Evenimentul, iulie-septembrie 1912 (Anul 20, nr. 99-171)

1912-07-22 / nr. 116

ANUL XX No. tr fi 5 B­AN­I —6— ABONAMENTE IV un an . . Lói 20 Pe jumătate an . „ 10 Pe trei luni . . „ 5 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani O­­­N AL PARTIDULUI CONSERVAT Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 — DUMINICA 22 IULIE 1912 -5 B­A­N­I A­N­U­NCIU­R­I Inserții și Reclame In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul fiO b. In pagina a 4-a rândul 30 1». — o — TELEFON No. 88 O R--------­ Sindicatele agricole De câtva timp, sub auspiciile partidului conservator, s’a început în tara o mișcare economică sa­lutară, centralizată în sindicatele agricole și în „Uniunea centrală“ a acestor organizațiuni. Cum era de prevăzut, viștii n’au văzut cu ochi colecti­bili o instituție economică datorită iniți­ativei partidului nostru. D. Vinti­­lă Brătianu, economistul partidu­lui liberal, a adoptat o atitudine franc ostilă fața de sindicatele a­­gricole. Totuși, grație concursului d-lui Carp, în dubla sa calitate de prezident de consiliu și mi­nistru de finanțe, și grație solici­­tudinei partidului conservator, sin­dicatele funcționează și sunt în continuă propășire. In adevăr, în virtutea legei din 22 Martie 1912, votată de parla­ment, sindicatele agricole și „U­­niunea centrală“ benificiază de drepturile ce i le dă calitatea de persoană morală și juridică. Marii agricultori cari se găsesc în fruntea acestor sindicate, pă­trunși de dorința de a le impri­ma un rol economic important , s’au pus pe lucru și vor avea mulțumirea de a înregistra bune rezultate. E incontestabil că pe terenul activităței agricole am realizat mari progrese ; totuși , ceea ce s’a fă­cut se datorește inițiativei parti­culare și încercărilor ale unor persoane bine individuale intențio­nate, dar cari au lucrat fără coor­donare, fără un program bine sta­bilit, fără un scop bine hotărât. Sindicatele agricole au ca misi­une să lucreze, pe acelaș teren, cu mai multă putere de­cât iniți­ativa particulară, cu mai mult dis­cernământ și mai ales cu un pro­gram mai precis, mai complex și mai conform intereselor generale. Mai întâi, ele trebue să se de­dea la o propagandă mai întinsă în scopul de a vulgariza ideea a­­sociațiunei, și de a obține, în a­­ceasta ordine de idei, cele mai multe aderări din partea marilor cultivatori. Sindicatele bine organizate, cu numeroși membri, însuflețite de cele mai bune sentimente față de micul cultivator, vor deveni repe­de factori economici de o însem­nătate netăgăduită. Dacă adăugăm la această primă manifestare a activităței sindicate­lor, proectul de a fonda o mare bancă, destinată să vină în ajuto­rul asociaților, să le asigure cre­dit cu procente mici care să le permită să facă tranzacțiuni prin intermediul sindicatelor, se poate ușor vedea puterea ce acest fac­tor economic e chemat să câș­tige­ îmbunătățirea producției pămîn­­tului și a creșterei vitelor trebue să constitue preocuparea primor­dială a sindicatelor. In acest sens, e de făcut o vie propagandă în favoarea unificărei calităților de grîne de sămînță, pe regiuni și pe județe. Tot așa și cu regiunea po­milor roditori, a căror natură și condiții de cultivare trebue fixată de mai înainte. In privința creșterei vitelor, sin­dicatele agricole ar putea să-și a­­sume sarcina de a procura mici­lor crescători reproductori buni și de a interveni în scopul unei mai bune culturi a plantelor furajere. Rezultatul acestei activități nu va întîrzia să se manifesteze prin organizarea de expozițiuni ale pro­duselor agricole și industriei cas­nice, prin concursuri de vite, ex­poziții și concursuri cari ar putea fi din ce în ce mai numeroase. Unul din rețele de cari suferă agricultura noastră este negreșit dificultatea transporturilor și vin­derea productelor. Dacă s’ar creea mari intrepozi­­te de cereale, în cari acestea ar fi clasate pe specii și categorii, s’ar ajunge, suntem siguri, a a­­trage cumpărători și a provoca o oare­care concurență de care ar profita producătorii. Ar fi de ase­menea un mijloc fericit pentru a­­gricultori de a scăpa de tirania intermediarilor. Nu trebue să uităm că micul agricultor suferă și dînsul perderi