere inte­resele țării­— să studieze, în toate amănuntele, chestia a­­ceasta atît de gingașă, ca să nu ne trezim surprinși și cu angajamente luate, fără știrea noastră și în dauna intereselor noastre naționale. Pentru ce face presa ro­mina ? Se zice că d. Ionel Brătia­­nu ar fi dat fagăduinți d-lui Aerenthal pentru a deschide traficului Austro- Ungar o li­nie mai dreaptă și wai scurtă, pentru străbaterea mărfurilor imperiului în orient—și că a­­cea linie, care are și o impor­tanța strategică, va trece prin Bulgaria și va ajunge hn por­tul Varna... Auzim și noi, cești din pro­vincie,șoapte în dreapta, șoapte în stînga— vorbe sburătoare... Și ziarele din Capitală, care ar putea să ne lumineze, se pre­fac că n’aud și nu văd nimic? O linie mai scurtă la Ma­rea... însemnează a pune în inferioritate linia romînă care ne leagă cu Marea,—prin po­dul de la Cerna-Vodă și a­­junge la portul nostru Con­stanța. Și atunci este evident că s-ar proiecta o linie mai scurtă prin Bulgaria—pe care ar avantaja-o—și ar merge la Varna—port bine apropriat de natură și care cu puține îm­bunătățiri ar nimici repede portul nostru Constanța. In așa condiții noi înși­ne am pregăti ruina noastră, pen­tru a folosi marele interese de penstraț­une economică ale Aus­triei—și în al doilea ordin a­­le Bulgariei— cu prețul ruinei portului nostru, pentru orga­nizarea căruia am făcut și a­vem încă să făcem multe sa­crificii !... In limbajul fostului șif al colectiviștilor aceasta s’ar nu­mi :­­radare «le neguri.. Și presa noastră, presa ro­­mînă — străjărul firesc al opiniei publice serioase— nu zice nimic ?.. De ce ? Cerem imperios ca presa, din Capitală să și facă dato­ria și să se pronunțe,,lămurit* și hotărît în chestia podu­lui nou. Nu’i cinstit să se întunece în tăcere asemene mari chestii naționale, din cauza marafe­turilor diplomatice și a mes­chinelor calcule. Era o vreme cînd se zicea că lozinca conservatorilor este: Totul pentru Patrie ! Oare astă­zi gazetele noas­tre n’au nici o lozincă ? FUGITIVE „Să între dl. Stere un guvern !—Nu spunem a­­ceasta cu ironie“. „Adevărul' Nici n'aveți b­i­ne cită bucurie Simt că Adevărul, fără ironie, Criza s’o rezolve așa a­re idei . Deci profită grabnic, domnult C Stere, Pleacă și ți ia unul dintre ministere Chiar în astă seară cu un tren expres. Bum. ’■ ■—Buniiem­ »'—»■ [UNK]""îmi Viață de expediente y­­­ i împrejurări zilnice, vin se confir­me necontenit că tachismul merge spre liquidare. Relațimnele între cîți­va așa nu­miți fruntași ai aventurei sunt pre­cum se știu foarte încordate. Chel­­tuelele de întreținere a­le gazetelor care servesc cauza, nu sunt acope­rite și au început să se ridice așa, Incit merg spre cruhuri inevitabile. Soldățimea nouei democrații este la rândul ei atit de deprimată încă a început să nu mai respundă la ape­lurile de întruniri plenare pe la clu­burile grupului. In fine treaba a a­­juns acolo că se poate numi un în­ceput de sfîrșit. Și fata­, lucrurile trebuia se ajun­gă aici. Inventat pe amăgeli și ■ pe pangli­carii, dus tot timpul cu expediente și cu palavre amețitoare pentru nai­vii prinși cu arcanu de prin toate punctele cardinale,— neapărat că ta­­kismului era să i se înfunde o­­dată. Pare-se că acest moment a și sosit. Strîns din toate părțile cu ușa, grupul aventurierilor trăiește de azi pe măni cu vorbe de speranțe cu care celebrii lui fruntași 11 hră­nesc. Așa de exemplu, zilele aceste, că­­piteniile aventurei au început să res­­pîndească în public diferite versiuni asupra unei închipuite apropieri ce s’ar proiecta între gruparea d-lor Budăreu-Ionescu-Fleva, și între par­tidul