Făclia, ianuarie-martie 1968 (Anul 22, nr. 6581-6657)
1968-01-03 / 6581. szám
; míEuoN ims ® reveuqn ms MINUTELE... MUNCII In veselia generală, oazele de liniște, sau, uneori, de tăcere generală mi se păreau ciudate. Un orologiu se oprise la ora 12.00 noaptea, însemnînd cumpăna peste care se trecea în acel minut. Venea un an, un nou an, dar în acel minut, în care orologiul se oprise, am găsit cîțiva oameni meditînd. Făceau un bilanț, al muncii lor, făceau corectivele muncii trecute, dar și a celei viitoare. Și totuși, liniștea care ni se păruse ciudată, contrastantă, era numai o părere. Ascundea numai munca, sau, mai precis spus, o metamorfoză. In ceva "năr, optimist. Stăteam cu dr. sile Idu, discutînd, în camede gardă de la Clinica giplogică nr. 1. Fiecare neam, în pauzele discuției, nlanț. Se născuse micuțul 1 Daniel, la ora 11,40. Ulticopil născut în anul 1967. 1 era bătrîn deja, se crede plecare, dar Emiliei ne produsese la amînți. Sentiment de bucurist, apt nici nu mai aveam să ne gîndim la anul carecea. N așteptam pe urrul, dar nu ne gîndeam pe la el, timpul se comase, anul 1967 se contopia următorul, fără să ne seama de acest lucru deatunci cînd orologiul s-a prit la ora 12,00. Venea anul următor, pe nesimțite. La Clinica ginecologică era liniște. Cu toate că se muncea, ea oricînd în cursul anului. La ora 12,10 s-a născut un alt băiat, fiul contabilei Cosma, de la cooperativa de consum din Suatu. Se născuse cu o jumătate de oră mai tîrziu decît Emil Daniel, dar era mai tînăr cu un an. Iar în acele 30 de minute a trecut și miezul nopții, s-a sfîrșit un an și a început un altul. Medicii erau la paturile lor. Dr. Idu îmi spunea că ar avea chef să bea un pahar cu vin. Dar nu se putea. Și mă gîndeam, în acel răstimp de 30 de minute, care marcau o trecere peste ani, la ceilalți oameni care munceau, care nu-și îngăduiau să cinstească noul venit, anul 1968, cu un pahar cu vin. Și munca avea ceva optimist în ea, în esența ei se simțea un suflu nou, înviorător. M-am gîndit apoi la medicii, asistenții și ceilalți lucrători de la stația de salvare. Anul Nou venea și aici cu cîte o cafea băută în răstimpurile dintre două deplasări. La un moment dat nu am mai avut ce discuta. Asistentul Vasile Munteanu plecase cu o mașină, în cine știe care parte a orașului, poate cazul era grav, trebuia să se grăbească. iar doctorul Flaviu Gherman de-abia sosise, destul de agitat, și-și prepara o cafea. „A fost ceva grav?" — îndrăznesc să-l deranjez. „Nu — îmi răspunde senin, îmi pare rău că oamenii n-au putut să-și petreacă revelionul așa cum ar fi dorit“. Nu se gîndea că nici el nu cinstea venirea lui 1968 su un pahar de vin. Era munca, aceeași muncă pe care o făcuse de multe, foarte multe ori pînă atunci, dar parcă acum mai febrilă. Aș fi vrut să le doresc „La mulți ani !“ și altora, care, în momentul cînd orologiul se oprise, își continuau munca obișnuită. Mă gîndeam la serviciul de telefoane, am și trecut pe acolo, dar, fiindcă portarul nu mi-a îngăduit, o iac acum, urîndu-le tradiționalul „La mulți ani !