Făclia, ianuarie-martie 1968 (Anul 22, nr. 6581-6657)

1968-01-03 / 6581. szám

; míEuoN ims ® reveuqn ms MINUTELE... MUNCII In veselia generală, oazele de liniște, sau, uneori, de tă­cere generală mi se păreau ciu­date. Un orologiu se oprise la ora 12.00 noaptea, însemnînd cumpăna peste care se trecea în acel minut. Venea un an, un nou an, dar în acel minut, în care orologiul se oprise, am găsit cîțiva oameni meditînd. Făceau un bilanț, al muncii lor, făceau corectivele muncii trecute, dar și a celei viitoare. Și totuși, liniștea care ni se păruse ciudată, contrastantă, era numai o părere. Ascundea numai munca, sau, mai precis spus, o metamorfoză. In ceva "năr, optimist. Stăteam cu dr. sile Idu, discutînd, în came­­de gardă de la Clinica gi­­plogică nr. 1. Fiecare ne­am, în pauzele discuției, nlanț. Se născuse micuțul 1­ Daniel, la ora 11,40. Ulti­­copil născut în anul 1967. 1 era bătrîn deja, se cre­­de plecare, dar Emil­iei ne produsese la amîn­­ți. Sentiment de bucurist, apt nici nu mai aveam să ne gîndim la anul ca­­recea. N­ așteptam pe ur­­rul, dar nu ne gîndeam pe la el, timpul se com­­ase, anul 1967 se contopi­­a următorul, fără să ne­­ seama de acest lucru de­­atunci cînd orologiul s-a prit la ora 12,00. Venea anul următor, pe nesimțite. La Cli­nica ginecologică era liniște. Cu toate că se muncea, ea oricînd în cursul anului. La ora 12,10 s-a născut un alt bă­iat, fiul contabilei Cosma, de la cooperativa de consum din Suatu. Se născuse cu o jumă­tate de oră mai tîrziu decît Emil­ Daniel, dar era mai tînăr cu un an. Iar în acele 30 de minute a trecut și miezul nop­ții, s-a sfîrșit un an și a în­ceput un altul. Medicii erau la paturile lor. Dr. Idu îmi spu­nea că ar avea chef să bea un pahar cu vin. Dar nu se putea. Și mă gîndeam, în acel răs­timp de 30 de minute, care marcau o trecere peste ani, la ceilalți oameni care munceau, care nu-și îngăduiau să cin­stească noul venit, anul 1968, cu un pahar cu vin. Și munca avea ceva optimist în ea, în esența ei se simțea un suflu nou, înviorător. M-am gîndit apoi la medicii, asistenții și ceilalți lucrători de la stația de salvare. Anul Nou venea și aici cu cîte o cafea băută în răstimpurile dintre două de­plasări. La un moment dat nu am mai avut ce discuta. Asis­tentul Vasile Munteanu pleca­se cu o mașină, în cine știe care parte a orașului, poate ca­zul era grav, trebuia să se gră­bească. iar doctorul Flaviu Gherman de-abia sosise, des­tul de agitat, și-și prepara o cafea. „A fost ceva grav?" — îndrăznesc să-l deranjez. „Nu — îmi răspunde senin, îmi pare rău că oamenii n-au pu­tut să-și petreacă revelionul așa cum ar fi dorit“. Nu se gîn­­dea că nici el nu cinstea ve­nirea lui 1968 su un pahar de vin. Era munca, aceeași muncă pe care o făcuse de multe, foarte multe ori pînă atunci, dar parcă acum mai febrilă. Aș fi vrut să le doresc „La mulți ani !“ și altora, care, în momentul cînd orologiul se oprise, își continuau munca obișnuită. Mă gîndeam la servi­ciul de telefoane, am și trecut pe acolo, dar, fiindcă portarul nu mi-a îngăduit, o iac acum, urîndu-le tradiționalul „La mulți ani !