Evenimentul, februarie-martie 1913 (Anul 21, nr. 1-42)

1913-02-12 / nr. 1

~ANUL XXI No. 1­5 BANI —o— ABONAMENTE Pe un an . . Lei 20 IV fumiliate an „ 10 Pe­trei luni . „ Í In .străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVET Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 Liberalii dau târcoale De cînd a început răsboiul în peninsula balcanică, liberalii, au dat la intervale, trei comunicate, privitoare la atitudinea lor politi­că față cu situația externă. In cel dintâi, ei au declarat verde ca sunt pentru mobilizare,— prin cel de al doilea, făchnd din necesitate virtute, au declarat că împărtășesc în totul vederile gu­vernului, și nu mai insistară a­­. .supra mobilizăm,—observînd to­tuși că d­acă guvernul se simte .. slab a da piept evenimentelor,— atunci să treacă mina, altora mai tari.. In cel de al treilea, adi­că cel din urmă, după o stereo­tipă și preblabilă întrunire la club a comitetului accentuată încă executiv, —liberalii odată că sunt ,pestriț, ră­sboi,—• dar... este an­tieme, .alaiă dacă mediațiunea va izboti sa ne­ satisfacă cererile, f"ă­­­­ră răsboi, ei, primesc, și așa. Cuvintele de mobili­z­are și război, au fost tot timpul—țara întreagă a înțeles’o, —în gura li­beralilor, vorbe de speculație. Ei cum au văzut că se complică lu­crurile în orient s’au presintat­­ imediat în calitate de candidați la putere,—și au luat’o pe strm­a patriotică de mobilizare, război, foc și sabie, închipuiți-vă pe d­l. Ionel Bră­­tianu prim ministru, ministru de­­ externe și ad-interim ministru de război, cu dl. Vintilă Brătianu ca furnisor de zarzavaturi, cojocele, căruțe de transport, făină etc., al armatei!... Regimul ar fi fost o nouă edi­ție revăzută, corectată și conside­rabil augmentată a epocei de la 1877, și... fără Dobrogea. " Țara s'ar fi sculat ca un sin­gur om contra acestei noui is­prăvi liberal-naționale,—dar cum blajinul popor român nu e răută­cios din fire, ar fi înghițit și a­­cest pahar colectivist pe lângă atâ­tea înghițite. Decât dacă acest popor nu este nici azi mai răutăcios ca mai nainte,—a prins totuși mai multă minte,—și și-a adus aminte de proverbul nașului cu finii. In speranța unor eventuale ne­­înțălegeri în guvern, liberalii dau tir­coaie puterei și să prezint în tot momentul gata a lua guvernul. % Dacă ei ar fi isbutit­ să acapa­reze puterea de la începutul com­plicațiilor externe,­­vă ’nchipuiți cite zecimi de milioane ar fi chel­tuit statul cu armata mobilizată în permanență, —și cu perspecti­va de a nu avea Silistra,—căci liberalii ca să nu scape guvernul din mini, ar fi renunțat când vizi­tul ar fi bătut într’acolo, nu nu­mai la cetatea cu bucluc, dar chiar și la simpla fâșie de pă­­mînt ce bulgarii ne-o ofereau bucuros. fi Pentru liberali, nimic nu poate eșala foloasele puterei, din punct de vedere al intereselor partidului. In 1907, o țară întreagă știe că ei au instigat țărănimea la re­voluție. Liberalii se dădeau atunci de partea populației rurale și o împingea să se răscoale, prin bro­șuri și manifeste vinovate, plân­­gînd cu lacrimi fierbinți pe sufe­rințele ei, îngroziți de situație, și de a­­menințările liberalilor,partidul con­servator a preferat să se demită de la guvern , pe care l-au luat ei. Ce a urmat să știe. Apărătorii țărănimei au înecat satele în sînge și le-au ras apoi cu tunul. După măcel, a urmat celebra amnistie care a spalat pe cei vi­novați și au mușamalizat faptele. Atunci liberalii cereau pacea ca să facă război, numai să ajungă la putere. Astăzi pentru acelaș scop, cer război pentru ca după ce vor pune mina pe guvern să roadă bugetele țarei în pace. Tot­deauna mistificatori,— și nici­odată sinceri. Dacă partidul liberal ar fi din nenorocire chemat să fie pute­rea,—ar băga minele pînă în coa­te în milioanele țărei pentru mo­bilizare și furnituri,—și dacă îm­prejurările ar aduce forțamente pacea, ceea ce de