Evenimentul, februarie-martie 1913 (Anul 21, nr. 1-42)
1913-02-12 / nr. 1
~ANUL XXI No. 15 BANI —o— ABONAMENTE Pe un an . . Lei 20 IV fumiliate an „ 10 Petrei luni . „ Í In .străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVET Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 Liberalii dau târcoale De cînd a început răsboiul în peninsula balcanică, liberalii, au dat la intervale, trei comunicate, privitoare la atitudinea lor politică față cu situația externă. In cel dintâi, ei au declarat verde ca sunt pentru mobilizare,— prin cel de al doilea, făchnd din necesitate virtute, au declarat că împărtășesc în totul vederile guvernului, și nu mai insistară a. .supra mobilizăm,—observînd totuși că dacă guvernul se simte .. slab a da piept evenimentelor,— atunci să treacă mina, altora mai tari.. In cel de al treilea, adică cel din urmă, după o stereotipă și preblabilă întrunire la club a comitetului accentuată încă executiv, —liberalii odată că sunt ,pestriț, răsboi,—• dar... este antieme, .alaiă dacă mediațiunea va izboti sa ne satisfacă cererile, f"ără răsboi, ei, primesc, și așa. Cuvintele de mobilizare și război, au fost tot timpul—țara întreagă a înțeles’o, —în gura liberalilor, vorbe de speculație. Ei cum au văzut că se complică lucrurile în orient s’au presintat imediat în calitate de candidați la putere,—și au luat’o pe strma patriotică de mobilizare, război, foc și sabie, închipuiți-vă pe dl. Ionel Brătianu prim ministru, ministru de externe și ad-interim ministru de război, cu dl. Vintilă Brătianu ca furnisor de zarzavaturi, cojocele, căruțe de transport, făină etc., al armatei!... Regimul ar fi fost o nouă ediție revăzută, corectată și considerabil augmentată a epocei de la 1877, și... fără Dobrogea. " Țara s'ar fi sculat ca un singur om contra acestei noui isprăvi liberal-naționale,—dar cum blajinul popor român nu e răutăcios din fire, ar fi înghițit și acest pahar colectivist pe lângă atâtea înghițite. Decât dacă acest popor nu este nici azi mai răutăcios ca mai nainte,—a prins totuși mai multă minte,—și și-a adus aminte de proverbul nașului cu finii. In speranța unor eventuale neînțălegeri în guvern, liberalii dau tircoaie puterei și să prezint în tot momentul gata a lua guvernul. % Dacă ei ar fi isbutit să acapareze puterea de la începutul complicațiilor externe,vă ’nchipuiți cite zecimi de milioane ar fi cheltuit statul cu armata mobilizată în permanență, —și cu perspectiva de a nu avea Silistra,—căci liberalii ca să nu scape guvernul din mini, ar fi renunțat când vizitul ar fi bătut într’acolo, nu numai la cetatea cu bucluc, dar chiar și la simpla fâșie de pămînt ce bulgarii ne-o ofereau bucuros. fi Pentru liberali, nimic nu poate eșala foloasele puterei, din punct de vedere al intereselor partidului. In 1907, o țară întreagă știe că ei au instigat țărănimea la revoluție. Liberalii se dădeau atunci de partea populației rurale și o împingea să se răscoale, prin broșuri și manifeste vinovate, plângînd cu lacrimi fierbinți pe suferințele ei, îngroziți de situație, și de amenințările liberalilor,partidul conservator a preferat să se demită de la guvern , pe care l-au luat ei. Ce a urmat să știe. Apărătorii țărănimei au înecat satele în sînge și le-au ras apoi cu tunul. După măcel, a urmat celebra amnistie care a spalat pe cei vinovați și au mușamalizat faptele. Atunci liberalii cereau pacea ca să facă război, numai să ajungă la putere. Astăzi pentru acelaș scop, cer război pentru ca după ce vor pune mina pe guvern să roadă bugetele țarei în pace. Totdeauna mistificatori,— și niciodată sinceri. Dacă partidul liberal ar fi din nenorocire chemat să fie puterea,—ar băga minele pînă în coate în milioanele țărei pentru mobilizare și furnituri,—și dacă împrejurările ar aduce forțamente pacea, ceea ce