“. Lor, și celorlalți, tuturor care n-au avut răgazul de a ridica un pahar de vin la ora 12. Munca lor înseamnă însă un pahar al recunoștinței, al bucuriei cu care sîntem o­­bișnuiți să întimpinăm un nou an. Valer CHIOREANU Să ne îndreptăm din nou o clipă, gîndul către cei care în noaptea de revelion n-au toas­tat în fața meselor pline cu bucate, ci au fost la datorie, lucrînd în schimbul de noapte. Ne vom gîndi la ceferiști, a­­ceastă armată care nu cunoaș­te nici răgazul, nici sărbătoa­rea. Ora 22. Sîntem în biroul Stației C.F.R. Cluj. Inginerul Ioan Banu, șeful stației, ne urează un Nou fericit. „Stația Cluj — ne-a spus el — își păs­trează candidatura la titlu de fruntașă pe ramură, titlu pe care-l deține în prezent. Rezul­tatele bune de pînă acum dau dreptul ceferiștilor să spere a­­cest lucru. Amintesc aici reali­zarea planului la transporturi pe întregul an încă în primele zile ale lunii decembrie“. Șeful de tură-mișcare, Vla­dimir Nazarie, urmărește cîte­va clipe pe operatorul Iosif Oros care dirijează activita­tea locomotivelor din stație, dînd program de lucru. Sec­vența este surprinsă în foto­grafia alăturată. Am pus amîn­­dorura aceeași întrebare: — Cînd veți ciocni primul pahar în cinstea noului an? — Dimineața cu colegii de tură și apoi acasă, cu familiile. ★ Lucrătorii de miliție au ve­gheat toată noaptea la liniștea și ordinea orașului. Așadar, 1968 a putut fi primit cu bucu­rie și speranțe firești, în depli­nă liniște. Dimineața, pe drum, spre casă, am întîlnit mereu pe omul care a vegheat. Aș fi vrut să-i spun „La mulți ani". De ce oare nu încetățenim și noi acest obicei, în alte părți intrat de mult într-o frumoa­să tradiție? Printre studenți (Urmare din pag. l­a) de stat în cele mai bune con­diții, să fiu repartizat în pre­să („Ca să vă faceți un reve­lion peripatetic, ca noi“ îl în­treabă un coleg de la „Scîn­­teia tineretului“) și... să mă înscriu la o altă facultate, probabil cea de științe eco­nomice“. La Casa de cultură a stu­denților „Gheorghe Gheor­­ghiu-Dej“ am ajuns „în mie­zul lucrurilor“: studenții me­­diciniști o alegeau pe Miss Revelion, care s-a dovedit a fi — surpriză­ — elevă în cla­sa a Xll-a la Școala de balet, Suzana Binder, viitoarea Le­bădă neagră în dansul ei de diplomă. Tot la revelion, stu­denții stomatologi din anul V au felicitat-o pe colega lor Doina Galucea, cu ocazia lo­godnei. In aceeași clădire, în sala de dans și sala „buzu­nar“, studenții de la Institu­tul politehnic participau la un concurs de epigrame, la tragerea tombolei, la alege­rea reginei revelionului. Studenții filologi, biologi și de la Institutul agronomic au întîmpinat Anul Nou în ma­rea sală a cantinei din oră­șelul studențesc. Plugușoru­­lui prezentat de viitorii agro­nomi i-au urmat dansuri, jocuri distractive, și urările lui Moș Gerilă, îndeosebi pentru „boboci“, înainte de a-i părăsi pe studenți, care și-au continuat sărbătoarea pînă... devreme, în zori, am solicitat cîtorva scurte declarații asu­pra speranțelor legate de anul 1968. Dintre aceștia, Mihai Mitea din anul V Medicină veterinară, căruia îi lăsăm ultimele rînduri, căci sărbă­toarea Anului Nou nu se poate încheia cu concluzii, ne spunea: „Lucrarea de stat — Studiul electroforetic asu­pra proteinuriei postnatale la ierbivore — este un subiect interesant și mai puțin stu­diat. Sub îndrumarea profe­sorului Francisc Palfy am reușit să descifrez o serie de aspecte interesante al temei. Noaptea aceasta îmi aduce nostalgia după frumoasa via­ță de student, după tradițio­nalele concerte simfonice de duminică dimineața, după spectacolele de teatru și ope­ră, după interesantele cursuri de istoria artelor și a muzicii, după tot ceea ce ține de a­­cest oraș“. Oaspeți la masa mare... Demarcația dintre un an și altul are azi pentru cooperato­rii din Valea Groșilor (raionul Dej) aceleași semnificații ca și în veacurile din urmă pen­tru strămoșii lor. Inaintînd spre culmea