“. Lor, și celorlalți, tuturor care n-au avut răgazul de a ridica un pahar de vin la ora 12. Munca lor înseamnă însă un pahar al recunoștinței, al bucuriei cu care sîntem obișnuiți să întimpinăm un nou an. Valer CHIOREANU Să ne îndreptăm din nou o clipă, gîndul către cei care în noaptea de revelion n-au toastat în fața meselor pline cu bucate, ci au fost la datorie, lucrînd în schimbul de noapte. Ne vom gîndi la ceferiști, această armată care nu cunoaște nici răgazul, nici sărbătoarea. Ora 22. Sîntem în biroul Stației C.F.R. Cluj. Inginerul Ioan Banu, șeful stației, ne urează un Nou fericit. „Stația Cluj — ne-a spus el — își păstrează candidatura la titlu de fruntașă pe ramură, titlu pe care-l deține în prezent. Rezultatele bune de pînă acum dau dreptul ceferiștilor să spere acest lucru. Amintesc aici realizarea planului la transporturi pe întregul an încă în primele zile ale lunii decembrie“. Șeful de tură-mișcare, Vladimir Nazarie, urmărește cîteva clipe pe operatorul Iosif Oros care dirijează activitatea locomotivelor din stație, dînd program de lucru. Secvența este surprinsă în fotografia alăturată. Am pus amîndorura aceeași întrebare: — Cînd veți ciocni primul pahar în cinstea noului an? — Dimineața cu colegii de tură și apoi acasă, cu familiile. ★ Lucrătorii de miliție au vegheat toată noaptea la liniștea și ordinea orașului. Așadar, 1968 a putut fi primit cu bucurie și speranțe firești, în deplină liniște. Dimineața, pe drum, spre casă, am întîlnit mereu pe omul care a vegheat. Aș fi vrut să-i spun „La mulți ani". De ce oare nu încetățenim și noi acest obicei, în alte părți intrat de mult într-o frumoasă tradiție? Printre studenți (Urmare din pag. la) de stat în cele mai bune condiții, să fiu repartizat în presă („Ca să vă faceți un revelion peripatetic, ca noi“ îl întreabă un coleg de la „Scînteia tineretului“) și... să mă înscriu la o altă facultate, probabil cea de științe economice“. La Casa de cultură a studenților „Gheorghe Gheorghiu-Dej“ am ajuns „în miezul lucrurilor“: studenții mediciniști o alegeau pe Miss Revelion, care s-a dovedit a fi — surpriză — elevă în clasa a Xll-a la Școala de balet, Suzana Binder, viitoarea Lebădă neagră în dansul ei de diplomă. Tot la revelion, studenții stomatologi din anul V au felicitat-o pe colega lor Doina Galucea, cu ocazia logodnei. In aceeași clădire, în sala de dans și sala „buzunar“, studenții de la Institutul politehnic participau la un concurs de epigrame, la tragerea tombolei, la alegerea reginei revelionului. Studenții filologi, biologi și de la Institutul agronomic au întîmpinat Anul Nou în marea sală a cantinei din orășelul studențesc. Plugușorului prezentat de viitorii agronomi i-au urmat dansuri, jocuri distractive, și urările lui Moș Gerilă, îndeosebi pentru „boboci“, înainte de a-i părăsi pe studenți, care și-au continuat sărbătoarea pînă... devreme, în zori, am solicitat cîtorva scurte declarații asupra speranțelor legate de anul 1968. Dintre aceștia, Mihai Mitea din anul V Medicină veterinară, căruia îi lăsăm ultimele rînduri, căci sărbătoarea Anului Nou nu se poate încheia cu concluzii, ne spunea: „Lucrarea de stat — Studiul electroforetic asupra proteinuriei postnatale la ierbivore — este un subiect interesant și mai puțin studiat. Sub îndrumarea profesorului Francisc Palfy am reușit să descifrez o serie de aspecte interesante al temei. Noaptea aceasta îmi aduce nostalgia după frumoasa viață de student, după tradiționalele concerte simfonice de duminică dimineața, după spectacolele de teatru și operă, după interesantele cursuri de istoria artelor și a muzicii, după tot ceea ce ține de acest oraș“. Oaspeți la masa mare... Demarcația dintre un an și altul are azi pentru cooperatorii din Valea Groșilor (raionul Dej) aceleași semnificații ca și în veacurile din urmă pentru strămoșii lor. Inaintînd spre culmea ceasului al 