Evenimentul, aprilie-iunie 1912 (Anul 20, nr. 27-98)
1912-06-10 / nr. 83
ANUL XX No. 835 BANI ABONAMENTE Pe un an . . Lei 20 Pe jumătate an . „ 1O Pe trei luni . . „ 5 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 80 bani = DUMINICA 10 IUNIE 1912-5 BANI ANUNCIURI Inserții și Reclama In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 8-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o— TELECOM No. 880 R. fi N al L PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 Revocarea Se dovedește astăzi, fără îndoială, că inamovibilitatea făcută de conservatori, a fost pripită,—pentru că rezultatele pe care le dă justiția, într’o chestiune de mare însămnatate,—care atinge și morala publică și interesele materiale ale statului, — dovedesc că aceste interese n’au acum nici o ocrotire. Justiția au ajuns o adevarată minoră napolitană. Partidul liberal au isbutit, să organizeze în statul român ceea ce se făcuse în Italia sub regele Bomba. Șeful acestei organizații este Dl. Ionică Brătianu care nu are decât să poruncească, pentru ca să fie ascultat în justiție, de sus până jos, de la Curtea de Casație pănă la Tribunalul comercial. Trei hotărâri consecutive s’au dat în revoltătorul și scandalosul gheșefi al tramvaielor comunei București, și câte și trele au afirmat că este cinstit, că este legal, că este bine, să se escrocheze capitala țărei de avutul ei,—și, că este permis ca cu acel avut, să organizeze o societate anonimă pe acțiuni, în folosul D-lui Vintilă Brătianu însuși Primar și fratele ministrului președinte, și a partizanilor săi ca co-acționari. Această stare de lucruri nu mai poate fi îngăduită fără pericol pentru interesul public, și fără rușine pentru demnitatea statului român. Noi nu mai avem justiție în România; — prin urmare suntem lipsiți de elementul principal al civilizației unui popor. Căci ce însemnează legile cele mai bune, când ele ajung să fie aplicate de niște oameni robiți intereselor mercantile a unei coterii politice, a cărei lăcomie este fără margini. Să se observe bine, că aice nu e vorba, de un tribunal oarecare, de la vreun mic târgușor de provinție,—ci de întreaga ierarhie judecătorească din capitala regatului — unde se presupune că s’a numit floarea jurisconsulților români. Curtea de Cassație a emis formula de principiu care a înlesnit apoi toate matrapazlîcurile judecătorești. Curtea de Cassație a declarat că tribunalele pot să nege parlamentului, dreptul de a legifera ; pot să’i nege dreptul de a da interpretări cu autoritate, pentru legile în acțiune ; într’un cuvânt că tribunalele pot să se erige la înălțimea unor Censori supremi a representațiunei naționale,—cu toate că această representațiune personifică Suveranitatea Statului. Odată promovat acest funest principiu, Tribunalul ordinar de București, Tribunalul comercial și Curtea de Apel, s’au grăbit să consfințească pe rând spoliațiunea comunei capitalei , să condamne guvernul la jumătate de milion, în folosul spoliatorilor—pentru că a îndrâsnit a lua apărarea interesului public. Cei cari au perpetrat gheșeftul, spre a lor îmbogățire, sunt priviți de justiție ca niște oameni neprihăniți și susținuți ca se urmeză mai departe cu uneltirile lor culpabile. Cei cari apără interesul public, sunt pedepsiți cu colosale amenzi, ca răufăcători!... E de mirare, cum de n’au pronunțat tribunalele și pedeapsa închisorei pentru ministrul care s’au făcut datoria , dar cu îngăduință credem că vom ajunge în curând și la aceasta ! O aseminea stare de lucruri nu mai trebuie, nu mai poate să dureze—și revocarea inamovibilității se impune , —iar guvernul este dator să fie cele mai serioase măsuri pentru ca să se facă, cât mai curând această revocare, inamovibilității COT! DI ANE De ala „Mișcărei“ Mare căldură trebue să fie în redacția Mișcărei ! Aceasta o deducem din articolele gazetei colectiviste, care și-a epuizat tot vocabularul rândășesc de care a făcut un abuz nepermis. Prost, imbecil, patruped, caraghioz, etc. sunt epitetele cu cari Mișcarea gratifica pe prefectul de poliție. In toată această turbare, se vede necazul deliguentului contra procurorului care'l bea de guler. Cât despre inteligența Mișcărei ea se arată în toată splendoarea, atunci când, cu aerul cel mai serios din lume, scribii d-lui Stere declară că dictator nu e ceva de rău! DICTATORUL STROJA I), prefect Stroja este foarte încântat de înjurăturile ziarelor de opoziție și în special