Evenimentul, octombrie-decembrie 1913 - ianuarie-februarie 1914 (Anul 21, nr. 185-273)
1913-10-01 / nr. 185
ANUL XXI No, 185 O FI CI AN al Pol ii ȚDULUI COTI 3 E FI V h T Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 MARȚI 1 OCTOMBRIE 1913 — 58 ANi O --\ i .5 NCI (J ti < f as )> r+ li -Ș jf ?•£ $ •;? f •* Im .• i riti.t .» l n rund b Ii.*u bi . .ta Î\, ■>( i iii» ii (ii tg! mu u i .1 mu du I •>! i b --,1 — T E L £ f O & Mu. QH O R -------- ASUPRA SITUAȚIEI Contrar desmințirilor ce unele gazete dau versiunelor despre o remaniare ministerială înainte de deschiderea parlamentului mai cu sumă în lotul takist din guvern,— persistăm totuși a crede, că o asemine remaniare va trebui să aibă loc chiar în cursul acestei luni,—și nu după deschiderea corpurilor legiuitoare,—cum se afirmă. Căci ce rațiune ar mai avea o remaniare, în momentele va pune în discuție însăși cînd se continuarea mai departe a colaborării, —momente care vor sosi îndată după terminarea votării tuturor legilor în legătură cu organizarea nouelor teritorii anexate ? De altfel însuși dl. Prim- Ministru T. Maiorescu, prin bine cunoscutul său comunicat publicat în ziarul Conservatorul,confirmă că celebra colaborare va trebui pusă în discuție,—însă nu curând,—ci după îndeplinirea tuturor formalităților legislative relative la anexiune. Asupra rezolvțrei într’un mod sau altul, a chestiei colaborării, nu mai încape vorbă, și toată lumea este deci de acord. Dar cînd ? și cum ? iată punctele care dau loc la divergințe de idei. După părerile șefului guvernului, ar urma ca mai întâi, bine înțeles îndată ce să vor vota legile privitoare la nouele provincii anexate, —să se pună în desbatere chestia dacă trebuie sau nu prelungită colaborarea, și în caz când majoritatea părerilor ar fi pentru continuarea pactului intervenit între conservatori și takiști,—atunci numai va trebui să se avizeze la o remaniare ministerială. Probabil că acestei eventualități să datoresc svonurile răspândite, cum că o remaniare ministerială, nu va mai avea loc,—și că în tot cazul, ea va trebui amânată până după deschiderea parlamentului. Noi menținem, cum o spunem mai sus părerea că, o remaniare, dacă nu in ambele loturi colaborante din guvern, cel puțin în cel takist, se va opera înainte de 15 Noembrie. Și menținem această părere, cu atât mai mult cu cât însuși d. Take Ionescu, e convins, că odată parlamentul deschis, fără ca fruntașii nemulțumiți din gruparea sa să fie satisfăcuți,—nici o promisiune și nici o ademenire nu va mai putea opri manifestațiile ostile ce să vor produce în sinul lotului representanților takiști din parlament. Ei știu, că dacă vor apuca să ridice mânele pentru toate proiectele ce să vor propune,—și nu vor profita de ocazia spre a exploata marele interes ce are guvernul de a i se vota fără bucluc și gălăgie legile de organizare a nouelor provincii anexate, —nu să vor mai întâlni cu asemine ocazie, și deci vor rămâne să se mângâe cu simple făgăduinți. Afară de aceasta, să crede că însuși d. Take Ionescu ar avea interes de a hirotonisi din ministeriabili pe mai multe timp personagii din grupare, pentru ca nu, dacă este ca celebra colaborare să nu mai poată continua, dumnealui, să rămână fără personal suficient de ministeriabili. ■ De altfel, în treacăt fie spus,— nici unii parlamentari conservatori, nefiind mulțumiți de situație, și fără să aspire la portofoliuri,— vor sta la gânduri, înainte de a ridica la rândul lor mânele -n sus, pentru proiectele pe care le va presenta guvernul, camerelor. Să vorbește în adevăr, întoarcerea sa din concediu, că la dl. Maiorescu va insista pe lângă dl. I. Lahovari președintele clubului conservații din