12-lea din ultima zi a anului 1967, sufletele au prins să-și piardă zgura necazurilor de care, inevitabil au trebuit să se lovească. Aici, în sala căminului cultural, unde s-au regăsit toate vîrstele, masa în comun a venit să cinstească un obicei străvechi al obștei înfrățite. In ajunul Anului Nou se petrec toate împăcările, se uită toate relele, iar dușmăniile se risipesc... Cu cît se apropia clipa marii treceri, emoțiile se făceau tot mai simțite. Cînd în ecranul televizorului instalat în sală a apărut imaginea atît de cunoscută a secretarului general al C.C. al P.C.R., președintele Consiliului de Stat, tovarășul Nicolae Ceaușescu, a încetat orice murmur. Concentrat în cîteva cuvinte, discursul a lansat un bilanț succint, și gînduri pentru perspective. Mesenii s-au ridicat toți în picioare. Clinchettele de pahare și-au amestecat vibrația cu a clopotelor care în dangătul lor molcom, „înmormîntau“ solemn vechiul an. — La mulți ani, iubiți săteni s — a urat unul din cei mai în vîrstă oameni din sală și, îndată, cel mai mare cor pe care l-a avut vreodată satul, corul tuturor vocilor adunate aici — a reluat urarea. „Mulți ani trăiască“ s-a repetat mereu, la infinit. Curînd, un grup de copii, purtînd brăduleți împodobiți și un plug miniatural poleit, au dat buzna înăuntru. Ei au urat de sănătate și de bulșug, de fericire și pace. — S-aveți noroc ! — le-au întors oamenii urarea și i-au cinstit cu bani, cu mere și nuci. Aducînd fiorul unor obiceiuri ,dși prin veacurile dacice „Turca"’’ a constituit o apariție de senzație. Avea un cap bizar, aducînd o capră și vulpe în același timp. Jocul ei, desfășurat pe o melodie săltăreață, a fost punctat de hlăpăiala severă a fălcilor de lemn. „Starostele“, înzestrat cu o mască de moșneag, sărea în jurul „Turcii", lansînd strigături piperate. Multe din surprize s-au văzut în zori. Porțile de la casele îndrăgostiților erau schimbate, ceea ce constituia un evident apropo. Fetelor rămase și în vechiul an nemăritate li s-au pus „moșuți“ din paie, îmbrăcați bizar. Avertisment, să se păzească. Din zorii zilei, petrecerea s-a mutat în familii. Schimburile de urări le-au lăsat oamenilor în suflet încrederea într-un an nou, de bunăstare și bucurie. Vater HOSSU Moment de la revelionul organizat în orășelul studențesc Aspect de la revelionul tineretului organizat în sala sportivă a Armatei TURDENII LA CUMPĂNA ANILOR Am participat la un revelion tonic, exuberant, la o explozie de bucurie, voie bună și optimism, a zecilor de mii de muncitori ai cetăților industriale din Turda și Cîmpia Turzii. Căci în noaptea de Anul Nou tradițiile noastre, pline de voioșie, de farmec s-au revărsat cu dărnicie ca și spumosul din pahare. Tradiționalul plugușor, urările de mai bine, „înțepăturile“ prietenești, răvașele cu rimă sprințară ascunse în plăcintă, purcelușul cu frunză de leuștean în gură, dialogurile la distanță organizate pe fir direct între restaurantele ce au organizat revelionul sau familiile cunoscute, tombolele cu surprize au fost numai cîteva din acordurile acestei uriașe rapsodii de veselie. La Cîmpia Turzii, în sala sporturilor, și-au dat întîlnire 200 de familii de metalurgiști. După ce au ascultat plugușorul, mesenii s-au prins într-o horă săltăreață în jurul pomului de iarnă, după care au audiat un program special prezentat de formațiile artistice ale clubului. La ora 24, cînd sirenele uzinei și-au făcut auzită chemarea, ei au închinat paharele pentru anul care a