Evenimentul, aprilie-iunie 1910 (Anul 18, nr. 46-114)

1910-06-10 / nr. 99

­ANUL XVIII No. 99 5 IB simt ABONAMENTE Pe un an . . . Lei 20 Pe jumătate an . 10 Pe trei luni ... 5 In străinătate un an 30 Un număr vechi 30 bani EVENMENTUL ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 5 JOI 10 IUNIE 1910 — mult% m Sam­ANUNCIURI Invertir si recla.no.4. In pag. a 2-a rândul 1 leu In pag. a 3-a rândul 50 b. In pag. a 4-a rândul­ 30 b. t­elefon ITo.SS HHBM HBBBSBai B HaBBBM HBBSBBH Hi Activitatea partidului naționalist — răspuns d-lui A. C. Cuza — Intr’un articol publicat în unul din numerile trecute ale ziarului nostru, ocupîndu ne de activitatea partidului naționalist de sub conducerea d-lor Iorga și Cuza, am relevat complecta lui rezervă față de toate chestiunile ivite In ultimul timp, chestiuni cari dacă prezintau vre­un interes deose­bit In viața noastră politică, ll pre­zintau tocmai din punct de vedere național. Și trecînd în revistă toate acele chestiuni față de cari naționaliștii noștri organizați acum In partid po­litic, se ilustraseră prin cea mai com­plectă inacțiune, terminam cu urmă­toarea remarcă: „Cu agret dar trebue să facem con­statarea că noul­­ partid depa­rte de a fi un cîștig pentru viața noastră poli­tică este o pierdere, căci oamenii cari pînă acum se devotase unui apostolat sincer au luat toate apucăturile poli­­ticianilor de duzină, cu finețuri și re­zerve cari n’au nici o noimă, dar cari trădează un fals naționalism..­. Afacerea canonicului Baud, scan­dalul bisericesc și atrocitățile ma­ghiarilor in ultimile alegeri, erau chestiunile asupra cărora am ținut mai ales să insistăm atunci, arătând indiferentismul cu care au fost in­­t'mpinate tocmai de către partidul care prin Însăși titulatura lui, era in­dicat să intre cel dintăi în acțiune, să indice și să impună soluții, să formeze curente în opinia publică. La constatările noastre, d. A. C. Cuza, unul din șefii partidului națio­nalist, răspunde printr’un lung articol in ultimul număr al «Neamului Ro­­mânesc“, căutând a justifica rezerva naționaliștilor față de chestiunile po­menite mai sus. Dacă d. Cuza s’sr fi mărginit cu justificările numai la faptul că parti­dul naționalist „și-a spus, la ocazie cuvîntul său în „Neamul Romînesc” prin pana autorizată a d-lui N. Iorg și că inacțiunea de care l’am Învi­novățit ne datorește Imprejurărei că „ne aflăm abia la începutul constituț­iei noastre, împovărați de lucrări* — după cum Insă­și d-sa declară — răspunsul ar fi fost mai puțin nefe­ricit, scuza ar fi fost fu parte bine­cuvântată, de­și e o concepție ridicolă acela de a crede că atare chestiuni se pot rezolvi prin pateticul cîtor­va fraze de gazetă sau revistă, fie chiar și sub semnătura d-lui Iorga. C. Cuza încearcă însă a justifica și pe alte căi rezerva partidului națio­nalist, scoțindu ne înainte o serie de considerații cari merită a fi analizate, pentru a arăta cit de puțin sunt pre­gătiți pentru politica de guvernămînt șefii noului partid și cît de curioase le sunt concepțiile. 1) In chestiunea canonicului Baud d. A. C. Cuza explică rezerva parti­dului naționalist prin următoarele considerente: „Mai inrțiu, noi credem că un rău servi­ciu pe care l-am face poporului nostru, dacă l-am mai încurca fi în lupte confesio­nale, fără motiv că a spus canonicul Baud nu neadevăr, si că opinia publică, indignată, a răspuns afirmările lui nedovedite, prin ac­­tul de legitimă protestare al doamnelor ro­mane, foarte bine. El si-a primit pedeapsa lui. Dar, de aici, care e nevoie să incepem a ne frămînta prin întruniri, poate in con­tra „pericolului catolic”, sporind desbina­­rea dintre creștini, cari trebuie să trăiască frățește, ori de ce confesie ar fi. Să se noteze că rîndurile acestea sunt semnate