conservator. Ba că s’ar face un simplu cartel electoral, — ba că ar fi vorba de o comună conlucrare in vederea unei campanii de resturnare, — In fine o sumă de blagomanii, cu care condu­cătorii takiști, sperează să mai ridice moralul trupelor. Așa se explică, pentru ce întâl­nim o sumă de fețe aventuriste zim­­bind, vesele, și cu privirile de tot galeșe. Se văd bieții oameni deja ajunși la guvern, agățindu-se de pulpanele hainelor partidului, conservator. Te strâci de râs. Mă rog, bucurie și izbândă pe toa­tă linia tekistă ! Unde mai puneți apoi împrejurarea că gruparea takistă rămâne consa­crată ca partid politic, prin faptul de a fi chemat la o comună conlucrare și la cartel electoral cu partidul con­servator. E tot ce putea visa mai trandafi­riu, termenii takiști ! Ei, da cât o să țină această amă­geală ? De­sigur tot atât cât au ținut toa­te celelalte. Așa să ’ndice totdeauna o viață de expediente cum e acea a grupă­­rei takiste. FARÂMITURI Foștii directori ai ziarului tachist Ordi­­nea, d-nii Juvara și Păucanou au foat în­locuiți în această funcțiune pentru­ că au dat dovada s’gurii că n’aveau stofă de a­­devărați­i democrați“ . Nu primeau plată pentru serviciile ce făceau. Cu alte cuvinte lucrau pour l honneur, lucru de care ta‘­kiștii au exact aceiași impresie ca d­in cui de tămîe­ 4­­ D­Intre efectul gândit și efectul produs a articolelor genialului polemist de unul sin­­gur, jurisconsultul Lascar Tontoniu, este o deosebire pronominală. — De ce pronominală ? — Pentru că constă numai în pronumele „să". In adevăr Tontoniu gîndește să facă de rîs și reușește să­­« facă de tis <. Cetim ?n Adevărul : „D-l Ionel Brăteanu e dezolat de un sin­gur lucru» Că n’a băgat de acum opt zle pa d-l Stere în guvern ca să’i servească și d»sale o supă cu sos tomat extras din capetele sparte ale muncitorilor. Iar, mai la vale Adevărul striga cu punte de exclamație: „Să intre d­l Stere In guvern* Is Nu știm dacă lui d. Stere, care e deprins cu borș rusesc, îi va conveni supa la ca­­re'l poftește d. Miile­ In tot cazul noi fi zicem • — livolii vaiti, gaspadin Stere, i ha« ruso apetito .^VV­/?­AA/VV,V^“ Guvîntarea d-lui Anton Naum — rostită la banchetul dat în onoarea sa de profesorii universitari.— Domnilor și scumpi colegi Atențiunea delicată, stima și prie­teșugul ce-mi evâtați astăzi, cu oca­­ziunea acestei serbări, umplu inima mea de o dreaptă și adîncă emoțiu­­ne. Mare onoare mi-ați făcut! Cred însă și vă rog să conveniți și D-stră imediat, că din această onoare, cea mai mare parte, dacă nu toată, se cuvine locului pe care l’am ocupat, și numai o foarte mică părticică mie, și aceasta prin indulgența D-voastră. Cind după moartea mult regretatului meu predecesor, harnicul și exactul Sf. Vîrgolici, am fost recomandat să-l Înlocuiesc, nu știu dacă a fost o singură zi. In tot cursul profesoratu­lui meu, in care, apropiindu-mă de catedră să nu am bătaie de inimă și o mustrare intimă pentru neajunsu­rile ce-mi atribuiam. Suvenirile mele de la Sorbona și de la colegiul Fran­ței, acele glasuri eloquente, acele lecții pline de erudiție, de gust și de formă perfectă, într’o limbă admira­bilă a marilor maeștri din timpurile imperiului al 2 lea, se înălțau înain­tea mea în toată frumuseța lor. Dar lucru era făcut! Trebuia ca pretu­­tindene, nn învățâmânt, ca și la cele­lalte servicii ale tinărului nostru stat, să mergem înainte cu toate neajun­surile noastre, să căutăm a le În­drepta și să facem față timpului, cea ce s’a și făcut și bine s’a făcut, în­drăzneală grea dar îndrăzneală ! No­roc, domnilor, c­ă noi, vreți să zic noi rominii în general, spiritul