trecut, pentru cel care vine, pentru sănătate și fericire. Firește, ei nu i-au uitat pe cei aflați la datorie. In clipa în care oțelarul Nicolae Rusu, Baraban, Aurel Zugravu și ceilalți participanți la revelion au ridicat paharele pentru acoasta, gîndurile lor însoțite de urări s-au îndreptat spre cuptoarele veșnic încinse, la care, în acea noapte, Mitrea Ștefan cu ortacii săi au înscris cu litere de foc, în cartea anului 1968, actul de naștere a primei șarje de oțel. Pe sticlari i-am întîlnit în sala clubului Muncitoresc, unde 65 de familii au petrecut împreună revelionul. In toastul pe care l-au închinat izbînzilor viitoare, sticlarii și-au amintit și de tovarășii lor, Ion Mihacea, Dănilă Pîrlea, Cruciță Munteanu și Ana Armanca, care, în această noapte, au pus baza succeselor viitoare. Am mai participat la revelionul cimentiștilor, al muncitorilor, inginerilor și tehnicienilor de la întreprinderea de prefabricate. Peste tot am întîlnit multă voie bună, optimism. Cînd am ajuns la restaurantul Arieșul, unde sărbătorea revelionul tineretul, se trăgea tombola. Purcelușul, tortul și alte surprize îi așteptau pe fericiții cîștigători. Am identificat cîteva nume din măștile care înconjurau bradul: Pe Emil Giurgiu, Petru Pîrjol, Ilie Furdui, Vasile Iluțan. Apoi, împreună cu cei peste o sută de tineri, am închinat un pahar de vin rubiniu, am toastat pentru sănătate și fericire, pentru bucuria noastră a tuturor, pentru patria noastră scumpă, pentru cîrmuitorul ei înțelept. I. CORDOȘ, corespondentul „Făcliei" la Turda POMUL NOSTRU A cui a fost inițiativa? A colectivului — iată răspunsul. Principalul e că pom de iarnă mai frumos decît cel al locatarilor blocului de pe Aleea Herculane nr. 15, mai rar. La serbarea lui — prezenți toți locatarii și copiii din bloc. Fiecare locatar a simțit mîndria unduindu-i prin inimă la vederea Diplomei acordată de Sfatul popular orășenesc pentru meritul de a fi cel mai bine îngrijit bloc din cartierul Gheorgheni. Privirile celor mari ca și ale celor 50 de copii erau ațintite, de asemenea, spre frumosul brad — pomul nostru, al blocului — se străjuia în mijlocul unei încăperi pavoazată sărbătorește. A fost prezent și Moș Gerilă, care a împărțit celor mici daruri. Față de bunul moș, copiii s-au angajat că vor păstra liniștea în bloc, că vor fi cuminți, iar noi cei mari că vom presta fiecare cîte 30 de muncă patriotică pentru înfrumusețarea și pe mai departe a blocului. Ne vom ține de angajament fiindcă altfel se va supăra moșul pe noi. Sîntem siguri că și în noul an în care am pășit cu avînt și bucurie vom obține realizări frumoase, că pomul nostru de iarnă va fi și mai frumos la finele lui 1968. t FĂCLIA PAGINA 3 TRADITH 99» Marea sală a clubului Armonia, ca în atîția alți ani, din nou găzduiește oaspeți. Oaspeți? Poate acest cuvînt a devenit impropriu. La mesele cu fețe albe au luat loc aceleași persoane ca în anul trecut, ca acum doi-trei ani. Cuvintul se potrivește doar la tineri sau nou veniți la Uzina de reparat locomotive din Cluj, sau la invitați. S-au păstrat și tradițiile. Anumite mese au fost ocupate de cazangii, altele demontatori, într-un grup s-au strîns sudorii, în alt grup strungarii, apoi lăcătușii, rotarii ș.a.m.d. Tot de domeniul tradițiilor țin surprizele, programul, cîntatul în cor, vizitele la alte mese etc. și cîte proiecte, cîte dorințe, cîte urări nu se exprimă în aceste cîteva ore. Ce-și doresc oamenii de la „16 Februarie“? In primul rînd sănătate