din cauza prea marei mortalități a vitelor. Ar fi deci util de a stu­dia, sub acest raport, crearea de casse de asigurare, întemeiate pe principiul mutualității, care ar pu­ne sfîrșit actualei stări de lucruri, prejudiciabile intereselor perma­nente ale micului cultivator. Sindicatele cari se vor organiza pe aceste principii sunt chemate la o viață rodnică, o activitate bi­ne­făcătoare, să îndeplinească un rol mare în dezvoltarea economi­că a populației noastre rurale. E aci un întreg program econo­mic pe care sindicatele își propun să-l urmărească sub egida „Uniu­­nei centrale“, cu modestul concurs al unei reviste săptămînale, Bu­letinul Uniunei centrale, spri­jinite și de marii proprietari rurali, cari văd cu simpatie propășirea clasei țărănești. Uniunea sindicatelor agricole are un vast program de realizat și o nobilă misiune de îndeplinit. Noi îi dorim un desăvîrșit succes, cu toate piedicile pe cari pretinșii prieteni ai țăranilor, liberalii, vo­­esc să-i pună în cale, measă de un cititor al nostru ne lămurește... misterul. Informația a­­ceasta, aidoma, cu spiritul și or­tografiei ei, rând, cu­rând, cuvânt cu cuvânt, — este luată din ziarul „Acțiunea“ din aceiași zi. Prin urmare sunt gloria „Miș­cării“. Nu avem pretenția de a fi­ dis­trus noi această gloriolă pentru că nu obișnuim, ca și unanimitatea, ,cititorilor români, să citim Acțiu­nea“. Organul personal col d-lui Victor Ionescu este apreciat numai între redactorii săi, cum s’ar zice se bucură numai de apreciarea.... în familie,— și pe ici pe colo, cum este cazul de față, se mai găsește, și câte un biet cititor. Aceasta ne și explică îndrăzneala „Mișcărei“ de a forfeca spirituala informație fără a-i indica izvorul. Denunțând furtul confraților de la „Acțiunea“ le facem un îndoit serviciu: silim „Mișcarea“ să re­cunoască faptul și aducem la cu­noștința eșenilor existența ziarului d-lui Victor Ionescu. De alt­fel a­­ce­st din urmă serviciu, care con­stitue o reclamă gratuită „Acțiu­­nea', mi-am permis să-l fac numai în lipsa administratorului nostru. Și acum o simplă întrebare: nu cum­va s’au „concentrat“ liberalii la takiști, de vreme ce informațiile apar întâi în gazetele takiste și a­­poi sunt reproduse de presa libe­rală ? „Acțiunea“ furată de „Mișcarea“ Toată lumea... care citește „Miș­carea'tine hiteles, — a putut ad­mira circuri 18 cor. in acest zia­­următoarea informație cursivă plină de ispiritii: „D. Nenițescu-Cafeluță, într’un in­terview, acordat unui ziar, dă un cer­tificat de bun legiuitor d-lui Lloyd Georges, ministru al Angliei. D. Nenițescu stabilind o comparație între legile d-lui Lloyd Gerges și ale sale, lasă să se înțeleagă că dacă cele dintâi au meritul originalității, legile continentale și în special ale d-sale sunt mai practice și deci mai bine fă­cute. Are har­bietul Cafeluță, care a în­ceput să dea certificate miniștrilor străini!“ Prin unele localuri ieșene se în­treba lumea cine să fie istețul care dintr’o informație așa­ de „spiri­tuală1“ Va dat gata pe actualul mi­nistru al industriei. Unii îl bănuiau ca autor pe d-l C. Stere, ministeriabil liberal, — alții pe d-l Su-Ghiță Săndulescu și în sfârșit, cei mai hotărâți afirmau că nu poate fi autor al informa­ției de­cât d-l Botez, care, de curând întors din Anglia, era cel mai în măsură să ia­ cu competință apă­rarea lui Lloyd Georges. Iată, însă, că o carte­ poștală tri­ ---------ooo---------­ pietate pentru ceea ce numea Emi­nescu „nestrămutată vrednicie a lu­crurilor strămoșești“, sântem niște... „nemernici“. Cât privește persoana de care se agață poporanistul nostru, constatăm că nu este—și nu e nici măcar prin ascendeții săi—mirai... Că nu a fost intern la internare... Că nu este înregimentat în nici un partid... Și că nu este umil, decât în fața marilor valori morale și intelec­tuale. Față cu detracții morali și in­telectuali însă își rezervă totdeauna un „august dispreț“... Cât privește convingerile lui poli­tice, ele nu sânt determinate nici de poziția lui socială, nici de cea mate­rială, și nu pot fi tulburate de nici o împreunare exterioară—tocmai pen­tru că sânt convingeri. Firește acest lucru este foarte straniu pentru niște transfugi politici