de altfel toată lumea trebuie să dorească, — stimabilii ar respunde foarte laconic, atunci când ar fi întrebați cum stă chestia: ce voiți nenișorilor, să ne luptăm cu Europa ?.. Și testa ar fi jucată ! -------------ooo-------------- 0 Iftorirt Datorim o lămurire, pe care o facem cu plăcere : încă din momentul când s’a stabilit buna înțălegere între partide, cu ocazia situației particulare în care ne găseam cu toții, noi, cei de’năi, am hotărât și anunțat, că vom pune toată stăruința, pentru a ocoli chestiile speciale—în genere desplacute—și pentru a evita, acum și oricând, orice atac personal. Această declarație, pe care o repetam, dacă celor ce trebue nu are preț in fața s’o audă, va rămâne totuși linia noastră de purtare în viitor. Când ne luăm însă un astfel de angajament, ne bizuim pe două lucruri : mai întâi, că avem destulă tărie să-l ținem și al doile, că în momentul când vom fi insultați, ni se va da fără șovăire satisfacție, cum noi nu ne-am ferit niciodată s’o dăm. Un ziar poate da rubricilor sale orice nume. Pentru noi insulta rămâne insultă și ne datorește reparație nu cel ce-o scrie cu îngădue plătind-o plată, ci cel ce-- -----------------QOOO---------------- DIN ȘAGĂ La această rubrică, confrații de la „Mișcarea“ ne fac nepomenita cinste de a ne grada epitetele de la „boi“ până la „analfabeți“. Cu o resemnare creștinească primim aceste epitete de la domnii M. Carp, frații Maxim și tânărul Sevastos, pentru a nu-i numi decât pe aceștia, pe care-i cunoaștem, și primim aceste epitete, tocmai că-i cunoaștem și ne cunosc, pentru că d intre oameni de omenie se plătesc și să răsplătesc considerațiile cu moneda, ce fiecare posedă. De curând, un om serios din partidul liberal, indignat de această atitudine a ziarului lui, față de noi, ca să-l scuzeze, a zis că „porcăriile sunt scrise de un jidan... Reproducem textual fraza și ne cerem iertare că o reproducem, dar am fost autorizați. Și apoi noi nu vrem să știm cine înjură; noi știm cine inspiră ziarului și cunoaștem pe d-nii M. Carp, frații Maxim și tânărul Sevastos. -------------coco-------------- Preparativele de război din România și străinătatea Sub titlul de mai sus, gasii iu Le petit Marseillais un articol în care se vorbește despre pregátirele pe care le face armata noastră, în vederea unui război cu Bulgaria. Pentru ca cetitorii să dea cunoștință de modul cum e jucată în străinătate țara noastră, în momentele aceste grele, reproducem în traducere articolul din ziarul francez. Preparativele militare române, începe ziarul, sunt actualmente luate, precum și diferitele măsuri care au fost necesitate în ultimul timp. Listele de ofițeri susceptibili de a fi chemați ca rezerviști, sunt trimise la fiecare minister, cu însărcinarea către șefii fiecărui departament,, să arate care dintre amploiații lor sunt indispensabili serviciului, în scop de a fi trecuți printre scutiții la mobilizare. O lege a fost promulgată, trecându-se agenții de la căile ferate naționale sub ordinele directe ale ministerului de răsboi, imediat ce se va publica decretul de mobilizare. Câțiva directori de ziare au fost invitați Sâmbăta trecută la ministerul de răsboi, pentru a li se comunica metoda, pe care trebue s-o urmeze cu publicarea știrilor în timp de război. Șeful de cabinet a publicat o nouă lege în contra spionajului în timp de pace, lege necesară din cauza apariției diferitelor aeroplane, care au venit dinspre frontiera N. E., îndreptăndu-se spre Tescani (un loc de Focșani). Echipamentele militare românești, au fost judecate ca nehide stidătoare în diferitele părți, dându-se ordine în consecință. Fiecare rezervist a fost informat asupra punctelor unde va trebui să se găsească în cele 24 ore care vor urma mobilizarea. Aceste măsuri sunt absolut luate ca precauțiune și arată