altfel toată lu­mea trebuie să dorească, — stima­bilii a­r respunde foarte laconic, atunci când ar fi întrebați cum stă chestia: ce voiți nenișorilor, să ne luptăm cu Europa ?.. Și testa ar fi jucată ! -------------ooo-------------- 0 Iftorirt Datorim o lămurire, pe care­ o facem cu plăcere : încă din mo­mentul când s’a stabilit buna înță­­legere între partide, cu ocazia si­tuației particulare în care ne gă­seam cu toții, noi, cei de’n­ăi, am hotărât și anunțat, că vom pune toată stăruința, pentru a ocoli ches­tiile speciale—în genere desplacu­­te—și pentru a evita, acum și ori­când, ori­ce atac personal. Această declarație, pe care­ o re­petam, dacă celor ce trebue nu are preț in fața s’o audă, va ră­mâne totuși linia noastră de purta­re în viitor. Când ne luăm însă un astfel de angajament, ne bizuim pe două lu­cruri : mai întâi, că avem destulă tărie să-l ținem și al doile, că în momentul când vom fi insultați, ni se va da fără șovăire satisfacție, cum noi nu ne-am ferit nici­odată s’o dăm. Un ziar poate da rubricilor sale ori­ce nume. Pentru noi insulta rămâne insul­tă și ne datorește reparație nu cel ce-o scrie cu îngădue plătind-o­ plată, ci ce­l ce-- -----------------QOOO----------------­ DIN ȘAGĂ La această rubrică, confrații de la „M­ișcarea“ ne fac nepomenita cinste de a ne grada epitetele de la „boi“ până la „analfabeți“. Cu o resemnare creștinească primim aceste epitete de la domnii M­. Carp, frații M­axim și tânărul Sevastos, pentru a nu-i numi de­cât pe a­­ceștia, pe care-i cunoaștem, și pri­mim aceste epitete, tocmai că-i cunoaștem și ne cunosc, pentru că d­ intre oameni de omenie se plătesc și să răsplătesc considerațiile cu moneda, ce fie­care posedă. De curând, un om serios din partidul liberal, indignat de această atitudine a ziarului lui, față de noi, ca să-l scuzeze, a zis că „porcă­riile sunt scrise de u­n jidan... Reproducem textual fraza și ne cerem iertare că o reproducem, dar am fost autorizați. Și apoi noi nu vrem să știm cine înjură; noi știm cine inspiră ziarului și cu­noaștem pe d-nii M­. Carp, fra­ții M­axim și tânărul Sevastos. -------------coco--------------­ Preparativele de război din România și străinătatea Sub titlul de mai sus, gasii­ iu Le petit Marseillais un articol în care se vorbește des­pre pregátirele pe care le face armata noastră, în vederea unui război cu Bulgaria. Pentru ca cetitorii să dea cunoștință de modul cum e ju­cată în străinătate țara noastră, în momentele aceste grele, reproducem în traducere articolul din ziarul francez. Preparativele militare române, începe ziarul, sunt actualmente lua­te, precum și diferitele măsuri care au fost necesitate în ultimul timp. Listele de ofițeri susceptibili de a fi chemați ca rezerviști, sunt tri­mise la fiecare minister, cu însăr­cinarea către șefii fiecărui depar­tament,, să arate care dintre am­ploiații lor sunt indispensabili ser­viciului, în scop de a­ fi trecuți printre scutiții la mobilizare. O lege a fost promulgată, tre­­cându-se agenții de la căile ferate naționale sub ordinele directe ale ministerului de răsboi, imediat ce se va publica decretul de mobili­zare. Câțiva directori de ziare au fost invitați Sâmbăta trecută la minis­terul de răsboi, pentru a li se co­munica metoda, pe care trebue s-o urmeze cu publicarea știrilor în timp de război. Șeful de cabinet a publicat o nouă lege în contra spionajului în timp de pace, lege necesară din cauza apariției diferitelor aero­plane, care au venit dinspre fron­tiera N. E., îndreptăndu-se spre Tescani (un loc de Focșani). Echi­pamentele militare românești, au fost judecate ca nehide stidătoare în diferitele părți, dându-se ordine în consecință. Fiecare r­ezer­vist a fost informat asupra punctelor un­de va trebui să se găsească în cele 24 ore care vor urma mobilizarea. Aceste măsuri sunt absolut luate ca precauțiune și arată numai, ho­tărârea