capitală ca să convoace comitetul executiv partidului, cum și mai multe peras sonagii marcante din provincii, spre a se discuta asupra situațiunei. Neapărat, că această procedare a șefului guvernului, nu poate fi interpretată decât ca o măsură de precauțiune în vederea unor eventuale conflicte ce s'ar putea ivi între partid și cei patru fruntași din cabinet, —măsură ce ar avea de scop să orienteze oarecum pe d. Prim-Ministru asupra viitoarei sale atitudini. . Dar remaniarea, înainte de deschiderea camerilor, se mai impune și din alte puncte de vedere. ---------oo----------- fefectele săbiei — Se face curte României — Agenția telegrafică „Information“ din Viena, publică următoarele : „Știrile despre conflicte grecoturc sânt contradictorii, intr’adevăr e rușinos ca puterile și în special puterile protectoare ale Greciei, se fac că nu se interesează de această chestiune și nu iau măsurile la timp. Centrul de gravitate al situației este la București. Dacă România declară că vrea să vie în ajutorul Greciei, aliata sa ceea ce ar și face fără îndoială — cei din Constantinopol s’ar răspândi să mai înceapă un nou războiu“. Pe de altă parte din Londra se anunță următoarele : „Căpitanul Battings publică în „Fortnightly Review“ un articol despre al doilea războiu balcanic, în care constată că singurul punct luminos, în această sângeroasă și rușinoasă dramă balcanică, a fost atitudinea armatei române în Bulgaria“. —-—OOOOQ--— .............................. n.n Cartea verde a României Astăzi sa dat la tipar cartea verde a României, pregătită de d. Maiorescu asupra războaelor din Balcani, în legătură cu atitudinea noastră. Această scriere oficială, atât de mult așteptată va conține toate actele diplomatice primite și trimise de ministrul nostru de externe, statelor aliate, Turciei și celor șase mari Puteri. La ea va fi anexat protocolul păcei de la București și patru harți privitoare la noua situație politico-geografică din Peninsula balcanică. Toate actele au fost comentate și explicate de d. Maiorescu, iar hărțile au fost iterate la institutul nostru geografic, după indicațiile stat-majorului general al armatei. Prețioasa lucrare va fi tipărită în trei mii exemplare și va fi trimeasă guvernelor străine, miniștrilor români din țară și străinătate, membrilor corpurilor legiuitoare și presei. -----------ooo--------- Scandalul cu rechezițiile Se comunică pe cale particulară cum că pentru trebuințele regimentelor din garnizoana Bacău, s’ar fi rechiziționat cai, în valoare de 2 milioane 800 mii lei. La întoarcerea regimentelor la Bacău, proprietarii cailor nu au reclamat decât pentru o valoare de 5 la sută din suma de mai sus și s’au vândut cai pentru o sumă de 380.000 lei numai, rămânând a se vinde acum cai de vre’o 200.000 lei, care scăzuți din valoarea totală a cailor rechiziționați de 2.800.000 lei, ar fi pentru stat o pagubă de peste 2 milioane lei numai pentru un oraș din țară. Firește că anchete speciale vor descoperi adevărul și cei vinovați își vor primi cuvenita pedeapsă. Inchipuiți-vă însă dacă acest lucru s’ar întâmpla în fiecare oraș din țară și dacă fiecare oraș ar da statului pagube, cu această ocaziune de câte 2 milioane? Unde am ajunge ? Am avea atunci vre-o 50 milioane pagube pentru stat, numai din cauza cailor recheziționați, cu ocazia campaniei noastre în Bulgaria. Nu învinuim pe nimeni, dar o fi cineva vinovat, căci doar nu vântul e vinovat, nici necunoscutul. ---------coco--------- Seminarul Pedagogic din Iași , Ministerul de instrucțiune publică a hotărât ca în schimbul desființărei Seminarului pedagogic universitar din Capitală, să înființeze un nou gimnaziu în București. Acest gimnaziu