Evenimentul, octombrie-decembrie 1912 - ianuarie-februarie 1913 (Anul 20, nr. 172-271)

1912-10-24 / nr. 191

T ir A. < ■A * ­ANUL XX No. 191­5 BAN­I ABONAMENTE Pe un an . . Lei 20 Pe jumătate an . 10 Pe trei luni . . .. 6 In străinătate un an , 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN MERCUR! 24 OCTOMBRIE 1912 -5 BANI A­N­U­N­C­I­U­R­I fnsarfii și Roalanta In pagina a 2-a rândul 1 leu in pagina a 3-a rândul 1>0 l­. In pagina a 4-a rândul 30 b. A­L PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanuu No. 44 —6— T­E­L­E­F­O­N No. 88 In discursul pe care la rostit la întrunirea clubului liberal local, d. Stere a declarat că cu toate că guvernul actual a stabilit un acord cu partidul liberal în ce privește reprezentarea mi­noritaiii în viitorul parlament, totuși, pe de altă parte partidul liberal va pune și el liste, luptînd pe toată linia în viitoarele alegeri. Am ținut să relevăm această declarație, spre a se ști din timp că dacă, pentru a se evita în actualele împrejurări politice externe, frămîntă­­ri­e din țară inderente luptelor electorale, am consimțit la un acord cu opoziția pentru ca fără luptă reprezentarea și colaborarea minorităței să fie asigurată în proporția convenită, nu vom admite sub nici un cuvînt a mai considera acest acord ca existent, din momentul ce partidul libe­ral pe­­ngă cele convenite, înțelege să susțină o luptă electorală cu liste complecte, opuse lis­telor noastre. Ori acord, asigurîndu-se opoziției intra­rea în parlament a numărului hotărît, ori luptă pe toată linia. Alternativa e aceasta și alta nu poate fi, căci a consimți la ceia ce tinde parti­dul liberal nu numai că ar fi să ne batem pur și simplu joc de regimul reprezentativ, dar ar fi o decădere fără precedent a sistemului de gu­­vernămînt al acestei țări. Să fie bine știut dar, că la acest caraghioslîc, care ar implica concursul nostru față de 33 frun­tași liberali și luptă în același timp față de restul partidului liberal, nu ne vom preta nici­odată, după cum credem că nu se va preta nici una din organizațiile conservatoare. Să mai aștepte.... tul Presa liberală se dedă la spor­copilăresc de a pretinde c’a fost provocată de presa conserva­toare și așa legitimează atacurile odioase împotriva partidului nostru, chiar in timpuri de necesară recu­legere patriotică. E eterna istorie a iepurelui care a început cel d’intăi, dar ne-am ho­tărât să nu urmăm pe confrații noștri liberali pe terenul injuriei grosolane pe care i au adoptat, a­­cum când preocupări superioare ale momentului ne opresc de la aceasta. Dar presa liberală, și în special „Viitorul“, să știe că nu-i servește la nimic să anticipeze asupra ati­­tudinei ce municipalitatea de azi a Capitalei o va păstra în afacerea tramvaelor și mai ales să nu-și în­­chipue că, profitând de momentele actuale, marele proces dintre politica liberală și politica conservatoare o să fie­ închis pentru totdeauna. Când timpurile vor deveni mai puțin tulburi, când grija orei pre­zente va trece, va rămâne vremea de a relua dezbaterile de acolo de unde bagheta politicei internaționale a oprit mișcarea politicei interne. Nu vor perde nimic așteptând, căci sunt lucruri asupra cărora nu se poate trece cu buretele. --------- iZjCUdC —i~~~ Liberalii și alegerile Am citit, în ziarele liberale, ho­­târârea comitetului executiv a­l par­tidului de a pune liste în toate ju­dețele, în alegerile generale din No­­embrie viitor și mărturisim că nu ne-a venit să credem, că bărbații din care se compune înaltul sfat liberal și din cari cel puțin jumă­tate, presupunem, sunt oameni cu­minți, cui putui lua o asemenea de­­ciziune. —„Nu e posibil așa ceva“— ne­am spus noi, fiindcă membrii co­mitetului executiv cunosc halul de descompunere al partidului, disi­dențele cari există, în mai toată ța­ra și cu o asemenea racilă în or­ganism, e periculos să înfrunți o asemenea racilă în organism, e pe­riculos să înfrunți o luptă, în ale­gerile generale, față de două par­tide populare în țară, reunite în contra ta. Și nă credem că liberalii să se decidă a pune listă, încă și pentru motivul că, ei știu prea bine cât sunt de puțin iubiți în țară, din cauza faptelor și a apucăturilor lor urâte și această constatare, cre­deam noi, trebuia să fie decisivă, în consiliile lor.