întreg al națiunei noastre, învățăm lesne; și mai lesne încă ne asimilăm cu cea mai mare ușurință, ori­ ce ideie or ce cunoștință, ori ce descoperire făcută, gîndită și închiegată de alții; sîntem plagiatori de geniu, ba încă­­ dar a­­ceasta vă rog să rămîe intre noi — uităm adese­ori a spune, probabil din o prea mare distracție, de la cine luăm. Această uitare din partea noastră se întîmplă mai cu deosebire în do­meniul literaturei, a poeziei, al ar­telor, a sociologiei, a științelor morale și politice, a ideologiei și a metafi­zicei. Ci­ pentru științele exacte, le luăm, dar le luăm cu înțelegere, cu competență și le predăm bine. Onoare dar facultăței de știință , progresul ei este mare, necontestat și foarte folositor. Cu­ pentru cauzele neajunsurilor noastre în timpul renașterei de acum cincizeci de ani, acesta este un lung și dureros martirologiu al Istoriei noastre. Nu vă voi vorbi despre soar­ta legionarilor lui Traian aduși la Dacia de la Aurelian și până la e­­poca „Descălicătorilor de Țări și dă­tătorilor de legi și datini, cum zice poetul. Nici un cuvint despre Metodiu și Chiril pe cari nu-i hibuia. Voiu lăsa pe Roessler să-și doarmă somnul veci­nic sub privigherea d-lui Xenopol. Nu vă voi vorbi despre acea epocă eroică a marilor noștri domni pămin­­teni, luptându-se în contra selbate­­celor hoarde ale Islamului. Vă voiu mai spune că cu domnii din Fanar se Începe prin o infernală și machia­velică combinație desnaționalizarea noastră, fiind­că se făcea pe două căi ascunse, și sub îmboldirea unui pu­ternic dușman al nostru : asemăna­rea identică a religiunei noastre cu a lor și Introducerea unei limbi care, acum decăzută și subțietă prin o se­­culară practică de iscusită lingușire și servilism, bizantin fusese odinioară limba poeziei, iar la Roma limba de preferență a aristocrației romane in timpul decadenței sale. Mai încolo, martirologiul nostru de­vine acut, șuim repede pe Calvar, sun­tem­ împinși brutal de destin pe urmele Poloniei ! La 1775 ni sa răpește Bu­covina, grădina Moldovei, cum o nu­mește Alexandri, plîngînd . Treizeci și șapte de ani după aceasta, la 1812 ni se răpește Basarabia, grănariul Moldovei, cu întinsele pășuni acope­rite cu nenumărate turme, cu vestite orașe, cu porturi populate în Marea Neagră, cu comerț întins, iar din hrisoavele domnilor noștri, se șterge titlul de domni ai Mărei Negre pe care-l purtase păn’atunci cu at­ta mândrie. Amară decădere! Crîncenă des­­poiere ! Datornicul lui Shylock era mai favorizat de­cit noi : el trebuia să plătească creanța sa la scadență, în caz de neurmare, cu o litră de carne tăiată în coapsa sa, fără a vărsa o singură picătură de singe, dar o litră tocmai: un tenehiu mai puțin sau mai mult ducea la moarte ba Încă și la confiscarea averei ! Să poate o pedeapsă mai mare pentru un cămătar ? Nouă ni se făceau tăie­turi adinei în carne vie în lungatizi in latul corpului nostru numai prin dreptul celui mai tare: „Quia no­­minor leo­­“ Hugo nu e pe deplin drept cind, în una din Orientalele sale zice: Les tures ont passé la, tout est ruine et deuil. Nu numai turci trecuse pe acolo, dar și creștini, prin urmare, nu numai homo ho­­mini, lupus, ci și Christianus Chris­­tem lupus. Tristă epocă ! Cerul însuși se obosise acum de schingiuirea noastră. Suntem la sfir­­șitul intii al secolului al 19 lea. In 1829, au teribil­i Armatele marelui imperiu de la Nord ocupau țara, soldații cu coadă a Ecaterinei. Pentru culmea umili­­rei, ni se impunea o constituție pe care n’o ceream. O iarnă siberiana, de împreună cu ciuma asiatică, cu cium­­ele de holeră aduse pe cozile cailor