Evenimentul, aprilie-iunie 1912 (Anul 20, nr. 27-98)

1912-06-10 / nr. 83

­ANUL XX No. 83­5 BANI ABONAMENTE Pe un an . . Lei 20 Pe jumătate an . „ 1O Pe trei­ luni . . „ 5 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 80 bani = DUMINICA 10 IUNIE 1912-5 BANI A­N­U­N­CI­U­R­I Inserții și Reclam­a In pagina a­­ 2-a rândul 1 leu In pagina a 8-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— T­E­LE­C­OM No. 88­­0 R. fi N al L PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 Revocarea Se dovedește astăzi, fără îndo­ială, că inamovibilitatea făcută de conservatori, a fost pripită,—pen­tru că rezultatele pe care le dă justiția, într’o chestiune de mare însămnatate,—care atinge și mo­rala publică și interesele materiale ale statului, — dovedesc că aceste interese n’au acum nici o ocrotire. Justiția au ajuns o adevarată­­ minoră napolitană. Partidul li­beral au isbutit, să organizeze în statul român ceea ce se făcuse în Italia sub regele Bomba. Șeful acestei organizații este Dl. Ionică Brătianu care nu are de­cât să poruncească, pentru ca să fie ascultat în justiție, de sus până jos,­­ de la Curtea de Casație pănă la Tribunalul comercial. Trei hotărâri consecutive s’au dat în revoltătorul și scandalosul gheșefi al tramvaielor comunei București, și câte­ și trele au afir­mat că este cinstit, că este legal, că este bine, să se escrocheze capitala țărei de avutul ei,—și, că este permis ca cu acel avut, să organizeze o societate anonimă pe acțiuni, în folosul D-lui Vin­­tilă Brătianu însuși Primar și fra­tele ministrului președinte, și a partizanilor săi ca co-acționari. Această stare de lucruri nu mai poate fi îngăduită fără pericol pen­­tru interesul public, și fără ru­șine pentru demnitatea statului român. Noi nu mai avem justiție în România; — prin urmare suntem lipsiți de elementul principal al civilizației unui popor. Căci ce însemnează legile cele mai bune, când ele ajung să fie aplicate de niște oameni robiți intereselor mercantile a unei coterii politice, a cărei lăcomie este fără margini. Să se observe bine, că aice nu e vorba, de un tribunal oare­care, de la vre­un mic târgușor de pro­vinție,—ci de întreaga ierarhie ju­decătorească din capitala regatu­lui — unde se presupune că s’a numit floarea jurisconsulților români. Curtea de Cassație a emis formu­la de principiu care a înlesnit apoi toate matrapazlîcurile judecătorești. Curtea de Cassație a declarat că tribunalele pot să nege parlamen­tului, dreptul de a legifera ; pot să’i nege dreptul de a da inter­pretări cu autoritate, pentru legile în acțiune ; într’un cuvânt că tribu­nalele pot să se erige la înălțimea unor Censori supremi a represen­­tațiunei naționale,—cu toate că a­­ceastă representațiune personifică Suveranitatea Statului. Odată promovat acest funest principiu, Tribunalul ordinar de București, Tribunalul comercial și Curtea de Apel, s’au grăbit să consfințească pe rând spoliațiunea comunei capitalei , să condamne guvernul la­ jumătate de milion, în folosul spoliatorilor—pentru că a îndrâsnit a lua apărarea interesu­lui public. Cei cari au perpetrat gheșeftul, spre a lor îmbogățire, sunt pri­viți de justiție ca niște oameni ne­prihăniți și susținuți ca se urme­­ză mai departe cu uneltirile lor culpabile. Cei cari apără interesul public, sunt pedepsiți cu colosale amenzi, ca rău­făcători!... E de mirare, cum