ceasului al 12-lea din ultima zi a anului 1967, sufletele au prins să-și piardă zgura necazurilor de care, ine­vitabil au trebuit să se loveas­că. Aici, în sala căminului cultural, unde s-au regăsit toa­te vîrstele, masa în comun a venit să cinstească un obicei străvechi al obștei înfrățite. In ajunul Anului Nou se petrec toate împăcările, se uită toate relele, iar dușmăniile se risi­­pesc... Cu cît se apropia clipa ma­rii treceri, emoțiile se făceau tot mai simțite. Cînd în ecra­nul televizorului instalat în sa­lă a apărut imaginea atît de cunoscută a secretarului gene­ral al C.C. al P.C.R., pre­ședintele Consiliului de Stat, tovarășul Nicolae Ceaușescu, a încetat orice murmur. Con­centrat în cîteva cuvinte, discursul a lansat un bilanț succint, și gînduri pentru perspective. Mesenii s-au ri­dicat toți în picioare. Clin­­chettele de pahare și-au ames­tecat vibrația cu a clopotelor care în dangătul lor molcom, „înmormîntau“ solemn vechiul an. — La mulți ani, iubiți săteni s — a urat unul din cei mai în vîrstă oameni din sală și, înda­tă, cel mai mare cor pe care l-a avut vreodată satul, corul tuturor vocilor adunate aici — a reluat urarea. „Mulți ani tră­iască“ s-a repetat mereu, la infinit. Curînd, un grup de copii, purtînd brăduleți împodobiți și un plug miniatural poleit, au dat buzna înăuntru. Ei au urat de sănătate și de bulșug, de fericire și pace. — S-aveți noroc ! — le-au întors oamenii urarea și i-au cinstit cu bani, cu mere și nuci. Aducînd fiorul unor obiceiuri ,dși prin veacurile dacice „Tur­ca"’’ a constituit o apariție de senzație. Avea un cap bizar, aducînd o capră și vulpe în a­­celași timp. Jocul ei, desfășu­rat pe o melodie săltăreață, a fost punctat de hlăpăiala seve­ră a fălcilor de lemn. „Staros­tele“, înzestrat cu o mască de moșneag, sărea în jurul „Tur­cii", lansînd strigături pipe­rate. Multe din surprize s-au vă­zut în zori. Porțile de la case­le îndrăgostiților erau schim­bate, ceea ce constituia un evi­dent apropo. Fetelor rămase și în vechiul an nemăritate li s-au pus „moșuți“ din paie, îmbră­cați bizar. Avertisment, să se păzească. Din zorii zilei, petrecerea s-a mutat în familii. Schimburile de urări le-au lăsat oamenilor în suflet încrederea într-un an nou, de bunăstare și bucurie. Vater HOSSU Moment de la revelionul organizat în orășelul studențesc Aspect de la revelionul tineretului organizat în sala sportivă a Armatei TURDENII LA CUMPĂNA ANILOR Am participat la un revelion tonic, exube­rant, la o explozie de bucurie, voie bună și optimism, a zecilor de mii de muncitori ai cetăților industriale din Turda și Cîmpia Turzii. Căci în noaptea de Anul Nou tradi­țiile noastre, pline de voioșie, de farmec s-au revărsat cu dărnicie ca și spumosul din pa­hare. Tradiționalul plugușor, urările de mai bine, „înțepăturile“ prietenești, răvașele cu rimă sprințară ascunse în plăcintă, purcelu­­șul cu frunză de leuștean în gură, dialogurile la distanță organizate pe fir direct între restaurantele ce au organizat revelionul sau familiile cunoscute, tombolele cu surprize au fost numai cîteva din acordurile acestei uriașe rapsodii de veselie. La Cîmpia Turzii, în sala sporturilor, și-au dat întîlnire 200 de familii de metalurgiști. După ce au ascultat plugușorul, mesenii s-au prins într-o horă săltăreață în jurul pomului de iarnă, după care au audiat un program special prezentat de formațiile artistice ale clubului. La ora 24, cînd sirenele uzinei și-au făcut auzită chemarea, ei au închinat pahare­le pentru anul care a