va fi cu patru clase și va funcționa în localul unde a fost școala, de de pe lângă Seminarul aplicație peda gogic. El va începe să funcționeze la 1 Noembrie ce vine. Dacă întru câtva înființarea acestui nou gimnaziu va acoperim parte lipsa și desființarea Seminarului Pedagogic universitar din Capitală, ce ne facem noi ieșenii cu Seminarul Pedagogic din Iași, care a fost desființat pur și simplu, iar în locul lui, nu s’a mai înființat absolut nimic și nici gând nu are nimeni să mai fie vre’o măsură sau vre’o inițiativă, pentru ca în load Seminarului pedagogic din Iași, să se înființeze tot vrei un gimnaziu ca și în Capitală. La Iași, nu e nevoe, s’ar zice, sau ar zice unii, să se mai înființeze o altă școală care să înlocuiască Seminarul desființat. Toată lumea știe însă că, e mare nevoe și că nu se știe cum vor fi împărțiți numeroșii elevi din fostul Seminar pedagogic universitar din Iași, în celelalte școli ale Statului. Criza transporturilor In toți anii s’au semnalat mizerii mari și nenumărate, suferite de agricultorii noștri în epoca punerii în valoare a recoltelor lor, din cauza lipsei de vagoane suficiente pentru transportul cerealelor, și mai cu deosebire—accentuăm cu tot dinadinsul — din cauza relei repartiții a vagoanelor existente și disponibile printre stațiunile ce le reclamau. In anul acesta neajunsurile sunt și mai teribile și au adus la așa disperare pe agricultori și comercianți, încât aceștia au început să protesteze mai sgomotos și să facă intervențiuni mai energice pe lângă cei în măsură să îndrepteze răul. Rezultatul acestor demersuri putea fi de mai înainte cunoscut: făgăduiesc că se va studia chestiunea și că se vor întrebuința toate posibilitățile de remediare, ba, chiar începuturi de satisfacție; dar, în acelaș timp, ridicări semnificative din umeri cu aluzii la cererile de credite pentru înmulțirea și perfecționarea utilajului căilor ferate, credite cari nu s’au acontat însă din... felurite motive, în cea mai mare parte politice. Ne găsim, prin urmare, în același cerc vițios, multă bunăvoință și prea puțină treabă efectivă. Drept început de satisfacție înregistrăm măsura luată de d. ministru al lucrărilor publice ca pănă la 1 Noembrie a. c. toate vagoanele să fie date exclusiv pentru transportul cerealelor și numai în cazuri urgente se vor întrebuința vagoane și pentru alte mărfuri. In același timp s-a dispus ca toți inspectorii să fie pe linie pentru a supraveghea în persoană executarea ordinelor și a acorda toate înlesnirile pentru ca transportul cerealelor să nu fie stingherit. Totodată șefii tuturor gărilor vor telegrafia zilnic direcțiunii generale a căilor ferate statistica vagoanelor încărcate cu cereale și expediate, precum și numărul de vagoane necesare. Măsura aceasta, o recunoaștem, e bună și ar remedia întrucâtva—accentuăm și asupra acestui cuvânt „întru câtva“—răul existent, dacă s’ar aplica cu toată stricteța și dacă nu s’ar abuza de îngăduința ca numai în cazuri urgente să se dea vagoane și pentru alte mărfuri. Decât, ea nu constitue decât un început de satisfacțiune și nu rezolvă nici pe de departe problema cea mare a insuficienții mijloacelor de transport, de care se plâng de ani de zile toți factorii economici ai țării: agricultura, comerțul și industria. Fără a mai reaminti că „România Agricolă“ a semnalat răul necontenit și a cerut mereu să se ia măsuri radicale de îndreptare, oricât de costisitoare ar fi, căci costul complectării rețelei noastre de căi ferate și a materialului rulant s’ar fructifica și s’ar amortiza îndeajuns, vom arăta numai că și acum în Iulie— a se vedea ziarul nostru. No. 20 din 21 Iulie a. e. —noi am prevăzut că, odată