­­ Acestea sunt motivele pentru ca­ri nu puteam bănui că hotărârea anunțată de presa partidului este adevărată și mai n'am crede-o nici astăzi, dacă n’am cunoaște bine pe oamenii, cari au luat-o, adică da­că nu i-am ști capabili de ori ce îndrăzneală. Căci e intr-adevăr o îndrăzneală și o sfidare aruncată opiniei pu­blice, ca liberalii să se prezinte, în alegeri, când se găsesc, în hanld de descompunere de care am pomenit mai sus și când încă nu s’au ui­tat păcatele detestabilei lor guver­nări, de acum doi ani!... Priviți în județe. Cea mai complectă anarh­ie dom­nește, în sânul partidului liberal. Ei sunt împărțiți în tabere adver­se, care se dușmănesc de moarte una pe alta și ar fi să înșirăm toate districtele țării, căutând să enunțarăm aci lista tuturor disi­denților liberale. In Ialomița, avem pe d-nii A. Stoinescu și C. Banu, iar acum în urmă, centrul a delegat ca șef al partidului pe d. M. Ferichide, ce­­ia ce înseamnă că vor fi, în luptă, trei grupări, în loc de una ; în Tu­­tova, încă sunt două tabere libe­rale, una e a d-lui Teodor C. loan și alta a fostului prefect, d. Gr. Vasiliu >■ în Brăila, d-nii C. Co­ciaș și C. Alexiu nu au uitat încă vechile lor animozități; în Vlaișca, avem pe tineri grupați în fiind d-lui I. Ginea și pe bătrâni, în ju­rul d-lui C. Dinulescu; în Iași, e o debandadă, generală și d. C. Ste­re­, desgustat de intrigile ce i se fac­ e pe punctul de a părăsi localita­tea și a, se muta, în București, în Buzău, există disidența d-lui G. Iarca; în Olt, d. Al. Iliescu, conti­nuă să se certe cu dinastia Proto­­popeștilor... și așa mai departe. Fie­care județ, cu bisericuțele lui, cel puțin două, dacă nu și mai multe! Intr’o asemenea situație, se gă­sește marele partid și e lesne de prevăzut, ce se va întâmpla în a­­legeri. Vom avea câte doua și trei rânduri de candidați și vă rog să-mi spuneți, cum se va orienta, bietul alegător liberal, într'o ase­menea­ babilonie. El va întreba, în­tocmai ca cetățeanul turmentat al lui Caragiale, în fața urnei,—,,Eu cu cine votezu­l și va face cum e mai bine, adică nu va vota pe nici unul dintre amicii săi politici. Iată de ce nu vroiam să credem că comitetul executiv al liberalilor a hotărît să pună liste, în alege­rile generale, în întreaga țară și tuând ni se pare chiar atât de fe­nomenal, atât de absurd, în­cât nu vrem să-l credem până nu-l vom vedea cu ochii. COTIDI­ANE Discursul d-lui C. Stere ținut la, clubul liberal a fost atât de mode­rat, atât de promitor, în­cât, când C. Stere a pus concluzii, tot clubul sforăia... Rămâne acum ca șeful liberal lo­cal să mai candideze la colegiul marilor proprietari... Ciudate efecte mai au la noi e­venimentele externe! ” La ce se servă inteligența ? Un redactor al Viitorului, în­­tr’un articol, „La ce servă inteli­gența“, constată că în majoritatea cazurilor numai cei săraci cu du­hul fac averi și că inteligența e un lux... Luăm act de această explicație! ---------------CQOQ---------------­ NOT­E D. Pierre Loti și Islamul In vremuri de grea cumpănă, când cel mai mare stat islamic e atacat din patru părți, e bine să ne oprim un moment asupra căușelor cari au determinat căderea imperiilor maho­medane. Un scriitor francez, d. Pierre Loti, în toate scrierile sale pline de avânt poetic și de evocare a trecutu­lui, ne arată pe musulmani, ca pe niște oameni pașnici și patriarhali, descriindu-ne idile din viața lor, fap­te războinice ca pe timpul cavalerilor din evul mediu, amoruri puternice și ruinătoare, în sfârșit tot ce naturile romantice au visat că poate fi mare, nobil și frumos. Dacă ar fi tot așa, desigur că isla­mul ar mai fi trăit ca putere politică și militară multă vreme, dar lucrurile sau cu totul altfel. Câtă vreme au putut să fie aplicate principiile Coranului, anume bazarea statului pe forța militară și entusias­­marea maselor prin tot ce se poate captiva, prada și stăpânirea, plăcerile și luxul. Imperiile musulmane, și în primul rând împărăția otomană, s-au menținut pe o înaltă treaptă de pro­pășire și de glorie. Când au năvălit Turcii în Europa, au găsit aici mici state, slăbite de luptele lăuntrice în Orient, iar în Apus feudalitatea și luptele religioase dominau întreaga viață a acelor popoare. Puterea cea marea ce le-o dădea ienicerilor pro­misiunile Coranului în cealaltă lume, educația lor exclusiv militară, pusă în interesul sultanilor, a făcut ca stea­gul Semilunei să fâlfâie până în a­­propierea Vienei. Dar împrejurările s’au schimbat. Puterea crescândă a Trabsburgilor și mai ales ridicarea împărăției moscovite, a gonit pe Turci până dincolo de Dunăre. Luptele in­testine