cazacilor din Ucraina, care și astăzi întinează curatele noastre tim­­pii pustiau țara, nici o dată o ne­norocire nu ne venea singură ! Domnia fanariotă încet'nd, ni sa trimete domn dintre boierii noștri de către Rusia in Înțelegere cu Poarta aceștia se luau după rang și după avere, mai ales după bogăție. Domn național, dar șters, nul. O adunare de formă, fără rost și fără demnitate care votează imunități și recompense naționale domnului. Mer­gem cu vai de noi! Nu se înțelegea nimic din exis­tența noastră ! Ni se tăgăduia chiar origina ; o notă diplomatică spunea Europei în fața Istoriei că originea noastră să pierde în noaptea timpu­rilor și in adevăr, am dovedit-o a­­ceasta la Plevna, mai tirziu scăpind chiar pe acei cari ne negase viteaza noastră origine. Gregorie Alexandrescu, in durerea sa de poet suspina versuri ca a­­ceste : „Dar aș vrea să văd ziua, pămîntului vestită, Să răsuflu un aer, mai liber, mai curat Să pierd idea tristă de veacuri intărită, Că lumea moștenire tiranilor s’a dat*. și mingieat in speranțele sale pro­­fetizată: „Mine, poimîne poat“, soarele fericirei Să vă arate veselie orizon senin . Bindi­ades vine pe urmele măriniței, Și o zimbire dulce după un amar suspin“ Profeția poetului să realizază: Suntem mai la jumătatea secolului. O mare furtună zbucnește in Occi­dent. Toate popoarele tresar, unele de grijă, altele de speranță. Un fior de libertate, de dreptate, de emanci­parea naționalităților, suflă pretutin­­dene ; evenimentele se grămădesc, să ciocnesc repede : une immense espé­­rance a traversé la terre ! reclamă Alfred de Musset, Imperiul de la Nord, atit puternic asupra orientului, țeste slăbit. In curind Italia liberă de la Alpi pină la Mediterana. Vlăstarul napoleonian devenit puternic împărat proteguește pe cei slabi. Glorie și recunoștința acestui mare bine­fă­cător al nostru ! Joe lună la dreapta ! Din țări despărțite și incunjurați de atîția dușmani, devenim un singur stat liber și independent, mulțămită unui domn curajos, ales de noi, om iubitor de țară mare între toți. In curind opera sa și cu a sa dorință, este și mai bine așezată pe temelii neclintite, un tînăr principe, coborit dintr’o veche­­ și strălucită dinastie europeană primește a se sui pe tro­nul lui Ștefan, și a lui Mihai Viteazu. Brav la timp, înțelept totdeauna glorie s’a zîm­bit. Viitorul nostru este cu desăvîrșire asigurat. Vai ! De ce o singură re­flexiune ne am­ărăște aici ? De ce: „Et lepore, surgit amari aliquid". De ce eveni­mentele politice atât de favorabile la 1866 nu s’a * întimplat să vie­m asu­pra noastră înainte de anii nefiști 1775 și 1812 ? Nu se putea înlătura paharul a­­cesta de la noi ? Și acum, ca să nu vă obosesc mai mult, vă voiu spune că neajunsurile despre cari v’am vorbit, d-voiatră le veți înlătura. Școala este temelia statului. Ge­nerațiile trecute au făcut nu ceia ce au vroit dar nimi ceia ce le-a fost cu putință să facă. D-voastră veți face mai mult pen­tru că așa este și legea progresului. Nu este o misiune mai nobila pe pă­­mînt de oit aceia a d-voastră cu condiție ca activitatea extra-școlară cum să zice astăzi să fie precumpă­nită de către cea intra-școlară. A d-voastră este sarcina de acum înainte a forma cetățeni liberi și deparii caractere frumoase care să se sacrifice binelui public, să se en­tuziasmeze pentru ideile mari și ge­neroase cari înalță un popor. Focurile aurorei sunt mai puțin luminoase și mai puțin dătătoare de viață de­cit bucuria unui popor, care, râmpind cu un trecut umilitor, res­piră la sfîrșit aerul libertăței, a drep­­tăței, a conștiinței de sine și a băr­băției.

Next