mobilizarea și demobilizarea terminate și traficurile pe calea ferată reluate, criza transporturilor nu va înceta de a rămâne gravă, din cauză că necesitățile răsboiului au întrerupt și amânat din nou și puținul ce guvernul actual avusese intențiunea să facă pentru îmbunătățirea situațiunii. Căci răul nu era nici nou, nici incidental. Problema transporturilor e veche și statornică. Și nu poate fi rezolvată, ca și nodul gordian, decât cu o tăetură eroică, cu o sumă importantă, pentru a se obține dintr’odată o mai bună funcționare a tuturor ramurelor de transport, de care depinde viitorul economic al țării. De aceiași părere a fost și d. C. G. Pietraru în conferința ce a desvoltat nu de mult la Cercul de studii al partidului național-liberal — conferință semnalată în numărul nostru citat mai sus,—când a susținut că trebue, înainte de toate, să se elaboreze un program complect de toate lucrările necesare pentru complectarea diferitelor servicii de transport și să se avizeze în același timp la mijloacele necesare pentru executarea lor. Va trebui pentru aceasta sute de milioane, dar nu toate într’odată. Se va ști însă că cu suma stabilită se poate ajunge în câțiva ani la o soluție definitivă. Mulți se vor speria de marile cheltueli ce comportă un program general de lucrări publice și vor prefera sistemul cârpelilor de astăzi. Dar oamenii fricoși și prea socotitori nu pot vedea departe. Există însă și oameni mai îndrăzneți și cari știu că, în toate țările și în toate timpurile, după o serie de lucrări mari de utilitate publică, veniturile au crescut astfel încât au întrecut toate prevederile, căci au dat nișee la creațiuni economice neprevăzute sau cel puțin neprevăzute în rezultatele lor. Se mai știe în același timp că actualul de ministru al lucrărilor publice au cerut Parlamentului un credit mare pentru mai multe linii ferate noi și pentru material rulant, dar că—din motive care nu intră în căderea noastră să le examinăm și să le apreciem—acest credit nu a fost votat. Poate că acum, când e vorba să se contracteze un împrumut nou în străinătate, se va rezerva o sumă oarecare și pentru rezolvarea măcar parțială a crizei transporturilor. Căci situația actuală nu mai e de suportat. Agricultura fiind cel mai însemnat izvor de venituri al țării, tot ea este cea care alimentează în cea mai mare parte budgetul Statului. Or, contribuabilii agricultori au dreptul să pretindă ca Statul să nu-i expute la mizeriile ce îndură astăzi. Măsurile luate acum sunt niște paliative. Problema cere o soluțiune definitivă și aceasta cât mai grabnic. (Rom. Agr.) Din suferințele podgorenilor Suntem în toamnă, cu zilele ei câteodată posomorâte și ploioase, dar foarte adesea calde și liniștite, încât pânzele de păianjen plutesc în aer, mânate de o adiere ușoară, agățându-se de tot ce întâlnesc în cale, un semn de toamnă lungă. Toamna este la noi anotimpul cel mai plăcut. Priviți o pădure în amurg de soare, scăldată în razele lui roșiatice și veți vedea o împerechere de culori verzi, galbene, brune, roșii, după firea copacilor cari le poartă, o priveliște măreață pe care nimeni nu a putut-o zugrăvi până acum. In aceeaș lumină roșiatică, priviți un plaiu sădit cu vie, și veți avea o priveliște tot atât de încântătoare: vițe, unele cu foi verzi, zitele galbene, unele stacojii, pare că ar vrea să trădeze frumusețea rolului de sub ele. De această priveliște și de fructul muncii lor s’au bucurat în tihnă părinții și moșii noștri, până pe la 1885, când a intrat filoxera in vii. Până atunci se făceau în țară vinuri multe, bune și ieftine, de era toată lumea mulțumită , și podgorenii cari în cântecele și echiptele culegătorilor își a