continue, rebeliunile militare au săvârșit restul. Astăzi ne găsim în fața societății islamice dezagregate. Vechile virtuți individuale există, dar păcatele celor mari, animozitățile din­tre ei au dat lovitura de grație im­periului marocan, iar acum în urmă se clatină și imperiul otoman, cel mai mare dintre statele musulmane. Cauza acestei decăderi o găsim în însăși principiile Coranului. Ele pre­supun starea pe loc, conservatismul cel mai înapoiat, iar popoarele cele­lalte merg înainte. Nici o mișcare ar­tistică sau științifică nu preocupă pe cei ce conduc destinele statului, doar slavele frumoase și veniturile cât mai mari pe socoteala tezaurului public. Stătulețe de la graniță se înarmează, se cultivă, progresează, iar mentalita­tea vechiului și înapoiatului stăpân rămâne aceeași. O putem asemăna cu situația unui bărbat voinic care, înar­mat cu ghioagă greoaie, râde batjo­coritor la copilul care se apropie din depărtare cu un revolver încărcat. Soarta viteazului e hotărâtă dinainte. Făcând aceste considerații îmi ex­plic starea războiului balcanic de as­tăzi. Tocmai că Turcii n’au luat nici­odată în serios pe dușmanii lor de astăzi, disprețuindu-i până în ultimul moment, tocmai acestui fapt se da­­torește în mare parte înfrângerile succesive ce le-au suferit. Se va ridica oare leul rănit cu o furie îndoită gonind departe pe că­țeii veninoși care-i zgândără rănile? Aceasta e problema viitorului. Am constatat numai că d. Pierre Loti, în calitatea sa de romantic, a văzut în Islam o putere ascunsă, care nu exis­tă. El și-a trăit veacul. N’a observat că în ochii blajini se ascunde șiretenia orientalului care poftește la lucrul altuia, n’a căutat să se convingă că în ochii pretinsu­lui erou musulman e setea de sânge barbară, n’a știut că revolta femeei musulmane ascunde cele mai nebune și destrăbălate dorinți ale curtizanei și i’a înșelat comparând pe aceștia cu patriarhalul țăran, sobru și vir­tuos. S’a înșelat confundând pe criminal cu cavalerul medieval, nobil și de­zinteresat, care cântă serenade iu­bitei și se luptă pentru cei năpăstuiți și s’a înșelat punând în sufletul curti­zanei gândurile pioase și drăgălașe ale Margaretei, fecioara din Faust. Alegerile generale Candidații partidului conservator Colegiul I Cameră D. fl. Grecianu Dr. Ilie Stroici Colegiul II Cameră Constantin Meissner G. A. Scortzescu Colegiul III Cameră Ioan V. Praja Colegiul I Senat Vasile Sculy Colegiul II Senat loan Găvănescul Colegiul Universităței Matei B. Cantacuzino CARAGIALE DIRECTOR DE REVISTE Revista „Claponul“ a fost scoasă de I. L. Carageale în vremea războiu­lui Ruso-Româno-Turc. Prin „Clapo­nul" Carageale înțelegea pe Mus­cal, sau pe birjarul Muscal, fără mus­tăți și fără barbă, înțelegeți bine unde bătea el. Până atunci Nea Iancu colaborase la gazete ca Elevul Pa­triot, Gardistul Național și altele de calibrul acestora, prin scoaterea la iveală a „Claponului‘. Ca­rea reale, începe, pot zice, cariera sa de scrii­tor. Și ce persifla el în „Claponul ?“ Lucruri din vremea aceea. De pildă, în numărul unu, el are articolul plin de haz intitulat : Evenimentele zilei. Declarația neutralității Spaniei și apariția Revistei „Claponul“. Dacă s’ar mai găsi azi un exemplar măcar din faimosul Clapon, aș reproduce în total articolul în chestie care e adorabil. Spania avea pe atunci de rege pe Alfons al II-lea și această țară pașnică și de care nu se pome­nea prin jurnale nimic absolut, de dată dă o telegramă că s’a declarat neutră. A râs toată lumea căci ce în­semna neutralitatea­ unui regat așa de departe de câmpul de război Ruso- Româno-Turc ? Nea Iancu amestecă cu mult haz apariția­­ laponului cu Neutralitatea Spaniei. Altă revistă a lui Caragiale a fost vestitul Moftul Român, a cărui pro­prietate mi-a fost cedată mie prin de­clarație în scris. Revistaa Moftul Ro­mân avea ca colaboratori toți erau plătiți de nea Iancu mai pe după toți scriitorii buni și humoriștii vremei cum se nemerea. Negreșit această pu­blicație ar merita o discuție mai ma­re , dar spațiul unui articol de­ ziar nu permite așa ceva, vom pomeni pe scurt câte ceva. In Moftul Carageale a publicat bucăți geniale ce au fost adunate în urmă în Momente, avea și caricaturi reușite între cari putem cita Monu­mentul lui Hibș, pentru că a creat celebrele cuvinte : Țara lui Hibș...: România la 10 Mai , o damă săracă, urâtă, dar cu pretenții, care se uita mereu într’o oglindă , și câte altele. D. Teleor

Next