trecut, pentru cel care vine, pentru sănătate și fericire. Firește, ei nu i-au uitat pe cei aflați la­ datorie. In clipa în care oțelarul Nicolae Rusu, Bara­b­an, Aurel Zugravu și ceilalți participanți la revelion au ridicat paharele pentru a­coasta, gîndurile lor însoțite de urări s-au îndreptat spre cuptoa­rele veșnic încinse, la care, în acea noapte, Mitrea Ștefan cu ortacii săi au înscris cu litere de foc, în cartea anului 1968, actul de naștere a primei șarje de oțel. Pe sticlari i-am întîlnit în sala clubului Muncitoresc, unde 65 de familii au petrecut împreună revelionul. In toastul pe care l-au închinat izbînzilor viitoare, sticlarii și-au amintit și de tovarășii lor, Ion Mihacea, Dă­­nilă Pîrlea, Cruciță Munteanu și Ana Arman­­ca, care, în această noapte, au pus baza suc­ceselor viitoare. Am mai participat la revelionul cimentiști­­lor, al muncitorilor, inginerilor și tehnicieni­lor de la întreprinderea de prefabricate. Peste tot am întîlnit multă voie bună, optimism. Cînd am ajuns la restaurantul Arieșul, unde sărbătorea revelionul tineretul, se trăgea tom­bola. Purcelușul, tortul și alte surprize îi aș­teptau pe fericiții cîștigători. Am identificat cîteva nume din măștile care înconjurau bradul: Pe Emil Giurgiu, Petru Pîrjol, Ilie Furdui, Vasile Iluțan. Apoi, împreună cu cei peste o sută de tineri, am închinat un pahar de vin rubiniu, am toastat pentru sănătate și fericire, pentru bucuria noastră a tuturor, pentru patria noastră scumpă, pentru cîrmui­­torul ei înțelept. I. CORDOȘ, corespondentul „Făcliei" la Turda POMUL NOSTRU A cui a fost inițiativa? A colectivului — iată răspun­sul. Principalul e că pom de iarnă mai frumos decît cel al locatarilor blocului de pe Aleea Herculane nr. 15, mai rar. La serbarea lui — prezenți toți locata­rii și copiii din bloc. Fieca­re locatar a simțit mîn­­dria unduindu-i prin ini­mă la vederea Diplomei a­­cordată de Sfatul popular orășenesc pentru meritul de a fi cel mai bine îngrijit bloc din cartierul Gheor­­gheni. Privirile celor mari ca și ale celor 50 de copii erau ațintite, de asemenea, spre frumosul brad — pomul nostru, al blocului — se străjuia în mijlocul unei încăperi pavoazată sărbă­torește. A fost prezent și Moș Gerilă, care a împărțit celor mici daruri. Față de bunul moș, copiii s-au an­gajat că vor păstra liniștea în bloc, că vor fi cuminți, iar noi cei mari că vom presta fiecare cîte 30 d­e muncă patriotică pentru în­frumusețarea și pe mai de­parte a blocului. Ne vom ține de angajament fiindcă altfel se va supăra moșul pe noi. Sîntem siguri că și în noul an în care am pășit cu avînt și bucurie vom ob­ține realizări frumoase, că pomul nostru de iarnă va fi și mai frumos la finele lui 1968. t FĂCLIA PAGINA 3 TRADITH 99» Marea sală a clubului Armo­nia, ca în atîția alți ani, din nou găzduiește oaspeți. Oas­peți? Poate acest cuvînt a de­venit impropriu. La mesele cu fețe albe au luat loc ace­leași persoane ca în anul tre­cut, ca acum doi-trei ani. Cu­vin­tul se potrivește doar la ti­neri sau nou veniți la Uzina de reparat locomotive din Cluj, sau la invitați. S-au păstrat și tradițiile. A­­numite mese au fost ocupate de cazangii, altele de­monta­­tori, într-un grup s-au strîns sudorii, în alt grup strungarii, apoi lăcătușii, rotarii ș.a.m.d. Tot de domeniul tradițiilor țin surprizele, programul, cîn­­tatul în cor, vizitele la alte mese etc. și cîte proiecte, cîte dorințe, cîte urări nu se expri­mă în aceste cîteva ore. Ce-și doresc oamenii de la „16 Februarie“? In primul rînd sănătate