de acele ede „Mișcărei“. Nimic nu’l putea recomanda mai bine cetățenilor, decit aceste înjurături permanente. Pe prefect StroJa V ar fi costat și ar fi durut laudele ce i s’ar fi făcut de aceste ziare. D-sa ne roagă să reproducem de astăzi înainte, pe cit spațiul ne va permite, orice batjocură și sudălmi surugiești, pentru ca, cit mai multă lume să fie pusă în cunoștință de modul cum Înțelege opoziția lupta politică. Iată sudălmile în chestiune „Incapabilul patruped de la prefectura poliției și a scris în numărul de aseară, cd „Evenimentului" un articol intituled: „Dictatura d-lui Stroia“. Și ce scrie cornuta personalitate ? Se mângâie sărmanul că semnele grafice însamnă ironia. Nu spune însă că altele sunt calificativele cu cari denumim această interesantă speță și că prin ele nu voim să fim ironici, ci să punem în evidență cea mai crasă ignoranță și insuficiență care împodobesc caraghioasa personalitate ce răspunde la numele de Stroja, sau cum este desmierdar-a bucătării, de Fliski. Dar interesant e faptul că patrupedul nostru Flișki se intitulează „dictatorul Stroia“. Nici odedă nu ne-a trăsnit prin minte să-l gratificăm cu titlul de dictator, pentru că a fi cineva dictator în sensul cel adevărat al cuvîntului, nu este un titlu de ocară. împiedecarea arbitrară a unei întruniri de meseriași, sau arestarea ilegală a câtorva funcționari comerciali este operă de imbecil, nu de dictator. De aceea protestăm cu energie împotriva acuzațiunii, ce ne aduce Stroje, că V am făcut vre-odată dictator. Pentru noi el este și rămâne un imbecil fără pereche“. O scrisoare Domnule redactor. Vă rog să dați publicităței următoarele: Probabil căldurile din ultimele zile a modificat îngrijitor diapazonul stilului d-lui Șumuleanu în așa zisa spulberare, a pretinselor calomnii, îmi permit să recomand d-lui A. C. Cuza în deosebi finalul din orele 60—61. La timp voi releva cît de șubred este întregul sistem de apărare al d-lui Șumuleanu. Deocamdată relevez numai că d-sa ori îmi dă dreptate— fără să vree—în unele chestiuni, cum a fost în cazul expertizei Ida Iacobsohn în care recunoscîndu-și neglijența totuși a încercat să arunce pe nedrept o parte de răspundere și asupra colaboratorului său , dar se va cunoaște adevărul deplin, tocmai fiind că d-sa tot mai încearcă să recurgă la subterfugii; tot așa în chestia stabilirea datelor analitice la pine cu lipsă la cîntar, unde recunoaște faptul ca exact, dar încearcă o apărare, asupra căreia mă oblig să plătesc un premiu aceluia care va fi înțeles cam în ce constă acea apărare, de asemenea în chestia dâzei unui rezultat analitic cu a 7-a zecimală prin metoda gravimetrică, recunoaște că numărul i-a rezultat din calcul, recunoaște că gravimetric nu se dau rezultate cu 7 cifre zecimale, totuși... cele afirmate de mine sunt calomnii ce trebuesc spulberate. In cele mai multe chestiuni însă, apărarea constă în a tăgădui fapte cunoscute și bine stabilite și în afirmare de neadevăruri îndrăznețe; așa a făcut în chestia apei albastre, așa a făcut în chestia acidului salicilic în vinurile naturale, așa procedează în chestia anguillulelor din oțeluri. Mă opresc deocamdată la ultima chestiune, și fără multă vorbă țin să relevez următoarele neexactități din pretinsa spulberare a d-lui Șumuleanu. Neexact, că abia în 1908 s’a observat în laborator pentru prima oară un oțel cu veritabile anguillule ; faptul s’a petrecut prin 1904—905 ; căci la hazul și comentariile puțin favorabile d-lui Ș., ce s’au făcut in laborator cu acest prilej, a asistat și soția mea; ori dînsa a părăsit laboratorul în 1906, deci data d-lui S. este falsă, și cu intenție falsificată pentru a trage concluzia că „epidemia de auguillale“ aproape dispăruse chiar înainte de intervenirea incidentului relatat mai sus. Descreșterea, aș putea zice aproape stingerea epidemiei, în tot cazul reducerea cazurilor de oțeturi cu anguillule la starea normală a venit—după cum se constată chiar din statistica d-lui Șumuleanu — îndată după ce s’a văzut că nu prin microscop se descopere anguillule. Neexact, că am afirmat vreodată, că ridic învinuire d-lui Șumuleanu de a fi cercetat anguillule sub microscop, pentru că rezultatul cercetării era trecut la rubrica caractere microscopice. Am ridicat această acuzare întemeiată pentru că în adevăr între 1901 și 1904 s’au cercetat sub microscop prezența anguillulelor în oțeluri, au fost puși să facă asemenea cercetare în