de d. A. C. Cuza și reprezintă în mod autorizat vederile partidului naționalist In chestia pro­pagandei catolice In țara romînească Va să zică să lăsăm friu liber tu­turor uneltirilor la cari se dedau pa­­pistașii pentru a Introduce dezbinarea și ura în sinul Bisericei Ortodoxe; să lăsăm congregațiile catolice să se întindă pe pămîntul țarei noastre pen­tru a dobindi averi prin captațiuni și a face pe ființile plăpînde ce le sunt încredințate spre educare să-și renege credința strămoșească,— și a­­ceasta pentru bunul motiv că cu toții, — și ortodoxi și catolici, — suntem creștini și trebue să trăim frățește ! Contra actelor îndrăznețe ale aces­tora și sistemului lor opus învățătu­rilor lui Christ de a face prozeliți prin silnicie, găsesc că nu trebue lu­ată nici o măsură acei cari acum patru ani în urmă au provocat văr­sare de singe in piața Teatrului din Capitală, pentru că o societate de doamne,—acelea cari acum au protes­tat cu atâta vigoare în chestia cano­nicului Baud, lucru pe care nu lau făcut naționaliștii — au incercat să joace o piesă în limba franceză. Fru­moasă logică, n’avem ce zice ! Ca un nou reformator , Cuza vine și trecînd peste ceia ce urmașii apos­tolilor n’au îndrăznit să treacă de a­­tltea secole, șterge și schisma și dog­mele eretice cari despart pe catolici de B­serica Ortodoxă, lăsând f­iu li­ber uneltirilor papistașe,­­prea puțin pășindu-i de slăbirea credinței stră­bune, decretînd înfrățirea generală. Cu logica aceasta d. Cuza putea merge mai departe, putea decreta în­frățirea și cu evreii și musulmanii, căci ia urma urmei și ei cred într’un Dumnezeu, — chestie de formă care după d-sa puțin importă,— și atunci 11 vom vedea reîntorcindu-se de unde a plecat odinioară..... In tovărășia d-lor M­ile și Nădejde. Acei cari cred însă că consideren­tele expuse mai su3 de d. Cuza sunt rezultatul convingerei sale sincere, se inseelă. Acestea nu sunt de­cit fine­­țete și rezervele bazate pe motive de tactică, de cari vorbeau în articolul nostru anterior. In specie motivul de tactică e a­­cela că d­nii Iorga și Cuza politiciani novici Intr’un partid și mai novice, au naivitatea de a crede că pornind lupta contra catolicilor cari abuzează prea îndrăzneț de toleranța noastră, ar cădea în dizgrația Suveranului Odată relevată atitudinea partidu­lui naționalist în chestiunea canoni­cului Baud, trecem la a doua ches­tie. 2) Scandalul Bisericesc. Aci­d Cuza după ce iarăși ne pune înainte fap­tul că­­ Iorga și-a spus cuvîntul prin „Neamul Romînesc*, ne servește și noutatea că „Noi am înscris în programul nostru și vom lupta cu stă­ruință pentru aducerea la îndeplinire a acestui punct important: „autono­mia bisericei“. Dacă pentru un partid politic „na­ționalist“ de acțiune sunt îndecjunse cele cite­va rînduri ale d­lui Iorga la cari s’a mărginit întreaga sa activi­­tate, faptul acesta nu-1 vom mai discuta lăsîndu-1 la apreciarea tutu­rora. De ceea ce ne vom ocupa e importantul punct din program, auto­nomia bisericei. Aci d—nii Iorga și Cuza au sosit prea tîrziu și au sosit prea tirziu fiind­că autonomia bise­ricei noastre există de demult și e prevăzută alb pe negru în Constituție. Ni se va răspunde poate că Con­­stituția vorbește numai autonomia bisericei noastre față de celelalte bi­serici ortodoxe răsăritene, nu insă și organizarea ei internă, autonomia de ori­ce amestec al laicilor. Constituția declară însă iarăși cu toată clarita­tea necesară că religia ortodoxă este religia noastră de stat și că se va organiza conform dogmelor și canoa­nelor ei. Ori canoanele împiedecă ori­ce amestec al laicilor, lăsând supre­ma conducere în minile „prinților bisericei episcopii și arhiereii.” Autonomia bisericei e prevăzută prin urmare prin Constituție sub toate ra­porturile