și bucurii, își do­resc mai puține locomotive re­aduse în ateliere după ce au fost reparate, își doresc ca în 1968 să apară în țară cazane „Gama" la marca uzinei „16 Februarie“, își doresc ca faze­le de lucru, printre care pre­lucrarea Gazineților, să le exe­cute cu mijloace moderne, își doresc ca uzina lor să se nu­mere printre unitățile frunta­șe pe oraș, pe regiune și pe ramură etc. Se ciocnesc paharele după fiecare urare. Și aceste ciocniri au semnificații adînci. Ele în­seamnă că urările vor fi îm­plinite. Și aceasta aparține tra­diției... Orășelul copiilor cel MAI MUIE ASEMENEA OUĂ! Secretarul de redacție al „Făcliei“ (cel care cu onoare face redactorilor atîtea zile fripte la scrierea, tipărirea și pagina­rea ziarului) spunea să n-ar fi rău și nici lipsit de interes să adresăm cititorilor noștri și o urare mai veselă de Anul Nou. („Dar să fie, măi frate, ceva... așa... mai... cum să-ți spun?..* așa... mai... mai modern, mai vesel“). Sfinte Sisoie ! Rogu-te frumos, coboară repede de unde te afli și ajută-mă ! Ajută-mă frate, că-i de rău. Gu șeful nu-i de glumit... Pe naiba! Am așteptat eu cîteva zile, dar ia-1 de unde nu-i! Sisoie n-a corespuns la rugămintea mea. Și, văzîndu-mă într-o așa încurcătură, am intrat în Bi­blioteca universității... După studii îndelungate, laborioase (în decursul cărora am studiat ’jde mii de volume care de care mai voluminoase), am ajuns’la concluzia (cu totul și cu totul diferită de cea a filozofilor) că timpul nu este altceva decît o găină mare, grozav de borțoasă — pentru unii mai mult, pentru alții mai puțin productivă. Și am mai ajuns la concluzia științifico-realisto-definitivo-fundamentate că găina asta, tot învîrtindu-se, scuturîndu-se și selifosîndu-se, se ouă — la intervale destul de egale și destul de bine stabilite — cîte un ou lunguieț, alcătuit (în cele mai multe cazuri) din 365 de celule albe și 365 de celule negre. Acum (fiind­că nu mai am spațiu la dispoziție) ce să mai lungim vorba ? Vă doresc cît mai multe asemenea ouă ! T. HRU ZIUREL DE ZIUA.. Printre fulgi de nea, din copilărie, din copilăria stră­bunilor, a bunilor și părinți­lor, din copilăria noastră, cu clinchet cristalin de clopoțel, se desprind învăluite în vra­ja ninsorii urările de An Nou, colindele cu „flori d­ albe de măr“, „Leru-i Ler“ și „Ziurel de ziuă“ ... Ele vin din depărtare, din tăcută și îndepărtată depăr­tare, cuprinzînd ceva din o­­menia dacului pletos, din vo­ioșia Saturnaliilor romane. Vin cînd țărm­a-i proaspă­­tă-n ladă, cînt porcul e îngră­șat, vinul limpezit în butoaie, varza murată și treburile cîmpului împuținate, aducînd laudă muncii, ospitalității, prieteniei. Se desprinde din conținutul lor imaginea unui sat patriar­hal în care fete adună flori pe „cîmpuri de dunăriță“ ori flăcăi voinici răstoarnă braz­dă neagră, săgetează cerbi, în care ospitalitatea săracului e opusă zgîrceniei și îngîm­­fării celui bogat sau în care luăm act de întîmplări care au zguduit armonia colectivi­tății. E prezentă drama „pă­curarului străinei“, „ca luna cînd e inel“ trimis „cu căl­darea după apă ca să facă judecată“, care află de la mioara năzdrăvană ce „era fruntea turmii și păștea col­­ții ierbii“ că „p­aiest sfințit de soare pe tine vreau să te omoare cu săcuri și cu to­­poară și cu pietre de la moa­ră“ (Tărpiu-Bistrița). E ușor de recunoscut aici sîmburele capodoperei Miorița, după cum în colinda „Sub poală de codru verde“ ni se dezvăluie drama fetei răpite de turci care printr-un ultim gest pre­feră moartea, robiei, aruncîn­­du-se în Dunăre. „De­cît roabă turcilor Mai bine hrană peștilor Și arină fetelor..." (Topa Mică) Laudă muncii creatoare, o­­cupației îndrăgite aduc nume­roase urări străvechi. Tînăra secerătoare ne comunică în­tr-un limbaj ales dragostea ei pentru muncă, pentru floarea ce-i vestește iubitul: „Mă luai... luai... / Mă luai. .