Familia, 1928 (Anul 3, nr. 1-12)

1928-01-01 / nr. 1-2

2 FAMILIA Drumul nostru de general Virgil Economu. Care este drumul nostru? Pretențioasă întrebare, căci la drum mai mult se merge decât se vorbește. Și dacă e vorba de ascensiuni, după cum se întâmplă atunci când trebuesc străbătuți munți și dealuri, avem tot atât de grele obstacole de în­fruntat, pe cât de serioase dificultăți și sforțări reclamă drumurile vieței noastre. Dar vorba este contra­indicată, iar fapta — Acțiunea — trece pe primul plan. Ca o confesiune de credință, mărturisesc de la început. Cred că pe drumul nostru," ne va sta mai bine la lucru de­cât la vorbă și dacă va fi ceva de spus, apoi s’o spunem acum de îndată, dar numai atât cât interesează direcția, încotro mergem ? — Da — de­sigur — Drumul nostru este acela pe care ne cheamă Datoria, Aspirațiunile și idealu­rile noastre ca oameni — români, buni patrioți și cu atribuțiuni bine definite în hotarele noastre. Iată cum la răscrucea drumurilor unde se tac și al nostru, trei etichete ne vor atrage privirile și pașii pe acest drum unde cu litere vizibile, mari, stă scris: Nu uitați că sunteți români Nu vă uitați aspirațiunile Nu vă lăsați întrecuți. Aportul profesional, național și social consti­­tuesc cele trei colete pe care vameșul le va revizui la bariera dintre meditațiune și acțiune, tuturor inițiatorilor care vor cere cale liberă pe drumul nostru. Dar dacă capitalul profesional este un patrimoniu specific fie­cărui călător care se va putea aprecia ■ după modul cum fiecare își va călca drumul în parte, cel so­cial și național constituesc patrimoniul comun căci am­bele au ca bază unitatea de rasă, de limbă, de tendințe și aspirații, ceea ce constitue prin suma sumelor în parte, cea mai deplină personificare a Patriei și cel mai impor­tant factor de civilizație. Noțiunile de până acum, deschid încă o întrebare, pe care, desigur o veți găsi foarte importantă. Cum să ne întrebuințăm mijloacele, ce văzurăm că sunt strict indispensabile voiajului nostru, căci nu sunt de o potrivă de îndestulați toți călătorii, după cum nu toți oamenii sunt la fel și nici toți nu au aceași menire? Chestiune de personalitate, chestiune de suflet, chestiune de posibilități. Ori­cât de comun ne-ar fi drumul, fiecare pleacă, merge și ajunge în felul său. Unul conduce, altul se lasă condus. Țelurile comune nu cer numai decât proceduri identice. In viața tuturora sunt o mulțime de mijloace cari duc la aceleași realizări. Tot așa și pe calea ce ne am ales: unul merge mai repede, altul mai încet; unul se sprijină pe un baston, altul nu’l are ; unul dispune de automobil, altul abia găsește cele două picioare tradiționale. De la sine, vedeți, se face o diferențiere cantitativă și calitativă de oameni și mijloace, de care trebue să ținem seamă, căci atâta vreme cât omul merge singur și ră­mâne nesdruncinat în hotărârea sa chestiunea nu devine prea grea. De îndată însă ce marșul devine comun, survin ca din pământ dificultățile inerente sufle­tului celor mulți la un loc, al sufletului colectiv, care atâta vreme cât nu este supus la corective și îndrumări sănătoase poate deveni deformabil în sensul vătămării intereselor obștești. Cine dintre Dv. nu știe de experiențele făcute de mult într’o țară din apus, unde curțile de jurați compuse fie numai din oameni de intelect, fie numai din simpli negustori de pe timpuri, ajungeau la aceleași sentințe strâmbe și de o justiție foarte eftină! De aceea este necesar să ne pregătim cu multă băgare de seamă de călătorie, să verificăm fiecare obiect și numai după ce ne vom încredința că bagajul inițiato­rilor călătoriei, poartă pecetea personalității cultivate în spiritul scopurilor urmărite, numai atunci vom putea spune „ÎNAINTE" și numai așa vom putea ajunge la bun sfârșit. Atâtea precauțiuni sunt desigur obositoare și, pentru mulți, o acțiune limitată la strictele interese personale sau o dulce inacțiune sunt mai convenabile In această cate­gorie găsim pe sub­lorii de sine și elementele sociale inerte. Abia mai este necesar să afirm că egoismul nu a contribuit cu nimic la propășirea omenirei și cu atât mai puți­n inerția. Istoria nu înregistrează și nici nu face iimmt immun iii imn iimiimii minimi mu i­mimiimmii iii iiiiimni nun imn mmm im» nun Copilul bolnav de G­­ALAZ.. 11 doare trupul Ori poate nici nu are ce să-l doară Că prea e spumă albă și ușoară. Dar cred că-l doare trupul. El nu știe încă de viață — Intr'un album cu îngeri mici, cândva A răsfoit — și-atâta tot e n mintea sa, Că nu știe încă de viață. El poate gândește la îngeri — Nici lacrimi n are n ochi, nici sânge n față Ceva din stele 'n clipa asta pură niața, Și poate gândește la îngeri, Copiilor, sâ-i stați la căpătâi, Și unul dintre voi s’aducâ flori, Sâ-i pară că sănteți îngeri trecători, Opriți de dragul lui la căpătâi.

Next