și scandalul bisericesc a luat naștere tocmai fiind că un partid poli­tic a incercat sa încalce această autono­mie,, prin legea sinodală a d-lui Haret, înscrierea prin urmare a realizărei au­tonomiei bisericei In programul na­ționalist n’are nici o noimă, cum de altminteri n’au nici o noimă toate celelalte puncte din program care au figurat și figurează în toate progra­mele politice care de 40 ani se emit în țara noastră. Dar de aceasta ne vom ocupa mai pe larg atunci cind vom analiza rostul noului partid în viața noastră politică. In ce privește critica pe care o fa­ce d.­auza atitudinei partidului con­servator față de scandalul bisericesc, și declarația pe care o pune Ia gura d lui Petre Carp,—declarație a cărei dovadă I­ desfidem s’o poată face,— ne vom măr­gini să­­ răspundem „nu e vorba ce am făcut noi, e vorba ce n’ați făcut și ce nu faceți d-voastră. Rămîne Încă odată dar bine sta­bilit că partidul naționalist care tre­buia sa sară cel dintăi cind un alt partid politic Încercase să zdruncine autonomia organizărei biserisericei, a păstrat cel mai complect indife­­rentizm. Indiferentizro, căci trebuiau fapte, nu vorbele d-lui Iorga. 3) Trecem acum la chestiunea atro­­cită­ților maghiare. Aci răspunsul d-lui Cuza, e și mai interesant căci accen­tuează încă odată păcatul în care cad ambii șefi ai partidului naționa­list. Drept mișcare a naționaliștilor de sub conducerea d-lor în chestiunea barbariilor comise de unguri în Ar­deal, d. Cuza ne scoate înainte în­trunirile organizate de Liga Culturală. Dar ce Liga Culturală e o filială a partidului naționalist ? Pentru ce ? Pentru că d. Iorga e secretar la centru și d. Cuza la Iași ? E dînsa organizația pusă în servi­­­ciul și sub tutela unui singur partid, sau e o organizație care ne aparține tuturor, aparține întregei romînimi și facem cu toții parte dintr’însă, indi­ferent de culoare politică ? Oare activitatea ei în loc să se res­­tringă asupra tuturor românilor de inimă cari o constituesc poate fi re­vendicată și monopolizată numai de cutare sau cutare partid ? Păcatul cel mare al d-lor Cuza și Iorga e monopolul pe care Încearcă să-l pună asupra ori­cărei mișcări în chestia națională. Nimeni nu poate fi bun naționalist dacă n’are certifi­catul d-lui Iorga ; nici­ o instituție nu poate fi patriotică dacă d-nii Iorga și Cuza nu fac parte și punem rămășag că dacă d-nii Iorga și Cuza ar trebui să părăsească Liga Culturală, mine această instituție ar fi denunțată de pericol național. Am crezut necesar să opunem a­­cestea răspunsului d-lui A. C. Cuza din „Neamul Romînesc“, pentru a nu lăsa să se creeze legende false, să se ia drept monedă bună și ade­văruri imuzibile vorbele goale, nici să se monopolizeze ceia ce nu se poate monopoliza, sentimentele națio­nale. In ceia ce privește invectivele cu cari­e, Cuza ține cu ori­ce preț să ne gratifice printre picături ca ,,faliți morali, prădători de țară1' ,,ațîțători de patimi îi vom răspunde că nu acestea sunt argumentele unei dis­cuții serioase, precum­­ nu sunt nici expresiile „vitus“ și ,­chiar*, adevăra­tele arme cari fac pe polemist in­vincibil sunt priceperea și linia­credlulft. FUGITIVE Pah­arul Vanităților «... am vorbit până la fund paharul vanități­lor omenești, n’am ce am mai gust de aoi înainte din acest pa­har*. Take Ionescu (Discurs Eforie). Al vanităților pahar, pe care, O Take ! spui ce ’ntreg tu l’ai sorbit, O picătură ’n fundul lui mai are Și­­ tocmai stropul cel mai mult dorit­ E ce a nespus du dulce picătură, Ce-o spun doar numai șefii de gwern, Pe care n'ai simțit o Incă'n gură Și care un pahar va sta etern ! Stros de ea, de-a pururi vei privi-o Cum strălucește-acolo, pe cristal, Căci n’ai alt chip de ce să-i zici: adio ! Ori să înduri supliciul