numai, hotărârea guvernului de a fi gata pentru eventualitatea răsboiului. Atmosfera politică a fost foarte calmă de când votul de încredere al Camerei a îngăduit guvernului să lucreze liber, în afară de presiunile parlamentare“. In afară de neștiința lucrurilor, care se arată în articolul de față, mai e și faptul că se publică ca sigur niște fapte care n’au existat. Chestiunea limbei române Ziarul „Viața Nouă“ din Cernăuți publică următorul articol sub titlul de mai sus. Știm cu toții că limba românească in țara asta nu e de loc băgată în samă. Străinii, înțelegem funcționarii din oficiile publice, ne-au pus în cârcă limba nemțască, de care și azi se folosesc nestingheriți în tot locul: în oficiile de bir, în judecătorii, în căpitănii, în gimnazii. Oriunde va merge țăranul român se împedică de limba nemțască, toate actele (hârtiile) ce-i vin de la un oficiu ori de la altul, sunt scrise nemțește. Cereri de bir, hotărâri de la judecătorii, contracte, toate sunt scrise într’o limbă neînțeleasă și gospodarul când capătă „țâdula“ trebuie să fugă iute la preotul ori la învățătorul ori la crâșmarul satului, ca să-i cetească ce stă scris pe țâdulă, căci gospodarul singur ori băieții lui, deși au umblat ani de-a rândul la școală, nu pot înțelege scrisul nemțesc. Câte neajunsuri urmează de aici pentru poporul român, știe numai el singur. De aceea nu ne mirăm dacă întâlnim ici colo câte un gospodar isteț, care nu se împacă cu această stare de lucruri, ci îndrăznește a cere oarecare respectare a limbei lui, încredințat fiind, că el are dreptul să-și poată ceti singur toate actele, ce privesc treburile lui și când de cele mai multe ori el are să răspundă cu banul lui, câștigat cu multă sudoare. Are un drept, sfânt să știe pentru ce dă bani acela, căruia i se cer bani, fie de la perceptorie (visterie), judecătorie sau alta. Dăm sfatul tuturor Românilor să ceară ori și când și ori și unde întrebuințarea și respectarea limbei românești, pentru că aceasta va fi numai spre binele lor și al neamului românesc. Numai dacă gospodarii, ai căror treburi au să le rânduiască funcționarii ocârmuirii, vor cere să se vorbească românește, numai așa va fi silită mulțimea de slujbași jidani sau nemți să se deprindă odată a vorbi limba poporului și să se desvețe a disprețul limba noastră sau a ne arunca în obraz vorbe ca „mojici, urși“ ș. a. Dar și alt folos mare vom avea noi Românii, dacă în oficii se va introduce pe încetul limba românească. E vorba de viitorul copiilor noștri. Vedem bine, că azi în oficii sunt cei mai mulți slujbași străini de neamul nostru și anume pentru că până acum se ajungea cunoștința limbei nemțești iară noi slăbănogii, nu le ceream să o știe și pe a noastră, îndată ce vom cere folosirea limbei românești în oficii și cererea ni se va împlini, atunci s’a sfârșit cu aducerea de slujbași nemți din apus și cei de aici vor rămânea pe drumuri, dacă nu vor învăța cum se cade românește. Pe de altă parte însă copii noștrii studiind vor avea mai multe locuri prin oficii și astfel vor avea o bucățică bună de pane pentru viitor, pe care azi o mănâncă străinii. Așa se va împiedeca bine sărăcirea treptată a poporului nostru, care ar trebui să urmeze numai decât din bucătărirea puținului pământ ce-l avans... Aceste gânduri frumoase l-a îndemnat pe unul din cei mai buni Români din țară, pe advocatul Dr. Comoroșanu de la Humor, să colinde Bucovina în lung și-n lat, luminând poporul român despre dreptul lui de a se folosi și în oficii ca acasă de limba românească și de a cere întrebuințarea limbei românești de la slujbași, cari sunt pentru popor puși în oficii, începând cu numărul viitor al ziarului nostru vom împărtăși cetitorilor noștri toate sfaturile bune, mai ales privitoare la trebile judecătorești, date în conferințele