de n’au pro­nunțat tribunalele și pedeapsa în­­chisorei pentru ministrul care s’au făcut datoria , dar cu îngăduință credem că vom ajunge în curând și la aceasta ! O aseminea stare de lucruri nu mai trebuie, nu mai poate să du­reze—și revocarea inamovibili­­tății se impune , —iar guvernul este dator să fie cele mai seri­oase măsuri pentru ca să se facă, cât mai curând această revocare, inamovibilității COT! DI ANE De ala „Mișcărei“ Mare căldură trebue să fie în re­dacția Mișcărei ! Aceasta o deducem din artico­lele gazetei colectiviste, care și-a e­­puizat tot vocabularul rândășesc de care a făcut un abuz nepermis. Prost, imbecil, patruped, caraghi­oz, etc. sunt epitetele cu cari Mișcarea gratifica pe prefectul de poliție. In toată această turbare, se ve­de necazul deliguentului contra pro­curorului care'l bea de guler. Cât despre inteligența Mișcărei ea se arată în toată splendoarea, a­­tunci când, cu aerul cel mai seri­os di­n lume, scribii d-lui Stere de­clară că dictator nu e ceva de rău! DICTATORUL STROJA I), prefect Stroja este foarte în­cântat de înjurăturile ziarelor de opoziție și în special de acele ede „Mișcărei“. Nimic nu’l putea re­comanda­ mai bine cetățenilor, de­cit aceste înjurături permanente. Pe­­ prefect StroJa V ar fi costat și­­ ar fi durut laudele ce i s’ar fi făcut de aceste ziare. D-sa ne roagă să reproducem de astăzi înainte, pe cit spațiul ne va permite, ori­ce batjocură și sudălmi surugiești, pentru ca, cit mai multă lume să fie pusă în cunoștință de modul cum Înțelege opoziția lupta politică. Iată sudălmile în chestiune „Incapabilul patruped de la pre­fectura poliției și­ a scris în numă­rul de aseară, cd „Evenimentului" un articol intituled: „Dictatura d-lui Stroia“. Și ce scrie cornuta personalitate ? Se mângâie sărmanul că semnele grafice însamnă ironia. Nu spune însă că altele sunt calificativele cu cari denumim această interesantă speță și că prin ele nu voim să fim ironici, ci să punem în evi­dență cea mai crasă ignoranță și in­suficiență care împodobesc caraghioa­sa personalitate ce răspunde la nu­mele de Stroja, sau cum este des­­mierdar-a bucătării, de Fliski. Dar interesant e faptul că patru­pedul nostru Flișki se intitulează „dictatorul Stroia“. Nici odedă nu ne-a trăsnit prin minte să-l gratificăm cu titlul de dictator, pentru că a fi cineva dic­tator în sensul cel adevărat al cu­­vîntului, nu este un titlu de ocară. împiedecarea arbitrară a unei în­truniri de meseriași, sau arestarea ilegală a câtorva funcționari co­merciali este operă de imbecil, nu de dictator. De aceea protestăm cu energie împotriva acuzațiunii, ce ne aduce Stroje, că V am făcut vre-odată dic­tator. Pentru noi el este și rămâne un imbecil fără pereche“. O scrisoare Domnule redactor. Vă rog să dați publicităței următoarele: Probabil căldurile din ultimele zile a modificat îngrijitor diapazonul sti­lului d-lui Șumuleanu în așa zisa spulberare, a pretinselor calomnii, îmi permit să recomand d-lui A. C. Cuza în deosebi finalul din o­rele 60—61. La timp voi releva cît de șubred este întregul sistem de apărare al d-lui Șumuleanu. Deocamdată relevez numai că d-sa ori îmi dă dreptate— fără să vree—în unele chestiuni, cum a fost în cazul expertizei Ida Iacob­­soh­n în care recunoscîndu-și negli­jența totuși a încercat să arunce pe nedrept o parte de răspundere și a­­supra