și bucurii, își doresc mai puține locomotive readuse în ateliere după ce au fost reparate, își doresc ca în 1968 să apară în țară cazane „Gama" la marca uzinei „16 Februarie“, își doresc ca fazele de lucru, printre care prelucrarea Gazineților, să le execute cu mijloace moderne, își doresc ca uzina lor să se numere printre unitățile fruntașe pe oraș, pe regiune și pe ramură etc. Se ciocnesc paharele după fiecare urare. Și aceste ciocniri au semnificații adînci. Ele înseamnă că urările vor fi împlinite. Și aceasta aparține tradiției... Orășelul copiilor cel MAI MUIE ASEMENEA OUĂ! Secretarul de redacție al „Făcliei“ (cel care cu onoare face redactorilor atîtea zile fripte la scrierea, tipărirea și paginarea ziarului) spunea să n-ar fi rău și nici lipsit de interes să adresăm cititorilor noștri și o urare mai veselă de Anul Nou. („Dar să fie, măi frate, ceva... așa... mai... cum să-ți spun?..* așa... mai... mai modern, mai vesel“). Sfinte Sisoie ! Rogu-te frumos, coboară repede de unde te afli și ajută-mă ! Ajută-mă frate, că-i de rău. Gu șeful nu-i de glumit... Pe naiba! Am așteptat eu cîteva zile, dar ia-1 de unde nu-i! Sisoie n-a corespuns la rugămintea mea. Și, văzîndu-mă într-o așa încurcătură, am intrat în Biblioteca universității... După studii îndelungate, laborioase (în decursul cărora am studiat ’jde mii de volume care de care mai voluminoase), am ajuns’la concluzia (cu totul și cu totul diferită de cea a filozofilor) că timpul nu este altceva decît o găină mare, grozav de borțoasă — pentru unii mai mult, pentru alții mai puțin productivă. Și am mai ajuns la concluzia științifico-realisto-definitivo-fundamentate că găina asta, tot învîrtindu-se, scuturîndu-se și selifosîndu-se, se ouă — la intervale destul de egale și destul de bine stabilite — cîte un ou lunguieț, alcătuit (în cele mai multe cazuri) din 365 de celule albe și 365 de celule negre. Acum (fiindcă nu mai am spațiu la dispoziție) ce să mai lungim vorba ? Vă doresc cît mai multe asemenea ouă ! T. HRU ZIUREL DE ZIUA.. Printre fulgi de nea, din copilărie, din copilăria străbunilor, a bunilor și părinților, din copilăria noastră, cu clinchet cristalin de clopoțel, se desprind învăluite în vraja ninsorii urările de An Nou, colindele cu „flori d albe de măr“, „Leru-i Ler“ și „Ziurel de ziuă“ ... Ele vin din depărtare, din tăcută și îndepărtată depărtare, cuprinzînd ceva din omenia dacului pletos, din voioșia Saturnaliilor romane. Vin cînd țărma-i proaspătă-n ladă, cînt porcul e îngrășat, vinul limpezit în butoaie, varza murată și treburile cîmpului împuținate, aducînd laudă muncii, ospitalității, prieteniei. Se desprinde din conținutul lor imaginea unui sat patriarhal în care fete adună flori pe „cîmpuri de dunăriță“ ori flăcăi voinici răstoarnă brazdă neagră, săgetează cerbi, în care ospitalitatea săracului e opusă zgîrceniei și îngîmfării celui bogat sau în care luăm act de întîmplări care au zguduit armonia colectivității. E prezentă drama „păcurarului străinei“, „ca luna cînd e inel“ trimis „cu căldarea după apă ca să facă judecată“, care află de la mioara năzdrăvană ce „era fruntea turmii și păștea colții ierbii“ că „paiest sfințit de soare pe tine vreau să te omoare cu săcuri și cu topoară și cu pietre de la moară“ (Tărpiu-Bistrița). E ușor de recunoscut aici sîmburele capodoperei Miorița, după cum în colinda „Sub poală de codru verde“ ni se dezvăluie drama fetei răpite de turci care printr-un ultim gest preferă moartea, robiei, aruncîndu-se în Dunăre. „Decît roabă turcilor Mai bine hrană peștilor Și arină fetelor..." (Topa Mică) Laudă muncii creatoare, ocupației îndrăgite aduc numeroase urări străvechi. Tînăra secerătoare ne comunică într-un limbaj ales dragostea ei pentru muncă, pentru floarea ce-i vestește iubitul: „Mă luai... luai... / Mă luai. .