sale prin Bucovina, de un Român cu o inimă așa de curată și însuflețită românească cum e cea a d-lui Dr. Comoroșanu. Nădăjduim că apostolatul acestui ales Român va găsi aprobarea tuturora. — ------QOOO----------- MARȚI 12 FEBRUARIE 1#1« 5 BANI ANUNCIURI /»sorții și Rots/ame In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o — TELEFON No» 93 O R ===* Un discurs al marelui B. P. Hasdeu Marele învățat român B. P. Slajdou, a ținut, la 3 Februarie 1868, în sala Ateneului Român, la ora 7 seara, frumosul discurs ce urmează, care a fost ascultat de un numeros și distins public. Acest discurs a fost ținut în ședința a doua a Societății „Transilvania“, a cărei membru era defunctul savant, încă de la întemeierea ei. Ședința era prezidată de A. Papiu Ilarian, față fiind și Lupașcu, președintele de onoare a societăței.Societatea „Transilvania“ a fost recunoscută ca persoană morală și juridică prin decretul Domnesc No. 1810 din 8 Decembrie 1867 și publicat în M. Of. No. 277. (Urmare ,și sfîrșit) Gr. Str. îmi veți spune, domnilor că aceasta se explică prin vitejia străbunilor noștri ? Prin numele fiîrcilor, Ștefanilor, Rareșilor, Cumpliților Micimilor ?... ....Soluțiunea mi se pare a fi cu totul ilustrie. Au fost alte popoare tot atât de brave ca și Românii, având în fruntea lor pe niște principi tot atât de eroici, mai bucurându-se pe deasupra de fortificațiunile naturale, cele mai neabordabile și totuși vitejia cea mai supra umană n'a putut asigura independența lor politică. Albania sub Scanderberg este în această privință proba cea mai apropiată de situațiunea istorică a României dunărene. Astfel, nu este de ajuns de a zice, că naționalitatea noastră de aici, s’a conservat mulțumită independenței politice, ci trebue să mai căutăm iarăși originea rațională a acestei independențe și numai atunci vom putea cunoaște adevărata cauză, pentru că eu și Dvs., domnilor, suntem români până astăzi. Pozițiunea geografică, iată cheia enigmei. Sub acest cuvânt, eu nu înțeleg munții, peșterile, pădurile, fluviile, pustietățile și toate celelalte unelte strategice naturale, cari pot procura unui popor o scăpare trecătoare într-un răsboiu, dar nu vor fi niciodată în stare de a garanta în perpetuitate independența politică a unei țări, și pozițiunea geografică a Romîniei dunărene, vreau să zic loc ușorul său la mijloc între trei impere mari, puternice și rivale: dintăiu Polonia, Ungaria și Turcia ; apoi prin schimbarea numelor: Turcia, Austria și Rusia, dar în orice caz totdeauna trei, nici mai mult, nici mai puțin, ținind categi-trele ochii lor ațintiți asupra țărișoarei noastre, râvnind’o cu lăcomie câte și trele și astfel împedicând fiecare unul pe altul în realizarea visului comun. Providența a mai voit pe deasupra, ca aceste trei puteri să nu se poată împăca niciodată în scop de a împărți România dunăreană în mai multe bucăți, precum Austria, Rusia și Prusia împărțiră în secolul trecut regatul polon. Prima încercare în acest sens se făcuse încă în 1494, când regele Ungariei și acel al Poloniei ținură conferința secretă la Leutschow, de unde se despărțiră apoi în deșert, căci fiecare voia să aibă totul și nici unul nu se mulțuma cu o parte, fără a mai vorbi, că Turcia n’a fost consultată. Apoi în timpii moderni Austria reuși a sustrage Bucovina și o parte din Banatul Craiovei; Rusia răpi Basarabia, dar totuși însăși inima României dunărene rămase neatinsă, mulțumită eternelor certe internaționale între cele trei colosuri învecinate, cărora le plăcea deopotrivă gurile Dunărei. Așadar precum, femeia savă, naționalitea română din Macedonia, tot așa pozițiunea geografică ne servi drept scut în Moldova și în țara Românească. Străbunii noștri din timpurile idolatriei negreșit că ar fi idealizat aceste două mari conclusioni istorice, dân*