guvernului de a fi gata pentru eventualitatea răsboiului. Atmosfera politică a fost foarte calmă de când votul de încredere al Camerei a îngăduit guvernului să lucreze liber, în afară de pre­siunile parlamentare“. In afară de neștiința lucrurilor, care se arată în articolul de față, mai e și faptul că se publică ca si­gur niște fapte care n’au existat. Chestiunea limbei române Ziarul „Viața Nouă“ din Cernăuți publică următorul articol sub titlul de mai sus. Știm cu toții că limba românească in țara asta nu e de loc băgată în samă. Străinii, înțelegem funcționarii din oficiile publice, ne-au pus în câr­că limba nemțască, de care și azi se folosesc nestingheriți în tot locul: în oficiile de bir, în judecătorii, în că­pitănii, în gimnazii. Ori­unde va mer­ge țăranul român se împedică de lim­ba nemțască, toate actele (hârtiile) ce-i vin de la un oficiu ori de la altul, sunt scrise nemțește. Cereri de bir, hotărâri de la judecătorii, contracte, toate sunt scrise într’o limbă neînțe­leasă și gospodarul când capătă „țâ­­dula“ trebuie să fugă iute la preotul ori la învățătorul ori la crâșmarul satului, ca să-i cetească ce stă scris pe țâdulă, căci gospodarul singur ori băieții lui, deși au umblat ani de-a rândul la școală, nu pot înțelege scri­sul nemțesc. Câte neajunsuri urmează de aici pentru poporul român, știe numai el singur. De aceea nu ne mi­răm dacă întâlnim ici colo câte un gospodar isteț, care nu se împacă cu această stare de lucruri, ci îndrăzneș­te a cere oarecare respectare a lim­bei lui, încredințat fiind, că el are dreptul să-și poată ceti singur toate actele, ce privesc treburile lui și când de cele mai multe ori el are să răs­pundă cu banul lui, câștigat cu multă sudoare. Are un drept, sfânt să știe pentru ce dă bani acela, căruia i se cer bani, fie de la perceptorie (viste­­rie), judecătorie sau alta. Dăm sfatul tuturor Românilor să ceară ori și când și ori și unde întrebuințarea și res­pectarea limbei românești, pentru că aceasta va fi numai spre binele lor și al neamului românesc. Numai dacă gospodarii, ai căror treburi au să le rânduiască funcționarii ocârmuirii, vor cere să se vorbească românește, nu­mai așa va fi silită mulțimea de sluj­bași jidani sau nemți să se deprindă odată a vorbi limba poporului și să se desvețe a disprețul limba noastră sau a ne arunca în obraz vorbe ca „mojici, urși“ ș. a. Dar și alt folos mare vom avea noi Românii, dacă în oficii se va introduce pe încetul lim­ba românească. E vorba de viitorul copiilor noștri. Vedem bine, că azi în oficii sunt cei mai mulți slujbași stră­ini de neamul nostru și anume pen­tru că până acum se ajungea cunoș­tința limbei nemțești iară noi slăbă­nogii, nu le ceream să o știe și pe a noastră, îndată ce vom cere folosirea lim­bei românești în oficii și cererea ni se va împlini, atunci s’a sfârșit cu a­­ducerea de slujbași nemți din apus și cei de aici vor rămânea pe drumuri, da­că nu vor învăța cum se cade româ­nește. Pe de altă parte însă copii noștrii studiind vor avea mai multe locuri prin oficii și astfel vor avea o bucățică bună de pane pentru viitor, pe care azi o mănâncă străinii. Așa se va împiedeca bine sărăcirea trep­tată a poporului nostru, care ar tre­bui să urmeze numai de­cât din bu­­cătărirea puținului pământ ce-l avans... Aceste gânduri frumoase l-a îndem­nat pe unul din cei mai buni Români din țară, pe advocatul Dr. Comoro­­șanu de la Humor, să colinde Buco­vina în lung și-n lat, luminând popo­rul român despre dreptul lui de a se folosi și în oficii ca acasă de limba românească și de a cere întrebuința­rea limbei românești de la slujbași, cari sunt pentru popor puși în oficii, începând cu numărul viitor al ziaru­lui nostru vom împărtăși cetitorilor noștri toate sfaturile bune, mai ales privitoare la trebile judecătorești, da­te în conferințele sale prin Bucovina, de un Român cu o inimă așa