* luai... / De joi dimineață / Pe rouă, pe ceață, / Tot pe lingă rîu, / Cu secerea-n brîu / La holdă de grîu...“ Intr-o imagine ce se desprinde din obișnuit apare păcurarul albit de an, în urma turmelor „cu brîu lat și-nțînțăiat / Cu sumanul rășchirat“, cîntînd din fluier / „Fluier’zîcea / Turma frîngea, / Fluier’zăcea / Turma-ntorcea / Și-o-ntorcea în tri vîlcei / Să mi-și pască clopoței / Să mi-și fete mielușei“ / și care este rugat să le mai ierneze o iarnă că și ele (oile) l-or dărui cu caș, miei „Ș-apoi peste-o săptămînă / Te-am cinsti c-o mîndră lînă“ (Șieuț-Bistrița). Surprinzătoare imagini cu un limbaj ce marchează prezența unor forme arhaice, a unor expresii latine, azi dispărute din limbă, întîlnim în urarea cîntată la casă de fată în Șieuț-Bistrița, urare în care se aduce un elogiu feminității, pentru al cărei farmec și inedit ne permitem a o reproduce în întregime. Vine și apa... cît de mare? (că-s florile mărului) — Dar de mare, margini n-are... Marginile bat luncile Și stropesc d-ajunurile. — Da’ d-agestru ce-și d-aduce? — Duce și brazi încetinați Și molizi alăturați... Printre brazi, printre molizi Noată ș, noată-ș boul bun... — Da’ în coarne ca și d-aduce? — Duce și leagăn de mătasă, De mătasă fir aleasă... — Da’ în leagăn cine șede? — Ioana, fată frumoasă, Față d-albă, luminoasă. — Da’ de lucru ce lucrează? — Fir de de aur gălbior Coase-n chipu’ florilor Guleru tătîne-său, Cămeșă frățîne-său. * g Busuioc verde pe masă Fii, Ioană, sănătoasă De la Ioana Gotea-Șieuț Prezența acestui motiv și a altora în regiunile Argeș, Galați, Hunedoara, (vezi volumul La luncile soarelui, E.P.L. 1964), exprimă unitatea spirituală a poporului nostru din cele mai vechi timpuri. Printre urările de belșug și sănătate (mulțămite, cum li se spune în regiunea Cluj) unele cristalizate în cîteva versuri de tipul „Cîți cărbuni în vatră / atîția pețitori ’ la fată“ sau „Cîte păsări călătoare / atîtea vaci mulgătoare“, bătrînii obișnuiau să aducă laudă directă muncilor agricole, aratului cu doisprăzece junei / La coarne lungi / La picioare potcovei / Cu plugurile după ei /“; seceratului de către „feticele cu niște fiere strîmbățele“, îmblătitului cu mijloacele rudimentare ale trecutului, cu „două lemne hodrolemne / Cu grumazu de piele / Ca vai de ele (îmblăcii), alesului de pleavă „Ion Vînturișcă- / aruncă-n slavă / Să se aleagă de pleavă“, măcinatului și apoi gătitului colacilor, între care nu erau uitați cei „de secară să ne dea și la ieșii de-afară“ (Texte culese din Cluj — cartierul Someșeni și din Cuzăplac — Huedin). Am prezentat cîteva spicuiri doar din tezaurul culturii populare din regiunea Cluj — spicuiri din care desprindem obîrșia țărănească, arhaică a acestora, avînd funcția de a transmite urări de sănătate și de belșug în anul ce va urma. Frumusețea imaginilor artistice, omenia, ospitalitatea, dragostea de muncă, optimismul structural al poporului nostru, care se dezvăluie din urări și colindele laice se încarcă cu noi valori în anii noștri, cînd marile realizări ale socialismului ne oferă cu certitudine chipul unei Românii mereu înfloritoare. ION DESMIREANU