colaboratorului său , dar se va cunoaște adevărul deplin, tocmai fiind că d-sa tot mai încearcă să recurgă la subterfugii; tot așa în chestia sta­­bilirea datelor analitice la pine cu lipsă la cîntar, unde recunoaște fap­tul ca exact, dar încearcă o apărare, asupra căreia mă oblig să plătesc un premiu aceluia care va fi înțeles cam în ce constă acea apărare, de aseme­nea în chestia dâzei unui rezultat a­­nalitic cu a 7-a zecimală prin meto­da gravimetrică, recunoaște că nu­mărul i-a rezultat din calcul, recu­noaște că gravimetric nu se dau re­zultate cu 7 cifre zecimale, totuși... cele afirmate de mine sunt calomnii ce trebuesc spulberate. In cele mai multe chestiuni însă, apărarea constă în a tăgădui fapte cunoscute și bine stabilite și în afir­mare de neadevăruri îndrăznețe; așa a făcut în chestia apei albastre, așa a făcut în chestia acidului salicilic în vinurile naturale, așa procedează în chestia anguillulelor din oțeluri. Mă opresc de­o­camdată la ultima ches­tiune, și fără multă vorbă țin să re­levez următoarele neexactități din pretinsa spulberare a d-lui Șumuleanu. Neexact, că abia în 1908 s’a obser­vat în laborator pentru prima oară un oțel cu veritabile anguillule ; fap­tul s’a petrecut prin 1904—905 ; căci la hazul și comentariile puțin favora­bile d-lui Ș., ce s’au făcut in labora­tor cu acest prilej, a asistat și soția mea; ori dînsa a părăsit laboratorul în 1906, deci data d-lui S. este falsă, și cu intenție falsificată pentru a tra­ge concluzia că „epidemia de augui­­llale“ aproape dispăruse chiar înain­te de intervenirea incidentului relatat mai sus. Descreșterea, aș putea zice aproape stingerea epidemiei, în tot cazul reducerea cazurilor de oțeturi cu anguillule la starea normală a ve­nit—după cum se constată chiar din statistica d-lui Șumuleanu — îndată după ce s’a văzut că nu prin micros­cop se descopere anguillule. Neexact, că am afirmat vre­odată, că ridic învinuire d-lui Șumuleanu de a fi cercetat anguillule sub micros­cop, pentru că rezultatul cercetării era trecut la­ rubrica caractere mi­croscopice. Am ridicat această acu­zare întemeiată pentru că în adevăr între 1901 și 1904 s’au cercetat sub microscop prezența angu­i­llulelor în oțeluri, au fost puși să­ facă asemenea cercetare în afară de mine și soția mea și d-nii Al. Roș­­culeț, M. Ionescu, V. Popescu. Desfid pe ori­care dintre aceste persoane, sub prestare de jurămîn­t, să afirme contrarul, de alt­fel dl. chimist M. Ionescu a și făcut o declarație scrisă categorică, cum că a fost­ pus să cer­ceteze sub microscop oțelurile spre a descoperi anguillale. Chiar în fața comisiunei de anchetă din [Decembrie trecut, descriind scena petrecută în­tre mine și dl. Șumuleanu, care mă iniția (?) la cercetarea sub microscop cu obiectiv pentru imersiune, însă fără lichid, ci cu lamelă (?!) peste obiectul de studiat, d-sa a tăgăduit faptul , atunci l-am provocat să afir­me pe cuvîntul său­ de onoare, că faptul e neexact. La privirea între­bătoare a membrilor comisiunei dl. Șumuleanu a pus ochii în pămînt și n’a mai zis nimic. Și aceasta se numește apărare ? Așa se spulberă pretinsele calomnii ? Ade­vărul te strînge ca un clește puter­nic, d-le Șumuleanu, din care nu vei putea scăpa ori­ ce vei încerca. D. M. Cădere IN MEMORIA LUI ALEXANDRU ION P­ CU OCAZIUNEA inaugurarei statuei sale in Iași 27 MAIU 1912 Delicta majorum