Evenimentul, octombrie-decembrie 1913 - ianuarie-februarie 1914 (Anul 21, nr. 185-273)

1913-10-01 / nr. 185

ANUL XXI No, 185 O FI CI AN al P­ol ii Ț­­­D­ULUI C­O­TI 3 E FI V h T Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 MARȚI 1 OCTOMBRIE 1913 — 5­8 A­N­i O --­\ i .5 N­C­I (J ti < f as )> r+­ li -Ș jf ?•£ $ •;? f •* Im .• i­ riti.t .» l­ n rund­ b I­i.*u bi . .t­a Î\, ■>( i iii» ii (ii tg! mu u i .1 mu du I •>! i b --,1 — T E L £ f O & Mu. QH O R --------­ ASUPRA SITUAȚIEI Contrar desmințirilor ce unele gazete dau versiunelor despre­ o remaniare ministerială înainte de deschiderea parlamentului mai cu sumă în lotul takist din guvern,— persistăm totuși a crede, că o a­­semine remaniare va trebui să aibă loc chiar în cursul acestei luni,—și nu după deschiderea corpurilor legiuitoare,—cum se afirmă. Căci ce rațiune ar mai avea o remaniare, în momentele va pune în discuție însăși cînd se conti­nuarea mai departe a colaboră­­rii, —momente care vor sosi în­dată după terminarea votării tu­turor legilor în legătură cu orga­nizarea nouelor teritorii anexate ? De alt­fel însuși dl. Prim- Ministru T. Maiorescu, prin bine cunoscutul său comunicat publi­cat în ziarul Conservatorul,con­firmă că celebra colaborare va tre­bui pusă în discuție,—însă nu curând,—ci după îndeplinirea tu­turor formalităților legislative re­lative la anexiune. Asupra rezolvțrei într’un mod sau altul, a chestiei colaborării, nu mai încape vorbă, și toată lu­mea este deci de acord. Dar cînd ? și cum ? iată punctele care dau loc la divergințe de idei. După părerile șefului guvernu­lui, ar urma ca mai întâi, bine înțeles îndată ce să vor vota le­gile privitoare la nouele provincii anexate, —să se pună în desbate­­re chestia dacă trebuie sau nu prelungită colaborarea, și în caz când majoritatea părerilor ar fi pentru continuarea pactului in­tervenit între conservatori și ta­­kiști,—atunci numai va trebui să se avizeze la o remaniare minis­terială. Probabil că acestei eventualități să datoresc svonurile răspândite, cum că o remaniare ministerială, nu va mai avea loc,—și că în tot cazul, ea va trebui amânată până după deschiderea parlamentului. Noi menținem, cum o spunem mai sus părerea că, o remaniare, dacă nu in ambele loturi colabo­­rante din guvern, cel puțin în cel takist, se va opera înainte de 15 Noembrie. Și menținem această părere, cu atât mai mult cu cât însuși d. Take Ionescu, e convins, că odată parlamentul deschis, fără ca frunta­șii nemulțumiți din gruparea sa să fie satisfăcuți,—nici o promisiune și nici o ademenire nu va mai pu­tea opri manifestațiile ostile ce să vor produce în sinul lotului re­­presentanților takiști din parla­ment. Ei știu, că dacă vor apuca să ridice mânele pentru toate proiec­tele ce să vor propune,—și nu vor profita de ocazia spre a exploata marele interes ce are guvernul de a i se vota fără bucluc și gălăgie legile de organizare a nouelor provincii anexate, —nu să vor mai întâlni cu asemine ocazie, și deci vor rămâne să se mângâe cu sim­ple făgăduinți. Afară de aceasta, să crede că însuși d. Take Ionescu ar avea interes de a hirotonisi din ministeriabili pe mai multe timp per­sonagii din grupare, pentru ca nu, dacă este ca celebra colaborare să nu mai poată continua, dumnea­lui, să rămână fără personal su­ficient de ministeriabili. ■ De alt­fel, în treacăt fie spus,— nici unii parlamentari conserva­tori, nefiind mulțumiți de situație, și fără să aspire la portofoliuri,— vor sta la gânduri, înainte de a ridica la rândul lor mânel­e -n sus, pentru proiectele pe care le va presenta guvernul, camerelor. Să vorbește în adevăr, întoarcerea sa din concediu, că la dl. Maiorescu va insista pe lângă dl. I. Lahovari președintele clubului conservații­ din capitală ca să convoace