Familia, 1937 (Anul 4, nr. 1-9)
1937-03-01 / nr. 3-4
50 Nicolae Roșu ță, Mihai Eminescu merge paralel cu reacțiunea culturală a Junimismului. Nu prin tehnică și prin metodă, ci prin esențialele gândirii sale politice, Mihai Eminescu pleacă întotdeauna dela realități nu dela închipuiri, dela fapte nu de là idei, și ajunge pentru aceasta la o concluzie dinamică și pragmatică. Răzeșul, negustorul și breslele, țărănimea formează elementele de bază ale acestei realități. Meritul netăgăduit al lui Mihai Eminescu este de a-și fi dat seama mai mult decât alții de conflictul ireductibil care există între naționalism și democrație, de a fi făcut din rezolvarea acestui conflict cheia de boltă a statului național, și de a fi stăruit în promovarea elementelor etnice cari trebuiau să dea corp și viață omogenă statului. Nu intrau în cumpăna acestei judecăți politice alte idei decât acele cari izvorau din viața unei națiuni. — Pașoptismul și urmările lui purtau vina ruinei clasei boerești; din pricina politicei democratice se sfărâmase solidaritatea și vigoarea breslelor; birocratismul scoborâse nivelul de înțelegere al vieții și parazitismul politic se arăta de pretutindeni. Intr'o epocă în care procesul acesta era încă în plină desvoltare, Mihai Eminescu a atras atenția, a fulgerat sancțiuni de moarte impotriva vinovaților, a avut intuiția lucidă a unui conflict de lungă durată, a căzut ca un blestem de foc pe destinul națiunii. Mihai Eminescu arată cu date statistice că „populația producătoare scade dela 1864 încoace în proporții înspăimântătoare", că însuși rasa a început să degenereze și oriunde dispare boerul sau meșteșugarul român, evreii sunt acei cari îi iau locul. Intr'o singură frază, răspicată categoric, se află tot misterul dominației semite: „înmulțirea Evreilor în țările noastre a mers mână în mână cu reformele în sens liberal"; înlăturând cauza va dispare efectul. Iată unde apare realismul gândirii politice a lui Mihai Eminescu, ca plecând dela cauze, dela fenomene reale, nu de la idei, pentru a ajunge la soluții practice. Evreii sunt parazitari, inasimilabili, formează oriunde se află un stat în stat și prin așezarea lor în nodurile vitale ale națiunii împiedecă libera și normala dezvoltare a elementului autohton. Pericolul evreesc nu este numai demografic, dar și național, social, politic. — Demografic pentru că așezarea lor este eminamente burgheză, național, pentru că fac stat în stat, neținând seamă de legile națiunei dominante; social pentru că înlăturând comerțul și meșteșugurile românești, imobilizează și exploatează țărănimea politic, pentru că evreii sunt promotorii anarhiei neputându-se alipi tradiției și rânduelii naționale a statului. Dacă cercetăm stările sociale dinainte de acțiunea ziaristică a