și exploatatori de idei și afaceri. Ca încheere zicem și noi: Iartă-i Doamne pe bieții popora­­niști, căci nu știu ce scriu și lasă-i în seama văduvelor și orfanilor de la 1907, ca său blastăme până într’a zecea spiță! Un spectator Sub povoara blestemului Un poporanist a găsit prilejul să se „răsvrătească“ în „Mișcarea“ îm­potriva acelora care stau la o dis­tanță igienică față de gruparea popo­ranistă compusă din toate lepădătu­rile socialiste. Să se știe însă că nu pentru ma­sele populare rezervăm „augustul nos­tru dispreț“, ci pentru șarlatanii, cari vor să încalece poporul și apoi să-l scalde în sânge ca la 1907. Poporanistul nostru îți prezintă pe marii proprietari ca pe niște oameni interesați, materialiști și egoiști, ca și cum țar­anii ar fi desinteresați, pla­tonici și altruiști, atunci când vreau și cer pământ... Partidul conservator e „partidul intereselor materiale. Probă eloc­ventă—șeful acestui partid, care este un om de afaceri... Partidul liberal însă este partidul intereselor ideale. Probă—emblema acestui partid : un tramvai dinaintea Băncii Naționale... Toți junimiștii de origină modestă ca: T. Maiorescu, Eminescu­, Creangă, Delavrancea etc. etc. sânt niște „ne­mernici“. Oameni vrednici însă, care alcă­­tuesc smântână țărei, se găsesc în clubul liberal și în special în grupa­rea poporanistă reprezentată prin pușcăriași evadați, prin neurastenici, cari poartă semnele tipice ale dege­­nerărei etice și intelectuale, prin in­stigatori și escroci și prin scribi cu vocațiune specială. Și pentru ce junimiștii sânt nemer­nici ? Pentru că au făcut gardă în jurul boerimei, care ci­ că ar fi fost împotriva ridicărei talentelor din po­por. Probă—G. Lazăr, G. Asachi, I. Eliade, Gr. Alexandrescu, D. Bolinti­­neanu, cari au fost ținuți în întune­ric și „urgisiți“ de către boeri... No­roc că au venit ruralii ca să oborască privilegiile boerimei... Adică „ruralii“ cari alcătuiau marea majoritate a di­­vanurilor ad-hoc și a constinuantei de la 66. Dacă acești „rurali“ n’ar fi procla­mat libertățile, s’ar fi întâmplat cea mai mare catastrofa pentru țara noa­stră ! Pușcăriașii și escrocii ar fi fost zvârliți prin temnițe: maculatura po­poranistă n’ar mai fi plictisit pe ni­meni ; neurastenicii ar fi fost trimiși prin casele de sănătate; instigatorilor li s’ar fi aplicat „reglementul“ ; iar scribii submediocri ar fi intrat în tag­ma breslașilor. Intr’adevăr—mare ca­tastrofă !... Iar astăzi, ca un suprem omagiu de recunoștință pentru acești „rurali“, cari le-au hărăzit toate libertățile, poporaniștii noștri scuipă peste mor­mintele lor. Și noi, care avem adâncă­uri. Vineri 20 Iulie, a avut loc sărbătorirea hramului bisericei din Slănicul Moldovei. Au asistat toți vizitatorii încântătoarei localități precum și un număr de persoane din împrejurimi. După terminarea serviciului di­vin, d.efor dr. prof. Riegler a ținut în pavilionul din fața bisericei urmă­toarea prea frumoasă cuvîntare: Doamnelor și Domnilor. Am asistat cu toții la serviciul re­ligios, sărbătorind hramul bisericuței din frumoasa noastră localitate Slă­nicul. Serbările anuale, cari se fac cu o­­cazia hramurilor bisericești, au o deo­sebită importanță. In prima linie ele sunt expresiunea omagiilor aduse sfinților cari s’au a­­les ca patroni acelor biserici. Aceste serbări anuale au și o im­portanță istorică căci credincioșii cari asistă la aceste­­ ceremonii într-un mod firesc își îndreaptă gândul lor către acele suflete nobile, care au trecut pe pământul acestă, și au lăsat în ur­ma lor spre vecinică amintire aceste instituțiuni religioase. Voevodul Ștefan cel Mare în amin­tirea fiecărei lupte mari a zidit o biserică, care din noi nu cunoaște însemnătatea istorică a bisericuței din monăstirea Răsboeni, zidită de Ștefan cel Mare în memoria luptei crâncene cu Turcii de la Valea Albă? Astăzi întrebăm și noi cine a fost intemeetorul acestei mici bisericuțe, cari sunt motivele cari au provocat clădirea ei, căci în acel timp în a­­ceastă localitate, nu erau de­cât co­drii sălbatici, fiare sălbatice, nici o urmă de oameni stabiliți pe aice. Ceva positiv nu putem afirma: se spune (în lipsa de documente scrise) că un preot Gavrilă Manciu din