Evenimentul, octombrie-decembrie 1909 - ianuarie-februarie 1910 (Anul 17, nr. 190-281)
1909-10-24 / nr. 209
ANUL XVII No. 209 5 IBani ABOHIMENH Pt un an . . Pe jumătate de an . Lei 2010 Pe trei luni ... 5 In străinătate pe an 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR 1 Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 SAMBATA 24 OCTOMBRIE 1901 ariundun i an.*serul și reclame In pag. a 2-a rândul 1 leu In pag. a 3-a rândul 50 b. In pag. a 4-a rândul 30 b. telepon Nou pod peste Dunărea!... De cîtva timp, la răstimpuri, se vorbește de un nou pod fiste Dunărea cu oarecare nepăsare desinteresată - pare că podul acesta s’ar face pe riul Tang-Gara din Japonia, sau pe Niagara din America. Este ceva care se petrece în taină... Este iar vr’o curătică afacere ,a la Strasberg, în care politica „înalta internaționala“, are în joc interese considerabile. Negreșit este alte ceva din care noi avem se păgubim și din ctre Nemți și Ungurii au să câștige. Altminteri presa cea mare și serioasă din București —presa noastră politică n’ar păstră o așa de prudentă și și diplomații d tăcere !... Se proiectează să se facă un nou pod peste Dunărea care să deschidă o nouă cale —poate mai scurtă și care va trece prin țara noastră și se va folosi de malul nostru al Dunărei; o cale care va modifica poate radicalmente mersul lucrărilor noastre economice și echilibrul intereselor noastre într’un seliu sau în altul,—și presa română de toate culorile tace și cu o cumpănită prudență trece alături ?... Ce va să zică acest mister?... Și pentru ce acest mister?... Datoria presei este — dacă are de menire să apere interesele țării— să studieze, în toate amănuntele, chestia aceasta atît de gingașă, ca să nu ne trezim surprinși și cu angajamente luate, fără știrea noastră și în dauna intereselor noastre naționale. Pentru ce face presa romina ? Se zice că d. Ionel Brătianu ar fi dat fagăduinți d-lui Aerenthal pentru a deschide traficului Austro- Ungar o linie mai dreaptă și wai scurtă, pentru străbaterea mărfurilor imperiului în orient—și că acea linie, care are și o importanța strategică, va trece prin Bulgaria și va ajunge hn portul Varna... Auzim și noi, cești din provincie,șoapte în dreapta, șoapte în stînga— vorbe sburătoare... Și ziarele din Capitală, care ar putea să ne lumineze, se prefac că n’aud și nu văd nimic? O linie mai scurtă la Marea... însemnează a pune în inferioritate linia romînă care ne leagă cu Marea,—prin podul de la Cerna-Vodă și ajunge la portul nostru Constanța. Și atunci este evident că s-ar proiecta o linie mai scurtă prin Bulgaria—pe care ar avantaja-o—și ar merge la Varna—port bine apropriat de natură și care cu puține îmbunătățiri ar nimici repede portul nostru Constanța. In așa condiții noi înșine am pregăti ruina noastră, pentru a folosi marele interese de penstrațune economică ale Austriei—și în al doilea ordin ale Bulgariei— cu prețul ruinei portului nostru, pentru organizarea căruia am făcut și avem încă să făcem multe sacrificii !... In limbajul fostului șif al colectiviștilor aceasta s’ar numi :radare «le neguri.. Și presa noastră, presa romînă — străjărul firesc al opiniei publice serioase— nu zice nimic ?.. De ce ? Cerem imperios ca presa, din Capitală să și facă datoria și să se pronunțe,,lămurit* și hotărît în chestia podului nou. Nu’i cinstit să se întunece în tăcere asemene mari chestii naționale, din cauza marafeturilor diplomatice și a meschinelor calcule. Era o vreme cînd se zicea că lozinca conservatorilor este: Totul pentru Patrie ! Oare astăzi gazetele noastre n’au nici o lozincă ? FUGITIVE „Să între dl. Stere un guvern !