* luai... / De joi dimineață / Pe rouă, pe ceață, / Tot pe lingă rîu, / Cu secerea-n brîu / La holdă de grîu...“ Intr-o imagine ce se des­prinde din obișnuit apare pă­curarul albit de an, în urma turmelor „cu brîu lat și-nțîn­­țăiat / Cu sumanul rășchi­rat“, cîntînd din fluier / „Flu­­ier’zîcea / Turma frîngea, / Fluier’zăcea / Turma-ntorcea / Și-o-ntorcea în tri vîlcei / Să mi-și pască clopoței / Să mi-și fete mielușei“ / și care este rugat să le mai ierneze o iarnă că și ele (oile) l-or dă­rui cu caș, miei „Ș-apoi pes­te-o săptămînă / Te-am cinsti c-o mîndră lînă“ (Șieuț-Bis­­trița). Surprinzătoare imagini cu un limbaj ce marchează pre­zența unor forme arhaice, a unor expresii latine, azi dis­părute din limbă, întîlnim în urarea cîntată la casă de fată în Șieuț-Bistrița, urare în care se aduce un elogiu fe­minității, pentru al cărei far­mec și inedit ne permitem a o reproduce în întregime. Vine­ și apa... cît de mare? (că-s florile mărului) — Dar de mare, margini n-are... Marginile bat luncile Și stropesc d-ajunurile. — Da’ d-agestru ce-și d-aduce? — Duce­ și brazi încetinați Și molizi alăturați... Printre brazi, printre molizi Noată­ ș, noată-ș boul bun... — Da’ în coarne ca­ și d-aduce? — Duce­ și leagăn de mătasă, De mătasă fir aleasă... — Da’ în leagăn cine șede? — Ioana, fată frumoasă, Față d-albă, luminoasă. — Da’ de lucru ce lucrează? — Fir de de aur gălbior Coase-n chipu’ florilor Guleru tătîne-său, Cămeșă frățîne-său. * g Busuioc verde pe masă Fii, Ioană, sănătoasă De la Ioana Gotea-Șieuț Prezența acestui motiv și a altora în regiunile Argeș, Ga­lați, Hunedoara, (vezi volumul La luncile soarelui, E.P.L. 1964), exprimă unitatea spiri­tuală a poporului nostru din cele mai vechi timpuri. Printre urările de belșug și sănătate (mulțămite, cum li se spune în regiunea Cluj) unele cristalizate în cîteva versuri de tipul „Cîți cărbuni în vatră / atîția pețitori ’ la fată“ sau „Cîte păsări călă­toare / atîtea vaci mulgătoa­re“, bătrînii obișnuiau să a­­ducă laudă directă muncilor agricole, aratului cu doispră­­zece junei / La coarne lungi / La picioare potcovei / Cu plugurile după ei /“; secera­tului de către „feticele cu niște fiere strîmbățele“, îm­­blătitului cu mijloacele rudi­­mentare ale­ trecutului, cu „două lemne hodrolemne / Cu grumazu de piele / Ca vai de ele (îmblăcii), alesului de pleavă „Ion Vînturișcă- / aruncă-n slavă / Să se aleagă de pleavă“, măcinatului și a­­poi gătitului colacilor, între care nu erau uitați cei „de secară să ne dea și la ieșii de-afară“ (Texte culese din Cluj — cartierul Someșeni și din Cuzăplac — Huedin). Am prezentat cîteva spicuiri doar din tezaurul culturii populare din regiunea Cluj — spicuiri din care desprindem obîrșia țărănească, arhaică a acestora, avînd funcția de a transmite urări de sănătate și de belșug în anul ce va urma. Frumusețea imaginilor ar­tistice, omenia, ospitalitatea, dragostea de muncă, optimis­mul structural al poporului nostru, care se dezvăluie din urări și colindele laice se în­carcă cu noi valori în anii noștri, cînd marile realizări ale socialismului ne oferă cu certitudine chipul unei Româ­nii mereu înfloritoare. ION DESMIREANU

Next