comitetul executiv partidului, cum și mai multe per­as sonagii marcante din provincii, spre a se discuta asupra situați­­unei. Neapărat, că această procedare a șefului guvernului, nu poate fi interpretată decât ca o măsură de precauțiune în vederea unor even­tuale conflicte ce s'ar putea ivi între partid și cei patru fruntași din cabinet, —măsură ce ar avea de scop să orienteze oare­cum pe d. Prim-Ministru asupra viitoarei sale atitudini. . Dar remaniarea, înainte de des­chiderea camerilor, se mai impu­ne și din alte puncte de vedere. ---------oo-----------­ fefectele săbiei — Se face curte României — Agenția telegrafică „Information“ din Viena, publică următoarele : „Știrile despre conflicte­ greco­­turc sânt contradictorii, intr’adevăr e rușinos ca puterile și în special puterile protectoare ale Greciei, se fac că nu se interesează de această chestiune și nu iau măsurile la timp. Centrul de gravitate al situației este la București. Dacă România declară că vrea să vie în ajutorul Greciei, aliata sa ceea ce ar și face fără îndoială — cei din Constantinopol s’ar răs­­pândi să mai înceapă un nou răz­­boiu“. Pe de altă parte din Londra se anunță următoarele : „Căpitanul Battings publică în „Fortnightly Review“ un articol des­pre al doilea războiu balcanic, în care constată că singurul punct lu­minos, în această sângeroasă și ru­șinoasă dramă balcanică, a fost a­­titudinea armatei române în Bul­garia“. —-—OOOOQ--— .­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­.­­­­­­­­­............­­.­­....­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­.­.­­­­­...­...... n.n Cartea verde a României Astăzi sa dat la tipar car­tea verde a României, pregă­tită de d. Maiorescu asupra războaelor din Balcani, în le­gătură cu atitudinea noastră. Această scriere oficială, atât de mult așteptată va conține toate actele diplomatice primite și trimise de ministrul nostru de externe, statelor aliate, Tur­ciei și celor șase mari Puteri. La ea va fi anexat protoco­lul păcei de la București și patru harți privitoare la noua situație politico-geografică din Peninsula balcanică. Toate actele au fost comen­tate și explicate de d. Maiores­cu, iar hărțile au fost iter­ate la institutul nostru geografic, după indicațiile stat-majorului general al armatei. Prețioasa lucrare va fi tipă­rită în trei mii exemplare și va fi trimeasă guvernelor stră­ine, miniștrilor români din țară și străinătate, membrilor cor­purilor legiuitoare și presei. -----------ooo---------­ Scandalul cu rechezițiile Se comunică pe cale particulară cum că pentru trebuințele regimen­telor din garnizoana Bacău, s’ar fi rechiziționat cai, în valoare de 2 milioane 800 mii lei. La întoarce­rea regimentelor la Bacău, proprie­tarii cailor nu au reclamat de­cât pentru o valoare de 5 la sută din suma de mai sus și s’au vândut cai pentru o sumă de 380.000 lei nu­mai, rămânând a se vinde acum cai de vre’o 200.000 lei, care scăzuți din valoarea totală a cailor rechi­ziționați de 2.800.000 lei, ar fi pen­tru stat o pagubă de peste 2 mili­oane lei numai pentru un oraș din țară. Firește că anchete speciale vor descoperi adevărul și cei vinovați își vor primi cuvenita pedeapsă. Inchipuiți-vă însă dacă acest lucru s’ar întâmpla în fie­care oraș din țară și dacă fie­care oraș ar da statului pagube, cu această ocaziune de câte 2 milioane? Unde am a­­junge ? Am avea atunci vre-o 50 milioane pagube pentru stat, numai din cauza cailor recheziționați, cu ocazia cam­paniei noastre în Bulgaria. Nu învinuim pe nimeni, dar o fi cineva vinovat, căci doar nu vântul e vinovat, nici necunoscutul. ---------coco---------­ Seminarul Pedagogic din Iași , Ministerul de instrucțiune pu­blică a hotărât ca în schimbul des­­ființărei Seminarului pedagogic universitar