Târ­gul Ocna, ajutat de unii oameni mi­loși și de un vechiu bour, ar fi zi­dit această mică biserică. Pe o piatră așezată afară sub stra­­șină se află o inscripțiune cu cu­vintele „Ghika 1833 și Generalul Pinaitie 1833“, dar această piatră cu inscripțiunea ei n’are nici o legătură cu fondatorii bisericei, care pare a fi ridicat între 1840—1850. Scurt timp după ce Serdarul Mi­­hailucă a descoperit apele minerale, bolnavii din regiunele învecinate au alergat la aceste izvoare spre a-și ușura suferințele lor. Dar cu ce mari greutăți, căci pe acele vremuri nu erau drumuri, nici șosele, nici poduri; transportul nu se putea face de­cât cu trăsuri trase de boi. Acei bolnavi după ce s’au îndreptat nu s’au mulțămit numai să-și exprime recunoștința lor, prin rugăciuni a­­dresate lui D-zeu, dar au ținut se memoreze mulțămirea lor contribuind la clădirea micei bisericuți în fața căruia ne aflăm acuma. Probabil că și preotul Manciu, afară de impul­­siunea sufletească religioasă, a fost provocat și de sentimentul de re­cunoștință ca­re ia inițiativa zidirei acestui sfânt locaș. Onoare lui, căci recunoștința este una din acele ca­lități sufletești, cari par a se perde din ce în ce mai mult și în orice caz este excepțional de rară. Astăzi bisericuța noastră este foarte ruinată și orice reparațiuni s’ar face ar fi de prisos. Se impune necesita­tea unei noi clădiri cu atât mai mult că și populațiunea Slănicului merge crescând din an în an și deci și biserica trebue absolut mărită. Această pioa­să dorință s’ar putea realiza curând dacă vizitatorii Slănicului, mai cu samă acei cari s’au vindecat de su­ferințele lor cu ape minerale și di­feritele cure ce au făcut pe aice, fie­care după puterea lor, ar contribui la această frumoasă operă. Ar fi o manifestare de recunoștință cătră pro­vidența divină care a făcut că în a­­ceastă admirabilă, frumoasă și Încân­tătoare regiune a Moldovei se iasă la lumina zilei izvoarele minerale, atât de bogate în principii terapeutice. Aceste izvoare au fost descoperite în ziua de 20 Iulie al anului 1800 de Sertarul Mihăilucă . Izvorul descoperit de dânsul poartă astăzi numirea No. 1 și în amintirea descoperitorului iz­vorul „Mihail“. Astfel, Domnii mei, serbarea hra­mului de astăzi este în același timp și serbarea aniversărei descoperirea izvoarelor minerale și anume a 112-a aniversare. Nu este nici momentul, nici timul necesar ca se vă vorbesc de efectele curative ale acestor ape ; este de a­­juns se vă spun că conform com­po­­sițiunilor chimice și efectelor terape­utice, ele pot fi comparate cu cele mai renumite ape minerale din Europa și anume cu Ems, ■ Selter, Gleichenberg, Mont d’or, Royat, Eilm­er, Vichy, a­­poi unele cu Kissingen, Spae, Schwal­­bach, Kreuznach etc. Importanța și viitorul mare a Slă­nicului, trebue sc le căutăm și în con­dițianele lui climaterice. In adevăr fiind situat într-o vale înconjurată din toate părțile de munți acoperiți cu brazi, cari par că ating bolta frumoasă a unui cer albastru ca acel al frumoasei Italii, Slănicul este apărat de curentul vânturilor din toate direcțiunele. Acei din d-voastră care ați vizitat stațiunele balneare și climaterice în țări străine, aveți să conveniți ca și mine că Slănicul nostru poate se ri­valizeze cu toate. Iți face impresiu­­nea că acest binecuvântat colț al Mol­dovei, este un templu al lui D-zeu, în care soarele, luna și stelele stau sus­pendate ca frumoase candelabre de la care pleacă razele de lumină, iară suflarea lină a vântului amestecat cu cântecele melodioase ale păsărilor te transportă cu gândul spre un ideal ceresc. Totul ni se pare ca un vis de vară, fantastic ca amorul, ca viața toată. Să nu credeți domnii mei că aceste impresiuni ale mele sunt numai apre­cieri absolut personale. Cu ocazia congresului de medici care s’a ținut anul trecut în Iași con­­gresiștii au vizitat Slănicul și aite E­­pitropia le-a făcut o frumoasă pri­mire. Este greu se vă descriu entuzias­mul medicilor. Nu voi uita niciodată mulțămirea lor sufletească după vizi­tarea acestei localități, nu voi uita frumoasele lor manifestațiuni de dra­ Sărbătorirea hramului la Slănicul Moldovei­ ­—Discursul d-lui efor prof. dr. Riegler—

Next