—Nu spunem aceasta cu ironie“. „Adevărul' Nici n'aveți bine cită bucurie Simt că Adevărul, fără ironie, Criza s’o rezolve așa are idei . Deci profită grabnic, domnult C Stere, Pleacă și ți ia unul dintre ministere Chiar în astă seară cu un tren expres. Bum. ’■ ■—Buniiem »'—»■ [UNK]""îmi Viață de expediente y i împrejurări zilnice, vin se confirme necontenit că tachismul merge spre liquidare. Relațimnele între cîțiva așa numiți fruntași ai aventurei sunt precum se știu foarte încordate. Cheltuelele de întreținere ale gazetelor care servesc cauza, nu sunt acoperite și au început să se ridice așa, Incit merg spre cruhuri inevitabile. Soldățimea nouei democrații este la rândul ei atit de deprimată încă a început să nu mai respundă la apelurile de întruniri plenare pe la cluburile grupului. In fine treaba a ajuns acolo că se poate numi un început de sfîrșit. Și fata, lucrurile trebuia se ajungă aici. Inventat pe amăgeli și ■ pe panglicarii, dus tot timpul cu expediente și cu palavre amețitoare pentru naivii prinși cu arcanu de prin toate punctele cardinale,— neapărat că takismului era să i se înfunde odată. Pare-se că acest moment a și sosit. Strîns din toate părțile cu ușa, grupul aventurierilor trăiește de azi pe măni cu vorbe de speranțe cu care celebrii lui fruntași 11 hrănesc. Așa de exemplu, zilele aceste, căpiteniile aventurei au început să respîndească în public diferite versiuni asupra unei închipuite apropieri ce s’ar proiecta între gruparea d-lor Budăreu-Ionescu-Fleva, și între partidul conservator. Ba că s’ar face un simplu cartel electoral, — ba că ar fi vorba de o comună conlucrare in vederea unei campanii de resturnare, — In fine o sumă de blagomanii, cu care conducătorii takiști, sperează să mai ridice moralul trupelor. Așa se explică, pentru ce întâlnim o sumă de fețe aventuriste zimbind, vesele, și cu privirile de tot galeșe. Se văd bieții oameni deja ajunși la guvern, agățindu-se de pulpanele hainelor partidului, conservator. Te strâci de râs. Mă rog, bucurie și izbândă pe toată linia tekistă ! Unde mai puneți apoi împrejurarea că gruparea takistă rămâne consacrată ca partid politic, prin faptul de a fi chemat la o comună conlucrare și la cartel electoral cu partidul conservator. E tot ce putea visa mai trandafiriu, termenii takiști ! Ei, da cât o să țină această amăgeală ? Desigur tot atât cât au ținut toate celelalte. Așa să ’ndice totdeauna o viață de expediente cum e acea a grupărei takiste. FARÂMITURI Foștii directori ai ziarului tachist Ordinea, d-nii Juvara și Păucanou au foat înlocuiți în această funcțiune pentru că au dat dovada s’gurii că n’aveau stofă de adevărații democrați“ . Nu primeau plată pentru serviciile ce făceau. Cu alte cuvinte lucrau pour l honneur, lucru de care ta‘kiștii au exact aceiași impresie ca din cui de tămîe 4 DIntre efectul gândit și efectul produs a articolelor genialului polemist de unul singur, jurisconsultul Lascar Tontoniu, este o deosebire pronominală. — De ce pronominală ? — Pentru că constă numai în pronumele „să". In adevăr Tontoniu gîndește să facă de rîs și reușește să« facă de tis <. Cetim ?n Adevărul : „D-l Ionel Brăteanu e dezolat de un singur lucru» Că n’a băgat de acum opt zle pa d-l Stere în guvern ca să’i servească și d»sale o supă cu sos tomat extras din capetele sparte ale muncitorilor. Iar, mai la vale Adevărul striga cu punte de exclamație: „Să intre dl Stere In guvern* Is Nu știm dacă lui d. Stere, care e deprins cu borș rusesc, îi va conveni supa la care'l poftește d. Miile In tot cazul noi fi zicem • — livolii vaiti, gaspadin Stere, i ha« ruso apetito .^VV/?AA/VV,V^“ Guvîntarea d-lui Anton Naum — rostită la banchetul dat în onoarea sa de profesorii universitari.