lui Tantal ! Bum „Revizuirea Constituției“ Se pare că partidul d-lui Take Ionescu nu trăește în alt scop de­cît ca să vadă re­vizuită constituția. Născută în condițiile știute, gruparea democrată avea ne­­voe de bani pentru a putea lupta și a-și da tfosul de par­tid politic. Samsarii partidului, cărora nu le era greu să îndepli­nească acest rol, pe cîtă vre­me nu fuseseră nici odată alt­ceva, au lăsat a înțelege celor interesați că între prin­cipiile democratice figurează și acela al împămîntenirilor cît mai numeroase. Și ast­fel s’a reușit ca A­­lianța Israelită să găsească foarte bine venită întemeiarea partidului takist și să judece în interesul ei, ca să-i dea tot sprijinul necesar pentru o desvoltare cît mai rapidă, împrejurările au dovedit cît de puternic a fost concursul tuturor celora care ’și puse­seră in dl. Take Ionescu spe­ranțele jidovicei Statului Ro­mînesc. Luptele electorale date de organizarea takistă ne-au ui­mit într’adevăr prin potopul de bani vărsați fără econo­mie pentru a asigura succe­siv izbînzile pe care le cîntă azi și în virtutea cărora șeful are obrăznicia să ceară­ chiar puterea. Partidul m­ărindu-se repe­ de cu tot ce are țara aceasta mai lipsit de scrupule și ban­cherii care au avansat fon­duri takism­ului găsind că mo­mentul scadenței polițelor a sosit, dl. Take Ionescu a fost nevoit să le dea un semn doveditor că nu și-a uitat angajamentul. A convocat deci partidul la congres pentru a modifica programul pe care nu'l are. In realitate însă toată reva­tura aceasta a fost făcută în scop ca dl. Take Ionescu să aibă prilejul de a afirma că Constituia trebue revizuită. Această­ declarație nu pu­tea de­cit să satisfacă pe Ali­­ania Israelita și s’o hotărască pentru un nou vărsămînt de fonduri de luptă care să a­­sigure ajungerea la putere a Conservatorilor­ democrați. „Alian­a* știe că numai ho­­tărîndu-se revizuirea Consti­tuției, blestematul acela de art. 7 se va putea suprima și de aceia nu refuză nimic a­­celui ce a făcut tocmeala ca aducă aceasta la îndeplinire. Va veni însă momentul cînd păcăliții vor deschide ochii și vor vedea că revizu­irea Constituției, pe care dl. Take Ionescu a înscris o în programul său politic, nu este de­cît o manopera pentru estorcarea fondurilor streine necesare cheltuelilor de re­prezentare a strînsurei sale menite să încurce cît de alt mersul normal al politicei noastre. De-almintrelea furnisorii a­­ceștia de fonduri ai takismu­­lui se vor mai putea convin­ge că banii au­ fost­ răut pla­sați, atunci cînd, după o tre­cere de timp și sătui de prea multă așteptare, vor înțelege că guvernarea acestei țări nu poate fi lăsată­ exclusiv pe mina unui om de specia d-lui Take Ionescu. Ne mirăm însă cum, oa­meni cu experiență, ca aceia care conduc interesele Alian­ței, n’au priceput intențiile șefului noului „partid” și și-au ipotecat banii în făgădu­­iala unui paraponisit. Să aștepte deci „Alianța“ revizuirea Constituției și mai cu seamă suprimarea art. 7. Paște murgule, iarbă verde., ----------------------------------------— FĂRÂMITURI Din lista delegaților takiști din lați, pu­blicată în „Opinia*, notăm tn treacăt ur­mătoarele nume: „Juster L, mare proprietar. Jacques Levin, idem Morita Wachtel, mare industriaș Rotbart 1, mare spițer". Cine­ ar putea îndrăzni deci să spună că congresul „partidului* democrat n'a fost cuțer? Vituz ? _­­O­La întrunirea de la Eforie, d. Bădărău a vorbit de „revista generală a trupelor* de fanioane, comandanți, soldași, ma­nevră, strigă­ npre­jur, bătălie etc. Cu alte cuvinte s’a pus pe făcut miliție la ca­taramă. Păi, dacă i-a venit gusturi cazone, con­­centrați-i că tot e vremea manevrelor,­­vr­ia sine știm și noi acum ce se­cera la takiști ca să ți se dea titlul de fruntaș. O

Next