din Capitală, să în­ființeze un nou gimnaziu în Bu­curești. Acest gimnaziu va fi cu patru clase și va funcționa în localul unde a fost școala, de de pe lângă Seminarul aplicație peda­ gogic. El va începe să funcțione­ze la 1 Noembrie ce vine. Dacă întru câtva înființarea a­­cestui nou gimnaziu va acoperim parte lipsa și desființarea Semina­rului Pedagogic universitar din Capitală, ce ne facem noi ieșenii cu Seminarul Pedagogic din Iași, care a fost desființat pur și sim­plu, iar în locul lui, nu s’a mai înființat absolut nimic și nici gând nu are nimeni să mai fie vre’o măsură sau vre’o inițiativă, pen­tru ca în load Seminarului peda­gogic din Iași, să se înființeze tot vrei un gimnaziu ca și în Capitală. La Iași, nu e nevoe, s’ar zice, sau ar zice unii, să se mai înfi­ințeze o altă școală care să înlo­cuiască Seminarul desființat. Toa­tă lumea știe însă că, e mare ne­voe și că nu se știe cum vor fi­ împărțiți numeroșii elevi din fos­tul Seminar pedagogic universitar din Iași, în celelalte școli ale Sta­tului. Criza transporturilor In toți anii s’au semnalat mizerii mari și nenumărate, suferite de agri­cultorii noștri în epoca punerii în valoare a recoltelor lor, din cauza lipsei de vagoane suficiente pentru transportul cerealelor, și mai cu deo­sebire—accentuăm cu tot dinadinsul — din cauza relei repartiții a vagoane­lor existente și disponibile printre stațiunile ce le reclamau. In anul a­­cesta neajunsurile sunt și mai teribile și au adus la așa disperare pe agri­cultori și comercianți, încât aceștia au început să protesteze mai sgomotos și să facă intervențiuni mai energice pe lângă cei în măsură să îndrepteze răul. Rezultatul acestor demersuri putea fi de mai înainte cunoscut: făgăduiesc că se va studia chestiunea și că se vor întrebuința toate posibilitățile de remediare, ba, chiar începuturi de satisfacție; dar, în acelaș timp, ridi­cări semnificative din umeri cu aluzii la cererile de credite pentru înmul­țirea și perfecționarea utilajului căi­lor ferate, credite cari nu s’au acon­­tat însă din... felurite motive, în cea mai mare parte politice. Ne găsim, prin urmare, în același cerc vițios, multă bunăvoință și prea puțină treabă efectivă. Drept început de satisfacție înregis­trăm măsura luată de d. ministru al lucrărilor publice ca pănă la 1 Noem­brie a. c. toate vagoanele să fie date exclusiv pentru transportul cereale­lor și numai în cazuri urgente se vor întrebuința vagoane și pentru alte mărfuri. In același timp s-a dis­pus ca toți inspectorii să fie pe linie pentru a supraveghea în persoană executarea ordinelor și a acorda toate înlesnirile pentru ca transportul ce­realelor să nu fie stingherit. Totodată șefii tuturor gărilor vor telegrafia zilnic direcțiunii generale a căilor ferate statistica vagoanelor încărcate cu cereale și expediate, precum și nu­mărul de vagoane necesare. Măsura aceasta, o recunoaștem, e bună și ar remedia întrucâtva—ac­centuăm și asupra acestui cuvânt „întru câtva“—răul existent, dacă s’ar aplica cu toată stricteța și dacă nu s’ar abuza de îngăduința ca numai în cazuri urgente să se dea vagoane și pentru alte mărfuri. Decât, ea nu constitue de­cât un început de sa­­tisfacțiune și nu rezolvă nici pe de departe problema cea mare a in­suficienții mijloacelor de transport, de care se plâng de ani de zile toți factorii economici ai țării: agricul­tura, comerțul și industria. Fără a mai reaminti că „România Agricolă“ a semnalat răul necontenit și a cerut mereu să se ia măsuri ra­dicale de îndreptare, oricât de cos­tisitoare ar fi, căci costul complectării rețelei noastre de căi ferate și a ma­terialului rulant s’ar fructifica și s’ar amortiza îndeajuns, vom arăta numai că și acum în Iulie— a se vedea zia­rul nostru. No. 20 din 21 Iulie