— Domnilor și scumpi colegi Atențiunea delicată, stima și prieteșugul ce-mi evâtați astăzi, cu ocaziunea acestei serbări, umplu inima mea de o dreaptă și adîncă emoțiune. Mare onoare mi-ați făcut! Cred însă și vă rog să conveniți și D-stră imediat, că din această onoare, cea mai mare parte, dacă nu toată, se cuvine locului pe care l’am ocupat, și numai o foarte mică părticică mie, și aceasta prin indulgența D-voastră. Cind după moartea mult regretatului meu predecesor, harnicul și exactul Sf. Vîrgolici, am fost recomandat să-l Înlocuiesc, nu știu dacă a fost o singură zi. In tot cursul profesoratului meu, in care, apropiindu-mă de catedră să nu am bătaie de inimă și o mustrare intimă pentru neajunsurile ce-mi atribuiam. Suvenirile mele de la Sorbona și de la colegiul Franței, acele glasuri eloquente, acele lecții pline de erudiție, de gust și de formă perfectă, într’o limbă admirabilă a marilor maeștri din timpurile imperiului al 2 lea, se înălțau înaintea mea în toată frumuseța lor. Dar lucru era făcut! Trebuia ca pretutindene, nn învățâmânt, ca și la celelalte servicii ale tinărului nostru stat, să mergem înainte cu toate neajunsurile noastre, să căutăm a le Îndrepta și să facem față timpului, cea ce s’a și făcut și bine s’a făcut, îndrăzneală grea dar îndrăzneală ! Noroc, domnilor, că noi, vreți să zic noi rominii în general, spiritul întreg al națiunei noastre, învățăm lesne; și mai lesne încă ne asimilăm cu cea mai mare ușurință, ori ce ideie or ce cunoștință, ori ce descoperire făcută, gîndită și închiegată de alții; sîntem plagiatori de geniu, ba încă dar aceasta vă rog să rămîe intre noi — uităm adeseori a spune, probabil din o prea mare distracție, de la cine luăm. Această uitare din partea noastră se întîmplă mai cu deosebire în domeniul literaturei, a poeziei, al artelor, a sociologiei, a științelor morale și politice, a ideologiei și a metafizicei. Ci pentru științele exacte, le luăm, dar le luăm cu înțelegere, cu competență și le predăm bine. Onoare dar facultăței de știință , progresul ei este mare, necontestat și foarte folositor. Cu pentru cauzele neajunsurilor noastre în timpul renașterei de acum cincizeci de ani, acesta este un lung și dureros martirologiu al Istoriei noastre. Nu vă voi vorbi despre soarta legionarilor lui Traian aduși la Dacia de la Aurelian și până la epoca „Descălicătorilor de Țări și dătătorilor de legi și datini, cum zice poetul. Nici un cuvint despre Metodiu și Chiril pe cari nu-i hibuia. Voiu lăsa pe Roessler să-și doarmă somnul vecinic sub privigherea d-lui Xenopol. Nu vă voi vorbi despre acea epocă eroică a marilor noștri domni păminteni, luptându-se în contra selbatecelor hoarde ale Islamului. Vă voiu mai spune că cu domnii din Fanar se Începe prin o infernală și machiavelică combinație desnaționalizarea noastră, fiindcă se făcea pe două căi ascunse, și sub îmboldirea unui puternic dușman al nostru : asemănarea identică a religiunei noastre cu a lor și Introducerea unei limbi care, acum decăzută și subțietă prin o seculară practică de iscusită lingușire și servilism, bizantin fusese odinioară limba poeziei, iar la Roma limba de preferență a aristocrației romane in timpul decadenței sale. Mai încolo, martirologiul nostru devine acut, șuim repede pe Calvar, suntem împinși brutal de destin pe urmele Poloniei ! La 1775 ni sa răpește Bucovina, grădina Moldovei, cum o numește Alexandri, plîngînd . Treizeci și șapte de ani după aceasta, la 1812 ni se răpește Basarabia, grănariul Moldovei, cu întinsele pășuni acoperite cu nenumărate turme, cu vestite orașe, cu porturi populate în Marea Neagră, cu comerț întins, iar din hrisoavele domnilor noștri, se șterge titlul de domni ai Mărei Negre pe care-l purtase păn’atunci cu atta mândrie. Amară decădere! Crîncenă despoiere ! Datornicul lui Shylock era mai favorizat decit noi : el trebuia să plătească creanța sa la scadență, în caz de neurmare, cu o litră de carne tăiată în coapsa sa, fără a vărsa o singură picătură de singe, dar o litră tocmai: un tenehiu mai puțin sau mai mult ducea la moarte ba Încă și la confiscarea averei ! Să poate o pedeapsă mai mare pentru un cămătar ? Nouă ni se făceau tăieturi adinei în carne vie în lungatizi in latul corpului nostru numai prin dreptul celui mai tare: „Quia nominor leo“ Hugo nu e pe deplin drept cind, în una din Orientalele sale zice: Les tures ont passé la, tout est ruine et deuil. Nu numai turci trecuse pe acolo, dar și creștini, prin urmare, nu numai homo homini, lupus, ci și Christianus Christem