afară de mine și soția mea și d-nii Al. Roșculeț, M. Ionescu, V. Popescu. Desfid pe oricare dintre aceste persoane, sub prestare de jurămînt, să afirme contrarul, de altfel dl. chimist M. Ionescu a și făcut o declarație scrisă categorică, cum că a fost pus să cerceteze sub microscop oțelurile spre a descoperi anguillale. Chiar în fața comisiunei de anchetă din [Decembrie trecut, descriind scena petrecută între mine și dl. Șumuleanu, care mă iniția (?) la cercetarea sub microscop cu obiectiv pentru imersiune, însă fără lichid, ci cu lamelă (?!) peste obiectul de studiat, d-sa a tăgăduit faptul , atunci l-am provocat să afirme pe cuvîntul său de onoare, că faptul e neexact. La privirea întrebătoare a membrilor comisiunei dl. Șumuleanu a pus ochii în pămînt și n’a mai zis nimic. Și aceasta se numește apărare ? Așa se spulberă pretinsele calomnii ? Adevărul te strînge ca un clește puternic, d-le Șumuleanu, din care nu vei putea scăpa ori ce vei încerca. D. M. Cădere IN MEMORIA LUI ALEXANDRU ION P CU OCAZIUNEA inaugurarei statuei sale in Iași 27 MAIU 1912 Delicta majorum inmieritul Lues HORATIU Din certurile limpezi pe o rază aurie. Seninul ci minele să 'ntinde pe câmpie. Se aud încet și tainic șoaptele izvoarelor. Pe sub holteie ’nstelate sorești fuga norilor. Răcoresc Zefirii sprinteni în verzitele poene. Printre crengile în freamăt, legănându-le alene. Iar orchestra sburătoare Cântă ’n lunca sunătoare. Și preludai mierlelor. Și-a privighitoarelor, Și mirosul fiorilor, Și mireazma brazilor. Străbat umbra codrilor, Și adâncul văilor, Pe-a râurilor unde sub fruntariul teilor Lune când se aud vesel doinele plutașilor, Este Main fermecătorul, tinerețea anilor, Frumusețea câmpilor, Și podoaba pomilor, Mândria plugarilor, Dragostea păstorilor. Este Main strălucitorul, prin orașe sărbătoare! Tricolorile înfipte mândru fâlfâie la soare, Tar mulțimea se adună, tot cu glasuri înălțate, Este Domnitorul Mare care intră în cetate! E teoria sacră, a României noastre, Și voi, bătrăni și tineri, sub boltele albastre, în cor vă adunați, Bronzul glorios se ’nalță, mustrarea și căința în inimile noastre aduc recunoștința Sub anii strecurați! Vino Tu, mărite Doamne, din tăcuta Ruginoasă, Căci Ți-am înălțat aice în cetatea Ta aleasă Templu mândru ’împodobit, Unde, toți urmașii noștri, totdeauna ’n viitor, Vor veni să se închine marelui lor Domnitor Sub ăzarul strălucit. Te-am uitat, mărite Doamne! Te-am uitat fără de milă, Căci popoarele uită lesne, nouă înșine ni e sită De păcatul de a uită, Dar venim cu toții astăzi, de la mic până la mare, Din hotarele călcate, de la munți, și de la mare, * De la Olt și de la Nistru, de la Futna ’nstrăinată, Cei din vârfurile Vrancei, din Suceava, cea uitată, De la Dunărea bătrână, martura vieței noastre, Care a dus al nostru nume peste mările albastre, Dar venim de pretutindeni, așternându-ți flori in cale, Năluim cu frunți, plecate la mila Măriei Tide! Să ne ierți, Măria Ta ! * Ce veți zice, voi, ciluice, generații viitoare, Când din conștiinți zbuni va fioroasa întrebare: Ce-ați făcut cu Domnii voștri din epoca glorioasă. Cari v’ați păstrat pe lume Țara mândră, și frumoasă ? Timp de secol,, iarna, vara și în dulcea primăvară, Arma n’o lăsau din mână, războitul pe la hotare, Unul între toți, puternic — mare frunte suverană, Singuratec stă ’n țărână, străjuit de o catună, Altul iarăș, erou, mare, îndrăzneț necumpătat, Victima, trădărei negre, a rămas nerăzbunat. Ceilalți zac, uitați prin cripte, ascunzând a lor mărire, Peste ei se ’ntinde vălul criminalelor uitări, A lor umbre trec mâhnite cu ’mpietrita lor privire Aruncându-ne în față, meritatele mustrări. * Ce veți zice, voi, atuncea, generații adormite, Martorii nelegiuirii și a nopții pângărite, Care, pentru Totdeauna, a patat trecutul nostru De-o neștearsă întinare, iară jurământul vostru Vă rămâne ’n negru cuget, plin de spaimă și oroare, Vecinie veți avea blestemul veacurilor viitoare! * Veniți, copii, veniți în grabă, cunună de roze împletiți. Aduceți dori, aduceți cânturi, și treptele împodobiți, Cununi neperitoare! Voi, tinerele cunoștinți, voi, suflete curate, Podoabele cetăței noastre, cu a voastre mâni nevinovate, Voi tinere fecioare! Ni Căci n’aveți încă fruntea de rele încrețită, Nici încruntat e ochiul, nici buza pângărită De un jurământ călcat. ”) Aceste frumoase versuri au fost scrise de d. Anton Naum cu ocazia inaugurărei statuei lui Cuza-Vodft