de cu­rată și însuflețită românească cum e cea a d-lui Dr. Comoroșanu. Nădăjdu­im că apostolatul acestui ales Român va găsi aprobarea tuturora. — ------QOOO-----------­ MARȚI 12 FEBRUARIE 1#1« 5 BANI ANUNCIURI /»sorții și Rots/ame In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 3-a rândul 50 b. In pagina a 4-a rândul 30 b. —o — TELEFON No» 93 O R ===* Un discurs al marelui B. P. Hasdeu Marele învățat român B. P. Slajdou, a ținut, la 3 Februarie 1868, în sala Ateneului Român, la ora 7 seara, frumosul discurs ce urmează, care a fost ascultat de un numeros și dis­tins public. Acest discurs a fost ținut în ședin­ța a doua a Societății „Transilvania“, a cărei membru era defunctul sa­vant, încă de la întemeierea ei. Ședința era prezidată de A. Papiu Ilarian, față fiind și Lupașcu, pre­ședintele de onoare a societăței.­­Societatea „Transilvania“ a fost recunoscută ca persoană morală și juridică prin decretul Domnesc No. 1810 din 8 Decembrie 1867 și pu­blicat în M. Of. No. 277­. (Urmare ,și sfîrșit) Gr. Str. îmi veți spune, domnilor că acea­sta se explică prin­ vitejia străbuni­lor noștri ? Prin numele fiîrcilor, Ștefanilor, Rareșilor, Cumpliților Mi­cimilor ?... ....Soluțiunea mi se pare a fi cu to­tul ilustrie. Au fost alte popoare tot atât de brave ca și Românii, având în fruntea lor pe niște­ principi tot atât de eroici, mai bucurându-se pe deasupra de fortificațiunile naturale, cele mai neabordabile și totuși vite­jia cea mai supra umană n'a putut asigura independența lor politică. Albania sub Scanderberg este în a­­ceastă privință proba cea mai apro­piată de situațiunea­­ istorică a Ro­mâniei dunărene. Astfel, nu este de ajuns de a zice, că naționalitatea noas­tră de aici, s’a conservat mulțumită independenței politice, ci trebue să mai căutăm iarăși originea rațională a acestei independențe și numai a­­tunci vom pu­tea cunoaște adevărata cauză, pentru că eu și Dvs., domnilor, suntem români până astăzi. Pozițiunea­ geografică, iată cheia enigmei. Sub acest cuvânt, eu nu înțeleg munții, peșterile, pădurile, fluviile, pustietățile și toate celelalte unelte strategice naturale, cari pot procura unui popor o scăpare trecătoare în­­tr-un răsboiu, dar nu vor fi nici­o­­dată în stare de a garanta în per­petuitate independența politică a unei țări, și pozițiunea geografică a Romîniei dunărene, vreau să zic loc ușorul său la mijloc între trei impere mari, pu­ternice și rivale: dintăiu Polonia, Ungaria și Turcia ; apoi prin schim­barea numelor: Turcia, Austr­ia și Ru­sia, dar în ori­ce caz totdeauna trei, nici mai mult, nici mai puțin, ți­­nind categi-trele ochii lor ațintiți asupra țărișoarei noastre, râvnind’o cu lă­comie câte și­ trele și astfel împedicând fiecare unul pe altul în realizarea vi­sului comun. Providența a mai voit pe deasu­pra, ca aceste trei puteri să nu se poată împăca nici­odată în scop de a împărți România dunăreană în mai multe bucăți, precum Austria, Rusia și Prusia împărțiră în secolul trecut regatul polon. Prima încer­care în a­­cest sens se făcuse încă în 1494, când regele Ungariei și acel al Poloniei ținură conferința secretă la Leutschow, de unde se despărțiră apoi în deșert, căci fiecare voia să aibă totul și nici unul nu se mulțum­a cu o parte, fără a mai vorbi, că Turcia n’a fost con­sultată. Apoi în timpii moderni Austria reuși a sustrage Bucovina și o parte din Banatul Craiovei; Rusia răpi Basarabia, dar totuși însă­și inima României dunărene rămase neatinsă, mulțumită eternelor certe internați­onale între cele trei colosuri­­ înveci­nate, cărora le plăcea de­o­potrivă gurile Dunărei. Așa­dar precum, femeia savă, na­­ționalitea română din Macedonia, tot așa pozițiunea geografică ne servi drept scut în Moldova și în țara Ro­mânească. Străbunii noștri din timpurile idola­triei negreșit că ar fi idealizat aceste două mari conclusioni istorice, dân*

Next