a. e. —noi am prevăzut că, odată mobili­zarea și demobilizarea terminate și traficurile pe calea ferată reluate, criza transporturilor nu va înceta de a rămâne gravă, din cauză că necesi­tățile răsboiului au întrerupt și amâ­nat din nou și puținul ce guvernul actual avusese intențiunea să facă pentru îmbunătățirea situațiunii. Căci răul nu era nici nou, nici in­cidental. Problema transporturilor e veche și statornică. Și nu poate fi re­­zolvată, ca și nodul gordian, de­cât cu o tăetură eroică, cu o sumă im­portantă, pentru a se obține dintr’o­­dată o mai bună funcționare a tuturor ramurelor de transport, de care de­pinde viitorul economic al țării. De aceiași părere a fost și d. C. G. Pietraru­ în conferința ce a des­­voltat nu de mult la Cercul de studii al partidului național-liberal — con­ferință semnalată în numărul nostru citat mai sus,—când a susținut că trebue, înainte de toate, să se ela­boreze un program complect de toate lucrările necesare pentru complecta­­rea diferitelor servicii de transport și să se avizeze în același timp la mijloacele necesare pentru executarea lor. Va trebui pentru aceasta sute de milioane, dar nu toate într’odată. Se va ști însă că cu suma stabilită se poate ajunge în câțiva ani la o so­luție definitivă. Mulți se vor speria de marile cheltueli ce comportă un program general de lucrări publice și vor prefera sistemul cârpelilor de astăzi. Dar oamenii fricoși și prea socotitori nu pot vedea departe. Exis­tă însă și oameni mai îndrăzneți și cari știu că, în toate țările și în toate timpurile, după o serie de lucrări mari de utilitate publică, veniturile au crescut astfel încât au întrecut toate prevederile, căci au dat niș­e­­e la creațiuni economice neprevăzute sau cel puțin neprevăzute în rezul­tatele lor. Se mai știe în același timp că ac­tualul de ministru al lucrărilor pu­blice au cerut Parlamentului un cre­dit mare pentru mai multe linii fe­rate noi și pentru material rulant, dar că—din motive care nu intră în căderea noastră să le examinăm și să le apreciem—acest credit nu a fost votat. Poate că acum, când e vorba să se contracteze un împrumut nou în străinătate, se va rezerva o sumă oarecare și pentru rezolvarea măcar parțială a crizei transporturilor. Căci situația actuală nu mai e de suportat. Agricultura fiind cel mai însemnat izvor de venituri al țării, tot ea este cea care alimentează în cea mai mare parte budgetul Statului. Or, contri­buabilii agricultori au dreptul să pre­tindă ca Statul să nu-i expute la mi­zeriile ce îndură astăzi. Măsurile luate acum sunt niște paliative. Problema cere o soluțiune definitivă și aceasta cât mai grabnic. (Rom. Agr.) Din suferințele podgorenilor Suntem în toamnă, cu zilele ei câteodată posomorâte și ploioase, dar foarte adesea calde și liniștite, în­cât pânzele de păianjen plutesc în aer, mânate de o adiere ușoară, agățân­­du-se de tot ce întâlnesc în cale­, un semn de toamnă lungă. Toamna este la noi anotimpul cel mai plăcut. Priviți o pădure în a­­murg de soare, scăldată în razele lui roșiatice și veți vedea o împereche­re de culori verzi, galbene, brune, roșii, după firea copacilor cari le poartă, o priveliște măreață pe care nimeni nu a putut-o zugrăvi până acum. In aceeaș lumină roșiatică, pri­viți un plaiu sădit cu vie, și veți a­­vea o priveliște tot atât de încântă­toare: vițe, unele cu foi verzi, zitele galbene, unele stacojii, pare că ar vrea să trădeze frumusețea rolului de sub ele. De această priveliște și de fructul muncii lor s’au bucurat în tihnă pă­rinții și moșii noștri, până pe la 1885, când a intrat filoxera in vii. Până a­­tunci se făceau în țară vinuri multe, bune și ieftine, de era toată lumea mulțumită , și podgorenii cari în cân­tecele și echiptele culegătorilor își a­

Next