inmieritul Lues HORA­TIU Din certurile limpezi pe o rază aurie. Seninul ci minele­ să 'ntinde pe câmpie. Se aud încet și tainic șoaptele izvoarelor. Pe sub holteie ’nstelate sorești fuga norilor. Răcoresc Zefirii sprinteni în verzitele poene. Printre crengile în freamăt, legănându-le alene. Iar orchestra sburătoare Cântă ’n lunca sunătoare. Și preludai mierlelor. Și-a pr­ivigh­itoarelor, Și mirosul fiorilor, Și mireazma brazilor. Străbat umbra codrilor, Și­ adâncul văilor, Pe-a râurilor unde sub fruntariul teilor Lune când se aud vesel doinele plutașilor, Este Main fermecătorul, tinerețea anilor, Frumusețea câmpilor, Și podoaba pomilor, Mândria plugarilor, Dragostea păstorilor. Este Main strălucitorul, prin orașe sărbătoare! Tricolorile înfipte mândru fâlfâie la soare, Tar mulțimea se adună, tot cu glasuri înălțate, Este Domnitorul Mare care intră în cetate! E teoria sacră, a României noastre, Și voi, bătrăni și tineri, sub boltele albastre, în cor vă adunați, Bronzul glorios se ’nalță, mustrarea și căința în inimile noastre aduc recunoștința Sub anii strecurați! Vino Tu, mărite Doamne, din tăcuta Ruginoasă, Căci Ți-am înălțat aice în cetatea Ta aleasă Templu mândru ’împodobit, Unde, toți urmașii noștri, totdeauna ’n viitor, Vor veni să se închine marelui lor Domnitor Sub ăzarul strălucit. Te-am uitat, mărite Doamne! Te-am uitat fără de­ milă, Căci popoarele uită lesne, nouă înșine ni­ e sită De păcatul de a uită, Dar venim cu toții astăzi, de la mic până la mare, Din hotarele călcate, de la munți, și de la mare, * De la­ Olt și de la Nistru, de la Futna ’nstrăinată, Cei din vârfurile Vrancei, din Suceava, cea uitată, De la Dunărea bătrână, martura vieț­ei noastre, Care­ a dus al nostru nume peste mările albastre, Dar venim de pretutindeni, așternându-ți flori in cale, Năluim cu frunți, plecate la mila­ Măriei Tide! Să ne ierți, Măria Ta ! * Ce veți zice, voi, ciluice, generații viitoare, Când din conștiinți zbuni­ va fioroasa întrebare: C­e-ați făcut cu Domnii voștri din epoca glorioasă. Cari v’ați păstrat pe lume Țara mândră, și frumoasă ? Timp de secol­,, iarna, vara și în dulcea primăvară, Arma n’o lăsau din mână, războitul pe la­ hotare, Unul între toți, puternic — mare frunte suverană, Singuratec stă ’n țărână, străjuit de o ca­tună,­ Altul iarăș, erou, mare, îndrăzneț necumpătat, Victima, trădărei negre, a rămas nerăzbunat. Ceilalți zac, uitați prin cripte, ascunzând a lor mărire, Peste ei se ’ntinde vălul criminalelor uitări, A lor umbre trec mâhnite cu ’mpietrita lor privire Aruncându-ne în față, meritatele mustrări. * Ce veți zice, voi, atuncea, generații adormite, Martorii nelegiuirii și a nopții pângărite, Care, pentru Totdeauna, a patat trecutul nostru De-o neștearsă întinare, iară jurământul vostru Vă rămâne ’n negru cuget, plin de spaimă și oroare, Vecinie veți avea blestemul veacurilor viitoare! * Veniți, copii, veniți în grabă, cunună de roze împletiți. Aduceți dori, aduceți cânturi, și treptele împodobiți, Cununi neperitoare! Voi, tinerele cunoștinți, voi, suflete curate, Podoabele cetăței noastre, cu a voastre mâni nevinovate, Voi tinere fecioare! Ni Căci n’aveți încă fruntea de rele încrețită, Nici încruntat e ochiul, nici buza pângărită De un jurământ călcat. ”) Aceste frumoase versuri au fost scrise de d. Anton Naum cu ocazia inaugurărei statuei lui Cuza-Vodft

Next