lupus. Tristă epocă ! Cerul însuși se obosise acum de schingiuirea noastră. Suntem la sfirșitul intii al secolului al 19 lea. In 1829, au teribili Armatele marelui imperiu de la Nord ocupau țara, soldații cu coadă a Ecaterinei. Pentru culmea umilirei, ni se impunea o constituție pe care n’o ceream. O iarnă siberiana, de împreună cu ciuma asiatică, cu ciumele de holeră aduse pe cozile cailor cazacilor din Ucraina, care și astăzi întinează curatele noastre timpii pustiau țara, nici o dată o nenorocire nu ne venea singură ! Domnia fanariotă încet'nd, ni sa trimete domn dintre boierii noștri de către Rusia in Înțelegere cu Poarta aceștia se luau după rang și după avere, mai ales după bogăție. Domn național, dar șters, nul. O adunare de formă, fără rost și fără demnitate care votează imunități și recompense naționale domnului. Mergem cu vai de noi! Nu se înțelegea nimic din existența noastră ! Ni se tăgăduia chiar origina ; o notă diplomatică spunea Europei în fața Istoriei că originea noastră să pierde în noaptea timpurilor și in adevăr, am dovedit-o aceasta la Plevna, mai tirziu scăpind chiar pe acei cari ne negase viteaza noastră origine. Gregorie Alexandrescu, in durerea sa de poet suspina versuri ca aceste : „Dar aș vrea să văd ziua, pămîntului vestită, Să răsuflu un aer, mai liber, mai curat Să pierd idea tristă de veacuri intărită, Că lumea moștenire tiranilor s’a dat*. și mingieat in speranțele sale profetizată: „Mine, poimîne poat“, soarele fericirei Să vă arate veselie orizon senin . Bindiades vine pe urmele măriniței, Și o zimbire dulce după un amar suspin“ Profeția poetului să realizază: Suntem mai la jumătatea secolului. O mare furtună zbucnește in Occident. Toate popoarele tresar, unele de grijă, altele de speranță. Un fior de libertate, de dreptate, de emanciparea naționalităților, suflă pretutindene ; evenimentele se grămădesc, să ciocnesc repede : une immense espérance a traversé la terre ! reclamă Alfred de Musset, Imperiul de la Nord, atit puternic asupra orientului, țeste slăbit. In curind Italia liberă de la Alpi pină la Mediterana. Vlăstarul napoleonian devenit puternic împărat proteguește pe cei slabi. Glorie și recunoștința acestui mare binefăcător al nostru ! Joe lună la dreapta ! Din țări despărțite și incunjurați de atîția dușmani, devenim un singur stat liber și independent, mulțămită unui domn curajos, ales de noi, om iubitor de țară mare între toți. In curind opera sa și cu a sa dorință, este și mai bine așezată pe temelii neclintite, un tînăr principe, coborit dintr’o veche și strălucită dinastie europeană primește a se sui pe tronul lui Ștefan, și a lui Mihai Viteazu. Brav la timp, înțelept totdeauna glorie s’a zîmbit. Viitorul nostru este cu desăvîrșire asigurat. Vai ! De ce o singură reflexiune ne amărăște aici ? De ce: „Et lepore, surgit amari aliquid". De ce evenimentele politice atât de favorabile la 1866 nu s’a * întimplat să viem asupra noastră înainte de anii nefiști 1775 și 1812 ? Nu se putea înlătura paharul acesta de la noi ? Și acum, ca să nu vă obosesc mai mult, vă voiu spune că neajunsurile despre cari v’am vorbit, d-voiatră le veți înlătura. Școala este temelia statului. Generațiile trecute au făcut nu ceia ce au vroit dar nimi ceia ce le-a fost cu putință să facă. D-voastră veți face mai mult pentru că așa este și legea progresului. Nu este o misiune mai nobila pe pămînt de oit aceia a d-voastră cu condiție ca activitatea extra-școlară cum să zice astăzi să fie precumpănită de către cea intra-școlară. A d-voastră este sarcina de acum înainte a forma cetățeni liberi și deparii caractere frumoase care să se sacrifice binelui public, să se entuziasmeze pentru ideile mari și generoase cari înalță un popor. Focurile aurorei sunt mai puțin luminoase și mai puțin dătătoare de viață decit bucuria unui popor, care, râmpind cu un trecut umilitor, respiră la sfîrșit aerul libertăței, a dreptăței, a conștiinței de sine și a bărbăției.